Pot să înţeleg până la un punct – pe bază de argumente, nu de isterie emoţională a unora care nu citesc nici fluturaşii publicitari, de cărţi nici măcar nu se pune problema – mobilizarea împotriva propunerii (neinspirată, dar nu singulară) de act normativ pe care a iniţiat-o Victor Socaciu. Dar nu pot să accept, fiindcă încă îmi funcţionează creierul la capacitate nominală, că psihoza asta, generată, totuşi, de o iniţiativă care are (chiar şi teoretic) şanse infime să devină lege, nu e stimulată de cineva. N-am văzut atâta mobilizare civică petiţionar-revoltată, spre exemplu, în cazul tăierii salariilor, amputării pensiilor, majorării TVA şi a altor taxe şi impozite. Dar noi avem alte priorităţi, că suntem mieji şi ne doare-n cur de nivelul de trai. Nici controlul tot mai apăsat al regimului politic asupra mass-media n-a urnit înaltele conştiinţe civice. Important e să nu cumva să-l auzim pe De Niro dublat de Bendeac. Dacă rezolvăm şi asta, o să ne luăm zborul către culmile prosperităţii şi democraţiei pe care numai reforma statului ni le poate face accesibile. Hai sictir, băi, triştilor!
vanghele o arde nonsalant la cos cu udrea, pesedeii voteaza frateste cu securistii lui basescu in consiliul primariei la bucuresti, negoita baga noi taxe la masini in parlament, socaciu victor e lovit subit de “neinspiratie” (prostie in forma pura mai pe sleau vorbind), antonescu si ponta valseaza adormirea Maicii Domnului in “lupta” cu trupele de crimiali securisti ai lui basescu… singurul care parca face nota discordanta e Dragnea in rest e opozitie la “MISTO”
… deci la ce mai e nevoie de propaganda securista pt distrugerea “opozitiei”?! care opozitie… in scurta vreme o sa ajunga oajdea liderul “opozitiei”
p.s. pina in 2012 usl nu o sa depaseasca 30%… un singur cuvint caracterizeaza “opozitia”: VARZA
@Victor: nu e vorba de tine (cu batutul in piept),
(probabil e o expresie nefericita ce-am utilizat-o)
ci de faptul ca nu ma consider “revolutionar de net”,
chiar am iesit dar nu mi-am popularizat actiunile
pe net ca alti gigei similari din multime: sa-mi fac
blog, sa fac nu-stiu-ce petitii si alte daraveli si
sa insir calendarul mitingurilor de protest la care
am luat parte – ca si cum ar fi niste trofee de
vinatoare, ca un soi de “exchibitionism” daca pot
spune asa (repet, nu e vorba de tine), ok – ala de-a
spus faza cu “buricul pamintului” a sarit calul si ar
fi enervat pe oricine.
in ceea ce priveste “revolutionarii de net”, ai dreptate;
dar repet, nu toti astia de postam sintem “ei”;
ce sa facem, sa ne intoarcem la epoca “walkie talkie” ?
din fericire/pacate netul e folosit pe scara larga de
citiva ani, dar nu tine loc nici de constiinta, nici
de actiuni concrete.
daca am fost gresit interpretat, imi cer scuze.
daca tot vorbim de cenzura, mi se pare dubios cum de mi-a disparut comment-ul anti Dragnea de la topic-ul “opozitie in tara cnezatelor portocalii”. cu atat mai mult cu cat eu fiind din zona stiu destul de bine cam ce hram poarta. cum in teleorman exista coruptie masiva, dl Dragnea este in varful piramidei.
Daca era aceasta singura “crima” impotriva idenitatii nationale mai ziceam..,intelegeam reactia.
@mihaela: ti-a disparut comentariul din motiv de insotire a linkului la un bordel, nu din motive de Dragnea. acum am facut eu efortul sa ti-l elimin. la viitoarea tentativa, indiferent de continutul comentariului, iti banez tot cartierul.
Ideea nici macar nu e daca initiativa aia e idioata rau sau mai putin idioata (de acord cu “neinspirata” si, as adauga, impotriva unei traditii – incercari s-au mai facut, parca prin 90′ s-a dublat o telenovela pe PROtv, un esec cred). Problema este cata revolta pseudo-culturala starneste ea! Am auns aproape toti complet nauci, cu reflexele de autoaparare la pamant, dar cu dorinta de a ne remarca prin opozitia la…la ce, chiar? A da! “Huoooooooooopesedistii” – aceeasi lozinca ce a functionat de ori cate ori a fost ales basescu si va functiona si la urmatoarele alegeri. Natie de inconstienti.
Aveti dreptate, ce mai conteaza lb. romana? Proiectul de lege ar fi trecut acum vreo 15 ani in urma, cand nu era atat de “agresata”.Azi, cei care-si bat joc de ea au functii importante in stat.Programele de televiziune, dublate, ii streseaza. Vreti sa invete corect lb.romana?
Tot azi,majoritatea angajatorilor( apropo, de locuri de munca) au in cerinte cunoasterea unei lb. straine. Si daca ma gandesc bine sunt multi copii care in anii’90 nu aveau desenele animate dublate si au invatat lb. engleza de la tv.
oameni buni, chiar nu îmi dau seama ce aveţi voi cu Vlăduţ…este şi el o pată de culoare pe blogul ăsta, o pată de culoare intens portocalie, ce-i drept, dar are şi omul dreptul la o opinie…chiar dacă nu e opinia lui, chiar dacă creieraşul său a fost spălat la greu ca să ajungă la asemenea rezultate spectaculoase…mie îmi plac discuţiile în contradictoriu, îmi place că omul îşi etalează cu atâta vervă, demnă de o cauză mult mai nobilă, opiniile “personale”…şi acum să mă povestesc un picuţ cu Vlăduţ, care spune că măsurile luate de boculete şi şleahta lui, aşa nepopulare cum sunt, erau necesare…că erau necesare nişte măsuri este un lucru evident pentru oricine, că măsurile luate de guvernanţii noştri sunt cele mai tâmpe cu putinţă şi nu scot în evidenţă decât impotenţa şi incompetenţa guvernării actuale e deja altă poveste…toate aceste aşa-zise măsuri au drept finalitate reducerea cheltuielilor de la buget, atât…dar de ce tu, guvernant, nu te gândeşti cum să stimulezi economia, ca să creşti încasările la buget, ca să nu mai fie nevoie de aceste măsuri jegoase???
mai spune Vlăduţ că la noi nu există cenzură… hai să facem un exerciţiu de imaginaţie…să prespunem că tu, Vlăduţ, eşti director de programe la o televiziune care nu şi-a făcut un obicei din a pupa posterioare prezidenţiale, iar într-o bună zi te trezeşti că eşti convocat la Cotroceni pentru un interviu cu prezidenţiabilul, care interviu este pus la punct în cele mai mici detalii de trepăduşii de pe lângă marinar…adică temele interviului sunt date, chiar şi întrebările pe care ar trebui să le pui sunt gata formulate…pe tine nu te interesează temele propuse, ai vrea să pui cu totul alte întrebări alesului, întrebări care nu ar fi neapărat comode pentru respectivul…şi atunci ce faci? păi, pentru că tu încă mai ai în dotare ceva coloană vertebrală, nu te duci… iar aici intervine tătucul CNA, care este atât de independent de nu mai poate, şi te ia de urechi, cum că l-ai fi cenzurat pe prezidenţiabil…ţi se pare ok??? că mie nu…
cam atât pentru Vlăduţ…
legat de propunerea legislativă a lui Socaciu…ea este de doi bani, fireşte, dar nu mă deranjează mai mult decât măsura de impozitare a pensiilor, să zicem…că un Telly Savalas vorbind ardeleneşte mi s-ar părea complet deplasat e foarte adevărat, dar nu cred că ar trebui să mă agit foarte tare din cauza unei propuneri legislative idioate, care oricum nu va ajunge să fie lege…poate că mă deranjează însă că avem vreo 7 servicii de informaţii, că ascultatul telefoanelor a devenit un sport naţional, că beizadeaua prezidenţială, gigi sau vadim sunt marile nulităţi care ne reprezintă în Parlamentul European…şi mă mai deranjează multe, multe altele…
cit de pe linga subiect sint cei care spun ca “nu ne intereseaza politica” sau “ne-am saturat de politica” sau “politicienii cu ale lor, noi cu ale noastre” si alte nenumarate asemenea sabloane timpite, numai bune sa sa bage in ceata definitiv niste persoane care oricum nu sint prea dotate la mansarda…pai politica va influenteaza in mod decisiv viata, bai desteptilor, fie ca vreti, fie ca nu…a spune ca nu esti interesat de politica este acelasi lucru cu a afirma ca nu esti interesat de viata ta…
@C. Bojan
Corect!!! Asta mi-a plăcut 😀
Banzai!
PS. Numa’ că tot ăl de scuipă trebe să-l şi şteargă. Pe ecran 😀
Banzai!
Mie propunerea asta legislativa mi-a provocat un alt tip de reactie.Intamplator,zilele astea, am fost bolnava ,in sensul ca am crezut ca imi pierd auzul.Atunci,dupa ce am vazut propunerea ,m-am gandit ca poate ar trebui sa fie traduse emisiunile prin interpreti si pentru cei cu deficiente de genul asta.Cred ca in strainatate am mai vazut o asemenea practica,nu stiu daca si la noi exista asa ceva.Recunosc ca la o asemenea abordare m-am gandit mai degraba.Reactia unora e oarecum exagerata,mai ales ca se practica si in afara abordarea lui Socaciu.
@Călin pe 8 May 2011 la 13:29
De Vadim poti spune multe, vrute si nevrute, dar ca e o nulitate si sa-l bagi in acelasi sac cu mandarina cu buzele dezvoltate sau cu cowboy-ul proprietar de vaci cu permanentul facut, mi se pare nitel cam mult, chiar pentru Vadim.
In orice caz, in cercurile puterii umbla un zvon, adica e aproape o certitudine. Si se pare ca informatia vine tocmai de la Base, dar si de la altii. Se spune ca Udrea e incurabila.
Eu nu stiu cum sa iau aceasta informatie, sa ma bucur sau sa ma intristez. In calitate de bun crestin chiar nu stiu. De aceea a insistat Base, ca ea sa primeasca doua ministere si 4 miliarde de euroi. Pentru ca e incurabila.
Am sa va spun pe silabe, daca nu ati inteles: in-cur-abila.
Filmele ne-au mai ramas in regimul asta ticalos,de multe ori mai evadam in aceasta lume… Daca si pe acestea ni le schilodeste(asta-i termenul)atunci ne mai ramane streangul.Ca legea va trece sau nu asta este mai putin importanta,important e ca un om al Opozitiei a avut intentia sa ne-o traga de parca nu erau suficienti portocalii…Unde este “dezbaterea publica” ? Daca era acum la putere PSD o trecea…Case Closed…
Oare de ce ungurii dubleaza filmele ?! Ca doar nu sint mai prosti ca noi ! Vad ca cetatenii din Ungaria vecina si prietena nu protesteaza impotriva dublarii filmelor americane, frantuzesti, romanesti, etc. in limba lor materna. Le place sa-i auda pe Dustin Hofmann, Belmondo, Florin Piersic, etc. in limba maghiara. Se pare ca ei se gandesc la majoritatea populatiei maghiare si viitorul Ungariei, pe care o spera mare! In Romania, vorba lui Eminescu “ai nostri tineri la New York invata la gat cravatei cum sa-i faca nodul, si-apoi…cu mintea lor de oaie creata….”-adaptare dupa marele poet!
@purcelix
spre deosebire de ceilalţi doi, personajul la care faci referire este în stare să formuleze o frază cât de cât coerentă; doar că respectivul are o problemă serioasă acolo la mansardă…
@geza: Se spune ca gramatica limbii Romane este in topul celor mai grele din lume, dar presupun ca pentru doua ministere si o cariera politico-didactica de succes, pana si gramatica poate face o micuta concesie, astfel incat sa treaca de la “in-cu-ra-bi-la” la “in-cur-abila”. Intru totul de acord cu tine:).
P.S.: Mai grav este ca si Basescu este de acord cu tine:)).
Eu nu inteleg de unde atata isterie (falsa, sau artificial intretinuta, cu interese poate) impotriva acestei propuneri legislative. De parca ar fi fost nu stiu ce mare lucru, ceva care sa ne afecteze profund vietile, cum au fost toate masurile luate de guvernanti pana acum. Pentru alea nu prea au dat din gura nemultumitii, saracii, au fost cu greu asa vreo 8 mii la un miting, cand era si vreme frumoasa, alteori mai mergeau sa danseze si sa faca hore. La Shakira au fost 20 de mii, murati in ploaie. Ori romanul nu este cu adevarat in criza (supermarketurile oricum sunt pline, cu parcarile asijderea, pleaca cu cosurile pline), ori e sado-masochist si chiar ii place sa fie “calarit” (scuze de expresie), cum a tot fost de-a lungul timpului. Sau ma rog…are o susceptibilitate ridicata la a fi manipulabil cu usurinta. Pe asta se si bazeaza portocaliii. Cei din opozitie tot spuneau ca guvernantii “stapanesc”, nu guverneaza. Problema e ca romanii chiar vor sa fie “stapaniti”, mai degraba decat guvernati.
@Toti cei care zic ca sunt propagandist portocaliu
Oamenilor buni, haideti sa facem un efort de gandire rationala. A fi propagandist inseamna a SUSTINE un partid sau o persoana. Eu nu i-am sustinut pe Basescu, Boc, Udrea, sau orice altcineva, am zis doar ca guvernul actual nu este atat de nenorocit cat se sustine.
Daca zic ca Basescu nu este un nenoricit, asta nu inseamna ca este un presedinte bun si ca il sustin.
Daca zic despre o femeie ca nu este urata asta nu inseamna ca este frumoasa si vreau sa am o relatie cu ea.
Daca zic despre o masina ca nu este proasta, asta nu inseamna ca o consider o masina buna si vreau s-o cumpar.
Daca zic despre o mancare ca nu frige, asta nu inseamna ca este rece si vreau sa o mananc.
Exemplele pot continua la nesfarsit. Ce faceti voi este sa trageti concluzia “ah, este propagandist” dupa o gandire unitara in 0 si 1, in alb si negru.
Nu e urat, deci e frumos. Nu e prost, deci e destept. Basescu nu e nenorocit, deci e bun.
Nu domnilor, exista o mare bucata intre alb si negru, un mare interval intre 0 si 1 care in cazul nostru se traduce prin mediocritate.
Un presedinte mediocru ca Basescu nu este nici nenorocit, nici bun, nici prost, nici destept. Asta nu puteti voi sa intelegeti. Este un presedinte mediocru intr-o tara mediocra sau sub-mediocra cu un popor mediocru sau sub-mediocru.
In acest sens, daca eram propagandist, deci sustineam portocalii, argumentam in favoarea lucrurilor bune pe care le-au facut, nu contraziceam nenorocirile. E destul de clar?
Daca ziceam ca guvernul a facut un lucru bun ca a taiat pensiile, atunci poate puteati sa concluzionati, am zis doar ca a fost o masura economica drastica care trebuia luata, asa cum putea sa fie alta masura economica drastica in acel moment, majorarea impozitului pe venit de exemplu. Amandoua sunt niste decizii proaste,dar o decizie trebuia luata.
Daca vreti sa vorbim despre procesul economic incepem cu eradicarea evaziunii fiscale si continuam cu dezvoltarea pentru productie proprie dar o masa de oameni fara capacitatea intelectuala de a intelege procesul economic va fi intotdeauna mult mai stimulata de pensii si salarii, fara sa inteleaga miscarile din spatele lor. Sa intelegeti un lucru,daca economia nu merge, nu vor fi salarii si pensii, nu invers asa cum credeti voi.
Deci, un propagandist este ala care sustine un partid, nu unul care contrazice pe cei care injura un partid. Daca sustineam o idee pro-Basescu, poate ,dar eu am sustinut idei anti-anti-Basescu, e o diferenta clara, chiar daca nu vreti sa o vedeti.
Inca un exemplu concret : Daca as fi pro homosexuali, inseamna ca i-as sustine in ceea ce fac dar daca sunt anti-anti-homosexuali inseamna doar ca nu sunt de acord cu cei care ii injura si le dau cu bordurile in gura. Intelegeti diferenta?
@Calin
Vrei sa imi argumentezi ca exista cenzura cu un scenariu imaginar copt de mintea ta? Eu zic sa vorbesti pe fapte concrete. Ti-as sugera sa cauti pe net emisiuni ca Sinteza Zilei sau In gura presei si sa-mi spui tu mie daca ti se pare ca exista cenzura. Sa-mi spui daca ti se pare ca oamenii de media de acolo ar avea ceva mai mult de spus anti-putere.
Nenorociti, hoti, prosti, incapabili, etc. S-au spus toate, stai linistit. Daca Basescu era tiranul care se sustine ca este, te-as intreba ce-ar face un tiran in cazul asta? Ce-ar fi facut Ceausescu, Stalin, Gadaffi daca pe posturile de televiziune din tara lui s-ar fi spus asa ceva? Hai sa nu plecam prea mult cu imaginatia, ce zici?
Si hai sa-ti zic ceva despre presa in general. Presa nu este in primul rand entitatea care sustine ca este cu scopul ei de a informa poporul si a fi pro-popor. Presa este o afacere in primul si primul rand, cu scopul de a face profit. Elaboreaza un pic pe tema asta.
Presa face ce face nu de dragul poporului, de dragul banilor. Asta nu inseamna ca ii pasa de popor, nu inseamna ca ii pasa de cazurile pe care le prezinta sau de suferinta poporului. Daca le-ar pasa, trusturile de presa care fac milioane de euro ar gasi ele metode sa ajute poporul intr-un mod material. Lor le pasa sa aiba povesti pe care sa le vanda in primul si primul rand. Haide sa nu fim naivi, presa doar isi gaseste nisa.
Daca presa ar fi in afacerea adevarului, toate ziarele si posturile de televiziune ar trebui sa spuna acelasi lucru. Ei doar isi gasesc nisele, unele sunt pro, altele sunt contra si altele sunt indiferente.
La noi limba oficiala nu prea mai este lb. romana(legea educatiei non-nationale) asa ca, ma intreb in ce lb. se vor dubla filmele?
@Vlad Esti obossitor si dornic sa spui si sa sustii NIMIC….Poate ar fi mai bine sa nu mai fure Atat de mult Udrea,Boc si toti nenorocitii si atunci n-ar fi nevoie ca noi,prostimea sa traim in austeritate.Mai bine nu te mai obosi si nu ne mai prosti in fata.
Singura voce pe care as dori-o dublata este cea a lui Basescu . Cand il aud , subit ma stric la stomac .
@Asztalos Floare
Daca n-ai inteles chiar NIMIC din ce am zis, crede-ma, nu e vina mea. Poti sa nu citesti ceea ce zic daca te oboseste. Si stai linistit, n-o sa mai fure Udrea si Boc mult, in cativa ani o sa fie altii care o sa fure si altii si altii. Impaca-te cu ideea ca cat vei trai tu, copiii tai, nepotii tai si stranepotii tai, o sa se fure. Poate o sa se fure mai mult, mai putin, mai pe fata, mai ascuns, dar o sa se fure.
@Vlad: parca te scarbisei si plecai. sau nu-i voie sa parasesti aliniamentul? 🙂
Eu sunt curios cine il dubleaza pe Chris Tucker.
@Vlad:
Una e sa nu sustii pe cineva si alta e sa spui ca toti sunt la fel. In primul caz iti exprimi o opinie, in cazul 2 pui umarul la crearea unui trend. Daca gibonu X te aude ca nu-ti place Basescu in poate durea in fund sau nu. Daca acelasi gibon X te aude ca nu-ti place Basescu dar in acelasi timp te lamentez ca toti sunt la fel si ca n-ai de unde alege, incepe sa se “gandeasca”(orice ar insemna asta) ca poate asa stau lucrurile pentru ca el n-are timp de nuante si plictisit de 20 de ani de macel politic Romanesc tinde sa-ti dea dreptate, nedandu-si seama ca furtul din banu public si minciuna politica e una(si asta au facut toti), in timp ce distrugerea demnitatii, a relatiilor externe si calcarea Constitutiei zilnic este cu totul altceva(iar asta e facuta doar de catre PDL). Tu prin ceea ce faci(in cazul in care faci doar dintr-o perceptie gresita si nu intentionat), pui umarul la demersul PDL-ist din ultima vreme conform caruia toti sunt o apa si-un pamant, Ponta=Antonescu=Basescu=Udrea, asadar ori unii ori altii e tot aia, de unde rezulta ca gibonului ii poate tremura mana in ziua votului, facand stampila sa aterizeze 5 cm. mai spre stanga/dreapta, ca tot aia e….
Daca esti doar in eroare, te rog respectuos sa analizezi intr-o tendinta oarecum micro problematica, pentru ca macro ne ducem in halau si mai mult, iar daca esti PDL-ist jegos militant intru basism, iti urez sa ma pupi in cur, la fel de respectuos.
@Iasi: Mircea Badea fara probleme. Nu se incurca in cuvinte si are debit verbal asemanator cu tuciuriul.
@Vlad: Basescu – presedinte mediocru … ?????!!!!! 😈 Ooooo , Doamne , multe am mai auzit de la voi , da’ metoda asta de albire a presedintelui , prin BANALIZARE si MEDIOCRIZARE , chiar n-am mai auzit-o ! Voi chiar va pregatiti sa-l transformati in Alba-ca-Zapada …? Crede-ma , nici un vapor de Ariel nu v-ar ajunge ! 🙁
Pe langa el , incepe sa-mi para si ticalosul de Ceausescu un “salvator al natiei” …. Nu mi-ar ajunge o pagina sa-ti enumar in cate aspecte Ceausescu a fost “cu un cap deasupra” lui Basescu si totusi a fost un ticalos si l-au executat …!
Vladute , dupa criteriile tale incep sa ma gandesc serios daca Becali n-o fi un nou Einstein si Vadim o noua Maica Tereza (masculina 😉 ) …?! 🙄
Victor ,in legatura cu includerea presei in strategia de aparare,exista un precedent creat la noi in tara,pe care il iau serios in calcul pentru a ataca la CEJ sistemul de impozitare fiscala din Romania,care mi se pare cam ilegal.Ma refer la modul in care a fost atacata taxa de poluare.Pe acelasi demers poate fi atacata si o eventuala lege a subminarii presei.Intr-un contencios se poate cere parerea CEJ-ului.
@Victor Ciutacu
N-am exprimat sila sau scarba nici un moment, am zis ca nu mai continui cu dumneavoastra in special deoarece nu doriti sa acceptati un dialog despre aceste probleme privit dintr-un alt punct de vedere.
Totusi ma simt flatat ca ati crede in continuare ca sunt basist, poate un link sau doua de pe blogul meu de acum vreo doua luni m-ar mai scoate un pic din perceptia de propagandist.
Nu ca mi-ar fi rusine sa fac PR anumitor persoane pentru remuneratia corespunzatoare, dar momentan nu este cazul.
@Catalin
Nu prietenul meu, in primul si primul rand, mizeria in care ne aflam este intai din cauza poporului si pe urma din cauza politicienilor. In al doilea rand, defineste-mi mizeria asta de tot aud de ea. A existat un moment in ultimii 21 de ani in care Romania a dus-o mai bine? Nu? Atunci cum de este o mizerie?
Uita-te pe statistici economice, pe ce vrei tu, cand a dus-o Romania mai bine decat in momentul de fata? Nicicand? Pai atunci cum de este o mizerie? Ca sa definesti o mizerie trebuie s-o compari cu un alt punct, de fapt, cu mai multe puncte. Care sunt acele puncte?Ah, nu exista, pai atunci cum de este mizerie?
Poti spune ca Romania in perioada Basescu a avut cel mai bun nivel de trai din istoria ei? Eu cred ca poti sa spui asta si stiti prea bine. Masini, case, concedii, hypermarketuri, lucruri pe care nu le pupai prin anii 90.
Pai daca Romania a trait cel mai bine pe vremea lui Basescu, cum de este rau? Asta vreau eu sa stiu si multa lume are problema in a explica.
Haide sa-ti zic un secret. In orice stat din lumea asta, in cele mai civilizate si evoluate si prospere tari, marea majoritate a oamenilor se plange de conducere si guverne. PESTE TOT. Ce-ti indica tie asta?
Evident ca Romania nu are conditiile din alte tari civilizate, dar asta este un semn al unei populatii mediocre conduse de un guvern mediocru. Credeti ca in orice alta tara nu exista stereotipul omului care se plange ca voi? Stai linistit, si in Elvetia exista. Crezi ca in alte tari nu exista alde Ciutacu si altii anti putere, stai linistit, peste tot exista.
Peste tot exista conflict intre putere si popor numai ca aia sunt mai evoluati la nivel de individ. Individ insemnand eu, tu, Basescu, Boc, Udrea, Victor Ciutacu sau oricare alt individ.
@Nostradamus
Vad ca pentru unii oameni este greu sa accepte ca sunt altii care isi pot forma opinii obiective. Haide sa facem o mica analogie ca sa intelegem mai usor.
Daca eu nu sustin nicio echipa de fotbal, in sensul ca nu-mi place nici una si doar urmaresc meciurile ca sa ma amuz, fara sa fiu atasat de vreo parte, pot sa zic ca Steaua este mai buna fara sa fiu stelist? Pot sa zic ca Dinamo este mai buna fara sa fiu dinamovist? Pot sa zic ca si Steaua si Dinamo sunt doua echipe proaste dar Dinamo este cea mai buna dintre ele?
Da-ti raspunsul la intrebarile astea si afli cum privesc si eu politica. Totusi, simt nevoia sa intervin.
Ca o sugestie generala pentru toti care sunt anti-Basescu:
Luati-va un candidat/partid si sustineti-l. Si domnului Ciutacu ii sugerez la fel. Luati-l pe Antonescu, Ponta, Remus Cernea, Vadim, Becali, ala de la partida rromilor, care doriti si mobilizati-va sa-l votati si sa-i faceti propaganda pro.
Daca il vreti pe Basescu jos, veniti cu alternativa. Sa fii anti-Basescu nu este o solutie pentru Romania. Fiti Pro-Altul pe care il simpatizati sau il considerati mai bun, mai competent, mai cum vreti voi.
@Vlad:
Ca sa fie clar din start, nu sunt prietenul tau si dupa modul in care analizezi tu situatia nici nu-mi doresc sa fiu.
-Spui ca mizeria este din cauza poporului si nu a politicienilor? Eronat!
Daca la un anumit moment un politician inteligent dar viclean si marsav pana in maduva oaselor prosteste destui prosti incat sa-si asigure un numar suficient de voturi pentru a fi ales, iar dupa ce e ales tot ce face in contradictie cu orice norma legala/morala/umana, distrugand poporul pe care initial l-a prostit, nu se cheama ca poporul e de vina. Slava Domnului eu nu l-am votat pe inumanu’ asta niciodata si nu spun asta pentru a ma disculpa sau pentru a-mi justifica propriile convingeri cum ca nu poporul e de vina. Ignoranta oamenilor poate fi speculata in orice moment de un deviant destul de inteligent si de viclean, iar asta nu aseaza raspunderea pe umerii oamenilor pentru ca in orice contract intre doua parti, se pleaca initial de la prezumtia de buna intentie iar daca poporul il alege, in acelasi timp se asteapta ca el sa nu comita fapte abominabile.
-Spui ca dupa 21 de ani asta e momentul in care Romania o duce cel mai bine si ca in perioada Basescu este cel mai bun nivel de trai din istoria ei? Eronat!
Zeci de mii de profesori, politist, medici umiliti cu salarii mizere. Sute de mii de pensionari la limita subzistentei, al caror unic scop in viata care le-a mai ramas este sa-si asigure hrana pentru a nu muri de inanitie in loc sa se ingrijeasca de cum sa-si petreaca timpul liber. Mii de ofiteri in rezerva al caror statut si demnitate de militar au fost calcate in picioare fiind transformati in civili dupa o intreaga cariera, la care se adauga si diminuarea pensiilor cu sume uriase. Gloate de flamanzi subnutriti care se napustesc la orice fel de reduceri de preturi intr-o frenezie inumana, lasand la o parte orice farama de umanitate doar ca sa economiseasca si ultimul banut. Bolnavi uitati prin spitale. Zone intinse de pe harta Romaniei ramase fara spitale din cauza inchiderilor dictate din click-uri cu mouse-ul. Copii bolnavi care nu beneficiaza de nici un fel de asistenta din partea nimanui. CFR in paragina. Drumuri, zero. Reparatii, zero. Investitii in turism altele decat telescaun de 10 mil $, zero. Atragere de investitori straini, zero. Investitii in sanatate si educatie, zero. Relatii bune cu orice stat de pe suprafata planetei Terra, zero. Distrugerea relatiilor diplomatice cu vechi parteneri ai Romaniei, full! Si lista ar putea continua la nesfarsit…
Despre ce vorbesti cand spui ca Romania o duce bine? Care nivel de trai sub Basescu? Vorbesti cumva despre putinii parveniti care se inmultesc direct proportional cu inmultirea infometatilor+umilitilor? Vorbesti despre Vuitoane, excursii in strainatate, masini de lux, curve, fite, conturi din ce in ce mai mari ale celor care ne conduc? Daca da, iti dau dreptate, numai ca opulenta afisata de cateva mii, zeci de mii, hai cu indulgenta sute de mii de oameni, s-a cladit intr-o tara care a fost condusa gresit spre asa ceva si unde reusita lor a fost posibila doar prin distrugerea a milioane de oameni. Orice Roman “realizat” pe care-l vezi, are in spate zeci si sute de nefericiti care trebuie sa sufere pentru ca el sa aiba. Si nu este el vinovat pentru asta, ci sistemul care l-a ghidat spre asa ceva, pentru ca nu toti care o duc bine sunt PDL-isti, ci sunt “victimele” unui sistem atat de prost gandit incat ei nu pot decat sa fie spectatori ai propriului destin. Echitatea sociala a disparut cu desavarsire. Nu te ambala, nu e comunism ce spun. Orice sistem democratic ar putea sa-si tina peste 90% din populatie la un nivel decent de trai daca ar putea si atunci cei 15-20% care ar fi bogati nu ar mai fi huliti non stop de restul saracilor, pentru ca toti ar avea ce le trebuie. Dar ca sa poti, trebuie sa vrei. Pe vremea lui Iliescu, Constantinescu, Nastase, lumea era disperata de marile privatizari ilegale, privindu-le ca pe o barfa generala, pentru ca nu zbiera stomacu-n ei de foame, si nici nu erau umiliti de propria conducere. Nici o conducere de pana acum nu si-a dispretuit propriul popor.
-Spui ca peste tot sunt de-alde Victor Ciutacu care se plange? Eronat!
Media din tarile civilizate impreuna cu poporul respectiv, se plang din cu totul alte motive decat cele din cauza carora ne plangem noi. Englezii se plang pentru ca s-a mai interzis vanatul vulpilor in nush’ ce padure. Francezii se plang pentru ca le taie 3% din salariu mulgatorilor de vaci. Grecii pentru ca trebuie sa munceasca 5 ore in plus pe saptamana. Etc. Nici unul nu se plange ca Presedintele Camerei Deputatilor fura grosolan in transmisiune LIVE. Nici unul nu se plange ca o lege ( L E G E ), este votata, adoptata, promulgata, semnata, afisata in Monitorul Oficial si nerespectata. Nici unul nu se plange pentru ca hotarari ale instantelor definitive si irevocabile nu sunt respectate de catre Guvern pe motiv ca nu poate, in timp ce continua sa ramana in functie. Etc. Dar asta pentru ca ei sunt cetateni in state civilizate unde conducatorii isi respecta alegatorii, pentru ca au inteles regula de baza in relatia guvernant-guvernat, si anume “conducatorii sunt in slujba cetateanului, si nu invers”. Toti se imbogatesc si prospera. Nu ai sa vezi in nici un stat democratic civilizat vreun lider sarac, numai ca ei nu fac asta calcand pe legi si cadavre.
Nu am nici cea mai mica urma de indoiala ca fie nu vei intelege, fie vei intelege si nu vei recunoaste, ori in cel mai plauzibil caz, stiai deja dar nu conta pentru ca tu ai alte jocuri de facut. In oricare din cazuri, mi se rupe. Sunt satul de ei, dar mai satul sunt de voi, care ori nu pricepeti, ori pricepeti si va complaceti pentru 3 eugenii si un cico. Sila pe care o resimt in fata unor argumente imposibile din punct de vedere logic si argumentativ a fost distrusa de nevoia sa-ti raspund totusi, pentru ca daca ajung nici macar sa nu ma mai revolt, inseamna ca au/ati invins, asta fiind singurul motiv pentru care mi-am pierdut minute bune din viata tastand aici.
Pa!
Ma rezum la a spune ca in timp ce din noianul de masuri aberante luate de guvern in ultimul timp oamenii fie nu au inteles efectele in mod direct fie nu le-a pasat prea mult.
In cazul acestei propuneri insa a fost mult mai usor sa fie percepute efectele.
Propunerea in sine eu o cataloghez ca aberanta si facand parte din lungul ciclu de importuri de forme din occident (cazul de fata Franta cu predilectie).
parca se face tot posibilul ca nivelul cultural si educational sa fie pastrat cat mai jos posibil…
@Catalin
Imi pare rau ca iti alegi prietenii dupa convigerile politice dar ma bucur ca poti sa tragi concluzii despre oameni pe baza rationamentului lor si analizelor lor, denota aptitudini avansate de psihologie si antropologie.
Haide totusi sa o luam catinel ca daca te-ai obosit sa-mi raspunzi, nu pot decat sa-ti intorc favorul, prietene.
1. N-am zis ca poporul este de vina pentru ca l-a ales pe Basescu. Am zis ca poporul este de vina pentru situatia actuala din Romania in primul rand si politicienii in al doilea rand. Argumentarea ta a fost pe o teza falsa.
Daca vrei sa ma contra-argumentezi, ti-as sugera sa incepi cu teza “Puterea reala pe care o are un guvern si un presedinte asupra poporului”, cu mare accent pe cuvantul REALA. Numai ca este un eseu prea lung si necesita prea multa informare.
Dar FYI, daca tu ai impresia ca ai facut un lucru bun ca nu l-ai votat, n-ai decat sa crezi asta in continuare. Sincer sa fiu, nici eu nu l-am votat, dar nu vad sa am vreun merit de pe urma acestei actiuni.
2. Te sfatuiesc sa citesti niste date economice CONCRETE si sa nu-mi mai dai interpretarile presei. Nivelul de trai pe mandatul lui Basescu a fost cel mai inalt din istoria de 21 e ani a Romaniei. E UN FAPT CONCRET, nu o interpretare a unui om neinformat care “vede el” oameni amarati. Sa nu mai zic de ce impact benefic a avut cota unica de impozitare de 16% pentru economia Romaniei, masura luata tot in mandatul lui Basescu, dar cred ca intram prea mult in detalii.
Cand vorbesti probleme economice, informeaza-te te rog frumos. Pana atunci, poate ar trebui sa lasi presa de opinie la o parte si sa studiezi faptele, apoi sa tragi singur concluziile.
Si poate nu intelegi regulile capitalismului si democratiei. Sa stii ca asta este jocul, nu altul. Vorbesti de “Orice roman realizat are in spate”…da omule, asta e capitalismul. Cu asta a venit libertatea din 89 si ti-as sugera sa te adaptezi. N-am vrut comunism, asta e varianta, nu vreo societate utopica pe care o aveti in minte. Fiecare om trage pentru el si este dispus sa indoaie regulile in beneficiul propriu, asta inseamna politician, politist, pompier, pensionar, profesor, tu, eu, toti. Cand unul a indoit o regula, automat altul are de suferit. Cauza si efect, nimic nou sub soare.
3. Da omule, un popor evoluat se plange de detalii irelevante pentru tine. Asa cum si un african se plange ca ii mor copiii de foame. Noi suntem la mijloc, adica in mediocritate. Asta nu inseamna ca nu se plange peste tot.
Daca antiteza ta este “La noi nu se plange pentru ca in alte tari se plange pe lucruri mai simple si la noi se plange pe lucruri mai importante” o sa observi singur nonsensul.
Stai linistit, inteleg prea bine opinia unui om care este “anti-putere” dar am descoperit ca pentru bunastarea mea personala, eu sunt responsabil in masura de vreo 95% iar statul si guvernul in masura de vreo 5%. Mi s-ar parea o idiotenie crasa sa dau vina pe ei deoarece nu mi-e mie bine.
In schimb, sunt impotriva unui popor stupid, needucat, primitiv, inferior care vrea sa i se dea si se plange la bere sau la o punga de seminte de cat de rau este in tara asta si cum in alte tari este mai bine.
Hai sa-ti zic un principiu pe care sa-l iei si sa te duci la banca cu el.
In alte tari nu este lumea civilizata pentru ca sunt conditii mai bune. In alte tari sunt conditii mai bune pentru ca este lumea civilizata.
Hai sa-ti mai dau si tie si altora care citesc niste exercitii de logica elementara:
Coruptia exista pentru ca se da spaga sau pentru ca se primeste? Gunoaiele pe strazi exista pentru ca se arunca sau pentru ca nu le ridica primaria? Furtul exista pentru ca nu se aresteaza sau pentru ca lumea fura? Analfabetismul exista pentru ca nu sunt scoli sau pentru ca omul nu vrea sa invete? Trafic auto este pentru ca lumea merge cu masina, sau pentru ca nu sunt strazi si locuri de parcare?
Si inainte sa critici logica altcuiva, ti-as sugera sa studiezi niste principii academice, gen ecuatii logice, teza-antiteza, fapte si opinii, argument-contra-argument.
@Vlad:
Gresesti TOTAL (voit sau nu … :roll:) !!!!
Sa fi anti-Basescu , ACUM , ESTE !!!!! o solutie pt. Romania !!!! Pt. ca Basescu ESTE NUCLEUL CANCERULUI romanesc , iar cand un doctor extirpa cancerul din sanul unei paciente NU-SI pune problema INAINTE ce va pune in loc , ci DUPA !!!!!
Extirparea cancerului NU SE CONDITIONEAZA cu ce il vei inlocuii : nici o inlaturare de dictatori (pt. ca Basescu ASTA ESTE oricat “ai da-o de cotita”) , NU A FOST CONDITIONATA de existenta unui inlocuitor ❗
Iar chestia cu asa-zisa democratie (DOAR DE FATADA) nu o mai servesc , multumesc ! Am servit-o peste 20 de ani , cand Ceausescu declara PERMANENT de “crestera nivelului de trai si dreptul la alegeri libere” , dar stiam cu totii cum era … 🙁 Cred ca esti tanar , altfel ti-ai da seama ca esti IDENTIC cu “cateii” PCR-ului , agitatorii , propagandistii , zi-le cum vrei , care EXACT ASTA faceau : incercau sa ne convinga ca “laptele e negru” cand noi il vedeam alb … 😡
Stii ceea ce nu pricepi tu : ca N-O SA AJUNGI PANA IN VECI LA MASA CELOR MARI , oricat te-ai zbate sa-ti faci treaba de “palmas” de partid ; sunt mii ca tine , sunteti “aburiti” si prostiti ca vi se va da , ca “in desaga fiecarui soldat este un baston de maresal” , dar sunt doar “prafuri in ochi” , iar in final VETI MANCA ACELASI RAHAT CA noi !!!! 😈
Iar cand iti vei da seama , tu si celelate ” cozi de topor” va fi pre tarziu … 🙁
Nu uita ca si Vantu a crezut ca dupa ce il “va executa” pe Geoana (practic EL L-A FACUT PRESEDINTE PE BASESCU ) , o va duce regeste …; si uite “multamul” pe care l-a primit… 😉 (si si-a meritat-o pe deplin , nu-i plang de mila , dar ca sa vezi ca UNA socotesti si ALTA primesti cu banditii astia !) Sa nu crezi ca ceea ce sadesti astazi nu vei culege maine … Romanii ASTA FAC IN PREZENT , CULEG “ROADELE” indolentei , lacomiei si imbecilitatii lor ; pacat de cei care nu au fost partasi la asta ❗
Deci , ca sa am optiunea CA RAUL ACTUAL care domneste in Romania trebuie inlocuit , NU ma poti conditiona cu OBLIGATIVITATEA de a-mi expune optinea inlocuitoare. O VOI FACE LA ALEGERI ! Capcana pe care voi propagandistii oranj ne-o intindeti , de a va face publica o optiune pt. ca apoi voi sa le balacariti cu adevaruri si miciuni LA UN LOC , pt. ca oamenii , dezgustati , sa spuna ” toti sunt la fel (????!!!!)” , multumesc , dar nu o mai servesc … E adevarat , nimeni nu-i perfect , TOTI avem “bube in cap” , dar ORICARE dintre actualele personalitati politice ale opozitiei , E MAI BUN DECAT BASESCU !!!!!
Concluzie: DA !… , SOLUTIA PT. ROMANIA E INLATURAREA CANCERULUI “Baseco-PDList” !!!! Punct.
@Vlad:
Macar am scapat de-o grija. Esti mult prea prost si arogant. Nu ai cum sa fii PDL-ist. Aia contrazic logica si bunul simt, dar macar sunt vicleni si au o oarece inteligenta. Prostia, la care se adauga si fudulia, sunt doar caracteristicile targetului lor, deci esti in trend. Convins ca n-are sens sa mai polemizez doar pentru simplul motiv ca ping-pong la perete este echivalent cu sex de unul singur, pot doar sa-ti urez succesuri multe si sa ai parte exact de ceea ce-ti doresti, in tara ta prospera.
Daca facem o comparatie intre Socaciu si Prostie , ajungem la concluzia ca intre ei , exista o asemanare izbitoare.Daca alte popoare dubleaza , e problema lor dar si prostia lor.Nu e de mirare cand te duci in Franta , Germania sau italia si vorbesti o boaba de engleza cu ei , se uita stramb la tine.
Propun dublarea melodiilor , lui Socaciu in limba araba.Cat despre celelaltep robleme ale patriei noastre , cred ca nu se vor termina niciodata , indiferent de culoarea politica aflata la conducerea ei.
@Catalin
Da omule, esti prea inteligent sa dezbati cu mine. Lipsa oricarui contra-argument din comentariul tau este un semn clar de inteligenta la fel cum sunt si concluziile tale asupra mea ca persoana. Sa ai o viata frumoasa.
Crede-ma, faptul ca n-ai inteles si n-ai un raspuns, nu tine de capacitatile mele intelectuale cat tine de ale tale.
@Nostradamus
Este incorect sa faci analogia cu un cancer. Deoarece un organism poate functiona fara celulele afectate in timp ce o tara nu poate functiona fara conducere.
Solutia nu este niciodata “DA-L JOS PE ALA”, solutia este “SCHIMBA-L CU UNUL MAI PUTERNIC”. Intelegi diferenta?
Daca la o masina ai o roata dezumflata, solutia nu este sa o dai jos si atat deoarece o masina nu poate merge doar pe 3 roti. Solutia este sa o schimbi. Ca daca o dai jos si afli ca nu ai rezerva, ce faci? O pui la loc? Pui una si mai dezumflata? Si daca ai roata aia de rezerva mai bine umflata, as vrea s-o stiu si eu.
Si haide sa-ti mai zic un secret. Daca strangi 100.000 de oameni care iti impartasesc opinia, cel mai probabil poti sa faci o revolutie si sa-l dai jos pe Basescu. Go for it daca crezi ca este singura idee buna. Sunt sigur ca ati gasi si destula sustinere din partea altor partide sau trusturi de presa. Daca nu, pana la alegerile urmatoare nu se va intampla nimic.
Si pentru cei care inca mai zic de propaganda:
MAI OAMENI SIMPLI, ce rost ar avea o propaganda pro-Basescu? Mai poate sa iasa presedinte vreodata? VOI CHIAR NU PUTETI GANDI? Ce rost ar avea sa faci propaganda? Parca sunteti castigati la belciuge.
Constitutia Romaniei, Titlul 3, Capitolul II, Articolul 81, Punctul 4:
“Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.”
Cate mandate are Basescu? Este la al 2-lea. Mai poate candida? NU!!!
DE CE SI-AR FACE PROPAGANDA???
Ce rost are sa fac reclama la un produs pe care nu o sa-l mai vand niciodata?
Si mai mult, credeti ca cine va veni la putere ii va mai pastra pe Udrea, Boc si restul? NU, e evident. De ce si-ar face propaganda?
@Vlad: tu ori esti platit la numarul de caractere propagandistice scrise, ori trebuie sa faci o vizita la psihiatru. alta explicatie pentru rezistenta eroica, de tip pedelist in studiourile tv, intr-un mediu ostil ca asta zau daca gasesc
@all: Omorati-l, ca daca-l lovesc se chinuie!
@Victor Ciutacu
Nici una, nici alta, imi plac dezbaterile. Oricum, sa nu credeti ca ma asteptam sa fie lumea de acord cu mine pe blogul dumneavoastra.
In vremea de odinioara cind ne uitan la tv la unguri rideam de WINETOU care vorbea ungereste si ne distram copios cum suna traducerea . Nu cred ca este o idee buna . Cu atit mai mult cu cit incultura si incompetenta ne striveste sub povara lor cotidiana .
@Vlad:
Inchei aici pt. ca deja am abuzat prea mult de rabdarea lui Victor , iar voi vad ca scoateti ineptiile pe banda rulanta …
Basescu ESTE UN CANCER pt. ca si-A DEPASIT cu mult prerogativele si DREPTURILE si a mai facut-o si intr-un mod ABERANT , NOCIV , ba chiar OSTIL pt. tara , in schimb F. PROFITABIL PT. GRUPURILE DE INTERESE (chiar si externe , dar NU in interesul Romaniei !!!). Oare “cancerul” nu se comporta similar in corpul uman …? 🙄
Si , EXACT ca si cancerul , A DEGENERAT functia prezidentiala , si-A EXTINS influenta si a “ATACAT” toate celelate organisme ale statului care au fost ostile comportamentului sau abuziv si aberant!
Tu spui ca Romania nu poate sa functioneze fara conducere ; pe cat pariem ca fara CONDUCEREA Basesco-PDLista Romania ar functiona MAI BINE si singura ?! 😉
Faci afirmatia: solutia este “SCHIMBA-L CU UNUL MAI PUTERNIC”. Uauuuu …!!!! Tu iti dai seama ce aberatie spui ?! Pai Stalin a fost clar MAI PUTERNIC decat Basescu da’ asta nu inseamna ca ar vrea cineva sa-l schimbe cu el .
Nu , copilas … (ca vad ca trebuie sa-ti explic ca la bebelusi) , solutia este “sa-l schimbi cu unul MAI COMPETENT , MAI CORECT si MAI RESPECTABIL !!!!!” Ca NU a fi PUTERNIC , ca si conducator , este in interesul tarii si al poporului, ci calitatile enumerate mai sus. Iar la ora actuala , ORICARE din personalitatile politice ale OPOZITIEI sau ale societatii civile , DEPASESC in competenta , corectitudine si respectabilitate (desi au si ei defecte …) , actuala Putere Oranj.
Si ar mai trebui sa intelegi un lucru: desi i se zice “putere” fortei politice care conduce o tara , aceasta AR TREBUI SA FIE , de fapt , “SLUGA” PROPRIEI TARI SI AL PROPRIULUI POPOR si “sa slujeasca , IN MOD REAL , intereselor acestora” ❗ (de altfel , din cate stiu , se si jura pe Biblie pt. asta … 😛 )
Buuuunn …. Eu , unul , am pus punct aici la acesta discutie. Scuze Victore ca am abuzat de blogul tau , dar si rabdarea noastra are o limita , in schimb tupeul sau prostia (greu de separat una de alta) constat cu tristete 🙁 ca sunt nelimitate …!
@vlad
(in ideea ca victor iti mai da accept la posturi)
Eu de obicei merg dupa ideea ca a te certa pe net e ca si cum ai participa la olimpiada retardatilor(e o parere personala, nu vreau sa creada cineva ca fac o referire, e doar la nivel de perceptie), oricine castiga, tot retardat este. Dar de data asta fac o exceptie deoarece o descoperire unei surse de informatii este sau ar trebui sa fie un scop de maxima importanta cand faci surf pe net. Uite, eu personal nu te cred ca noi suntem in cea mai buna situatie economica din ultimii ani, de aceea as dori sa postezi un link cu niste date, care sa confirme ipoteza ta. As vrea ca datele sa fie din surse independente de conducerea romaniei, si cand zic independente ma refer ca bunastarea respectivelor surse sa fie independenta de actiunile care le-ar putea lua conducerea fata de acele surse
PS: @Vlad , am uitat sa-ti raspund la ultima intrebare: “DE CE SI-AR FACE PROPAGANDA??? , ca nu mai poate candida inca o data …”
Raspuns:
1.Pt. ca se considera (DOAR el) un Putin al Romaniei si … ; sper ca intelegi continuarea si dorinta , nu mai dezvolt … 😉
2.Pt. ca aproape TOT ce misca in PDL inseamna BASESCU , iar daca el se prabuseste (chiar si ca imagine) trage tot PDL-ul dupa el !:)
3.In cazul in care PDL-ul se prabuseste singur , iremediabil , SA SE POATA SALVA EL si cativa acoliti (bineinteles nelipsind “mirifica” EBA) si sa constituie bazele noului partid … Alba-ca Zapada (ca tot e la moda …:D).
Clar ?
@Ciprian
Nu stiu de ce n-ar lasa comentariile deoarece exprimarea de opinie nu cred ca incalca niste reguli majore in anul 2011. Asa ca:
1. Printre altele, am si un blog asa ca dezbaterea de pe net este un hobby de-al meu. Evident, nu iti impartasesc aceeasi opinie in privinta cu retardarea.
2. Daca nu ma crezi pe mine, ok, nu sunt aici sa te conving. Doar nu crezi ca am venit pe blogul lui Victor Ciutacu, unul dintre cei mai mare antipatizanti ai lui Basescu & CO. ca sa convertesc lumea la portocaliu. Dupa cum am zis si mai sus, nu ma astept sa fie lumea de acord cu mine, doar vroiam sa-mi exprim opinia si eventual sa raspund altora.
Daca esti interesat de informatiile economice de pe periaoda mandatului lui Basescu, ti-as sugera sa faci singur cercetarile deoarece vad ca ai diverse filtre subiective. Majoritatea datelor existente sunt de la Institutul National de Statistica, entitate ce apartine statului si preluate de publicatii private.
Totusi, daca nu ai observat un trai mai bun in ultimii 6 ani fata de cei 15 anteriori, inseamna ca am trait in tari diferite.
Pot sa-ti dau niste indicii pe baza carora sa faci cercetari independente : Industria auto, imobiliara, turismul extern, bunuri de lux, electronice si electrocasnice, hypermarketuri. Toate acestea au fost in crestere si toate acestea s-au datorat unei puteri de cumparare mai mari a cetateanului roman.
@Nostradamus
Rabdarea lui Victor Ciutacu este doar unul dintre lucrurile de care ai abuzat pe langa lipsa de logica, incoerenta in argumentare, afirmatii nefondate si limbaj jignitor. In acest sens, e bine ca ai incheiat aici.
@Victor Ciutacu
A fost ultimul comentariu al meu pe acest articol. Scuze daca am deranjat prea mult.
sper ca v-ati lamurit ca n-o sa picati niciodata de acord si ca va opriti
Inainte de a-i raspunde doua chestii lui vlad(logic vb ultimele dat fiind mesajul sau catre tine victor) mi se pare corect, dat fiind faptul ca trimit mesaje pe pagina acestui post, ca sa zic ceva si despre subiectul acestui post:
Sunt de parere(nu am fost atent la celalalte postari deci nu zic ca este originala) ca noi pur si simplu incercam sa ne simtim puternici, adica nu putem sa facem nimic in legatura cu politicul, atunci hai sa dam in asta ca putem, ca e un nimeni. Nu cred ca e ignoranta, cred ca e lasitate.
@vlad
1. Sursa ta nu prea intruneste conditiile mele(daca ar trebui sa explic de ce atunci probabil ca ar trebui sa iti reevaluezi capacitatile tale de analiza)
2. Nu cred ca tu o sa mai raspunzi la asta dar mi se pare ca in ziua de azi a lasa o conversatie fara un sfarsit din ambele parti este o mare problema.
3. Daca memoria ma ajuta eu voi lua in considerare statisticile dupa 2008, din nou, te voi lasa sa iti dai cu parerea de ce