Azi ne aflăm în stadiul transformării imagistice a vedetelor media în infractori. Şi se lucrează pe faţă, retroactiv, prin intermediul Fiscului. Realizatorii tv şi invitaţii lor cu gura mare trebuie prezentaţi poporului suveran, căruia regimul portocaliu i-a băgat vărtos mâna în buzunare, drept adevăraţii vinovaţi pentru nefericirea economică generală. Dacă ar fi plătit ei, tonomatele mogulilor, către un stat care i-a cocoşat cu impozitele, în plus, TVA pe drepturile de proprietate intelectuală (echivalate kilului de zahăr şi litrului de ulei), o taxă pe care n-au încasat-o niciodată, în ţară ar fi fost cald şi bine. Aşa că se preocupă ANAF să le închidă gura şi să-i picteze drept evazionişti cu perspective de a deveni infractori. Ştiu că acţiunea de demonizare a presei (în ansamblul ei) va continua şi sunt pregătit sufleteşte. Asta mi-am dorit întotdeauna, asta ştiu să fac, asta voi presta până când (şi, mai ales, dacă) s-o desfiinţa ocupaţia. Dar, până atunci, întru solemnitatea momentului, sunt mândru că fac parte din acelaşi grup infracţional de criminalitate organizată cu Maia Morgenstern şi Radu Beligan. (textul integral, aici)
UPDATE: Am o propunere publică pentru toţi cei care, sub protecţia anonimatului, mă acuză că nu plătesc dări către stat. Fiindcă sunt în contact periodic oficial cu ANAF şi tot am fişele fiscale la îndemână, eu le pun pe ale mele (pe ultimii cinci ani) pe masă şi curajoşii (care vor renunţa la anonimat) alături. Dacă impozitele şi taxele plătite de ei sunt mai mici decât sumele pe care le-am dat eu statului, se bagă toţi să-mi facă, pe rând, câte un sex oral în Piaţa Victoriei?
Daca n-aveti socru precum Blejnar ce sa va fac… … … ;(
Vulnerabilitate la adresa sigurantei statului, ce sa mai discutam!… Mogulii ca mogulii, dar jurnalistii, frate, sunt aia care “sug sangele bietei noastre tarisoare”, uite… Lepre mai sunt astia!
Nu ştiu cum să zic, dar dacă cineva are de plătit TVA (neîncasat) pe dreptul de proprietate intelectuală, înseamnă pe de o parte că este intelectual şi pe de altă parte că are drepturi! Nu?!
Dacă cineva are numai vânzări anterioare, fără alte drepturi şi fără a fi intelectual, atunci cum să fie pus să plătească? Hm…
Asta îmi aduce aminte de “legea de murături” a lu’ conu Leonida, personajul lui I.L. Caragiale, care zicea: “Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile (…)”.
Vedeţi cât de actual e Caragiale? Păi, dacă nici măcar cei care NU au încasat TVA nu au dreptul să-l plătească, atunci ce vom face cu evazioniştii adevăraţi? Unde ajungem cu ei? La legea de murături? Cine are drept de proprietate intelectuală, să aibă şi drept să plătească ce n-a încasat! Numai aşa vom trăi şi noi bine!
Parcă-l şi aud pe Emil Boc – “eeeeee… derbedeii dracului!”.
Victor, eu ştiu şi mi-e frică de existenţa multor proşti, dar am eu o presimţire că nu vor pune botul. Nu şi de data aceasta. Mai cred că Băsescu face numai tâmpenii, fără nicio noimă ( dacă nici Bogdan Teodorescu nu-l mai ” citeşte”…), iar asta va consuma doar timpul vostru şi al nostru, dezbătând la televizor un mare NIMIC. Ca şi subiectul cu reorganizarea teritorială.
Cred că Fiscul vă va lua boii de la bicicletă.
Tocmai ce-am vazut pe net ca colegul vostru ( sic) Robert Turcescu… il fute grija de taxele potential neplatite ale lui Mircea badea…
Si toata treaba asta… pe facebook… ca sa nu poate comenta decat admiratorii domniei sale…
Am intrat si eu pe pagina lui sa vad daca chiar asa era… Din pacate asa e…
Si nu-mi venea sa cred ca toti ii suflau in fund in comentarii… dar nici-unul nu si-a pus problema de unde stie Robert Turcescu cati bani are de platit Badea, Gadea sau oricare altcineva… Si chiar daca ar sti, care e scopul respectivei postari…
Bumbesti-Livezeni,rasuna valea…dusmanii poporului. Deunazi dau peste blogul unui servant Basist unde citesc ,, Victor Ciutacu ia banii de la gura persoanelor cu handicap,,….incercarea asta de manipulare securista pe care am vazut-o si in stenogramele prin care PDL-ista ciorditoare Ridzi isi indemna slugile ca in timpul marii hotii sa arunce si un creitar persoanelor cu handicap ca ,,da bine,, devine hilara. Incercari de manipulare rasuflate ,,daca dam afara 200 de parlamentari,, tara se va redresa economic ,,daca datornicii (inventati) ziaristi,, ne da banii iesim din criza. Securistilor obositi ceva mai nou in materie de manipulare ca deh lumea a mai evoluat?
Indiferent de parerea general imbratisata si propovaduita de portocalii, ziaristii/ jurnalistii sunt priviti de noi, oamenii de rand, asa cum ne privim si noi intre noi si pe noi insine: cu obiectivism, zic eu. Faptul ca breasla scriitorimii nu a platit taxe suficient de mari pe drepturile de autor, nu este nicicum motivul pentru care tara si noi ceilalti o ducem prost. O ducem prost pentru ca am ales astfel. Daca alegeam sa furam si sa santajam o duceam mai bine indiferent de cat de mult “huzuresc” jurnalistii. Imi asum vina de a fi prea cinstita. Si tot asa as alege daca mi-ar fi dat sa mai fac o data alegerea aceasta. Si daca stau stramb si judec drept jurnalistii chiar merita sa huzureasca, unii chiar isi pun viata lor si a familiei lor in prima linie pentru a aduce catre noi adevaruri ascunse. Ce pacat ca acestea se pierd intr-o mare portocalie de minciuni… Asta este totusi chiar sansa lor de supravietuire, faptul ca nu sunt crezuti sau luati in serios de cei ce i-ar putea cu adevarat reduce la tacere. Respect profund pentru rostirea adevarului!
Imi imaginez ca trebuie sa fie infiorator de cumplit sa traiesti toata viata uitandu-te peste umar…
Oricate planuri marsave ar ticlui puterea nu mai credem nici noi chiar orice, fiti fara grija!
Eu am PFA si cand am atins pragul de 35 de mii de euro am inceput sa fiu platitor de TVA. Daca voi nu ati facut la fel este exclusiv vina voastra. Nu inteleg de ce nu va asumati vina si sa suportati consecintele cu decenta. Vreti o tara ca in vest, dar sa platiti impozitele ca in est.
asa este, s-a inceput de mult timp si s-a mers din aproape in aproape…de exemplu, prin desfiintarea, rind pe rind, a nenumarate ziare si reviste, incepind cu 2009, s-a creat o inflatie de jurnalisti ramasi pe bara, multi dintre ei muritosi de foame – iar cei mai slabi si/sau fara un sistem de valori bine definit au avut o scuza sa inceapa sa faca compromisuri, sa scrie la comanda, sa se vinda cui a dat mai mult…e si vina regimului basescu, dar e si vina calitatii umane indoielnice a multora dintre cei ce lucreaza in presa…ce e mai nasol e ca nu se vor opri aici – daca mafia Chiorului cistiga, asa cum incepe sa fie din ce in ce mai probabil, alegrile de anul viitor, probabil ca ce fac acum sint simple hirjoneli in comparatie cu ce va urma…(off topic: inteleg ca au trecut deja de comisia juridica a Camerei Deputatilor modificarea reglementarilor privind un eventual referendum de suspendare a nePresedintelui, care nu mai poate fi matrasit decit cu votul a jumatate plus unu din totalul masei de manevra electorala, ca sa zic asa – unde dracului e Opozitia? astia chiar sint mina in mina cu ei? Antonescu ne tot ameninta de vreo jumatate de an ca isi vor da demisia in bloc din Parlament…vorbe goale, asa cum numai la asta sint buni; exista o vorba: situatiile extreme cer masuri extreme…or, Opozitia noastra nu e in stare sa actioneze nici macar la nivel de victorii minime, de imagine, darmite sa ne punem speranta ca ne vor salva ipocritii astia…)
ANAF-ul nu are nicio atributie intr-un proces penal.Doar parchetul.Cat priveste incasarea retroactiva a unor taxe,cu tot cu penalitati(stiu ca fiscul are talente de astea),cat timp nici macar nu erau reglementate ,nu determina raspunderea penala.Cu fiscul,de obicei ,te judeci in contencios sau normal ,in instanta.Nu ai tangenta cu penalul.
@Antonescu: tu ai facturat TVA dupa ce te-ai inregistrat, eu nu. cam asta ar fi siferenta. iar Fiscul nu mi-a trimis, la regularizarile anuale, vreo informatie ca i-as mai datora ceva. da-n ochii tai tot un evazionist sunt, deci n-are rost sa-mi bat gura de pomana.
@Irina: refuzul de a plati debitele catre stat atrage raspunderea penala. mai updateaza-te.
Revin cu o precizare ca unii nu vad padurea din cauza copacilor… si chiar daca repet chiar daca acesti oameni ar datora statului ceva DE CE TREBUIE SA FIE ,,CANTATI,,PE FACEBOOK SI PE LA TV??? la cati din cei ce scriu aici le-ar conveni sa-i scriu aici cu nume si prenume ca au ,,uitat,, sa-si plateasca intretinerea luna trecuta?
“Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei…Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti…Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală.”
Octavian Goga, in 1916!
Vedeti diferenta? Eu nu!
Sunt ferm convins ca in multe locuri (nu ma refer neaparat la Intact) formula platii pe baza dreptului de autor a fost folosita pentru a evita plata unor impozite la stat. Nu cred ca cineva poate sa nege acest fapt. La modul in care este facuta legea fiscala in Romania, nici nu este de mirare ca toti agentii economici, de la mic la mare cauta tot felul de metode, mergand pana la marginea legalitatii pentru a fenta fiscul. Este o lupta care pe care…fiscul vrea sa iti dea in cap, sa iti omoare orice tentativa de a dezvolta o afacere din fasa, iar tu ca producator, cauti orice metoda de a evita platile catre stat. Din pacate asa stau lucrurile in Romanica.
Altceva mi se pare strigator la cer… si anume faptul ca in timp ce asfaltangii, tunarii de energie, imbuteliatorii de chimicale cu gust de portocale (cei din Oradea stiu…) au datorii de sute de milioane de euro la bugetul de stat, pe unii (vezi Turcescu &Co.) ii manca-n cur de datoria lui Badea, Gadea si Ciutacu.
Singura diferenta dintre “datornicii” Badea/Gadea si balenele portocalii este ca primii sunt zgarciti si nu cotizeaza la bugetul partidului, pe cand restul impart cu darnicie atunci cand cauza o cere.
Traim in tara lu’ Impozit Voda! Cleptomanii astia (parca asa se cheama cei care nu se pot abtine de la furat) iau si pielea de pe noi. Schimba codul fiscal de pe o zi pe alta si se aplica retroactiv… Si macar daca ar folosi bine banii luati cu japca.
M-as consola cu gandu’ ca o sa dea astialalti cu ei de pereti cand s-o schimba puterea. Da parca vad ca o mana spala pe alta, o sa-i dea cu imunitatea, bla bla. Ce se poate zice cu privire la strategia macro-economica a tampitiolr? Inexistenta! La o adica, daca trebuie sa platiti TVA, trebuie sa il puteti si deduce. Oare ce ar zice Blejnar daca maestrul Radu Beligan ar cere returnarea TVA pentru hartia igienica? Asta asa, ca tot traim vremuri cacacioase!
@Drujbaru: sumele devin datorii in momentul in care Fiscul iti face impunerea si ti-o comunica. nici lui Badea, nici mie nu ne-a fost comunicata concluzia vreunei inspectii fiscale. deci n-avem nici o datorie, ci probabil ca are Turcescul (cat l-o macina ca n-are ceva si cu mine) niste date – confidentiale, conform legii, da’ cine se mai incurca? – preliminare de la ANAF.
La cat le-a luat ca sa gaseasca ceva sa va-ncuie, cinstit vorbind, ar fi trebuit sa gaseasca ceva mai serios, mai nasol, ca altfel se cred grozavi! Aberatia asta fara cap si fara coada, nu face decat sa dovedeasca cui mai avea indoieli, ca sunteti curati ori ca sunteti prea baieti de baieti, ca sa va gabuiasca imbecilii astia! Deci, felicitari, rahatul ala de anaf nu face decat sa va puna in valoare caracterele verticale si, pana la urma, cinstea! Bravo voua si sper sa nu trebuiasca niciodata sa dati vreun chior statului astuia abuziv si profund bolnav. La cap!
D.le Ciutacu !
Orice transformare ar vrea să facă scorpiile astea ordinare la adresa dvs. a jurnaliştilor şi mă refer aici la jurnaliştii adevăraţi şi nu la scârbe băsiste şi fără căpătâi, ptr. noi, ptr. românii de rând care mai întrevăd un dram de speranţă doar citind articolele scrise de dvs., precum şi prestaţiile pline de demnitate expuse la televiziuni, voi rămâneţi ptr. noi ADEVĂRAŢII EROI ! Japiţele portocalii, mai devreme sau mai târziu, îşi vor rupe gâtul, la pachet cu şefii cei mari Băsescu şi Udrea şi probabil, n-or să mai aibă loc nici în coşul de gunoi. Treaba este însă gravă ACUM şi trebuiesc cumva opriţi din toate abuzurile care le-au demarat împotriva naţiei româneşti, printre care şi jurnaliştii care au ales să nu-şi vândă demnitatea, ceea ce încă o dată spun, ptr. mine şi ptr. mulţi ca mine vă ridică la rangul de eroi. Organizaţi un miting şi sunt sigur că nu ve-ţi fi singuri. Că văd că sindicate numai avem, Opoziţie , din păcate la fel, oricât le place şi la ăştia să se c .. e pe ei. Eu cred că se vor trezi şi proştii care până acum au ales să se culce pe-o ureche. Dacă tot românul de bună credinţă nu înţelege nici acum că dacă nu ne organizăm cumva (nuştiu cum – dar trebuie s-o facem urgent) şi să ieşim în stradă să-i dăm jos, ăştia ne bagă căluşul în gură definitiv şi irevocabil la toţi indiferent de domeniul de activitate din care provenim. Spun din ce în ce mai convins că, în ciuda tuturor sondajelor de opinie, n-avem nici o şansă la alegeri în faţa fraudelor care şi le-au şi pregătit deja (Baconschi vrea să ia poliţişti restructuraţi la el la externe – nu cumva să-l ajute la fraudarea voturilor?), să scăpăm de ăştia. Şi închipuiţi-vă ce vor face după aceea !!! Părerea mea este că trebuie să ia cineva cu credibilitate iniţiativa şi să încercăm să ne organizăm să ieşim în stradă. Este, cred singura şansă care ne-a mai rămas. Din păcate parcă, pe zi ce trece, tot mai mulţi aleg să-şi “otrăvească” sufletul şi să sară-n corabia marinarului sclerozat. Şi e şi asta o problemă în plus.
Mi-a trebui ceva timp sa pricep ce va sa zica cu davasi. Pisicul e insa, frumos.
de unde stie turcescu? dar alti jurnalisti de unde stiu? voi nu aflati nimic de la nici o sursa care lucreaza la stat?! altfel, steffi graf,boris becker,helmuth kohl au avut probleme cu fiscul german,s-au judecat au platit ce s-a hotarat. prin america actori mari au avut probleme, s-au judecat,au platit sau\si au facut si inchisoare. nu se poate sa fie egalitate dar unii sa fie mai egali. unii platim impozite la 12 milioane salariu altii nu platesc nimic la 10.000 euro pe luna
Mai bine dati foc banilor decat sa vada Blejnar un fir de praf de la voi.
Regimul de mare succes Basescu si-a asigurat astfel si iesirea din criza. Astept cu mare nerabdare momentul in care ne va comunica onor ANAF-ul si faptul ca noi, prostimea, avem datoriile lor de platit, masinile lor de platit, femeile lor de platit etc. Dar pe impunere, va rog, cu acte in regula! Proasta tara, prosti conducatori! Blejnar, sper sa mori cu sef*tu in chinuri!
Vasazica Turcescu v-a incadrat la evazionisti.
Asta suna foarte bine si aduce audienta. Vezi numai de cate ori s-au topit de placere stiristele de pe sticla Intact relatand despre ‘razii”, “confiscari de marfa” evaziune si raspundere penala.
Da’ nu si-au pus nici ele si nici voi, macar o singura data, asa de samanta, cate abuzuri au facut anaf-ul si garda cu ocazia acestor “actiuni”. Cate afaceri au distrus si cate familii au nenorocit.
Dac-ati fi o breasla unita, atfel s-ar pune problema. Nu aveti nicio organizatie profesionala care sa aiba forta sa zica NU.
Asa… trebuie sa te astepti la atacuri dinspre ziaristi (sau “ziaristi”), in primul rand.
antonescu are dreptate. ma mir cum de a scapat acest comentariu pe blogul asta unde nimic din ce nu convine nu e lasat. de ce domnule ciutacu? daca nu va injur, si incerc doar sa-mi clarific anumite credinte, de ce nu lasati comentariul? chiar sunt curios, de ce va smiorcaiti si nu va platiti obligatiile catre stat? aaaaa, statul e corupt si nu merita sa dam banii? si ce ne facem atunci? ferma animalelor reloaded…
acum ce sa zic…daca tre sa platiti, platiti !
Victor:cu precizarile pe care le-ai facut,ANAF-ul nu ti-a comunicat nimic,acele debite pot fi contestate in instanta ,mai ales ca s-au incasat penalitati(poate fi redusa suma,in lipsa comunicarii) ,unde este intentia de a savarsi fapta?art.10 lit.d(intentia de a savarsi fapta lipseste)art 11 cod de procedura penala.Nu pot sa scriu tot sa iti explic chestiuni de drept.Chiar daca ar fi reglementata treaba,exista niste chestiuni pe care le ridica avocatii in instanta sau la parchet.
Aşa, coane Victor: la mină cu dvs.! Să nu rămâie nimenea, nici măcar cât să le zică, pă bune, ce minunaţi e ei. Ca din propria lor guriţă, nu sună aşa de perfect! 😛
@Victor,
n-aveti cum sa atacati decizia de impunere printr-o
contestatie in termenul de 30 de zile, apelind la baza
legala in vigoare si la principiul neretroactivitatii ?
fiscul pe ce se bazeaza, care este motivatia lor
(in cazul in care deja ati facut contestatie) ?
bine, stiu faza ca “necunoasterea legii nu te
absolva de consecintele ei”, dar daca a fost
o chestie bagata “pă şestache”, atunci e un
lucru mai mult decit odios si “cu dedicatie”.
in ceea ce priveste de unde stie musiu turcescu
suma exacta de plata a lui Mircea Badea, asta
e o informatie confidentiala ce implica si date
cu caracter personal, nu este o statistica cu
privire la sumele de plata datorate catre stat
de catre X persoane aflate in aceeasi situatie.
stiu ca nu e de ris, dar off-topic, poza de background
e epocala; mai lipsea fraza: amenda+bataie 🙂
Faina poza!
am mai multe intrebari:
-Robert Turcescu cat TVA trebuie sa plateasca pt milionul de euro luat de la Vantu? Sa nu vina cu tampenii de genul ca el singur este sigur din 2006 platitor de TVA
-Elena Udrea a vandut terenul si apartamentele cu TVA? Apartamentele erau pe persoana fizica , la fel si terenul cumparat pe credit.A varsat TVA-ul la ANAF? Poate face dovada?
-Cum poate o persoana fizica sa emita o factura fiscala cu TVA? Conform carui articol din Codul fiscal?
si inca ceva.
Sa presupunem ca trustul Intact are de platit luna aceasta TVA de 100.000 lei.
Daca Ciutacu, persoana fizica, emite factura fiscala ???? cu TVA de 20.000 lei catre Intact, atunci Intact va plati TVA de 80.000 lei si Ciutacu de 20.000 lei, total 100.000 lei.
Daca Ciutacu primeste plata fara TVA, atunci Intact va plati TVA de 100.000 lei.
Dupa cum se poate vedea in ambele cazuri se va plati TVA aceeasi suma de 100.00 lei.
Care-i ghiseftul ANAF-ului? Nu pierde si nu castiga nimic.
Din contra. Daca pentru drepturi de autor s-ar plati TVA atunci baza platitorilor de TVA creste si in consecinta si posibilitatea ca f multi dintre acesti platitori sa uite sa-l mai verse la buget.
!!! Eu chiar nu pricep!!!! S-au terminat specialistii in drept fiscal si financiar ori s-au specializat toti in scara blocului??! Ori…?!:(
Victor, vorbeste cu administratorul sa puna linkuri cu LIKE pentru Facebook, si linkuri cu share in diverse retele de socializare 😉
Sorry de offtopic. In alta ordine de idei, ai perfecta dreptate, prin acea afirmatie piticu asta de turcila mai trage o limba gheboasa in zone maro spre portocalii…
@gogon: bati campii fara nici un pic de gratie. esti gusterul perfect pentru mesajele propagandei portocalii. dincolo de faptul ca am pus la dispozitia ANAF (inclusiv ieri) toate documentele solicitate si ca ma voi judeca cu statul, pentru linistea ta, eu platesc, lunar, impozite si taxe care depasesc binisor salariul tau. uite, iti propun o provocare: punem una langa alta fisele fiscale pe ultimii cinci ani. daca ai castigat intr-un an mai mult decat am platit eu (impozite si taxe) la stat, diferenta de bani e cadoul meu pentru tine.te bagi?
@ionovici: e valabil si pentru tine raspunsul pentru gogon. la viitoarea bataie propaganista de campi, o sa vezi cu adevarat ce inseamna cenzura.
“Pe oameni trebuie să îi iei cu binele sau să îi distrugi cu totul, fiindcă ei se răzbună pentru un rău uşor care le-a fost pricinuit, dar nu se răzbună în schimb pentru ceva grav.”- Machiavelli
Senzationala poza. Parca zici ca stiai ce gibonizme or sa apara aici, ca se potriveste perfect cu anumiti comentatori :). Le-ai urat anticipat…..
Este tipic pt o dictatura ceea ce se intampla.Pe langa denigrarea tuturor categoriilor sociale,invrajbirea si umilirea lor,le retragi si increderea in ceea ce e la indemana,fara bani,faptul de a face o stire din abuzuri,nedreptati,inselaciuni,drame.Cui sa ne mai rugam?Cine ne mai ia apararea?Multi nu stiu si nici nu au cu ce sa se adreseza justitiei.Care justitie?Multi nu au un duhovnic sau o biserica aproape de casa,pt a obtine un sfat bun.Care credinta?Multi nu au parinti sa ii apere,prieteni sus-pusi care sa ii protejeze,pt ei telefonul nu a sunat si nu va suna niciodata.Multi spera ca vechea placa cu ‘se va afla si se va face dreptate’,mai functioneaza.Care dreptate?Nu ii ramane omului de rand,impozitat,taxat,denigrat,umilit,invrajbit,saracit,NIMIC.Pe el cine il apara?Cui i se poate plange?In ce sa isi mai puna speranta?
Presa a fost si va ramane o putere in stat.Ca este a2a,a3a,nu mai conteaza.Locul ei nu il poate lua nimeni si nimic nu se compara cu jurnalismul scurt,la obiect,bine facut.Din pacate,la noi se pare ca e pe cale de disparitie,daca ne uitam la cate ziare se mai tiparesc.Daca aflam si nr tipare/nr vanzari pe zi,cred ca ne inspaimantam.Un stat de drept si democrat trebuie sa aiba presa scrisa.Eu,ca platitor de taxe si impozite am acest drept,de a fi informat.Stiu ca online-ul este la moda,dar prefer oricand un ziar.Poate tine de educatie,de cultura.Poate gandesc asa,pt ca peste tot pe unde am fost in lumea asta,la tarabele de ziare,sunt zeci de publicatii zilnice.In toate se critica puterea.In toate se fac dezvaluiri.In toate se fac analize pe cifre.Sunt si ei deranjati?Probabil ca da,insa nimeni nu isi pune problema sa dispara presa.Problemele si realitatile dintr-o societate nu dispar odata cu disparitia presei,asa ca singurul ‘avantaj’ pe care il intrevad,pe langa dezinformare,manipulare,spalare de bani,interese economice,ode si imnuri preamaritului,ar fi niste bani mai putini la impozite.Pai daca tot ne plangem de buget mic,sa mai taiem niste salarii,sa mai dispara niste posturi,sa inchidem niste trusturi,societati,etc,ca sa …ca sa ce?Nu mi-ar dispace sa fie ca la americani.Ei au 2 lucruri de care se tem:moartea si fiscul.Asta nu inseamna ca se fac abuzuri.Nu e luat nimeni pe sus,fara zeci de sesizari,informari,citatii,luni de zile in care statul incearca sa isi recupereze banii.In caz contrar,esti mancat,indiferent cine esti si cum te numesti.Diferenta majora este ca fiscul nu este deservit politic,nu da rateuri,nu inseala si nu face abuzuri.
Spunea Tintareanu intr-o emisiune tot de pe la “antene” – ca aceasta lege exista de f. multa vreme, doar ca urmau NORMATIVELE – si nu au mai aparut NICIODATA (Tintareanu rugandu-i pe cei de la fisc sa ii ia banii) deci nu au normativele de incasare!!!
Un avocat bun gaseste si ataca TOT!…
Nu va lasati – uniti-va si rupeti-l pe Blejnar…!
“…se bagă toţi să-mi facă, pe rând, câte un sex oral în Piaţa Victoriei?”
Ooo, kinky ! Dupa ce ca esti evazionist, mai esti si exhibitionist !
@Bubulea: ce nu fac eu pentru reforma statului? 🙂
Eu nu as fi lansat propunerea cu sexul oral.Habar nu ai citi doritori pot fi.O problema este insa Victore,daca vrea si PORA ce te faci?
Cum crezi, daca te simti putincios… Totusi, ai si tu o varsta, iar astia sunt multi… Oricum, neaparat sa porti prezervativ, ca n-ai de unde sa stii cu ce te contamineaza si devii si tu, peste noapte, vreun basist inrait. Chiar aseara am vazut trei nefericiti atinsi de molima asta, la B1 (Cristoiu, Andronic, Gusa). Si n-aratau bine deloc.
frate Victore te combinasi la cartela ca vajnic infractor.dincolo de asta,sa mor io,ce asteptari poti sa ai?astia vor incerca prin absolut orice mijloc sa va-nchida gura.daca nu au sange-n pasarica sa se cafteasca cu voi in direct este absolut inevitabil ca vor apela la toate porcariile ca sa va arda.Iti doresc si va doresc nervi de otel si particular tie, erectie de fier in perspectiva oralui din piata Victoriei….
minunata poza 🙂 si extrem de minunat UPDATELE :)) daaaaaaaaaa
@santinela – buna intrebarea :)) :)))))))))
eu rad dar subiectul tratat de Victor e de plans 🙁
@Bubulea – Cristoiu s-a “imbolnavit” de cand s-a lipit psd+pc la guvernare (parca 2009)… atunci el fiind extrem de deranjat de aceasta mutare – acum nu’l mai supara nimic – poate doar şalele.
@ ionovici:
Da’ tu de unde ştii că Ciutacu are de dat bani la stat? De la Turcescu? Cine şi – mai ales – ce e Turcescu?
Altfel, ne crezi retardaţi pe toţi, cei care scriem aici? Cum îţi permiţi?
Dacă, din întâmplare, ne-am întâlni faţă în faţă, tu şi câţiva oameni de aici, cu educaţie şi bun-simţ, eşti sigur că ai avea aceeaşi vehemenţă şi siguranţă a faptului că Ciutacu nu şi-a plătit impozitele la stat?
P.S. Vezi că Oreste cică are o mătuşă la Braşov! 😡
Domnule Ciutacu,
Este bine de intrebat, acolo unde trebuie daca D-na Udrea a platit TVA la apartamentele alea si la teren. Asta-i una, a doua, suma de 20.000 de euro nu-i o subevaluare intentionata pentru baiatul lui Cocos, pentru a pagubi statul ? taxe notariale, tva etc ?
este de necrezut ca intr-o tara ridicola care se preocupa de boci, troci, poci exista oameni care aleg sa ramana fermi in pozitia lor ANTI (-orice din PSD). Intr-o tara in care conducerea petrece mai mult timp incercand sa ne convinga ce bine ne va fi impartiti in 8 decat uniti in 1 mai exista oameni zdraveni la cap care inca mai supravietuiesc intr-un delir romano-maghiar. Voi, cei care nu plecati capul ci preferati sa vi-l taie sunteti cei care faceti multi alti romani sa gaseasca puterea sa viseze la mai mult decat o tara tinuta in viata de aparate, aflata de mai bine de 20 de ani in moarte clinica. Poate ca boala lunga, nu e neaparat si o moarte sigura. Sau mai stii?!?!
Cred ca am mai scris ceva asemanator pe acest blog:ziaristul trebuie sa fie numai in opozitie cu puterea. In asta sta puterea lui. Cand s-a dat de partea puterii e mancat de aceasta. Ziaristii nostri s-au prostituat de atatea ori incat acum cand vin sa se planga poporului pe care l-a tradat pe doi firfirici
cred ca nu mai gasesc nici-o intelegere. O sa vedeti ca maine urmeaza magistratii daca o sa mai faca ceva concesii!