Obişnuită să facă ştiri de pe facebook în loc să muncească, presa noastră de doi bani, încurajată şi de aberanta decizie a unei instanţe, care a statuat caracterul public al reţelelor de socializare, a dat aseară lovitura stând cu curul pe scaun. Căuta o replică la discursul prezidenţial şi a găsit-o în reţeaua de socializare, pe contul purtătorului de cuvânt al guvernului. Mirel Palada a scris, cu subiect şi predicat, că Traian Băsescu ar fi grăit beat în direct. Uite-aşa, măcinătorii de vorbe portocalii au ridicat părerea unui consilier de stat al premierului (şi cu ajutorul emitentului, care a insistat să-şi promoveze părerea şi la tv) la rang de reacţie oficială a Executivului.
Sunt profund subiectiv în cazul de faţă. În primul rând, îl cunosc de nişte ani pe Mirel Palada. Şi-l am frecvent invitat în emisiuni. Pentru că-i inteligent, spumos şi are curajul asumării unor poziţii şi apărării unor decizii. În locul unui tăcător de cuvânt, prim-ministrul şi-a luat unul prea-vorbitor. Care, din prea mult elan, poate să-i facă mai mult rău decât bine. Dar asta-i problema lor. În al doilea rând, să zicem că am o oarecare pricepere în a recunoaşte oamenii muşcaţi de aburii alcoolului. Şi părerea mea despre prestaţia de ieri a preşedintelui, personaj care a făcut în spaţiul public o virtute din consumul de alcool, coincide cu aceea a blamatului sociolog.
Am şi eu în trecut perioade în care m-am ocupat de coordonarea şi, în cazuri extreme, de exercitarea comunicării publice a unor demnitari. Să zicem că-s tăbăcit. Am o limbă a dracului de ascuţită, dar, în condiţii de prestaţie publică, mi-am cam înfrânat pornirile războinice. Da, într-o lume normală, ceea ce a făcut Mirel Palada nu se face. Însă, oricât aş fi înjurat, România nu face parte dintr-o lume normală. De cel puţin nouă ani, cu largul concurs al politicianului căinat astăzi de curvele virgine ale presei româneşti, care a jignit şi calomniat la foc automat tot ce i-a intrat în cătare, discursul public a ajuns o mocirlă. Lumea nu se mai contrazice, nu mai polemizează, ci se jigneşte. Acelaşi înalt politician şi-a încurajat colaboratorii (unii dintre ei, cu rang de ministru) să măscărească, să insulte adversarii politici şi ziariştii ale căror poziţii/opinii îi sunt defavorabile. Cei care nu şi-au resetat memoria îşi amintesc, cu siguranţă, gratiile desenate de Sebastian Lăzăroiu peste captura foto din transmisia live a Mihaelei Bârzilă ori declaraţiile şi comunicatele vituperante ale purtătorului de cuvânt Bogdan Oprea la adresa lui Victor Ponta. Am dat doar două exemple…
Habar n-am câţi purici va mai face Mirel Palada prin Palatul Victoria şi nici nu mă macină preocuparea. De dragul salvării aparenţelor, la insistenţele colaboratorilor gata oricând să contribuie la descăpăţânarea intrusului şi de teamă că ar fi considerat vinovat pentru ruperea unui ridicol pact de coabitare care oricum nu funcţionează, Victor Ponta l-ar putea elibera din funcţie. Sau, dimpotrivă, căpos cum e, să se pună pe picioarele din spate şi să-l lase în continuare purtător de cuvânt. Dar, în ţara în care niciodată nu se umblă la cauze, episodul Palada-matrafox e doar un efect.
Ce nenorocire !!! A zis despre un matrafoxat ca e matrafoxat ?!?!?! Asa ceva nu se face :)) A zis-o el primul cu “voce tare”, bravo lui, are tupeu. Am zis intotdeauna ca la curve nu trebuie sa fii gentleman;)
Jenant pt. noi ca romani! Maidanezii si aurarii nu mai au nimic de zis? Sau tot la caldurica asteapta indemnul? Rusinos pt. noi, ca natie, ca acceptam de 9 ani sa fim jigniti si calomniati, precum ai scris. Dar, probabil, in agenda noastra, asta nu este un subiect arzator. Avem atatea belele, nu stim de care sa ne plangem mai intai…asa ca asteptam. Si intre timp, mai o samanta, mai un meci ratat, mai o teapa, bauturica si vin acum micii de 1 Decembrie. Atunci ne adunam si mancam si bem. Moca. Apoi iar ne plangem.
Filmul “I am legend” ramane referinta pentru procesul de propagare a urii promovat de Basexu.Dar nici animatia “Ferma animalelor” nu e departe de a reprezenta o a 2-a referinta principala.
Subscriu punctului tau de vedere. Cu o oaresicare diferenta de nuanta: PM ViVi Ponta a sustinut sus si tare ca el el de alta teapa decat Base si ca va promova un alt fel de a face politica. Presupunand ca n-a abdicat de la acest plan (dupa mine nerealist – nici noi nu suntem natia, nici Ponta omul!… :)), revenind la discursul politic romanesc standard, centrat pe “ba pe-a ma-tii”, atunci gurul sociologiei ar trebui sa primeasca un catifelat sut in cur.
Matrafox ca matrafox(splendida gaselnita)si pentru asta Palada nu trebuie dat afara ci din contra mentinut. Sa te infatisezi insa in fata natiunii in starea si halul in care a facut-o Basescu asta este de toata jena.Penibilul a mai si facut analiza bugetului comparind merele cu perele si dovedind ce haos este in tigva domniei sale.
Lasa domnu’ alphas, ca si Basescu a zis dupa ce l-a intronat CCR-ul a doua oara ca a tras invatamintele de rigoare.
Si tot consuma in timpul programului de lucru…ce sa-i faci, Alcoolicii Anonimi n-au filiale in Romania. 😀
Pana una-alta bataia este la palierul Lazaroiu vs. Palada.
Palada nu a gestionat bine situatia de dupa postare.Putea sa-l citeze pe Basescu,care spunea ca a fost sub influenta alcoolului atunci cind a promis o marire de pensii sau de ceva.Si atit.
Palada a continuat dezlinat si in discurs si in imagine-descheiat la haina si pravalit pe o rina in studiouri,nu a facut decat sa le de-a apa la moara portocaliilor.
Era mai de folos sa fi luat punct cu punct zicerile aburitului si sa le demonteze.
Show must go on!
vcitore ai dreptate. noi nu facem parte dintr-o lume normala. dar faza este ca ne place al dracului de mult sa fim anormali
Totul se trage de la basescu ,el a mentinut si cultivat limbajul de vaporean.Mirel Palada este prea flecaret, pana pleaca basescu ,ca sa te inteleaga ,folosesti astfel de limbaj .Fata de javra ordinara ….nici nu-i prea urat.Pentru mine basescu este o javra matrafoxata.
de ce a plecat din emisiune?
De unde o fi început cândva să se arunce cu mizerii şi jigniri în cei a căror opinie nu le era pe plac celor, care au lansat aceste ” jigniri ” !!?? Eu am impresia că ştii foarte bine, de unde. Sau de ” mitralierea ” în direct şi în reluare a celor, a căror opinie nu o împărtăşau. Când deschizi cutia Pandorei, să nu ai impresia, că ea se va închide aşa uşor.
pana si apa are culoare politica