Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Cei mai egali dintre talibani

Cei mai egali dintre talibani

La ora la care scriu acest text (şi sunt mai bine de 48 de ceasuri de la terminarea emisiunii), habar n-am care-i percepţia generală asupra desfăşurării ei. Dat fiind că nu eu sunt cel care candidează la bine plătita dregătorie europeană, iar viaţa mea de om obişnuit nu e influenţată în vreun fel de trecătorul episod “EBA şi Tonomatul”, nici nu sunt extrem de apăsat pe tema asta. Însă nu pot să nu remarc două lucruri. Primul dintre ele – recunosc, cu satisfacţie profesională – este că probabilul acord al Elenei Băsescu pentru legalizarea marijuanei a fost ştirea altfel ternei campanii electorale pentru alegerile europarlamentare, inspiraţia atacurilor politice a unor lideri de partide lipsiţi de idei şi, un week-end întreg, materie primă pentru ştiri şi dezbateri pe toate posturile importante de televiziune.

Al doilea, însă, o scriu cu amărăciune după ce am şi spus-o răspicat în emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea, e că talibanii anti-Băsescu nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ai preşedintelui României. Atâta ură la un loc, translatată (virtual sau chiar prin viu grai) Elenei Băsescu şi mie pentru că n-am tranşat-o în direct, rar mi-a fost dat să văd. Traian Băsescu este un personaj care polarizează. Îl placi sau îl deteşti, variantă de mijloc nu există. Nu ştiam că-i şi contagios, fie şi prin tranzitivitate. M-am lămurit citind uluit o postare (mult sub media de violenţă verbală a ultimelor zile) de pe blogul meu: “de azi, nici nu mai meriţi să te numeşti tonomat”. Cred că orice cuvinte suplimentare sunt de prisos…

Mai mult, aici

P.S. Vreau să-i felicit din suflet pe “colegii” de la Antena 3, autorii recent premiaţi de breaslă ai celui mai bun jurnal de ştiri, singurii din toată piaţa media serioasă care n-au găsit nici o ştire în toată emisiunea produsă de Trustul Intact. Şi să-i mulţumesc public Gabrielei Vrânceanu Firea pentru fair-play.

UPDATE: Ion Cristoiu sugerează candid că întrebarea privind legalizarea drogurilor ușoare ar fi fost pusă la cererea Elenei Băsescu. Așa-i când te retragi ca să demonstrezi ceva, iar efectul e invers. Ajungi să accepți necondiționat invitați în promo-uri electorale înregistrate și să devii accesoriu nedorit în emisiunile altora.

POVESTEA POVEŞTII

Comentarii

comentarii

Similar Posts

183 thoughts on “Cei mai egali dintre talibani

  1. @Costin Tanasescu: emisiunea de aseara era inregistrata de joi. iese europarlamentar, dar nu in urma emisiunilor, ci a directivelor stricte

  2. Stiu care sunt directivele Victor. Acum sa vedem daca membrii pedelisti o s-o voteze! Am facut o mica socoteala si vor pierde din cauza lui EBA cam doua locuri de europarlamentar.
    Dar, nu-i asa, nimic nu-i prea mult pentru fata lu’ tata!

  3. Am spus de multe ori că, nimic nu este întâmplător şi că toate au un scop (fie că acceptăm cu înţelepciune, fie că negăm cu vehemenţă). Indiferent cine a fost în spatele acestei neaşteptată… “întâlnire de gradul III” (la care, din fericire, n-am asistat!) văd că şi-a atins scopul. Diabolică minte!

  4. Domnu’ Vector!

    aveti dreptate cu emisiunea aceea, nu m-am asteptat la nici o transare in direct, chiar nu am privit emisiunea, nu-mi pare rau, dar n-am vrut sa-mi creasca tensiunea pentru ca prezenta fetei asteia mi se pare suprema sfidare a neamului romanesc…atunci nu pot sa-mi fac rau singur.Altceva voiam sa zic, ceva important: chestiile astea cu ratingurile, “succesurile” posturilor antene, chiar credeti ca este interesant pentru mine telespectator? iau eu leafa functie de ratingul postului?Analizati-va textele, si dv si Gadea si mai ales Badea…zau asa, m-am bucurat o data, de doua ori, de trei ori , dar sa ma bucur de trei (3) ori pe seara de ratingul vostru? Zau asa, e chiar prea mult!

    Si ce se intampla, incepeti sa fiti en froid cu maestrul? Ha , ha! asta-i buna! Pai cred ca trebuie sa observati ca Maestrul este un lup singuratic…nici la emisiunea lui cu fata asimetricului nu am privit…maestrul este totusi o figura carismatica la JN si la Antene…va jucati cu focul?Da!In acelasi timp, Maestrul e maesrtu , dar nu cred ca este cu capul in nori , cine i se pune de-a batul cred ca nu face un lucru bun…:)Vom trai si vom vedea:)Succesuri la rating:)

    Care este realitatea cu premiile astea ca TVR1 zicea ca ei au primit cele mai multe premii, asa cum ati prezentat voi am inteles ca Antenele sunt marile castigatoare?

  5. @Maximmouse: m-ai mai vazut pe mine punand tabele cu ratinguri? Badea-i foarte pasionat. eu nu incep, ci continui en-froid-ul. si asa mi se pare ca am inghitit destul facand pe domnul. cat despre premii, imi pare rau, nu sunt profesionist de televiziune, deci habar n-am care-i lista premiilor.

  6. Ciutacule,

    Tabelele cu rating-uri e drept ca nu mai pui. Dar ai facut clasamente cu nr. de postari pe blog vizavi de varii sujeturi ? Sa videm unde sa baga forumistii sa scrie (ca deja ai 103 cu Fata Jucatorului -> Te pregatesti vad sa fii altetz)

    Fiara.

  7. Ha,ha!Touche!Nu despre el,dar despre altceva.Si ca sa lamurim lucrurile in legatura cu Tudor:nu am fost ,nu sunt,nu voi fi amanta sau prietena sau orice vreti de genul asta in ceea ce il priveste pe el.Nici eu nu sunt lamurita de ce a contat ceea ce am facut eu si am spus eu.Aici sunt intr-o nebuloasa totala.Doar ca ma deranjeaza tratamentul pe care il primesc anumite persoane.Si sa stiti ca nu mi-a fost deloc usor cat a fost guvernarea liberala.Altii ar fi cedat si ar fi renuntat.

  8. Te felicit pentru emisiune, a fost un succes; nu datorita tumultului generat de comentariile partinice si partizane ci pentru ca ai creat un eveniment mediatic.
    Calitatea de subiect imperios exploatabil a mirosit-o, desigur si “Maestrul” (Cristoiu), nu putea lasa sa-i scape ocazia.
    Sunt insa total in dezacord cu “elucidarile” Domniei sale si iti cer ingaduinta sa comentez, pe blogul tau (asa exista sanse sa citesca si cine merita :-):
    1. E o tampenie sa sustii ca orice regurgitare de prostie monumentala, reinghitita apoi indoielnic creeaza premise pentru o «spectaculoasa legitimare ca politiciană» (citat din Ion Cristoiu). Este perfect adevarat ca sunt inzecite exemple – nu stiu de ce imi vine imediat pe limba numele Udrea – dar asta e doar jalnica ilustrare a momentului penibil in care ne gasim, si ne invartim moebusian. Si absolut, dar absolut nimic mai mult
    2. In politica conteaza, intradevar, imaginea si DOAR (hélas !) imaginea, dar jalnicele trucuri de starleta care intrerpreteaza manelistic (vanataia de la Arad mi s-a parut insultatoare chiar pentru pentru o inteligenta submediocra) nu sunt altceva decat niste scalambaieli pe masura «unei păpuşele care a cerut tatălui, bătând din picior, să-i cumpere pe post de poşetă de lux o jucărie numită a face politică» (citat din acelaisi I.C.)
    3. Faptul ca a purces la o campanie itineranta de candidat independent prin tarisoara nu are nimic de a face cu calitatile personale ale papuselei in chestiune ci cu bine unsa masina de campanie, care desi e vopsita in vede cacaniu se alimenteaza de la aceleasi conducte ca si PartiDul prezidentiaL Sa fim bine intelesi, butaforia e de exceptie, dar a te face ca nu vezi sarmele din spatele marionetei e prea «de porc».
    4. Mi s-ar putea parea nostima remarca urmatoare : «Elena Băsescu şi-a prezentat perioada de fotomodel ca un hobby şi a făcut haz de faimoasele stângăcii de exprimare». Nu-mi vine insa sa zambesc deloc atunci cand imi aduc brusc aminte ca, potrivit declaratiilor aceleiasi protagoniste, grosul veniturilor sale provine tocmai din acest « hobby ». Cum poti finanta dintr-un biet « hobby » o extrem de costisitoare campanie, basca « Range-ul »,« Rolexul », « Kelly bag-urile ». « Jimmy Choo-ii » ? In orice democratie normala o asemenea disproportie ar trimite candidatul la vestiare inainte de prima repriza. Nu si la noi, intr-o tara in care venitul mediu este de 5 ori sub media europeana…
    Ce ar mai fi de spus ? Nu pot decat sa fiu de acord, apoteotic, cu Dl. Cristoiu : «Elena Băsescu poate să-şi piardă locul la Bruxelles. A câştigat deja locul în politică». Pe plaiurile mioritice acesta e un adevar sinistru. Care nici nu mai merita demonstrat.

  9. Domnule Ciutacu, in opinia mea, termenii reprezinta idei. dumneavoastra aici aveti un blog de idei, disputa este in planul ideilor.Deci, ne faceti talibani si isterici.Pai, de ce sintem talibani domnule Ciutacu?? Pentru ca am dorit crucificarea progeniturii prezidentiale? In opinia mea, nu persoana conteaza, ci cea ce reprezinta ea in societatea noastra, adica una din racilele sistemului politic.Ea reprezinta intruchiparea parvenitismului in politica, dorinta ei de parvenire pe capitalul lu’tacsu,desi, ea ca persoana este total needucata si handicapata, mai are si aere de intelectuala cu scoala in Aemerica. Toate parvenitele astea Udrea, aia de la camera etc. reprezinta starea de mocirla politica intr-o societate care daca nu promoveaza valorile, nonvalorile au pretentia sa se cocoate in PE. Noi vrem sa-l radem pe Basescu, bineinteles, el este intruchiparea sistemului ticalosi care, a viciat climatul politic, este corupt pina in maduva oaselor, foloseste justitia in lupta politica, minte si rasuceste adevarul dupa bunul plac, este un badaran care a dus presedentia la cel mai jos nivel in ochii strainilor, a adus la guvernare un guvern catastrofal etc.etc.Intr-un cuvnt este o pacoste nationala.Toate aceste aspecte au fost acceptate pe acest blog de dumneavoastra, deci atunci erati taliban cu noi si acum dintr-odata v-a luminat zorii civilizatiei basesciene si ati ajuns la concluzia ca este mai bun pactul cu dusmanul, in acest moment critic.Bravos, coloana vertebrala domnule, “este blogl meu folosesc fix ce termeni vreau”.Bineinteles ca folositi ce termeni vreti(idei adica) dar aveti atunci si condescendenta sa le aparati atunci cind, talibani ca mine, va ataca ideeile si faptele.Nu cu epitete si cu “jucariile mele” se poarta o disputa de idei ci cu argumente, judecati si eventual concepte. Eu stiu foarte bine de ce ati sarit ca ars, deoarece nu exista aparare la atitudinea dumneavoastra din interviul cu odrasla. Felicitari ceata creeata de dumneavoastra are sanse sa aduca impostoarea in PE, unde ne va face de ris fie ca vorbeste fie ca tace.

  10. eu as decreta ildegal dreptul la vot uei persoane ce nu stie sa scrie sau sa citeasca. adica ai hotarat ca in viata ta scrisul sau cititul nu are nici o importanta atunci cu am putea noi sa consideram ca esti in stare sa decizi binele tarii? daca tu habar nu ai ce scrie in buletinul tau te rugam frumos poti sa mergi in continuare cu vacile la pascut, dar lasa votul altcuiva care mai mult ca sigur va lua o decizie mai buna care sa fie si absenta de la vot, pana la urma politica nu e ca olimpiada: aici nu e important sa participi ci e important sa faci treaba.

  11. Cand am vazut update’ul cu “Povestea povestii” nu am putut sa nu ma gandesc si la un titlu oarecum asemanator, de Creanga.
    off topic: reactia mea cu privire la meci se vroia o tachinare nevinovata intre un stelist si un dinamovist, nimic mai mult.

  12. @victor: corect pana la un punct punctul tau de vedere. toti candidatii ar trebui tratati cam la fel. insa, pentru cei despre care stim ce le poate pielea, parca n-ar strica o doza de circumspectie.pe de alta parte, oricat l-am dezavua pe presedinte, nu se face sa mutam toata ura noastra spre fiica, asa cum vad ca se practica.

  13. Trebuie sa incetezi sa-ti ceri scuze cind iti faci treaba bine…asa cum un jurnalist trebuie sa fie (care vorbeste cu toata lumea)

    Plus ca te-ai inmuiat dupa ce ai vorbit cu EBA si ai vazut ca nu nici vinovata nici proasta. In definitv alegatorii sint cei care decid cine ii reprezinta si care sint calificati. Treaba voastra e sa le dati prilejul sa-i judece. Nu?

  14. Sunt total de acord cu Sorin M. Atat timp cat duduia aia de pe Dorobanti isi doreste votul romanilor ca sa ii reprezinte, e si dreptul cetatenilor de a fi informati corect referitor la IQ-ul dansei, probabil subunitar.
    Toanta asta isi permite sa jigneasca studentii care i-au pus niste intrebari cat se poate de legitime, poate putin a lipsit sa ii faca si gaozari. In schimb tu Victor, te porti cu ea cu manusi. Ce bine ca esti un domn!

  15. @zmeul cel mic: deduc ca ar fi trebuit sa intuiesc joi seara ca se va certa ea vineri dupa-amiaza cu studentii. misto concept 🙂
    @Tio: nu se scuza nimeni, incercam sa port un dialo rational; zadarnic.
    @brazvan: asta incercam si eu sa explic, ca EBA nu raspunde pentru tac’su; eventual invers, da’ si aici e mult de discutat. in fine, mai selectez musteriii.

  16. Ceea ce pot sa spun e ca a fost intr-adevar o emisiune buna,
    cu reactii mai mult proaste decat bune —
    nu reiau detaliile, ca vi le-a servit elegant Victor —
    insa e departe de a fi un subiect de frecat o saptamana.
    Asta arata inca o data obiectivele mici
    cu care se preocupa lumea in minunata tarishuara.
    Cazul Elena Basescu poate fi interesant
    pentru psihologii preocupati de efectele copilariilor nefericite,
    insa ca subiect de presa politica, domnita poate fi epuizata
    intr-o dupa masa, lucru demonstrat
    de repetarea poeziilor de ca_at din emisiunea lui Victor
    si pe inregistrarea cu maistru’ Cristoiu.
    Filmati-o dracului cu blue screen
    si inlocuiti de fiecare data realizatorul.

    Insistenta pe subiect risca sa faca praf
    aspectele pozitive ale initiativei lui Victor.
    Intoxicatia se poate realiza si cu oua stricate,
    si cu ciocolata in exces.
    Cantitatea e criminalul calitatii.
    Sa nu transformam punctul in virgula din drag de elasticitate.
    E prea discret pragul intre genialitate si penibil
    ca sa ne-ntindem in halu’ asta.

  17. Nu trebuia sa banuiesti joi ce se va intampla vineri. Era suficient sa stii ce ii poate pielea (in cazul ei, nu ii poate) si sa stii ca “ce se naste din pisica soareci mananca”. Expresia “nip in the bud” iti spune ceva?

  18. Comentez din calitatea de observator, adica a celui care a avut ocazia sa fie in platou (si pe langa) la momentul emisiunii si va spun urmatoarele:

    1. Media inflameaza. Povestea de pe ecran va fi mereu de 10000 de ori mai grandioasa decat ceea ce se intampla in realitate.

    2. In realitate, candidata la europarlamentare Elena Basescu a venit la emisiunea jurnalistului Victor Ciutacu. A venit cu masina proprie, a urcat scarile singura, si-a pus apa in pahar, a vorbit cu toata lumea. La emisiune, a fost cum s-a vazut. Dupa emisiune, toata lumea a plecat acasa. Pe Victor Ciutacu l-a sunat nevasta sa faca cumparaturi de la o benzinarie si asta a fost tot.

    2. Punctul doi sugereaza ca, de fapt, si lumea asta e simpla. Senzatia ca cine stie ce jocuri fac oamenii astia, ce conspiratii se-ascund in spatele unei emisiuni si altele apartin imaginatiilor bogate si imposibilitatii de a crede ca, intr-adevar, viata e destul de simpla.

    4. Impresia ca o emisiune trebuie sa genereze controverse. Discutiile civilizate ce-au? Si de cand discutia civilizata a devenit egala cu pupincurismul, lipsa de curaj, protejarea invitatului s.a.m.d.?

    5. Oamenii din fata televizorului inteleg (si vor intelege mereu) cu ce om au de-a face. Nu e nevoie sa faci un om sa se simta ca ultimul om ca sa dovedeasca ca e prost, idiot s.a.m.d. In definitiv, de ce punerea la zid trebuie sa fie scopul final? Adica despre Vanghelie stim cu totii ca e certat cu limba romana. Asta inseamna ca daca ar fi invitat la Ciutacu, el ar trebui, doar din rea-vointa si spre amuzamentul celorlalti, sa-l puna sa conjuge iar ‘a fi’ ca sa ne convingem ca de la Turcescu incoace tot n-a invatat nimic?

    As recomanda detasare in actiuni si-n simtiri. Pe mine sindromul ‘albiei de porci’ e cel care ma sperie. EBA e candidat. La fel cum, constitutional vorbind, oricare dintre voi ati putea fi la un moment dat.

  19. D-nule Ciutacu, nu inteleg. Sa-l fi “strans “portocalii” cu usa”, pe mogul?
    V-au amenintat iar familia?
    D-nul Cristoiu, considera mai importanta o independenta( FARA PROIECTE !) decat,sa zicem, d-na Weber sau d-nul Severin? D-ra are minute speciale de antena,in campanie?

  20. @Ioana S: nu mi-a amenintat nimeni familia, iar strangerile mogulului nu fac parte din panelul preocuparilor mele. Renate Weber vine deseara, iar Adrian Severin (invitat si el) e la Botosani. pe Cristoiu va rog sa-l intrebati personal.

  21. @andreea vasile

    Constitutional vorbind, oricare dintre noi ar putea candida la europarlamentare. Practic, majoritatea dintre noi avem suficient bun simt sa stim daca avem sau nu ce cauta acolo. Cu alte cuvinte, ne stim lungul nasului. La Elena Basescu, ca de altfel si la ceilalti membri ai familiei, bunul simt lipseste cu desavarsire.
    Spui ca ar trebui sa ne detasam in actiuni si in simtiri. Cum putem face asta cand “traim in romania si asta ne ocupa tot timpul”? Ar trebui sa privim cu seninatate cum analfabetii ajung sa ne conduca?

  22. @zmeul cel mic

    Ea candideaza, tu n-o votezi.
    Asa se joaca-n democratie.
    Daca ne plangem de ta-su ca ne cioparteste democratia,
    solutia e sa facem si noi la fel, in directia opusa?
    Da-mi o solutie democratica
    pentru a o impiedica pe EBA sa candideze.
    Eu nu stiu decat ce e de facut din momentul in care candideaza.
    N-o votez.
    Astept cu mare interes o rezolvare democratica
    a disconfortului produs de candidatura fetei asteia.
    Altfel pedalam in gol.

  23. ciutace, sa stii ca eu le dau dreptate premiatilor de la stirile A3: nimic din ce scoate pe gura un candidat NU este o stire. oricat te-ar oftica asta, cu tocsou’ tau minunat nu produci decat vorbe. “cutare a zis ceva” nu e stire decat in cazuri in care produce efecte concrete si eventual imediate: “bush a declarat razboi irakului” e stire, “gigi a declarat ca vinde steaua” nu e stire. n-am facut facultatea de deontologi, dar oricine incearca sa vanda vorbaria drept “stiri” e un rahat.

  24. @zmeul cel mic: EBA nu e la conducere. Cel mai simplu mod de-a o sanctiona e sa te duci la vot si sa nu pui stampila pe ea. Ma indoiesc ca ‘revolta’ de la sectiunea comentarii e mai de folos 😉

  25. Andreea, cel mai simplu mod de a o sanctiona (sau de a lauda, in functie de persoana) e in primul rand a o arata lumii asa cum e in realitate. Nu varianta cosmetizata (la propriu si figurat). Probabil vom descoperi ceva inspaimantator. Dar de ce ar trebui sa fie asta problema noastra? Nu e democratic? Cum sa nu!

    PS. Inainte de a deveni “independenta” (yeah, right), EBA era presedinte PDL la tineret daca nu ma insel… Era deci in conducere.

  26. Dar orice om isi va da in cele din urma arama pe fata. Ceea ce vreau sa spun este ca nu trebuie sa existe o persoana care sa arate adevarata fata a cuiva, ci omul respectiv o va face oricum. Nimeni nu se poate preface la nesfarsit, daca despre asta este vorba. Si-apoi, discutia despre realitate nu-si are rostul. Daca am vedea cu totii la fel probabil nici nu am mai discuta aici. Asadar, aceste emisiuni cred ca trebuie privite si ca momente in care oamenii sunt pur si simplu prezentati altora. Cei care privesc vor lua ce considera necesar/relevant din ceea ce vad. 🙂

  27. Am urmarit emisiunea. Te superi domnu Victor ca nu toti te lauda pentru aceasta emisiune. Si te inteleg ca e omenesc.
    Stii de ce sunt atatea reactii? Pentru ca lucrezi cu dubla masura. Una spui cand nu sunt oamenii de fata si alta cand ii ai pe post in direct. Nu mai esti la fel de curajos. Este slabiciunea ta si nu esti singurul (si Cristoiu facea la fel, poate d-asta il si scuipi discret acum).
    Acea emisiune si acest blog exista, desi clar ca-s ale tale, dar exista atata timp cat suntem noi astia isterici, talibani, intelegatori, rationali, etc.
    Argumentul tau ca foloseste telecomanda sau iesi de pe blog nu e corect. Si stii asta. Respecta-ti publicul. Astia care-s aici (isterici, lingusitori, inteligenti, rationali, talibani) astia sunt publicul tau. Si aici si acolo. Respecta-l. Pentru ca noi suntem oglinda ta. La fel esti si tu: uneori isteric, alteori rational, alteori intelegator iar alteori superinteligent). Ne alungi pe noi, te alungi pe tine. Alungi talibanii? Alungi si talibanul din tine? In fiecare din noi exista cate putin din fiecare. Cand hulim cate ceva din astea la ceilalti le hulim si in noi.

  28. Tu vrei sa astepti ca fiecare politician sa-si taie singur craca de sub picioare? Esti Duncan MacLeod from the clan MacLeod? 🙂

  29. @ Anca:

    Chiar ai impresia ca traim intr-o democratie ? E foarte democratic sa candidezi ca independenta cu tot PDL-ul in

  30. Andreei Vasile
    Aţi fost în culise. Foarte bine.
    Ziceţi aşa: “În realitate […]a venit cu masina proprie, a urcat scarile singura, si-a pus apa in pahar, a vorbit cu toata lumea”.
    Cinematografică relatarea.
    Ce trebuie să preluăm din asta? Ce să ne mire? Ce să ne bucure? Ce să ne liniştească?
    Faptul că urcă scările singură? Că nu are vreun handicap locomotor? Că a ştiut să facă ce un cimpanzeu face, numai după ce vede – să-şi pună apă în pahar?
    Că a vorbit cu toată lumea? La asta să ne oprim , ca la ceva tuşant?
    Fiica Preşedintelui vorbeşte CU TOATĂ LUMEA?
    sau
    Fiica Preşedintelui VORBEŞTE cu toată lumea?
    Înclin să cred că v-a impresionat faptul că vorbeşte, aproape din reflex, aproape uman, chiar şi atunci când acest exerciţiu de prestidigitaţie, vorbitul,nu-i e impus de cerinţele din campania electorală.
    Dacă postarea dv. e datată 1 iunie, înseamnă că deja ştiţi ce i-a mărturisit lui Cristoiu: că vrea să ajungă să vorbească, după ce se va perfecţiona în această activitate, la fel de repede ca BOC.
    Vi se pare normal ca un om care la 30 de ani îşi propune să deprindă vorbitul, aşa cum altul şi-ar propune să înveţe să schieze, să danseze, să înoate…, să fie reprezentantul unui grup, nu mai vorbim de o ţară! – într-un spaţiu oarecum oficial? Să zicem scena căminului cultural, nu parlamentul european…
    Argumentul EBA e candidat, aşa cum oricare dintre noi ar putea fi e cel puţin ridicol.
    Înainte de-a ne resemna constituţional că EBA e candidat, orice om capabil să-şi pună singur apă în pahar atunci când are un recipient plin cu apă şi un pahar gol la dispoziţie are dreptul să se întrebe CUM A AJUNS EBA CANDIDAT?
    Păi, ştim! – o să ziceţi dv… Impusă de Băsescu şi susţinută de PDL. De acord. Adică violând principiile concurenţei (câştigă cel mai bun) şi, inevitabil, pe cele ale moralei şi democraţiei.
    Din pricina asta orice om de media care îi facilitează apariţia în public, conştient fiind că e o non-valoare, se face părtaş la măsluiala de care pomeneam.
    Eroarea dlui Ciutacu nu constă nici în faptul că a făcut emisiunea, nici în acela de-a fi fost, conform opiniei domniei sale, neutru şi politicos, dar lăsând spectatorilor deplina libertate s-o radiografieze pe EBA până în lumenul vaselor ei de sânge sparte sub ochi, sub presiunea campaniei: eroarea constă în aceea că, deşi are experienţă pe sticlă, n-a ştiut să aprecieze cum filtreză sticla demersul său. Dincolo de sticlă, în casele inteligenţilor sau prostovanilor care suntem, a ajuns ca un “pact cu diavolul”.
    Dacă sintagma asta vă pare exagerată, atunci ca un pact cu “las’ că merge şi aşa”
    Ori “lasă că merge şi aşa” e maladia care ne ţine în scaunul cu rotile, departe de lumea civilizată sau care se străduieşte să pară civilizată, sau măcar mai riguroasă.
    Acest scaun cu rotile poate deveni oricând un scaun electric. Presa, cea de-a patra putere în stat, se joacă uneori cu ştecherul.

  31. @ Anca :

    Scuze, a plecat gresit. Vroiam sa spun ca ,copilul-femeie are PDL-ul in spate dar ne minte cu un tupeu ordinar cum ca ar fi independenta.

  32. Ancăi…
    Falsa simplificare a datelor problemei pe care i-o propui unui forumist e nocivă.
    EBA candidează. Tu n-o votezi. Asta se va întâmpla, evident. Unii, mulţi nu o vor vota sau nu se vor duce la vot.
    De ce nu discutăm aspectul anterior?
    Cum de a ajuns EBA candidat? Există o mulţime de oameni suficient de obedientă, de disperată să obţină nişte favoruri de pe urma apartenenţei la un partid, încât, deşi a văzut-o, cu toate … anomaliile ei, că nu le mai poţi numi defecte, a acceptat să semneze pe o listă, spre a o pune în postură de candidat?
    Fireşte că da.
    Asta e ceea ce ar trebui să te preocupe.

  33. normalul a devenit exceptie in tara asta. se supara poporul pe om ca a fost politicos cu invitata din emisiunea sa.

  34. Ai perfecta dreptate.Cu aceasta Ciutacu se duce linga radu moraru sau ion cristoiu;Succesuri garantate daca o tine asa.

  35. Caruntule, poporul ii spune revolutie, conducatorii ii spun anarhie sau terorism. Chestia e din ce unghi privesti. Oricum, n-am sperante in generatia asta si nici in urmatoarea sa faca mare lucru. Faptul ca maxima pedeapsa pe care tu, ca cetatean, poti sa i-o dai unui guvernant e sa nu-l votezi ar merge intr-o tara serioasa unde institutiile chiar functioneaza si societatea civila e cu adevarat utila si mereu atenta, dar la noi e mult prea putin. Ma uit cum in tari cu mult mai dezvoltate decat a noastra, lumea iese in strada si se bate cu scutierii din cauza unor masuri considerate la noi mizilicuri, parlamentari din Marea Britanie cerandu-si scuze public pt. niste insusite aiurea, parlamentar sud-coreean care se sinucide pt. ca nevasta-sa e suspecta, nu invinuita, de frauda. Nu stiu cum se face ca la noi vad insi care ies in strada si se bat doar cu ocazia unor meciuri de fotbal, la bilete de tratament, la impartitul apei sfintite pe la moastele Sf. Paraschiva si cu ocazia diferitelor parade de poponari. In rest, lumea e vesela, iese la gratare, se ploconeste, se distreaza si se imbata si fac hore campenesti pe la diferite vizite prezidentiale, parlamentare sau in campanii electorale, se distreaza prin cluburi, pe Valea Prahovei, se bronzeaza la mare, fac curse cu masini scumpe. Ma ori suntem un popor de-a dreptul scelerat, ori noi astia si cativa de pe la TV suntem nebuni si frustrati si vedem aiurea lucrurile. Poate ca, de fapt, e bine, bai, in Romania si noi nu ne deschidem bine ochii! Prin urmare, tre’ sa ne supunem majoritatii, ca cica asa-i in democratie. Mai o Sexy Braileanca azi, mai o Magda Ciumac maine si viata-i misto, nu? Doamne, ce bine-i in capitalism si democratie!

  36. Toata lumea se astepta la un atac serios din partea ta in emisiune, dar ai procedat cel mai bine si profesional. Si daca e pana la urma oamenii ar trebui sa vada ca nu poti sa aduci in emisiune invitati si sa-i faci praf acolo, sa te comporti ca unii ce scriu aici pe blog. Foarte bine ai procedat!!

  37. @mmm. Ce inseamna “respecta-ti publicul”? Sa faca si sa spuna ce vrem noi? Sa se transforme in purtatorul de cuvint al frustrarilor, dezamagirilor si rautatilor noastre?
    Pai tocmai asta e problema cu televiziunile noastre. Semana prea mult cu noi…
    Una e sa fii rau virtual (ca noi aici) si alta e sa ai o persoana in fata ta.

  38. SE PREGATESTE O FRAUDA IN FOAVOAREA LUI “EBA” SI FRAUDA SE V-A DESFASURA IN FELUL URMATOR!
    PREFECTII AU PUS OAMENII PD-Lului PRESEDINTI DE SECTII DE VOTARE, MULTI DINTRE EI AU FOST PANA SAPTAMANA TRECUTA MEMBRII ACTIVI AI PD-L.
    DUPA ANULAREA BULETINELORI DE VOT NEFOLOSITE SI NUMARAREA VOTURILORI, CU PRESEDINTELE SECTIEI DE VOTARE UN MEMBRU ALES DE PRESEDINTELE SECTIEI TREBE SA DUCA VOTURIILE SI PROCESUL VERBAL LA BEJ. DACA SE MAZGALESTE PROCESUL VERBAL, LA BEJ TREBE REFACUT, NU ARE IMPOTRANTA CA NU SUNT DE FATA CEILALTI MEMBRII AI SECTIEI, SEMNEAZA CINE E DE FATA! IN TOTAL SUNT PESTE 18000 DE SECTIE DE VOTARE, DACA LA FIECARE SECTIE SE FURA 10 VOTURI IN FAVOAREA LUI “EBA” AUTOMAT IESE EUROPARLAMENTAR.
    TOT IN ACEST FEL S-A FURAT IN DECEMBRIE 2004 IN FAVOAREA LUI BASESCU, TOT PRIN ACEST SISTEM A IESIT TOKES LASZLO EUROPARLAMENTAR, SI TOT ASA S-A FURAT SI IN 2008 LA ALEGERI PARLAMENTARE.
    V-A ROG SA LUATI IN CALCUL ACEST STIL DE HOTIE CA FOARTE MULT SE POT MANIPULA REZULTATELE IN ACEST FEL, MAIALES DACA PARTICIPAREA LA VOT ESTE MINIMA, DIN PUTINE VOTURI SE POATE FURA MULT!

  39. Quod erat demonstrandum!
    Interviul mi s-a parut in limitele decentei si respectului fata de interlocutor, indiferent ca ne place de el/ea sau nu, asa cum orice realizator TV din lumea civilizata o face.
    Din pacate, in Romania , majoritatea se da in vant dupa alt fel de talk-show men si alt fel de desbateri.
    Ce va impiedica s-o votati daca va place de ea ?Ce va impiedica s-o ignorati daca credeti ca NU va reprezinta interesele in parlamentul european?
    Ea s-a aratat asa cum este fara insinuari sau provocari.Daca tot ati fi vrut sa auziti mai multe perle, cereti sa fie invitata la emisiunea lui Capatos sau Buni sau Rai.
    Sa nu transformam orice interviu intr-o maneliada.
    Oricum depinde de fiecare dintre noi daca EBA va deveni europarlamentar ,platit mai bine decat Presedintele in Euro din banii nostrii, sau va ramane la stadiul de fata tatii de Dorobanti.
    Caragiale este inca atat de prezent printre noi.Cu sleahta asta de Mitici, Zite, Vete,Zoite Dandanachi,Tipatesti, Pristandai sau domnisoare Goe, ma tem ca acum si la prezidentiale o sa voteze doar cine vrea si sa o castige cine trebuie.

  40. Dacă EBA ştia cât de mult o poate ajuta Victor Ciutacu şi Ion Cristoiu, nu mai avea nevoie de campanie electorală. În felul ăsta evita şi cearcănele suspecte, explicate şi răs-explicate.
    Când ma hotărăsc să candidez, pe cei doi îi aleg ca interlocutori.

  41. ciutacule, am o idee (nu stiu daca se si poate pune in practica de catre webmasteri, dar ar trebui sa fie o rezolvare…):
    ce ar fi ca la fiecare postare a ta sa fie doua “sertare” pt comentarii:
    – unul pt astia mai militanti, plini de sentimente politice, care vor sa-i ia gatul ba lui base, ba lui crin, ba lui geoana; sa se paruiasca si sa se injure si sa se omoare intre ei talibanii unora cu ultrasii altora, sa se ucida cu sarg intelectualii unora cu analfabetii altora;
    – canalul doi de comentarii sa fie pt noi astia mai fraieri, mai domoli, care ne mai dam cate o parere lesinata, care nu visam sa incolonam in sir indian votantii, care nu vrem sa pornim de aici de pe blogul tau vreo revolutie colorata in vreun fel.

    eu zic ca daca nu toata lumea, macar majoritatea ar fi multumita: poate ca si cei cu chef de jihad, poate ca si tu (inventezi conceptul de “comentarii de nise”) si sigur ca eu si alti cativa ca mine care ne-am saturat sa vedem cativa abonati care scuipa mereu flacari pe nas, gura etc.

    si daca tot fu 1 iunie, ai putea crea la primul canal de comentarii, un sertarel mai mic unde sa fie injurati si copiii politicienilor care au sau vor avea tangenta cu politica (nu se stie niciodata, asa ca merge si o fenta de asta preventiva). pe canalul 1 junior ar putea fi executati ca la jocul spanzuratoarea odraslele lui base, hrebe, prigoana, tariceanu, seche, boc etc; toti la gramada ca sa vada in ce situatie au adus parintii lor tara asta…

    p.s. – un taliban cu staif de pe aici (un fel de h1n1 cu papion) se lauda pe blogul propriu ca decat sa posteze texte la el acasa e mai eficient – pe trafic – sa intre la ciutacu si sa se certe pe aici; ca are mai multi vizitatori asa, care vor sa vada cine e ala de se da smecher pe blogul tonomatului…
    mai rau iti trebuie :))

  42. @tio
    exact asta inseamna, sa accepte parerile celor care pana la urma il fac sa fie ceea ce este ca persoana publica. Nu sa ii ameninte pe toti ca-i baneaza sau sa le spuna sa schimbe canalul. Ca tot noi astia eram cei care ii faceau audientele cu care se mandrea. Eu nu am nimic a-i reprosa pentru emisiune. Am insa a-i reprosa despre cum se comporta fata de reactiile la emisiune.

  43. tu nu esti taliban antibasescu?
    in rest,foarte misto cum acu’ va injuarati si apoi va respectati foarte natural si fara jena.
    p.s.:tru ti-a innodat sireturile cu clasa.

  44. Victor te rog sa nu te superi, dar azi, la Sinteza Zilei, ati comis’o si tu, si Mihai Gadea, in privinta performantelor tenisistice romanesti la PARIS!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.