Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Două momente, un singur președinte

Două momente, un singur președinte

Geoană nu are absolut nici o scuză că, în condiții de anormalitate scelerată, s-a găsit el să facă pe deșteptul și să se ducă-n crucea nopții premergătoare dezbaterii la Vântu acasă. Când știi că Băsescu te așteaptă la prima cotitură, a-i da benevol muniție e echivalent cu a te autodetona. Nu contează că pulimea nu știe cine-i Vântu. E bogat, deci e hoț. Dacă o să piardă alegerile, nu are absolut nici o scuză.

Băsescu a comis-o grandios cu faimosul jurământ pe Biblia roșie că n-a dat nici cu pumnul și nici în plexul copilului, la Ploiești, în 2004. În cazul în care n-ar fi dat în el și ar fi știut că nu există riscul de a mai exista încă un rând de imagini, s-ar fi jurat pe ochii din cap și pe toată familia că-i curat ca lacrima de mamă. Dacă va câștiga alegerile, să-i facă statuie lui Vântu că i l-a predat cu fundiță pe Geoană.

UPDATE: Voi vota duminica asta; cu ură şi cu scârbă. Urăsc că am ajuns să trăiesc într-o ţară unde trebuie să te justifici cu cine şi de ce te întâlneşti. Refuz să intru-n jocul lor securistic. Şi mi-e scârbă de toate gunoaiele cu pretenţii intelectuale care cauţioneză un derbedeu. Care derbedeu conduce prin teroare o ţară de moluşte. Nu dau doi bani pe Geoană. Iliescu a fost chiar blând. Dar Băsescu trebuie să plece.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

423 thoughts on “Două momente, un singur președinte

  1. Draga domnule Ciutacu,
    ce farsa neagra ne joaca istoria!

    Imi aduc aminte cum, cu 13 ani in urma, practicam un fel de santaj emotional cu parintii si socrii mei, amenintandu-i ca vom pleca, sotul meu si cu mine, in Canada, in cazul in care nu vor vota cu Emil Constantinescu.
    Iata-ne, dupa atatia ani, in care se presupune ca ar fi trebuit sa evoluam, disperati la gandul ca urmasul “prostanac si relaxat” al domnului Iliescu s-ar putea sa nu fie ales presedinte al Romaniei.
    Copilul meu, care implineste in cateva zile 12 ani, ma intreba aseara de ce sunt trista.
    Am asteptat, naiva, sa urmaresc un meci de sah si am asistat la un joc de table penibil, intre un golanas de cartier si un Pinocchio pe care trebuie sa il votez, din pacate.
    Sper ca poporul, atat de des invocat de presedintele Basescu in ultimele 6 saptamani, sa-i dea SAH MAT regelui nebun, chiar daca pe tabla de joc ramane pionul “sincer”, ametit de lupta, care, saracul, nici nu stie exact ce i se intampla.

    A urmat meciul greu de la “Sinteza zilei”, cu deputatul – manipulator Boureanu. L-ati castigat destul de greu, cu toate ca erati acolo sase barbati de categorie grea, atat din punct de vedere intelectual, cat si moral.

    Discutia d-voastra din studio, mi-a adus aminte de starea de fapt de la birou. Inconjurati de Boureni, Boci si multe Elene Udrea, tacem scarbiti, lasam ochii in jos si inghitim de prea multa vreme o situatie nedreapta.
    Sper sa aratam duminica la vot ca nu mai merge in acest fel inca cinci ani.Nu vreau sa trebuiasca sa imi invat copilul cum sa lupte cu ticalosii, vreau sa invete sa nu le acorde vreo sansa “EVER”.

  2. nu-i grozav geoana,dar pe el il voi vota pentru ca am incredere in neamt,macar pentru faptul ca-i neamt si implicit mai destept decat noi astia cu apucaturi balcanoturciste si pentru ca stiu ce inseamna sa fii nomenclaturist[asta as fi fost si eu daca nu era,stim noi cine,impuscat]si ce trebuia sa faca pentru asta iar cine nu stie sa o intrebe pe doamna doina cornea

  3. O SA IL VOTEZ PE BASE NUMAI CA MA ENERVEZI TU SI TOATA ANTENA 3. Eu personal l-as fi preferat pe Crin.

  4. Este mai bine sa votam numai pentru a schimba jigodia din fruntea statului, sa nu ne punem mari sperante in Geoana, ca sa nu fim dezamagiti peste 5 ani, asa cum s-a intamplat cu Basinescu in 2004.

  5. Mi-e sete…. Mi-e sete sa dau un pumn in plex si unul in figura lui chiombe! Ca poate asa mai tace el si tagma lui… Sunt singurele tehnici pe care le intelege.
    Sper sa lase puterea din mana cu binele dupa 6.12! Lumina sa ni se arate! De unde o vrea bunul D-zeu!

  6. Din pacate Geoana a capotat execrabil. Habar nu avea de legi si treburi semnate prin tara asta, desi are acces la informatii. Este asa cum l-a descris Iliescu… Ce au pazit securistii PSD-ului de nu au stiut de ce prostie e pe cale sa faca Geoana mergand la Vintu noaptea la ora 12.

    Crin insa ne-a adus pe maginea prapastiei, si va plati ptr asta daca iese rau. Iohannis nu e un Mesia al politicii sau Bill Gates-ul prim-ministrilor si a cazut si el in cazanul cu zmoala al politicii romanesti.

    Se pare ca scorul final la fi: Basescu 51% si Geoana 49%…

  7. Ca votam duminica impotriva lui Basescu e clar pentru toata lumea.
    Totusi, prestatia lui Geoana e lamentabila. N-are nici macar orgoliul sa aiba o consecventa in ceea ce face.
    N-avea ce sa caute la Vantu. Era clar ca e tzeapa. Nu trebuia sa se duca. De ce nu a venit Vantu la sediul de campanie al PSD. Ca nu-si sifona imaginea si oricum nu da doi bani pe ce spune lumea despre el.

  8. Eu nu numai ca am votat cu Crin, dar dupa primul tur am semnat si adeziune la pnl.
    Il urasc atat pe Basescu, incat daca ma injura Geoana tot il voi vota duminica. Mie mi s-a parut ca a fost bine aseara. Faza cu Vantu , din punctul meu de vedere, a fost contra lui Base, pentru ca nu suport ideea ca cineva sa te controleze si sa se lege de viata ta. In nici un caz nu imi dau votul dupa 3 ore de circ, ci dupa 5 ani de oripilare.

  9. Din punctul meu de vedere amindoua juramintele sunt simple vorbe aruncate in vant fara a se lua in considerare nici un moment cuvantul lui Dumnezeu, asa cum sta scris in “Sfânta Evanghelie după Matei – capitolul 5”
    33″Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: “Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”.
    34″Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,”
    35″Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,”
    36″Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.”
    37″Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”
    Prin urmare doar doi oameni fara credinta puteau jura cu usa usurinta indiferent de continutul acestuia

  10. vaaaai, vaaai, domnu ciutacu, se poate? “va rog sa respectati femeile!”
    draga ioana avram, din partea mea poti sa intri unde te-a bagat ciutacu si chiar sa stai mai mult, poate chiar sa nu mai iesi…
    si-n intunericul matern sa vina si base sa te faca tiganca imputita.
    asa, ce m-am racorit.

  11. mai dar care e problema cu Vantu, dom’ne? ce e, persona non-grata, e ciumat, e blestemat, ce-are? mai ca-mi vine si mie sa ma duc in fata casei lui vantu, sa-l astept si sa zic si eu dupa aceea ca na, m-am intalnit cu vantu. Vad ca Vantu a devenit un fel de Chuppacabra, e spurcat, mananca oile lui Flutur noaptea, sau ce anume?

  12. E pur si simplu tragic cat de departe suntem de “Romania altfel”imaginat pentru noi toti, de d-l prof.Teodorescu. Dupa confruntarea de aseara suntem departe de tot de o Romanie care ne pune “bucuria si libertatea” “in pantofi” de 6 Decembrie.
    Noi zicem ca am vrea o Romania fara ura, dezbinare, frica dar “am vrea” e doar o optiune
    care nu garanteaza implementarea acesteia.
    Si atunci mergem, foarte multi din populatie, la vot “cu ura si scarba”. Nu votam pe baza de incredere, de respect, de admiratie, de apreciere, ci impinsi de o situatie cam fara iesire. Nu este prima data cand “alegem din doua rele pe cea mai mica”, mai bine zis ceea ce credem noi, ca ar fi cu riscul mai mic, pentru ca este clar ca “Basescu trebuie sa plece” zice D-l Ciutacu si noi care avem “pretentii intelectuale”. Doamne ajuta!

  13. lol, il si vad pe Vantu mergand frumos pe strada, femeile si copiii shushotind pe la colturi, pisicile fugind din calea lui, catzeii luand-o razna, si cerul intunecandu-se in spatele sau… :))

  14. Cum am ajuns noi sa avem de ales intre bufonii astia sinistrii? Absolut gretos filmuletul! İar Geoana isi merita porecla!

  15. Mie, mi-e clar, ca a fost dirijat totul de betzivanul de la Cotroceni, dar idiotul de Geonica ce dreaq a cautat la ala, de parca peca pe lumea-ailalta?! Bland a fost frate, Iliescu, cand l-a categorisit ! Si, ca orice cretinoid, e probabil, si incapatzanat si n-a cerut si nici n-ar fi ascultat de cei din staff ! Ce natzie blestemata suntem, de trebuie sa alegem mereu, ca Adam sotzia ! Acum avem alternativa, ori “Prostanacul”, ori mafiotul curvar si betzivan!

  16. Nota zece pentru tupeu si nesimtire lui Boureanu. Ce facilitati materiale poate avea acest om, de-l apara pana la sange pe base ? Cred ca nici pentru maica-sa n-ar minti atat.
    Ma ingrozesc ,o noua generatie de pedelisti, mai cu tupeu decat seful lor !
    Am o intrebare: Ce parere are UE despre un presedinte de stat membru UE, care face politie politica si se foloseste de informatii, in PUBLIC(!), intr-o campanie electorala?
    Ce parere au presedintii de stat care vin in vizita in Romania, despre faptul ca, poate si domniile lor vor pati la fel ca si presedintele senatului Romaniei?

  17. Cotidoanul: Avizul INEC nu exclude gestul de lovire
    Pumnul a fost palmă!

    Traian Băsescu a fost constrâns să recunoscă – pentru că a pus mâna pe Biblie – că l-a lovit pe copilul de la Ploieşti în 2004. Prezidenţiabilul PDL nu a negat deloc lovitura, ci doar pumnul. Este exact ceea ce constata şi expertiza Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, după cum dezvăluia Cotidianul încă de miercuri: Pumnul a fost, de fapt, palmă.

    http://www.cotidianul.ro/pumnul_a_fost_palma_video-104804.html

  18. @Cristian: Am impresia ca te afli intr-o grava eroare: BASESCU ESTE CEL CARE LOVESTE COPIII !!!
    Mare e gradina ta, PD, si multi sar gardul!

  19. A vazut toata lumea pummnul in gura cu ochiul liber. Nu e nevoie de nicio expertiza.
    Faptul ca a jurat stram este pentru ca are o multime de bani si il doare fix in poola de ce crede lumea.
    Ca si pe Geoana.
    Ascultati ce va spune baiatul: pe toti ii doare’n poola. Sunt plini de bani si de afaceri si nu mai conteaza daca se aleg sau nu.

  20. Daca am trai intr-o tzara normala, Basescu ar trebui sa infunde puscaria, pentru banii aia pe care i-a bagat in buzunar cu ocazia platii rascumpararii pentru ziaristii rapiti in Irak.

  21. Cred ca cel care i-a scris intrebarea lui Geoana pentru Basescu a transmis=o si lui Base, pentru ca prea stia el – ia de vezi – in ce an si unde aparuse cele spuse de Geoana. Cred ca jocul lui Turcescu a fost mizerabil.

    Am votat cu Antonescu, voi vota cu Geoana indiferent de vantul urt mirositor de la subtioara basesescului securist.

  22. a fost un duel echilibrat!!! am observat si io k basescu a ezitat cand a jurat pe biblie! hai sa mergem la vot si sa-l votam pe geoana! nu k ar fi perfect dar decat basescu e de 2 ori mai capabil!

  23. am votat cu Crin in turul 1. prestatia lui Geoana de ieri a fost atit de penibila si jenant incit nu pot sa urmez indemnul liderului PNL, nu pot si pace. De mers la vot am mers mereu in ultimii 10 ani asa ca imi voi calca pe inima si voi vota marinarul. Da cu bata in balta des insa macar pare mai bine pregatit pt jobul asta. Asta e.

  24. @marian d. : Am fost admiratoare a lui Basescu in 2004, dar, frate, unde naiba ai trait in ultimii 5 ani? Tu chiar nu ai vazut-o pe Elena Udrea? Crezi ca s-a trezit intr-o dimineata cu tot tupeul ala jegos cu care face parada de 5 ani? Cine crezi ca o tine in brate? Cine crezi ca ii sustine toate aberatiile? Ai votat cu Antonescu din bun simt, cred, nu ti-e rusine sa alegi pe Basescu? Rusine sa te privesti in oglinda?

  25. basescu minte cand spune ca a rezolvat problema locurilor de munca pentru medicii rezidenti.guvernul a suplimentat cu 1500 de locuri la rezidentiat.problema acestora referitoare la lipsa locurilor de munca apare dupa ce termina rezidentiatul cand sunt medici specialisti someri.
    base nu a rezolvat cu niciun loc de munca pentru rezidenti.este doar o gogoasa goala pe ca o vinde ca fiind plina.oricum a mers de la inceput pe principiul “multi da` prosti”

  26. Basescu minte ca un porc in orice domeniu legat de salarii si de nivelul de trai in Romania, deosebit de redus pentru largi categorii sociale.

  27. In timpul lui Basescu au inflorit si prosperat o larga categorie de infractori de tip Berceanu, Videanu, Udrea, Ritzi.. Am uitat pe vreunul? A… pe tanarul Boureanu care a imprumutat vreo 10 milioane de EURO de la Volksbank. De unde puii mei are atata capacitate de imprumut, nu se stie. Un roman din pullyme, salariat, nu se apropie nici de 10.000 de euro.

  28. @Cristian: Ba mai mult, a plecat cu ea din tara. 🙂 Si-a dat demisia/abdicat si au plecat s-au dus…

  29. geoana…un prostanac
    dar vreau ca johanis sa fie prim ministru si crin la guvernare…imi par mai altcumva oamenii astia

  30. 1. Mircea Geoana a avut un discurs vag – Traian Basescu a avut un disurs cu date si fapte reale
    2. Mircea Geoana a folosit sintagme cum ar fi “va trebui sa gasim resurse”, “VOM gasi esurse”, “MILITEZ pentru…” – Traian Basescu, din nou, date concrete, realitati, folosirea de sintagme cum ar fi “AM reusita sa…”, “AM inaintat si nu s-a putut sa…”
    3. Traian Basescu si-a recunoscut partea de vina si a afirmat faptul ca este om => nimeni nu e perfect + faptul asumarii responsabilitatii Elenei Udrea pentru magariile facute in minister + Ridzi demisa din Guvern – Mircea Geoana s-a fofilat intr-un mod substantial cand a venit vorba de Adrian Nastase.

    In primul tur nu am votat nici cu Geoana, nici cu Basescu, nici cu Antonescu, nici cu Oprescu. Am votat cu Becali. Probabil va intrebati ce nivel de cultura am daca am ajuns sa votez cu un incult. Preferam un incult in fruntea tarii, decat un arogant care abordeaza acelasi discurs politic de la 89 incoace. Faptul ca m-a deranjat ce facut Guvernul Tariceanu, apoi cel Boc, faptul ca Elena Basescu nu stie sa vorbeasca bine limba romana, desi este la Bruxelles, m-a determinat sa cred ca nu cultura si notiunile conduc tara noastra. Avem nevoie de un presedinte cu manusi de box, scandalagiu, care sa aiba tupeul sa-i ia de guler pe furaciosii din tara noastra care s-au imbogatit in tacere. Avem nevoie de un presedinte care se cearta cu clasa politica, nu care reduce la tacere actiunile flagrant ilicite ale demnitarilor din stat. Poate ca trustului dvs nu-i convine ca sunt totusi oameni care doresc cu ardoare sa se duca sa-i ia la bataie in sange pe toti care au mintit cu nerusinare, dar asta e realitatea din mintile electoratului. Nici macar nu ati fost obiectivi, toata campania electorala ati transformat trustul Antena intr-unul anti Basescu. Ori sunteti analisti politici, ori sunteti PSD-isti.

    Acord 10 pentru Romania! 10 pentru atacurile periculoase, 10 pentru curajul dezvaluirii marilor furaciosi si mincinosi ai tarii.

  31. E un lucru bun ca majoritatea oamenilor voteaza cu Geoana desi si-au dat seama ca e un bou. A facut tot posibilul sa se deconspire in aceasta privinta inainte de vot.

  32. Hello, hello, Romania!
    Imi place tot mai mult Base al vostru! A savarsit un juramant pe Biblie care m-a lasat fara cuvinte. Trebuia sa iau lectii mai demult de la omul asta si castigam inca un mandat fara probleme. Pai cand m-au intrebat pe mine daca am facut sex cu Monica, mai raspundeam eu ca prostul ca nu i-am introdus-o? Of, Base, de ce nu te-am urmarit eu mai atent la vremea aceea?! Cat de apasat si hotarat juri tu! Cu cata “sinceritate” in glas spui romanilor “adevaruri” care nu folosesc nimanui! Prieteni, votati-l! Il meritati! Doar sunteti prietenii nostri, cei mai fideli aliati pe care ii avem in Asia sau unde naiba o fi tara voastra. Si sunteti mai tot timpul un popor inteligent, ospitalier, harnic… ce mai incolo si incoace, sunteti aproape perfecti. Pacat ca in rest sunteti olecuta sufocati mintal.
    Sincerely, B. Clinton

  33. Am avut un presedinte cu manusi de box in ultimii 5 ani 🙁 si iata unde suntem…

  34. Ba Victore,
    Ai dreptate, dar asta e prost rau (gEOANA).
    asa ca ma sucesc.
    Mai gandeste-te. Poate vorbesti si cu Mircica.

  35. Hai mai, ca a intervenit si Vadim in direct la Antena3 sa dreaga busuiocul prostanacului…in faza aia idioata cu Vantu…
    Ce mai… Geoana e curat, ca un funduletz de bebelus.
    Mergeti si votati-l!

  36. Domnule Ciutacu, ma mira faptul ca il acuzati pe Mircea Geoana cand stiti foarte bine ca jocul securistic este deschis de Basescu, care nu stie sa joace altfel decat murdar. Si eu “Urăsc că am ajuns să trăiesc într-o ţară unde trebuie să te justifici cu cine şi de ce te întâlneşti” si mi-ar placea cu adevarat sa ii vina lui Basescu randul sa se justifice pentru tot ce are de clarificat. Sper ca atunci sa ii curga lacrimi reale

  37. Stimate Domn,

    Suflete dăznădăjduit, fratele meu dă suferinţă, suntem predispuşi, şi tu şi io(cel puţin), la supraexpunere foto(alb-negru fără tonuri intermediare). Iţi zic că nu face bine, îs mai bătrân. Io am dă câţiva ani Nitroglicerină’n portofel. Şi crede-mă că nu glumesc. Tu ai alternativă şi har(pană).
    Poţi sâ-l ajuţi pă Crin doar(numa’, exclusiv…) cu calm. Gândeşte-te că starea dă nervi pă care o ai acum, foloseşte doar adversarilor. Zău, nu merită!
    Îţi propun o meditaţie: “La naşterea sa, cuvântul câine muşca”. Cred că nu-mi doresc singur ca semantica să revină la “putere”. Pentru că io cred că d’aia nu ne mai înţelegem om cu persoană.
    Iar dă turu’ doi, D-zeu cu mila, nu voiam să merg. M-a convins Moraru'(B1) cu a doua minciună(Popa indonezian). Refac votu’. Trag cu coada ochiului(să nu greşesc) şi votez tot Crin(n-ai “pile” la BEC să-l pună măcar în paranteză?).
    Şi poate scăpăm (+++, Doamne’ajută) dă reforma lu’ Dumas “TOŢI PENTRU UNU’ UNU’ CONTRA TOŢI”.
    Apropo, mi-a marcat copilăria, cred că încă mai muşca “căţelul” p’atunci şi jurămintele făceau victime mortale. Ce 666u’i veni Turcescului să sodomizeze aşa valori universale? Cum a putut să supună jurământului atari tautologii? Dacă poţi supune-i varianta ideală, că amândoi catindaţii, loviţi dă teroarea ereziei, recunoşteau amândoi ce trebea şi să retrăgeau în pustnicie. Mă doare deja capu’. Chiar că duceam biata Contituţie la reanimare.

  38. mi se pare ca base cam o ia pe alee e si ineacraca unele atacuri personale sa iasa din scaun si sa fie vitamizat sa poate castiga alegerile

  39. Ca deobicei avem de ales intre 2 rele:
    Basescu e un mitocan cu accente autoritare.
    Geoana e prostovan si slab. Daca iese presedinte o sa-l faca baietii “destepti” posta si o sa fure tot ce a mai ramas de furat din economia Romana. Adica din fericire nu prea mult..

  40. S-a dovrdit inca odata ca Iliescu se pricepe la oameni. Dar intre un prostanac si un psihopat, aleg prostanacul. Cu sila, cu durere dar si cu speranta !

  41. Nu cred ca “trebuie să te justifici cu cine şi de ce te întâlneşti”. Exceptie PERSOANELE PUBLICE, sau cele care vor sa devina PERSOANE PUBLICE.
    Daca vrei sa devii presedinte (nu te obliga nimeni), e normal sa explici de ce mergi in Rusia si ce discuti acolo, de ce mergi la Vantu si ce discuti acolo, pentru ca discutiile pe care le porti acolo si prietenii pe care ii ai arata ce vrei sa faci in tara asta … Nu sunt deloc fan Basescu, dar fiecare zi de campanie (asa murdara cum e ea) ma face sa vad un Geoana mai incompetent, mai slab si mai coruptibil …

  42. Buna seara,
    Este pentru prima data cand intru pe blogul dvs. dar nu regret.
    Nu regret pentru ca m-am distrat copios. M-am distrat la fel ca atunci cand ma uit la Sinteza Zilei. Sunt fascinat de aceasta emisiune, de obsesia dvs., domnule Ciutacu si a colegilor dvs. de a ne demonstrat ca ABSOLUT tot ce este rau in tara asta se datoreaza lui Basescu.
    Sunteti atat de inversunati si deontologia profesionala este un cuvant din cartile SF pentru Antena 3. Ma intreb cum vor arata emisiunile dupa 6 dec., daca Basescu castiga.

    Trebuie sa spun ca nu sunt un fan al marinarului, daca am trai intr-o tara normala ar fi ultimul om pe care l-as vota. Dar noi traim in Romani(c)a. Si cand te gandesti cat de prostanac este Geoana si mai ales cine se afla in spatele prostanacului…decizia nu poate fi decat una, chiar daca nu este una placuta: stampila pe marinar!

    Nu voi mai insista foarte mult pe asta, oricum voi primi injuraturi cu sutele. D-le Ciutacu, motivul pt. care v-am scris este de fapt altul: credeti ca foloseste cuiva ca, pe langa manipularea pe (incercati sa) o faceti la TV, sa manipulati si pe net? De ce postati comentarii false??? (nu dvs. ci probabil 1-2 postaci angajati pt. asta) Daca vreti sa capatati o minima credibilitate cu blogul, opriti comentariile astea aberante si lasati oamenii care chiar au ceva de spus sa nu se piarda printre cele 396 (!!) de mesaje. Atat de prosti sa fim toti sa credem ca toti anti-basescienii s-au strans aici la dvs. (si la a3 in general), cand pe toate site-urile majoritatea comentariilor sunt in continuare pro-Basescu??
    Asadar…daca aveti un pic de respect pentru cititori, macar afisati si IP-ul celor care posteaza comentarii. Asa s-ar vedea ca 90% din mesaje vin de la cateva calculatoare. Altfel…puteti pune si 10000000 de mesaje anti-Basescu, numai cativa fanatici sau prostanaci va vor crede.
    Va urez mult succes!

    P.S. Iar daca mesajul meu va fi cenzurat, va rog sa va ganditi macar ca nu sunt singurul care gandeste asa. Poporul asta nu poate fi pacalit chiar asa usor cum v-ati dori-o Dvs., tocmai de aceea marinarul va castiga!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.