Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > De ce dracu’ să rupem continuitatea?

De ce dracu’ să rupem continuitatea?

Nu mă număr printre conspiraţioniştii gata convinşi că Victor Ponta e blat cu Traian Băsescu. Sunt chiar sigur că – şi dacă ar fi negociat vreo pace – l-ar executa ăla mic fără să clipească după ce s-ar trezi cu mâna pe volanul puterii. Dar nu-mi pot reprima stupoarea faţă de declaraţia pe care a făcut-o în seara asta, în emisiunea lui Radu Tudor. A spune, mai ales în timp ce lumea (multă, puţină, atâta câtă e ea) e în stradă împotriva regimului, că vrei să-i păstrez în funcţii după alegeri pe şefii SRI şi SIE (alături de neurnitul din scaun guvernator al BNR) pentru că instituţiile conduse de aceştia funcţionează mi se pare gafa politică a începutului de an. Dacă a gira, prin prezenţă şi acceptare, visele umede ale Rovanei Plumb cu Maria Băsescu ducând muncă de convingere cu omu-său să se lase te duce-n ridicol, a legitima prestaţiile celor două servicii desfiinţează, la nivel de percepţie publică, şi acuzaţiile de poliţie politică, şi cele de fraudare a votului din străinătate. Dar poate că ni s-a părut până acum şi nici nu există poliţie politică în România, Traian Băsescu a câştigat legitim şi corect alegerile trecute. Atunci de ce să-l schimbăm?

UPDATE: Un microinterviu

Comentarii

comentarii

Similar Posts

163 thoughts on “De ce dracu’ să rupem continuitatea?

  1. da orice afirmatie poate avea o justificare, regimul basist ne-a demonstrat asta, ceea ce putem sa facem noi (poporul suveran) este ce ne zice Mircea de atata amar de vreme, ca mai are un pic saracu’ si face doamne fereste un AVC: gandim bine in momentul alegerilor si apoi nu stam cu mainile in san 4 ani ci le sanctionam si cel mai mic derapaj.
    dar tot ce ni se intampla meritam din plin.

  2. Sunt din ce in ce mai sigur de un lucru. Indiferent cand s-ar organiza alegerile (anticipat sau la termen) va iesi o mega-varza in urma careia o alianta monstruoasa intre USL si Basescu e inevitabila.

    Think about it.
    Cei din Piata Universitatii stiu mai bine asta.

    La fel si Basescu… de asta sta linistit… Va juca cel putin rolul UNPR-ului din prezent, in noua regrupare.

  3. Ponta a gresit-o clar. Nu cred ca a transmis mesaje. Nici catre sefii serviciilor (pentru asta putea sa regizeze o discutie cu Crin), nici catre cei de “afara” (doar ce s-a intors de “afara”).

    Un Adrian Nastase ar fi spus: Sigur ca noi nu suntem tampiti sa schimba toti oamenii ce au facut performanta chiar si sub conducerea lui Traian Basescu dar acum nu este momentul sa discutam despre asemenea lucruri. Dupa ce USL va castiva alegerile o sa se faca analize si vom vedea la momentul respectiv

    … si asta era raspunsul “corect” 🙂

  4. Schimbarile bruste de regim se lasa intotdeauna cu negocieri de felul acesta. Inclusiv in societati cu democratii vechi. Inainte de a-si da demisia, Nixon si-a negociat impunitatea cu vicepresedintele Ford. Care a si dat decretul de gratiere pentru Nixon imediat ce a preluat functia.
    Poate Ponta a gandit un astfel de joc “mare”.
    Sau poate e cum zice M.Badea, un blat cu grupul de la Cluj (nu neg).
    Sau poate, avand in vedere faptul ca nu l-a consultat pe Antonescu, o fi(n-as putea explica prin ce mecanism) un joc de putere in USL in conditiile in care Antonescu sustine iesirea din Parlament, iar Nastase, “eminenta cenusie” a PSD, e impotriva.
    Inteleg ce zici, ca negocierea aceasta ar trebui facuta “a la luz de la luna” cum zic spaniolii si nu in public ca sa-i iriti pe acei anti-basisti pentru care schimbarea sefilor de la serviciile secrete e obligatoriu sa insoteasca schimbarea de la Cotroceni, dar sa fim seriosi: Ponta nu a excelat niciodata in public (acel “au furat mai mult decat noi” e doar un exemplu intre atatea altele).

  5. Nu mai faceti caz. Nu e o surpriza declaratia. Stim cine a condus si cine conduce de fapt Romania. Ponta a spus un adevar. Tot ei o vor conduce chiar daca din 22 de mil. raman numai 5 mil de romani. Nici nu imi mai fac probleme ca o sa se schimbe ceva. E frumos sa visezi in Piata Universitati. Am visat si eu la Prima Piata dar mi-am revenit dupa aceia. Visati fratilor! Ca-i frumos.

  6. @Dan, corespondent din Piata: inainte sa bagi in aceeasi oala galeriile si studenti cu ciudatii din noua dreapta sau agitatorii basisti poate ai face bine sa te informezi un pic ca risti sa pici in penibil…dupa cum a tot declarat in ultimele zile ASR ( dar la ce bun, ca oricum cine draq asculta, nu? )
    suporterii nu au nici o legatura politica ( in afara unor indivizi dubiosi din galeria lui dinamo a caror nume si apartenenta la unpr e bine cunoscuta )
    si cu atat mai putin studentii!!!

    Iar in legatura cu dl ponta, rezonez cu parerea celor de aici , e o incercare stupida de a atrage de partea usl serviciile ..asta sau omu’
    efectiv nu le are…Dar chestii de genul ce era sa-i spuna moderatorului cand l-a intrebat?? Pai frate daca in calitate de
    politician nu stii sa scapi de o intrebare incomoda atunci apuca-te de sah! Sau de raliuri!
    Mai trist e ca abia ce se terminase pe alt post magnificul speech a lui dd ( si ma apucasem deja o durere de cap- cine in toata
    mintea l-ar vota???) ca vine si ponta si isi da cu stangul in dreptu’…
    Intrebarea serii ramane totusi : oare si Crin e de aceasi parere?

  7. Dle Ciutacu si eu am sarit in sus si m-au scapat la gura tot felul de sudalme,dar m-am gandit putin.Dl Ponta sau a luat palaria lui Machiavelli,si sa gandit ca n-are rost sa zadareasca “serviciile”sa-l sprijine pe “Matelot”.Si dupa acea sa-i fractureze pe agenti ,cand m-am dumirit.Treaba “Primului Ministru”nu e a “Serviciilor” ci a Presedintelui.Asa ca la lasat pe Dl.Crin Antonescu sa se spele pe cap cu “serviciile”secrete.Ori cum Dl.Antonescu este mai abil sa se descurce cu presa,si fara sa zgandareasca un roi de viespi cu un bat.Adevarul este ca “serviciile”trebuiesc primenite si transformate in
    sevicii in slujba publica si nu in slujba unui dictator “in spe”.Cred ca dl .Antonescu este OK,iubind peste poate “serviciile” care l-au urmarit de sa saturat.Rabdare cred amandoi in timp ce-si ascut “tomahwkurile”.Vrea sa cred.

  8. Domnule Ciutacu bine faci ca nu îți cumperi mașină si, mai ales, bine faci ca cu șofezi!
    Sunt convins ca ai fi șofer e tipul ce se uită strict la prima bară!

  9. antonescu trebuie sa ramana doar cu pc-ul, atata munitie le-a dat pdl-lor ponta zilele astea cat nici nu sperau….s-a terminat si oportunitatea asta pt usl

  10. Vizavi de Ponta, Maior si grupul de la Cluj, investigati de ce nu s-a ratificat acordul cu Siria, iar Haysam e liber dar nu poate fi extradat in Ro !

  11. @Tataie: stiu, ne-a zis Basescu, s-a opus coruptul Titus, ca nu cumva sa-l aduca el pe teroristul pe care tot ai lui l-au facut scapat peste granita 🙂

  12. Buna seara,

    Care era cel mai potrivit-intelept raspuns la aceasta intrebare?

    Nu mi-a placut d-l Ponta. Am vazut asa o disperare stapanita cu greu de a ajunge la putere. Usl nu m-a convins ca are solutii concrete la situatia actuala a Romaniei. Sper sa nu ne multumim cu “doar sa nu fure cat fura astia”. Pai ce-i asta? Sper ca sunt constienti(cei din Usl) ca romanii vor fi cu ochii pe ei. Dc vor intoarce spatele Romaniei, vom protesta la fel ca acum. Nu e nimeni de neinlocuit. Sper ca le e clar asta. Off..

    O saptamana usoara!
    numai bine!

  13. Draga Katrinel daca nu Dana(AKA)esti dulce.Ce spatiu ii trebuie lui DDD,crezi ca nu-i face loc din pricina afacerii Elodia “redivivus”?OTV-ul o sa aiba spatiu 24 din 24 pentru alegeri,din pacate, avand in vedere cati “bizoni”pasc pe imasele patriei.

  14. Claudia N. BNR e serviciu? (Are un tâlc întrebarea asta retorică, deși la prima vedere ar fi cam căzută din pom!!! – ghici ghicitoarea mea)

  15. Ce polemici!Cine l-a promovat pe TBasescu,nu Iliescu si cu P Roman? Cui i-a fost mila sa-l bage la zdup pe TB ,nu lui A Nastase?Sunt toti intr-o cirdasie,nasi fini…acelasi sistem cu doua grupari ce-si dau rindul la putere.De data asta “inregimentatii” in frunte cu TBasescu nu se mai lasa dusi..Despre Isarescu…si Iliescu a vrut sa-l schimbe va amintiti? La loc comanda…nici nu se putea ,cind de fapt adevaratii conducatori ai Romaniei sunt Isarescu si FMI…TB este o “papusa”,un executant perfect ,f greu de schimbat,mare pacat,putini romani s-au trezit si cam tirziu …Romania ar avea o sansa numai daca rade tot,ceia ce nu-i posibil…Am lacrimat in seara asta la emisiunea lui M Badea…cita dreptate si curaj aveti….

  16. @ cristina.amina

    Hai, nu lua si tu pesimismul lui Badea asa în serios … Are și el momentele lui de Vali Stan … ar vrea ca lumea să se suprapună total pe calculele/predicțiile sale. Nu-i Pitia … Ți-o spun cu oarecare pricepere în breaslă. 🙂

  17. @cristina.amina
    “..Ce polemici!Cine l-a promovat pe TBasescu,nu Iliescu si cu P Roman?…”
    promovarea despre care vorbiti a fost facuta de petre roman in 1991. in 1992 basescu schimbase deja macazul impreuna cu petre roman.
    adevarat promovare a fost facuta de CDR si mai apoi de alianta DA, apoi PC+Voiculescu…nu vad ca ii amintiti in enumerarea dumneavoastra! aliata DA!? va spune ceva? care sunt acele doua grupari ce-si dau randul la putere?

  18. Eu cred ca Ponta a fost doar ironic. Face acelasi balans al autocontrazicerilor pe care il face Basescu de ani de zile, in ideea ca nici Base nici preainscaunatii securitatii statului sa nu mai stie ce sa creada.

    In multe privinte, Ponta e fascinat de puterea, aroganta si tupeul animalului politic Basescu.

    Am remarcat iesirile lui violente de limbaj dupa fiecare atac basist mai consistent la adresa lui. Isi propune stari de calm desi fierbe in el dorinta razbunarii. Sa nu uitam ca e un fost procuror,invatat sa aiba aratatorul teapan catre ceilalti ,”vinovatii”..

  19. pentru ca asa scrie aici…ca al meu idiot comentariu ar fi necesar…il comentez…ce sa fac ?
    hai s-o luam (concis si exhaustiv-ce tembel suna)pe puncte…
    1/lacomia si frica guverneaza ORICE clasa politica…de oriunde…
    nu te iei de “scarbicii”…ca…nu stii de unde ti-o iei (asa gandeste orice politician de calibrul lui ponta)
    nu te iei de banci…ca…mai ciutacule (iarta-mi “pertuul” da’ te urmaresc la tv-ziare nu cetesc- si…cumva esti parte din universul meu)…so…nea ciutacule…suntem de-o varsta…si sunt convins ca stii…banca nationala a romaniei…nu e a romaniei…romania se imprumuta la banca nationala a romaniei…ai prins ideea…nu o mai dezvolt…o fi salvat mugurel si stabilizat si…ce-a mai executat (asta-i cuvantul) el…dar ponta stie…si-si vede de treaba lui (adica de treaba psd’ului …pardon…
    2/peroratiile de asta seara (ca nu pot numi discurs cursiv ce-a fost) sunt chestii obisnuite in orice moment politic de “observatorul” ia tinta…”sniper’ul’ executa tinta…de aia si basescu tace…sa nu fie reperat…boc e “decoy’ul’…momeala…
    3/vei vedea ‘fraternizari’ de te crucesti in urmatoarea perioada…
    4/atata timp cat armata romana (si nu numai ea) executa ordinele intocmai si la timp…americanii nu o sa-si vare coada…iar europenii sunt fericiti daca sarim cu francu’…pardon …euro’ul sa scapam economii vestice in vreme de restriste (stii la ce ma refer…
    5/basescu si guvernu’ pe care’l stim….nu sunt miza reala a jocului…amaratii aia din piata…sunt doar material de stiri…
    asteapta nitel…n-am dovezi…da’ am o banuiala dracu’…ca alta e miza…si daca o sa am dreptate…o sa-mi dau cu pumnii’n cap…ca va fi nasol…
    deschide ochii…eu…personal…ma pregatesc sa-i inchid la loc…

  20. Victore,

    Referitor la ce gandesc cei din Diaspora despre SRI STS SPP

    La Manifetatia de astazi de la Londra, de solidaritate cu Manifastrile, din Tara a fost urmatorul Afis foarte apreciat, ceea ce spune tot despre ce gandim despre SRI
    Out Communist – Secret Service- Mafia who govern Romania led by the Dictator Train Basescu!
    ( Basescu portet Hitler)
    I’ve always satisfied myself.
    Can anyone else satisfy me?
    (casca General Securitate _ Emblema SRI) Common main Commander in Chief, Have we ever failed to obey your orders? We’ve been abolished ‘’SECUTITATE’ But never Disbanded just PRIVATISED!
    (Poza Lasciva Udrea) Have I ever fail to satisfy you?
    (Poza Baconski) I rigged enough votes in London&Paris to make you Romanian president. I brought you Clinton!
    Now I’ll bring to the party 2 million votes to make you my leader supreme. Would that satisfy you?
    (poza Basecu cu Sobor de popi) We will worship you as God and brainwash every voter.
    (poza Roberta si Parlament voturi Furate) With my Hocus-Pocus I’ve forged a live voting where 80 counted as 160.
    With my counting expertise with only 1 voter we’ll always be the winners. Would that satisfy you?

    Iar printre zeci de scandari urmatoarele vorbesc de la sine
    Aceasi Securisti, Jandarmi si SPP-isti!
    Aceasi Securisti, Jandarmi si STS-isti!
    Jos Guvernul Securisto-Mafiot!

    Cea mai GUSTATA scandare ” Orice Agramat sinitru poate ajunge azi Ministru!”

    Printre afisele in Engleza au fost si :

    Printre afisele in engleza au fost si :
    ’STOP! Sick, Poor & Elderly (Killed) System Deleted’’
    ‘Enter- Romanian Democracy = SRI System Deleted’
    ‘I.M.F. Loan = Romanian Mafia Bailout’
    ‘Barack Obama!
    The USA’s Ambassador in Romania condones the oppressive regime, do you?’
    ”Basescu,Udrea, Boc & Cronies
    The National Economy is not your personal bank account!”

  21. Eu cred ca Ponta are acordul lui Antonescu. Este imposibil sa nu fii discutat impreuna asemenea subiect pana acum!

  22. @justias,

    Pentru improspatarea memoriei, aici

    Si aici

    Nu au fost prieteni, de acord, dar a existat o “sincera admiratie”-intrebare este: cine pe cine a admirat mai mult si mai intai? :)))))))

  23. Si pentru ca tot spunea Sandman mai sus ca e bine sa aflam de pe acum strategia posibila, tocmai ce am descoperit si eu saptamana trecuta din discutii preferintele politice ale unor colegi de serviciu: si ca sa vezi surpriza – prefera actuala putere. A fost absolut uluitor, nici acum nu mi-am revenit. Dar principala cauza a uluirii a fost neidentificarea cel putin a unui lucru pozitiv facut in cei 7 ani. Ca tot acuza Antena3 ca nu se concentreaza asupra lucrurilor pozitive. Si le-am cerut sa imi enumere cateva, hai nu cateva, dar unul, macar unul. Am facut un compromis, si sa imi spuna ceva in afara celor min. 25% taieri, … dar nimic, nada. Din clasa negative, singurul lucru, ca sa tin piept, de mentionat, si care nu poate fi dezbatut, a fost furtul din parlament al Robertei. A fost singurul lucru asupra caruia am cazut de acord ca se impunea demisia. Insa cu toate acestea au ramas pe pozitie, de neclintit.
    Apoi trecusem sa comentam atitudinea presedintelui, si le dadusem un exemplu din presa chiar din ziua respectiva, la cald, si tocmai ce citisem ca se adresase jurnalistilor cu (parafrazand) “Nu sunteti la vreun protest?”. Atitudine aroganta, sfidatoare pana la cer si mai sus. Insa nicio reactie vizibila(dar parca le citeam gandurile ca: bine le-a zis!). Lor le ardea de imaginea Romaniei in afara, ca vezi Doamne, protestele ne strica imaginea. Whaatttt? Tampenie mai mare ca asta n-am auzit. si multe altele..
    Cine stie cati sunt carora le place atitudinea asta de arogant, de sfidator..

    Doamne ai mila de poporul asta!

  24. Buna seara la toti , l-ati invirtit pe Ponta pe toate partile ,(este bine rumenit ,bun de mincat pentru unii)dar va rog sa fiti si atenti si sa RETINETI ce spune Cind foloseste limbajul lui Basescu nu-i bine ,cind este retinut si cintareste ce spune ,vai ,conspira etc.
    A fost o emisiune frumoasa ,pentru mine nu a punctat ce au in program ,impozitarea diferentiata ,vor reveni pina la alegeri cu toate informatiile legate de programul lor sint sigura
    Probabil ca vor incepe grevele ,nu scapa asa usor pdl ,piata trebuie sa fie chiar si cu citiva oameni ,dar nu va fi asa ,toti grevistii se vor alatura si pina la urma vor intelege ca fara partide nu pot face nimic Sint o voce respectata dar fara instrumente decizionale
    Rovana Plumb a gresit ,trebuia sa fie mai controlata .Din punctul meu de vedere D-nul Ponta nu a gresit cind a spus ca toti profesionistii vor ramine ,este politician ,bine a facut .
    Multumesc D-le Ciutacu ,va astept la emisiuni ,multa sanatate ,Maria

  25. E greu de explicat atitudinea opoziţiei civice (presă, bloguri, personalităţi). Se pare că ne pregătim pentru inevitabila înfrângere şi căutăm vinovaţi din timp. Indiferent ce face opoziţia politică, şi mai ales liderii ei, rezultatul este un potop de critici care mai de care mai năstruşnice. Cu foarte puţine excepţii – de ex. Bogdan Teodorescu – ceilalţi critică tot ce face sau nu face opoziţia politică. E de mirare că USL rezistă cu asemenea prieteni, şi va fi un adevărat miracol dacă reuşeşte să câştige puterea.

    Adevărul e că nu cunoaştem contextul afirmaţiilor lui Ponta. E posibil ca USL să fi primit anumite semnale de revoltă (sau măcar de curluntrism) din partea celor trei. Compromis? E inevitabil în politică. Nu ştim. Dar criticăm.

  26. acu’ vazui.
    daca n-a fost diplomat (ca sa-i linisteasca),
    atunci a dat-o in bara.
    mai bine se eschiva si spunea ca trebuie
    analizat si ca se va lua o decizie dupa ce
    schimbul de putere va fi realizat.
    – “independenta” a trei institutii” ?
    – “structurile dna si ani tre sa ramina” ?
    – “structurile care ramin dincolo de politica” ?
    – “… unde lucrurile au mers bine” ?
    🙂 wow !
    eu ma intreb cum poti cuantifica cine n-a facut
    jocurile fiintei extraordinare si in ce masura
    poti spune cu mina pe inima ca nu vei folosi
    chiar tu respectivele institutii ca instrumente
    de presiune asupra adversarilor din urmatoarele
    guvernari.

  27. A sunat mai rau decat pare, “vejnicul” de la BNR a stat in functie indiferent de culoarea politica si este printre putinii oameni care nu au demontrat incompetenta sau hotie (nu cred ca e cazul sa ne punem problema schimbarii unor asfel de oameni ci a multiplicari lor) e suficent sa gandesti Udrea ca apoi Isarescu sa para “Dumnezeu pe pamant” . Cat despre SRI -SIE oricum nu are un cuvant de spus la numirea lor pana nu e Basescu suspendat (nu guvernul ii numeste). Singurul lucru de care sunt sigur, indiferent de promisiuni daca va exista posibilitatea sa-l dea jos pe Basescu sau clica lui politica (sigur o va face ..fie doar si premiza umilintelor din ultimi ani) . Sa nu ne uitam istoria totusi, Vlad Tepes a obtinut tronul de la sultan (promitand mult tribut) odata ce a avut tronul stim cu totii ce s-a intamplat …Ce vreau sa zic prin asta (cateodata trebuie sa dai si semnale de ganul asta pentru cine trebuie sa auda).

  28. Bravo Ciutacule, bun articol! Imi schimb in bine parerea despre tine, chiar daca esti republican si alegem un presedinte – exponentul unui partid si al unui grup de interese care poate fi santajabil si dirijat de Securitate. Inca o data Felicitari!

  29. daca nu e blat cu Base cum banuie si asa multi liberali, atunci e un prostanac la fel de mare ca Geoana
    privesc cu groaza cum Crin il tine de mana si bate si el campii cu gratie. ex: asa zisa declansare a alegerilor daca toti parlamentarii isi dau denmisia! sa vb cei cu studii in drept constitutional ca de gargaragii ne-am saturat!!!

  30. Eu cred ca alegerile anticipate vor da satisfactie strazii si vor rasturna regimul mafiot condus de Basescu dar vor crea o situatie politica subtire in care alianta cu Basescu sau cu ticalosii de la UNPR vor fi inevitabile…

  31. Ooooo, ce-mi place, ca sa parafrazez ‘Ponta pentru noi este Geoana 2’. Astia au sa piarda pe mana lor alegerile. Daca baga si SPA inainte de alegeri treaba e ca si aranjata :)). Oricum sunt sigur ca este inceputul unui lung sir de gafe din partea lui mai ales ca am observat ca nu stie sa se comporte sub stres, o ia binisor pe aratura.

  32. foarte adevarat… nu prea sunt comentarii de facut, il schimbam pe base si dam de fraxu! 😐

  33. Domnule Ciutacu ce nu s-a inteles?TOTI SUNT O APA SI-UN PAMANT!!parca asa spune proverbul….nu?strategia va fi in felul urmator…..Basescu daca strada va ceda….ne va nimici pe toti….de la mic la mare caci….furia lui nu are limite,,,,si slava domnului timp mai este berechet sa ne arate cat este el de dictator…..apoi…..pana in toamna la alegeri se va dezice de p.d.l caci nu uitati… el calca peste cadavre….si u.s.l-ul va fi urmatorul lui aliat caci nu isi taie singur craca de sub picioare si nici de o sinucidere in direct nu este in stare…..nu credeti?aceasta va fi strategia lui….iar oamenii sa nu creada ca el in tot acest timp…de cand tace….nu face nimic,,,,gresit….el faureste strategii…si se gandeste cum sa inchida gura amaratului de popor care nu se supune gandirii lui bolnave,,,,caci nu uitati PUTEREA ITI IA MINTILE!!!va rog sa cititi acest mesaj si ne auzim dupa alegeri sa vedem cata dreptate am,,,,caci am intuit cam tot ce a facut el pana acum,,,,tocmai de aceea nu l-am votat si mi-as dori sa am pe cine sa votez ,,,ca si partid,,,,ca si presedinte,,,,iar Ponta si Antonescu ,,,,daca ar fi lasati sa conduca ei cu gandirea si strategia lor,,,,,nu a celor care se afla in spatele acestor afaceri…de partid….poate ca am avea ceva de ales….insa….asa….toate cele bune va doresc!!!!si poate ca TOTUL SE VA SCHIMBA IN BINE INTR-O ZI IN ACEASTA TARA…FRUMOASA SI BOGATA SI VOM FI MANDRI ,,,,CA SUNTEM ROMANI!!!

  34. Daca Ponta a vorbit pt noi e grav. Daca a spus-o din interese strict politice e iarasi foarte grav. Intr-o tara condusa de nasi, fini, socri si cumetri e pana la urma o atmosfera normala.

  35. Deci sa inteleg ca stau ca un bou si inghet de frig in strada,caci cei care l-au (il) ajutat pe basescu sa-si faca de cap cu tara asta,sunt buni si pentru viitor !Daca liderul opozitiei spune asta eu renunt sa mai merg la proteste,este inutil,nu se va schimba mare lucru !

  36. Imi plac gandurile absconse al micului Titu!

    Ca sa-l dai jos pe tiran primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i linistesti garzile.

    Dai cu fum pe langa stup sa nu te intepe paznicii!

  37. Total de acord cu ce-a spus Mircea Badea aseara…nici eu nu-l vad premier pe Ponta.Chiar daca va castiga USL cu 70% si Ponta va fi desemnat premier…va fi onorific…exact ca boculet…altcineva va apasa pe butoane.
    Asta o fi spus-o ca sa nu mai fie in contradictie discursul cu actiunile…ca pana acuma n-avea ce discuta cu puterea asta ticaloasa(ca orice discutie n-are nici un rost ca tot cum vor ei fac)…da’ cand e chemat,se executa intocmai si la timp,stand la aceeasi masa cu insusi “stapanul izmenelor” care de curand a devenit domnul Oprea in discursul micului procuror.Datorita lui Antonescu si liberalilor inca imi pastrez puterea de a arunca in scarba stampila pe USL la alegeri…asta daca nu se duce si asta pe la vreun spa….

  38. pai asa poate sa-l tina si pe predoiu! o declaratie cam ciudata.
    totusi, daca ma gandesc bine, i-as pastra si eu pe sefii serviciilor, dar le-as da un buget de 10 ori mai mic!

  39. ungureanu este omul de influenta al b’nai b’rith! isarescu apartine unor cercuri cel putin incerte care transced puterea statala in Romania iar maior,sarmanul de el, e total lipsit de profesionalism! sa intelegem ca se va mentine acelasi sistem impus de interese care se afla dincolo de granitele acestei tari??????

  40. Probabil ca asta i-a transmis lui Ponta Marele Licurici ca trebuie sa faca daca vrea Puterea: sa-i pastreze p-astia trei. Si s-ar putea sa-i mai transmita ca n-ar strica o alianta usl-pdl. Vai de capul nostru!

  41. Nu a fost oare Traian Basescu mana dreapta a lui Stolojan?Cine il bocea pe acesta in momentul in care s-a hotarat sa nu mai candideze?Si oare nu Stolojan serveste FMI-ul?Ati vazut cu cata ura si inversunare a vorbit acest ,,tehnocrat”despre ce si cum poate pati Romania?Mie mi s-a parut a amenintare.Si de ce nu imprumutat Romania bani direct de la BNR,pentru ca avea 35 de mld.euro si a imprumutat de la FMI,CE, etc?Poate ca Basescu este o papusa in mainile unor interese mondiale.

  42. ce sa ne asteptam de la o asa zisa “opozitie” a carei realizari majore in ultima perioada o reprezinta: un miting anuntat de 60.000 oameni unde abia daca au fost 40.000 si unde s-a dansat pinguinul (chiar daca declarativ miting-ul a fost al sindicatelor), favorizarea infractiunii Robertei Anastase prin lipsa din plen la votarea legii pensiilor, organizarea unui miting de 4000 de oameni cand ei au anuntat ca vin 10.000, altceva nimic. Ponta si cu Antonescu habar n-au cum sa tina in mana organizatiile din teritoriu astfel incat partidele lor sa aiba o imagine apreciata de catre electorat.
    Nu am si nici nu am avut nici o asteptare la de USL.
    Daca ei cred ca vor castiga alegerile doar prin votul negativ impotriva PDL….. se inseala amarnic. Am gresit in 2008 votand PDL, am gresit in 2009 votand Antonescu (si apoi Geoana) anul asta nu ma mai duc la nici un fel de alegeri.

  43. Buna dimineata Victore!

    1) Poate ca omu’ a fost ironic – chiar daca nu il banuiesc de atata fler.
    2) Poate ca omu’ s-a gandit sa le propuna o colaborare astfel incat sa-i linisteasca si sa-l ajute in demersul de a-l demite pe Basescu
    3) Poate avea nevoie urgenta la toaleta si a zis s-o scurteze.
    O zi buna!

    Cu stima,
    Cristi

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.