Esti aici:
Prima pagină > Blog > Colţu' lu' Boc cel mic > Un mare deget pentru poporul suveran

Un mare deget pentru poporul suveran

În joia flăcării mov a-nceput marea reconciliere naţională. Noul premier e vechiul, demisul, interimarul, ieşitul din termen, umilul, slugarnicul şi, nu în ultimul rând, penibilul Boc. La vremuri de criză grea, Băsescu ne umple frigiderele de carne.

În termeni politici, se cheamă soluţie de criză. Dacă tot era disponibil pe piaţă unul dispus să-ndure (la început) miştourile şi (după aia) ura populară şi să mai şi fie fălos ca măgarul la trăsură, atunci era păcat de la Dumnezeu să nu-l folosească.

O să-i treacă şi guvernul, Iudele-s de găsit la tot pasul. Iar noi o să avem treabă. Cu şeful mafiei personale a lui Năstase din ce în ce mai înstelat pe umeri (şi la fel de independent de logică), cu parvenita de Nuţica moţ în vârful grămezii de tupeu, cu rozaliul Adriean la ţuţuroiul lovelelor şi, nu în ultimul rând, cu titlu de premieră (întru fericirea însetaţilor de sânge), judecători de vârf băgaţi în malaxorul DNA. A vrut putere absolută, poporul suveran i-a dat-o, s-o exercite-n voie, amin!

P.S. Dacă invocarea numelui meu a contat unu la mie în motivarea liberalilor de a nu se preda reconciliatorului, trebuie să mă simt mândru.Şi mă simt, că am de ce!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

433 thoughts on “Un mare deget pentru poporul suveran

  1. Stimabililor : si cititori si realizatori…..va aduc in discutie o intrebare…pe care eu om simplu, care munceste la patron si plateste dari uriase la stat….si-a pus-o prea des in ultima vreme si gandeam sa vad daca mai e si altcineva cu aceiasi intrebare atarnata undeva in neuronul desteptaciunii!!! intrebarea mea este: nu vede nimeni vadita asemanare a lui basescu cu ceausescu???? nu il vede nimeni cum isi croieste el drumul spre ceea ce in 5 ani va fi doarrrrrrr al lui!!! crin antonescu avea mareeee dreptate…basescu a pierdut alegerile in romania cu romanii ca noi care traim aici, diaspora l-a votat si l-a salvat!!! oare de ce???pentru ca le e cald si bine in tari straine si vor sa ne vada pe noi zvarcolindu-ne sub ceea ce va deveni curand dictatura basesciana????

  2. Guvern de sacrificiu. Cade in februarie. Multa sanatate, Victor Ciutacu, si sarbatori fericite la toata lumea.
    Doamne-ajuta!

  3. Intrucat sunt bulversata de evenimentele ce se petrec in jurul nostru si al meu personal, apelez la o “solutie de criza”, pana cand imi pot aduna gandurile.
    “Flacara mov” nici nu si-a intrat bine in ‘drepturile ei legitime” ca a si inceput sa arda tot incepand de la speranta la urletele disperate ale poporului suveran.Basescu 2 abia a rostit promisiunea ca “voi fi un Presedinte mai bun, un Presedinte al tuturor romanilor”ca a si inceput “vanatoarea de comunisti si moguli”. “A vrut putere absoluta, poporul suveran i-a dat-o, s-o exercite-n voie”. Si o face, din moment ce el este jupanul.Si daca putea ar fi facut de unul singur, dar totusi, macar de ochii lumii trebuia sa formeze un guvern fie si “comprimat”, respectiv sa desemneze un fel sef de guvern, drept paravan, dar care fiind numit politic trebuie sa-si asume “actul de guvernare”.Si a chemat toate partidele la consultare anuntand ca doreste “reconciliere nationala”.Si daca delegatia PNL si PSD, cu sefii lor de partid nu au inteles “capul aplecat nici sabia nu-l taie”, atunci nu a ezitat de loc si a venit cu o “solutie de criza”, Emil Boc, premier desemnat a patra oara. Ura!

  4. @agia
    Tulai, cum ai aparut si tu din neant, sa il pui la punct pe derbedeul de Ciutacu!Dupa cum bine vezi este singur pe blog; sau, ma rog, cu o mana de postaci. Auzi draguta, paduchii leprosi au avut tot timpul din lume sa demonstreze ceva. Dar, gasind oameni ca tine, ca claudia, ca PDL Senat si inca 5,2milioane normal ca incearca sa se vanda ca noi. Ei fiind de fapt expirati. Si auzi fiinta “democrata” ce esti. Rolul Opozitiei este de-a sta cu sula-n coasta puterii. Dar tu, fiind o fiinta prea “slab pregatita” nu ai de unde sa cunosti asta. Le mai trebuie perioada de gratie? Astora? Gunoiul numit presedinte a cazut acum din cer? Nu a dus el si cu sluga lui Romania in stadiul care este?
    N-ai ochi? N-ai creier sa judeci? Sau este de vina greaua mostenire?
    De unde dracu´va gaseste papagalul asta pe toti prostii lumii? Auzi dom´le perioada de gratie. Ptiu drace!

  5. @agia
    Presupun ca ai un venit bun daca iti permiti sa dai perioade de gratie. Vai de steaua ta (si a noastra).
    Cei care il critica pe Basescu si clica lui o fac din ura si din convingere, nu din interes, ca sustinatorii tiranului (R Moraru, d-na Pora, R Turcescu…). Tot respectul pentru cei care sustin orice tabara cu argumente concrete, nu pe ton ridicat sau reducerea celorlalti la tacere. Si mai e o problema, D-l Ciutacu si-a afirmat direct simpatia si sustinerea catre unul din candidati, spre deosebire de “mult-prea-echidistantul” si “obiectivul” Turcescu, care nu si-a afirmat sprijinul catre Basexu, desi l-a acordat fix la momentul potrivit (doar un exemplu).

    Vedeti d-le Ciutacu, indoctrinatii astia l-au votat pe Basescu.

    PS Va asigur ca pana in luna martie, alaturi de D-l Ciutacu vor fi din ce in ce mai multi, cand “agia” o sa ia mancare numai de la cantina de partid.

    Ma bucur ca a ramas PD-ul la guvernare, singur. Lumea o sa-si dea seama ce poate. Sau vor da vina pe UDMR ?

  6. Mama,ce ne mai modernizeaza nea Traian.Scoate din fesul lui de scamator(ala purtat pe Valea Oltului) fel si fel de molii.Iar ca sa fim si mai moderni,urmeaza reintroducerea locomotivei cu aburi.

  7. @monica
    Nici romanii de afara nu l-au votat. Am vorbit cu cativa romani din Spania; nu a avut atatea voturi acolo. Mai departe , despre votul din strainatate n-are rost sa comentam.
    Cat despre cei care nu au de gand sa se intoarca prea curand in tara, si au pus botu la 2 covrigi, sa le fie rusine ca ne-au nenorocit pe noi cei care am ramas.

  8. stiti finalul din ‘zorba grecul’?scena cu prabusirea dupa ce zorba a investit in ”industria” forestiera ?dupa ce a cheltuit banii sefului la curve?toata atitudinea lui seamana cu a piratului nostru.totul la oha,doar traim in balcani.nimic mai actual cu ce traim noi in romania.un mic preambul la realizarile eternului guvern boc.ups.guvern base.

    http://www.youtube.com/watch?v=EUGlSfV3xJs&feature=related

  9. Domnule Ciutacu,
    Pentru cei care au sperat ca Basescu se va schimba si ca va deveni presedintele tuturor romanilor, adica si al celor 5.200.000 care nu l-au votat, pentru cei care au sperat in nominalizarea unui premier independent, ieri a venit dezamagirea.
    De fapt este clar pentru toata lumea ca adevaratul prim ministru va fi Basescu. Nimeni nu il poate suspecta pe Boc ca va incerca sa isi foloseasca propriul creier.
    http://theodora0303.wordpress.com/2009/12/18/cronica-unei-dezamagiri-anuntate-sau-cine-a-crezut-ca-basescu-se-va-schimba/
    Cu deosebit respect

  10. Nu am nimic impotriva dezbaterii, fie si dusa pana la absurd in violenta verbala. Problema e ca majoritatea celor care posteaza aici posteaza fara fond. Numai (de) forma.

    Asta e de pus in rama:

    “Si daca tot zice lumea ca din cauza noastra o duce tare prost: am 2 facultati, 1 master, doctorat in strainatate, vechime de 5 ani in proiecte europene, experienta si devotament, iar salarul(sic!) meu in primarie este de 720 RON, iar acum pt salarul(sic!) fara plata primesc in mana 630 RON.Va place??

    De ionela dinulescu pe 17 December 2009 la 11:51 pm ”

    Exista doua posibilitati:

    1. Mananci rahat.
    2. Ti-ai cumparat diplomele.

    Nimeni care ar avea scoala cata zici tu ca ai nu ar sta mai mult de cinci minute pe banii aia sa lucreze la stat. Eu platesc 7 milioane in mana + bonuri de masa angajatilor sa faca snitele si cartofi prajiti. Daca esti interesata fa-mi un semn aici.

    De unde le scoateti soro’ ? “Genocid”, “dictatura”, “inebunesc de revolta”, “am prieteni care astazi m-au sunat plangand ca e Boc premier” sau “Udrea e cel mai hidos personaj pe care l-am vazut in viata mea.”.

    Uitati-va in oglinda ! O sa va schimbati perceptia despre viata. Mai lasati in puii mei blogurile si serviti lumea care asteapta la ghiseu ca de aia sunteti platite. De noi, ceilalti, care nu avem doua facultati si doctorat in strainatate (in vis) dar platim impozite de ne doare curu’.

  11. Cel mai cool banc sec. Suna Zeus la “Sinteza Zilei”. Acolo, echipa-n par ; Gadea, Badea, Ciutacu, Stan, Oana Dobre etc…
    Zeus – Am sa va spun fiecaruia dintre voi ceva.
    G-dea : Ascultam
    Zeus : D-le G-dea esti un gaozar. D-le Badea esti un gaozar. D-le Stan esti un gaozar. D-ra Dobre esti o gaozareasa. D-le Ciutacu…
    Ciutacu (cu capu-n pamant dezarmat de scarba) – Da d-le Zeus sunt un gaozar
    Zeus : Gresit d-le Ciutacu. Esti un gaozar TONOMAT CU IEURO !!!

    Concluziile sunt simple, complicate, incrucisate, tonomate oricum le-ati dori. No offence, Victor cine are de inteles va intelege nu e o rautate la adresa ta.

  12. Toti romanasii se pricep la politica, barfa si tot ce duce la pierzania acestei natii (a dracu’ capra vecinului inca nu a murit), yeah… Din pacate, la prima vedere pare a nu se fi schimbat nimic in tara asta. Dar, bineinteles romanul nu stie decat sa fie atent la tot ce crede ca este gresit. Indiferent de cine a iesit presedinte, premier sau orice altceva, cred ca ar fi bine sa-i lasam sa isi faca treaba, iar noi ca indivizi sa ne vedem dracului de ale noastre, sa gandim constructiv. Schimbarea nu se poate face decat daca noi ca indivizi ne schimbam. Tot timpul am asteptat ca primarul sa ne asfalteze strada, ca guvernul sa ne mareasca pensiile etc. Dar tu ca individ ce ai facut ca sa schimbi ceva? Intotdeauna am asteptat ceva. Ni se pare normal ca cineva sa ne datoreze ceva. Rahat, viata nu datoreaza nimic nimanui. Vrei ceva, ofera ceva. SCHIMBA-TE TU CA INDIVID si poate ca intrega natie se va schimba inclusiv “dragii” nostri conducatori. Discutam oricand dar cum ne schimbam noi mentalitatea, comportamentul, gandirea ca indivizi? Ar mai fi multe de spus dar…

  13. “Marea reconciliere nationala” ii cam sta in gat si D-lui Ciutacu si ni-l introduce pe “Noul premier” cu o enumerare, cu o insiruire de “calitati indubitabile” care mai de care sonora, expresiva: “e vechiul, demiul, interimarul, iesitul din termen, umilul, slugarnicul si,…penibilul Boc”. Si cred ca D-l Ciutacu ar mai fi continuat aceasta insiruire, dar s-a gandit ca poate vreun cititor l-ar fi rugat sa le analizeze “politic” pe unde se putea si ar fi trebuit sa scrie o disertatie intreaga. Dar noi ne multumim cu “calitatile” prezentate ca ne-am format nu numai o imagine a noului premier ci si o convingere. Calitatea de “penibil” primeste accent crescut, un fel de “HEAVY STRESS” deoarece este precedat de o emfaza pusa intre doua virgule “nu in ultimul rand”.Pentru Domnul Ciutacu, uneori nu sunt suficiente cuvintele pentru a-si exprima mesajul transparent; de foarte multe ori dumnealui apeleaza si la imagini“fara grai”, satirizand situatia create. Aceste imagini care apeleaza la simturile noastre in mod direct. Daca privim cu atentie imaginea lui Boc, si-i studiam mana dreapta si mai ales “degetul indecent” ne dam seama ca isi ridica degetul mijlociu in semn de batjocura, promitand, ceea ce i s-a sugerat de jupan ca “la vremuri de criza grea” putem tot astepta sa “ne umple frigiderele de carne; pe naiba carne”.
    Voi continua, dar imi este destul de greu sa scormonesc prinre “amintiri”

  14. Mai exista o singura,o minima sansa de-a ne face bine: sa ne tinem de reperul pe care ni-l indica liberalul Crin si sa fim uniti in jurul acelora din media la care aceste valori conteaza.Va multumesc pentru perseverenta,domnule Ciutacu,domniei voastre si dlul Gadea,Badea,dnei Firea si de ce nu dlui Voiculescu care va lasa libertatea de-a gandi neingraditi,de-a va exprima normal.Iar celor ce scriu pe acest blog le doresc rabdare si perseverenta in a-si exprima parerile.Deasemenea vreau sa remarc ca unele emisiuni de stiri sunt degeaba,caci invitatii,uneori,nu sunt mitraliati inteligent cu intrebari care sa nu le permita sa bata campii si ca opozitia actuala este descurajata,uneori.Dar cine sunt eu sa judec.Ar trebui sa ma bucur doar pentru momentele speciale date mie de domnii mai sus mentionati din media.Vreau sa va spun dle Ciutacu ca dl Pieleanu imi ridica multe semne de intrebare si mi-e teama ca nu ma insel: il supara coloana?

  15. Si parca nu i-as zice “mare deget”.
    Om mic – deget pe masura ..
    Nu-l vezi ce aprig e la comitetul de criza? cu acelasi deget, practic …

  16. La zoo sunt adusi 100 pinguini, 99 femele si un mascul. Pt a fi depistat masculul sunt adusi 3 dintre cei mai destepti presedinti de stat:G W Bush, Nicolas Sarkozy si bineinteles T Basescu. Intra primii doi, pe rand bineinteles, si dupa 20 min ies cu pinguinul depistat de ei ca fiind mascul. Amandoi dau gres. Intra al nostru traian si in 20 de sec iese cu masculul de mana. Toata presa curioasa cum a facut. El raspunde: “Le-am spus: – Sa traiti bine ! ” si unul dintre ei mi-a raspuns “Sa-mi sugi p…a !” ))))

  17. in 2004 era “şeful mafiei lui Năstase”

    in 2004 vroia să-l aresteze pe Băsescu

    in 2004 Băsescu se proclamă “Luptătorul suprem impotriva sistemului ticăloşit”

    din 2005 Băsescu primeşte pârghiile pentru lupta impotriva sistemului ticăloşit

    in 2008-2009 Băsescu vrea să-l pună ministru, dar nu reuşeşte (metamorfoză incompletă)

    in 2009 (iarna) se pare ca va deveni ministru apărării (metamorfoză completă)

    Asta cred ca este cea mai mare realizare a lui Băsescu: să schimbe un ticalos într-un om cinstit. Asta este adevărata luptă împotriva sistemului ticăloşit.

  18. @DMDM
    pentru o snitelerie iti trebuie 4 clase primare(pentru adunare si scadere),o dubitza,multi fraieri,mult tupeu si o secretara buna(sa-ti indosarieze facturile ).

  19. … avand in vedere ca sunt destule persoane care ii cunosc personal pe acesti “ministrii” si mai ales pe dl Boc , am si eu o rugaminte mare …Mergeti va rog la o bere cu ei sau stati la discutii particulare 10 minute si spuneti-mi si mie : SUNT LA FEL DE SLABI SI IN VIATA SAU DOAR SE DAU LOVITI LA TV IN REST SUNT MAI NORMALI ???? … Boc mi se pare atat de slab in toate privintele (profesional,spiritual,social,intelectual,fizic complexat ,samd) incat imi este greu sa cred ca este altfel la o bere cu baietii … sper sa ma insel …

  20. Ma sufoc de indignare,nu mai pot comenta nimic.
    Am o dorinta,sa-i vad pe toti PDL-ISTI IMBRACATI IN MOV,CULOAREA MAI SEMNIFICA SI DOLIUL REGAL.

  21. @ DMDM
    Esti culmea nesimtirii sau a prostiei, intreaba un profesor, sau intreaba un doctor, dupa cata scoala au facut , ce venit au? si apoi poti sa le oferi si lor sansa sa faca snitele la tine, macar part-time.
    Am o intrebare pentru tine, angajatii tai fac snitele la cantina de partid a PD-ului?
    Da, dictatura, Firea a primit amenda de la CNA de 1 miliard, si e doar inceputul.
    Si, da, scriem pe bloguri, asta e ce ne-a ramas, asa alegem noi sa luptam.
    Ma bucur ca iti merge bine afacerea cu snitele si ca nu este afectata de imopzitare excesiva datorata incapacitatii statului de a rezolva problemele bugetare, si ca poti lua credite cu dobanda de 8 %, sau ai acces la fonduri europene fara pile.

  22. Domnule Ciutacu
    Ma uit in jur si aproape ca vad numai sange.
    Am avut un dictator care ne-a patat candva iar acum vad unul si mai mare.
    Sunt roman si imi pare rau ca trebuie sa o spun insa NOI suntem niste prosti si ne meritam soarta.
    Basescu ne-a vandut flota iar noi ne-am vandut lor pt. o punga amarata de faina.
    NE MERITAM SOARTA!!
    Nicioadata nu vom intra cu adevarat in UE!
    De asta sa fim siguri.
    Am avut un dictator si acum avem unul mai performant.
    Bravo lui! A stiut sa ne cumpere!

  23. @lm De ce fraieri, de ce tupeu, de ce dubita si de ce secretara ? Interesanta viziune asupra economiei de piata ai.

    Hai sa te intreb altceva. Cate clase iti trebuie sa te plangi non-stop pe forumuri si bloguri ca vine apocalipsa si ca esti platit prost, la stat ? Cine va tine la stat ? Ce sa inteleg ? Cine face snitele este mai jos pe scara de valori (de cacat) decat una care plange in pumni ca a iesit Basescu si viata s-a sfarsit ? Daca ma intrebi pe mine, oricine plateste un salariu unui angajat (si nu “salar”, analfabeto cu doua facultati+master+doctorat in strainatate la Faurei) si in acelasi timp mai plateste si taxe la stat poate sa se planga de doua zeci de mii de ori mai tare de guvern si guvernare decat onor mentionata.

  24. Cât ne mai lasă ciuma portocalie pe bloguri, la cheful nostru !?
    Am început ca Badea, fac alergie la cuvântul Cluj, cum ei fac la Bucureşti. Şi iată-i şefi în oraşul “miticilor!, de când şi-o doreau! Iar voturile din stăinătate s-au făcut din condei, aşa cum s-a spus într-un comentariu mai devreme.

  25. @agia:
    Iubim si uram pe cine vrem noi asa cum faci si tu. Iubestel pe matroz ca pe tine insuti. Ha, ha, ha… Prefer pe cei ce critica vizavi de pupincuristi. Uitativa la idolul vostru in tota hidosenia lui, nu numai fizica si mirativa ca inca nu vomitati. Dictatura usoara.

  26. … ok … si eu am doua facultati , master in comert , plus cateva cursuri de specializare (in tara …) si cred ca Boc,Udrea,Videanu ,Boureanu,Ritzi au diplomele cumparate , eu in nici un caz … am muncit in timpul scolii ,am avut burse de merit si am dreptul sa cer un serviciu (nu servici) si un salariu (nu salar) .Dar momentan nu am loc … tragem la patroni ,la snitele si cartofi prajiti ,la mogului …Boureanu,Udrea,Boc,Videanu ,EBA …??!

  27. Tare do tot! La vremuri noi tot noi! E ca la reforma unui bordel, primenesti asternuturile dar pastrezi …

    PS. Tare imi pare rau ca si scaunul lui Pareologu’ s-a muiat in clipa in care Boc, dupa a apelat la putera extraordinara a celor doua baterii de inteligenta ale propriei anatomi dorsale, s-a decis sa arate degetelul mijlociu atit ciuruitilor cit si marinatilor.

  28. Personal ma astept din partea “greilor”, in frunte cu Nutzica, ca la investirea in Parlament, sa faca o scena similara cu armata scotiana in Braveheart…batutul bucilor, Si daca vreunul care mi-o citi postarea le are cu Photo edit, ma rog…, poate reusiti sa faceti, cu pixelul albastru, ceva pe aceasta tema.

  29. @voceacatorvarationali
    Aceeasi retorica de doi lei pe care o vad peste tot. Automat daca nu sunt de acord cu cineva care il injura pe Basescu trebuie sa fac snitele pentru PD-L. Nu fac snitele pentru PD-L. Dar nici nu pot sa ma abtin sa strig “trombon” cand vad cat cacat se mananca. Tu chiar crezi ca tampita aia are doua facultati terminate la stat, master si doctorat in strainatate si castiga 7 milioane in mana? Despre ce vorbim aici? Ce are pizda cu plamanul ? Vrei sa vorbim de profesori si doctori ? Tu chiar crezi ca toti sunt buni? Daca ai terminat o facultate ar trebui sa stii ca exista studenti de 10 si exista si studenti de 5 in re-re-re-re-re-uri. Toti trebuie platiti la fel ? Cand ai avut treaba ultima data intr-un spital ? Jura-te te rog ca nu ai bagat mana in buzunar. Ai copii ? Au luat capacitatea fara meditatii ? Cat impozit s-au platit pe banii aia ? Inainte sa jignesti gandeste in puii mei cu capul tau. Nu cred ca Victor Ciutacu s-ar supara sa vada un pic de rationament, fie si in injuraturi.

  30. In acest moment ascult la dn. MINCA cum il lauda pe VLADESCU,CA FIIND UN BUN PROFESIONIST,
    SI CA ESTE INDEPENDENT,pai in pdl exista independent? In afara de minoritati nimeni nu este LIBER TOTI SUNT AFILIATI ,ce afiliati zic eu , INREGIMENTATI.Asa ca…Vladescu asta,
    RACOLAT DE , adat ORDIN slugii credincioase ,SA-L INREGIMENTEZE IN
    GUVERN.MIZERIIIII.

  31. eu abia astept sa i vad pe cei care l-au votat pe marinar cum o sa se planga ca niste curve neplatite. Si-o merita din plin, ne-o meritam pentru ca suntem un popor slab, la noi a lua atitutine inseamna a urma turma, a ne lasa manipulati.

  32. De ce n-o pune pe Udrea la Ministerul Muncii ???
    E CAPABILA , E EXTRAORDINARA , POATE SA TINA 2 MINISTERE , E SUPER – WOMEN !!!
    SA NE SCOATA EA DIN CRIZA !!!

  33. Cum zicea Ioana mai sus .. ne meritam soarta.

    Oare o sa propuna cineva, vreodata o modificare a constitutiei in dreptul articolului care ii da presedintelui dreptul de a desemna dupa bunul plac orice cretin pentru functia de prim-ministru ?
    Oare se poate face o astfel de propunere de catre “noi” , oamenii de rand ai tarii asteia … nu de alta dar si aia** se presupune ca ne poarte interesele, dar cand nu o fac poate ar fi bine sa ii mai ajutam un pic sa o faca.

    ** parlamentari, presedinti, ministri..etc

  34. Domnule Ciutacu , aveti perfecta dreptate , degetul mijlociu ne arata micul Boc dar stim ca acest individ este imaginea in oglinda a presedintelui nostru jucator , presedinte care desi se declara al tuturor romanilor este faptic presedintele si aparatorul clicii lui de infractori portocalii . La noi in comuna Vidra judetul Ilfov se desfasoara din 2001 , anul in care tovarasul primar general T. Basescu inaugura cu mare fast asazisa groapa de gunoi ecologica un adevarat genocid . In afara faptului ca aceasta groapa sfideaza orice norme europene dar si pe cele din tara noastra nerespectand nici macar amplasamentul aprobat ,a infectat panza freatica iar aerul este irespirabil . La noi in comuna nu exista alimentare cu apa curenta si noi locuitorii comunei folosim apa din puturi , apa care potrivit LAREX nu este buna nici macar pentru spalat iar despre consum nu se pune problema . Chiar daca aceasta groapa trebuia inchisa nefiind ecologica , lucrul acesta nu s-a intamplat deoarece mare parte din banii proveniti din aceste deseuri merge la partidul domnului Boc si domnului Videanu , groapa fiind a prietenului din copilarie a lui Videanu , Nicu Caval , al surorilor Ilie si se vorbeste pe la colturi ca si sotia lui Cristache Radulescu are oarece interese acolo . Ca si cum asta nu era suficient ca actuala groapa de gunoi ne-a infectat panza freatica si aerul este irespirabil cat despre legalitatea ei nu putem spune decat ca incalca orice norma europeana de mediu si desi facem reclamatii peste reclamatii Garda de Mediu nu ia nici o masura , primarul nostru portocaliu Niculae Florin a aprobat infiintarea unei noi gropi de gunoi la nici 200 m de sat si la mai putin de 2000 de m de cealalta , noua groapa de gunoi la care se lucra intens si pe care portocaliul nostru primar o neaga vehement , in autorizatia de infiintare nu prevede natura si gradul de periculozitate al deseurilor ce urmeaza a fi depozitate acolo si nici instiintarea si consultarea cetatenilor nu s-a facut asa cum prevede Hotărârea nr. 1076 din 8 iulie 2004 precum si LEGEA nr.265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului .Domnule Ciutacu , nimeni nu ne ia in serios reclamatiile facute iar primarul nostru ne ameninta cu tribunalul daca indraznim sa ii cerem socoteala pentru faptele sale , singura speranta ne-a ramas in dumneavoastra , ziaristii care v-ati pastrat coloana vertebrala si nu v-ati aplecat la picioarele “iubitului” conducator .Trimiteti o echipa sa investigheze neregulile din primaria Vidra si daca aveti nevoie de detalii imi puteti trimite un mail cu un numar de telefon pentru a va contacta . Sunt multe nereguli si putem face si un flagrant acolo , eu oferindu-ma sa fiu momeala .

  35. Ba, da de unde apar de astia “Gigi contra” pe blogul tonomatului? Da-i la liber de fapt si au si ei dreptul la viata.
    DMDM lasa dracului politica si vezi-ti de snitele. Nu de alta, dar vad ca la Base& Co nu le cam ai.Poate in sectorul tau de activitate esti bun,dar acolo unde nu te sti, nu te bagi.
    Este corect. Nu vine nicio dictatura; nehalitii dracului stau la stat (sic) pe bani frumosi. Ca bugetari. Cine-l opreste pe pitic sa inceapa asazisele reforme? Eu? Ciutacu? Postacii de pe aici? In loc sa taie in carne vie (ca un snitelar) aia amagesc publicul, ba ca ii trimite in CFP, ba ca nu sunt bani, ba ca sunt bani, ba ca reformeaza, ba ca desfiinteaza, ba ca sunt prea multi, ba au pensii mici, ba ca sunt pensii nesimtite, ba ca etc, etc. Astea sunt prioritatile unui sef de guvern. Si ale unui sef de stat sunt si mai mari. Vrei: Sa va fie frica, v-a ciuruit, v-o face pe masa, in birou, dupa masa, cine cu cine si-o trage si de ce nu poate m-a injurat, poate mi-a spus ceva si atunci l-am plesnit. Daca nu ma credeti jur cu mana pe Biblia rosie( ca aia nu se pune). Dar imi pierd timpul oricum degeaba cu tine; nu intelegi. dute la cartofi ca s-au prajit…

  36. Si pentru ca PNL si PSD nu au dorit sa se inchine ca sa primeasca si ei “ceva”, oricat de putin din “cascaval”(cum a facut UDMR), Basescu a gasit rapid “solutia la aceasta criza, mergand pe principiul “prietenul la nevoie se cunoaste” si Boculet a sarit imediat in barca lui.D-l Ciutacu exploateaza acest “readiness” a lui Boc si face misto de dumnealui zicand:”Daca tot era disponibil pe piata unul dispus sa indure…mistourile si…ura populara…atunci era pacat de la Dumnezeu sa nu-l foloseasca”.Cuvintele din paranteze le-am omis pentru ca ele au o semnificatie aparte, in sensul ca ele parca dau explicatie, parca delimiteaza in timp cat va trebui sa indure mistourile si ura populara. Si sa nu credeti ca am uitat de punctul culminant al ironiei folosita de D-l Ciutacu introdusa prin “si” prin care se adauga ceva la cele amintite anterior urmeaza apoi al doilea “si” care accentueaza ideea: “si sa mai fie si falos ca magarul la trasura”; saracul “magar” a invatat sa fie si “falos”? Dar ce ziceti de comparatia “falos ca magarul la trasura”?Ati auzit asemenea expresie idiomatica? Cred ca este inventata de D-l Ciutacu. Dar, daca nu ma credeti, va rog macar sa acceptati ca este haios. Bravo!
    Si pentru ca “poporul suveran i-a dat” putere absoluta lui T.B. o exercita dupa puterile sale inepuizabile, dupa fanteziile sale””cu seful ‘mafiei personale’..”cu parvenita de Nutica”, o Nutica “mot in varful gramezii de tupeu”( n-am aflat pana acum ca “tupeul” formeaza gramada si e varfuit), ‘cu rozaliul Adriean’ ,urmat iarasi de un transfer de sens “la tuturoiul lovelelor”, si cu ‘judecatori de varf’ care printr-o miscare rapida exprimata prin “bagati” , au ajuns in “malaxorul DNA”.Hai, ca-i prea de tot d-le Ciutacu! Pe noi ne distreaza acest limbaj, acest stil dar n-aveti chiar nici o apasare pentru soarta Dvs. Oricum, articolul m-a incantat atat prin bogatia de idei cat si prin bogatia mijloacelor de exprimare.

  37. poporul si-a facut-o cu mana lui. daca a-ti fost prosti (subliniez PROSTI) unii si l-ati reales pe marinar. vorba lui Badea: la ultrasii basescieni orice le-ai spune tot cu Basescu raman. cred ca s-a inventat religia basesciana. prostii se inchina la el si or ce le-ar face pentru ei e sfant. udrea si boc sunt preotii care-i slujesc. cam asa e religia asta noua.

  38. Hm,ce-i cu blogul asta ,parca ar fi blogul bocitoarelor.Da’nafara de a va vaieta,sunteti instare sa faceti ceva (ceva bun,constructiv ma refer)?

  39. vina!!!!!!!!!!!ora 21.00sa pot zambi si eu pe ziua de astazi pentru ca ,ma uit la”vorbe grele”si”sinteza zilei”si-mi trece de foame[pentru ca salariul meu este mai mic am fost in fara plata si vine craciunul,ma uit in frigider si…],ma incalzesc tot cu voi[la -10 grade trebuie rationalizata caldura in functie de buget]si rad ca asta nu ma costa,intrebarea cea mai dificila este insa”eu de cine rad?”

  40. La 20 de ani de la Revoluţie/ Loviluţie, epigonul lui Ceauşescu…Nu! Ar fi prea mult! Băsescu nu e nici măcar epigon al lui Ceauşescu. Şi, în nici un caz, în sensul epigonilor antici (urmaşii lui Alexandru Macedon). E un măscărici funest, ceva în genul unui Hitler interpretat de Chaplin, jucând globul terestru pe cur. El joacă România, iar în balonul ăsta care stă să se spargă, suntem noi, românii, vai de capul nostru cel tâmpit. Dar, pe de altă parte, cu cât ar fi trebuit să piardă Băsescu alegerile ca să nu le câştige? Cu 60 la sută? Cu 70?
    În orice caz, un ministru mai obedient ca Boc n-ar putea fi găsit în niciun partid. Un papagal care admite tot ce i se spune să repete. Noi vorbim,ironizâm, băşcălizăm, dar ţara se duce de râpă…Şi noi (împreună cu urmaşii noştri şi cu urmaşii urmaşilor noştri) odată cu ea.

  41. Domnilor..Ne aflam inca cinci ani sub vremuri.Ticaloase si grele.Desi 5 ani inseamna mult din viata fiecaruia,nu cred ca asta sa fie cel mai important.Important,cred, si pericolul cel mare este ca la capatul acestor 5 ani cranceni,romanilor sa le ramana inca resurse sa creada sincer in democratie.In adevarata democratie-cea parlamentara. Fundamentat pe principiul sacrosant al separarii puterilor in stat si al majoritatii -si nu in orice simulacru de democratie, unde-asa cum sustine Basescu-“poporul dicteaza prin vot”.Nimic mai fals.Poporul nu dicteaza nimic pt ca poporul nu poate fi privit precum o coada la carne unde toti vor sa cumpere in principal aceleasi proteine.Poporul e ceva mult mai complicat, mai viu si mai colorat decat il vede sau mai pecis vrea sa-l vada azi BASESCU.Poporul suntem noi toti, toti indivizii astia atat de diferiti unii de ceilalati cu pareri,opinii si interese din cele mai diverse.Noi astia colorati in toate felurile, care mai de care mai nastrusnic votam pentru a ne regasi, in cei pe care ii votam, opiniile si interesele.Eu declar ca nu recunosc ca am presedinte pentru ca nu-mi regasesc opiniile si credintele de-o viata in ceea ce acesta sustine.

  42. La fel cu Basescu si Boc sunt cele mai proaste variante pentru Romania tot asa, Sebastian Vladescu este cea mai idioata optiune pentru Ministerul de Finante.
    Se vede de la o posta cat de cretinoizi sunt cei carora le-am incredintat conducerea tarii inca 5 ani.

  43. @DMDM: nu-s vreo domnisoara de pension, nu ma sperie cuvintele tari, ador logica, insa detest jignirile reciproce si incercarile de transformare a blogului meu in peluze

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.