Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-i place geniului > Sania este sportul oamenilor curajoși

Sania este sportul oamenilor curajoși

Ca fost practicant al acestui sport și fost component al lotului național de sanie, pot să vă spun cu mâna pe inimă că NU EXISTĂ SANIE DE REZERVĂ! Ai una și gata! Dacă “prin absurd” rușii își făceau milă de noi și ne “ajutau” cu o sanie (cu toate că în anii de competiții internaționale nu am întâlnit o așa mărinimie) nu poți concura cu ea fără niște antrenamente riguroase. Durează foarte mult acomodarea cu o sanie “nouă”. Să nu încerce nimeni să mușamalizeze acestă incompetență a celor de la COSR și să îi denigreze pe acesti băieți, pe care îi cunosc personal și știu cât au muncit să ajungă la cea mai importantă competiție sportivă. Trăim în țara unde toți sunt fascinați de niște drogați și bețivi care aleargă după o minge. Adevărații sportivi nu contează. Să ne fie rușine :(

baietii

Mă deranjează bătaia asta de joc ce planează în Federația Română de Bob și Sanie (FRBS) și în Comitetul Olimpic. Acești sportivi își rup oasele la propriu doar să arboreze steagul României la competițiile internaționale și cei ce trăiesc pe spatele sportivilor aruncă mizerie și îi denigrează doar să își păstreze fotoliile calde.

Sunt scârbit de tot ce înseamnă FRBS. Eu m-am retras din activitate în urma unei accidentări grave în Germania, la Oberhof. Tot pentru tricolor. Am avut vreun gram de recunoștință? NIMIC. Ești bun cât pot să te exploateze și să prezinte rezultatele. Când nu le mai ești de folos, totul se șterge cu buretele.

Cand o să am copii, m-am jurat că nu o să îi las să facă sport de performanță.

Asta este țara “liberă” câștigată cu sânge și durere în 89.

 Cu respect,

 Alexandru Moldoveanu

Fost campion național la sanie

edit.miklos

UPDATE: Edit Miklos, fostă componentă a lotului olimpic de schi al României, ignorată și flituită de mărimile sportului românesc, a ocupat astăzi, la Soci, locul la 7 la coborâre. Concurând pentru Ungaria, o țară fără munți care o apreciază și o exploatează la adevărata ei valoare. Iar Federația Română de Schi o acuză de trădare

LATE UPDATE: Un text foarte bun, pe tema zilei, al lui Cătălin Oprișan

Comentarii

comentarii

Similar Posts

18 thoughts on “Sania este sportul oamenilor curajoși

  1. Așa vă trebuie dacă nu v-ați ales să fiți fotbaliști. Dacă erați fotbaliști, puteați fi ratați notorii, dar măcar aveau toți grijă de voi să nu vă lipsească nimic.

    Mare dreptate aveți: SĂ NE FIE RUȘINE!!!

  2. Am citit, multumesc. Singura reactie pe care pot s-o am este o injuratura! Probabil situatia de la sanie este identica si la celelalte discipline.

  3. Mult timp m-am intrebat de ce strainii cand venea vorba de Romania,de vreo situatie foarte grea,de nesuportat pentru populatie,se exprimau chiar si la nivel diplomatic:…”ei da, o sa explodeze iarasi mamaliga” … din pacate incep sa inteleg si,cei mai trist,sa le dau si dreptate.

  4. Vrei să ştii care va fi argumentul în viitor? “Păi, ce, să dăm bani pentru toţi, că nu avem!”

    Ai să vezi şi momentul ăsta, sub o formă sau alta.

    Despre această Edit, spun doar atât că, na, simt nevoia şi n-am unde: e extrem de dur să acuzi pe cineva de trădare (la fel de dur cum ai acuza o ţară de genocid), dar o unguroaică, născută şi crescută ‘ici, reprezentând R[r]omânia e la fel ca şi cum un palestinian ar reprezenta Israelul.

    Nu merge… oricât de mult Al. Moldoveanu s-ar încrunta pe mine şi pe cei care gândesc ca mine.
    De, nu mă născu’ maică-mea internaţionalist sau liberal.

    P.S.
    Faptul că Moldoveanu a scris acestă fantezie că ruşii ar fi umili, este de o josnicie fără fund. Mai bine mănânci mâncare otrăvită oferită de un naţionalist ungar decât să te mai împrieteneşti cu vreun s[c]lav rus vreodată.

    P.P.S.
    Că tot ţara se duce la vale timp de +20 de ani, Victore, nu uita ce ţi-am spus mai demult: eşti norocos că ai o a doua ţară dacă asta se va duce dracului pe real.

  5. @Rică: nu am nici o a doua tara, la urmatoarea aluzie antisemita zbori de aici pe vecie!

  6. Nefiind direct pe politica treaba in discutie (desi, politicu’ ne-asteapta in scara blocului, ca sapa, la cutia de scrisori, pe vremea ceausescului:)), nu am nerv la pronuntare pe subiect. Eu stiu ca fiica-mii ii iau alta sanie, cand e cazul, si basta…astia n-au fost in stare sa anticipeze cu “cutia de viteze” la sanie, rusine sa le fie !
    Vazui, totusi (ca si eu am o tara, alta, undeva la granita…ca Oltenia e tara-n sine, siesi si insasi:))) comentarii aiurea… acu’, si tigan de-as fi (d-ala de la “Medelin” Voicu, cu scoala, nu d-aia cu miile de parai si euroi pe masa, din Timisoara mon amour), si tot m-ar supara sa imi spuna cineva d-astea…am vazut si mai nationalisti ca aia de striga in piata cu tarisoara…l-am auzit si pe Guran azi (un bassist, spun unii…evreu, spun altii… pana una-alta, un specialist in d-alea economice, indiferent ca e la mogul sau la banii tevereului), cand cu iesirea in strada…fiind la volan, radeam in barba, ca se uitau colegii de trafic la nebunu’ de rade singur in masina:))) cati tampiti sunt in tara asta, noroc avem cu Ciutacu (roman sadea – cred eu, il alte feluri de origini, zic altii), ca mai aplaneaza negativu’ de la media pe inteligenta
    (PS : Nu vreau sa lingusesc pe “proprietar”, ca intru p-aici la placere…si, oricum, cand vreau mistocareala, intru la Danilet, sa “ma rad”…spun doar, in paranteze, ca, si labeunu’ de-ar ajunge – puschea, Drace !!:))), si tot l-as urma pe “sticla”…stiu ca n-o s-o faca, dar daca iese banu’… la dracu, suntem in kapitalism:)))Concluzionand : prefer romanul de plange cand echipa nationala n-are sina la sanie la Olimpiada – fara profit din asta -, romanului de plange din 4 in 4 ani de grija mea, ca dupa aia sa se stearga cu increderea de i-o dau…
    Si mai concluzionand : kirkiz de-ar fi la origini, unu’ de isi face treaba e mai roman decat ala cu urechea lipita, “dacu’ liber”:))) de internet…

  7. Victore vad ca astia de la federatie si Palada ii fac pe baieti de cacao.Adica noi am fost asa de slabi incit arbitrii nu i-au mai lasat sa concureze de frica sa nu “moara”.Cam trasa cu ata alba aceasta pozitie.Pai atunci ala din jamaica care nu a vazut zapada in viata lui trebuia scos din Rusia.

  8. @daniel: nu inteleg ce legatura are originea etnica a unui om cu prestatiile sale publice

  9. D-l Ciutacu, nu sunt familiarizat cu subiectul dar nu pot sa cred ca forul olimpic international s-ar fi pretat la asemenea marsavii. Clar echipajul nostru a avut niste lacune in pregatire (stim motivul) si asta a determinat forul sa ia asemenea decizii. dar ce se intampla daca echipajul facea trecerea si avea loc un accident? cine ar fi fost trasi la raspundere?

  10. Nu stiu daca este permisa postarea unui link care arata chintesenta romaneasca : cei care fac si muncesc pe branci sunt si cei care au si cel mai mult de suferit – daca au rezultate sunt rezultatele dinozaurilor din fotoliile calde, iar daca nu …. sunt ultimii ratati.

    Am avut sansa sa cresc in Sinaia si sa vad cum stau lucrurile. Ii cunosc personal pe acesti tineri si stiu cat de mult au tras si cat de greu au reusit sa faca performanta fara niciun sprijin. Un simplu exemplu este starea deplorabila a conditiilor de antrenament – pista de bob si sanie este impracticabila asa cum se poate vedea si din pozele urmatoare
    Echipamentele sunt foarte vechi si uzate. Eu unul m-am lasat de schi alpin dupa cateva cazaturi urate din cauza legaturilor care, fiind foarte vechi, practic explodau/se dezintegrau la socuri rezonabile, si fiindca inclusiv iarna, majoritatea antrenamentelor le faceam pe terenul de sport al scolii fiindca nu erau bani sa urcam pe munte, pe partii.
    Eu unul am renuntat usor si am ramas doar la nivel de agrement, dar ei in ciuda unor conditii de antrenament si mai vitrege au continuat si au reusit sa faca performanta si cu atat mai mare este respectul meu pentru ei, stiind si conditiile in care s-au dezvoltat.
    Mi-e scarba de pantofarii de Bucuresti, care au crescut printre betoane si vin sa-si dea si ei cu parerea doar pentru a se afla in treaba.
    Deasemeni sunt si mai scarbit de dinozaurii care stau sa-si tina calde sutele de kilograme, tolanite in fotolii confortabile si care, atunci cand apar rezultate, fie ele si medii, si le asuma de parca ei ar fii luat aurul pe sanie, iar cand apar probleme … fug ca potarnichile si dau vina chiar pe cei care au muncit pe branci.
    Si nu in ultimul rand, cu privire la schioarea Edit Miklos… ce conteaza etnia? Ea este romanca, de originie maghiara, si a incercat sa faca performanta aici dar nu a reusit din cauza lipsei totale de interes. Care e problema daca a plecat in alta parte sa se afirme??? Celor care au probleme cu acest fapt, nu pot sa le urez decat sa se duca sa mai bata putin mingea printre blocurile prafuite fiindca numarul lor de neuroni nu depaseste acest nivel.
    In concluzie nu pot decat sa ma simt dezgustat de ce vad si sa ma simt MANDRU ca totusi mai exista valori care razbat din mocirla asta. FELICITARI CAMPIONILOR NOSTRI!!!!

  11. Victore,
    Offtopic
    Imi cer scuze ca deschid un subiect care n-are legatura cu topic-ul de astazi .
    Am vazut ca s-au emis normele de aplicare la noul cod fiscal. Una din masuri este ca sa se impoziteze de doua ori dividendele primite de o persoana juridica de la alta persoana juridica (in anumite conditii). Eu care am o firma care are actiuni pe bursa voi fi printre cei care vor cotiza, de doua ori, pentru aceste venituri.
    Acum gandurile mele se indreapta spre unele parti anatomice ale lui Tonta precum si spre multi din membrii familiei lui. Toate gandurile sunt “numai de bine”.
    Asta se adauga si la sublima idee de acciza suplimentara la carburanti.

  12. Sunt curios de un singur lucru: in toata istoria moderna a acestui sport- s-a mai intamplat vreodata asa ceva?

    Echipajul Germaniei(tara luata aleator) probabil ca a cazut de zeci de ori. Nu cred insa ca sania lor s-a rupt la prima cazatura… nici ca -in cazul in care s-a rupt- n-au avut in secunda 2 o sanie de rezerva- pentru a nu-si perturba antrenamentele asteptand ca prima sa fie reparata.

    Sa fim seriosi, oriunde in lumea normala, aia au 2 sanii identice inainte de antrenamente…probabil ca si daca se intampla ceva cu 2 minute inainte de start- existau solutii.

    Mai mult ca sigur- baietii n-au avut sanie de rezerva iar ce le-au dat rusii era intr-adevar ceva cu care nu erau familiarizati. Juriul nu le-a permis sa intre in concurs pe acelasi motiv pe care Alonso nu ar putea intra in cursa cu masina lui Hamilton, fara sa insemne ca Alono e prea prost…

  13. Sa-l puna pe Oprea vicepremier si in acelasi timp responsabil cu sportul+tineretul,ce tot atita!

  14. Daca era nevoie de doua sanii prin regulament nu se pleca din Romania cu una singura .E ca si cum echipajul este de 2 la sanie si ei trimit o persoana ca merge si asa , ca Romania nu are 2 oameni. Sau mergeau fara sanie ca gasesc acolo de inchiriat ?! Cum sa pleci la olimpiada fara sa stii conditiile de concurs ??? Aici este vorba doar de discutii de presa si imagine … adevarul nu conteaza pentru unii si mai grav nici munca si sentimentele unora .

  15. Este o rusine imensa…acuzi ca sa te scuzi. Stim mai multe decat altii despre activitatea scaunelor caldute. Sportivii care isi rup oasele ani de zile, pt. a concura la concursuri si olimpiade, ii tin in functii si in lux. Sotiile lor merg in cadrul delegatiilor, ca sa isi faca cumparaturile si sa participe la dineurile moca…este deplorabila situatia, si chiar nu inteleg de ce ii mai tine in functie…cineva, oricine. Asteapta sponsorizari pt. echipamente si se impopotoneaza la poze si medalii.
    Tot respectul pt. munca sportivilor si toata admiratia noastra pt. sacrificiul lor. Pacat!

  16. da acum serios cum sa te duci cu o singura sanie? si sa mai ceri si una veche din tara ca sa participi si sa nu te lase organizatori sa concurezi ca iti pune viata in pericol… ne-am facut de ras… cica a mai crescut si PIB-ul Romaniei da bani tot nu sunt pentru nimic..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.