Cum petrece Gabi Oprea sfârşitul lumii

vorbe-grele

Ieri am mers cu un taximetrist obsedat de numărul 12 şi, prin extensie, de iminentul sfârşit al lumii din 2012. Îmi povestea terifiat că se uită la ceas la fiecare şi 12, iar dacă ratează cumva ora lui preferată, sigur, primul număr de înmatriculare din trafic pe care-l vede e

Branding: ţării, cât mai multe curve!

vorbe-grele

Preşedintele în exerciţiu al României a declarat că unele decizii ale Curţii Constituţionale au transformat-o într-o instituţie penibilă. Are perfectă dreptate! Ultima demnă de remarcat e validarea alegerilor furate pentru preşedinţia României. Iar l-a adus Traian Băsescu în ţară pe Omar Hayssam să-şi ispăşească pedeapsa. Vine din ce în ce mai des

Mântuirea prin suferinţă a suveranilor

vorbe-grele

- Badea a explicat foarte clar, până şi pentru electoratul oranj, raţiunile protestului nostru public împotriva atitudinii abuzive a CNA. În esenţă, dat fiind că nu vrem să ne mai simţim ca pe vremea lui nea Nicu, nu halim libertate la program. Şi facem ce ne stă în putinţă pentru a ne

UMANITAR. Show me the money!

vorbe-grele

Mă numesc Prodan Leontina, mama disperată a unei fetiţe de 3 ani şi 6 luni, Prodan Miruna Georgiana, diagnosticată la începutul lunii iulie  cu TUMORĂ INTRACRANIANĂ DE LOB PARIETAL DREPT.Vă scriu dumneavoastră cu rugămintea de a mă ajuta să-i pot da copilului meu şansa de a se mai naşte odată,

Ne mişcăm şi noi mai cu talent, băieţi?

vorbe-grele

Fiindcă oricum unica ştire generată într-o săptămână de o ţară cu 22 de milioane de locuitori e incendiul de la Maternitatea Giuleşti, mă raliez şi eu smerit contextului mediatic. Şi constat că, sâmbătă, la prânz, ori s-au terminat subit urgenţele medicale, incendiile şi accidentele, ori s-au mutat în Rahova, la umbra

Gotan, Partidului Poporului, Metallica…

vorbe-grele

N-apucă omul să plece de-acasă şi să se rupă de televizor, că ia ţărişoara foc. M-am întors ieri de la orezărie odată cu intensificarea isteriei dezbaterii publice privind neconstituţionalitatea amputării pensiilor şi, în căutarea unei oaze de linişte, am plecat la concertul Gotan Project. Fără să fie neapărat visul muzical al