Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Cum se închide cercul (anti)corupţiei

Cum se închide cercul (anti)corupţiei

PD-L e formaţiunea politică din România care – de la startul campaniei electorale din 2004 (când se chema PD) şi, ulterior, după deschiderea primului dosar penal al lui Adrian Năstase – a desfiinţat prezumţia de nevinovăţie din discursul public. Tonul partidului din Aleea Modrogan, niciodată scutit de scandaluri de corupţie, a devenit unul inchizitorial, după chipul şi asemănarea noii sale mascote, fostul procuror ceauşist Monica Macovei. Acum trasă pe linie moartă la Bruxells şi scoasă de la naftalină doar la misiuni speciale, muza anticorupţie a lui Traian Băsescu a înveninat, ca putere de exemplu, atmosfera politică şi prestaţiile publice, mai ales televizate, ale cyborgilor portocalii. Orice încercare de apel la raţiune în dialogul cu ei se izbea de răspunsul-tip: să meargă în instanţă şi să-şi probeze nevinovăţia.

Astăzi, la aproape şase ani de când ar fi trebuit montate ţepele din Piaţa Victoriei, pedeleii s-au dat de trei ori peste cap, au devenit subit înţelepţi, concesivi şi au redescoperit, exclusiv în beneficiu propriu, prezumţia de nevinovăţie. I-au lămurit, în timpul în care au lătrat furioşi la corupţia pesedistă şi liberală, cazurile Manţog, Ridzi, Udrea, Gutău, Solomon, plus o lungă salbă de alte feţe de grătare cu mici de anvergură locală. Unicul partid politic românesc în care se poartă unainimităţile şi unde nu s-au mai organizat alegeri pentru funcţiile de conducere de când cu lupii albi aşteaptă ca, suprem triumf al luptei anticorupţie, la scrutinul pentru preşedinţie, urmaşul scatiului Boc să fie trimisul în judecată pentru corupţie Falcă. Nimeni altul decât finul de cununie al naşului, inculpatul pentru corupţie Băsescu.

UPDATE: Dacă-mi spune şi argumentează logic cineva cineva că-i coincidenţă faptul că, în aceeaşi zi, şi Oficiosul, şi Oficina i-o trag lu’ Udrea, mă duc să mă spânzur

Comentarii

comentarii

Similar Posts

44 thoughts on “Cum se închide cercul (anti)corupţiei

  1. Pentru ei, pentru pedeleii aia cronici, intelepciunea inseamna a arunca cu noroi in cei care nu-l saruta cu pasiune pe locatarul de la cotroceni.

  2. A aparut vineri LABE 1 Hoara.De astia scapam mai devreme sau mai tirziu,mai greu sau mai usor.Dar ce ne facem cu dna Minca,cu Vanghelie,cu laleaua neagra -Mizil-,cu Aura Vasile.Mari oameni,mari caractere.Ah, si era sa il uit pe educatul domn Voicu care dormea in parlament.Daca asta e garnitura de schimb suntem fara leac.

  3. Aveam o parere foarte buna despre ea, care s-a deteriorat continuu, pana in momentul duelului televizat dintre Geoana si actualul presedinte, cand m-a dezamagit atat de profund incat de atunci nu o mai pot vedea sau auzi sub nici o forma. Nu mai am decat imaginea ei vociferand in fata ochilor, de fiecare data cand aud despre ea. Am mai spus odata aici, o repet, nu degeaba se zice: “te bagi in tarate, te mananca porcii.” Asta pornind chiar de la prezumtia de nevinovatie, in sensul ca a fost sedusa in naivitatea ei de catre pedelei, si ca nu incearca si ea, ca restul sleahtei, prin cerinte de tip integritate in statutul pedeleilor, sa abureasca masele.

  4. Oricat de odiosi , si cei enumerati au dreptul la prezumtia de nevinovatie .
    Ar trebui intrebati insa Basescu si cu Macovei (si cu inca cativa) ce parere au despre situatia acestor inculpati . In privinta lui Basescu n-am nicio emotie , l-am vazut prin 2006-2007 la o emisiune (parca la Turcescu) in care era intrebat cum defineste el “mogulii” (sau “coruptii” , nu mai stiu exact , o sintagma de-asta) . Cum n-a reusit sa dea o definitie a fost intrebat concret : ala e , dar ala ? Si i-a impartit frumusel , in mogulii buni , ai nostri si ceilalti , aia rai . Iti amintesti cum ii lua apararea lui Popoviciu , care vrea sa investeasca (luand ditamai terenul din proprietatea statului , evident) . In timp ce Patriciu , Voiculescu si ceilalti probabil ca n-or fi investit in viata lor .
    Ar fi interesant de aflat ce se mai intampla cu procesul (civil , e drept) al lui Videanu – cel prin care fusese obligat la plata nu stiu carei despagubiri catre Primarie (pentru borduri) .
    Putin off-topic : fusesera acuzati PDL-istii ca anul trecut , inainte de campanie , n-au spus ca urmeaza taieri de salarii , etc. Mi-am amintit ca nu-i adevarat , au fost acuzati pe nedrept . Sa ni-l amintim pe Boc , cu “pusca si cureaua lata , ce sporuri aveati odata” , sa ne amintim ca in noiembrie (luna primului tur de scrutin) au fost bugetari care au stat acasa cateva zile fiind platiti mai putin … Cine a vrut sa inteleaga a putut intelege de-atunci . Dar cei mai multi au inteles ca vine Vantu sa le ia sarea (sau posta , naiba le mai stie) si Iliescu calare pe tancul sovietic sa reinstaureze comunismul .Si-au votat in consecinta . De-aia zic ca e doar “putin” off-topic pentru ca si toate discutiile pe seama coruptiei tot la Vantu si Voiculescu se vor opri , c-asa-i poporu’ , consecvent .

  5. PDL acuza coruptia, ei care aplauda un primar penal, ei care au mai multi infractori in partid decat oricare alt partid?????? Sunt de acord cu bond-escu, oare ce alternativa avem?

  6. Pe Monica Macovei nu as angaja – o nici ca vanzatoare …
    Este de o delasare ” estetica ” totala , parca e mereu trezita din somn , cu parul ala strans la spate , nefardata , s.a.m.d. …
    Am vazut taranci in piata mai ingrijite !…
    Reprezinta totusi o functie , mai ales in strainatate , ar trebui sa aiba grija de ea mai mult!…
    Dar lasand la o parte ” imaginea ” , e si proasta rau saraca !!!
    A cui pila mai e si cretina asta , ca daca te – ai duce la o firma sa te angajezi si ai vorbi si ai arata ca ea , nu s-ar uita nici dracu la tine !!!…

  7. Aventurile lui Pazvante Chiorul de hoti si corupti aparatorul.Se pare ca odata cu trecerea timpului personajul a incurcat taberele si in loc sa-i traga in teapa pe colegii lui hoti si corupti a inceput sa traga in teapa restul poporului aducand-ui in stadiu de animale ce se bat pe un pachet de biscuiti aruncat la cozile la ajutoare.

  8. S-o fi plictisit, oare, Chiorete de Nutzi???? Oauuuu… este exact ceea ce imi doream!!! 🙂 🙂 🙂 Cit despre Miss Justitie… cred ca o accepta doar ca tovarasa de pahar.

  9. Buna observatie, pertinenta ca si altele ..
    Astept comentariile Dvs. referitoare la prestatia dlui. Mandruta (Sinteza zilei, 07.11.2010)
    Multumesc

  10. Daca urmaresti comentariile pe evz… observi ca articolul i-a dat peste cap pe postacii portocalii… nu mai stiu cum sa reactioneze :))

  11. In timp ce tara arde, la propriu si la figurat, crin ii acuza pe pesedisti ca l-au adus pe marinar la conducerea tarii, uitand atat de specific romanesc, ca ei, pnl-ul, si-au dat mana ca sa-l puna presedinte, facandu-se frati cu dracu’ pana s-au prabusit cu tot cu punte iar dracu’ aproape i-a inecat?!? Adica in timp ce urmarim siderati cum bozgorii santajeaza la vedere clica portocalie pt aberatii din legea educatiei, in timp ce roberta-si tine scaunul ca gaia matu’, sfidand inperturbabila o tara si-un popor, in timp ce tara mai are la un cap’ sa se scufunde, dl crin se haraie cu dl victor ca in curtea scolii, relaxat, in ochii si urechile tuturor, de parca ironiile si reprosurile lor ar fi tot ce ne trebuie! Uneori ma infioara gandul ca ne-am facut iluzii despre baietii astia si ca, de fapt, tara asta nu mai are nici o speranta!
    In ceea ce priveste scenariile aberante din sanul haitei portocalii, ma doare-n cot, sa se zgarie, sa-si scoata ochii, sa-si muste beregatile intre ei, ma lasa rece, tot ce-mi doresc e sa nu mai fie la mansa! Parca dupa durerea de ieri, rahatisurile astea de carnaval nu mai au nici un chichirez!

  12. Daca era vorba de acelasi subiect (in cazul Udrea) se putea explica o coincidenta – fiecare interpreteaza pe limba lui ce se mai aude azi prin targ . Cum insa Evz vorbeste de declaratia de interese a Udrei , iar ceilalti reincalzesc subiectul “frunza” , ai dreptate si nu trebuie sa te spanzuri . 🙂 Au fost dezlegati din lat latraii . Daca s-a dat liber la Udrea si mai aud ca se gaseste unul macar , unul singur , care sa aiba incredere in Basescu si sa nu se teama de cutitul pe care-i pregatit oricand sa i-l infiga in spate , nu stiu ce sa mai zic . Acela-i mare dobitoc . Sa se fi dat liber la Udrea ? Parca nu-mi vine sa cred .

  13. Există o zicere pe care,după ce îmi fac cruce, o scriu aici:„încurcă-i drace!”În ce o priveste pe doamna care a trecut pe la justitie,întotdeauna mi-am imaginat-o într-un fel de salopetă precum femeile-comisar din China lui Mao.Fantezie.

  14. Update: Am citit titlurile şi-ncă trei propoziţii.
    Hm…foarte interesant şi de urmărit.
    Să fie o nouă dovadă că marinarul nu se dă în lături de la nimic, calcă pe cadavre pentru a ieşi el la suprafaţă? E disperarea prea mare?
    8-|

  15. Avem de rumegat,prieteni;se pare ca vremurile nu asteapta…Acum ca ex-primarul Solomon singurul participant,singurul ales,unanim ce-i drept la presedintia PDL-Dolj cu sustinerea ex-ministrului Berceanu,ne-am mai linistit si noi craiovenii,pfui,ca dor ne mai era…Domnul ex-profesor de aeronautica(nu radeti,stiu ce spun,a fost profesorul meu de aeronave in anii 1980-1982) in costum Armani a fost foarte elocvent in sustinere(era elocvent si in sustinerile la clasa cand puneam portantele la cartof si el zbura,el cartoful,desi dl.profesor avea pe vremea aceea pantaloni reiati nu de cea mai buna calitate,faceau genunchi si aveau si putin tur).Acum o sa fie spectacol pe scena portocalie si noi curiosi ne vom uita…rasu’-plansu’

  16. Prezumtia asta de nevinovatie a ajuns un paravan pentru cei care isi indeasa in conturi banii nostrii iar cand li se deschide un dosar sunt prezumtivi dar cu conturi grase.Intr-o tara normala numai mirosul unor urme dibuite de jurnalisti ar fi dat demisiile de rigoare,pe cand aici se realeg in functie intr-o unanimitate bolnava,dosarele zac cu anii in sertare,kovesi joaca baschet cu basescu.Acum nu mai pot ascunde nici oficioasele,cui li se mai adreseaza ele?!.Mai este oare cineva care-i sa-i suporte pe pedelei?.Gunoiul de sub covor a inceput sa-i acopere si nu mai au reactii.Mai ramane labeunu sa se dezica…in nemernicia mea…nasule,poro,ce ziceti!Sar sobolanii din corabie,pe muzica de Strauss!

  17. doamnelor……domnilor….basescu se contrazice in fiecare zi……cine-l mai crede???…..eu am impresia ca este beat in fiecare zi…..dar ce conteaza…..schimbam o tata cu alta tata…….de fapt nu astea sunt tovarasele udrea si macovei.

  18. Felicitari pentru pozitia ta corecta,in emisiunea de aseara;”Sinteza zilei”.Dupa ce timp de trei zile (mai ales duminica 7.10),Antena 3 a realizat emisiuni remarcabile pe tema mortii celui mai mare roman cu care am fost contemporan (parerea mea si a multor romani),asteptam aseara la “Sinteza zilei” un corolar pe masura.
    Din pacate, Mihai Gadea-direcorul Antenei 3-a relizat exact opusul,adica o emisiune din care nimeni n-a inteles nimic.In plus interventiile frustratului si enervantului L.Mandruta(antenist si el?!),au fost penibile reusind sa enerveze pe toata lumea.Voi nu va cunoasteti colegii? Nu-i mai invitati in astfel de ocazii,sau nu-i onorati cu prezenta.Acelasi lucru si cu alti invitati,gen tatoiu,boureanu,etc.
    Astept cu interes protestul vostru de maine,sunt in totalitate de partea voastra si va urez succes deplin.

  19. Ceea ce mi s-a parut de domeniul paranormalului, este informatia inabusita in fasa, de la RTV, cum ca ar fi disparut de la ICCJ un dosar( al Lenutei cu interceptarile) si nimeni nu se mira si nu ancheteaza. Comisia de monitorizare pe justitie cred ca e socata…
    Taaree as mai vrea sa stiu cum poti sa ai datorii la banca de 3 milioane de euro si in acelasi timp, poti sa-si maresti averea( declaratie de avere) cu cateva sute de mii de euro.Tot paranormal este?

  20. definitie: cercul e multimea tuturor hotilor aflati la aceesi distanta fata de bani (fff aproape). Fiindca distanta este fff mica el se reduce la un punct. se poate extrapola si la sfera (de influenta).

  21. perversa de pe tirgu ocna e mic copil pe linga macovei. nu are ea multe idei, dar alea care le are sint fixe. si in general nu sint ale ei.

  22. astept sa vad cum o da la-ntors udrea, ce minciuna mai scoate si daca in afara de vorbareala se intampla altceva, ca de exemplu sa se duca la pirnaie ea sau cocosel, macar 30 de zile.

  23. E pacat sa te spinzuri Victore, ca sa desfiinteaza blogol si noi unde mai scriem?
    In alta ordine de ideei la nenorociti astia in partid nimic nu e intimplator. Simt ca se stringe latul si sunt disperati si au nevoie de tapi ispasitori. Chiar si blonde lui base poate sa fie unul dintre ei.Dar cel mai mult ma intriga faptul ca in tarisoata asta unguri isi fac de cap in continoare de parca ar fi in pusta ungureasca si nu mai avem nici un pic de nationalism in noi sa le mai retezam don nesimtire si nonsalanta. Dar cred ca stiu de ce. Cred ca mai au ce fura mai sunt inca resurse si un trebuie sa incapa pe mina nimanui.

  24. Victor, eşti nedrept! O uiţi pe mama conceptului prezumţiei de vinovăţie, madam Mungiu-Pippi. Era parcă prin 2005, când tuta cu pricina enunţa conceptul, în prezenţa preşedintelui României, a unui areopag(sic!) de jurişti, care au tăcut mâlc, semn că valorile au valoare zero în ţara asta de nebuni. E drept, madam Pippi se referea doar la politicieni. Marele Cârmaci a înţeles lucrurile în felul lui şi a extins conceptul la nivelul întregului popor.Şi te mai miri că merg cum merg lucrurile în România?
    Acum, revenind la oiţa noastră vrânceană, nu, nu e coincidenţă. Dar ce a rupt lanţul de iubire între Cotroceni şi Fecioara din Pleşcoi? Tabla împărţirii, cum bine teoretiza musiu Badea? Mie aşa mi se arată. Dar, crede-mă, răzbunarea Udrei va fi crâncenă! Cine poate şti ce arhivă de bileţele o avea prin vreun seif bine apărat? Cum vezi, avem asigurat circul. Pâinea pluteşte în largul portului Constanţa, gata să fie “importată” de băieţii deştepţi(care au “exportat-o” astă-vară) la preţuri extravagante. Că tocmau s-au lansat o mulţime de modele de maşini de lux, şi e păcat să nu-şi rupă amortizoarele prin gropile patriei…

  25. @geretus
    Necitind evz si fiind curios m-am dus si io pe acolo. Cu exceptia catorva- putini- era comentarii dezastruase la adresa taraturii…
    Nu este o coincidenta. Marlanu´ i-a spus clar taraturii ca nu-i loc, momentan, la unde tinteste ea.
    Si se mai poate ca “ai batrani” sa-i arate atat ei cat si lui ca exista si ei. Cu toti scheletii de prin dulapuri si de prin fisete…

  26. D-le Ciutacu am si eu o intrebare ,sper sa ai bunul simt sa raspunzi,la cate chiolhanuri ai fost cu Solomon?Ai uitat?Poate itzi aduci aminte …si nu te mai da mare anti basist…

  27. Pdl-ul testeaza piata si arunca diverse nume,poate se sinchiseste careva sa le spuna :asta-i bun pentru sefia pdl.

  28. Ha,ha.Pedeleii nu stiu daca sa o faca de cacao pe Udrea sau nu,asteapta sa vada in ce parte inclina balanta “conducatorul suprem” apoi vor apare din nou gata de spam pe net repetand mecanic parerile insusite de la marinel.

  29. Basescu convoaca ambele camere ale parlamentului pentru un probleme de politica interna….
    basescu are ceva URGENT de zis parlamentarilor… my guess: se declara foarte bolnav si are nevoie de o operatie grea, deci isi ia vacanta pana in ianuarie. Medicii, dr Walker si dr. Wodka sunt ingrijorati de starea lui de dezhidratare si planuiesc un tratament intensiv cu perfuzii daca e nevoie pentru pregatirea preoperatorie a carcasei prezidentiale.

  30. Buna seara d-le Ciutacu,

    Stati linistit,ca n-o sa va spanzurati…

    Imi place extraordinar asocierea”scatiul Boc”!Aveti o superinteligenta!!!

    Cu deosebit respect,
    IoanaP

  31. Daca ar fi fost domn,ar fi plecat de la conducere in liniste…ar fi recunoscut ca sunt(el si toti ai lui) depasiti,nepriceputi,neputinciosi .Dar nu este,a demonstrat-o si o va mai face,asa ca a ales varianta urata (pentru ca e singura pe care o stie si i se potriveste )adica,in incercarea de a mai tine de scaun si de a ne abate privirea de la el,isi sacrifica oamenii.Si pentru ca Boc nu a fost si nu este interesant,(de aici imi inchipui ca urmeaza ceva nasol)a sacrificat o piesa importanta…Vom “plati”aceasta aruncare in gura lupului !
    In legatura cu L.Mandruta : mi-ar fi placut sa spun ca sunt socata(asa in apararea lui),dar nu sunt,iertat sa-mi fie,omul asta si-a aratat repetat neputinta(a se citi impotenta).Sa vorbesti astfel despre un mare om(cuvintele sunt uzate,prea mici ca sa-l cuprinda)in ziua in care tocmai fusese inmormantat,plans,regretat,e semn de mare MICIME sufleteasca.Iarta-L Doamne,ca nu stia ce spune….

  32. Împotriva României cercul corupţiei a început amu mulţi, foarte mulţi ani, pe când Mihai Viteazul o sfârşit decapitat prin trădare, pe când ţara o fost mai apoi prăduită de către străinii prin mijlocirea trădătorilor de neam şi ţară, care or vândut ţara cum le o fost lor mai bine; amu or ajuns pe o culme, sub semnul unor secte politice, derivate sau prin filiaţiuni pcr-fsn, dar se pare că spre batjocura naţiunii române secta marinarului o ajuns să fie generică celorlalte secte a lu ilici şi a lu crin (au şi liberalii destule filiaţii contra naturii, dacă îi cauţi bine la traseism şi trecut) udemereii fiind o sectă aparte prin traseismul pe care îl practică şi care o ajuns proverbialul curviei politice… în fapt de prin anii 50 prin România au fost atestate ca şi culte sectele iar după 89 „clasa politică&com” are caracteristici sectare… dacă în comunism vorbim de blasfemii azi în globalizare şi iecumenismu iluminat vorbim de hulă mai ales la nivel „politic” antinaţional… demagogia capătă nuanţe împotriva decalogului când „clasa politică” aduce logoreea despre anticorupţie, în cazul „politicienilor” mascarada iluminată artificial se încheie jos la bufet unde afacerile curg fără a se ţine cont de interesul naţional… şi aceasta sub blânda oblăduire a organismelor internaţionale pentru ale căror firimituri şi arginţi aproape că au vândut ţara simntiţii care după 89 au beneficiat de un asasinat în direct, probabil că se pregăteau pentru ideologia lu 11 septembrie cu terorişti care scapă mereu de vigilenţa complice -caducă a sistemului… la acest moment România doar de un ingredient al demonocraţilor mai are până să se prăbuşască, un mic ritm conflictual şi mai apoi fărâmiţările nu vor mai conteni…

  33. După cum i-au luat azi apărarea toţi portocalii (nu este nimic ilegal în faptul că un politician sau rudele lui fac afaceri cu statul, ce atâta zarvă?! 😉 ) vă dau dreptate: nu este o coincidenţă. Dar nu spre răul ei! Se încearcă legalizarea ilegalităţior existente şi (mai ales!) ale celor ce vor urma. Nu-mi fac iluzii că Nuţica nu-i va urma micuţului. (Desigur, mai există şi miracole dar, cu opoziţia gata minată de inconştientul Crin, nici o speranţă în viitorul apropiat.)

  34. Nu e coincidenta faptul ca laudatorii au preluat pe Udrea. Ca s-o poata spala, trebuie intai s-o tavaleasca un pic prin noroi. Tipa vine cu niste justificari si gata cazul. Este manevra, nu atac!

  35. Va propun ca la un an de la realegerea lui Basescu sa faceti o emisiune intitulata “Orizonturi portocalii”. Sa aratati lumii ce a insemnat acest an din al doilea mandat cu Basescu si ce “orizonturi portocalii” ne astepta pentru urmatorii patru ani! Cu stima!

  36. D-LE CIUTACU POATE AVETI OCAZIA,SA-I MAI ATINGETI CU CATEVA CUVINTE PE D-L ANTONESCU SI PONTA CA PREA SE CEARTA CA ELEVII !! NU-MI PLACE DELOC CE VAD. TRAGEAM SPERANTA CA NU VA VENI BASESCU IAR, DAR ACUM SANT COMPLET BOLNAVA SI SUFAR CAND VAD IN CE HAL A AJUNS TARA ASTA. IN 2004 ERAM INGROZITA DE CE VA FACE ACEST OM; AVEAM PRESIMTIRE… DAR ACUM ??? SA VA DEA D-ZEU SANATATE SI GANDURI BUNE SA FACETI EMISIUNI CU,CARE MACAR SA NE MAI CALMATI NECAZUL !! VA MULTUMIM, LA FEL SI D-LUI MIRCEA BADEA SI MIHAI GADEA !

  37. Toti hotii din tara asta ,oleaca destepti,ca sa poata fura fara grija au intrat sub aripa lui
    Basescu.Lui Preda nu-i place penalul Solomon,dar
    cati hoti dovediti penali si nepenali sunt bine
    sustinuti de PDL? Cred ca e vorba totusi de o
    filozofie de partid.Seful lor are un dosar enorm ,a furat o aripa din PNL ,mai furat-cumpa
    rat ce-a mai gasit disponibil de la alte partide ,iar bugetul tarii il invarteste pe
    mina.Si cum nu i-a ajuns a luat si de la FMI.
    Ori domnul Preda ne crede tampiti ,ori are un
    mod de a judeca ciudat
    ,

  38. Trebuie sa ne trezim cat mai apucam, cineva a vandut flota acum vrea sa ne vanda si tara.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.