Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > CNA, here we go! Let’s play the game…

CNA, here we go! Let’s play the game…

“În Germania, au venit mai întâi să-i ridice pe comunişti şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit dupa membrii de sindicat şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram membru în niciun sindicat. Apoi au venit după catolici şi nu am luat atitudine, pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, dar, în acel moment, nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine”

Martin Nimoeller

Este unul dintre motivele concrete, poate cel mai pregnant dintre ele, pentru care marţi, 9 noiembrie, între orele 14 şi 16, mă veţi găsi în faţă la CNA. Unde, împreună cu Mircea Badea, alături de alţi oameni sau doar cu el, voi protesta împotriva abuzurilor şi a tentativelor in ce mai evidente şi mai violente de cenzură.

UPDATE: Absolut întâmplător, preşedintele Băsescu ţine, tot azi, de la ora 15, un discurs în Camerele reunite (fără opoziţie) ale Parlamentului. OK, să fie concurenţă!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

176 thoughts on “CNA, here we go! Let’s play the game…

  1. am asa un sentiment ca CNA-ul va termina maine programul la ora 14….

    va sustin de aici din Suceava, sunt alaturi de voi…CNA-ul, prin reprezentantii sai locali se comporta la fel….slugi portocalii….

    JOS CENZURA!!!!!

  2. Felicitări pentru inițiativă! Dacă nu aș fi tocmai la Iași cu siguranță mâine aș fi trecut pe acolo! Libertatea de exprimare trebuie permisă indiferent de costuri, deoarece beneficiile sunt mult mai mari! Jos cenzura!

  3. Pai daca nu suntem cenzurati suntem “trancanitori”, si vrem sa penalizam bancile adica ‘sa ne tragem singuri un pumn in plex”.
    Si mai suntem si nesimtiti. Guvernatoru” a zis despre trancanitorii care carteau impotriva cursului ca “uitati-va la ei in conturi sa vedeti cata valuta au”.
    Pricep de aici ca dumnealui se uita prin conturi, altfel de unde stie?
    Asa ca nu mai trancaniti, incredeti-va in leul tare si lasati-i pe altii sa va traga un pumn in plex, nu vi-l trageti singuri ca poate nu nimeriti.
    Fiti patrioti ce mama dracului!
    Stima noastra si mandria
    Leu’ tare, Romania!!!!

  4. De aici, din tara lui Martin Nimoeller, va sustin si va doresc mult, mult succes!
    Jos tot ceea ce este impotriva democratiei, a libertatii de opinie si libertatii!

  5. dacă nu vă deranjează, voi fi şi eu acolo. în primul rînd ptr mine însumi, ptr că nu vreau să mă trezesc într’o dimineaţă şi strada să fie goală, aşa cum s’a întmplat cu Nimoeller. În al doilea rînd ptr că modelul ăsta de politician care fură mobilele jurnalistelor sau confiscă microfoanele lor, ţine mai mult de Cuba şi mai puţin de civilizaţie, deşi, chiar şi în interiorul acestei comparaţii, “al nostru” iese şifonat: în timp ce Fidel Castro dă interviuri numai din bibliotecă şi vorbeşte despre “bunul său prieten GG Marquez” al nostru hăhăie peste umăr, la Cireşica.
    Şi în al treilea rînd ptr că CNA s’a transformat într’o secţie de propagandă căreia îi lipseşte doar secretarul şi câteva mutre.

  6. Multa bafta va doresc amandurora, sper ca macar, cativa cetateni sa inteleaga cu adevarat semnalul de alarma pe care il trageti si sa vina sa strige alaturi de voi. Eu v-as fi sustinut cu cea mai mare placere, singurul lucru care ma impiedica sa vin la protest este faptul ca sunt plecat in Anglia la facultate… chiar regret ca nu pot fi acolo alaturi de voi. Multa sanatate si mult succes!

  7. Voi fi si eu acolo .. cu un prieten sau mai multi.
    Rusinoase/mizerabile vremuri traim.. o perpetua mineriada inversa.. si un sfat celor ce nu pricep ce si cum – don’t drink and fuck .. ca s-a umplut tara de tampiti.

  8. Inspirat motto ati ales, dle Ciutacu! Ma gandesc, chiar, ca inscriptionindu-l pe-o pancarda ar argumenta mai mult decit orice alta lozinca protestul dvs. Desi, cu regret o spun, parca am trai intr-o tara de zombi: toata lumea se uita dar nimeni nu vede, cu totii ascultam dar n-auzim nimic! Dovada o reprezentati chiar dvs. si colegul Badea, care sunteti singurii deranjati de incalcarea unui drept elementar: dreptul la libera exprimare! Drept pentru care, cica, s-a facut revolutia (?!?)! Dar, ce-i trebuie magarului tichie de margaritar?!

  9. Ganduri bune si sustinere din Pucioasa. Voi protestati si pentru dreptul unui batran ca mine la libera exprimare.
    Paziti-va de provocari si provocatori si dupa ora 16. Cu real respect si recunostinta.

  10. veneam cu multa energie daca eram in localitate.
    admir faptul ca sunteti printre putinii care mai iau atitudine in vreun fel in tara asta de shushotitori pe la colturi şi de scarpinatori cu mana la… burta…

  11. Sunt la naiba-n praznic, altfel nu as pierde cafteala de catifea pentru nimic in lume . In rest : unii o puneau candva de o lovirutie pentru mult mai putin de atat (a naibii frantujii aia cu monarhia lor). Aveti grija de ceea ce va doriti, pentru ca s-ar putea sa se implineasca. Probabil ca unii se bazeaza pe putreziciunea mentala si fizica a romulanilor si se **** pe bat. Daca ploua, romanul va sta in casa si vor urmari la OTV desfasurarea protestului. Daca va faceti de bacanie, adica daca va fac altii de bacanie cu o paricipare de rasu-plansu, atunci vorbele de pe micul ecran ale lui talica si Badea nu isi mai au rost : recte romanii demonstreaza inca odata ca au stapanii pe care ii merita. Daca vor da romanii in clocot (as baga mana in clocot ca nu), parca vad ca isi scot kmerii portocalii armatele de petardisti, incat pana la sfarsitul zilei nu va mai sti cine, de ce, cum si care pe care au scos in strada . Ramane de vazut daca bat campii sau daca dupa meeting depuneti voi actele de imigrare… din “basistan”. Si inca o chestie : la Badea e sula si caciula; ce-i in gusa e si-n capusa. Pana sa apuce sa ii rupa careva capul cu buzele reci, tot mai apuca sa faca un spagat pe trei scaune. Tu insa ai un prunc. Sper ca nu vrei sa il faci sa traiasca din pensie de urmas de revolutionar erou, si ca ti-a mai ramas ceva lichid prin scoarta capului, incat sa nu iti doresti sa ajungi martir. Eu va tin pumnii bine stransi si sper sa ma insel eu in abordarile mele…

  12. In sfarsit un caz Larry Flynt si in Romania.
    Bravo domnilor!
    Din cate am inteles din documentul pe care l-a citit Badea, aveti voie cu aparatura. Sa fiu in locu vostru as inchiria un ecran mare, cam de 6/10m, si in alea 2 ore as lasa sa ruleze “People vs Larry Flynt” fara sonor dar cu traducere, ca sa aiba trecatoru la ce sa-si arunce ochiu in timp ce voi trambitati din portavoce. Nu de alta, dar poate arunca un ochi pe geam si functionarii cu rang de ministru carora va adresati, si in cazul in care n-au vazut filmul, poate pricep si ei cam cum sta treaba cu freedom of speach.
    Inca odata bafta!!

  13. chiar daca sunt departe, ma simt foarte aproape de cugetul si simtirile voastre. Abuzul trebuie protestat oriunde nu numai in Romania. Sunt mandru de voi si sper ca romanasii vor trece pe acolo chiar si numai cu o bucata de leocoplast pe gura(ca de, este criza). Eu o sa fiu ochi si urechi maine ca sa vad cum a decurs totul..

    P.S. puteti va rog sa strigati si pentru mine, maine? CNA esti sluga lui Base! sau GRIGORE AI TARIF DE MINISTRU DAR PROFIL DE SLUGA!!! anyway HUUAAA CNA!!! Merci 🙂

  14. Inedita aceasta forma de protest, aparent si inutila. Insa, are meritul de a trezi constiinta publica, daca cel putin pe cea a angajatilor CNA nu va putea. Va doresc succes si fiti atenti la infiltrati. Cu siguranta nu vor lipsi!
    Cum acestia sunt dresati sa urasca pana in maduva oaselor, este de asteptat sa isi faca prezenta…
    Sper ca actiunea sa aiba impactul pe care vi-l doriti… Va suntem alaturi!

  15. Sunt atat de dezamagita de cei “alesi” incat nu mai suport culoarea portocalie. Sunt de acord cu voi, imi place ca aveti coloana vertebrala dar… tare ma tem ca va fi degeaba, ca si alta data…Ne-au inconjurat hienele. Nu stiu cum mai putem scapa.

  16. @Codrut

    e inelegant mesajul tau. personal iti doresc succes si te rog sa porti totusi un semn sa te recunoastem (poate o poza cu basescu, un tricou cu Eba sau , de ce nu, de mana cu Udrea). ce zici, te bagi ?

  17. mult succes!
    va sustin din Constanta!
    sper sa nu fie azi “program redus” la CNA, pina pe la orele 14!
    🙂

  18. Sa va spun o scurta istorioara: Inainte de ’89, Onisei era jurist la Comitetul Judetean de Partid Neamt si-si petrecea veacul prin birourile secretarilor judeteni UTC – un rebel nespalat si nonconformist,bautor de cafea si alte lichide;la Revolutie,a preluat rolul de revolutionar,facea si desfacea multe pe la CJ;unii dintre cei carora le statea pe cap de-a lungul anilor-acum ramasi fara slujba si renegati de toti- au sperat ca vor gasi la el intelegere pentru a le facilita accesul la a-si ridica documentele proprii de prin sertarele din birouri,inclusiv cartile de munca pentru a-si putea gasi de lucru.Ei,Onisei era cel mai inversunat revolutionar impotriva celor pe carepana atunci-mai mult ii incurca in munca lor.La rugamintea uneia dintre fostele colege de a merge sa-i aduca din birou un document acesta i-a raspuns:”NU POT STA DE VORBA CU TINE CA MA COMPROMIT” Asta e istorioara mea!Intrebarea pe care mi-o pun astazi este:cine pe cine compromite?

  19. Sunt cu toată fiinţa mea alături de voi. Sincer, regret ca sunt departe de voi, altfel, cu siguranţă aşi fi fost la locul faptei (prin trecere, fireşte). Voi urmări demersul vostru, sper sa aibă urmări plăcute şi aşteptate.
    Succes. VIO

  20. Din pacate noi sunte din Suceava si nu putem fi acolo langa voi dar va sustinem cu gandurile noastre.
    JOS CENZURA!

  21. Aveti incredere ca sunt multi care va sustin din tara. O sa va urmarim la televizor si va vom transmite gandurile noastre bune.

  22. Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
    nu pentru patule, nu pentru pogoane,
    ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
    ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
    …………….
    Sunt alaturi de voi!

  23. Nu ma pot erija in vreun reprezentant al altora,desi sunt convins ca mai sunt multi ca mine si sper ca demersul vostru sa fie unul de succes pentru ca asa nu se mai poate !!!!!!!!!!!!!!!
    Doamne ajuta sa nu se intample nimic rau ,dar mesajul vostru sa fie auzit de cat mai multi.
    Va sustin de pe meleagurile lui Grigore Lese!!

  24. D-le Ciutacu
    1.Acest protest nu va avea nici un rezultat!
    2.Comportamentul abuziv al CNA va continua si
    dupa acest protest

    Cu stima

  25. Stiam eu ca voi veti incerca sa treziti romanii, de aia va iubesc. Sunt alaturi de voi chiar daca am 61 de ani,o sa fiu in piata,sper sa fie cat mai multi pentru ca ne priveste pe toti. Imi doresc ca si la vot sa iasa toti romanii, pentru ca numai asa, ungurii si pdl-listii vor fi in minoritate si nu vor mai putea sa hotarasca viitorul copiilor si nepotilor nostri, nu vor mai avea putere si vor ajunge la groapa cu gunoi a tarii.

  26. Sunt alaturi de voi si sper ca multa lume sa vi se alature,sa fiti si glasul nostru al celor care din motive de sanatate nu putem fi acolo,sa considerati ca sunt cu gandul si cu mintea langa voi sa va sustin.Libertatea exprimarii este un drept ce a fost castigat cu greu si nu putem permite unor fitecine vremelnici,picati pe niste scaune subrezite de fundurile lor slinoase sa puna botnita cuvantului,ca nu un popescu sau onisei sau cine mama lor de cna,or mai fi,spun cand,cat si cum sa vorbim!.Succes in actiune!

  27. Pe 11 nov tocmai se implinesc 15 ani de la moartea lui COPOSU.
    Va amintiti cata lume a fost atunci in Piata Revolutiei ?
    Imi doresc sa fie macar atata lume in jurul vostru…impotriva abuzurilor CNA PDL sau ce e !

  28. VOM FI ACOLO , VICTOR !!!…
    SUCCES !!!…

    Ne-am saturat de o mana de imbecili care conduc dupa bunul lor plac si asa zise lor ” valori ”!…

  29. draga Victor, pregateste-te sa descoperi ca cei mai multi cititori/comentatori sunt din alte orase … Ce dumnezeu, doar traim in bucuresti, nu se misca bucurestenii din casa decat pentru haleala gratis … M-as bucura enorm sa fie altfel dar ma tem ca zicala straveche” la placinte inainte/ la razboi inapoi” exista dintr-un motiv solid la poporul roman…

  30. P.S. Crezi ca marele pianist , ”concomitent” membru al CNA , iti urmareste blogul ???…
    Eu cred ca da … doar asa , pentru informare …

  31. Victoreeeee! Nu suntem sănătoşi la cap, dar venim şi noi de la Brăila. Abia acum am reuşit să pun cap la cap nişte lucruri. Fac un efort mare. Vin cu soţul şi fiica mea de 14 ani.

    Nu pot să mă uit la televizor. Nu la VOI.

    Ies din oraş abia la 11. La 16 o întindem înapoi, să-şi facă fiică-mea lecţiile.

  32. Romanii au nevoie in continuare de lideri spirituali. Fiti voi cei mai intelepti din generatia optzecista si aratati-le cum poate incolti, cu mandrie, samburele Onoarei in tot ceea ce faci si gandesti. Ma raliez gestului vostru de protest impotriva organismului politic al Statului care suprima dreptul la libera exprimare!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.