Un cap de cal în cutia poștală, vă rog…

vorbe-grele

Trăim într-o țară al cărei președinte, când ia pauze de la apărarea din gură a statului de drept, șantajează în direct un parlamentar în exercițiul mandatului că, dacă nu stă în banca lui, nu-i mai ajunge consortul acasă. Fiindcă a auzit el, care nu vorbește cu nici un procuror sau

Universul liberal încape într-un laptop

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Am promis, acum un an, că-n emisiunea pe care o realizez va apărea, în măsura în care chiar își dorește, toată lumea care are ceva de spus. Și mi-am propus ca, atât timp cât sunt pe post, să încerc să reunesc în același platou, chiar și cu intenția

Cum am semnat pentru Mircea Diaconu

vorbe-grele

Am în spate o experienţă a gesturilor publice spectaculoase şi controversate. De la susţinerea făţişă a candidaturilor lui Sorin Oprescu şi Crin Antonescu, în totală contradicţie cu interesele de moment ale trustului pentru care lucram atunci, până la semnătura dată în direct pentru candidatura faimoasei Eba şi memorabilul interviu pe

Acu’ trece anul şi tot “de ce-ai plecat?”

vorbe-grele

Se face curând anul de când m-am hotărât să plec de la Antena 3 la România TV. Şi, deja mult peste răbdarea mea, continuă să mă bântuie aceeaşi întrebare... Radu Buzaianu: Sper ca ai ramas la fel de arogant! Victor Ciutacu: N-o sa ma schimb acum, la batranete. Sa ma apuce la

Sania este sportul oamenilor curajoși

vorbe-grele

Ca fost practicant al acestui sport și fost component al lotului național de sanie, pot să vă spun cu mâna pe inimă că NU EXISTĂ SANIE DE REZERVĂ! Ai una și gata! Dacă “prin absurd” rușii își făceau milă de noi și ne “ajutau” cu o sanie (cu toate că

Mă numesc Victor Ciutacu şi sunt…

vorbe-grele

În viaţă (şi, în particular, în carieră, dacă o ai) e bine să-ţi cunoşti limitele. Să ştii ce (nu) eşti în stare să faci, să conştientizezi că aripile întinse sunt necesare, nu şi suficiente, pentru un zbor în siguranţă. Am pretenţia că, la peste 43 de ani, mă cam cunosc.

Talentul de a da o copită-n șiștarul plin

vorbe-grele

- In 2008 2009, cand s-au anuntat public rezultatele la alegerile parlamentare prezidentiale, a avut prima criza de isterie in direct, acuzand mogulii ca au falsificat exit poll-urile si strigand la mine. Avea dreptate. PNL a luat cu 2% mai putin. N-am auzit scuzele. - In 2009, in contradictie cu evidenta politica editoriala

Cine a luat șpaga pentru Roșia Montană

vorbe-grele

Dat fiind că stau rău cu nervii, iar răbdare nu mai am deloc, vă previn (pentru ultima oară) că mi se rupe-n paișpe de Roșia Montană. Îi detest în egală măsură pe toți actorii acestui circ politic și economic grețos. Și asta, între altele, fiindcă, prin natura meseriei și a