Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > CNA, here we go! Let’s play the game…

CNA, here we go! Let’s play the game…

“În Germania, au venit mai întâi să-i ridice pe comunişti şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit dupa membrii de sindicat şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram membru în niciun sindicat. Apoi au venit după catolici şi nu am luat atitudine, pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, dar, în acel moment, nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine”

Martin Nimoeller

Este unul dintre motivele concrete, poate cel mai pregnant dintre ele, pentru care marţi, 9 noiembrie, între orele 14 şi 16, mă veţi găsi în faţă la CNA. Unde, împreună cu Mircea Badea, alături de alţi oameni sau doar cu el, voi protesta împotriva abuzurilor şi a tentativelor in ce mai evidente şi mai violente de cenzură.

UPDATE: Absolut întâmplător, preşedintele Băsescu ţine, tot azi, de la ora 15, un discurs în Camerele reunite (fără opoziţie) ale Parlamentului. OK, să fie concurenţă!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

176 thoughts on “CNA, here we go! Let’s play the game…

  1. D-le Ciutacu, intr-o lume normala, gestul vostru ar fi normal. Dar noi nu suntem intr-o astfel de lume. Si atunci, gestul vostru este unul execptional. Se spune ca daca o melodie suna rau, ar trebui schimbati muzicantii, sau dirijorul. Din pacate, eu cred ca ar trebui schimbata si PARTITURA.

  2. Si eu. ‘in trecere” pe-acolo ! Ai mei sunt deja cu voi ! Nu putem accepta din nou ” botnita ” indiferent sub ce forma se incearca aplicarea ei. Macar dreptul de a gandi si vorbi liber in aceasta tara trebuie sa ni-l aparam. Felicitari pentru initiativa si respect.

  3. De la Focsani va sustinem si ne rugam pentru voi si pentru un raspuns corect din partea celor care acum sunt la putere.Sa dea Dumnezeu sa se trezeasca cat mau multi romani si sa iasa in strada sa ia atitudine impotriva dictaturii, domnule.Asa nu se mai poate!!!!

  4. “cu cit ai platit pe fiecare protestatar”???parca asa ii intrebai pe toti organizatorii de manifestatii ???nu iti venea sa crezi ca sunt oameni care chiar manifesteaza din convingere si nu platiti cu bani grei.adevarul este ca pina nu ti se intimpla si tie nu crezi.manifestezi impotriva propiilor voastre creatii pentru ca 99.99% dintre politicieni nostri sunt creatiile mass-media asa ca iti urez sa lupti cu ardoare in continuare pe cind eu incerc sa supravietuiesc

  5. Felicitati Mircea & Victor, Victor& Mircea!!!!
    A trebui sa plec din Bucuresti ieri. Altfel, eram acolo cu voi, impreuna cu mama mea in varsta de 70 ani care si-ar fi dorit foarte mult sa vina acolo. Din pacate este cam bolnava si nu a putut merge singura.

    Ziua este foarte bine aleasa. Dupa americani este Ziua mondiala a libertatii http://blog.usa.gov/roller/govgab/entry/world_freedom_day

    Daca mai organizati si alt protest, nu voi mai lipsi!! Ave! Ave! Ave!

  6. si inca ceva,cretini ca “axel”sunt tot creatii ale voastre ale mass-media adica mai corect GENERATIA PROstilor

  7. americanii aia zic asa:
    Today is World Freedom Day, commemorating the fall of the Berlin Wall on November 9, 1989. After the fall of the wall, borders opened, and free elections took place in eastern Europe.

    The Cold War seems so distant to me now, even though it is recent history. Who could forget President Ronald Reagan’s famous “Tear Down This Wall” speech at the Brandenburg Gate in 1987?

    The wall has been down for over 20 years and in that time eastern Europeans have gained many freedoms. So today let’s celebrate freedom and personal liberty. While I’m at it I’m going to be grateful that I was born in a country that has offered me freedom and opportunity.

  8. Miting “anticenzura” transmis in direct la posturile de stiri! 🙂

    PS: Ce spune genialul de prezenta la miting a multor membrii de partid? Macar de erau destepti si nu veneau oameni din conducerea filialelor de sector. 🙁

  9. Va scriu din strainatate. Am o varsta trecuta de jumatate de secol, nu am fost comunist, securist sau turnator, caci altfel cei de la emigrari nu mi-ar fi dat acordul de a intra in State; americanii nu se joaca cu viitorul lor, in timp ce clasa politica din Romania isi bate joc de viitorul acestei tari. Nu inteleg de ce romanii dorm si nu iau o atitudine nationala fata de faradelegile regimului Basescu; poate le place sa traiasca precum viermii, poate. Ca sa puteti intelege ce fel de popor salasuieste astazi intre Carpati si Mare, trebuie sa il cititi pe Constantin Radulescu-Motru (cel mai mare psiholog al poporului roman) si atunci veti intelege de ce este atata adormire in Romania, alaturi de frica, indiferenta, si multa prostie. Nu ii inteleg nici pe cei de pe internet, care folosesc un limbaj de vierme, doar oare, viermii pot gandi!? care sub pseudonime scriu tot felul de porcarii, far de suflet fara de inima, fara de carte. Asa este romanul, care se duce constient la valea istoriei fara sa gandeasca la ziua de maine. “Nu poti trai in prezent si gandi la viitor, daca iti uiti trecutul”. Cum mai pot spune eu ca sunt roman, desi am si alta cetatenie, cand vad si aud indivizi si individe ca: Basescu, Udrea, Boc, Anastase, etc. Romanie, trezeste-te pana nu va fi prea tarziu, pentru ca esti tare hulita si apostrofata de strainatate, dar ce vina am eu, aici in America ca sunt si roman!

  10. Ma bucur pt faptul ca exista inca oameni care nu uita motivul pt care au murit mii de tineri la LOVITURA DE STAT din decembrie `89. Pt LIBERTATE s-a iesit in strada..ca si acum..pt. libertatea cuvantului, a ideilor, a spiritului.
    Cand SISTEMUL nu suporta critica, atunci se aplica CENZURA.
    BASESCU,BASESCU…LA FEL CA CEAUSESCU!

  11. FELICITARI PENTRU PROTEST!

    Sper sa deschida urechile surde si sa vada orbii care ne conduc!

    A fost un fas,asa cum spuneam ,cuvantul lui basescu in Parlament-asta e parerea mea…parca a vorbit boc,”seful” de guvern;trebuia sa-si deschida larg urechile PD-listii,ca ei trebuiau sa auda.

    Abia astept aceasta seara,astept comentariile Dvs.

    Cu deosebit respect,
    IoanaP

  12. noi NU suntem oameni;semanam cu ei,dar sigur nu avem tot ce ne trebuie ca sa facem parte din aceasta specie…
    ar trebui ca cei din jurul nostru sa ne izoleze ca pe niste “leprosi” penibili,fara demnitate,fara curaj si,cel mai important,fara CREIER;sa nu ne mai dea voie sa iesim din tara,de frica sa nu-i contaminam cu prostia si delasarea noastra…
    meritam sa ne conduca Basescu si Udrea inca o mie de ani…

    meritam tot ce ni se intampla…

  13. felicitari pentru miting!! rezonez cu tot ce s-a spus acolo si va apreciez demersul.. nu ii lasati sa va puna pumnul in gura..e o tara libera

  14. adica badea protesteaza pt ca nu e lasat sa se adreseze la tv cu apelativul umflat si cu fraze de genul: Nu mai avea gură să pupe. Sigur, în cazul doamnei Udrea existau zone mult mai ofertante…” – ce se insinueaza aici? pe cine intereseaza faptul ca udrea are fundul mare sau trei randuri de burti, sau dimpotriva are forme apetisante, ca draq intelege ?. Libertate de expimare trebuie sa ai tu Victor, pentru ca tu ti-ai exprimat opinia doar, badea insa a simtit nevoia sa verse niste laturi imputite care nu intereseaza pe nimeni, si care sa fim seriosi, sunt ofensatoare, nu au legatura cu libertatea de exprimare

  15. Doamne ce bine ma simt! Acum vin de la meetingul de la CNA si sunt atat de multumita de mine ca am fost alaturi de voi,cum nici nu-ti inchipui.Poate ca am fost mai putini decat m-as fi asteptat,poate ca e de vina ora si faptul ca sunt multi la munca,dar am sentimentul ca NU FAC UMBRA PAMANTULUI!Au fost tineri,au fost oameni in toata firea,au fost oameni in etate,dar vibratia a fost la unison ;si asta e un castig.Cred ca mesajul a fost auzit si sper sa si insemne ceva,SA URMEZE CEVA.Merita sa luptam pentru asta…..

  16. BRAVO !!! DATA VIITOARE ASTEPTAM MAI MULT TINERET !!! (CIUDAT DE PUTINI AZI….) INCA O DATA: BRAVO!!!

  17. F multi oameni au venit si parca de la Revolutie incoace nu s-a mai adunat un grup de oameni care sa gindeasca si sa simta toti la fel. Din pacate,au fost si multi care au stat vizavi si n-au avut curajul sa ni se alature..asa cum de fapt fac si in viata ..stau si privesc,sint prea lasi pt a lua atitudine.
    La ora 14.40 ,jandarmul care se afla linga mine mi-a spus ca sint aproape 1000 de oameni..
    Am o mica observatie de facut: eu am stat chiar la intrare,linga gardurile cu care ne-au imprejmuit si ceea ce voi spuneati nu se auzea..asteptam sa dati tonul si repetam si noi ..dar per final,a fost bine.

  18. dragilor badea si ciutacu,

    Am fost acolo si a fost minunat ….deci se poate.M-am simtit minunat si din ce am vazut in jur “clientela a fost selecta” …majoritatea cred ca aveam cel putin o facultate facuta pe bune si am putut fi civilizati…astept sa ne vedem pe euronews la urmatoarea escapada…poate la Cotroceni
    Sunteti catalizatori perfecti pentru noi care ne-am incapatanat sa ramanem aici,desi aveam posibilitati sa plecam unde e apa calda si respect pentru banii platiti statului din salariile noastre…asta e incercam aici
    La urmatoarea intalnire sonorizare la greu (wattii v-au lipsit) si o mic pedestal (pe care l-ati castigat azi:)-sa va vedem mai bine
    restul totul la superlativ …iar cand am virat la 180 de grade pulsul ne-a crescut si adrenalina clocotea deci cine are si doar un ochi poate sa vada ca de urechi nu ducem lipsa:)

  19. la ora la care scriu io asta sa intimplat deja. nu stiu ce dracu sa intimplat dar vreau sa stii ca va sustin retroactiv total. si la cite comenatarii sunt pe blogul asta cred ca nu sunt singur. cred ca suntem aproape un partid.cum sa-i zicem? o sa ascult emisiunea lui badea de la radio. poate te auzim acolo…. oricum bagati inainte asa. ca este k!

  20. Buna miscarea!!
    Am fost si eu printre cele cateva mii de persoane. Noi cei civilizati, educati, satui de abureala unora, de abuzurile multora, am adus cativa decibeli in plus. Decibeli care ar cam trebui sa zguduie timpanele nemernicilor, care cred ca pot face orice in tara asta, care ne considera amnezici sau incasatori fara limite.
    Vibratiile acestea sper sa zguduie si “scaunele rezervate” de incompetentii si dirijorii care scufunda Romania!
    Spor la dreptate si libertate!

  21. Perfect citatul cu care incepi . Elitele noastre (culturale , stiintifice , ale lumii afacerilor , jurnalismului , etc.) mimeaza o echidistanta care m-a scos din sarite intotdeauna . Nu , exista chestii dincolo de lupta politica care trebuie asumate tocmai de aceste elite . Cum poti sa nu observi interpretarea naucitoare a lui Basescu & Co pe marginea textului Constitutiei de anul trecut , dupa caderea guvernului Boc 2 . Chiar sa nu observe nimeni ca felul in care interpreta el textul (presedintele numeste primul-ministru indiferent de majoritatile constituite in legislativ) inseamna alunecare spre autoritarism si cezarism ? Si e doar un exemplu din atatea . In astfel de chestiuni toate aceste elite trebuie sa ia atitudine . Inclusiv din cauza acestei pudori enervante (noi nu ne implicam in luptele politice) am ajuns unde am ajuns . Vreau sa va vad mai des facand asta si pentru alte cauze . Sigur , nu sunteti datori , nu va poate reprosa nimeni daca decideti ca nu vreti sa va implicati , dar sunteti totusi intre cei putini care chiar puteti schimba ceva . Uita-te cati va urmeaza . Ca tot a murit Paunescu : el era unul dintre cei putini care se implica . Sigur , n-am aplaudat intotdeauna cauzele lui (mai mult nu decat da) , dar s-a implicat .

  22. Am fost acolo si sincer,va felicit pentru ce ati reusit sa faceti. Personal consider ca a fost mai puternica energia protestului decat la fosta motiune de cenzura.

  23. Si le-a placut celor din Teleorman la protest? :))))
    Ia sa vedem daca ma cenzurezi 😉

  24. Felicitari! Sunt din Timis, prezenta nu am fost la protest, insa gandul meu a fost acelasi cu al vostru, cei de acolo.

  25. Cu curu bine orientat catre un Parlament prezidat de o (ne)demna acuzata de hotie, si unde la tribuna Base tinea o cuvantare pentru tara, iar cu fata catre CNA-ul unde unul sau altul, la indemnul Presedintelui machitor-jucator-judecator, isi permite sa inceapa in a da amenzi oponentilor gashtii basesciene, am strigat:
    Rusine sa va fie!

    Iar la plecare… am fost filmat! De Jandarmerie!
    Sic!

  26. Ma bucur !
    Nu ma bucur pentru ca au fost putini, ci pentru ca au fost oameni de calitate. Exact de asta avem nevoie astazi, de calitate. Ma bucur ca au fost intelectuali si nu huligani, ma bucur ca nu e totul pierdut. Sper sa inteleaga si Mircea lucrurile astea, pentru ca atitudinea afisata in ultimele zile, in aparenta a fost alta. Numai calitatea ne poate salva, cantitatea nu spune nimic, cantitatea inseamna doar putere, putere bruta. Ma bucur ca au iesit in strada putini, dar buni.

  27. de aici din sighet va sustzinem..am doar 19 dar sunt de acord ku voi…libertate!!!tot respectul meu ptr voi!!!!

  28. Prestezi marsh anticenzura,dar in schimb pe blogul tau o practici la greu cu cei ce au alta parere! 🙁

  29. Felicitari Victore, tie si lui Mircea!
    Din pacate m-am reintors in tara abia astazi.
    Am ajuns in zona in care s-a desfasurat protestul si in care si locuiesc la ora 16.30, dupa incheierea protestului.
    Ghinion! Imi pare rau ca nu am putut fi prezent.
    Ma bucur pentru cei care au participat si ii felicit.
    Imediat ce am terminat de scris asta pe blog-ul meu:
    “Ce m-a impresionat a fost reinvierea spiritului Pietii Universitatii.
    Am fost un Golan convins si pastrez nostalgia acelor ani.
    Am detectat si unele asemanari cu Revolutia, prin slogane si traire.
    Este trist ca la 20 de ani de la Revolutie s-a ajuns sa se strige: “Libertate!”, “Nu ne este frica!” (asta demonstreaza ca ne este!) si “Pacat, pacat, de sangele varsat!”
    am fost flatat sa vad ca si tu ai punctat unele dintre aceste idei in emisiunea Alessandrei Stoicescu.

  30. Meritati sa fiti felicitati. La o ora la care multi inca lucreaza, s-au gasit cateva sute de trupeti care sa va inteleaga si sa va sustina. Foarte putini, dar totusi incurajant. Poate ca cine stie, mai sunt inca sperante. Apropo de raspunsul dat odinioara lui boc-poc, nu iti vine uneori asa cate o idee sa parasesti pozitia de comentator, iesind la incalzire? Si uite asa, probabil ca vei ajunge candva sa te ocupi de salariile alea…:D Eu stiu sigur ca te-as vota si nici oamenii iesiti astazi alaturi de voi in strada nu ar putea ramane indiferenti (desi memoria colectiva a maselor e tare scurta). Pe langa aceasta, faptul ca ati coborat din turnul de fildes al micului ecran si v-ati pus nervii si pielea in joc, ma fac sa adaug : respectele mele, domnilor !

  31. am fost impresionat de solidaritatea virstei, mame si tati care scandau cu vehementa ca parintii nu au uitat sa-si transmita valorile copiilor, tineri care nu faceau parada de apartenenta la un strigat comun, oameni de virsta medie care oricind ne pot fi exemple…
    numarul nu conteaza, prea ne-am invatat sa cuantificam in registru fotbalistic participarile noastre la viata civica, chiar si 5-6 persoane daca s-ar fi alaturat tot era ceva pentru tara asta cu propria constiinta nearata de mult timp.

  32. pentru a avea si o finalitate mai concreta ar trebui facuta o petitie on-line cu semnaturi,formulata contra abuzurilor CNA si cerute demisii individuale…
    eu am fost in piata la protest si parca nu s-a terminat cu happy-end,ci cu suspans….am ramas ca-n tren.
    oricum,daca nu s-a inteles bine …toti cei ce au participat la acest miting au fost impotriva limitarii libertatii de cuvint ,mai ales a presei.
    nu s-a murit degeaba la Pevolutie ,asa ca data viitoare s-a putea sa fie mai lata…manifestarea…
    bafta Victore ! in tot ce intreprindeti pentru apararea dreptului de a fi de alta parere decit puterea !

  33. @Codrut 23:29
    Inainte de-a veni la viitorul miting,fa intai antrenamente cu retardatii care te-au adus pe lume.Cu respect din Lupeni.
    M-am simtit langa voi Victor si Mircea!

  34. E bine cu mitingu, cu libertatea de exprimare, cu toate astea, dar pe vremea PSD-ului cand TVR-ul latra pentru Nastase sau cand a fost saltat Ciuvica a protestat careva pentru libertatea presei?

  35. Draga Victor + Mircea,

    am “pierdut” vreo 6 ore incecind sa gasesc undeva pe site-ul guvernului Olandei http://www.rijksoverheid.nl
    daca in tara lu’ Beatrix exista vreo institutie similara celei care in .ro se cheama CNA. Nu am gasit. L-am sunat pe un bun amic in Suedia si l-am intrebat daca si ei sint “saraci” ca si olandezii la capitolul CNA. Raspunsul (ca la radio Erevan): DA, nici noi nu avem. L-am sunat pe un amic la Paris, iar asta mi-a raspuns ca au Maria Ta! Nu numai ca au, dar e si foarte activa si mai e si nationalista. Dupa cit vad eu, tarile nordice nu a nevoie de cezura, in schimb cu cit mergi mai la sud, cu atit mai mult tre’sa-ti pui botnitza (se pare ca si Italia si Spania au organisme similare). Si acum intrebarea de baza si o sugestie: daca nu va alegeti cu mare lucru dupa meeting-ul si protestul de azi si daca amenzile o sa cada in continuare discriminatoriu asupra antenelor, poate data viitoare va stringeti mi multi si cereti desfiintarea CNA-ului.Va rog sa ma credeti ca fara un asemenea “organism” toata lumea se simte mult mai bine, iar cei care au ceva sa zica o sa faca intocmai, evitind alegoriile si simbolurile inutile. Een man, een woord, zice olandezu’, la fel ca neamtzu’. Respect maxim in rest!

  36. Sunt sigura ca au fost mai multi oameni acolo in strada decat in parlament,la speech-ul lui Base.Ati anuntat doar cu o saptamana in urma,l-ati organizat in timpul saptamanii si totusi au venit oameni alaturi de voi.E un inceput bun avand in vedere ca presa nu e obisnuita sa protesteze in acest mod.Felicitari!Daca CNA-ul a indraznit sa amendeze din nou antenele chiar in aceasta zi,atunci cei de acolo nu pot fi decat niste lichele platite din bani publici.Daca veti mai organiza un protest din nou,incercati sa fixati data lui spre sfarsitul saptamanii,pe la o vineri,pentru ca si cei din provincie,din cele mai indepartate colturi,sa poata participa.

  37. Pe cind si un protest impotriva cartilor de identitate cu cip?Asta pentru ca de la anu aceasta nenorocire va deveni o realitate cruda si vietile noastre vor fi controlate din ce in ce mai mult.

  38. A fost un manifest pe cinste, chiar daca blogari precum Zoso si altii spun ca sunteti nimeni in strada.
    Am simtit ceva din atmosfera din ani 89 si din perspectiva cel putin a celui care asista la fenomen, cred ca a contat foarte mult.

  39. Felicitari Mircea/Victor pentru actiunea de azi.Din pacate, nu suficienti oameni de bine au rezonat cu trup si suflet cu voi,acolo in piata.
    Imi pare rau ca unele elemente de organizare ce tineau de voi, au diminuat efectul protestului vostru,cum ar fi:
    -portavocea folosita a fost mult prea slaba pentru a fi auzita corespunzator.Atat eu,cat si alti fani,ti-am recomandat sa faci rost de o masina cu amplificare corespunzatoare.Pacat ca nu ai tinut cont de propunerea noastra.
    -ai stat jos in multime si nu (prea) te-am vazut/auzit.Nu era greu sa te urci pe un postament, sa poti fi vazut/auzit si sa aveti privirea de ansamblu asupra mitingului.
    -filmarile au fost facute de jos,din lateral,niciuna de sus cu ansamblu.La posibilitatile tehnice ale Antenei 3,rezultatele filmarilor au fost modeste,iar majoritatea oamenilor vad doar filmarile.
    -partea grafica/imagistica a fost buna,dar cam putina,ma asteptam la mai mult,din parte prietenilor vostri.
    Sper ca la urmatoarele proteste sa fie si mai bine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.