Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Hai să facem reforma presei pe Net!

Hai să facem reforma presei pe Net!

Toți nechemații propăvăduiesc apocalipsa presei și nevoia ei de reformare. Ca întotdeauna, cei mai vocali sunt ăia cărora nu li s-a întâmplat să lucreze în media (unii nu s-au priceput, alții n-au avut noroc, motive se pot găsi întotdeauna) și pe care i-a scos Internetul din penumbră. Din anonimat e oricum mai greu de ieșit. Da, dincolo de psihoza electorală băsesciană cu reformarea a tot ce mișcă, presa are nevoie de reformă. În primul rând, una profesională, fiindcă dezvoltarea haotică și nemăsurată a acestui business a făcut să se umple țara de ziare/radiouri/televiziuni și, în paralel, pe măsura cererii de cadre de nădejde, breasla de sfertodocți care scriu miau ca pisica (la i-urile de la capătul cuvântului nici nu mă mai refer, că mă doare capul) și care au citit mai puțin decât au scris. În paralel cu popularea fără precedent, s-a abdicat copios de la rigori și, în general, de la abc-ul meseriei. Iar la capitolul ăsta e de lucrat serios în timp, nu bați din palme și rezolvi cazul, fiindcă, pur și simplu, nu merge.

Altă reformă necesară, după părerea mea, e cea a mentalităților. Și mă refer aici atât la a angajatorilor, cît și la a angajaților. Nici nu poți pompa la nesfărșit, de dragul orgoliului personal și/sau al influenței, bani cu ghiotura în cai morți, dar nici nu trebuie să te aștepți să fii plătit – peren, regește și la timp – în interiorul unei întreprinderi care nu produce, ci trăiește exclusiv din subvenții (relativ transparente, pe bani publici ori mascate, de la proprietar de-acasă). Cazul Vântu ar trebui să fie elocvent pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit. Faimosul an al crizei, pe care-l cântă toată lumea și habar n-are cum să-l abordeze, va arăta și care-s investitorii capabili să-și țină în viață (fie și aducând, temporar, bani de-acasă) societățile comerciale de media pe care le dețin în proprietate, și care sunt managerii de presă în stare să se adapteze unei situații-limită de mare excepție, și cine-s jurnaliștii de forță care (dincolo de bani) fac meseria asta din chemare. Peste tot în lume, presiuni și afilieri politice/economice au existat dintotdeauna, există și vor exista cât s-o mai face presă pe Planeta Pământ, iar asta-i cea mai bună scuză de seminar și/sau de ONG.

Fără nici cea mai vagă pretenție că am atins toate punctele sensibile ale unui subiect la care pare a se pricepe toată lumea, ba chiar convins că n-am făcut-o, vă lansez provocarea publică de a identifica și voi punctele critice unde ar trebui șurubărit. Nu vreau să transform subiectul într-o leapșă, însă v-aș fi recunoscător să mă scutiți de pasiuni politice și de personalizări, iar în măsura în care scrieți pe bloguri despre subiect aștept să-mi semnalați cu link textele voastre. Poate facem un soi de culegere de păreri…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

183 thoughts on “Hai să facem reforma presei pe Net!

  1. Nu sunt om de presa, nu am vrut niciodata sa fac presa şi trag nadejde ca nici n-am sa fac vreodata. Asa ca ma voi referi mai ales la relatia mea privata şi subiectiva cu presa, indeosebi cea scrisa. Nu am prea mult timp sa citesc şi, probabil, nici nu citesc destul de multa presa. In plus, in ultimul timp am cazut şi eu in pacatul cititului de new “new media”: comentarii la articolele care apar in presa scrisa (pe “hard”), bloguri, forumuri etc.. Am facut asta inlocuind o buna parte din presa nationala pe care o citeam inainte (pe hartie ori online), pastrand insa oarecum constante timpul şi atentia acordate presei locale. (Aceasta din urma mi se pare ca imi vorbeste poate nu mai prieteneste, dar sigur mai apropiat. Asa, ca un vecin barfitor, care are habar de mine şi de problemele mele.)

    Daca statul şi institutiile sale cred ca pot fi reformate printr-un act de vointa privata sau mai bine colectiva (asa cum vrea Basescu), in ceea ce priveste “reforma” presei, ea nu se poate realiza astfel. Nici macar un consens al “producatorilor” de presa (patronate şi meseriasi) nu ar putea sa duca la aceasta, pentru ca elementul cel mai important in presa cred eu ca este publicul consumator de presa… In plus, viitorul trebuie vazut separat pentru presa scrisa şi pentru cea audio-video.

    Presa scrisa in formatul şi, mai ales, in forma traditionala cred ca este condamnata. Chiar cred ca nu mai are nici o sansa.

    Mai intai, e vorba de dimensiunea economica. Cine are bani şi acces la un chiosc de presa are şi mai usor acces la net. De ce sa mai cumparam atunci ziare?… Unii au constatat asta de mai de mult si viseaza: ”atunci trecem in online”. Fals. Pentru ca odata ce cititorul paseste in online se afla cumva in postura unuia care, flamand fiind, intra intr-un restaurant pentru o masa frugala şi rapida, şi da acolo peste o chermeza imensa şi, pe deasupra, şi gratuita. Evident, la inceput abia gusta. Se duce şi a doua zi: timid, se infrupta din toate. A treia zi: la fel, dar lasa sfiala acasa. Dupa inca o zi incepe sa comenteze talentele bucatarului, ii da sfaturi, ii face sugestii… Peste inca alte cateva zile intra el insusi in bucatarie şi gateste. Şi, in plus, asteapta sa fie laudat, chiar şi de catre bucatarul care gatise mancarurile din prima zi… Asa ca eu zic ca este naiv cel care crede ca poate face presa in mediul online dupa schema traditionala şi sa supravietuiasca. Economic, zic.

    Apoi, online-ul a venit cu oferirea unui “drept” de neimaginat acum 10-20 de ani: oricine poate fi autor de presa. Practic, virtualmente oricine a căpătat acces la cuvânt. Cu consecinţa “degradării” evidente a calităţii produsului de presa. In plus, in online, toată lumea poate face uz de o mare varietate de tehnici de realizare a produselor prin care se întrupează comunicarea, apelând la tehnologii mai mult ori mai puţin sofisticate (animaţia, softurile de editare a textului şi imaginii sunt practic la îndemâna tuturor). Şi, inca şi mai grav, o credinta care populeaza mintea multora este asumata ca fiind aproape legitima: azi ORICINE poate spune ORICE despre ORICINE / ORICE. Fara nici o consecinta!

    Personal cred ca dincolo de lamentarile jalnice pe care le-am citit pe net, un semn ca lucrurile au scapat de sub controlul celor care fac presa (ma gandesc aici la patronat şi la managementul redactiilor) este premiul lui Badea. Scriam la postarea ta privitoare la Badea şi la premiul lui ca el nu este jurnalist, ca are o conduita mai degraba de bloger ori de forumist care isi face nebunia si isi exhiba frustrarile dobandite citind ziarele si care, de nevoie (prea frig ori prea cald…), se adaposteste la Antene, in coltul si la masuta lui. Am, n-am dreptate, nu stiu, dar jurnalism (traditional) sigur nu face. Apoi, ziceai atunci ca Badea nu a fost premiat pentru competenta, ci pentru popularitate. (Nu ma bag in chestia cu competenta, ca nu ma pricep. Mai mult, sunt extrem de curios cine – meserias ori teoretician de prin universitati – ar fi in stare sa construiasca o grila de analiza a competentie jurnalistice a “scriitorilor la ziar”…) Nu stiu cat este de popular MB, dar treaba e mai “grava” decat atat: Badea este influent. Ba chiar, pentru o anume generatie eu cred ca el este chiar extrem de influent! Iata un prim caz de jurnalist de tip nou… Prin ce?! Nu se stie (prea bine)…

    Ca o concluzie, online-ul a venit cu dreptul indivizilor de a isi spune parerea şi cu iluzia ca aceasta conteaza. Sigur, poti sa te faci auzit. Dar te şi aculta cineva?!… Pe unii da, pe altii ba. Insa idea ca fiecare are dreptul la cuvant şi, in consecinta, are sansa sa influenteze pe altii a dus şi va duce şi mai abitir la demonetizarea rapida a profesiei de gazetar in sensul tradtional al cuvantului. Dar locul nu va ramane vid. Vin din urma comentatorii de forum, postacii la ziar, blogerii influenti. Iar cand destui dintre acestia vor castiga şi bani (buni, nu ca azi!) din asta, roata deja se va fi invartit.

    PS La multi ani! TUTUROR.

    PS2 Stiu ca unora le mai scapa cateodata cate o cacofonie-doua. Mie asta nu mi s-a prea intamplat. Le las in texte linistit şi constient. M-a invatat odata cineva ca, decat sa suceste un text sa sune ca dracu, mai degraba lasi sfanta cacofonie acolo unde vine. Natural… Si ii urmez impacat sfatul.

  2. poate nu-s eu suficient de luminat in dimineata asta, da’ zau daca pricep ce legatura cu reforma presei (in afara de proprietate Etno, Taraf & stuff) are familia Prigoana

  3. Reforma ??? In ce domeniu a reusit aceasta ,in tara noastra ? E ca o tinara speranta,care nu confirma !De 20 de ani incercam reforme.

  4. Stirile din Nestire

    “I said no, this is not fair
    Everybody is talking and I really don’t care
    Why, is the world so mean
    I hope is just a dream”

    Asta este problema jurnalismului de azi, de ieri si de maine: lipsa de contzinut, mai precis lipsa de sens si semnificatzie a contzinutului.

    Nimic din ceea ce e scris nu intereseaza pe nimeni. Nimic din ceea ce e scris nu “make sens” pentru majoritatea populatziei si asta nu e o critica e o constatare.

    Iar raspunsul firesc al golirii de contzinut al stirilor (scrise sau vorbite) este migrarea emisiunilor catre non-stirile de genul

    “Cand te faci mare ai vrea sa fii vedeta
    Independeta, super inteligenta
    Toata lumea apare la televizor
    Se lasa filmati, chiar la ei in dormitor
    Oricine poate fi actor ca nu e greu
    Trebuie sa abordezi producatoru cu tupeu
    Spitalu de nebuni are o gaura in gard
    Ca multi fug si nu stiu cum dracu au scapat
    Apar in prime-time fac urat dau…
    Producatorii isi freaca mainile cand se injura de mame
    Circul Globus nu are cautare
    Ce e la televizor e mult mai tare
    Nu’ti trebuie talent, iti trebuie o gura mare,
    Cu cat te faci mai mult de ras, rating-ul sare
    Toti sunteti oripiliati
    Dar stati, stati
    Si va uitati..
    Toata lumea e porno, toti sunt star pe val
    Romancele sunt bune bune si din haine sar
    Iau televizorul, o sa’l arunc pe geam,
    M-am saturat de vipurile astea puse pe scandal
    Bine ai venit in direct cu toate crimele
    Invitatul de astazi nu si-a luat pastilele
    In timp ce altii ne fura sa-si faca vilele
    Tu te uiti la TV, ei muta kilele

    Tot ce e normal
    Pentru ei e banal, deci prost
    Nu o sa apari pe post
    Daca nu esti gay sau lesbi, n-are rost

    Ce`o fi in capu` lor
    Toti vor la televizor
    Nici nu mai rad sa mor
    E balaceanca…
    Daca nu e senzational
    E in zadar
    Si d’asta cand te uiti la stiri te baga in spital
    Ai raiting fenomenal
    Invitatu` e penal
    Fete pline de silicon ajung un mega-star
    Am 2 facultati imi dai citate din Cioran
    Dar ramai cu ochii in tv
    Cand iese vreun scandal
    Bai inteligentule!”

    PS eu inca mai am acasa doua cartzi de pe vremea impuscatului care “make sense” si atunci ca si azi cartzi care m-am chinuit din greu sa le gasesc prin paginile ziareleor si revistelor d-atunci incoace si n-am reusit

    Prima se cheama “agro-turismul” carte si solutzie extrem de promovata exclusiv de Adrian Paunescu acu 25 de ani si pe care uite ca acu “dupa” il redescoperim ca unica sperantza a comunelor de munte cu pretentzii gen Slanic Moldova, Moeciu etc samd.

    Incercatzi va rog sincer sa cititzi cartea respectiva daca o gasitzi printr-o biblioteca de acu 25 de ani si apoi sa rescoperizti cu stupoare ca “recent avotatzii in irealitatea imediata” ignora cu superbie solutziile enutzate atunci la fel de valabile atunci ca si acu ca si maine! Comparatzi apoi ziceriel de atunci cu etrna zbatere sterila a ziarelor de azi : http://turism.evz.ro/emain/articolul/866016/DEZBATERE-EVZ-V-ati-petrece-vacanta-in-Romania http://www.politichii.ro/?p=1068

    Cea de-a doua carte se chema “valorificarea energiilor neconventzionale” si da si ea a fost publicat tot prin 82-85. Si da si ea ii dadea cu panouri solare, centrale eoliene, biomasa, energie geotermica etc samd. Cu calcule de fezabilitate tehnologoica si eficienta energetica si economica.

    Acu 25 de ani unii prin Ro se chinuiau sa rezolve problemele mai sus extrem de actuale si azi si nu doar se chinuiau sa le balmajeasca chiar reuseau sa faca ceva sa funczioneze si cautau sa calculeze pretzul petrolului de la care res[pectivele tehnologii deveneau competitive.

    PS: NOI noi ce-am facut in ultimii 25 de ani ?

    25 de ani de libertate 25 de ani de behaiala necontenita si isterica, 25 de ani in care nu s-a putut scrie nimic PESTE cartzile respective cartzi scrise in neagra cenzura Ceausista.

    De ce nimanui nu-i mai pasa de ceea ce se scrie prin ziare sau se vorbeste le TV dincolo de brafe si scandaluri ?

    Deoarece de 25 de ani nu se scrie si nu se vorbeste despre nimic “real” nimic care sa dureze, nimic care sa “make sense” pentru omul obisnuit pentru omul mediu .

    Dar asta nu e o metahna Romanesca post revolutzionara. Stitzi cum au aparut faimoasa editura “Pinguin” din Marea Britanie ?

    Pentru ca ziarele epocii provocau atata sarba intectului mediu incat lumea prefera sa citesca nuvele victoriene reesapate decat sa frunzaresca un ziar si asta in UK in 1935

    Ce se pierde odata cu inchiderea ziarelor tiparite pe hartie ? Nimic !!!!!!!!

    Presa se scufunda in mareea de fecale pe care a devresat-o cu nonsalantza peste capul nostru aidoma “criticului” de pe net lui Mircea Badea.

    http://blog.imperiaonline.me/
    (Baiatu Dacian figureaza cu casa in Iuliu Maniu, nr.168, Bloc 39, Scara 1, Etaj 5, Apartamentul 21, Sector 6 contact: Dacian Dascalu 0722.209.507; Email: [email protected])

    Luatzi va rog criteriile dezbaterii asa cum au fost ele formalizate la Oxford si aratatzi-mi mie vre-un ziar care s-a constituit in arena de dezbatere conform respectivelor criterii ?

    Ca despre volumul de informatzie reala, verificabila, exhaustiva si reutilizabile, structurate si cu sens prezenta in ziar comparatzi numarul de ziare abandonata in tren cu numarul de cartzi abandonate in tren dupa citire. Si atunci daca de informat cap-coada nu, ziarele nu informeaza si daca de dezbatut dupa regulie dezbaterii ziarele nici nu se pune probelema sa dezbata atunci de ce sa mai mira respectivele ca sunt irelevante ?
    Care sa fie solutzia ?

    “In 1935, if you wanted to read a good book, you needed either a lot of money or a library card. Cheap paperbacks were available, but their poor production generally tended to mirror the quality between the covers.

    Penguin paperbacks were the brainchild of Allen Lane, then a director of The Bodley Head.

    After a weekend visiting Agatha Christie in Devon, he found himself on a platform at Exeter station searching its bookstall for something to read on his journey back to London, but discovered only popular magazines and reprints of Victorian novels.

    Appalled by the selection on offer, Lane decided that good quality contemporary fiction should be made available at an attractive price and sold not just in traditional bookshops, but also in railway stations, tobacconists and chain stores.”

    Gunoaie ca cele pe care le-atzi produs voi pana acuma erau desigur disiponibile dar duhoare lor .. si partizanatul lor uninominal britanic le stramba nasul inca de la 1935 si de aceea

    “We believed in the existence in this country of a vast reading public for intelligent books at a low price and staked everything on it “

    http://www.penguin.co.uk/static/cs/uk/0/aboutus/aboutpenguin_companyhistory.html

    Deci asta e problema ziarele pierd cititor pentru ca contzinutul lor nu “make sense” .

    Publicul lor se reaseaza se3 filtreaza si incepe sa se rezume la consumatorul de “stiri din nestire” la consumatorul de hahaiala gretzoasa si lipsita de coerentza sau de limba de lemm mestecata incontinuul si latarata in pagina in aschii de lozinci . Pentru acste public moftul de staif “gurnalistic” e ridicol si nu vinde .

    Iar publicul inteligient daca e inteligent, de mult a incetat sa mai citesca ziarele pentru a nu-si mai insulta in mod nejustificat inteligentza si cu altceva decat cu sarcinile de servici.

  5. Lasand la o parte impresiile de jurnalisti ale asa-ziselor ziare de scandal (sunt doar pagini scrise de prosti pentru prosti) trebuie sa atrag atentia asupra serii de Revelion. Am crezut ca macar in acest an se va schimba ceva in programele TV,dar am fost uimita sa vad prezenta manelelelor la nivel inalt PESTE TOT. Mi-e scarba de ce am devenit ca natie si spun asta fara a exagera. As dori sa vad ceva mai mult curaj din partea producatorilor si sa prezinte ceva de calitate. Nu vreau sa cred ca am ajuns tara prostitutiei morale…desi,cu parere de rau spun,tind spre aceasta idee din ce in ce mai mult.
    Nu avem in general prea multe emisiuni de calitate.. daca nici in seara de Revelion nu ma pot bucura de un spectacol gandit pentru oameni,nu pentru maimute, atunci o sa inchid cu totul televizorul.

  6. ´neata!
    Mi-am adus aminte si de televiziune.
    De Revelion am stat acasa si m-am uitat “micul ecran”. Din Promo am stiut unde sa nu ma uit. Am ales sa privesc TVR 1. Ori gusturile mele sunt aberante si indoielnice ori s-au dilit aia de-au facut programul. M-am plimbat pe la Antena 3 si Realitatea. Bun, nu sunt televiziuni de profil; adica au alta menire.
    Pe celelalte le-am evitat din principiu.
    Dupa ora 00 am trecut pe programul german, in asteptarea orei 24 aici. Programul a fost mai plin de viata si actiune. De ce oare?
    La concertul de An Nou de la Viena m-am bucurat ca un copil.
    Poate ca sunt eu prea mofturos sau prea”snob”;
    vad totusi ca mai toti care scriu aici au cam aceleasi ganduri. Deci nu cred ca gresim cu totii.
    Si totusi cum, cind si mai ales cine va reforma
    ceva in Romania? Ca suntem intr-o Reforma de cand ma stiu, ba chiar din timpurile daco-romane…

  7. Sa nu va consum timp de pomana, asta trebuie sa fie unul din sloganurile de reformare a presei.
    Dupa 90 m-am uitat la Tele 7ABC , am trecut la PROTV, apoi la Antene, partea de stiri si observ ca am ajuns la final. Daca si acestia o iau pe aratura, trebuie sa imi ridic satra si sa plec.
    Decizia de reforma a presei se afla in mina fiecarui cetatean al acestei tari, insa din pacate avem mai multi locuitori si prea putini cetateni, a caror “telecomanda” nu prea poate sa reformeze presa, in genere.
    Ceea ce lipseste locuitorului sa devina si cetatean sunt multe, dar eu m-as opri la citeva:
    1. un sistem de valori morale, intelectuale, spirituale, etc. Ceea ce se promoveaza este acelasi sistem de valorI de pe vremuri, piramidal dar a carei pozitionare este cu virful in jos si baza sus.
    2. refacerea capacitatii de analiza si sinteza, pentru a deveni si “producatori” din consumatorii de-a valma, dupa expresia “te arunci ca rata la muci”
    3. sa scapam de eternul “lasa ca merge si asa”,
    sa trecem de la cinstirea sentimentului mioritic, la recunoasterea utilitatii “haiducului” social, intelectual si moral, de care ducem lipsa.
    4. si daca cineva are reteta sa conglomereze societatea civila, sa creeze germenii de actiune pe teme de interes colectiv, chiar si pe banala tema a protectiei animalelor, ca sa nu mai vorbim de copii, batrini, cetateni cu handicap, cred ca mai avem o sansa, sa ne reformam noi ca si consumatori, ajungind sa va REFORMAM SI PE VOI PRODUCATORII.

  8. Asta e un exercitiu bun. Nu am citit ce au mai scris altii (pentru a nu ma ambala); imi expun si eu o teorie fara sa fi facut parte vreodata din breasla asta. O spun ca un consumator relativ de presa si de media.
    Este adevarat ca presa in momentul de fata se afla in impas. In urma campaniei electorale, ea si-a pierdut din credibilitate. Daca pana acum presa era cea care mai tragea de maneca pe unu’ sau pe altu’, acum perceptia este ca presa se imparte in doua sau mai multe cercuri de interese, si ca nu exista nimic obiectiv. E o chestie periculoasa, dupa parerea mea.
    Pe de alta parte, nu prea inteleg despre ce vorbim, ca daca vorbim despre o reforma, nu stiu cine ar trebui sa o faca si de ce. Ea se face automat in functie de cerere, si aici ajungem din nou la societatea romaneasca. SI presa si politica sunt cele pe care societatea le cere. Nush daca are vreo noima ce zic eu dar as vrea sa vad mai multi oameni de presa sau de media credibili care isi asuma ceea ce transmit sau sustin, vreau o presa bazata mai mult spre informare decat spre analiza, deci mai obiectiva.
    Cunosc exemple concrete de ziaristi care iau bani, sau de oameni care au cumparat televiziuni(posturi locale) pentru a le folosi in scop electoral.
    Concluzia este ca presa a fost varata intr-un razboi, si a primit o bataie zdravana, pana la urma trebuie sa se trezeasca si sa-si recapete credibilitatea.

  9. Parerea mea:
    1. e clar ca reforma presei trebuie facuta de presa si nu de altcineva.
    2. poate cel mai important lucru este sa renuntati la ideea gresita: publicul impune grila si modul de abordare.
    3. introduceti voi emisiuni gen: teleenciclopedia, garantat 100%, concerte de muzica clasica, piese de teatru clasice, opere clasice, educatie rutiera, gramatica, bune maniere, etc, in loc de cum au petrecut “romanii” de sarbatori, transmisii live din carciumi, dezbateri de 5 ore despre cum era sa cada un avion, asteptari de 2 ore live in fata carciumelor sa smulgem vreo veste de la negocieri politice, si eu sunt ferm convins ca o sa va creasca mult audientele si implicit veniturile.

  10. celor care se revolta de abundenta manelistilor din programele tv tin sa le amintesc faptul ca presedintele reales al Romaniei a avut drept imn o manea, ca si-a facut campanie pe posturile aferente si ca, vrand-nevrand, branza-i pe bani. majoritatea vrea manele si face rating. iar televiziunile se aleg cu bani si platesc salarii angajatilor. e simplu, asta-i tara in care traim.

  11. Titlul articolului este challenging! Este o provocare la o transformare a unei stari de lucruri in presa pentru a redobandi, a recapata credibilitatea ei de odinioara, dar mai mult de atat de a obtine un progres in acest domeniu.
    Indemnul”hai sa facem reforma presei” este binevenit, este actual, chiar acut, dar CUM sa-l implementam? Pentru ca problema presei de “a fi sau a nu fi” nu se poate rezolva doar prin analiza erorilor trecutului, ci prin masuri, strategii concrete, eficiente. Din pacate acestea nu se intrevad in momentul de fata.
    Trebuie sa se instaureze “starea de urgenta”, intelegand prin aceasta startul la INTRECERE, la DUEL in reprofesionalizarea presei, pe care D-l Ciutacu a formulat astfel: “…Presa are nevoie de reforma.In primul rand, una profesionala, fiindca dezvoltarea haotica si nemasurata a acestui business sa se umple tara de ziare”…
    “s-a abdicat copios de la rigori si, in general, de la abc-ul meseriei”.D-lui deci pune pune bine mana pe rana. Ne constientizeaza de aceasta stare deplorabila.
    Voi mai reveni candva la subiect.

  12. Eu nu te inteleg. Priveste si citeste la ziarele care sunt acum pe piata . Priveste la grila de posturi TV furnizate. Sa fiu sincer nu mai cumpar ziare ca nu am ce citi in ele. Politica. La Tv ma uit numai la Dyscovery si Explorer. Cine sa faca reforma in presa? Sau presa se refera numai la ziare? Tot romanii sa faca reforma si in presa. Cei ca tine ce faceti?
    Te intreb. Incearca tu alta abordare si scrisa si televizata, sa vedem pana la urma e vorba de bani, NU?
    Cu stima

  13. Normal, si pentru manele tot presedintele reales e de vina (apropo, exista vreo secunda in care sa nu te gandesti la el?).

    Afara ploua… si inauntru ..se canta manele.

  14. @Luci: nu-i de vina, e doar produsul acestei subculturi. vrei sa ma scutesti cu fixatiile politice? nu mie mi-a facut Guta imn, nu eu l-am pus pe Varu’ Sandel sa darame Parlamentul in clip, nu eu am participat la talk-show-uri de inalt angajament pe Taraf, Etno si OTV. ca votant basescian, daca nu te simti manelist, trebuia sa te indignezi cand era printre Guta, Salam si spiritul ratacit al Elodiei, nu acum. ai ceva de spus pe tema postata sau pleci?

  15. “Da, dincolo de psihoza electorală băsesciană cu reformarea a tot ce mișcă, presa are nevoie de reformă.”

  16. Ca unul care citeste presa,sau macar o parte a presei,zilnic realizez ca este greu sa fii oibiectiv.Asta este neamul nostru si este greu sa gasesti publicatii de genul Times sau Newsweek in presa romaneasca.De fapt nu ai cum pentru ca intr-o tara civilizata cu adevarat premizele sunt altele.Oamenii stiu ca nici un politician nu va indrazni sa atace fundamental chestiuni cu adevarat importante.Nu am auzit de vreun presedinte american sa atace Congresul ,Senatul sau,si mai grav, sa arunce cu noroi in puterea judecatoreasca ,care sa fie aplaudat cu un entuziasm tembel catre tot felul de politruci ong-isti,cu pretentii de formatori de opinie dar in realitate niste rebuturi umane.Pentru ca,din pacate si oricat am incerca sa ascundem acest fapt, nu exista rebuturi profesionale.Profesia ti-o alegi si daca vezi ca nu-ti merge,te apuci de altceva.Ca om nu poti sa schimbi ceea ce esti.Iti poti lasa barba sau te poti tunde zero,tot ala esti!Asa ca fomistii or sa ramana fomisti si vor gasi toata viata lor cate un Mecena care sa le dea de o ciorba sau de chirie pentru un apartament la Londra…

  17. “Da, dincolo de psihoza electorală băsesciană cu reformarea a tot ce mișcă, presa are nevoie de reformă.”
    Cine a fost primul oul(net-ul) sau gaina(ziaristi din presa scrisa) care au cerut reformarea presei????
    Internetul ca presa nu este viitorul apropriat(2-3 ani) dar e sigur viitorul mediu si lung

  18. un prim pas care ar trebui facut pentru aceasta reformare ar fi ca angajatorii din domeniu sa ceara CEVA de la noii angajati. o anume scoala, o anume capacitate de exprimare, o anume abilitate de a scrie si vorbi corect. si poate ca acest lucru nu e necesar doar in presa. poate ca ar fi util si in desemnarea celor care ocupa functii publice. eliminarea nepotismelor, a numirilor politice poate ca ar mai “spala” spatiul public de derapajele lingvistice … dar acesta este alt subiect deja.

  19. Nu am ascultat vreo manea la viata mea. Doar ce ati dat voi -imnul lui Guta pentru Imparat.
    Dar de ce Antena 1, care este un post care se respecta,da asemenea grozavie la o ora de maxima audienta? Si “glumele” proaste racnite/zbierate de tot felul de actori de mana a saptea sunt tot in parametri? Dar prezentatorii/ comentatorii de stiri care ai impresia ca se cearta cu tine; tonul face muzica!
    Cand unul scapa dintr-o catastrofa sau accident
    si este pe targa iar reporterii fug pe langa targa si vin cu intrebari tampite, gen: “Cum va simtiti?” sau “Dar ce s-a intamplat?”; si asta este jurnalism?
    Un avion nu pleaca la timp din diverse motive si se prezinta stirea ca o aselenizare ratata;
    se intreba seful aeroportului, politia, serviciile si pasagerii, ca vezi Doamne este o stire de “Utima ora”,se bulverseaza tot programul, etc, etc…
    Nu acuz pe nimeni. Constat. Si fac o comparatie cu astia de dincoace… Reforma…

  20. Victore, lasa-ma sa cred – ca – daca ai fi un patron de televiziune, in vecii vecilor nu s-ar vedea si auzi acolo o manea!

  21. ,,amicul” tau Vantu a facut reforma la Cotidianul. s-au intors patrascoaiele asa ca are vanzarea asigurata si mai dispare ceva anti putere din zona media

  22. Am mai spus-o si o repet – libertatea presei in general si a unui jurnalist in particular consta in libertatea de a-ti alege patronul care te va plati. Restul este gargara a la anii ’50. 😉

    Un an bun, Victore! 😛

  23. De multe ori nu e presa pe bune ce vede pe la TV. E mai mult frustrare jurnalistica rabufnita in direct, de regula pe subiectul: “mama cati bani au reusit sa adune astia, in timp ce noi criticam, analizam, combatem sau orbecaim…”

  24. Nene cata lume se pricepe cu pasiune la presa intr-o zi de inceput de ianuarie! Get a life!

    Iar la subiect: am un punct de vedere de consumator de presa, anume ca presa a ajuns sa fie compusa doar din editorialism si picanterii. Adica mult dat cu presupusul si informatii chilotaresti.

    Or eu in presa caut informatie, eventual informatie tradusa in limbaj comun si contextualizata.

    …Opiniile unuia sau altuia sunt oricum bune doar daca seamana cu ale mele… Daca nu, e ori prost, ori vandut.

    Ma duc acum sa traiesc…Pa! 🙂

  25. Urmaresc cu interes viata politica ,sociala si economica,mie greu sa mai am incredere si in ziaristi si comentatori dupa ce le acord incredere ii urmaresc cu atentie vad ca mam inselat asa cum am facut si cu domnul Cristoiul, stiu ca toti santem oameni dar sa imi recomande sa votam cu domnisoara B.chiar e prea de tot

  26. PRESA,cea care scrie si despre politica nu poate sa fie decit anti putere, in general vorbind, sau a puterii.
    Foarte multi critica faptul ca presa a sustinut pe unul dintre candidati, voind sa fie obiectiva. Eu le recomand sa citeasca/asculte altceva si o sa constate ca si acolo, indiferent de tema dezbatuta, sunt pro si contra. Tacerea e obiectiva.

  27. NU ma pricep, spun din capul locului.Sunt simplu privitor la TV, asa torn aici doar ce-mi displace: CONTRADICTIA intre stirea la cald (la fierbinte) si cea analizata mai apoi.

    Se repede ca pestele la carlig si trage de stire ca de o peltea, sa acopere de s-ar putea macar o zi, poate chiar doua. In paralel,aproape concomitent, analizele scot la iveala dedesupturi care contrazic entuziasmul dar si logica initiala. Parca privesc la metrou scarile rulante,fiecare ducandu-si cititorii in alta directie.

    Eu cred ca e prea multa incultura in mass-media. Daca as avea trecere in lumea presei, prima indicatie ar fi drumul la biblioteca. Cu toate bubele lui, Cristoiu citeste.Mult.

  28. Personal, in legatura cu mass-media, decizia mea este telecomanda ( cum au mai spus-o si altii ).Gasesc programe bune pe unele canale si le urmaresc, insa acestea sunt extrem de putine.Am urmarit zilele trecute un reportaj despre intoarcerea in Romania a unor copii infiati la inceputul anilor ‘90, altul despre mina cumparata de tara noastra in S.U.A. prin anii ‘80, proprietate care a fost pierduta, insa fara a se stii in ce mod.
    Subiecte exista, totul este ca reporterii de investigatie sa le aduca pe ecran sau in paginile de ziar.Asta daca sint lasati de patron, in ideea ca nu deranjeaza pe nimeni sus-pus.

  29. Buna ziua,
    Nu fac parte din aceasta categorie a oamenilor de presa si nu cred ca am talent la asa ceva.
    Dar remarc din ce in ce mai multi purtatori de vorbe-analisti de toate categoriile(politici , economici, sociali,etc) ce apar de te miri unde si care spun un mare NIMIC intr-un mod nonsalat, cu aplomb. Ii vezi cum vorbesc apasat si cum parca recita un ceva prestabilit manati de ei stiu care forte inspirationale.
    Vezi cum acestia ajung formatori si lideri de opinie peste noapte si daca te interesezi putin parca ar putea fi ruda cuiva, omul platit al cuiva, amanta cuiva….copilasul de generatia a-V-a al mai stiu eu carui mahar si care citand din calasicul in viata Badea “le curg scuipat din gura de prosti”. Dar din pacate mai mult sau mai putin ei au ajuns sa ne conduca destinele unii dintre ei ajungand si mari dregatori in tara asta. Din cauza asta a ajuns tara asta in halul in care a ajuns.
    Reforma ar trebui sa se produca nu numai in domeniul jurnalistic dar ar fi un preambul binevenit pentru a se incerca si reforma vitala a mediului politic, economic si social. Nu stiu daca pot sa mai sper in asta in a se mai face bine tara asta unde tot ‘Fostii’ ne conduc atat prin ei cat si prin copilasii lor pana la a V-a generatie tocmindu-si in acelas timp slugi jalnice si obediente care sa nu gandeasca prea mult ci sa execute.
    Intre timp oameni ca mine ajung sa-i manance gargaritele pentru ca nu pupa condurul cuiva care se lasa gretos pe spate relaxandu-si burdihanul gretos in mai stiu eu ce jilt de piele ocupat pentru ca s-a nascut in casa care trebuie sau a avut “oportunitati de afaceri” cu statul.
    Ma tot imtreb oare cat o sa mai reziste tara in dezastrul economic si social in care se afla?
    Oare cand va exploda mamaliga si vor iesi oamenii in strada?
    Ma intreb dar un raspuns nu prea gasesc avand in vedere votul masiv pentru Basescu si modul de gandire in masa al acestor votanti-o majoritate cu creiere nivelate.
    Oare aceasta masa amorfa manipulabila usor prin stupide cadouri electorale ar putea fi facuta sa constientizeze reforma despre care vorbesti?
    Macar prin manipulare mediatica pentru ca acestia numai prin manipulare pot fi condusi, facuti sa constientizeze orice fel de realitate evidenta sau necesara.
    Aceasta reforma ar trebui sa fie una de constientizare nationala!
    O zi buna si un an in care sa reusesti sa implementezi acest curent de gandire al constientizarii nationale.
    cu stima,
    Adriana

  30. Care este rationamentul pentru reprofesionalizarea presei? Revin la o vorba binecunoscuta (adaptata la contextual actual) de care am scris zilelele trecute, care se potriveste ca manusa la necesitatea reprofesionalizarii presei: “Daca tot ce face presa de acum incolo e tot ce a facut deja (pana acum- n.n.), atunci tot ce va obtine va fi
    ce a obtinut deja” si va ramane in impas, fara a avea o perspectiva de a iesi din situatia dificila.
    Cred, ca aceasta reprofesionalizare ar trebui sa inceapa exact cu ceea ce D-l Ciutacu a considerat ca punct nevralgic:”s-a abdicat de la rigori”, prin urmare angajatorii trebuie sa impuna rigorile impuse de jurnalism si de jurnalisti; adica jurnalistii care sunt angajati sau care urmeaza sa fie fi angajati trebuie sa fi trecut de “abc”-ul meseriei, trebuie sa fie “jurnalisti de forta”, verticali, deontologi, inteligenti, eficienti, bine pregatiti in toate domeniile vietii, culti, echidistanti fata de partidele politice, ponderati, obiectivi, care sa faca abstractie de apartenenta politica a subiectului in discutie, responsabili fata de subiectul de mare influenta asupra publicului, si influenti.
    Sunt convins ca multi vor fi de acord cu mine ca aceasta enumerare de “cerinte impuse”include si prototipul “noului jurnalist” pe care publicul il asteapta; dar sa nu fie asa o “asteptare pentru Godot”; fereasca sfantul!.
    Mai scriu candva.

  31. Da,e necesara reforma asta, de mult. Numai ca in 2010 va fi “nasoleala”(asta e eticheta pe care i-a pus-o poporu suveran, mai sus e etichetat cu “figuri impuse”)si romanul,cand nu are bani…da pe fituici, joaca la bingo, umple crasmele si barurile si…restul, in functie de imaginatie, acasa.
    Se cere o reforma, de la fituicile cu burti, tate si funduri, nici o sansa,salvarea, cum ai spus, ramane presa on-line.

  32. Presa, in totalitatea sa, nu a fost si nu va fi niciodata “libera”. Un deziderat iluzoriu in zilele lui decembrie ’89 s-a transformat extrem de repede doar intr-un slogan. Si-atat!
    Fie ca ai talent ori ba, fie ca ai spate tare sau doar cateva cunostinte razlete, nicaieri, in nici o forma de presa nu vei presta de capul tau. Poate-ti iese o data. Si-atat!
    Virtutea principala pe care trebuie sa o ai pentru a fi un adevarat, puternic si respectat “om de presa” este imoralitatea, in orice forma s-ar gasi aceasta. Si-atat!
    Reformarea presei? Ce-i aia? Reprofesionalizarea presei? Cat de inventiv e romanul cand e vorba de construit teoreme si expresii pompoase lipsite de continut pentru prostime! Vrajeala cu tupeu! Si-atat!
    Ia spune Victore. Crezi ca daca as avea curu’ potrivit pe care sa-l ling “profesionist”, ca un adevarat “om de presa”, as face cariera in “media” cu umilul meu bagaj lingvistic?
    PS: Mortii Revolutiei ne-au dat dreptul sa ne exprimam liber. Noi avem obligatia de a o face!

  33. Domnule Ciutacu,
    Credeti ca este posibil ca in 2010 in presa noastra de investigatie sa apara fenomene de tip Watergate?
    Am mai facut un comentariu dar cred ca s-a dus aiurea ca nu il vad.
    Cu deosebit respect

  34. Presa scrisa pe hartie va urma calea digitala, National Geographic si multi altii fac deja pasul necesar.

    Avantaje: -nu mai taiem asa multi copaci din padurile patriei, se ieftineste mobilierul (cu 0,2%), nu mai batem drumul pana la chiosc cu jeep-ul, il accesezi de oriunde ai conexiune la internet, arhiva, etc.

    Dezavantaje: -vor creste comenzile pentru ochelarii de vedere, lipsa de miscare de la jeep la chiosc ne va transforma in saci de grasime, cu un singur abonament vom accesa toata familia si prietenii lor incurajand pirateria.

    Dar despre ce vorbesc eu aici ? Ah, reforma. Ea apartine tinerilor talentati sau veteranilor deschisi la “nou”.

    Ce parere ar avea conducerea unui ziar, de plata ziaristilor in functie de numarul de accesari de pe articolul respectiv ? Ah, ce transari in carcasa competentei am vedea. Oare se mai merita sa platesti o redactie de 100 de indivizi, in care 90 scriu balarii despre slabit, cum sa iti convingi colega sa iasa la suc cu tine sau cum sa iti iasa piftia mai deliciosa ? Si in conditiile in care ziaristii grei au deja nisa lor ? Oare ar fi posibil un ziar online cu doar cativa ziaristi, limitat strict la subiecte cheie ? Cumva http://www.ciutacu.ro nu poate fi un ziar online ?

    Gata, am stins tigara de la magazinul de vise legale.

    Revolutia va fi internetizata.

    Oaia in forma de reforma.

  35. Eu cel mai mult resimt lipsa unui follow-up mai serios. Se raportează cu sufletul la gură cîte un incident, o arestare, o promisiune oficială. Perfect, interesant, dar știrea moare. Nu mai întreabă nimeni e raportul comisiei de anchetă. Un exemplu: promisiunea președintelui de a se întîlni cu poporul în fiecare lună parcă, în Piața Universității. Nu-mi aduc aminte să fi văzut imagini sau vreun comentariu de la întîlnirea promisă. Ce, nu era știre faptul că președintele e singur cuc în piață? De asemenea, subscriu că ar fi foarte interesante anchetele mai detaliate, gen Watergate. Sînt mulțumit că Antena 3 se apropie, cu ale sale reportaje speciale.

  36. La multi ani, Victor!
    La multi ani, tuturor!
    Reforma? Unde?
    Hai sa fim rezonabili! Nu sunt eu din lumea presei, insa chestiile astea cu reforme de forme sunt chiftele pentru flamanzii de senzational, miracole si alte sinonime d-astea.
    Banu in presa vine din publicitate. Aici publicitate inseamna orice; atunci cand scrii despre unul care da banu, atunci cand scrii despre unul care o sa dea banu ca sa nu mai scrii, atunci cand lasi “succesurile” sa zburde pe sticla fara sa le scoti prin sticla.
    Ar fi multe de indreptat pentru ca presa sa fie libera si adevarata, insa atunci banu o sa lipseasca.
    Arata-mi un jurnalist care sa scrie adevarat si sa dea pe fatza ceea ce stie si eu ii dau respectul meu si il numesc OM.
    Nu te chinui sa gasesti, fiindca absolut niciunul nu este fecioara neprihanita. Capacitatea de analiza si sinteza lipseste multora dintre analistii pe care ii citesc sau vad, si ma apuca rasul atunci cand apar discutii intre ala a lu’ ala si ala a lu’ alalalt.
    Atata vreme cat vor exista interese materiale adevarul din presa va fi trunchiat si se vor aplica retetele alea verificate cu informare si dezinformare, intoxicare cu vorbe de discutii si alte cele.
    Neaveniti? Care s-a nascut invatzat? Eu, nu! Nu am vrut sa intru in presa fiindca as fi iesit rapid, ceea ce nu se intampla cu restul, acest lucru fiind dovada cea mai clara ca “Ubi bene ibi patria” a lui Cicero se aplica in mod mercenar cu taisul penitei.
    Ar fi interesant un experiment cu scrieri ale “marilor” sub anonimat, in asa fel incat sa vezi cum oameni din trusturi pot sa divulge d-alea grele.
    Poate am lasat sa se vada o alta fatza a mea, insa eu sunt aceeasi persoana, simpla si complexa, pe langa care treci pe strada.
    Lolita traseista

  37. Hai s-o spunem si p-aia dreapta.
    In momentul in care o parte a presei ii face pe ceilalti colegi drept vanduti, tradatori, afaceristi verosi, securisti, fosti si actuali informatori, ofiteri sub acoperire, s,c.l.cum sa mai reformezi? Cazuri celebre cum ar fi SRS, CTP, Chireac, Nistorescu, cei de la Gardianul, Ziua, Gandul, Cotidianul, Jurnalul si altele te duc automat la gandul ca toti, dar
    absoluti toti sunt manjiti, au ceva de ascuns, fac jocul cuiva sau au afaceri -ascunse- cu statul si puterea. Fara nici o jena se arunca cu gunoi, fara a se aduce argumente, doar presupuneri si nimeni nu plateste pentru asta.
    Dar daca conducerea statului si a guvernului isi poate permite de ce nu s-ar face si la alte nivele? Si ce nu inteleg eu este ca se face in fond intre colegi. Dar ca si in viata politica unde se fac troaca de porci unul pe altul poate se admite ca si ceilalti sa se injure ca la usa cortului.
    Poate mi se pare mie, dar SI asta e trist. Si sa se faca Reforma? Cum?…

  38. Un subiect interesant . problema e cu cine-l ducem la capat ?
    Jurnalisti in Romania ii numeri pe degete.
    Ma uitam la Sorin Ionita (SAR-
    Soros Academic Manipulation District), acum cat de combativ este in apararea Prigoanei, Sorinel solicitantul de azil la cantina
    din Modrogan , varianta usor masculinizata a sexy journalistei Andreei Pora.

  39. pai io sint profan… io sa fac reforma in presa? dpdv-ul meu reforma, si oricare e ea, pleaca de la moralitate: adica acu dau exemplul lu cristoiu: dupa ce i-a tras bobirnace si scatoalce ani de zile lu nashu de la be1tv, a sfirsit in a dezbate impreuna lumina basesciana!

    nu se nu meste ipocrizie se numeste mirlanie. ok, daca te suporti dimineata cind iti vezi moaca in oglinda, in ce te priveste e ok. da nu ma obliga pe mine sa ti-o vad ca apoi trebuie sa ma blindez cu antivomitive.

    daca stii ca n-ai ce sa-ti reprosezi si iti vezi mufa radianta in oglinda, e ok. daca incepe sa te cuprinda jena cind incerci sa ridici ochii sa-ti vezi fatzaul ipocrit, e clar, trebuie sa te dai la fund. depinde de fiecare cu ce masura judeca si se judeca desi masura ar trebui sa fie unica pentru tot neamul romanesc: valori!

    ce trebuie sa faca presa? sa invete natia asta mintita si abandonata in letargie sa redescopere valorile, sa creada in ea si sa se apuce de munca.

    nu mai avem intelectuali ( nu ma luati cu aia plimbati cu avionu ca iar bag anitvomitive).
    Nu-i mai avem pe Tutea, pe Ratiu, pe Coposu. Da, repere de moralitate! si ne zbatem in sordid si mediocru cu alde base si nuti…

    faceti diferenta intre numele mentionate si vedeti unde ne aflam… ne aflam jos de tot. intrebarea e: oare ne putem ridica si cum?

  40. @Theodora
    Comentariul tau a aterizat la tema anterioara (Aia cu criza la 40)…

  41. In primul rind politicienii si mass media care comenteaza politica ar trebui sa invete pe derost scrisoarea pierduta a lui Caragiale. Acum la mai bine de 130 de ani de la aparitie aceasta opera literara este de mare actualitate si poate oferi solutii pentru reformarea presei si a politicii romanesti.

  42. Prefer o presa anosta,balbaita,oligofrena,”imberba”,decat una aservita puterii libidinoasa si gretoasa cu ziaristi “intelectuali” constipati,si cu vocatie de slugoi.La asa popor si clasa politica asa presa.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.