Imaginea degradării totale și jenante a presei românești: ieri, după marele dineu (de la Cotroceni) cu finanțatorii vânați pentru triumful Udrei, iese Măgureanu la declarații. Bâiguie niște platitudini cu elitele care trebuie atrase către politică (el fiind, în mintea lui obosită de rele, parte a categoriei), oamenii consemnează și dă
Tag: scandal
Mântuiește-te, fă un gest spectaculos!
Motto: Robert Turcescu: Sorina, uite-te in tine Sorina Matei: Ma uit Mizeria cu autodetonarea demonstrativă, pe blogul ulterior băgat în mentenanță și în direct, a colonelului Turcescu, pigmentată cu misticism și invitații colective la deconspirări, are (și) altceva urât în spate. E, clar, cu va urma. Fiindcă, între altele, canalia aia n-are nici
Europeanul cu papion: ce-ai vrea să auzi
Doar pe Chenedi îl încurcă suspendarea
Începe al treilea episod al suspendării. Poate, cu ocazia asta, dincolo de faptul că un singur motiv (implicarea politică evidentă pro-Udrea) din cele trei invocate (intervenția la Juncker e neprobată, iar mitocănia nu se vindecă) stă în picioare, pricep și dătătorii cu părerea care-i diferența dintre suspendare și demitere, deși
Basescu pune cotul pe talerul balantei
Imi recunosc public lipsa totala de preocupare pentru politicile europene si, pe cale de consecinta, nepriceperea in domeniu. Da' vad ca iar bubuie la Bruxelles scandalul comisarilor cu Romania in prim-plan. Dincolo de faptul ca Traian Basescu isi cauta evident suspendarea ca sa se dea victima in campanie si ca,
Vine Udrea la tine-n casă. Ce-o întrebi?
Cititorule, tu ce l-ai întreba pe Ponta?
S-a rupt lanțul de iubire; liber la măcel
Plânge și icoana justiției independente
Libertatea înjurăturii în spațiul public
Facebook este un spațiu public. Există o hotărâre judecătorească definitivă care consfințește acest lucru. Așadar, orice postare, a oricui, poate fi folosită în orice instanță de judecată. Ca om extrem de liber în discurs și cu multe răbufniri, mi se par exagerate concedierile DOAR pentru postări pe facebook, dar fiecare