Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-i place geniului > Cum am salvat eu clica Băsescu – PD-L

Cum am salvat eu clica Băsescu – PD-L

– Citesc și mă crucesc. Am ajuns, după ani de zile de acuzații delirante (și) frumos ambalate, să fiu învinuit de participare, într-un straniu ansamblu mogulăreasc Vântu-Voiculescu, la o conspirație politco-economică menită să acopere mânării ale clicii Băsescu-PDL. Dacă mai aveam vreo îndoială în privința sănătății mentale a lui Mircea Marian, editorialul pe care tocmai l-am parcurs m-a luminat în noapte. N-am specializare în neuropsihiatrie, dar măcar mai am ceva bun-simț și intuiție…

– Este prima oară când recomand un text cu/despre Voiculescu, dar trebuia să se întâmple și asta. Și n-o fac să confirm inexistența relațiilor directe dintre mogulul cel rău și realizatorul/comentatorul care sunt la Antena 2/3 (oricum nu-l va crede aproape nimeni), ci pentru a vă ruga să vă aplecați asupra motivelor care – susține omul care continuă să-l scoată din minți pe Băsescu – ne-ar mâna-n luptă. Cel puțin în privința mea (în numele altora nu vorbesc), omul nu-i departe de adevăr.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

62 thoughts on “Cum am salvat eu clica Băsescu – PD-L

  1. Dle Ciutacu,

    Va multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase pe care le-ati spus despre Dl. Vadim.
    Va multumesc si pentru ca a fost invitat la Antena 3.

  2. Am si eu o intrebare.
    Nu are legatura neaparat cu ce scrie mai sus.
    Ma intrebam daca ati vazut filmul “Zeitgeist”
    De fapt sunt doua “Zeitgeist Addendum” si “Zeitgeist, the movie”. Pe mine, dupa ce le-am vazut, m-a luat cu rau, la propriu, m-a luat cu durere de cap…multi spun ca este cel mai tare documentar al tuturor timpurilor si este in mare despre cum bancile impun ceea ce se numeste “sclavie moderna” si despre cum atacurile de la 9/11 sunt “an inside job”…si altele… Ma rog, lumea o sa spuna “What else is new?” dar filmele sunt foarte tari si sunt available pe net, daca dai un search le poti vedea integral pe google video. Americanii deja s-au crizat dupa ce au inceput sa circule pe net si dupa ce, bineinteles, le-au vazut.
    Ma intreb, ce ar zice romanii, cum ar vedea ei problema, pentru ca filmul e despre toata lumea, nu neaparat doar despre America.

  3. Mi se pare normal ca Dl. Vadim sa nu-l primeasca in PRM pe Madalin Voicu.Din un simplu motiv, Dl.Voicu vorbeste cateodata cu multa rautate. Ce avea de castigat cand l-a acuzat pe Tribun ca vrea sa ia capital politic prin incercarea de a il elibera pe Becali?
    Politica e arta compromisului,trebuie sa fi un curtier perfect, sa stii sa ti-i faci prieteni pe toti.Daca nu poti este fail.

  4. @Anca

    Nu stiu americanii ce motive de spaime mai au
    in fatza filmelor alora,
    insa noi n-avem ce spaime sa mai avem.
    Realitatile noastre sunt peste imaginatia directorilor de film
    si sunt de-o concretete pe care n-o egaleaza
    nici un documentar. Ever.

    Avem un guvern cu doua picioare:
    cu cel de stanga sta “pe podea total”
    si cu celalalt se “batzaie din picioare”
    ,
    de unde rezulta impozite aparent-forfetare,
    codurile penale ale lui da Vinci,
    excrescente blonde pe cai verzi pe pereti etc.

    Ma intreb, ce ar zice romanii, cum ar vedea ei problema
    Romanii nu stim sigur daca mai vad vreo problema.
    Ne lamurim mai catre toamna, asa.

  5. Daca privesti lucrurile si din alt punct de vedere decat cel propriu poti banui pe toata lumea de conspiratie.
    Atunci cand se extrage dintr-un articol lung o mica parte, cea cu gripa porcina, se interpreteaza voit gresit problema, se inflameaza ciudat de repede “autoritatile” care, se stie, nu misca nimic decat la comanda, dupa care “vine Ciutacu” (care a muscat prea repede nada) si-i lamureste ca in articol nu se acuza Romania ca ar fi sursa gripei mondiale iar subiectul devine repede si convenabil uitat de toata lumea, incepi sa devii paranoic.
    Articolul este lung si poate fi mai bine valorificat, acuzatiile aduse oficialilor romani chiar daca nu sunt sustinute de documente pot fi usor verificate. Cineva a vrut sa ingroape subiectul si a reusit de minune.

  6. foarte interesant interviul dat de mogul, mai ales in zona in care recunoaste ca trustul media i-a adus mai mult rau decat bine. sunt insa si idei care converg ciudat: faptul ca primordial este profitul legat de atitudinea vadit anti-basescu.

  7. Mancatzash…asta ca sa ne calibram putin pe “limba” dvs monsieur Ciutacu. Este doar o remarca personala asupra felului dvs de-a va exprima…in public, ca jurnalist. Nu va combat logica si atitudinea fata de anumite personaje, insa limbajul dvs lasa mult de dorit. Stiu ca va exprimati liber…stiu ca sunteti cel mai bun, ca aveti cele mai libere cugetari, bla-bla…dar putin mai frumos, va rog.
    Acum, ca sa imi astern si eu liber parerea vis-a-vis de acest subiect, pe blogul acesta(desi privat e public..)despre “Nava ANTI-BASESCU”, o sa incep printr-o asociere de bun simt. In ultimul timp o presiune uriasa, se face asupra unui partid si pe un om, ca si cum problemele Romaniei ar fi inceput de acum 3-4 luni iar criza mondiala ar fi generata de domniile lor. Mai mult de atat se dau si exemple in privinta asta: Boc, asociat unui “pitic” care vrea sa creasca in poze(nu sondaje), fata ce mica a Comandantului care habar n’are pe ce lume traieste, nu mai vorbim despre cum se exprima, Omu acesta care minte…Domnilor ROMANI vi se pare ca acestea sunt problemele numarul unu ale Romaniei? Eu zic ca nu…problema cum stiti si stim si noi este chiar populatia acestei tari, lipsa de bun simt a multor romani, incultura, clasa politca doar reflecta asta. Despre „invinovatirea” ca dati in tot ce tine de Base este una motivata, eu ma crucesc cand vad cata inversunare au prins toti cei din aceste doua trusturi, dintr-o data asupra unui om. DE CE? Ce pericole ii pandesc pe Vantu si Felix? Problema este ca romanii chiar vad aceste manipulari ieftine si in final puteti ghici tot dvs cine o sa se bucure? Tot Capitanul…si atunci va intreb chiar banii va pot cumpara ideile dvs? Pt ce?
    Si ca o idee pentru un viitor presedinte tot parerea mea, este ca un personaj care are un bun simt care debordeaza si care mi-ar face placere sa ma reprezinte in afara tarii, care poate fi un etalon pentru generatiile noastre viitoare secatuite de cultura si bun simt, ar putea fi MR Radu Duda. Din pacate tot ce a facut bun Basescu s-ar putea sa se piarda, tot ce a facut bine mai ales in privinta presei, politiei, si de ce nu si la justitie putem spune ca s-au miscat putin comparandu-ne cu Bulgaria. Romania are nevoie de valori, care se cultiva printr-un sistem social sanatos, cu valori morale, bazat pe respect pentru individul societati, iar pentru toate aceste la baza este LEGEA.
    „salvatorii” gen Vangelie, Vadim, Becali ar putea sa se multiplice alarmant, si uite pandemia…este spre noi
    Respecte D-lor!

  8. Din nou revin . De votat nu am cu cine vota. Voi vota insa “impotriva”…. totusi mi-ar fi mult mai comod daca as reusi sa-mi vand dreptul de vot. Asadar daca exista amatori eu il vand. Oricum ma gandesc din ce in ce mai serioas sa emigrez.

  9. @Anca
    Mda, romanii saracii au probremele lor, adevarul asta e, dar eu ma refeream la documentar (Zeitgeist) ca un film interesant pe marginea caruia poti sa ai o reactie, o parere…daca vrei sa comentezi pe marginea la ce am spus eu mai bine comentezi dupa ce vezi filmu’ ca sa si intelegi la ce ma refeream…stiu si eu ca romanii sunt vai de ei…si ala care se duce la vot e cel mai mare fraier!

  10. Si ca sa completez, filmul, nu e al altora, e chiar un film american, facut doar de americani, deci practic au spaime la filmele lor, ca sa zic si eu ca tine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.