Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Praf şi pulbere peste pensiile militare

Praf şi pulbere peste pensiile militare

UPDATE: Inregistrarea emisiunii

Tema recalcularii pensiilor militare e vasta, tocita pana la epuizare de toata presa, dar, abordata inteligent, mai ales in contextul in care astazi Inalta Curte a declarat decizia ilegala, cred ca inca mai poate genera o emisiune buna. Asa ca, dincolo de faptul evident ca va astept deseara in fata acvariilor cu oameni, astept de la voi, daca aveti, idei destepte si/sau exemple flagrante de bataie de joc in domeniu.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

129 thoughts on “Praf şi pulbere peste pensiile militare

  1. Domnule Ciutacu,
    cu stimă şi respect, vă intreb:
    De ce nu luaţi absolut deloc, in discuţiile dumneavoastră, acea aberaţie a guvernului Boc, de introducere in salariul de baza a SALARIULUI DE MERIT? Sa dai 25% din salariu unora, sa-i “condamni” la COMPETENŢĂ VEŞNICĂ?
    După cum ştiţi, in sistemul bugetar, acest salariu de merit se dadea pentru “faptele” de serviciu indeplinite in perioada martie anul trecut-februarie anul in curs. Pentru 30% dintre “cei mai merituoşi angajaţi”. Şi stim CINE ERAU (SUNT) ACEIA….Vorbim, pana in anul 2009.
    După acest an, acest SALARIU DE MERIT a fost introdus in salariu de bază. Cum este posibil aceasta NEDREPTATE SOCIALĂ? Pe cine a prinsa 2009 cu acest drept (care, oricum in instituţiile statului, se dădea cum se dădea)…MERGE MAI DEPARTE CU EL. Indiferent de ceea ce face in prezent. Iar Boc caută bani si in piatră seacă…la mame, la pensionari, la handicapaţi, la morţi…De ce nu suportăm toţi bugetarii această criză ÎN MOD ECHITABIL????
    Am speranţă şi credinţă în competenţa, corectitudinea şi profesionalismul dumneavoastră, pentru care vă admir foarte mult. Aştept să văd, din partea dumneavoastră o atitudine fermă pe acest subiect de NEDREPTATE SOCIALĂ, pe care Boc se face că nu-l vede. Ba mai mult, legiferându-l.
    Doresc sa văd, până la urmă (promisiuni sunt), cine va lua serios in dezbatere această MÂRŞĂVIE legiferată de handicapatul Boc (imi cer scuze de exprimare, dumneavoastră, pentru el, de fapt asta e si e mândru, precum se vede) Este o mizerie cu mult mai mare decât pensiile militarilor. Şi vorbim de sume cu mult mai mari.
    Repet: Cu tot respectul, vă pot spune că această aberaţie se petrece incepând cu ANUL 2009. Cand legea unitară nu era conturată! Eu sper, ca opoziţia să reacţioneze chiar la o atât de “mică problemă”, aşa cum ar numi-o unii. Insa vă asigur că la nivelul intregului SISTEM BUGETAR sunt SUME EXORBITANTE! Se poate afla. Pentru ca acel 25% il iau tot cei care iau indemnizatii de conducere…si alte sporuri, sporuri, sporuri….la care ceilalţi doar privim şi ne amărâm…. E O MARE NEDREPTATE SOCIALĂ LEGIFERATĂ!
    Cu stimă, admiraţie
    şi multă consideraţie!

  2. Intr-adevar au meritat o viata de huzur plina de favoruri , sa iasa la pensie la 40 de ani si cu 100 de milioane , iar eu sa trag sa fac armata batjocorit de ei , sa fac o facultate si sa astept sa ies la pensie la 65 de ani pe 1000 de lei ! MA BUCUR NESPUS!

  3. Din cauza acestui om et compani imi ziceam dupa 96 ca mai bine-mi taiam mana cand am votat conventia. Asa ca eu zic pass…

  4. E minunat ca s-a luat o decizie corecta, in sfarsit. S-a obtinut o prima victorie. Ma tem insa ca daca presa va insista pe aceasta victorie pensionarii civili se vor simti discriminati. Am auzit deja niste voci in acest sens. Si e pacat, pentru ca numai unirea ne poate salva. Asta apropo de 24 ian, ca e luni. 🙂

  5. O intrebare despre un posibil caz .Un maior din armata merge la servici si in acelasi timp este actionar si administrator la o firma.Legea si regulamentul militar nu permite acest lucru. I se da posibilitatea sa aleaga intre a fi dat afara si cererea de trecere in rezerva. Alege a doua varianta dar fapta ramine.Mai tirziu este reactivat si este avansat la exceptional de mai multe ori desi aceleasi regulamente militare spun altceva.Se poate asa ceva? E legal? Daca nu,cine a facut propunerea in scris are o posibila vina? Pentru ca cine a aprobat sigur nu a stiut nimic e totdeauna nevinovat. Doresc daca se poate,un raspuns,de la invitatul dv,parerea dinsului ca jurist si ca prim ministru. PS.Mentionez ca este un exemplu pur imaginar,din tara teilor fara flori. Da,uitasem,este un pamflet. PS-ul nu-i pt. dv. Sanatate si succes in emisiune!

  6. Imparate ciutacesc, decizia ICCJ se refera numai la suspendarea executarii HG 735/2010, nu o anuleaza ca ilegala… Inca nu te grabi cu aprecierile, judecarea fondului problemei inca nu a intervenit, s-a procedat doar la o apreciere sumara a legalitatii. Ce este bine este ca HG 735 este actualmente suspendata pana la judecata pe fond, deci nu mai produce victime. Din prisma motivelor de drept evocate de ICCJ (mai ales jurisprudenta CEDO), as paria ca, pe fond, actul va fi anulat insa … rabdare.

  7. As propune introducerea in grila de programe a unui hibrid de emisiune de divertisment politic: pe formatul “Din dragoste” as altoi o parte din “Bir broather” si as purta caravana prin tara ca sa vorbeasca oamenii simpli (intre ei) despre politicieni, deontologi, guvernanti, manelisti si curve de toate felurile… fara scenarii, insa emisiune interactiva, cu voturi de la spectatori si cu sugestii de continuare a episoadelor ad-hoc.

  8. Sper sa se reintre in normalitate in ce-i priveste pe acesti pensionari militari si sa inceteze acest subiect. Sunt reale drame, dar parca prea a monopolizat atentia generala. Maimutele fura zi de zi, statul per ansamblu sucomba, saracia se asterne rapid, sunt n alte teme ! E prea mult cu aceste pensii ! Sunt absolut solidar cu mizeria la care sunt supusi, dar gata !

  9. Bun, hai sa incepem.
    Pe site-ul mapn sunt publicate tabelele cu pensiile recalculate dupa adeverinte la data de 18.01.2011. Azi suntem 21.01.2011, iar tabelele nu sunt actualizate. Pai, nu au spus ca le vor actualiza in fiecare zi. Oha.
    Am sunat la telverde si am solicitat lamuriri cu privire la cele de mai sus,operatoarea mi-a spus ca ” nu stie “.
    Pai tot ei au spus ca proceseaza 1000 de dosare pe zi.
    A doua intrebare pe care am pus-o a fost faptul c[, nu am primit decizie de recalculare.Mi-au spus sa stau linistita ca urmeaza…..
    Am aratat faptul ca, am trimis adeverinta in luna decembrie 2010 si mi s-a raspuns ca a fost inregistrata abia la data de 13.01.2011, cu nr. pe undeva pe la 53 de mii si ceva.Parca-ar fi ajuns de la Paris si nu tot din Romania. Bataie de joc.

  10. DA domne! a durat ceva pana s-au sesizat. chiar ca este un subiect de inca o emisiune buna,pe aceasta tema

  11. tatal meu are 54 de ani de munca dintre care 41 de ani trecuti in acte si are o pensie de 960 ron
    poate ar fi trebuit sa aiba un pic pensia mai mare dar dupa cum stiti au mai taiat din ea + cei 5% pentru sanatate

    acuma nu stiu sigur cum se calculeaza pensiile dar cred ca cei din guvern stau cam prost cu matematica

    daca contributiile mele la stat vor fi administrate ca si pana acuma si mai ales banii de pensii nu vor fi investiti pun pariu ca atunci cand voi iesi la pensie va fi acelasi lucru ca si acuma , adica pensia mea va fi platita de generatiile care vin din urma

    guvernul nu are bani pentru pensii si din cauza asta sau apucat sa faca tot felul de recalculari ( motiv ca sa incetineasca plata pensiilor 100% ) si din cauza asta tot investesc asa de repede in sistemul lor informatic ca sa intre cat mai repede bani la buget

    ei abia acuma au descoperit calculatorul si nu este un motiv de lauda pentru ceea ce fac

    sistemul asta al lor e vechi se foloseste in toata europa doar pentru noi e nou

  12. Foarte bine sa-i ia dracul pe nenorocii astia.Sa se aleaga prful de PDL si de toti tutarii care-i sustin.Apropo astia nu vor recunoste deciziile curtilor si tribunalelor.Asa ca numai arestati se va putea face dreptate si respecta legea in tara asta de ….

  13. Cum a devenit Leul romanesc, convertibil? Asta e o intrebare pentru Victor Ciorbea, cel mult hulit. CIorbea nu le pica bine pentru ca spune lucrurilor pe nume si e unul dintre putinii nostri profesionisti, care se mai afla in tara. Daca ar fi fost lasat sa faca ce incepuse, alta era situatia chiar si acum, in plina criza. Eu recunosc, as vota si maine cu Ciorbea, probabil ca-mi place sa fiu “importiva curentului”.

  14. P.S.: BTW, o polemica Ciorbea vs Johannis cred ca ar fi interesanta (probabil in alte conditii decat cele actuale).

  15. Domnule Ciutacu,
    Mama mea(81 ani),beneficiară a unei pensii de urmaş după soţul ei,militar, decedat în anul 1993,a primit azi DECIZIA Nr.70930/31.12.2010
    cu noua pensie. În “introducere” se spune: “…vi s-a calculat pensia pe baza salariului mediu pe economie…”
    Ea a trimis toate actele primite de la o UM din Cluj, acte din care lipseau salariile pentru 179 de luni(14 ani şi 11 luni), dintr-o viaţă de militar, recunoscută, de 46 de ani: război, lagăr, ofiţer activ.
    Cu deosebită consideraţie,
    Mircea-Nicolae

  16. Update: Zice purtatorul de …al MApN , ca recalcularea pensiilor…continua,ha,ha,ha, ca doar Boc e mai presus ca legea! Da…taaree miroase a infractiune!
    Bai, da’ Justitia asta e chiar enervanta! N-asculta deloc de Cotroceni. D-aia nu intram in “senghen” !

  17. Eu reiterez ceea ce spuneam la un moment dat:desfiintarea CCR si cedarea atributiilor acesteia ICCJ.Se vede astazi ca am avut dreptate,mi-e greata de atitudinea celor de la MAPN,ma gandesc ca astia nu vor mai tine cont de deciziile judecatoresti ,probabil pun la cale o lovitura de stat cu sprijinul militar al lui Oprea.Practic,s-a spus clar :DREPTUL LA PENSIE ESTE DREPT PATRIMONIAL.Ce mai vor imbecilii nostri guvernanti sa demonstreze ?Practic ,tarile care nu ne vor in Schengen au dreptate.Si CEDO are dreptate cand spune ca hotararile judecatoresti nu se aplica in Romania.Ne plangem ca suntem considerati o tara corupta.Cand MAPN vine si iti spune:ma doare undeva de decizia ICCJ,atunci avem o problema majora.NU MAI EXISTA PUTERE JUDECATOREASCA.NU MAI EXISTA STAT DE DREPT.Are Oprea in gand sa instaureze vreo dictatura pe fata?Sa ne-o spuna ca sa stim si noi.

  18. Buna ziua,
    Am o sugestie pe care v-as ruga sa o lansati in viitoarele emisiuni . M.Ap.N , prin armata aceea de recalculatori de pensii, sa trimita fiecarui pensionar militar, odata cu decizia de pensie si dovada clara prin care sa se inteleaga respectivele calcule. Ex. x nr de ani ori x solde = …. : val punctului de pensie rezulta … . Dumneavoastra stiti bine ce vreau sa spun.
    Cu stima, B.G.

  19. Victore, sunt convins că tu şi mai ales în contextul mentionat vei genera o emisiune bună, dar Ciorbea e un pic mai plictisitor decât curling-ul 🙂

    Deci dacă-i curling în seara asta pe vreun canal… 🙂

  20. Apel disperat !VICTOREEEEEEE ,zii tata si de pensiile civile ce-au fost masacrate cu 5,5 % la intreaga lor valoare si NU cum sicrie la Lege ,doar la diferenta pana la 740 !

    Chiar nime’ de la Antene n-are parinti pensionari civili ,ca sa le-arate fluturasul penal venit luna aceasta ?????
    Bun ,cu militarii am rezolvat-o ;ce facem cu ceilalti ,cu FURACIUNEA tiparita -deci proba in instanta -chiar de maimutoi ???

    Hello ,Helooo >>>S-AUDE PA UNDEVA ?????

  21. @leonard: pt ca… si eu mi-am furat-o… mi-au luat salariul de merit in 2010 pe motiv ca nu se mai da, apoi au constatat ar fi trebuit sa-l includa in sal de baza dar… au gasit alt destinmatar… si nu-s singurul in situatia asta. stim cu totii ca nu-i legal ce-au facut dar pana la noi ordine… ramane cum AU stabilit! oricum directia e clara: se va reinfiinta fosta Secu prin noile legi ale SN, deja politie politica e la greu si la mare arta, politistii (care vor mai ramane in sistem)vor fi re-militarizati, codul muncii va desfiinta de facto dreptul la greva si asocierea in forme sindicale, modificarea constitutiei va consfinti dictatura si noua lege electorala va asigura guvernarea portocalie inca vreo 10 ani…

  22. Victore, generatii de romani au suferit din cauza instabilitatii si a proastei functionari a statului Roman. Ce pretentii au militarii acum. Staul roman si-a batut joc de ei si de proprii cetateni. Mi-as dori ca la emisiunea ta sa inviti si un istoric care sa ne arate “pe bune” un moment in istoria romanilor cind conducatorii au pus interesul acestei natii in fata interesului propriu. Poate unul sau doua in 150 de ani. NE-AM FURAT UNII PE ALTII PINA NU AM MAI PUTUT. Ne vom fura unii pe altii pina cind nu vom mai fi o tara.

  23. Cred ca guvernantii stiu ca ce fac e ilegal si ca vor da banii inapoi dar speră că asta va face viitorul guvern sau le vor ramane pensiile celor ce .. vor iesi din sistem “. Nesimtirea si cinismul de care dau dovada ma face sa cred ca asa este.

  24. Da, dupa ce l-am vazut stergand pe jos cu nenea ala de la aparare, fratila, da, am sa urmaresc emisiunea cu placere! Habar n-am avut cat nerv si ce debit verbal zac in ciorbea, parea cam moale si, desi priceput, nu prea convingator! Cand i-a zis prapaditului aluia de cuza, de armata si de incompetenta astora de azi, m-a luat cu frig! Ne vedem diseara!

  25. Incerc, scurt si la obiect:
    -am prestat in strucura M.Ap.N-Brigada de A.A intre 2000-2004,cand ne-am desfiintat(din condeiul unui general avansat la apelul de seara) ca si salariat civil in cadrul structurii financiar-contabile;
    Dar,asta conteaza asa de putin acum, dupa 6 ani!
    -ceea ce vreau sa spun, ca urmare a prestatiei mele, este faptul ca ceea ce era necesar sa contina acea adeverinta ce ar fi trebuit depusa pana la finele lui dec.2010, presupune chiar si ca finantist sau specialist ce state vechi lingerea fara nici un fel de ghilimele a catorva volume din dosarele de state de plata ale fiecarei luni.Dar, din pacate aceste dosare se afla in arhivele M.Ap.N-ului, unde in conditiile in care s-ar fi pastrat in conditii optime(ceea ce sincer ma indoiesc) ar avea nevoie de o alta armata de finantisti care sa le completeze corect(privinta in care am dubii serioase, pentru ca “trebuie sa stii ce si unde sa cauti” -sunt dosatre ale struct.res.umane ce trebuiesc corelate cu cele ale struct.fin. contab. pentru fiecare luna,an si care au termen si indicativ separat de arhivare;
    -cat o mai fi ramas pana la 5000?; pentru ca toate fiind considerat legale si corecte pana in acest punct, de-abia acum incepe dansul!
    -persoamele,cadrele,finantistii care fac aceasta recalculare, presupunand ca dispun de un sistem informatic adecvat, ca sa nu zic performant,cunosc PERFECT normele de aplicare ale asa zisei legi asumate de micut,au nevoie sa “treaca”cel putin de doua ori pe la aceeasi persoana pentru a avea siguranta minimala ca nu au gresit(crede-ma nu vorbesc din carti);
    -ceea ce presupune inregistrarea si eliberarea acestor asa zise decizii, presupune alti specialisti,finantisti, care mai pierd si ei destul timp:
    Am ajuns la cifrele limbricului de oprea, ne apropiem de ele, sau realizam intr-un
    final aberatitia acestei mari prostii de a pune carul inaintea boilor?
    Sa nu fie prea tarziu, din pacate pentru noi toti!

  26. Victore,

    “Tema recalcularii pensiilor militare ….poate genera o emisiune buna”. Ai dreptate , dar vrei o emisiune “incendiara”? Cheama-l pe Ilici Ilieskovici si intreaba-l DE CE A AVUT NEVOIE DE CHITAC LA REVOLUTIE? Cu ce l-a putut trada Chitac/”romanian chemical Ali” pe Ceasca (tocmai venit din Iranul “toxic”) incat sa merite asa functii inalte dupa revolutie? Chitac ,care cu 72 de ore inainte de a fi luat sub aripa ocrotitoare a tatucului Ilici, urla la Timisoara din toti rarunchii “revolutie va trebuie? Va dau io revolutie: rap, rap, rap,rap..”
    Un raspuns sincer din partea tatucului ilici va clarifica caraghioasa “flacara violeta” a excrocului Hrebenciuc.

  27. d-le Ciutacu,

    Doresc sa vad la televizor si o emisiune ( sau mai multe) in care sa se dezbata cat ne costa si ne va mai costa acest guver prin prisma proceselor pierdute de el in urma unor decizii sau legi aberante.
    Nu am auzit ca cineva sa analizeze profund acest aspect avand in vedere ca banii pentru eventualele reparatii morale si acolo unde s-au platit in paralel mai multe persoane pe acelasi post ca urmare a faptului ca ei au trebuit sa fie repusi in drepturi ca urmare a unor decizii judecatoresti definitive si irevocabile.
    Daca acum pensionarii militari se constitue parte civila intr-un alt proces impotriva guvernului cerand daune morale datorita umilintei si stresului la care au fost supusi datorita deciziilor acestui guvern incompetent cine plateste banii? Tot noi cei care platim taxe si impozite.
    Pe cand o lege care sa puna la plata acel ministru sau acel guvern care prin decizii aberante induce cheltueli suplimentare bugetului.
    La firmele private directorii generali si administratorii trebuie sa aiba asigurari care sa acopere eventualele decizii manageriale care induc costuri companiei.Oare ministrii au asemenea asigurari?

    Cornel

  28. Avand in vedere ca invitatul dv. din aceasta seeara,dl.Victor Ciorbea, este jurist, iar eu am o majora nelamurire, poate si altii, va rog sa-l intrebati cum este posibil ca seful justitiei sa faca parte din guvern, cata vreme justitia se spune ca este putere separata in stat si nu subordonata executivului. Nu voi considera multumitor un raspuns cum ca asa e in lumea civilizata sau ca ministrul face doar acte ad-tive, intrucat acte ad-tive intocmeste si presedintele camerei deputatilor sau senatului, care nu fac parte din guvern, adica, cel putin formal, parlamentul nu este subordonat politic executivului. In acelasi sens, este stiut ca orice ministru este obligat sa faca politica guvernului din care face parte(astfel, implicit, justitia face politica) iar in cazul unei deliberari decizia apartine primului ministru, adica unei persoane care nu face parte din justitie ci din alta putere.
    Insist in aceasta rugaminte. Cu multumiri.

  29. D-le Cutacu ,cu respect din toate comentariile despre pensiile militarilor se scapa un lucru f,f.important !!! Sa analizam f. scurt datele date de Minist. Apararii privind recalcularea la zi (1`8 ian . 2011)S au recalculat 25798 pensii, din care se observa ca marea majoritate carora le creste pensia sunt 15104 din categoria “cariera incompleta sub 3000 lei)-59%. Daca ne uitam in lista se observa ca de la poz 24 pana la 15105 sunt f. tineri si cu grade mici.Asta ce inseamna : folosindu se in calcul salariul mediu brut pe economie ei au primit pe anumite perioade o pensie mai mare decat meritau. Va fi jale cand se va recalcula dupa documentele gasite in urma cautarii lor pe la diferite arhivele din tara. Aceste pensii vor scadea f,f. mult. Parerea mea ca acestia vor aduce adeverintele la recalculare LA PASTELE CAILOR . Sa traim ….bine !!! PS Nu sunt militar ci inginer .

  30. Si eu cred că subiectul care tratează pensiile militarilor a fost„stors”de ajuns;s-a spus tot ce se putea spune si ceva pe deasupra.Acum după ce toată presa(si lumea)le-a luat apărarea,este cazul să facă ei însisi ceva în apararea drepturilor lor.Principial,felul cum s-a procedat cu aceste pensii este gresit si abuziv,dar sunt si multe pensii umflate datorită portitelor oferite de lege la timpul respectiv,care au fost speculate.Totul trebuie pus pe baze corecte,chiar asa,mentinându-se pensia ocupatională.Si,in altă ordine de idei,sunt încă multe alte nedreptăti făcute de acest guvern lăsate in plan secundar.Cred că in continuare militarii vor sti să-si apere singuri cauza.

  31. N-am nicio idee bună, decentă, deşteaptă.
    Doar o informaţie la prima mână: azi, un pacient, mi-a zis că lui, fiindcă are o vechime foarte mică în Armată, i-au scăzut pensia foarte puţin. Adică nu i-au recunoscut vreo câteva luni, “decât”! Totuşi, sunt câteva milioane de lei vechi mai puţin. De aceea şi-a luat reţeta la jumate, că cică are nişte rate de plătit.
    M-a îngrozit că era senin şi resemnat. Inconştient şi băşcălios. Era aproape fericit la gândul că, dacă lui şef-su, fost, i-au tăiat 60%, el e dispus să se sacrifice cu cât i-au luat.
    Poate nu trebuia să scriu comentariul ăsta, că încurc lucrurile.
    Până la urmă, speranţa şi bucuria că a murit capra vecinului şi mie mi-a murit doar hamsterul, învinge.
    M-aş foarte bucura, domnule Ciutacu, să găsiţi o explicaţie fenomenului şi să-mi alcalinizaţi acrirea faţă de fenomen.

  32. Dragilor,
    L-am auzit pe Radu Tudor astazi (foarte pe scurt si, cel mai probabil, rupt din context) citand (cred) dintr-o sentinta a CSJ prin care mi se parea ca se crea o legatura intre pensii si drepturi patrimoniale. Ma poate lamuri cineva care este contextul general?

  33. Chioru si Piticu doi haiduci moderni ia de la saraci da la bogati.Da e tare chestia cu daca nu ai peste 8 la purtare nu mai iei alocatia….nu te pune cu prostu ca are mintea odihnita.O idee desteapta pentru guvernanti…..dati-va foc ba.

  34. Nu-mi sunt cunoscute toate detaliile despre situatia pensiilor militarilor, vad adesea si argumente pentru recalcularea lor, cum ar fi salariile compensatorii obtinute sau faptul ca s-au stabilit printr-o deviatie de la pricipiul contibutivitatii, care mie una mi se pare – ca principiu, ca punct de plecare – corect.

    Am insa o oarecare pregatire, care imi spune ca taierea unui drept obtinut fara o baza legala este o limitare a dreptului fundamental la proprietate, caci si pensia reprezinta ca si o casa, o masina – mai ales daca urmarim si ne bazam pe principiul contributivitatii – patrimoniul unui cetatean, strans de-a lungul vietii profesionale si redat ca plata lunara dupa pensionare, in baza unui pact obligatoriu cu statul.

    Pe de alta parte inteleg frustrarile celor care reclama ca nu e corect ca varsta de pensionare sa difere atat, ca exemplu de la 40 la 65 de ani. Nici mie nu mi-ar conveni, mai ales ca eu, daca apuc, ies abia la 67, as the law stands. Nici mie nu imi convine ca altul sa beneficieze de banii mei, si inteleg frustrarea celor care reclama ca pensiile au fost stabilite in functie de ultimele 3 salarii, bineinteles manarite, cum se compromite totul in Romania.

    Pana aici urmaresc firul. Dar ca sa ajungi de la a constata o eroare legiferata in trecut de catre tine STAT la a retine pur si simplu banii pe care ii platesti unui om in baza unei decizii proprii, ai nevoie de cel putin un dram de schizofrenie. E exact asa cum m-as abona eu cu mana mea la un cablist pe pachetul cel mai mare de programe, si dupa o luna as constata ca nu ma uit de fapt decat la posturile incluse in pachetul minim si deci nu i-as mai plati omului decat pretul pachetului minim. Pai poti sa faci asa ceva? Nu esti de dus la spital?

  35. Exprimare foarte neprofesionista: taierea, fara o baza legala, a unui drept obtinut …

    Scuze

  36. Pai si care este legatura intre dreptul asupra unei proprietati si valoarea proprietatii?
    Din cate am inteles eu nu a confiscat nimeni dreptul la primirea pensiei ci doar a “ajustat” valoarea pensiilor. Asa cum au fost “ajustate” (recalculate) acum 2-3 ani, dar in alt sens.
    E ca la orice alt drept de proprietate: sunt proprietarul unei case (masini, etc.). Nimeni nu-mi garanteaza valoarea proprietatii. Dar constitutia imi garanteaza dreptul de proprietate, atata timp cat nu l-am obtinut ilicit.

  37. @emigranta in München: care contributivitate la o categorie profesionala care, prin lege, nu contribuie? fiindca, peste tot in tarile spalate, ia solda, nu leafa.
    @bigradu: cearta-te cu judecatorii aia de la CEDO, nu cu mine, ei au decis altfel decat iti place tie. nici pe mine nu ma bucura ca un pensionar poate primi peste ce castig eu muncind pana-mi da sangele pe nas, da’ principiile de drept sunt, dupa parerea mea, nenegociabile

  38. N-am de ce sa ma cert pentru ca decizia lor este corecta. Eu doar spuneam ca in Romania se confunda dreptul patrimonial (dreptul de a primi pensie) cu valoarea dreptului patrimonial (adica valoarea pensiei). Ca sa te citez: “nu te face ca nu intelegi, ca nu esti omul care pe care sa-l suspectez de […]”

  39. Am auzit zilele astea ca un fost rector, fost profesor universitar, azi pensionar, lua la sfarsitul anului trecut, ca pensie, ceva mai mult de 1700 de lei. Ma intreb si eu, asa, ca prostu’, ce are in plus fata de el un plotoner majeur?

    PS Stiu ca, probabil, suntem in aceeasi situatie: fosti soldati TR. Eu stiu ca sunt ori sup’lent ori lent plin. (Am uitat: faptele de vitejie consuma neuronu!). La sais’cinci de ani pot face cerere sa ies la pensie din armata?!… (Sper ca iti fac si tie un favor.)

  40. @alphas: eu sunt caporal, ca n-am mai trecut pe la Comisariat. si nu vreau sa ies la pensie dorobant
    @bigradu: eu zic sa incerci sa citesti hotararea CEDO, nu sa presupui ce scrie in ea. sigur vei intelege

  41. Buna seara d-le Ciutacu,

    De ce sunteti doar caporal?Eu sunt sublocotenent in rezerva(de ce mi-o fi trebuit militaria!),dar are vreo importanta?!
    Sigur ca v-am intrebat doar in gluma;imi arde azi de glume ,serios,dupa o durere de cap ucigatoare care a tinut TREI zile!!!Cei de la Institutul Meteo ar trebui sa ma angajeze-sunt perfect,ca meteorologist!!

    Dar vreau sa-l intrebati,va rog pe dl jurist Ciorbea,de ce ne-au luat 5,5% CASS din pensie,ca noi am platit cand am fost salariati?!!
    Multumesc anticipat,cu acelasi deosebit respect,
    IoanaP

  42. Sa-l scoata cineva mai fratilor pe dobitocu de Visan din peisaj,ca io una chiar nu mai pot!Victore,noroc la emisiune!O seara buna!

  43. …o intrebare pentru culoarea portocalie si in acelasi timp un raspuns:
    …de ce tot promit faptul ca nu scad pensiile militarilor si ca,chiar vor creste?
    …raspunsul este=punctul de pensie;acum are o valoare,iar la anul alta…si suntem cu totii ciuruiti

  44. Acu’ se zise in emisiune la Razvan Dumitrescu ca, in acest moment prin nerespectarea acestei decizii, a avut loc o lovitura de stat! In acest moment militarii sunt indreptatiti sa dea o lovitura de stat militara!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.