Motto: “Sa nu fiu suspectata de impartialitate” (Paula Rusu, la Antena 3)
UPDATE EXCLUSIV: Cum a fost eliberat Gorbunov
In timp ce o tara intreaga aplauda, la televizor, operativitatea unor autoritati care, dupa ce n-au avut nici un interes sa-l caute pe Gorbunov, l-au scos din palarie pe post de suspect al dublului atentat, mi-am permis, inca o data, sa ma pis impotriva vantului. Si sa banuiesc, cu voce tare, sambata si duminica, la “Sinteza zilei”, ca portretul-robot a fost facut dupa poza unui infractor aflat deja la dispozitia politistilor. Lucru care tinde sa devina realitate astazi, cand aflam ca Serghei Gorbunov nu este principalul suspect. Mi-ar placea sa aflam, cu aceeasi promptitudine, ce patesc militienii care l-au aburit pe Dragnea ca au rezolvat cazul cu operativitate si profesionalism. Plus medicii care au inaintat instantei justificarea urgentei operatiei de glaucom in afara sistemului penitenciar.
Pentru rigoare, va ofer si un scurt pasaj de aseara: “Dacă tot suntem la teoria conspiraţiei, hai să întreb şi eu un lucru: nu tocmai faptul că acesta era un tolomac căruia nu îi ieşea nimic îl face atât de uşor folosibil de profesioniştii din poliţie ca să îşi ascundă altceva? Ştiţi că aseară eu am avut neobrăzarea să îmi afirm o bănuială nedreaptă că portretul-robot ar fi făcut după poza clientului gata pregătit. Mie desfăşurarea zilei de astăzi şi alibiul pe care i-l oferă domnul Ninel Ianculescu mi se pare că îmi confirmă suficient de tare. Şi nu văd de ce domnul Ianculescu ar fi suficient de nebun, încât să îşi asume oferirea unui alibi care ar pica uşor la proba profesioniştilor unui individ care este duşmanul naţional, este omul de care vorbeşte toată ţara.”
Sinteza zilei de aseara, script si video
Mişto update, un fel de Breaking News sau News Alert ca la iRealitatea, acum că ne este prezentat şi nouă nu ne mai îndoim de existenţa documentului care în sinea lui este foarte valoros.
Parcă nu-ţi plăceau linşajele mediatice…
@martalogu_digital: m-ai citit/auzit undeva pe mine sa-l banuiesc pe Gorbunov?
l-am vazut pe fostul tovaras ministru de interne,troaca,indemnandu-ne pe noi,prostii,sa lasam politia sa-si faca datoria. o,da! am schimbat imediat pe protv,la tanar & nelinistit. ca ma luau crizele. imi venea sa strig: ura,ura,ura! organele e cu noi! ca armata la revolutie. eu,daca eram in studiou,ii dadeam un cap in gura lu’ troaca. nu puteam sa ma stapanesc. tot respectul pt. doamna Grecu. eu n-as putea sa-i suport pe indivizii astia,gen troaca. cred ca m-au lasat de tot nervii. dar nici sa ma las pe mana marilor medici din romania nu-i o solutie pt mine.
@dl Ciutacu ,este o situatie exceptionala , ar fi normal ,cred eu ,ca ministrii justitiei si internelor sa fie invitati ,sa zicem ,la “vorbe grele” si sa prezinte un plan de masuri.
Este momentul sa apara sanctiuni,legat de “erorile judiciare si militienesti “.
Morar ce zice ?
Suntem bolnavi sau “dezorganizati” ca societate si am acceptat acest lucru ani de zile. Panza de paianjen care ne-a sustinut atat timp a inceput sa se fisureze si poate era si timpul sa se intample pentru a reactiona.”Organismul” numit Romania sufera. In ceea ce priveste succesul lui Victor Ciutacu – totul este relativ si cu cat stii sa te detasezi de acest lucru cu atat mai bine!
Acest caz scoate in evidenta inca odat cit neprofesionalism exista in aceasta tara.
Ascultind luarile de cuvint ale acestor sefi au demonstrat cum se poate inchide un caz dind vina unul pe celalalt si uite asa se inchide cazul si nu este nimeni vinovat.
Cine il intretine pe acest cetatean, cine ii plateste spitalizarea, cine ii plateste orele de gimnastica?
Vom afla raspunsurile la aceste intrebari care ne-ar duce la unele legaturi dintre el si cei care il intretin.
Sunt multe de comentat dar mai astept delurarea evenimentelor.
bă , da noi parlament , guvern , măi avem ? ce drac face iel ? da preş edinte , preşedinte măi avem , mă ? şi iel ce face mă ? mă refer la muncă , mă ! ce muncesc ăştia de doo luni încoa mă ?! mă , cum mă ?! da stăi aşa , că ceva făcură : măriră contribuţia atît a angajatorului cît şi a angajatului la buget !eeee??? ăăăă??? mă , pe-ale cui păcate le trăgem noi mă , de-i răbdăm pe dobitoci ?
Da, asta înseamnă democraţie. Totul pentru Drepturile Omului, mai ales pentru cei care comit infracţiuni pe teritoriul frumoasei noastre patrii. Da’ fiţi liniştiţi, “organele veghează”!
Că o fo fost sau nu Gorbunov autorul jafului armat sau nu, io cetăţean, nu pot să mă pronunţ. Da’ cum se face, că după 5 luni un SISTEM plătit din BANI PUBLICI, nu poa’ să dibuiască pe unu’ care trebuia să fie la pârnaie, pentru INFRACŢIUNI GRAVE!!!
Ancheta C.S.M., va releva un singur lucru: Magistraţii nu pot să se facă vinovaţi pentru eliberarea din detenţie a lu’ băiatu’ ăsta că ei nu “e” doftori, să ştie cât de gravă e boala lui. Da dacă tot a existat un refuz al instanţei, prima oară, a doua oară, de ce nu s-a ţinut cont de argumentele refuzului în prima instanţă?
Medicii legişti, o dau din bară-n bară. Că o fi fost, că n-o fi fost necesară eliberarea, că ei nu “e” specialişti să ştie cum se poate trata boala…
Deci: HAOS TOTAL, ba pe deasupra şi televizat, şi dezbătut la toate “tocşoaiele”. Cât despre faptul că ţara asta e împărţită pe grupuri de interese mafiote, nu mă mai îndoiesc.
domn’ ciutacu, faceti, va rog, ceva si ajutati-l si pe mircea badea…i-au nenorocit astia si blogu’.
@lupu’ flamand: nu intra-n fisa postului meu
Ciutacule, te banuiesc de ipocrizie! Aseara la “Sinteza” te-ai trezit vorbind despre victima colaterala din scandalul de la Brasov! Iarta-ma, insa cand vorbeai despre linsajul mediatic la care a fost supus Mircea Stanescu, de victima acestuia … nici vorba! Ce sa inteleg?
@ancuta: ca mi se falfaie de banuielile tale de pisi care nu pricepe nimic.
Multumesc totusi ca te-ai deranjat sa raspunzi! Am castigat un pariu cu un prieten! Esti exact asa cum am pariat…
ma bucur ca te-am facut fericita. pot si altfel decat in scris
@Victor
Daca Ancuta e un el,ce te faci?
Te bagi?
Exact cum ii spuneam prietenului! Stiam eu ca esti “bazat”!!
militenii aia,nici macar nu s-au chinuit sa faca un portret robot,i-au dat ”copy,paste”,i-au sters freza,iar apoi au dat-o pe post;cand se facea un portret robot,se dadea cu tot cu ochi si freza si era facut din creion….
In toate orasele sunt grupari mafiote, formate in jurul baronilor locali.Cine a participat la ultima campanie electorala, intelege mai bine ceea ce vreau sa spun.
@ancuta: adieu, pisi!
Gorbunov,a facut operatia cat a stat in libertate?
Sa stii ca nu sunt la subiect dar am o “nedumerire” si nu stiu cui sa o “zic”
ELENA UDREA poate sa fie ministru’ turismului?
Eu acum ceva vreme vroiam sa deschid o agentie de turism, dar nu pot pt. ca nu sunt licentiat in turism. Nu mai dezvolt subiectul, dar daca vreti voi il puteti dezvolta.
sincer sa fiu nu stiu ce este mai grav: sa fie vorba de coruptie sau de idiotenie.
oricum, eu as declara aceste doua fapte penale si le-as pedepsi cu viata… fara bani
cred ca Dragnea isi da demisia!
Gata!! Si-a dat’o!!
E clar manipulare fratilor pai puneti-va putin neuroni la treaba.adica asta moldoveanul cu probleme la ochi retineti chiar operat fiind PUTEA repet putea sa traga ca un super profesionist ca as s-a zis de autoritati ca a fost un tragator de elita punct ochit punct lovit asta nu va da de gandit cine era in spatele armei pai hai sa facem un experiment mental puneti-va voi in spatele armei care ati facut armata ati putea avea rezultatele alea sa fim seriosi da unu care are probleme cu ochii.parerea mea ca prea au mers toate “unse”in ancheta asta versus alte anchete.Ne mai auzim ne mai vedem
Si, culmea, in portretul -robor i-au mai pus si caciula ruseasca.
Il ascult pe FCDristoiu si cred ca si el: rusul era omul politiei infiltrat in lumea interlopa.D’asta n-a fost cautat de politie aceste sase luni.
Stimate domnule Ciutacu,
Domnul Dragnea nu si-a dorit aceasta functie, precum bine stiti.Ea i-a fost impusa.Eu personal, cred ca a procedat corect cu demisia cat timp si-a dat seama ca nu se poate lupta cu cei puternici din umbra.Cand PSD i-a cerut sa fie ministru de interne s-a codit. Poate ii s-a promis tot sprijinul si cu greu a acceptat functia.La investire Basescu nu a mai venit si acesta putea fi considerat ca un gest de neacceptare.
De unde stiti ca problema cu armele furate dela Cirogarla nu face parte dintr-un scenariu? Acum cateva zile domnul Dragnea ne asigura ca in curand vom afla cine le-a furat.Ieri aflam ca contra informatiile stiau deja de lipsa lor.Azi, dom’ministru isi da demisia pentru un motiv spus cat se poate de dimplomatic .Domnul Dragnea nu face parte din acei politicieni care sa-si permita sa faca contra vantului fara sa se protejeze sau sa-si asume raspunderi ce-l pot compromite.Este tara in care cu un ministru demisionat, premierul vorbeste de sporuri si cui o sa le dea.Tara chiar arde si Boc se pierde in explicatii din ce in ce mai lamentabile.
Chiar nu-si da seama cat este de ridicol? Are oare putere sa-si dea demisia, chiar si sub motivul incapacitatii de a guverna sau inca nu a primit comanda?
Nu inteleg de unde atata taraboi pe niste anchete.Cei care lucreaza in sistem au avut de a face cu niste aspecte si mai bizare.Primul dosar care mi-a parvenit mi-a atras atentia prin faptul ca ,prin intelegere cu procurorul,cel recidivist era scos de sub urmarire,pentru ca declara mai multe,iar cel fara antecedente era invinuit,desi ,din punctul meu de vedere ,ar fi trebuit sa fie analizate toate aspectele.Explicatia mi-a survenit de genul:am trecut cu vederea pentru ca am primit informatii.In general,recidivistii colaboreaza mai usor cu autoritatile,tocmai pentru ca ,la prima abatere ,sunt saltati.Sunteti sigur ca ,cunoasteti toate detaliile problemei?Nici nu vreau sa las impresia ca apar sistemele,dar se stia ca nu exista o practica unitara ,se stia ca sunt probleme in justitie.
Fuse Fuse si se duse, nu?
Gresii si eu! Pot sa si argumentez dar pe principiul cine se scuza se acuza …asta e. Am comis-o! Oricum – constat cu placere ca urmaresti A3 cu un ochi critic! 🙂
@paula rusu: stai, mama, linistita, ca nimeni nu-i perfect. eu sunt ultimul care sa se creada infailibil si sa arate cu degetul, am comis destule neghiobii pe post. stau toata ziua cu televizorul deschis si ma uit cand la voi, cand la vecinii de la RTV. cand vad cate ceva care zgarie la ureche, scriu.
:))))) bine ca ai simtul umorului. Ai vazut ceva ce te-a zgariat le ureche?!?! :)))
bai ciutacule fii mai rau cu astia nu vrei sau nu vezi ca astia se apara intre ei tuca trebuia sa fie mai rau la sinteza zilei doctori si judecatori in proportie de suta la suta iau spaga toti iau spagi