Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Luxul personal al detaşării politice

Luxul personal al detaşării politice

Nici un interes – naţional, internaţional, planetar sau galactic – nu mă va face să susţin în alegeri nişte trădători. Şi aici mă refer la acei oameni care, după ce se cocoaţă-n jilţuri pe susţinere populară, uită cum au ajuns acolo şi trădează speranţe, aşteptări. Când şi dacă girez public (din convingere, oricare ar fi aceea) pe cineva, iar acel cineva îşi bate joc degajat de aşteptările oamenilor care şi-au făcut timp să se uite la mine, relaţiile dintre mine şi dezamăgitor se schimbă radical. De cele mai multe ori, schimbarea e ireversibilă. Fiindcă n-am interese politice şi/sau economice personale care să mă mâne-n luptă. Iar bătaia de joc la adresa oamenilor o iau personal.

Ca să fiu extrem de concret, în piaţa asta politică săracă, am văzut în USL alternativa la total nefrecventabilul şi nocivul Băsescu, împreună cu toată gaşca lui de curve, hoţi şi analfabeţi. Acelaşi beneficiu l-a avut şi Geoană, înaintea constituirii USL, din partea mea. Prima apariţie de tandem Ponta-Antonescu s-a petrecut la Vorbe grele. Nu m-am topit după ei, nu-s naiv. Dar, pe principiul că până şi foca de la circ e mai bună decât ăla, am fost, hai să zic, mai amabil. Am făcut-o, de fiecare dată, asumat. Şi cred şi acum că bine am făcut. Dar, când ăştia au început să se comporte ca ăilalţi, s-avem pardon, tovărăşia noastră s-a cam terminat. Tratamentul de care au parte de la mine e similar cu acela al celorlalţi. Am înghiţit cu greu explicaţiile străvezii pentru capitularea în faţa Înaltei Porţi la referendum. Dar batjocura Oltchim şi mai ales atitidinea slugarnică în cazul Kovesi (o bătaie de joc la adresa tuturor protestatarilor din iarnă şi a oamenilor anchetaţi de inchiziţia băsistă pentru că au votat la referendum) au umplut paharul. Nu trec la secta Martorii lui Băsescu, n-am luat-o razna şi nici nu-s de vânzare. Îl detest peste măsură pe individ şi eu nu-s Cristoiu. N-aş putea suporta să mă scuipe lumea pe stradă. Dar pot să-mi permit luxul detaşării.

UPDATE: După ce a cerut scuze conducerii guvernului şi PUBLICULUI pentru rateul de la Oltchim, vedeta demisionară de la OPSPI Remus Vulpescu a rămas administrator special al Hidroelectrica. Numit şi ţinut în funcţie de statul român, prin Ministerul Economiei, probabil ca-n detaşarea lu’ Kovesi la MAE, pe baza experienţei acumulate şi a rezultatelor obţinute. Succes în alegeri!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

71 thoughts on “Luxul personal al detaşării politice

  1. Pai, acum se vede ca Ponta s-a vandut cu totul , prin ocolire via Barosso, lui Basescu.
    Totul a fost parafat la prima deplasare a micului Titulescu la Bruxelles. Acum s-au instalt la guvernare analfabetii lui Ponta si Antonescu. Urmeaza curvele. Macar de-ar altele noi, ne mai clatim si noi ochii.

  2. @Victor: de multe ori am vrut sa dau share pe facebook la articole de-ale tale, dar nu ai implementat optiunea aceasta pe blog. Te rog frumos sa instalezi un plugin pentru acest lucru. Ar fi extrem de util.

  3. Fara prinţipuri, “coane Jorj”, nu prea ne diferentiem de necuvintatoare.
    Ai de ales mereu intre a inchide ochii la mizerii ori nu.

    In decembrie votul va arata o impartire aproximativ egala pe alea
    5 fire de voturi (saracii cu duhul, disperatii, membrii de partid
    care vor binevoi sa-si mute fizicul la vot) intre cele 2 tabere,
    baiatul cu geanta de bani, ailalti din “autonomie”, adica un soi
    de ghiveci; abia atunci se va produce “coabitarea” efectiva, si sa
    te tii nivel de trai in picaj.
    Bine-nteles ca trecerea de urmatorul prag al suportabilitatii va crea
    o situatie exploziva dpdv social, dpdv al criminalitatii, samd.
    Abia atunci se va petrece “disolutia” (pe care toti astia de la putere
    o aveau pina mai ieri in gura), iar vecinii, iredentistii, mizerabilii
    de europeni, precum si licuriciul isi vor freca laboantele,
    “bucurosi de treaba buna”.

    Singurul lucru ce poate determina o anume schimbare ar fi presiunea
    constanta a strazii si impunerea de catre protestatari din rindurile
    lor (imi pare rau cum suna, acesti termeni au fost maculati deja) ca
    reprezentanti ai poporului/societatii a unor personalitati, profesionisti
    (nemediatizati), respectiv unei directii radicale in aducerea
    la linia de plutire a tarisoarei (intr-o situatie de provizorat);
    ulterior noua “emanatie populara” se va constitui intr-o noua
    formatiune (nationalista) de extrema stinga sau dreapta, in care
    diversi baieti, la ordin, vor cauta sa se infiltreze.
    Daca nu, se va intimpla ce s-a intimplat la noi in 1989, ba chiar
    un mic flavor á la Egipt, Siria, etc.

    Cei ce compun institutiile de forta, care-s la rindul lor cetateni
    (chiar daca le este restrinsa exercitarea unor drepturi si libertati)
    cu probleme, si care se pling pe la colturi, ar putea, daca ar avea un
    pic de curaj, sa se opreasca din a mai executa ordinele alor de sus,
    ordine ce direct si indirect ii afecteaza si pe ei.
    Daca nu mai poti mulge contribuabilii prin taxe si impozite parazite,
    de unde mai poti plati aparatul de stat (in a carui componenta intra
    atit profesionisti, cit si slugi) ?
    Nu protestatarii pasnici, nici vocile critice la adresa onor
    guvernantilor (oricare ar fi culoarea acestora), dupa cum de altfel
    nici indignarea la mizeriile impuse de europeni ori licurici reprezinta
    amenintari, ci coruptii politicieni cameleonici.

    O tara puternica, stabila, independenta e una care isi apara interesele
    economice, nu-si vinde/externalizeaza functiunile, si mai ales, nu-si
    lasa de izbeliste cetatenii.

    Vom trai vremuri al naibii de interesante.

  4. Victore critica e buna. Sunt de acord cu ea nici eu nu m-am insurat cu USL dar arata-mi vreo alternativa la MARINAR sau LA USL. D Diaconescu sau MRU? Romania nu mai are oameni de valoare. Macar Ponta si Antonescu nu fura si nu au averi sau isi dau case. E totusi o diferenta de la cer la pamint intre PDL-aci si ceilalti. Ai lucrat in ministere si stii ce acolo. Nu iesi normal la cap dupa un an.

  5. Nu cred in sindicate, in vot liber exprimat si, ca urmare nici in guvernare. Facem ce trebuie, altfel zburam. Sigur, nu este o scuza, dar pt. mine este foarte clar cine si unde ne conduce…

  6. sa-i ia draqu` pe toti. si totusi o problema ramane – daca nu aia de dinainte (care chiar nu mai au ce cauta in libertate nu sa ne conduca) si nici astia de acum in decembrie pe cine mama votam sa ne conduca – la draqu` vor candida tot ei?!

  7. USL a abandonat propriul program economico-fiscal si l-a imbratisat pe cel al UE+FMI, asta va fi oferta electorala in domeniu. despre resursa umana mai bine sa nu vorbim.Apropos, un cotidian local anunta o tatonare a marelui concern BMW pt o fabrica in zona de vest.nu l-am auzit pe Mishu Voicu mare ministru ca afacerile vorbind altceva decat colegii,,,catindati” s.a.m.d.
    pana acum am considerat un cliseu acel nu avem alternativa, acum chiar ca nu avem…incotro privim vedem partidul unic.Bravo chiorule!!!

  8. Citez :”Când am văzut ştirea – căci eu n-am văzut propunerea – l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi?. El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o “scrisoare pierdută”. După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum”

    Dovedeste un singur lucru : in guvern ponta si cei de sus sunt niste mascarici iar stinga nu stie ce face dreapta .
    Dar dovedeste un lucru si mai grav : PONTA E PROST !! Nici un om politic nu ar fi dezvaluit public episodul ast acaci inseamna sinucidere politica….
    Sa dai afara din casa ca si tu si primii 3 oameni sub tine habar nu au ce se intimpla in casa pe care o pastoriti….

  9. Uite si cu.r.vele prietene : Ana Birchall va candida din partea jud. Neamt sau Iasi, pe undeva pe acolo. Altele noi mai asteapta…intai trebuie rasplatite sultanele apoi vine randul cadanelor. Acestea intre timp se mai …cizeleaza, sa faca fata situatiilor.

  10. Bravo Victor, atat si nimic mai mult.Dezamagire pe toate planurile, din greseala in greseala pana la victoria finala.Si nu stiu ce dracu sunt atat de siguri pe ei, chiar nu mai au de ce.Oamenii sunt din ce in ce mai saraci, toate se scumpesc, mai umiliti si acum mai inghitim si mizeria asta cu majorarea impozitelor, si mai vine si dl.Ruseanu ala de la pnl ieri in emisiunea Danei, si o tinea una si buna ca imp.venit nu se majoreaza, la facut Niels KO pai las-o dracu frate, dar daca la casa platesc impozit mai mult, ala ce e nu tot majorare?tristete, deznadejde si umilinta asta simt.respect

  11. pe acelasi principiu ii astept la toamna … sa le dau 50% …
    Sa-ti “scuipi” propriul popor pentru straini e tradare de neam si tara … si nu meriti nici sa stau de vorba cu tine.

  12. Total de acord cu dvs. Ca cei de acum nu sunt diferiti de cei de ieri s-a vazut de mult. Dar exact ca si dvs. am inghitit si am trecut mai departe.
    De votat PDL la iarna exclus! Mi-am pus speranta in USL dar nu ii pot vota. Ce e de facut cu noi si cu tara asta?

    Si ar mai fi un lucru pe care eu nu il inteleg. Ori Basescu are boasele prea mari ori toti sunt mana in mana.

  13. Mda Victore ,ai perfecta dreptate , din pacate … 🙁
    Este exact ce am spus despre RESPECT , la un post anterior , care NU se cerseste (la vot ) , ci SE CASTIGA (greu !) . Si ,ca o completare , respectul se pierde usor , dar se recastiga al naibii Fe greu (DACA se mai recastiga …?!).
    Aviz USL-istilor …!

  14. Nici eu nu o sa trec la secta Martorii lui Basescu, mai bine imi pun streangul de gat, dar ma ia asa o jale cand ma gandesc cate sperante mi-am pus in USL-isti si uite cum nu prididesc sa dezamageasca si ei!
    Musca din ei, D-le Ciutacu, murdareste-i in cuvinte, cel putin atat poti sa faci pentru noi!Iti multumim pentru ca spui de fiecare data ce gandesti si o faci foarte bine!

  15. Da….Iar ai dreptate! Problema care ramane este daca nu fostii,daca nu actualii,atunci cine?Ca nu pot sa nu ma gandesc si la riscul de a ne trezi cu un DD,sau vreun Neamtu,sau mai stiu eu ce specimen deviat de la linie,fix in functia suprema sau ceva mai jos,si ne ducem cu totii intr-un abis de unde nu mai iesim la suprafata.
    Problema mea este cum facem daca si actualii o iau razna….cum ii aduci la linia dreapta?!Merita sa te chinui sa-i tragi de atentie,sau e degeaba….odata asezati bine pe scaune or sa ne ignore cu aroganta dupa modelul basist?Daca or sa se bazeze pe faptul ca mai bine pe ei decat basistii sau alta fauna locala de tip DD,Neamtu,MRU,Columbeanu,atunci iar am votat raul cel mai mic,iar o dam in bara.Eu cred ca trebuie schimbata legislatia in asa fel incat sa nu mai aiba nimeni siguranta a patru ani batuti in scaun,orice ar fi.Sa aiba alta putere parlamentul,nu sa fie condus de sobolani de la CCR,CSM,Parchet si alte specii,iar cetatenii chiar sa aiba un cuvant de spus in situatii care privesc viata si viitorul lor.Doar asa vor fi si politicienii altfel.Ia sa stie si ei ca pot sa-si piarda painea ,ca platesc pentru incompetenta,pentru furt,pentru decizii,la fel si cei din CCR,CSM,sa vezi ca nu mai pupa papucii nimanui si fac ce trebuie,nu ce li se cere, in folosul lor sau al celor care ii numesc.

  16. Doamne ce vremuri traim !Aveti dreptate ,nu pot sa cred ce vad in ultimele zile am ajuns sa ma bucur ca singurul meu copil a plecat ieri din tara. E medic in Franta,probabil nici nu se va mai intoarce sa practice aici medicina parca meritam tot raul de pe lume .Cu tot respectu, Ioana L

  17. cei din USL se comporta cu multa nesimtire pentru ca au impresia ca-i votam pentru ca suntem cu spatele la zid si nu avem alternativa.
    pe langa faptul ca nu ridica un deget pentru a schimba regimul dictatorului au si un discurs plin de ipocrizie. citez din tanara politicianca Gabi Firea ”Privesc banii mai mult prin prismă religioasă: cine nu munceşte nici să nu mănânce. Am grijă să nu-mi placă scumpetea, adică lucrurile foarte costisitoare care m-ar putea îndepărta de la modestie, o virtute creştină.”
    in declaratia de avere si-a trecut bijuterii de 130 mii euro,dar nu-i place luxul, iar noi asteptam salvarea de la astfel de politicieni.

  18. mutarea kovesei la bruxelles daca se face e geniala. 1. scapa de ea; 2. daca la raportul de tara iese ceva negativ vor da vina pe kovesi, ca e basista. ceea ce e adevarat.

  19. cred ca o sa-ti faci dusmani domnule ciutacu:)
    dai in usl, dai in visele umede a celor ce credeau ca cinstea s-a redefinit in mijlocul psd-ului, iar harnicia s-a nascut in fieful pnl-ului

  20. @Elodia: d-aia n-am eu pulover pe gat
    @claustrofobus: Kovesi ar trebui anchetata, nu indepartata

  21. Imi pare rau ca nu e la externe Petre Roman. Corlatean e prea intepenit in reguli, prea diplomat. Roman ar fi mai degajat, mai rafinat, mai bine relationat.
    Pe de alta parte, cred ca propunerea asta e a doamnei Pivniceru. Habar nu am daca strategia ei e buna. Oricum ar fi, sper ca Macovei, Kovesi & Reding sa piara pe limba lor si asta cat mai curand.
    Nu cred ca Ponta e prost, ticalos nici atat, dar, da, e cam incet. Ce-i drept, nici schimbarile in forta nu au adus vreun avantaj, dimpotriva.
    Cat despre faptul ca astia sunt la fel, eu nu cred asta. Ponta a facut schimbari, a reparat greseli, nu ignora presa etc. Nu mai vreau sa vad pedelisti care sa-mi spuna in fata ca negrul e alb, care sa raspunda egal, la un semnal, ca niste roboti. Nu mai vreau sa vad spalati pe creier.

  22. Noi avem 2 probleme mari. Electoratul “pune botul” si ia in seama doar acele promisiuni care ii plac: adica taxe si preturi mici, salarii mari, munca putina. Cota lui DD ne arata cat de incredibil de mare e numarul celor care pun botul la orice prostie. Am mai spus-o pe blogul tau si o repet: daca nu-i atingea la buzunar, Basescu putea incalca democratia fara probleme. Felul in care a ignorat orice principiu constitutional cand n-a tinut cont de majoritatea parlamentara si a refuzat nominalizarea premierului dorit de aceasta nu i-a deranjat deloc, dovada scorul din 2009. S-au temut de posta, de sare si de partida de spa de la Vantu. Plus Moscova (adica locul de unde vin banii cam peste tot in Europa, dar ce conteaza).
    Revin: daca nu-i atingea la buzunar, Basescu era pe cai mari si acum. Se mai eroda el, dar putea jongla cu majoritati cum dorea. Asta e electoratul si oamenii politici nu pot ignora aceasta realitate.
    A doua mare problema este ca sistemul politic nu are “anticorpii” care sa blocheze orice incercare de abuz, respectiv sa sanctioneze in timpul mandatului nerespectarea promisiunilor din campanie. Si atunci un personaj cu carisma (dupa gustul meu indoielnica, dar eu reprezint 0.000005% din populatie) cum e Basescu ajunge la putere. Iar odata ajuns acolo mai poate fi oprit doar cand cade in dizgratie.
    Nu vreau sa le iau apararea (USL-istilor), nici n-am avut asteptari imense de la ei, dar vreau sa spun ca va trebui sa-i invatam pe politicienii nostri ca pot raspunde electoral oricand. Daca clica lui Basescu ramane la putere dupa decembrie nu atat faptul in sine va fi dezastruos, ci consecinta ca atat ei cat si adversarii lor vor intelege ca poti face orice prostii in timpul mandatului, important e sa-i prostesti in campanie pe alegatori si, mai rau, ca acestia pot fi prostiti.
    Eu cred ca pentru a-i disciplina pe politicienii nostri ar trebui sa-i schimbam in fiecare an, cum au facut italienii in primii 40-50 de ani dupa razboi cu guvernele lor.

  23. Pe de alta parte, strict referitor la pozitia ta, e absolut corecta. Cea mai mare avere a unui jurnalist e credibilitatea lui. Nu ti-o poti risca pentru niciun politician si (aproape) pentru niciun tel, asta e evident. Rugamintea mea ar fi insa ca atunci cand lovesti in USL-isti sa nu creada cumva vreun cititor de-al tau ca sunt toti la fel, pentru ca astia (cel putin pana acum) nu sunt nici pe departe la fel de rai ca ceilalti. Cred ca ramai cu credibilitatea nestirbita daca adevarul asta ar razbate din cuvintele tale: astia sunt un dezastru, basistii sunt o catastrofa (iar ramanerea lor la putere un cataclism).

  24. Domule Ciutacu, apreciez critica d-voastra obiectivă și foarte acidă și mă bucur că sunteți unul care nu tace dincolo de a fi doar sitirit de atâta mizerie, dar tocmai pentru că va consider mai deștept decât alții va spun că expresia „ secta Martorii lui Basescu” mi se pare cam deplasată. Nu vreau a se ințelege că am vreo simpatie pentru individ, dar am senzația, și vă rog să mă contraziceți, că
    v-ați inspirat în formularea ei de la numele unui CULT religios și nu o sectă, care nu are nici o vină pentru a-i asocia d-voastră numele cu INDIVIDUL. Nu mi se pare onorant din partea
    d-voastră să faceți acest lucru, mai ales că e atât de simplu să verificați că respectivul cult religios, care v-a stârnit inspirația, este legal, oficial și absolut în regulă înregistrat și recunoscut în România, ca de altfel în multe alte țări din lumea asta, și cu atât mai mult nu are nici o vină pentru a-i asocia d-voastră numele cu …mă abțin mai bine. Vă rog să nu umiliți oameni în mod gratuit, că o fac destul alții, si dacă vreți rupeți-vă din prețiosul d-voastră timp și verificați care este treaba cu „secta„ un cuvânt folosit în mod denigrator și absolut gratuit.
    Un om de bine care vă urmărește, care e umilit și luat de prost ca toți ceilalți din țara asta.

  25. Daca nu ma duc la vot nu e bine, daca ma duc nu mai stiu pe cine sa aleg….mi se pare ca ai lu’ Ponta sunt o adunatura de idioti,pedelistii sunt niste hoti ordinari, “ugurenii” sunt niste pseudointelectuali aroganti si prosti.
    Aaaaaa, am uitat de “partdul poporului” al lu’ domnu’ Dan :)))))
    Cam acesta este tabloul politic si te ia capul!

  26. Intre cei 7,4 mil de votanti cred ca putem observa cateva categorii. Extremele ar fi:

    1. Cetateni lucizi, obisnuiti sa analizeze inainte de a vota.

    2. Cetateni treziti, fosti votanti de-ai marinarului.

    Intre 1 si 2 presupun ca sunt cateva trepte intermediare.
    Eu cred ca si cei din treptele intermediare si chiar cei de la punctul 2 sunt acum mult mai receptivi la stimuli decat erau in 2009, de ex.
    Alegatorii sunt mai sensibili acum la orice schimbare, mai ales ca schimbarile se reflecta mai pregnant in farfurie si in caldura de la iarna.

  27. e exact ca la un meci de fotbal: stam la tv cu bere si alune si.i injuram pe aia care alearga pe teren ca nu dau gol. asa si cu guvernarea : stim cine nu da bine la tv, cine a facut nu stiu ce declaratie la tv, si cine trebuie dat afara. de pe margine e usor. e greu sa construiesti e usor sa critici. si eu vreau oameni competenti, muncitori, cu idei, luptatori, etc dar astia sunt cam rari pe la noi prin tara. iar cu referendumul – ce sa spun?! toata lumea e acum frustata ca nu l.a lovit ponta pe barosso cu capul de pereti. ca noi facem parte din romania comparabila dupa unii cu polonia! murim de saracie pe aici si ne comparam cu alte tari europene! cand au inceput liderii UE sa atace cu declaratii toti comentatorii la antena3 erau muti. nu i.a cerut nimeni lui ponta sa arunce la gunoi lista lui barosso si cu orice pret sa facem ce vrem. deci…in urma razboiului…

  28. Domnule Ciutacu, apreciez foarte mult pozitia
    d-voastra de partea celor multi si umiliti (masa ineptă)si faptul ca faceti parte din categoria celor care vad mizeria umana si institutionala din tara asta si nu se retin să o blameze prin toate mijlocele, dar am un singur repros sa va fac, desi vi-l fac si pe acesta cu tot respectul. Faptul ca in inversunarea d-voastra, justificată de altfel, asociati numele acestui individ odios cu numele unei organizatii religioase (CULT și nu secta cum denigrator spuneti d-voastra) nu face decat sa îi jigneasca pe niste oameni care potrivit legii, culmea reglementată si de mult invocata Constitutie si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ”au dreptul” la libertate religioasa, de conștiință si de exprimare. Ne ajunge Domnule Ciutacu cât ne batjocoresc unii, ni-i aratați in fiecare zi, credeți ca e cazul sa o faceți si d-voastră? Stiu ca sunteti un om de bine si de aceea e cam nefericita formularea d-voastra (secta Martorii lui Basescu).
    Un om umilit si sitirit de tot ce vede si aude in tara asta.

  29. “Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”, cam asta-i oferta electorala pe 2012. Ponta inca are nevoie de presa dar s-a smecherit, la intrebarile incomode ofteaza adanc si graieste: “grea intrebare”…Lui Badea i-a zis ca-l invidiaza ca poate spune tot ce gandeste.

  30. Nu sunt pregatit pentru alegerile din iarna. Adevarat nu agreez pedelacii si cu restul. Aveam asteptari imense din partea USL, nu-i vorba c-au fost si “suntati”, dar haosul actual din ministere si alte institutii nu opozitia l-a creat. Unde sunt oamenii cu experienta din USL. Sunt de acord ca-n unele posturi sa fie numiti tineri, doar sunt viitorul, dar sa fie cu mintea asezata, nu sa creeze haos. Constat ca vorba aia “fiecare cu gasca lui” e cat se poate de reala. Intreb, noi astia de suntem neafiliati ce vina avem ?

  31. Revin d-le Ciutacu. Nu cred ca aveti “luxul personal al detasarii politice”, depindem foarte mult de jocul politic.

  32. majoritatea romanilor spun ca toti sunt la fel…

    In principiu, e o chestiune de timp pana cand cei ajunsi nou la putere sa inceapa sa faca ce infierau la ceilalti cu putin timp in urma 🙂

  33. Bună ziua. Eu n-am un comentariu, dar am o problemă. Am înţeles că vineri l-aţi invitat pe dl. Săftoiu şi mă gândeam că poate-l întrebaţi dv. cât de curtenitor se poate ce-l califică să fie PDG al Televiziunii. E cumva un bun manager ? Are idee despre ce înseamnă şi cum funcţionează o televiziune ? Nici în PDL n-am remarcat să aibă cine ştie ce merite… E şi asta o sinecură ? Dar de ce la STRV ? Dl. Săftoiu nici n-a avut curiozitatea să se informelâze cum funcţionează televiziunea, să facă o vizită prin toate compartimentele, să vorbească şi cu oamenii, poate au şi ei o părere, bună sau rea…Are o viziune privind grila de probrame ? Sau ştie numai să reducă din personal… că suntem doar nişte cifre ? Oare e suficient să dăm oameni afară sau mai important ar fi să avem nişte programe la care să se uite lumea ? Nu numai să copiem alte televiziuni. Fiindcă de aici am pornit pe pantă în jos. Am început să copiem ProTV – pe principiul că trebuie să apară pe post fete tinere şi frumoase, dar în spate a rămas redactorul care făcea munca şi realiza emisiunea, deci oameni angajaţi în plus şi fără rost. Am făcut tot felul de “Surprize Surprize”, emisiune care a costat enorm şi care nu se mai termina. Şi multe altele Ştie dl. Săftoiu cum s-a ajuns la numărul actual de salariaţi în TVR ? Fiecare “neica-nimeni” care a venit la conducere are prieteni, obligaţii care, la râdul lor au copii, nepoţi, nepoate, veri şi verişoare care trebuie angajate într-un loc călduţ. În afară de asta, imediat ce un personaj dintr-o altă televiziune nu mai are contract cu televiziunea la care a lucrat, unde să se ducă ? Vine în TVR şi nu pe un salariu mic. Aş vrea să-l întrebaţi dacă s-a gândit să externalizeze vreun serviciu… fiindcă noi ştim că da, deşi avem oameni care să luxcreze în domeniul respectiv. Sau ce s-a întâmplat cu salariile jenant de mici de 5.000 şi 9.000 de lei ? Sindicatul zice că nu se poate umbla la salarii. Dar se pot da oameni afară ? Poate s-a gândit să nu mai semneze deplasări în grup la Cannes şi pe la alte festivaluri unora care n-au nicio legătură cu evenimentul respectiv. Doar că, dacă e gratis, de ce să nu plece şi ei într-o vacanţă ? Poate vă mărturiseşte dv. cam care ar fi criteriile de disponibilizare (sau cum s-o numi) pentru că noi, salariaţii, nu ştim mare lucru, adică nu ştim nimic. Mie mi se pare că unicul criteriu e cine-şi perie mai bine şeful. Se dau cică nişlte concursuri care mie mi se par total arbitrare. De ce nu începem prin a-i disponibiliza pe cei 800 pe care i-a angajat dl. Lăzescu, care s-a şi lăudat că dacă nu aducea el tineri, se prăbuşea televiziunea… Doar că aşa s-a mărit numărul de salariaţi… Mai nou, cei mai vechi nu mai sunt buni de nimic. Sunt buni şi tinerii, nu zic, dar eu m-am cam săturat de dictatura tineretului, care are doar ifose şi prea puţine în cap. Sunt tineri care nici nu erau născuţi când cei mai vechi, puţinii care au rămas, făceau şi montau emisiuni… chiar dacă era “Cântarea Românioei”. Asta trebuiau să facă şi o făcedau ca nişte profesionişti. Poate vă spune ce se întâmplă cu LĂzescu şi cu marele tegizor dinaintea d-lui Sasu, căruia nu-i mai ştiu numele, care şi-a făcut filmele pe banii SRTV, după care a dat din umeri, a spus că nu mai sunt bani şi a plecat liniştit. Chiar nu plăteşte nimeni găurile din instituţia asta atât de amărâtă ? Ce vină avem noi, pălmaşii, că sunt puşi la conducere şi-n consiliul de administraţie şi în posgturi de şefi tot felul de neisprăviţi doar pe criterii politice ? Dl. Săftoiu a comentat că avem tot felul de prime… Da, prin contractul colectiv aveam primă de Paşti şi de Crăciun, pe care nu le-am mai primit de vreo patru ani, prima de vacanţă, pe care anul ăsta n-am încasat-o, bonurile de masă pe care nu le-am mai primit de anul trecut… Drepturi de autor care sunt restante de luni de zile şi pe care nu vor să le mai plătească, deci, nu din cauza asta Televiziunea are datorii. Ştie dl. Săftoiu că un X, şef la nu contează ce serviciu are o firmă şi… hai să modernizm aparatura prin firma rerspectivului X ? Ştie dl. Săftoiu că nimic nu se cumpăra – de la caete la tot ce mai vreţi – nu se cumpără direct, ci prin intermediari ?
    Astea sunt doar câteva probleme, pe care nu ştiu dacă le-am ordonat prea ine, fiindcă sunt foarte furioasă. de tot ce se întâmplă într-o instituţie în care, practic, em crescut de la 20 de ani şi unde eram mândră că lucrez, fiindcă am avut nişte şefi pe care aveam motiv să-i respect şi să-i admir, nu ca cei de azi.
    Pe vremuri, Tudor Vornicu spunea că Televiziunea e o cloacă. Dar cloaca de atunci era parfum de trandafiri, pe lângă cloaca de acum. Zău dacă mai înţeleg ce se întâmplă. De ce nu e nimeni în stare să facă ceva ca lumea ? De ce trebuie să fie numai politică ? M-am săturat de toate numirile astea pe criterii politice, care ne deprofesionalizează pe toţi.
    Îmi cer scuze dacă m-am întins prea mult şi, poate m-am exprimat dezlânat, dar după 38 de ani petrecuţi în instituţia asta, mă revoltă atâta mizerie.
    Cu speranţa că veţi citi comentariul meu,
    vă doresc numai bine,
    Roxana Ene

  34. Aparent suntem intr-o situatie gen invartitul in jurul cozii. Cu PDL nu votez ca m-am convins ce pot, cu USL nu as vota pentru ca se comporta la fel ca PDL si zic unii ca’s pe blat, desi eu cred ca Ponta nu face blat, insa e prea necopt ca sa gestioneze un mamut USL de hiene dornice de supt la ciolan.
    Adevarul este insa altul. Nu eu, nu voi, nici macar cei “treziti” nu vom decide viitoarea guvernare, ci “boborul”, care in marea lui majoritate este o chestie flamanda, lacoma, melteana, extaziata de barfa si senzational, gata in orice secunda sa isi vanda mama pentru un litru de posirca si un kil de ulei.
    El, boborul, va decide, in atotputernica-i “intelepciune”, cine va guverna din decembrie.
    Si nu va trebui sa mire pe nimeni data ARD va lua 15-20%, PPDD 15-20%, UDMR un 5-7%, iar USL doar 40-45%.
    Ce va inseamna asta? Un guvern ARD, cu larga sustinere a UDMR si PPDD + minoritati, pe fondul unui Basescu mai puternic si in garda decat oricand si al unui USL paralizat de propria implozie.
    Nu astepta nimeni minuni de la USL, era doar acel rau mai bun decat raul prezent, de care toti incercam sa scapam.
    Din pacate, pe fondul acestei derute a electoratului avizat, castig de cauza vor avea partidele de nisa, care vor emana orice absurditatesi nu vor rata nici o demagogie sa atraga de partea lor electoratul majoritar al tarii.

  35. Respect faptul ca ,din pozitia ta,ai scris acest articol!Mai exista deci demnitate! Multumesc mult de tot!

  36. Daca-ti mai aduci aminte,pe facebook,te-am intrebat”N-ai impresia ca astia nici o secunda nu si-au dorit suspendarea lui Basescu ?”!Cred ca-mi dai dreptate acum,nu ?

  37. Cum ti’am spus si in urma cu cateva saptamani: USL a pierdut votul meu. Acel vot pe car nu l’am acordat din simpatie, ci din antipatie pentru ceilalti.
    Si ma bucur ca exista cineva la nivelul asta care simte ca mine.

  38. indiferent cine e la putere se pare ca nivelul de trai al cetatenilor nu va creste ci din contra iar lucrurile nu vor fi indreptate. baietii astia de pe la televizoare fumeaza ceva bun de si-au fript tranzistoarele si vand gogosi la fraieri cum ca ne vor scapa de incompetenti, imbuibati si golani. pana acum nu au convins foarte tare desi au parghiile. daca nu vor demonstra ceva concret vor fi surprize in decembrie. si iar castiga basescu…. asa ceva!!!!!!

  39. Nu am stiut ca m-am nascut pe un pamint islamic intitulat Romania. De miine trebuie sa imi cumpar turban. La cit de vulnerabila e Romania nu m-ar mira sa invatam araba.

  40. I-am vazut ,,slabi” de la referendum, am ,,inghitit” si gogoasa cu Oltchim-ul si ,,bomboana de pe coliva”cu d-na Kovesi si mai am de inghitit… in sec, cu amaraciune si stupefactie!
    Nu mai astepr nimic de la ei, nu vreau sa fiu ca ei, adevarat, nu mai avem suficienti politicieni de valoare, ca oamenii valorosi nu se complac, sunt integri din toate punctele de vedere! Oamenii adevarati nu premiaza doar bronzul, ei nominalizeaza, macar din complezenta, si pe cel care a castigat si aur si argint, in acelasi timp! Cum sa incurajam olimpicii cand ii recompensam pe cei de pe locul trei iar celorlalti nici macar nu le rostim numele dor pentru faptul ca nu se poate, ca au castigat si anul trecut si procedura spune ca ,,nu-i putem premia decat o singura data in timpul gimnaziului sau al liceului”! Cine a stabilit procedura de ,,nenumire a numelui”? Ei, USL-ul! Nu am nimic cu ei, din contra, am crezut ca macar ceva, cat de putin se va schimba, dar m-am convis ca NU!
    Da, oamenii de calitate nu se implica in mizeriile lor, nu vor sa fie injurati, ar vrea sa ia atitudine dar nu dispun de instrumente suficiente ca sa indrepte lucrurile sau, macar, sa le orienteze spre bine si nu sunt luati in seama!

  41. Din pacate multa lume crede ca o fost cum o fost pina la ei, dar in timpul vietii lor o sa se schimbe lumea in bine pt ca merita(?) de o sa vorbeasca stra-nepotii de ce vremuri minunate stra-bunicul le-a provocat ca ei sa huzureasca o viata mai buna. Numai ca nu e chiar asa. Lumea nu se indreapta decit f putin in bine si numai cu voie de la Stapanire.

  42. @De radu pe 4 October 2012 la 14:53

    Politica se reflecta in lucruri materiale,
    cuantificabile, in nivelul de trai, in drepturi
    si libertati, in relatiile cu alte state.

    Daca mergem pe principiul “atita se poate”,
    la fel de bine am putea aduce un homeless
    si l-am “unge” prim-ministru (ca tot sintem
    la capitolul epicureanul si pleziristul fost
    premier “unguent” zis si “crevete”).

    In ceea ce priveste referendumul, verifica acest
    blog in care au existat reactii.
    Lumea nu e frustrata pentru ca “nu l.a lovit
    ponta pe barosso cu capul de pereti” ci pentru
    ca a actionat la ordin precum Boc fara sa solicite
    din partea UE/CE o analiza/ancheta oficiala care
    sa probeze calomniile deversate criminal de
    propaganda portocalie si care (ne-)au facut enorm
    de rau tarii/noua tuturor.
    Ponta n-a avut singe in instalatie, iar ceilalti
    au mers pe mina lui.
    Ponta a acceptat senin ingerinta persoanei fizice
    / numitului José Manuel Barroso, persoana pe care
    eu as chema-o la tribunal in aceasta tara.

    Cit de amarit, de sarac, rupt in cur ai fi, daca
    n-ai un dram de demnitate, poti sa-ti legi un lant
    de git si sa te transformi intr-o potaie.
    Asta e diferenta intre natiunile despre care faceai
    vorbire.

  43. De acord cu tine. Dupa ce mi-am tocit pantofii o luna in jurul Cotrocenilor, dupa alte seri petrecute in piata, nici macar n-au avut bunul simt sa se prefaca a lua in discutie documentele depuse de Ghise. Bune, rele, cum erau, sa se discute. Mai mult, aflu ca ei intra in campanie si sa merg sa votez usl. Doar pentru ca nu mai pot cu aia, nu inseamna ca trebuie sa ii votez si sa ii sustin pe astia. Atitudinea ta fata de usl este demna de tot respectul.Tu meriti tot respectul, pentru ca iti permiti aceasta detasare. Acum vedem si noi, pentru a cata oara, ce si cum.

  44. Citind articolul d-tale, ca si comentariile la articol am ajuns la o concluzie, care m-a pus pe ganduri.

    Pe scurt: romanii sunt preocupati – ca si alte popoare – de viata lor, de telul lor in viata, de dorinta de prosperitate. Tot romanii – altfel decat alte popoare – in loc sa caute solutii efective de rezolvare a problemelor prefera sa dea vina pe politicieni si sa-i faca raspunzatori pentru situatia precara din tara.

    In Romania – se stie – se castiga niste bani. Se stie si cum se castiga acesti bani. Pai daca jumatate din economia tarii functioneaza la negru dece, daca politicienii nu fac fata sau sunt chiar partasi la furt, populatia nu ia pozitie in consecinta? E mai bine ca romanul sarac sa se orienteze dupa ceilalti si sa fure si el? Nu, domnule Ciutacu! Dece infractorii, fie ei “baroni”, “baieti destepti”, patroni evazionisti, functionari corupti, pentru ca toti sunt cunoscuti (!) – nu sunt simplu demascati si deferiti justitiei? In loc sa li se ia banii, mai bine sa fie mobilizati oamenii in a-i dezarma pe adevaratii producatori de saracie din tara! Ce-ar fi sa schimbati macazul la Antena 3 in aceasta directie?

  45. Dl Ciutacu: “prostia si domnia se platesc”
    pt prostie e clar ca nu platiti (de prostie nu va poate banui nimeni) dar pt domnie, respectiv “luxul personal al detasarii” s-ar putea sa platiti, daca se intoarce boc de la cluj la bucuresti, si nu ma refer financiar

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.