Dacă Băsescu şi-a propus să spargă USL până la viitoarele alegeri (şi sunt convins că da), e pe cale să primească de la Ponta un cadou nesperat. Modul public în care Udrea apreciază moderaţia lui şi Igaş maturitatea spune foarte multe. Şi mai multe voi scrie eu, mai pe seară, după ce mă limpezesc la creieri şi mă dezgheţ. Până atunci, aştept o explicaţie publică credibilă a preşedintelui PSD şi vi-l recomand pe Badea, că are şi el dreptatea lui. Dacă unii mimează lupta şi blătuiesc în spate meciul, aşteptând să le câştigăm noi alegerile şi să vină ei la caşcaval doar pe valul nemulţumirii populare, s-ar putea să aibă o surpriză extrem de neplăcută.
http://www.youtube.com/watch?v=Qg44qKSbsdQ1. Prezenţa lui Victor în Parlament şi discursul poreclit politicos pe care l-a ţinut delegitimează orice eventual demers ulterior al USL la Curtea Constituţională. Guvernul născut din fraudă şi condus de şeful serviciului de spionaj nu poate fi susţinut; cu nici o condiţie. Dacă voiam să trăim în Egipt, protestam în Piaţa Tahrir.
2. Şeful PSD susţine că a fost doar ironic. Atunci eu îl sfătuiesc să se apuce de alt sport. N-are nimic comic sau subtil în el. E tragic, previzibil şi rectiliniu.
3. Abia acum încep să desluşesc la adevărata ei valoare promisiunea lui de la Antena 3 că-i va păstra în funcţii, după alegeri, pe profesioniştii desăvârşiţi şi neutri Maior şi Ungureanu. Într-o viitoare alianţă cu Băsescu, nici n-ar avea de ales. Poate prinde peste rând şefia SIE, că Mihai-Răzvan o să fie ocupat cu guvernarea de succes.
4. Şi eu fac parte, calendaristic, din aceeaşi generaţie cu Ponta şi Ungureanu. Mica, insignifianta diferenţă e că eu nu l-am pupat în cur pe Ceauşescu şi n-am fost niciodată în guvernul lui Băsescu. Şi nici n-o să fiu vreodată.
5. Lupta strategică şi de orgolii pentru şefia Opoziţiei şi întâietatea discursului mă lasă rece. Aş fi preferat, ca unul care are mai mulţi ani de opoziţie antibăsesciană efectivă decât are Ponta în politică, o confruntare de idei pentru găsirea modalităţilor eficiente de a da jos regimul portocaliu. Sunt nerăbdător să citesc interviul elogios cu liderul stângii în oficiosul de dreapta Evenimentul zilei, să urmăresc discuţia colocvială cu principialul Ion Cristoiu din odaia de la drum a fraţilor Păunescu (mă rog, vecinul Nicu Niro şi cine-o mai fi pe-acolo) şi chat-ul de pe oficina Hotnews cu cititorii exaltaţi şi extaziaţi de frumoasa-i transformare ai lui Dan Tapalagă.
Hasta la victoria siempre!
UPDATE: Voila şi isteria, să nu comentaţi pe uscat
USL e istorie deja. Am infrant si de data asta. Antonescu tocmai o confirma pe A3.
Base, sa traiesti bine si sa mori in chinuri.
Le-o conveni unora sau nu, premeditat sau in complicitate cu Antonescu, Ponta a dat astazi o mare lovitura mediatica, reusind sa eclipseze investirea Guvernului Clonelor.
Pe nemestecate, unii au mai si inghitit cateva din prevederile programului USL.
Important este ca USL ramane!
@Antiprotestatarul: ce tampit sinistru esti 🙂 intr-un guvern din care face Ponta, eu nu pot sa fac decat in calitate de premier
Vorba lui Octavian Paler “la teatru asta de papusi de proasta calitate” unde se vede PAPUSARU, nu m-ar mira ca Basescu sa reuseasca spargerea USL.Grava gafa facuta de PONTA ….
poate este ofiter sub acoperire
@korbul
putin imi pasa de tine. la intrebarea ta un singur raspuns intreaba-l pe tactu cum de a reusit sa fac un asemenea dobitoc.
@ion
Am fost si astazi si voi merge si maine, dar ma
intreb cum reuseste diabolicul asta sa-l puna chiar pe Marele Profitor sa ne-nchida gura? O fi doar un Mic Profitor?
Exact . Cu Ponta nu voi vota NICIODATA ! Un sarpe la sanul lui Antonescu …
Nicicand n-am fost de acord cu alianta lu’ peste ,USL . Pacat de PNL ,pacat de Antonescu,Marga,Norica Nicolai,etc …Pacat ca s-au pacalit !
Este necesar sa ne organizam, sa trecem la fapte si sa ne schimbam singuri soarta.Asteptind ca ponta un Titulescu tot mai mic pe zi ce trece sa hotarasca in locul nostru vom trai in continuare din vise.
@George Ban pe 9 February 2012 la 19:10
Sa dea Marxistu’ Ala de Sus sa ai dreptate!
@Victor,
Ce parere ai de ipoteza mea: Basescu l-a santajat pe Ponta privind declaratiile de azi pentru a-l tine departe de gratii pe Adrian Nastase?
De fapt, PSD nu e Ponta, ci Adrian Nastase. Si declaratiile lui nu i-a surprins pe PSD-isti.
Daca legi ultimele evenimente in tara totul duce la ce am sustinut mai sus.
Cateodata recunosc ca sunt paranoic, dar de data asta sa ma arda focu’ daca n-o fi asa.
A, si cu nametile care gazduiesc zeci de mii de oameni… de-aia nu s-a intervenit pana acum, ca sa vina capabilul nou Guvern sa ia atitudine.
Victore,
Referitor la discursul Pupincuristului Victor Ponta, deci l-am ridicat deja la rang de pupincurist al lui base normal.
Pt mine javra de ponta ‘cu litere mici de acum in colo’ nu a facut altceva decit o laba neagra. Poate sa o retraga si pe masa, simplul fapt ca a fost in parlament si ce a spus in parlament conteaza.
Pe scurt, de azi inainte ma declar un aprig injurator al USL (nu PNL deocamdata) atita timp cat limbricul ponta va mai avea vre-o functie de conducere in USL.
In plus voi instiga pe oricine stiu sa se duca la vot si sa nu voteze USL, iar daca nu au pe cine sa-si anuleze votu pentru a nu ii fi furat.
ponta a tradat, asa ca afara cu javra ordinara sau USL-ul nu ma mai reprezinta.
Victor , am o intrebare : astazi doua comentarii de-ale mele mai lungi , pe blogul tau , “s-au pierdut pe drum” ; le-ai moderat tu sau “STS-istii de serviciu” ? 🙄
Daca tu ai facut-o , no problem , banuiesc motivul , dar iti spun , CU TOT REGRETUL MEU SINCER , “mortul nu se mai intoarce de la groapa”! 🙁
Se pare ca in conducerea PSD sunt prea multi santajabili (Iliescu , Mitrea , Nastase , Sarbu , Ponta , Geoana -ex , etc.) pt. ca acestia sa mai poata purta stindardul anti-Basescu . Si oricate regrete ai avea pt. fostul USL , raman la parerea ca dupa cele intamplate , fortarea existentei sale va avea ca efect DOAR TRAGEREA IN JOS A PNL-ul si PC-ul.
Regret , Victore , dar Ponta si Iliescu tocmai au cantat prohodul USL-ului si oricat am mai vrea noi sa-l resuscitam trebuie sa ne luam adio de la el. Singura speranta pt. el ar mai fi un eventual puci in PSD , care sa-i debarce pe vechii talibani SANTAJABILI , dar asta e aproape imposibil. Asa ca ne mai ramane DOAR ceea ce ti-am scris in unul dintre cele doua comentarii … : SA SALVAM PNL-ul si PC-ul DE LA INNECUL TOTAL alaturi de PSD !
Nu mi-a placut Ponta niciodata .Nu mi-a placut nici Antonescu .De asemenea va spun ca nu am votat PDL-ul si nici pe Basescu .Dar acum dupa discursul lui Ponta ,il prefer pe acesta unui Crin Antonescu .Politica nu se face asa cum intelege Crin Antonescu .Imi pare rau pentru admiratorii acestuia ,dar de cate ori vorbeste ,parca vad o femeie la ciclu .Este mereu artagos ,mereu se tipa ,niciodata nu a rostit macar o idee constructiva .Pacat ca PNL-ul nu are un lider adevarat .Antonescu este isteric ,ca si cum o tara se poate conduce numai cu tipete .Este nazuros ,ofticos ,plin de ifose .Discursul lui este gaunos ,lipsit de maturitate .Azi, de exemplu ,se comporta ca o femeie inselata ,parasita de iubit .Antonescu este Catavencu de pe scena politica de azi .Orice lupta politica intr-un sistem democratic se da in parlament ,nu in afara lui .Antonescu a gresit atunci ,cand fara sa ajunga la o intelegere cu PSD-ul ,a iesit val-vartej si a anuntat greva parlamentara a USD-ului .L-a pus pe Ponta intr-o situatie fara iesire si a acceptat .Discursul lui Ponta nu a fost deloc inafara intelegerilor USL .Alegerile anticipate si demisia lui Basescu sunt in momenrul actual o utopie ,vcare in conditiile actuale nu se poate trandforma in realitate .Asa ca Antonescu ar trebui sa devina un politician onest ,realist si pragmatic .Probabil ca multi liberali s-au saturat de istericalele lui .Sa scoata Antonescu 100 demii de oameni in strada si mai vorbim .In afara regulilor ,anticipate nu pot avea loc .Doar daca presiunea strazii este prea mare .Dar deocamdata ,Antonescu liberalul ,nu a reusit sa scoata in strada prea multi [si asta in Bucuresti ,oras unde mereu dreapta politica a castigat .
acum fac legatura si cu faptul ca n-au iesit psdisti prea multi la mitingul usl.nu stiu, parca e un cosmar…nu prea mai pot articula prea multe cuvinte…acum!
Ralph Waldo Emerson:
“Razboiul educa simturile, incita vointa la actiune, imbunatateste
conditia fizica, aduce oamenii intr-o asa rapida si stransa stare
conflictuala in momentele critice, incit omul are masura omului.”.
Mircea Diaconu, 19 Ianuarie 2012:
“…asa cum acum 22 de ani, am iesit in strazi, in toate orasele
tarii, astazi facem exact la fel, parca sintem blestemati ca din
20 in 20 de ani sa trebuiasca din nou sa iesim in strada, din nou
sa strigam, sa ne luptam…”.
Cred ca ambii au dreptate.
Daca toti ce postati aici ,il vedeti pe Antonescu presedintele Romaniei ,veti avea surprizele pe care vi le-a facut Basescu de-a lungul timpului .Acum cativa ani ,daca indrazneai sa spui ceva contra lui Basescu ,toti te priveau cu minie ,ba chiar puteai sa te trezesti cu ceva in cap .Asa de mare era dragostea pentru Basescu .Toti au fost amagiti ,de talentul lui de orator .Eu nu l-am votat niciodata pe Baescu .Acum vad ,ca toti cei care l-au votat pe Basescu ,au devenit azi criticii lui si admiratorii unui urmas de-al sau ,in caracter si obiceiuri .Ma refer la Crin.
Problema care se pune incepind de azi e:
Putem noi spera cit pot ei trada?
Vad ca cine a votat o data cu Basescu sufla si-n mama iaurtului. Eu nu-s chiar asa de nelinistit. HAI SA NU EXAGERAM!
http://www.cronicavip.ro/cronicavip/article.php?article_id=55418
refuz sa fiu cuprins de scirba ori de disperare;
daca as lasa asta sa se intimple, inseamna ca as
lasa raul sa se perpetueze.
Nici ca se putea schimba mai usor lozinca strazii: “Jos Basescu!” in “Jos politicienii!” decat printr-o manevra securistica de acest gen, marca Basescu, pusa in opera via Ponta (un nou Gabriel Oprea).
Sa rabdati bine!
Am ascultat discursul lui Ponta si am avut aceeasi senzatie de scarba pa care am simtit-o cand acelasi Ponta si-a prezentat cuvantul la Congresul UDMR. Printre cele 15 puncte prezentate de Ponta la investirea noului guvern (practic sunt aproape identice cu al noului guvern) sunt cuprinse si majorari de salarii si pensii. Cum acestea nu pot fi majorate in situatia unor alegeri anticipate, deduc ca USL-ul accepta alegerile la termen, in noiembrie. Oare se prefigureaza prezicerile lui Lazaroiu ?
Dle Ciutacu, Ponta este un individ cu multe bube-n cap si totalmente fara caracter. Va veti convinge.
Ponta este un viitor “Bombonel” care a inceput deja sa cocheteze cu Serviciile Secrete… O fi si el in carti pentru un “viitor George Cristian Maior” sau la SIE, moment in care hora cu Basescu si cu ceilalti escroci de pe scena politica romaneasca va fi completa.
D-le Ciutacu, cauza tonului discursului d-lui Ponta din Parlament de astazi este prietenia cu MRU. Iata un pasaj dintr-un editorial din “Gorj Exclusiv”:
” Interesant mi se pare și faptul că Victor Ponta se află într-o situație greu de definit. Nașul său de cununie este George Maior, iar în capul mesei, la nuntă, alături de naș, a stat Răzvan Ungureanu. Înțeleg că există o relație clară cu Maior și una mai puțin clară, dar sigură, cu Ungureanu. Cu toate acestea liderii USL au anunțat că nu vor vota guvernul Ungureanu.”
Sursa
Oare nu este atat de evident ca Ponta are MISIUNEA de a-l scoate pe Nastase din mocirla???
victore, ai fost prea agresiv in seara asta .. chiar daca ar fi valabila teoria conspiratiei “intuite” de tine, tot n-as vrea sa o accept, mai degraba ne-am spanzura toti. “planurile politice complexe” presupun inteligenta, si astia n-au, au doar tupeu si inconstienta. boc a picat din cauza strazii, si basescu se duce dupa boc, si-a lasat portita chiar azi in discurs – e indezirabil, si utc-istul prim ministru ii poate asigura doar un elicopter cu suficient combustibil. udrea n-a plecat plecat de buna voie, basescu n-a scapat de udrea de buna voie.. pun pariu ca inca 4 saptamani de proteste vor aduce demisia intempestiva a lui boc – la fel ca a lui boc – sub motivul schimbarii de generatie, nu-i asa ?
Bogdan Teodorescu ,,Care este logica ca Victor Ponta sa faca blat cu Basescu tinand cont ca peste putin timp alianta din care face parte va ajunge la putere?,, ….Care a fost logica prin care Mircea Geoana aproape presedinte a ,,facut blat,, dand pe tava postul de presedinte lui Basescu?? Cand te frigi cu ciorba sufli si-n iaurt.
ciutacu, ai muscat momeala pedelista. daca si tu… aia sunt geniali.
si-mi mai dau seama ca antonescu e mai intelept decat am crezut… iar ponta cam tantalau. s-a gandit el sa pozeze in miss diplomatie (tampa!), sa nu cumva sa castige concursul miss ungureanu… ambele miss cu pretentii de prim ministru. ar fi interesant ca ambii sa se bata cu udrea :))
iertati-l pe ponta, azi a avut o zi in care trebuia sa se incuie in casa… oare ungureanu avea cravata violet?!
PSD e partid de tradatori, pepiniera UNPR !
Iliescu a sarit in fata exact la timp ca sa confirme obsesia lui Basescu ca el – Iliescu conduce PSD.
Ponta preluase temele basesciene inca de la ultimul discurs din Parlament, cu Antonescu.
Antonescu ramane singur, desi demult putea fi la putere daca voia.
Prin discursul sau, Dl. Ponta a dovedit ca isi merita pe deplin eticheta de “Micul Titulescu”. Discursul sau de astazi, din Parlamentul Romaniei, isi are radacinile in traditia marilor oameni politici ai perioadei interbelice si poate fi inclus intre momentele “de capatai” ale vietii parlamentare contemporane.
Pe scurt, a fost un exemplu de normalitate si de decenta, asa cum ar trebui sa existe in oricare dezbatere din Parlamentul unui adevarat stat democratic, membru al Uniunii Europene.
Celor care n-au reusit sa inteleaga finetea si decenta in exprimare, realismul politic, dar si taria de caracter, siguranta de sine si maturitatea politica a D-lui Ponta, le recomand sa incerce sa lase deoparte cliseele “baltirii” din viata publica si mai ales din cea parlamentara, in care ne zbatem, de peste doua decenii…
Celor ce nu pot sa perceapa, ori refuza sa accepte subtilitatea mesajului politic lansat de Dl. Ponta, le recomand sa asculte din nou intregul discurs si sa incerce un simplu exercitiu de imaginatie. Ii invit sa se gandeasca bine ce fel de parlamentar isi doresc: tipul liderului politic, dur, incapabil sa stapaneasca arta compromisului, urmas demn al liniei ridicate la rang de arta de actualul nostru “presedinte jucator”, ori tipul politicianului modern, de factura internationala, ponderat in exprimare, decent in discurs, dispus sa ia parte, in mod real, la gasirea unor solutii concrete pentru problemele celor ce i-au acordat dreptul de a-i reprezenta in forul legislativ al unui stat european, insa decis sa nu-si tradeze principiile si sa-si pastreze decenta, oricat de imprevizibil si de lipsit de legitimitate i s-ar parea opozantul sau.
Trecand peste modul josnic in care propaganda de partid prezinta acest moment drept “decesul USL” si peste jalnica incercare de-a transforma in realitate aceasta stire, izvorata dintr-o profunda necunoastere a “normalitatii” vietii parlamentare si dintr-un “cinic” calcul politic, nu pot sa nu remarc caracterul de “piatra de temelie” a unei viitoare linii politice moderne, in concordanta cu regulile de onoare si cu eticheta pe care statutul de membru al Parlamentului unui adevarat stat european il impune celor ce reprezinta, in mod real, imaginea acelui stat in fata intregii lumi politice internationale.
Cum v-ati dori sa fie perceputa in viitor Romania: ca un stat ce nu a reusit sa se rupa de teza “dictaturii proletariatului”, transformata, mai nou, in sintagme de genul “parlamentul strazii”, ori “vocea poporului”… sau ca un stat modern, demn de-a purta cu cinste si onoare – manifestata prin atitudinea reprezentantilor sai – rangul de Stat Membru al Uniunii Europene?
Mai degraba decat sa “intoarcem pe toate fetele” discursul D-lui Ponta, haideti sa judecam atitudinea rusinoasa si penibila pe care a manifestat-o Dl. Oltean, ce n-a avut nici cea mai mica remuscare in a oferi un real “circ al clasei politice”, prin modul jalnic in care a “stat cu ochii pe urna si in ea”, aratand, intregului mapamond, modul in care functioneaza Parlamentul Romaniei si disperarea cu care PDL se agata de orice sansa cat de mica de a mai prelungi o conducere decredibilizata si lipsita de orice urma de legitimitate, ce dovedeste un cinism fara margini, acceptand sa perpetueze agonia unui stat aflat din ce in ce mai aproape de prabusirea intr-un abis al vietii economice si al credibilitatii.
Victore,
Felicitari pt atitudinea acida fata de Dan Sova! Cine Dracu stie cu ce-i are la mana Basecu pe Sova si ponta?
Apoi intr-o societate normala nu e corect sa fii finul Directorului SRI (MI5) conduse de presedinte dicator/autoritaria si lider al opozitiei, potential premier.
Asta pute a rahat de la o posta.
nu ar fi o idee buna sa ii chemi pe ponta si pe antonescu in emisiune? nu stiu ce imi zice mie ca ponta a inceput sa creasca in sondaje (interne) in timp ce antonescu a inceput sa scada (si pdl scade si poate prinde un 2-3-5% cu schimbarea de guvern, chestie care se resoarbe pana in toamna). poate seful socialistilor europeni l-a sfatuit de asemenea sa o lase mai moale cu lipsa de democratie si sa se pregateasca pentru a fi premier. poate iliescu simte momentul defavorabil pnl si iese la rupere in negocieri contestand intens sefiile de cj. nu stiu, nu cunosc, dar ar fi bine sa arate ce doreste fiecare. alianta cu basescu? greu de crezut. basescu e prea uzat in momentul asta si cred ca se gandeste cum sa iasa. in schimb, daca se fac alegeri in toamna, pe toate planurile (deci anticipate prezidentiale), pdl ia doar 10%, psd 35 si pnl 15, ponta devine automat premier, indiferent cine devine presedinte. iar lui ponta cred ca i-ar conveni mai mult ca ungureanu (sau altul) sa fie presedinte decat antonescu. fie si pentru simplu fapt ca in cuplul ponta-antonescu partea dominanta este crin.
p.s. nu ma lua la buseala, stiu ca e blogul tau propriu si personal si nu are legatura cu pozitia de moderator .
Tare as vrea sa-l vad pe Ponta explicandu-i lui Ludovic Orban de ce acesta a procedat corect cand a respectat conditiile impuse de USL si nu si-a votat fratele in functia de ministru (de doua ori chiar), in timp ce el a legitimat, prin prezenta si prin discurs, un nou guvern Basescu.
Buna seara . Am asistat acum 10-15 min la Antena 3 la disputa dvs. cu Dl Sova si cu Dl B.Teodorescu. Parerea mea este ca ARE sens sa dezavantajezi o alinata cotata cu 60% in favoarea unei grupari de trei partide cu cate o cifra.Contrar Dlui Teodorescu. Da, are sens cand bataia in timp este mai lunga decat proximul mandat de premier.Ca si miza. Daca servesti niste interese in care Romania nu este “high end” ci “main flow” sau “entry level”(sper ca am scis corect). Adica, pe romaneste, functia suprema sau secundara in Ro este dublata de o functie subordonata intr-o structura superioara. Si atunci are sens sa echilibrezi alegerile, sa nivelezi vointele, constiintele, sperantele, veniturile, vietile. Da, cred ca Ponta nu azi a “tradat” (depinde pe cine). Azi doar ne-am prins si noi ceilalti.Semnalul fusese dat de Ungureanu de cand cu consultatiile. Si de Ponta de cand cu “continuitatea” in structuri si BNR.Incep sa cred in povestile conspirationiste cu apartenenta comuna a sefilor BNR si a sefilor serviciile secrete la stucturi transnationale oculte.
Ciutacule,ce te-a apucat? Poate tu vrei ca USL
sa se destrame…
Chiar daca astazi Ponta nu a ales cea mai buna
tactica, tu si Badea parca ati inebunit….Nu
imi place deloc cum ai procedat astazi. Noroc
cu Mihai si cu Radu.
cu mult inainte sa iasa lumea in strada la inceput de ianuaire, cineva se intreba pe forumuri de ce sint retinuti jandarmii in cazarmi, acum se cam leaga jocul cu schimbarea premierului cu sri sie si toate mizeriile
Avertisment lui Ponta:usl-ul se va rupe inainte de alegeri,daca se mai gandeste sa faca tampenii pe cont propriu fara consultarea usl.E deja prea mult.Asocierea cu pd e mai dezastruoasa decat ruperea usl.Vrajelile lui Sova nu tin .Sa mai incerce in alta parte.Deja pnl-ul a pierdut o data pe mana lui Geoana.
Hmmm , am urmarit emisiunea Sinteza Zilei si , cu tot regretul , tot raman Toma Necredinciosul , asa cum am constatat ca erai si tu si Oana Stancu.
Regret , dar nu pot sa cred ca cei care s-au inghesuit sa scrie pe blogurile “ultrasilor” din presa antibasesciana (tu , Radu Tudor , etc.) ca le-a placut discursul lui Ponta ar fi fost niste cititori veritabili si nu postaci! Cei care sunt chiar asa , mai moderati in abordare , si care , sa zicem ca le-ar fi putut place discursul , NU CRED ca s-ar fi grabit sa va aduca la cunostinta tie , lui Radu Tudor sau altor “ultrasi” antibasescieni .
Iar Sova , desi m-a calcat rau pe nervi in timpul emisiunii , la final , cand a concluzionat si si-a facut si-o “mea culpa” , a avut o concluzie de final referitoare la scopul USL-ului FOARTE PERTINENTA si DE BUN-SIMT , ceea ce i-a mai spalat din pacate ! 🙂
Sa vedem deci ce va urma , iar Ponta ar fi bine sa realizeze ca a ajuns atat el cat si USL-ul la marginea prapastiei , ceea ce nu-i va mai permite NICI UN PAS GRESIT pe viitor ! Sper din suflet sa nu-l faca … 🙄
Nu stiam de ce Victor Ciutacu a fost atat de deranjat de scurtul meu comentariu; m-am lamurit pe deplin dupa ce am vazut emisiunea “Sinteza zilei”.
este necesara schimbarea de discurs, patima cu care liderii USL, dar si dvs ne-ati obisnuit in ultima perioada nu mai are pic de consistenta si este perceputa chiar distructiva. N-ar fi mai bine oare sa nu mai luptam IMPOTRIVA a ceva, a cuiva, ci mai degraba PENTRU o cauza comuna??? Pentru ca a lupta impotriva inseamna a pierde din start. Nu sunt de acord cu discursul d-lui Ponta dar nici discursul d-lui Antonescu nu ma mai reprezinta.
Tradarea este politica de stat in zilele noastre.
In emisiunea TV trebuia sa va duceti ideea pana la capat si sa spuneti ce reprezinta, din punct de vedere tehnic, relatia Ungureanu – Ponta si anume sef de SIE – agent de influenta. “prietenii stiu de ce” si in niciun caz prim ministru – lider al opozitie.
Scuze ca inca mai adaug ceva: tocmai am savurat dusul de gheata al lui Mircea Badea , dedicat lui Ponta si incasat , prin ricoseu , de Dan Sova care era de fata ! 😆
Dar lasand rasul deoparte , sper ca Sova , care nu cred ca-i un prost , sa inteleaga si sa fie constient de imbecilitatile pe care PSD-istii au inceput sa le faca !!! Iar nota de plata o vom plati toti …
Din spusele domnului Radu Tudor(care şi-a recenzat comentariile de pe blog) şi Miron Mitre(mare om, mare caracter) înţeleg că există un radicalism(diferenţiat de opinii pro discurs) respectiv talibanism în “abordarea” discursului lui Ponta. Discursul opozantului trebuie citit într-o cheie subtilă, europeană, antibăsescu din mantă. În condiţiile astea eu declar în mod radical:BĂSESCU FOREVER!!!
Victore,
Scuze ca e al trei-lea mesaj, dar imi venea sa-l iau la palme prin televizor pe Bogdan Teodorescu cu ipoteza lui aiuritica ‘intr-o tara normala’ sau invers.
Pai pe Geoana cine dreacu il puse sa se duca la Vantu? Ala nu era peste 2 zile Pres de tara? Asa si cu lachelu ponta si gudurica soava, ii are base si mereu(MRU) la mana cu ceva.
Apoi, pt mine nene sa vina ponta si-n genunchi sa linga scuipatii nu se mai poate. Trebuie sa ai principii si ca om politic ce te vrei, sa stii ce vanturi behai pe cioc.
Ai gresit, platesti tata cu functia, asa ca jos ponta din USL sau afara PNL din USL. S lase tata sondajele ca pina atunci vine starda cu tavalugu si nu mai au ei nici-o sansa cand ‘Vine, Vine Primavara!’
Am urmarit cu interes ce ati spus asta seara la Sinteza Zilei si mi s-a parut o ipoteza la o prima vedere usor fantezista…numai ca ulterior mi-am adus aminte de unele declaratii facute de marele carmuitor, legate de cine crede el ca va fi urmatorul presedinte…sau ce tip de presedinte vor dori romanii pe viitor. Si anume:
“Eu cred ca presedinte va fi un om care nu este acum in prima linie. Nu il stiu, desi am in cap o lista, dar nu pot sa spun. Este clar ca dupa Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu, romanii vor vrea un alt tip de presedinte decat cei trei.
Sunt convins ca nu mai vor un presedinte jucator, implicat, care sa preseze pe guvern. Nu vor nici un presedinte tolerant ca Ion Iliescu, asa, sa ne facem ca nu vedem. Nu mai spun de Emil Constantinescu, ca iar se supara pe mine.
Dar vor vrea un om cu o greutate culturala considerabila, un om de cultura care sa le dea impresia ca e un om deschis la minte”
Un om de cultura, mai moderat, care sa dea impresia ca e deschis la minte…eu zic ca se potriveste ca o manusa pt. dl. Ungureanu. Plus ca acesta a mai avut si in trecut o apropiere de actualul presedinte, daca nu ma insel, poate ca inca de atunci se urzeau planuri.
Dar eu as vrea sa ma refer si la un alt moment, cred ca era in acea disputa electorala de la Cluj dintre el si Antonescu in 2009, cand nu stiu care a fost contextul, dar i-a spus lui Crin ca “nu veti ajunge presedinte”. Fara nuante, ca nu veti ajunge daca continuati cu acest tip de discurs si nu va voteaza lumea etc., pur si simplu, era ca si cum avea el informatii clare, era “mama Omida” si stia exact ce se va intampla si ce nu. Mi-am adus aminte de acel moment cand mi-am dat seama ca intr-adevar acest guvern e facut sa treaca in Parlament, iar acest domn utecist e urzit a fi viitor candidat la prezidentiale. La niste prezidentiale cu serviciile numarand voturile, probabil.
Nu cunosc detalii despre cum s-a intamplat in Rusia, cu Eltin si cu Putin, certe sunt rezultatele actiunilor lor. Insa dl. Constantinescu spunea intr-o vreme, “uitati-va la ce s-a intamplat in Rusia, daca vreti sa stiti ce va fi in Romania”. Cu un decalaj de ceva ani.
Probabil ca baietii nostri descurcareti nu vor trage la indigo, nu va fi identic…insa e clar de unde se inspira.
Singura lor problema o reprezinta insa uriasul deficit de imagine si credibilitate pe care il are aceasta putere. Putin a reusit scamatoriile respective pe un fond extraordinar de simpatie si incredere, care deja a scazut mult si la el, lumea incepe sa se trezeasca si acolo. Aceasta trezire sper sa ne salveze si pe noi de la un astfel de scenariu si odata cu incalzirea vremii sa fie mult mai multi in piete.
Antonescu a ramas singurul lider vertical al Opozitiei anti-securiste si anti-feseniste. Dar ne indreptam, din pacate, spre scenariul sinistru Ungureanu – presedinte, Ponta – prim-ministru, sub obladuirea maestrilor papusari Basescu&Ilie Sarbu. Mafia securista a FSN e nemuritoare… Hotii tranzitiei raman la butoane. Capacitatea lor de metamorfoza bate orice imaginatie si rezistenta a oamenilor simpli…
Tare Sinteza zilei din seara asta. Doua observatii: unu, vazandu-l pe Sova, stilul, ”farmecul”…mi-am amintit ce m-a determinat sa fac tampenia de a-l vota pe mariner in 2004. Alaturi de alte cateva milioane de scarbiti de aroganta pesedeilor. ca am dat cu oistea in gard e o alta discutie. Bref, asta se poate numi primul serviciu facut de pesedeu marinerului. Ce vremuri…Cum zicea al batran: ”Ce blestem, mai Adriane, pe poporul suveran, sa aleaga intre doi sec…asta, comunisti”.
A doua observatie (pe care am racnit-o de m-a auzit vecinul). Pai domnul Teodorescu, cel care cauta logica in actiunile politicienilor romani, sa ne explice de ce a dat senatorul pepenilor cu piciorul functiei de presedinte, care ii era la o distanta de vo 2 zile. Sa fi fost doar ”calitatea” invocata de Iliescu? Hm.
PS Si una suplimentara pentru domnul Sova. Poporul zice ca daca doi iti spun ca esti beat…Pai liberalii, care umblau dupa distonocalm, antibasistii, care isi cautau aerul, protestatarii, badea, ciutacu, majoritatea celor de mai sus si, cu voia dvs, ultimul pe lista, je, toti or fi fost zapaciti/confuzati si nu au priceput ca victor ponta vrea sa darame regimul cu discursul ”va vom sprijini, domnule prim ministru”???
Astea chiar ca sunt “vorbe grele”
Dar poate va trece supararea si o sa vedeti, maine, totul, cu alti ochi, mai ales cei ai mintii!
Noapte buna!