De ce a câștigat nebunul străzii marele meci: fight club cu Trump

https://www.youtube.com/watch?v=jkghtyxZ6rc   Desfășurarea de forțe anti-Trump la nivel mondial a fost absolut halucinantă. Ziceai că tuturor le-a furat Trump ceasul. Nu erai cool dacă nu-l înjurai pe Trump E o victorie împotriva sistemului. Eu, în general, detest noțiunile astea de «Sistem» (cu S, cum zice Cristoiu), dar ele există. Cu toți ăia

Vomitiv: cum m-a făcut Kovesi să-mi treacă dorul de Ceaușescu

Filmulețul ăsta omagial dedicat Zeiței Anticorupție mă face să-mi treacă dorul de propaganda lui Ceaușescu. Am și o bănuială cine a pus în operă ideea dezgustătoare, dar, dat fiind că n-am probe, încă mă abțin. Altfel, una peste alta, faptul că, în scenariul mizeriei, vânzătoarea de la Piața Obor și

Când vă fac o dictare cu public, doamna doctor Kovesi?

Nu trebuie să excelezi în fizică cuantică pentru a citi două texte puse față-n față. Și nici laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru a le compara. Dacă nu ești, după caz, orb sau imbecil, vezi când textul original e copiat. La registratură mai merge povestea lui conform cu originalul,

Cum scoți de pe piață orice politician român care te încurcă

În lumea tuturor certitudinilor, vă invit la un scurt (și plictisitor, știu) exercițiu de logică. În februarie 2010, Victor Ponta câștigă președinția PSD, în urma unui congres pe care contracandidatul Geoană îl caracterizează ca fiind fraudat cu ajutorul lui Sebastian Ghiță. Pentru cei cu memoria scurtă, adunarea aia selectă de

Ziua când (n-)am anunțat cine (n-)o să câștige alegerile locale

Interviul integral, script și video, pe PS News Dan Bucura: Ce crezi că s-ar putea întâmpla cu liderii ăștia clasici… Victor Ciutacu: O să fie ca dropiile, pe cale de dispariție… Dan Bucura: …Traian Băsescu, până la urmă și Victor Ponta, mai au vreo șansă… Victor Ciutacu: A ajuns Ponta la „clasici”, deci asta

Și acoperiții plâng câteodată. Chioșcul cu stenograme, în inventar

Disperare cât casa printre acoperiții detașați în presă: după motivarea deciziei CCR privind neconstituționalitatea interceptărilor efectuate de serviciile de informații, procurorii DNA trebuie să se apuce de muncă și să găsească probe, nu vorbe, iar ofițerii SRI n-o să mai știe dinainte pe cine să strângă de portocale, să compromită și

Topul încasărilor avocaților de business se schimbă cu mascații

Cândva, în preistorie, Florentin Țucă și Gabriel Zbârcea au spart casa de avocatură a lui Gheorghe Mușat. Au plecat, la noua lor prăvălie, cu niște clienți grei și cu o bună parte a avocaților mai mici; pe care i-au făcut parteneri. Au lucrat olecuță și pentru Traian Băsescu (doar au

Jos labele de pe Nașul punct teve! Radule, rezistă, dar scoate banii…

Legendarul Nașul punct teve trăiește un moment critic al glorioasei sale existente pământene: e hăituit de niște bandiți nemiloși. Radule, o scurtă rugăminte politicoasă: înainte să termini de scris și - Doamne ferește! - să te lichideze oamenii verzi cu antene de aur și mâini până-n pământ, mă ajuți și

DNA îi reține pe marii retrocedatori, judecătorii îi trimit repede acasă

Nici unul dintre componenții ultimelor două loturi de retrocedatori celebri trimise la arestare nu rămâne la beci. Atât Ioan Oltean, Crinuța Dumitrean & co, acuzați în dosarul șpăgilor din biserica de la Chitila, cât și Remus Truică, Dan Andronic & co, acuzați în ancheta privatizării prin retrocedare a unei bucăți