Oricât ar încerca Traian să braveze, condamnarea lui Mircea îi afectează șansele de relansare politică în momentul când chiar avea culoar. Pentru că nu-i tocmai obișnuit ca fratele președintelui să fie arestat preventiv în timpul mandatului acestuia pentru infracțiuni asimilate celor de corupție și, ulterior, condamnat pentru trafic de influență
Tag: sentinta
Am câștigat procesul cu Sorina Matei
UPDATE: M-a sunat Sorina Matei, pentru prima și, probabil, ultima oară în viață. Mi-a cerut contul bancar. Deși motivarea nu a fost încă redactată și va mai dura până atunci, a făcut plata. Mi-au intrat banii. Dacă la adresa sentinței am avut comentarii de făcut, iar ele rămîn valabile, salut rapiditatea
De ce a căzut Voiculescu. Exponentul Sistemului a pierdut lupta cu Sistemul
UPDATE: 10 ani de parnaie si confiscarea sediilor televiziunilor, plus a tuturor proprietatilor certe si a activelor din strainatate, se cheama executie. Sentinta asta n-are nici o legatura cu dreptatea. Parca-i viol cu talharie, combinate cu trafic international de droguri si de carne vie. Ăsta nu-i un text pentru cei care
S-a rupt lanțul de iubire; liber la măcel
Dom’ comandant, demisionaţi olecuţă?
Motto: Păi aşa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum şi gata. Era toată lumea mulţumită. Şi presa, şi politicienii (Mircea Băsescu) UPDATE: Deja au dat-o-n pixelul albastru După difuzarea la tv a înregistrarilor negocierilor pe bani şi condamnări, unica ieşire imediată (şi aia la graniţa de jos)
Vă rog să mă scuzați. Sunt prea deștept
Rezervaţie cu imbecili, ia de citeşte aici!
Recurs la memorie: Gică Popescu liber
Iar s-a spart conducta cu Robespierri
Tot soiul de Robespierri de pripas (cu dulapurile pline de "scheleți") și de luptători împotriva tiraniei băsiste (care n-au apucat la ciolanul mare) perorează în direct, aplaudând până la roșeața palmelor sau, după caz, suduind copios revenirea lui Adrian Năstase în pușcărie. Nici unii, nici alții nu au habar de
Cât mai costă un bebeluș ars la Giulești
S-a dat prima sentință în tragedia nou-născuților arși de vii la Maternitatea Giulești. Imparțiala justiție a inamovibililor a făcut, în felul ei, de necontestat pentru cei care consideră magistrații niște Dumnezei, dreptate. Despăgubiri bănești pentru părinți: 80.000 de lei face fiecare copil mort. Poate-n motivare găsim și algoritmul de calcul.