marile jocuri de culise din spatele usilor inchise nasc si mari spectacole TV.
Un lucru trebuie tinut minte insa: se poate incerca atragerea atentiei populatiei de la problemele importante ale tarii, se pot regiza arestari live la TV, se pot introduce subiecte in presa pentru a deruta dar nu putem fi toti pacaliti continuu.
In mod normal nu l-as apara pe Gigi dar as fi vrut sa fie anchetat in legatura cu marile probleme pe care acesta le-a avut de-a lungul timpului( terenurile luate cu statul, fabricile,transferurile din fotbal, asocierea cu personaje din lumea interlopa chiar si valiza de la Cluj) si nu cu aceasta fapta.
Dupa Puiu si Gigi oare cine asteapta cuminte o arestare?
Încă o zi cu şi despre Becali?! Se pare că “diversiunea” i-a prins pe toţi într-o veselie euforică. De parcă nu s-ar ştii că, şi rămânând după gratii (în sprijinul cui trebuie, ce nu face unul ca el!) va avea o celulă de lux, cu condiţiile aferente (plasmă, celular, pernele de acasă, masa de la un restaurant!).
Nu ştiu de ce-mi făceam iluzii că ar mai exista şi oameni deştepţi printre transmiţătorii de ştiri. Că de inteligenţa “făcătorilor” de ştiri, nu mă îndoiesc. Este chiar penibil ce fac televiziunile. Reporteri (şi reporteriţe) isterizaţi (isterizate) abia respirând de “importanţa” celor detaliate, mmmâmâind, ăăăind ori muşinând la fiecare două cuvinte…
(Ca să mă protejez, am închis televizorul. Circul ăsta mă irită şi chiar nu merită efortul.)
CINE MAI ARE INCREDERE IN JUSTITIE, POLITIE, DIFERITE SERVICII SAU IN ARMATA SI BISERICA, ORI NU E CONSTIENT, ORI E SUB INFLUENTA ALCOOLULUI SAU DROGURILORI. JUSTITIA, POLITIA, DNA, PROCURATURA SUNT NISTE INSTRUMENTE DE A INCHIDE GURA OAMENILORI INCOMOZI, SAU A UNUI GRUP DEVENIT INCOMOD…!
EU CA CETATEAN PLATITOR DE TAXE SI IMPOZITE, IMI VINE SA FAC PIPI ATAT PE JUSTITIA ROMANA CAT SI PE C.S.M. , SA FAC PIPI PE POLITIA ROMANA SI PE MAJORITATEA POLITISTI , SA FAC PIPI PE PRESEDINTELE ROMANIEI SI PE PRIMUL MINISTRU , SI NU IN ULTIMUL RAND PE MONICA MACOVEI…..!
S-a ajuns prea departe. Am citit ce s-a scris aici. Ceea ce stiu sigur in acest moment-avand in vedere ca exista atatea semne de intrebare-e ca pe ecranele televizoarelor trebuie sa troneze in continuare titluri legate de afacerile clanului de infractori, pe numele lor, Basescu. Ca si despre comportamentul lor infractional, in direct, la televiziuni.
Ma asteptam la ceea ce am vazut si auzit aseara la “Stirea Zilei”, “Vorbe grele”, “Sinteza Zilei”. Sunteti excelenti si-se pare-singura noastra speranta.
Este evident ca Popoviciu si altii ca ei nu vor fi niciodata arestati. Daca se apuca Popoviciu sa vorbeasca, nu mai exista clasa politica din secunda doi. Basescu, Geoana, Tariceanu, ar fi ei buni de puscarie.
Dar Becali, cine e Becali? Un machidon guraliv, lipsit de simpatii la varf dar nu si de suflet. Tapul (sau berbecul, ca sa fim in ton) ispasitor perfect pentru a face uitata afacerea Popoviciu. Acum, Becali o sa stea la inchisoare pentru ca a inchis un hot. Halal sa-ti fie, justitie de rahat! Matrozii chiori si gulerele scrobite din PSD, PDL si PNL se bucura. Nu stiu insa ca tocmai au creat un martir dintr-un demagog. Oamenii nu uita ca Becali a ridicat biserici, a construit case pentru sinistrati, a ajutat saracii. Se va vedea asta la alegeri. Nu somnul natiunii, ci betia de putere a betivanilor din fruntea tarii va naste un monstru. Si zau de nu-l meritam. Victor Ciutacu, tare mi-e teama ca in ritmul asta de “justitie noctura”, a la Nikolski, o sa va va tineti in curand emisiunile la Jilava. 😛
Daca tot se poarta scenariile, incerc si eu unul modest: – Base a constatat ca se profileaza o coalitie contra lui care va fi foarte greu de combatut, in special cu ultimele dezvaluiri referitor la familie si afaceri. Ca atare are mare nevoie de un aliat si cel mai la indemana cine sa fie altul decat Jiji, care a dovedit in nenumarate randuri ca-l sustine neconditionat. Doar ca aici era o mica problema, Jiji nu beneficia de prea multa sustinere populara si atunci s-a procedat la victimizarea lui, transformarea lui in erou national, va fi eliberat in maximum o luna, se va insrie in cursa electorala, va obtine (in urma acestei mascarade) un 10-12% , pe care le va ceda Basescului , ca doar nu e nebun sa-si riste pielea. Omul dupa ce se frige cu supa, sufla si-n iaurt !!! Atentie mare domnilor, Basescu are o inteligenta sclipitoare, singurul care s-a apropiat de acest scenariu a fost M.Ciuvica. Dansul l-a “citit” cel mai bine pe Jiji.
Domne, eu chiar spuneam zilele trecute ca o sa se intample ceva. Nu-mi inchipuiam ce…!
Eu zic asa :
– daca iti traiesti viata pe ritmuri de “manea” sau ca intr-o telenovela sud-americana inseamna ca iti meriti soarta si toate relele ce ti se pot intampla in viata asta.
– daca esti indeajuns de dobitoc sa poti crede ca tu esti miezul din dodoasca si sa fii convins ca mass-media, care te foloseste pe post de viagra ptr rating, te va salva inseamna ca (copy/paste de mai sus) iti meriti soarta si toate relele ce ti se pot intampla in viata asta.
– daca orgoliul tau e mai important decat familia si copiii tai (copy/paste de mai sus) iti meriti soarta si toate relele ce ti se pot intampla in viata asta.
Reactia emotionala a dlui Basescu arata un fapt destul de ingrijorator chiar si pentru adversarii domniei sale : e ca un animal ranit care stie ca a lasat multe urme de sange si e disperat ca va fi la randu-i vanat de catre alte animale de prada.
O sa fie jale iar noi, f. probabil, vom muri de foame !
Am vazut si eu emisiunea aseara… ca am putut sa suport… ca dupa ce a-ti inceput sa bateti campii ca Mircea Basescu l-a amenintat pe Ciuvica cu moartea ( si a-ti despicat firul in 16 pe chestia asta… am schimbat).
Doua lucruri vreau sa zic. Nu sunt de acord cu ceea ce i s-a intamplat lui BECALI. Intr-adevar daca a gresit cu ceva, trebuie sa se respecte procedura legala ( citatie de 2 ori, pe urma ridicare etc). In afara de asta, sunt curios de probele pe care le au, si cum au fost obtinute ( adica daca persoanele presupus sechestrate au declaratii oficiale in acest sens, si cum au motivat faptul ca au fost ridicate de pe strada…)
Al doilea lucru… Faza cu Mircea Basescu care l-ar fi amenintat cu moartea pe Ciuvica e trasa de par rau…Eu am citit in gandul ce ar fi declarat Basescu si ideea era ca pe terenul in discutie nu se construieste nimic, eventual daca vrea Ciuvica ar putea sa’i construiasca lui un loc de veci. Nu cred nici-o secunda ca asta e amenintare cu moartea… e doar un misto plin de naduf la adresa lui Ciuvica, pe care l-as fi facut probabil si eu si oricare altu la adresa unuia despre care ai impresia ca isi da toata silinta sa te sicaneze. Nu intru in detalii cine are dreptate ref la problema in cauza ( Basescu sau Ciuvica) pentru ca nu ma intereseaza. Daca sunt probe intr-un sens sau altul sa se dea reciproc in judecata si justitia sa-si faca datoria ( e un non sens fraza asta in Ro… da alta n-am)…
Ca sa fiu bine inteles, nu sunt partizanul nimanui ( cu atat mai putin a lui Basescu -presedinte, sau frate de presedinte).. dar consider ca lucrurile trebuie prezentate asa cum au fost, si nu denaturate… ca ajungem sa facem cum a facut politia cu Becali…
Am scris in graba si am niste greseli gramaticale pe care va rog sa mi le scuzati 🙁
Gigi Becali este un individ lipsit de minimul de cultura, un pesonaj grotesc prin prezenta, mult prea mediatizat si care isi merita soarta … cand nu depaseste 1% in alegeri, care isi merita soarta cand nu mai este subiectul zilei, etc.
Dar aici nu despre asta este vorba. Calitatile sau defectele unui individ se pun in discutie in cu totul alte circumstante decat calitatea de vinovat sau nevinovat intr-un dosar penal.
Daca nenumaratele drumuri facute la DNA de tot atatea personaje “celebre” au intrat intr-un derizoriu poate nemeritat pentru gravitatea abuzului in sine, acum se considera ca suntem suficient de amortiti ca societate pentru a face urmatorul pas inapoi. Si dupa alte 10 – 20 – x zeci de personaje eventual tinute zile, saptamani la pastrare, va fi intrat si acest abuz in derizoriu.
Iar “vinovati” pentru aceasta escaladare sunt in mare masura si televiziunile care aseara, in mijlocul acestui circ inca mai aveau incapatanarea sa vorbeasca despre fiica d-lui Basescu, despre banii familiei, etc.
Ma intreb ce urmeaza daca si astazi se va vorbi tot despre asta iar despre cel mai “fierbinte subiect al zilei” se va vorbi tot in planul 2?
Maine va fi condamnat? Eventual si executat? Poate asa abuzul va fi suficient de evident pentru a deveni subiectul principal de stiri?
Mai grav decat faptul ca se face acest abuz este ca se face cu intentia de a se vedea ca e un abuz, cu intentia de a se mediatiza ca atare, poate asa atrage suficient de mult atentia. Grav este ca avem organisme ale statului care isi asuma sa faca gesturi evident ilegale cu scopul precis de a fi vizibil acest lucru si tocmai pentru a deveni cirul “solicitat” … stiind clar ca nu vor pati nimic.
Iar referitor la subiectul “fierbinte” al zilei, ar fi interesant de stiut cate furturi auto s-au semnalat in 2008 si cate au fost solutionate …
Eventual sa comparam arestare lui Gigi Becali de ieri cu arestarile in cazul crimelor de la Brasov sau a altor criminali periculosi pentru ca nu am mai vazut de mult atata politie adunata (si bani publici cheltuiti, pentru a aresta un personaj care ar trebui sa se teleporteze ca sa poata disparea neobservat)
Victore. Ciutace, baiatule. Ce va tot mirati de cartile pe care le joaca Popoviciu. La carciumile cui se adunau politicienii pentru a regula cestiunea coooalitiei. De unde ieseau Hrebe si Manivela cu scobitoarea in dinti? Nu de le casa Doina? Nu se intalneau, la un pishu mic, la toaleta, cu aialalti. Cine exploata mijloacele tehnice din pereti si tavane, daca nu fostul ofiter DIE – Popoviciu – ginerica lu’ Tteleaga? Cine Victoras, tata?…
Dle. Ciutacu ce se intampla in acest moment in tara noastra – nici nu stiu daca mai pot spune “noastra” ca e “a lor” – este inimaginabil in anul de gratie 2009. Deci oameni fara nicio logica sustin abuzul statului asupra cetatenilor care platesc impozite in numele “statului de drept”. Incredibil!!!
Am urmarit cu mare interes si atentie emisiunea “Sinteza zilei” de aseara,ideile exprimate de catre dl. Bogdan Teodorescu sunt perfect reale si adevarate, lucru care ma ingrozeste.
DNA -ul s-a transformat clar,fara dubii,intr-o politie politica !Justitia a fost transformata de catre cei aflati acum la putere intr-o arma de represiune asupra acelora care nu-l pupa in cur pe “marele carmaci”,neamul lui si acolitii sai aflati la putere.
Gigi Becali a avut ghinionul sa nu fie arestat Popoviciu,si asta nu pentru ca a avut avocati mai buni, ci pentru ca este si cetatean american.
Gigi Becali ,in schimb , este numai cetatean roman, din aceasta cauza nu a avut si nu are nicio sansa.
Sunt curios cat de repede se “autosesizeaza” institutiile statului cu privire la amenintarea cu bataia si cu moartea proferate de fratele celui mai prost presedinte al Romaniei de la Ceausescu incoace.
Toate cele bune !
Mă, Victore, eu, martor la un delict comis sub ochii tâmpi ai unor poliţişti care se prefac a nu vedea nimic, sun la 112 să reclam incidentul şi organul, victima depune plângere, invocând şi martorul care a sunat la 112, şi primeşte, la limita termenului legal, o scrisoare prin care i se spune că la numărul de telefon al martorului a răspuns o femeie care a mărturisit că nu a sunat în viaţa ei la 112.
Despre ce vorbim, deci?
Uite o interpretare interesanta…..daca mie imi este furat portofelul pe strada, eu il prind pe hot si-l leg de un gard pana vine politia…..acel hot poate sa pretinda ca a fost lipsit de libertate in mod ilegal?Dar daca eu rezolv problema, nu depun plangere pentru furt si las hotul sa plece se schimba datele problemei ?Poate el sa ma acuze de lipsire de libertate pentru ca nu exista o acuzatie din partea mea pentru furt?…..Bleah…..prea complicat….ma duc sa ma plimb
Domnule Ciutacu,
Site-ul Antena3 este blocat de cateva zile, cel care transmite live Antena3, dar si cel de la Realitatea. Interesant este faptul, ca aceasta blocare s-a petrecut numai dupa ce au inceput sa fie transmise materialele referitoare la familia Basescu. Practic, Antena3 si Realitatea nu functioneaza live. Am facut o cercetare in acest sens si am gasit, folosind un soft special, “strangularea” cailor de emisie ale celor doua posturi. Mai exact este folosit acelasi procedeu chinezesc de blocare a internetului a unor emisiuni, imagini, site-uri. Cine va blocheaza si de ce? Dvs. puteti face un apel in acest sens.
Nu vreau sa duc la paroxism acest eveniment dar avand in vedere ,,lupta” dintre procurori si Becali din cazul valiza eu zic ca merita verificata varianta in care furtul masinii a fost provocat intuindu-se reactia justitiara a lui Becali.
Cine sunt hotii masinii? In ce imprejurari a fost efectuat furtul? Hotii nu cunosteau masina lui Becali?
Sa fie cazul provocata de ,,organe” pentru a-l da in gat pe Becali?
Nu-i plang de mila lui Becali intr-o tzara normala ar fi fost probabil inchis de mult pt alte pepi care le are pe cap.problema care ma deranjeaza foarte tare e ca arestarea asta s-a facut la comanda.asa cum sunt poate sute de dosare prin celea sertare care intr-o justitie normala ar trebui sa fie macar pe rol daca nu solutionate dar nu se aduna praful pe ele pana la momentul cand un “cretin”ca sa nu spun altfel are nevoie sa urecheze pe cineva ca nu-i mai asculta comenzile.o sa spuna sustinatori lui becali acum ca a facut atatea acte de caritate incat nu merita sa fie arestat.si le spun si lor si asta e valabil pt toata lumea nu doar pt becali atata timp cat din pct de vedere legal esti vinovat din partea mea poti sa fi si maica tereza ca locul tau e dupa gratii.si nu nu am uitat prin “perdeaua de fum Becali”tot ce tzine de familia basescu.intr-o tzara normala basescu mircea avea deja la ora asta cativa ani de puscarie pt ce a facut in ….2001 la fel ca si frate-sau si astazi nu era presedinte vorbeau de unii singuri in celula.la fel ca si multi altii de la revolutie incoace care si-au permis sa calce in picioare orice drept fundamental a se vedea si in curtea psd-ului .m-am saturat pana in varful capului de asa zisa democratie pe care o avem din ’90 incoace.macar inainte eram toti intr-o “puscarie”la nivel national acum suntem liberi sa ne violenteze astia orice bun simt .daca nu as avea varsta pe care o am as pleca deeparte de Romania si de mizeriile astea.dar la peste 4 decenii nu prea iti mai vine sa-ti pui picioarele la spinare ca sa o iei de cap in alte parti
@ rada
Politia nu s-a sesizat in cazul domnului acela de la PDL, deoarece in acest moment politia reprezinta PDL, alimenteaza nevoile PDL, lucreaza in campania electorala a PDL-ului.
Totul este sub culoarea portocalie si sub sceptrul(aproape ceausist) al Jucatorului.
Vorba “domnului cu barba”…suntem putini si singuri!
Stiti cumva ce arestari se vor mai face astazi? sa ma anuntati ca nu am desfazuratorul DNA la mine, l-am uitat acasa.
mai clar ca oricand:
la baza marsaviei sta clanul mafiot basescian care trebuia sa atraga atentia de la fratele lui basescu si ca razbunare pentru cazul popoviciu
Mi-am amintit ceva foarte interesant din Vorbele de aseara. Ciorbea a declarat despre matrozul chior, badaran, mincinos, pe numele sau, Basescu Traian, CA ESTE SUBALTERNUL PERFECT. Deci, a adunat scame si de pe sacoul lui Petre Roman, pana i-a venit bine sarpelui crescut la san si l-a inlaturat de la sefia partidului pe cel care l-a fondat. ASTA E BASESCU TRAIAN: un fost slugarnic si lingusitor pentru a ajunge mai sus, cel mai sus. Sa-l vedem ce va face cand va cadea cu zgomot in tomberonul istoriei.
nu mai pot cu deontologi astia sa sune la politie: ce naiba sa faca politia aia nu sunt in stare sa gaseasca nimik, daca se fura casa poporului pot jura ca nu o gasesc desi se vede dupa LUNA, sincer daca mie imi furau masina si ii gaseam eu le taiam degetutele sa nu mai poata fura, e o facatura
si scuze Victore ca am uitat sa scriu in comentariu anterior si o fac acum.pt toti care scriu aici sau aiurea lasati-o fratilor cu epitete la adresa Romaniei de”romanica” si si altele de gen.e o magarie oricum ai lua-o sa-ti faci tzara de rahat doar pt faptele unora din ea.intelegeti voi ce vreau sa spun.fara patriotisme false.ok ,doar ca simplu roman va rog lucrul asta
romanii au multe proverbe pt orice situatie”gura bate fundu” daca ciobanu tacea ce faceau militieni,nu se ridica “organu” nici cu viagra…..imi pare sincer rau pt gigi,la noi POLITIA=MILITIE,daca ai timp asculta te rog o melodie de la “la fimilia” cu acelasi nume,lansata in 2003 la maxim 3-4 luni sisu a fost inchis,oare deranjeaza meladia?….la noi istoria se repeta la fiecare alcolist care se vede iubit de popor,o sa fie dezastru…..cand chioru asta zicea sa traiti bine se referea la a-i lui nu la noi”restu is resturi nu au importanta” asta-i mentalitatea lor….daca iese tot chioru asta in toamna jur ca ma mut in ungaria sunt ferm convins ca o sa ma insoteasca multa lume……
“Pac la Rasboiu’!” si efectul Ciomu
Se pare ca “vasta cultura literara” a iubitului nostru conducator se rezuma la Caragiale si a lui nemuritoare gaselnita cu “Pac la Rasboiu’!”, inteleasa de cititorul basescu ca strategie “manageriala” in scremerile sale de presedinte.
Lasand la o parte ideea de santaj gandita de Nenea Iancu, la lansarea nepieritoarei sintagme, se pare ca asimetricu’ si-a facut din ea o veritabila arma si ori de cate ori este prins cu pantalonii in vine si izmenele maronite, apeleaza cu incredere la ea pentru a trimite dupa o perdea de ceata si fum, matrapazlacuri care in ultima perioada au capatat tendinte epidemice.
In aceste conditii, sansele sale pentru un nou mandat tind sa se reduca simtitor, ca urmare a dezvaluirilor in cascada ce au inceput sa apara in chip “misterios” in mass-media, dezvaluiri care, oricat de dobitoace s-au dovedit a fi unele persoane cu drept de vot in aceasta tara, este totusi imposibil sa nu realizeze ca putregaiul din Danemarca a inceput sa emane duhori pestilentiale.
Asa ca, spre exemplu, nedumeririle mujicului legate de ascensiunea politica fulminanta a EBA-ei cu prune-n gura si cu circomvolutii netezite cu fierul de calcat, dar cu pretentii de fotoliu europarlamentar, au fost imediat redirectionate prin comanda prezidentiala “Pac la Rasboiu’!” spre cazul Popoviciu.
Numai ca, ghinion! Calcule strategice gresite, efect de bumerang, prin necunoasterea manualului de folosire, si in loc sa inchida gura targului si sa-i aduca la ordin si ultimul serviciu ramas necalarit, manevra respectiva a scos la iveala, ba faptul ca Alesul, ca primar, a semnat si aprobat contractul de racordare la facilitatile capitalei, a noului imperiu imobiliar dobandit mai mult decat urat mirositor de omul de afaceri in cauza, ba casoiul de un milion de dolari al fiicei celei mari a prezidelului, casoi situat in buricul acestui imperiu.
Si ca tocana sa fie completa, mai apare si Ciuvica de niciunde, cu o magarie asemanatoare pusa la cale de caricatura de mafiot in care vrea sa pozeze fratele mai mic al aceluiasi domn presedinte.
Care frate mai mic, prins in corzi si lipsit saracutu’ (cu duhul) de arma unei retorici argumentative logice si documentate, o da pe cel mai jalnic si josnic limbaj de derbedeu si recurge, aparat ca mezin al clanului basescu de pozitia lu’ fraxu’, la amenintari cu bataia, deportarea sau chiar cu moartea, la adresa eventualilor contestatari legitimi ai unor acte ilegale comise de clan, in cardasie cu statul roman.
Unde mai pui ca la manifestarea golaneasca a acestuia, se adauga ca bonus si “scurgerea” de informatii din mapa de briefing a ministrului austriac de externe, informatii din care rezulta imaginea de republica bananiera sub care este perceputa tara noastra de partenerii europeni, ca urmare al amestecului brutal (”capul lui Nastase”) al sefului statului in treburile unei Justitii ajunsa menajera la Cotroceni.
Aplicand din nou “Pac la Rasboiu’!”, ieri toata ziua si pana tarziu, in noapte, romanului ii este dat sa vada un spectacol de circ cu mascati, dube de politie, perchezitii, televiziuni aflate in plin orgasm mediatic si “cireasa de pe tort” sau mai bine zis “Bomboana de pe coliva”, un Jiji incatusat in “exclusivitate” si un neam machedonesc pus pe intruniri la ceas de asternut, insotite de scandari gen “Libertate pentru Jiji” si bataite aplicate operatorilor unor televiziuni.
“Pac la Rasboiu’!” a functionat din nou si “maretele realizari basesciene si ale clanului sau”, au trecut iarasi la loc de umbra far’de’ntrebari.
Numai ca, la cum este perceput alde Becali de opinia publica, s-ar putea ca bumerangul sa se intoarca inca o data, si in loc de avarii minore la partile anatomice moi dintre picioarele asimetricului,de data aceasta sa asistam la efectul Ciomu.
E tot mai infricosator sa traiesti in tara asta. Nu sunt un fan al lui Becali si nici nu voi fi, dar ceea ce se peterece este doar pentru a ingropa un scandal prin exhibitionismul unor arestari sau anchete cu multe flashuri si mult tam-tam. Asa cum au fost aletele inainte: ciorogarla, tona de cocaina, popoviciu, becali, crima din brasov, ioana basescu, elena basescu, etc. Si astea doar anul acesta. Oameni buni, vreau sa traiesc intr-o tara normala, in care justitia nu se face la televizor si in care fiecare caz in parte este urmarit pana la capat. Din pacate, odata cu venirea lui basescu justitia se face doar pe sticla si doar pentru deliciul si amuzamentul gloatei. Si inca ceva, la fapte egale – tratament egal.Poate ar fi bine sa avem in vedere acest fapt.
Politichia, “grea” fumeie!!!! Ar trebui sa ne oripileze faptul ca intaiul “pupincurist” al omului suprem, Boc-ul elevat, fu surclasat de mai versatul Prigoana. Sa scoti la’naintare niste copii far’har de diplomatie, care se screm in a emite cateva onomatopee, e de’a dreptul ridicol.
Omu’ parvenit, al de ridica capu’ din plebe, fu inghiontit de justitia omului suprem, intru’ luare aminte.
Sa fie, oare, o transpunere a mioritei, o diversiune pentru a reusi sa folosim practicii “ochelari de cal” !?
O balada cu trei ciobanei: Basescu, Popoviciu, Becali! O actiune autohtona, in care deranjatele personaje, marinaru’ si mecanicu’ , “pohtesc” la mielu’ ciobanului. Noi, cetatenii umili ai plaiului mioritic, punem apetitul (celor doi dizidenti la putere) pe seama apropierii sfintelor sarbatori ,nu pe seama unei campanii nevrotice, semn al disperarii. Avem, totodata, incredere in institutiile statului, ca nu se vor lasa mulate pe interesele omului suprem. Eroarea ciobanasului de Pipera consta in faptul de a’l nu fi avut drept idol pe mictionistul Costel Iancu, partener oltean al omului suprem, care a simtit briza PD-L-ista ‘n peptul vorace,dupa o fapta similara, dar mult mai profesionist executata.
Călin Hera: “E foarte bine ca un personaj cum e Gigi Becali să fie dus la mititica, e de bun-simţ să te întrebi de ce acum.” Si mai continua:
“Aşadar, Gigi Becali îşi va fi petrecut câteva ore într-un loc de care a reuşit, până deunăzi, să scape: la mititica. Jumătatea plină a paharului stă tocmai în acest enunţ: poţi să ai oricâte milioane şi sute de milioane, oricâţi bodyguarzi şi oricât tupeu; până la urmă, plăteşti. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: asta nu înseamnă neapărat că, în România, binele învinge. Înseamnă, însă, că răul e riscant.”
Uite gindire profunda debitata de niste “formatori de opinie”! Vai saracu’, cit s-a mai chinuit intelectual sa primeasca de la “partid” niste banuti pentru weekend-ul asta! Si ne mai miram de ce si cum?
Sper ca nu bat campii daca:
1. Cred ca ar trebui revazut interviul acordat de Virgil Magureanu despre planul realizat, pt ca acesta a fost ales ca purtator de cuvânt datorita notorietatii (credibilitatii) acestuia si devotamentului fata de stapan. Asa ca eu cred ca ar trebui sa faceti un sondaj despre cine va fi urmatorul vizat in acest plan.
2. Masina cred ca i-a fost luata pt a i se monta aparatura de inregistrare, de aceea hotii nu au fost pedepsiti, iar la politie i s-a permis sa sa mearga cu aceasta masina , tocmai pt a putea ca aparatura sa fie demontata.
3. Nu-i cunosc pe agresori, dar nu pot sa-mi inchipui cum arata acestia astfel incit Catalin Zmarandescu sau oricare din echipa sa sa nu poata face fata acestora decit folosin o arma.
4. Oare de ce nimeni nu mai vorbeste de greve sau alte actiuni sindicale anuntate nu cu mult timp inainte si niciun lider de partid nu a avut o pozitie publica pe aceasta tema.
E evident ca arestarea ciobanului e o afacere marca base. Dar de aici la incercarea lamentabila de a-l scoate pe jiji basma curata e cale lunga. jiji sa stea la mititica cat de mult, daca l-ar urma si alde base ar fi ok.
becali s-a apucat sa spuna prea multe la tv. i-a batut obrazul lui zeus, a spus ca hrebenciuc are de 100 de ori mai mult caracter decat base, a spus cum a facut popoviciu avere. a mai spus ca are si dovezi in ceea ce-l priveste pe popoviciu.
daca tinem cont ca odata cu arestarea lui bacali s-au facut descinderi pentru perchezitii in alte 6 locatii avand legatura cu becali, mie imi este clar ca ordinul a fost: OPRITI-l PE ASTA! NU MAI INTERESEAZA UNDE IL TINETI PANA TRECE FURTUNA, DAR NU-L MAI LASATI SA IASA LA TELEVIZIUNE!
din diseparea ca nu-l pot agata cu alte infractiuni l-au bagat cu aiureala. hotii aia nu depuneau plangere de capul lor daca nu de capul lor au adus masina inapoi.
problema lui becali este ca s-a apucat sa-i bruieze pe baieti cand ei a veau cu totul alte treburi
“PAC-PAC!” traim intr-o tara de cacat. Ce poti sa mai scrii cand ai un presedinte cu o asemenea familie (adica fratele si fata Elena? Te uiti uimit la asemenea arestari, cu hoti in libertate si miliardari “demni de toata mila” cu jocurile lor de imbogatire. Si, daca mai poti sa gandesti limpede, hotarasti ca daca nu ai avut norocul sa te fi nascut cu nume de Basescu, Popoviciu etc. sau cel putin in alta tara, ar trebui sa pleci din tara asta cat mai poti. Trist, dar adevarat.
Domne au mai zis-o cativa , dar e momentul sa raspunda careva: “dom” COSTEL IANCU de ce liber ?!?
Buna ziua,
…inca o declaratie care nu tine seama de bun simt!Elena Basescu a declarat astazi ca a strans 220000de semnaturi in…14 zile!Cum o fi reusit?220000semnaturi:(1minut/semnatura):(60 min/ora):(12 ore de lucru/zi):(14 zile de strangere de semnaturi)=21 de “colectionari de semnaturi” (spun 14 zile pentru ca si-a dat demisia din data de 18 martie).
Deci au fost cel putin 21 de “prieteni” de la filiala PDL sector 1,care nici macar la wc n-au fost ?…ca sa nu mai vorbim de “donatorii” de semnaturi care probabil s-au calcat in picioare ca sa apuce sa-si lase “amprenta scrisa” in cele 12 ore de “lucru”,in ritmul de 1 semnatura pe minut?…
stire: Ministrul de Interne, Dan Nica, a cerut, vineri, verificarea modului în care s-a acţionat joi la domiciliul lui Gigi Becali. Între timp vin informaţii şi de la Cercetări Penale. Gigi Becali refuză să mănânce şi cere pachet de la familie.
pana unde se poate merge daca becali a inceput sa se teama pt viata lui?
sa ne asteptam ca dupa perioada de arest sa faca cancer galopant???
Mesajul parchetarilor catre hoti!
Furati, hotilor, furati
Masini si tot ce poftiti.
Cei care va vor prinde
Vor fi arestuiti!
VICTIMA SISTEMULUI
Incredibila poveste
Cu un Jiji arestat
Ne socheaza, ne uimeste,
Cum nu ne-am imaginat.
Politia vine azi,
In Aprilie , pe doi,
Cu mascati ca niste brazi,
La Pipera in puhoi.
Gigi-i urmarit penal,
C-a privat de libertate,
Trei hoti in mod illegal,
Ce l-au lucrat ca la carte.
In Ianuarie spre sfarsit,
Cam pe 27-n zori,
Becali e “saracit”
De-un Mertan frumos, de mori.
Becali isi cheama trupa,
Bodygoarzi cu mic cu mare,
Ordonand sa-nceapa lupta,
Ca-i turbat de suparare.
Zmarandescu si ai lui
Au surprins in ambuscada
Hotomanii-oierului,
Dimineata-n plina strada.
Ii arunca in masina,
Invitandu-i la cafea,
Ca sa povesteasca-n tihna
Fapta lor…si-or mai vedea.
Gigi ii asteapta-n bar
La Pipera-n zori de zi,
Catranit de-al sau amar
Pe cei trei, sau cati or fi.
Ajungand la Imparat,
Stau de vorba la o masa
Trei ore au discutat
Si-apoi i-a trimis acasa.
Le-a dat bani si de taxiu,
Gigi fiind marinimos.
Asta este tot ce stiu!
Nu-i asa ca e frumos?
Si ma-ntreb: ce-i sechestrarea?
Caci n-o vad pe nicaieri.
Nu-nteleg intemnitarea
Neprobata cu-n temei.
Gigi-i victima reala
A sistemului orbit,
Ce-a scarbit o-ntreaga tara
C-un spectacol de nimic.
Oierul e in catuse
O luna fara o zi,
Fiind hrana la capuse,
Desi-l cheama Becali!
Intrebari vuiesc nebune:
Oare cine-o mai urma?
Si ce show-uri, si ce nume?
Prind de-acum a ne soca.
pana la urma,s-a autosesizat Militia Romana in cazul clanului Basescu Mircea care a amenintat public cu moartea & bataia pe d-nul Ciuvica? daca nu,sesizati-o oficial dvs. sa vedem ce raspuns da, & cum functioneaza structur’le statului de drept & cum respecta acestea drepturili omului. d-na Pivniceru sa fie pe faza & sa-si puna in valoare accentul de rigoare & profesionalismul desavarsit intr-o tara k asta & gargara,de ce nu.
Stai linistit Victore, ca va salta si pe tine si pe toate tonomatele cu euroi. Si sa ziceti saru’mana ca va baga la parnaie. La rusi nu mai baga la racoare ziaristi de mult, acolo ii asasineaza. Si Mugurele, abia astept sa-ti aplice o corectie Domnul Mircea, sa te inveti sa nu te mai bagi unde nu-ti fierbe oala. Si sa vorbesti frumos cu dumnealui, ca e fratele presedintelui, nu e un neica nimeni. Bine i-au facut lui Gigi, ce trebuia sa-l mai ancheteze, sigur e vinovat el de ceva.
La puscarie cu voi, bai Victore! Si sper sa fie asa pentru ca nu-mi doresc sa va omoare, desi mi-ar place sa am poze cu voi in cavou (poate v-ar face Domnul Mircea cate unu).
PS: Sper sa nu intelegi gresit!
Ciutacule,
Uite pont: suna repede la 112 si denunta ca pe aia de la CDep care te-au AMENINTAT pe blog si sa vezi cum ninja rezolva treaba, fara sa mai stai sa te rogi de Printesa. Ce zici ? Asta, evident, daca ai portocale cum zici tu -> si nu te-ai atacat singur :-p
Fiara.
pot sa-ti spun mama OMIDA???/
Mda …tovarasul cu frustari de tip stalinist a incercat sa faca pe leul paraleul cu Popoviciu, un om care poate finanta lejer o lovitura de stat…evident ca (imi cer scuze pentru limbaj) “gaozarul” de la Cotroceni a iesit sifonat din confruntarea cu Popoviciu. Pe principiul ca daca nu-l poti invinge atunci transforma-te in aliatul numarul 1..base il arde pe oierul care a indraznit sa rada de si sa-l sicaneze pe Popoviciu, marele investitor intru prosperitatea tarisoarei noastre. Ma mir ca marinarul nu-l face erou national pe Popoviciu pentru merite deosebite aduse economiei nationale.
Off topic si nu prea: presedintele unei tari este supus unui examen psihiatric minim? Daca eu ca sa conduc o masina trebuie sa sustin examenul, atunci un om care vrea sa conduca o tara ar trebui sa sustina o sesiune intreaga de examene. Eu fac pariu pe viata mea ca base pica cu brio orice test privind “deplinatatea facultatilor mintale”.
Ca Becali i-a lipsit de libertate pe hoti este clar.Dar cum s-a sesizat politia?Era necesara sesizarea cu nume ,cu adresa a denuntatorului,apoi cei sechestrati sa declare ca au fost sechestrati,iar apoi probele.Probabil ca exista asa ceva la dosar,pentru ca altfel judecatorul ii trimitea la plimbare pe procurori cu dosarul lor cu tot.
Ma intreb de ce ,,tiganca imputita,, nu depune acum reclamatie ca a fost tilharita de Basescu?S-a prescris fapta?Nu.Termenul de prescriptie cred ca este de 10 ani.Asta nu ca asa avea ceva cu Basescu,dar imi place cum suna ,,nimeni nu este mai presus de lege,,.Nu e misto?As fi curios sa aud ce vor spune Ciocan,Tutilescu…As vrea sa mai supun atentiei o problema;de ce Popoviciu si ceilalti au fost dusi la judecator fara catuse,desi se aflau in stare de retinere,iar Becali cu catuse?Nu este un abuz al celor care i-au escortat ?De cind l-am vazut pe Becali cu catuse am stiut ca va primi mandat.
Domnule Ciutacu va doresc sa aveti multa putere, pentru apararea unor principii!
Te-a chemat politia , domnule Ciutacu sa dai declaratii suplimentare in cazul domnului Mircea Basescu , sau sunt prea estenuati din cauza lui Becali si dorm la ora asta ? Sunt de acord cu domnul Mircea Badea – ne meritam soarta – ar trebui sa nu mai stam pe bloguri si sa iesim in strada sa-i punem in teapa, astfel mai putem sa dam o sansa si sa ne mai dam o sansa . Sunt foarte dezamagita de ceea ce se intampla si ma gandesc ce va urma …ca o paranteza ,ma uit la adresa mea de mail si ma amuz, dar in acelasi timp ma si jenez(nu ma consider o diva cu toate ca asa mi se spunea in facultate ) , dar nu o schimb fiinca e facuta de un fost coleg si in acelasi timp un prieten desavarsit, care avea o vorba ” viata e grea , dar trece ” . Sper sa vina si vremuri mai bune daca NOI le vom face mai bune, sa fim realisti, nu va veni nimeni sa ne scoata din mocirla. Atunci va intreb distinsi domni ce este de facut ? O zi plina de soare asa cum este la ora aceasta la Curtea de Arges .
victore, poate ne spui si noua intr-o seara la vorbe grele sau la sinteza cine a fost DINCA TE LEAGA sau mai bine spus sa ne improspatezi memoria ca eram mici atunci si au trecut si 20 de ani! adica nu poti sa raspunzi la intrebarea: cine este PUIU POPOVICIU? pana nu le spunem oamenilor cine a fost scorul sau DINCA TE LEAGA! s-ar putea sa aflan conexiuni interesante, povesti cu securisti si poate REUSIM IN SFARSIT SA RASPUNDEM LA O INTREBARE CELEBRA: CE CRIMA A FACUT PUIU POPOVICIU??? SA PARE CA PRESEDINTELE NOSTRU E CAM NELAMURIT SI PUNE INTREBARI
MA LAMURESTE SI PE MINE CINEVA?????????? CINE A FOST DINCA TE LEAGA?????????? SI CE MARE CRIMA A FACUT POPOVICIU??????????
Daca tot se speculeaza pe subiectul arestarii lui Becali, imi permit si eu o mica speculatie: si de data aceasta cand se intampla un eveniment bomba, dl. Basescu lipseste din tara. Oare este doar o coincidenta? A cata insa? Daca inventariati evenimentele trecute, veti observa numeroase cazuri care, in momentul in care au izbucnit in media, au coincis cu deplasari ale presedintelui inafara tarii. De aceea nu pot sa nu suspectez si cazul Becali de implicatii politice, menite sa creeze, cu ajutorul serviciilor secrete, diversiuni cu substrat politic. Si probabil ca asemenea manipulari vor deveni, pana la alegerile prezidentiale, fapte cotidiene. Cei care le pun in practica insa, pierd din vedere faptul ca ulciorul nu merge de multe ori la apa si ca publicul tinta al acestor diversiuni, recte electoratul, va ajunge la satietate si va trata evenimentele similare cu indiferenta, sau chiar cu dezgust. Ceea ce nu va ajuta la refacerea cotei electorale a celui pentru care se vaneaza cu sarg raufacatori, jefuitori de case de schimb, de arme, sechestratori de persoane, ministri tradatori de tara, prosperi oameni de afaceri, etc. Asta cu atat mai mult cu cat, in spatele scenei pe care se joaca toate aceste scenarii se profileaza, vag, conturul unui mare clan ajuns in fruntea tarii-clanul Basescu.
Acest website foloseste cookies pentru ca experienta dumneavoastra cu acest site sa fie cat mai profesionala. Presupunem ca esti de acord cu folosirea cookies, dar poti refuza daca doresti.AcceptaRefuzaCiteste mai mult
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
@ionut: n-avem de ce-l incheia, abia l-am inceput. da-i bataie linistit!
Ok!