Un text bun. Tolo are dreptate și devoalează mizeria umană a unei activiste de două parale. Dar tot mă bulversează. Într-un paragraf pe care l-am postat mai jos, scrie că ministra riți-piți (suprinsă de Turmentat în flagrantul de mai sus) a probat aseară la Antena 3. Agresivitatea ar fi fost atributul probat în emisiunea pe care, deducea naivul din mine, a urmărit-o redactorul-șef al gsp. Dar nici nu mai contează în context…
…pentru că, în subsol, la comentarii, cineva-i cere părerea cu privire la invocatul linșaj mediatic al duduii. Iar el răspunde textual nu am văzut emisiunea.
Cătăline, tată, mă bulversași la creierii capului! Ori urmăriși emisiunea și te-a luat căldura, ori o urmăriși și răspunde altcineva pe blog în locul tău (o fi colectiv, nu știu), ori n-o urmăriși și scriseși din auzite. Dat fiind că, raritate, părerile noastre despre aproximativa care nu știe cum a lovit-o norocul pe trecerea de pietoni converg, ți-aș fi recunoscător dacă m-ai putea lumina. Țin mult la deontologie…
UPDATE: Abţineţi-vă de la jigniri, că dau iar armata jos din pod!
Ciutacule,
Umbla vorba prin cyberspatiu ca s-a publicat intelegerea masonica cu FMI-ul. Poti sa fii si tu Pirat (pe langa restul de epitete) si sa faci rost de raportul ala si sa il pui la download ca sa nu dea cei interesati 18$ la bugetul FMI (atata costa) ca e criza si e fomita mare ?
Fortza Autobuzul !
Fiara.
i-a invatat Securistul Sef sa aiba tupeu si sa spuna neadevaruri pe tonul cel mai firesc,vor exista suficienti prosti sa creada…Si nu numai ea e asa,toti pedelacii la orice emisiune apar devin f agresivi daca vine vorba nasoala despre Basescu sau oricare din familia lor portocalie.Tupeu nesimtit,mor cu adversarul de gat doar sa ramana vorba asa cum vor ei sa ramana…Din pacate reusesc sa treaca si de filtrul moderatorului,au scoala…i-a pregatit barcagiul ce credeati ?
treaba cu nemernica aia de la bec a fost extrem de buna , as vrea sa mai vad chestii de genul asta scoase la iveala , mancatoria asta intre tine si niste insi insignifianti e pierdere de vreme.vreau despre banii lor de
unde i-au scos?insistati va rog, insistati
parerea mea
poza e mortala!! eu o admir pe elena udrea…prin prisma meseriei
mi se pare mie sau femeia de pe strada ii pupa mana junioarei?
scuze de off-topic
cam slabut baiatu’….ce sa-ti spun…stimabilul tau coleg este ‘ceva’ mai tare(M.B)Bafta!!!
…sau poate n-a scris el pe blog,doar a raspuns.
Victore, iti dau un sfat prietenesc, ca-mi esti simpatic: cand pui un screenshot salveaza poza in format PNG. E mai usor de citit si arata mai curat. Vezi aici diferenta: http://lbrandy.com/blog/2008/10/my-first-and-last-webcomic/
Probabil ar trebui sa vina si totel, sa te scoata din ilogica. De exemplu te-ar putea scoate dintre peretii ad-hitlerum si ad-hominem. Cum e putin probabil ca tu sa fi pus mana vreodata pe o carte de logica – iti recomand cu deosebita caldura google. Nazi grammar sux 🙂
e bine daca nu a vazut emisiunea dar si-a dat cu parerea :)) tot asa…
La fel ca Boloboc,Victore.
poate sufera de tulburare (era sa scriu turbulare…m-ati naucit in ultimele zile) de tip bordeline; atentie, terapia de grup nu da roade…
Va mai amintiti cand boc l-a amenintat cu denunt penal pe Tariceanu, PENTRU EXACT CEEA CE FACE ACUM ? Adica adoptarea intempestiva a Codurilor penale “de protejare a infractorilor” asa cum el i le imputa lui Tariceanu si pe care vrea sa le adopte cu orice pret in aceste zile
dle Ciutacu,
In avantul dvs demn poate de o cauza mai buna ati pierdut un pic de logica:
1. Este posibil ca cineva sa fi vazut doar faza in care dna ministru nu-stiu-cum sa fi “probat” din plin agresivitatea? Este si atunci este perfect valabil sa afirmi acest lucru.
2. Este posibil sa nu mai fi urmarit si restul din emisiune? Este si atunci este perfect valabil sa afirmi ca n-ai urmarit inteaga emisiune ca sa certifici sai nu un “linsaj mediatic”.
Cu parere de rau, de cele mai multe ori, refuzati sa fiti un pic mai analitic decat v-au obisnuit cei cu care (si despre care – ma refer la politicieni) faceti emisiuni.
Altfel spus, desi penibil, gestul lui Boc il pot intelege pt ca NU V-ATI VAZUT CUM ARATATI DVS IN MOMENTUL IN CARE II DADEATI REPLICA.
Apropos – BOC MI SE PARE PENIBIL. -))
Si ce-o sa faceti, coane, in tirziu de toamna? O cirmiti spre Crin A? Cum? Prin demisie? Varianta Geoana nu tine, de Vadim va e frica si oricum nu e voie de la stapinire, Marko il salta tot pe anteriorul, Isarescu nu mai tine nici pe post de mumia faraonului. E de duda rau.
Asa de frumos se aseaza lucrurile ca in 2000, basca dezastrul economic, ca-mi vine sa rid. Ce veti face la turul 2 in caz de… nici nu scriu, dar intelegi.
Parerea mea e ca e…xagerati precoce. Daca il vreti debarcat pe Basescu cind vine tsunamiul, poate ca n-ar fi o idee rea sa aveti pe unul care nu pare, nu este si poate mai mult decit starea de fatalau. Si n-aveti sau, ma rog, n-aveti in multimea din care vi se permite sa alegeti.
Nimeni nu-si pune intrebarea citi dintre cei 72% care n-au votat nu sint scirbiti ci scrisnesc din dinti. Poate ca ar trebui.
Acum imi iau galetusa si ma retrag la groapa mea de nisip.
Ia să vedem dacă vinde mai multe exemplare adevărul de azi……articolul unuia care a îngropat un ziar colorat….a trecut de la fata de la pagina 5, morţi sexy brăileanca şi ogică la comentarii deontologice.
Tolo fiind un deontolog priceput a presupus cam ce ar spune Doamna Ministru Monica! 😀
Ce fata de Louis de Funes i-au tras ! Comisarul in actiune !La St. Tropez sau la Sf. Gheorghe? Care-i urmatoarea destinatie unde isi va tiri haremul? Tare mi-e ca asta bate palma cu Boc, il face presedinte in locul lui, el scapa de puscarie si continua sa se hlizeasca superior …ha, ha ,ha
am fost la congresul studentilor de anul asta,2009,unde printre invitati se numara individul numarul 1 basescu si individa sluga a familiei riti – piti.dintr-o intalnire studeteasca au reusit sa o politizeze si sincer va spun ca nu s-a inteles nimic.basescu despre reforma si “ce-mi plac glumele mele” iar aceasta pitipoanca acelasi discurs prin tonalitate si propaganda.in fine…acesti oameni nu stiu de ce sunt acolo,fiecare trage spre stanga si dreapta.psd-ul are de pierdut enorm.referitor la gafa pe care a facut-o cu “prural” ne mintea in fata ca nu am inteles noi bine….cu nerusinare.sincer in rest de pe o zi pe alta raman fara cuvinte si ma mir de prostia din jur
desi deontologia este divinizata de unii pana la perfectiune, textul lui tolontan demonstreaza exact contrariul..
Intrebare off-topic: Nu am mai auzit nimic de “omu’ cu laptop-ul. Si sincer mi-ar sa-l mai vad la Gadea. Cam care ar fii motivul disparitiei lui de pe sticla?
Si sincer mi-ar *place* sa-l mai vad la Gadea.
Scuze
Da, doamna ministra Ritzi Pitzi s-a simtit putin incoltita, si facea ce facea si amintea “…dar ce i-ati facut voi Elenei Basescu…” parca ar fi sora mai mare care se intoarce la groapa de nisip ca sa-i “urecheasca” pe copilasii de acolo pentru ce “i-au facut protejatei ei” Ha!! RUSINE!!
Nu ştiu de ce atâta mirare în comportamentul jurnaliştilor în emisiunea cu doamna Ridzi!
În alte state acest fapt este unul firesc pentru care cei vizaţi sunt perfect pregătiţi, iar cei din presă, pentru astfel de momente sunt “antrenaţi”.
Că unii jurnalişti ar trebui să-şi ascundă câteodată pornirile personale, este altceva, însă numai prin acest tip de emisiuni vom putea înţelege unde se duc banii noştri!
Doamne, fătuca asta e de belea rău!
Ştiam că prostia nu-l doare pe posesor, dar uite ce ravagii face în juru-i!
Lămâia e pentru fete, nu? Să li se taie greaţa…
Mă duc să-mbuc şi eu măcar o felie fiindcă zilele astea mi-au căzut rău la… bilă!
Oare de ce e aşa de grea limba română? Mi-ar *plăcea* să ştiu şi eu măcar atâta lucru.
Basescu plange in Iraq pentru sacrificiul militarilor romani iar fiica sa, in acelasi moment, batjocoreste uniforma acelor militari innodand-o la buric si facand poze in ipostaze care duc in derizoriu uniforma si, pe cale de consecinta,pe cei care o poarta. Nu stiu daca nu le-a promis si ea restituirea banilor redusi de Boc. Ce a facut Basescu in calitatea sa de comandant suprem? Si-a adus aminte de militarii din teatre care isi expun viata zilnic si ca sunt umiliti zilnic de primul ministru(cumulare salarii-pensii, salarii cu sporuri, pensii s.a.), dar cand li s-au luat banii nu a zis nimic. Si tatal si fiica si-au batut joc de armata iat acum el le promite nimic, adica nu, le va da o dubla de porumb de s-o face la toamna. In rest militarii sunt multumiti mai ales ca acum au si uniforma purtata in batjocura de familia conducatorului iubit.
Pun la indoiala puternica ca acest ‘personaj’, care se cheama TOLO, ar fi un deontolog ‘priceput’, mai degraba, ESTE un ‘nepriceput absolut’ al deontologiei jurnalistului.
Cred ca nici n-a citit “Codul deontologic al jurnalistului” in care se prevede, printre altele: “toate actiunile, emisiunile, gesturile si cuvintele demnitarilor,…, legate de exercitarea functiei lor sunt de interes public major”. Poate se mobilizeaza de acum incolo.
De ce sunt jurnalistii de vina, ca ministereasa s-a auto-linsat? (nu stiu daca exista asa o sintagma in DEX)
L’am intrebat si eu pe domnu’ Tolo: Dom’le , ne lamuresti si pe noi, pan’ la urma vazusi emisiunea aia sau n’o vazusi ? Ce credeti ca s’a intamplat ? Mi’a sters in mod “foarte profesionist” comentariul, evident !
P.S. Apropo de doamna blonda din foto…, ati vazut ca intentioneaza sa intre cu buldozeru’ in zidul de la Palatul Parlamentului ?! Ce alta Elena mai stim noi, cu apucaturi asemanatoare ? 😉
DSN,
Din pacate pentru el, nu poate sterge si articolul lui V.Ciutacu 🙂
Sincer, mie mi se pare ca unii traiesc intr-o lume complet desprinsa de realitate.
salut victor.Ce voi spune nu are legatura cu subiectul postului, poate doar cu Romania, dar vreau sa iti povestesc ce mi s-a intamplat. Mi s-a furat geanta in care nu aveam valori mari insa aveam actele si am mers, ca un “bun cetatean”, la politie. Dupa ce am expus situatia, domnul de acolo mi-a zis sa nu depun plangere ca daca “doamne fereste” prind hotii o sa ma plimb nu stiu cati ani prin tribunale si ca oricum nu o sa le faca nimic, poate doar o amenda pentru ca nu aveam valori mari in genata. Mi de pare incredeibil. Asta inseamna incurajarea infractorilor. Ala poate maine fura o geanta cu 100 de milioane. Ei cum previn asta? Spunandu-mi mie sa nu fac plangere? Si pe deasupra mi-a zis ca la evidenta populatiei cand merg sa imi fac buletinul sa spun ca s-a deteriorat la spalat ca altfel o sa imi dea amenda ca nu am avut grija. Deci am fost furata si hotii nu patesc nimic, eu in schmb sunt pasibila de amenda. Daca domane fereste il prindeam pe ala in fragrant si ii dadeam una(nu neapara eu), poate ma mai acuzau de sechestrare de persoane si vatamare corporala, ca na la noi si hotii au drepturi. La asa tara un parlamentar ca EBA e mai mult decat bun. !!!!
Nu inteleg Victore de ce iti bati capu’ cu toti ageamiii care au si ei o ”tentativa” de blog pe care se chinuie sa invete sa-si scrie frustrarile si nerealizarile
Daca si Tolontan este deontolog ne-am dus drakului. Oricum nu ar trebui sa te surprinda faptul ca se comenteaza o emisiune de catre cineva care nici n-a vazut-o….nu asta-i moda in Romania???
Oricum ”duda” aia de riti-piti n-are nici o treaba cu MTS-ul. Ma intreb daca stie unde are biroul…
Salut stiu ca nu face obiectul postari, daca se poate audienta lui Badea, a fost magistral.
@dan
si eu am aceeasi impresie
1. tolo nu scrie rau deloc, defectul lui e ca-i “constipat” aproape in permanenta. inca-l astept la tine in emisiune.
2. madam ridzi chiar a fost pusa la zid de gadea (parsiv, facea pe militianu’ bun…) si oana si, din pacate, victimizarea asta s-ar putea sa-i ajute. asta ca sa nu mai pomenim de lipsa decenta fata de ceilalti invitati, care au tacut cu succes aproape toata emisiunea.
3. SUPERB colajul de mai sus.
Doamne fereste s-o am ca sefa pe asta! asta a fost primul gand dupa emisiunea in care a aparut aceasta duduie…
Dupa primele 10 minute, am crezut(am sperat!) ca emisiunea n-o sa se termine in formatul in care a inceput…dar, n-a fost sa fie!
Pot spune ca, dupa modul in care a vorbit, despre cate n-a stiut, despre minciunile pe care le-a aruncat-inclusiv fata de d-na Dobre- despre pajistile pe care a bantuit ca o amatoare, ca a reusit o performanta uluitoare!
Pe langa riti-piti…EBA e desteapta…iar Udrea…brilianta!!!
Victor, de ce ti-ai scos fotografia cu “blogul-Vorbe grele”, de pe prima pagina Antena 3 ? Te-am cautat si nu te-am mai gasit … Ce s-a intimplat ? Oricum, ramin in continuare eu si familia mea cititori si telespectatori ai ziarului si al emisiunii tale de pe Antena 2.
Despre Ritzi-Pitzi ce sa mai scriu ? Ai scris tu. Este prototipul de lingusitoare, de secretara cu propaganda a partidului. Asta ar fi facut cariera si pe vremea batrinului Ceausescu.Atita logoree -goala de continut, numai Boc mai are…Oricum, in fiecare zi avem alte si alte surprize…
Victore,
A inceput sa-mi fie groaza de Romania.
Cat timp mai rezisti in Absurdistan ?
niste tarani 🙂
te sperii cat tupeu la ritzi-pitzi la numai 32 de ani ………. e socant!
oare li se preda cursuri de tupeu?
si prostie???
off, Doamne, de ce tot noi, oamenii buni suferim? pana cand?
PS – am citit aici ca Iliescu il vrea pe Oprescu presedinte 🙂
De un timp, stau, citesc, va urmaresc,si in afara de un “Doamne”, nu mai sunt in stare sa zic nimic. Nu ma mai mira nimic. Nici Ponta, care eram sigura ca va avea acea reactie (n-am vazut nici o deosebire intre Pogea Si Sarbu, ieri, erau “pe aceeasi lungime de unda”, nici Monica Ritzi Pitzi…nici declararia delfinei cu mintea odihnita… efectiv am ajuns cu totii sa ne uitam ca prostii, cum isi bat astia joc de noi. Cum sa-ti mai vina a-ti certi copilul care vine cu satisfacator la gramatica, de la scoala ? Cum sa sprijine, niste inculti, invatamantul romanesc ? Doar sub Adomnitei au fost bani mai multi la invatamant, si ala alt erudit, pus de tatuca Fenechiu pe post de masina de spalat.
Vezi ca a scris huidu pe blogul lui un post in care facea referire si la tine(in sens peiorativ)
A vota sau a nu vota!……..
Bineinteles ca nu m-am dus la vot petru ca nici mama , nici tata si nici o ruda apropiata nu a fost pe liste, iar din cei de pe liste pe cine sa votezi….”n-ai cu cine”….Problema a aparut cand m-am dus la serviciu…..lucrez la primaria Videle(Teleorman), unde primarul este de PD-L. Au chemat toti angajatii primariei cu C.I. ( sau B.I.) , chipurile sa verifice daca m-ai corespund datele cu cele din dosarele de angajare. Cum aratai C.I.-ul il intorcea pe dos se uita de stampila de vot si te trecea pe lista….a votat …..nu a votat….Stiti ce vor sa faca?…..sa-i de-a afara pe cei care nu au votat…De ce?….ca sa-i bage pe cei care pupa dosul si sa-i pedepseasca pe cei care nu au “simtul civic in sange”…..
Propun înfiinţarea unei rubrici noi în cadrul Sintezei zilei. Ea s-ar putea numi “Înjuraţi tonomatul”, “Ciocul mic, acum noi suntem la putere” sau orice alt nume sugestiv. Ar consta într-un sfert de oră, în finalul emisiunii, în care politicienii să sune pentru a-l înjura ca la uşa cortului pe Victor Ciutacu.
O astfel de iniţiativă ar scăpa România de criză, deoarece politicienii s-ar concetra mai bine pe probleme ţării după partida de înjurături care, cumulată cu senzaţia de 75% majoritate în servilism, le-ar produce catharsisul de care au nevoie.
Pentru politicienii cu refulări mai adânci, putem organiza ulterior şi o cabină în piaţa Victoriei sau poate Universităţii, în care politicienii să poată înjura sau scuipa un cetăţean contribuabil selectat fortuit.
ăştia îşi bat joc de ţara asta 🙁
Am putea spune ca Basescu este in fotografia asta un mare tolontan?
Pana la urma toti deontologii naivi vor realiza cat de tolomaci au fost.
Deontologii parsivi si sinecuristi deja cauta sa-si faca-cale de rezrva spre noi stapani. Vor juca evident rolul dezamagirii: ” am fost un … tolomac domnule, dar acum … ”
Problema e ca va fi greu sa-i deosebim pe tolomacii autentici de cei sub acoperire!
tare faza. linsaj mediatic auzi! da de unde vere, ca tipa a vorbit toata emisiunea. sau linsajul l-a facut ea importiva ceor din emisiune. 🙂
SUPER BUNA E POZA! IN DREAPTA PRESEDINTELUI E MONICA IACOB RITZI SI IN STANGA PRESULUI E ELENA UDREA! NU E GELOASA UDREA CA NU EA STA IN DREAPTA PRESEDINTELUI? ORICUM, POZA E FACUTA INAITE SA INVITE PRESEDINTELE PE CELE DOUA DAME DE COMPANIE IN HAREMUL PREZIDENTIAL, SPER CA CELE DOUA DAME DE CONSUM NU SE IAU LA BATAIE!!!
bravo victore.
Si eu am citit comentariul azi dimineata pe blogul lui Tolontan , dar m-am gandit ca a vazut omul doar un fragment , sau i s-a povestit despre asta ! 🙂
Credeti ca o sa faca un update Tolo in care o sa scrie cum sta treaba ?