Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Omul care se retrage înainte să înceapă

Omul care se retrage înainte să înceapă

Există-n viața publică românească niște personaje construite imagistic pe calapodul providențialilor. Dacă îndrăznești să atentezi la spoiala de pe ele, e lezmajestate și-ți atragi toate blestemele pământului. Unu-i Arafat, despre care am mai scris, care întruchipează mitul priceputului la toate. Al doilea-i Iohanis, beneficiar al mitului neamțului gospodar.

base-iohanis

Italienii zic “non c’e due senza tre”. Adică, pentru vecinii mei de cartier, că intelectualii de f-b sigur pricep repede, nu-i doi fără trei.
Uno. Iohanis vine pe cai mari la oraș. Aproape toată suflarea politică îl susține să fie premier. Băsescu-i trage două flegme din călcâi, scoate coaliția de la Grivco din paporniță și-i zice pas. Pleacă demn acasă.
Due. Aproape toată lumea trage pentru Geoană. Rezultatul alegerilor e pe muchie de cuțit. Se cere renumărarea voturilor, se contestă rezultatul la Curtea Constituțională. Iohanis anunță demn că n-are rost, Băsescu a câștigat.
Tre. Iohanis se întoarce pe cai mari la oraș. Al doilea partid al patriei îl vrea vicepremier, primul îi zice deocamdată pas. Aștept momentul de demnitate…

UPDATE: Ieşirea inflexibilă a lui Crin din seara asta îi face neamţului drumul de întoarcere mult mai scurt şi mai rapid decât bănuia el

Comentarii

comentarii

Similar Posts

28 thoughts on “Omul care se retrage înainte să înceapă

  1. O sa plece si de data asta acasa, fara demnitate, desigur. O sa strige si el din toti plamanii ca asa si pe dincolo ca doar e roman, nu neamt, cum se mint unii. Pacat ca nu are si el o “Mihaela, dragostea mea” ca sa se faca de ciocolata cap-coada. Poate a 3-a oara e cu noroc si nu mai vine deloc la oras…

  2. eu nu l-as blama si i-as acorda prezumtia de nevinovatie din start.
    daca face pentru ministerul lui cat a facut Arafat pentru sistemul de urgenta, cu pagubele de rigoare, ma declar multumit.

  3. Eu m-am saturat de aceasta alianta…ca e usl, usd…chiar nu imi mai pasa. Orice incercare de a guverna tara asta, se termina prost. Unde sunt 2 romani, acolo e si o cearta. Sigur, politica presupune compromisuri, putere, functii, voturi…BANI? Dar noi, cei care traim zilnic cu taxele si impozitele lor, cu legile date in deradere, cu sist. De invatamant la pamant, cu sanatatea in colaps…noi, platitorii de taxe, nescutiti si nereevaluati la credite…noi cu ce ramanem? Eu, personal, nu vad schimbarea majora promisa. Eu, personal, imi duc copiii la scoala cu aceleasi mijloace de transport, pe aceleasi rute, in aceleasi clase, invatand dupa aceleasi manuale…unde e schimbarea…salariul mi-a ramas la fel, am schimbat doar sefii de vre-o 2-3 ori, care se pare, acum castiga niste prcese si se vor imbogati…Aceeasi oameni, aceleasi subiecte, aceeasi tranta pt. ciolan…deci, repet, eu, ca simplu cetatean, m-am saturat si nu mai acord nicio sansa politicii in tara asta!

  4. Nu l-am crezut pe Antonescu atit de scortos,orgolios si capabil sa calce-n picioare vointa romanilor.Il doare drept in cot pe asta de ce vor romanii,exact ca Basescu.Prin conditiile impuse PSD-ului,conditii ce nu pot fi acceptate se rupe alianta.Dar ce-l intereseaza pe “istoric”?
    Mizerabil se comporta in ultimul timp.Si cind ma gindesc ca am vrut sa-l votez cu doua miini.Acum rapid trebuie dat afara din sefia Senatului si apoi o sa vada cum partidul lui il va da de pamint.Ajunge presedinte cind zboara porcul.

  5. Apropos de update: care intoarcere, bre? Ca el n-a plecat de la Sighii deloc. Iar rostul aflarii lui in prim-plan este altul. Cu totul altul!…

  6. Pe mine m-a enervat Antonescu la maxim! N-am auzit (poate e vina mea) nici o explicatie logica si argumentata DE CE trebuie, cu orice pret, inclusiv al distrugerii USL, ca Johanis sa fie vicepremier si ministru de interne? Imi amintesc ca functia de vicepremier apartinand PNL-ului este la pachet cu functia de ministru de finante. De ce nu mai vor liberalii (Crin Antonescu, ca presedinte) acest pachet? Ce se ascunde in spatele acestei solicitari? Inflexibilitatea dovedita de Antonescu, corelata cu aroganta si limbajul basescian (Iliesiu – natarau, Ponta – chelner), ma fac sa cred ca liberalii doresc/viseaza la refacerea Aliantei DA, cea care l-a adus la putere pe Basescu si a nenorocit Romania. Mai ales ca PDL-ul se trage in poza cu urmasa Anei Pauker in persoana Angelei Merkel. Cu aceasta ocazie, domnul C.Antonescu tocmai a pierdut un vot – al meu. Poate nu este important pentru dansul….. Poate este…

  7. Dupa parerea mea Crin e mai periculos ca Basescu. Asta presedinte va face mereu sa fie scandal si dupa era basasciana asta ne mai treebuie. Pune conditii de neacceptat. Da, are dreptul sa propuna ministri. Dupa cum tot el spunea ma daunazi, Ponta poate sa ii accepte sau nu. Dar Ponta ia acceptat. Omul insa mai vrea acum sa schimbe structura desi vicele de la finante ar fi liberal. Daca i-ar accpta si asta, va cere desfiintarea USD. Sau chiar a cerut? De fapt se cere afara si ailalti nu pricep. Sau se fac?

  8. Eu, un habarnist în materie de politică, recunosc, am impresia că, pentru liberali, Iohanis nu mai este o problemă aşa de importantă, ce trebuie rezolvată musai cu funcţia de vicepremier (contra-premier, după unii). L-am văzut pe Crin Antonescu vorbind cu multă relaxare despre faptul că ministerele conduse de liberali au fost golite de conţinut şi cred că liberalii au schimbat tactica. Nu se mai gândesc la ciolan, au realizat că farfuria cu ciolan a trecut prin faţa lor cu viteza luminii şi nu se mai întoarce, în actuala formulă. Nici nu au apucat să se fotografieze cu ea. Şi atunci, ce vor liberalii? Rolul de victimă, cu siguranţă. Chiar sunt, fără discuţie.Dar vor să pună nişte tuşe. Următoarea întrebare ar fi, pentru ce? Cum bine sublinia domnul Ciutacu într-o postare, nu există votanţi uslişti. În concluzie, dacă mâine PNL pleacă de la guvernare, nu vor pierde votul alegătorilor liberali. De asemenea, pornind de la concluzia domnului Ciutacu, ne putem întreba de ce PSD ul prelungeşte agonia USL şi nu procedează la scoaterea PNL-ului de la guvernare? Ca şi liberalii, nici ei nu ar avea de suferit, pesediştii vor vota PSD-ul. Şi atunci care-i cauza acestor frământări? Păi, să privim puţin în trecut… La referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Băsescu, au votat pentru 7,4 milioane de cetăţeni; la alegerile parlamentare, USL a strâns în jur de cinci milioane şi… de voturi. Deci, sunt două milioane şi … de cetăţeni care nu sunt nici pesedişti, nici penelişti şi, logic, nici pedişti sau băsişti, dar care ar putea vota la toamnă. Cu cine? Asta-i miza! Liberalii, jucând cartea victimei, şi USD-ul îi ajută, ar putea urni această masă mare de cetăţeni. Până la toamnă mai este mult, opinia mea este că aceşti două milioane de oameni pot da peste cap toate calculele politice de astăzi, toate sondajele, toate aranjamentele.

  9. Acu’ ceva timp, spuneam, repetat, ca Antonescu nu are nici o valoare. Acum incepe sa se vada (si pentru anti-basisti) “valoarea” omului.
    Ramane Ponta. Pe asta il vor rezolva “prietenii” din partid.

  10. PS. Ma distreaza faptul ca sunt niste oameni care-si dau demisia din Guvern, iar Ponta spune: “VFMC! Demisiile devin efective atunci cand vreau eu”.
    Ce se intampla cu unilateralitatea actului demisiei? Poate, intre timp, unul din ministri se apuca de business privat (ca tot si-a dat demisia) si vine ANI si-l acuza de conflict de interese: face business privat si este si demnitar. Si poate justitia il mai si condamna. Asta doar pentru ca Mincinosul Mincinosilor (adica Ponta) nu vrea sa accepte demisiile. Asta ar fi “priceless”.

  11. @bigradu: vestea cutremuratoare e ca taman basistii, in frunte cu tatal lor, il sustin pe Crin 🙂

  12. Io cred ca lucrurile-s oleaca altfel. Mai intai ca, in varianta de actiune politica şi guvernamentala de pana cum cateva saptamani, PNL-ul isi semna condamnarea la statul de partid de guvernare categoria “şi altii”. Iar Crin isi pava cu frunze vestede drumul spre un loc “cu vredeata” intr-ale politicii!

    Io vad lucrurile, inventariind posibilitatile, cam asa:
    1. Crin cere ce-i de necerut, iar Ponta cedeaza. Aceasta varianta este putin probabila şi probabil ca PNL-ul nici nu şi-o doreste cu adevarat!
    2. Crin cere, iar Ponta nu ofera. De aici rezulta doua posibilitati:
    2.1. Ponta rupe USL-ul, iar vina ruperii va cadea indeosebi pe capul lui Ponta şi a PSD-ului; deci PSD-ul pierde cel mai mult.
    2.2. Ponta nu cedeaza, dar cheama la intelegere, dialog etc.etc.. Consecinta este continuarea scandalului.

    Dupa mine, tinta preferata a PNL-ului este sa se pozitioneze pe pozitia 2.2: USL-ul sa nu se rupa, iar scandalul sa continue. Pentru ca PNL-ul nu are decat de castigat din asta. De ce? Pentru ca PNL-ul deja a pierdut cam tot ce putea fi pierdut: partidul a scazut in intentiile de vot pana aproape de bazinul sau electoral, iar Crin e clar ca e departe de o victorie “en fanfare” la prezidentiale.

    Multa lume uita ca in politica puterea şi legitimitatea prin vot se obtin pe doua cai: urcand tu ori coborandu-ti adversarul. Iar anul acesta, in plan electoral, adversarul cel mai periculos şi mai potent al PNL-ului este PSD-ul şi satelitii sai. Evident, asta in masura in care (cel mai probabil) PSD-ul va iesi cu propriul candidat la presedintie.

    Insa efectele dihoniei din USL se vor vedea prima data la euro-parlamentare. Şi atunci, daca scorul PNL-ului este destul de predictibil (probabil in jur de 22-23%, + ori – 2%), in ceea ce priveste scorul PSD-ului este destul loc de miscare… Iar miscara asta cu cat este mai puternic in jos, cu atat PNL-ul iese in castig. Caci relatiile de putere in interiorul USL sunt de fapt o chestiune de putere relativa. Cu cifre, e mult mai puternic in alianta un PNL care ia la europarlamentare 20%, cand PSD-ul ar lua 30%, fata de situatia cand PNL-ul ar avea 25%, iar PSD-ul 45%!

    Concluzia mea este, asadar, ca interesul electoral principal al PNL-ului este tragerea in jos, cat mai jos a PSD-ului şi a acolitilor sai. Pentru asta, o rupere prompta a USL-ului ii este defavorabila. Dar nici pacea şi armonia nu convin. Varianta cea mai favorabila este fix sa continue ce se intampla de vreo doua saptamani incoace: discutii fara finalitate, aparenta disponibilitate la compromis, false negocieri (al caror scop este doar aruncarea pisicii in curte la PSD), scoaterea lui Iohannis in pelerinaj, ca pe sfintele moaste etc.etc..

  13. Antonescu vrea afara din USL, clar. Problema e – de ce? Avand in vedere ca obiectivul lui este presedentia, iesirea din USL nu se justifica decat daca este sigur ca nu va fi sustinut de PSD cand va veni momentul.

  14. Mersi Victor. Ai pus umarul din plin la victoria zdrobitoare a USL. Cum te dadeai rotund d’impreuna cu Badea ca e victoria voastra atunci cand se anuntau rezultatele. Sa vedem pe unde scoateti camasa acum cand geniile promovate de voi dau cu tara de gard. Parca vad ca dupa ce Badea i-a reevaluat pe Bendeac, Ursu “Zeul Somnului”, “fratele” Oreste, personajul colectiv “protestatarii”, Vlad Petreanu, Sorin Oancea, Dan Capatos hop in stilul basisto-badist si Antonescu din “samurai” si politician nepereche o sa ajunga ultimul om.

  15. Dezamăgiţi, domnule Ciutacu. Să spuneţi faptul că Antonescu este susţinut de băsişti, mi se pare nedrept. Lui Antonescu i s-a făcut vânt din USL şi s-a trezit în opoziţie alături de băsişti. A ajuns acolo, nu din voinţă proprie, ci forţat de PSD. De unde trageţi dumneavoastră concluzia că toţi cei care sunt în opoziţie sunt împreună? Se poate face opoziţie şi separat. Din câte se pare, această aruncare pe scări a lui Antonescu a încercat să zugrăvească acest tablou: Antonescu şi băsiştii. Este un tablou mincinos, un fals ordinar, de la dumneavoastră nu mă aşteptam. Dar despre băsiştii lui OPREA, zis şi interes naţional, ce părere aveţi? Când au fost tăiate salariile, OPREA era acolo. Nu a făcut un pas înapoi. Nu mai ţinem minte… Putem trage concluzia că cei care au tăiat salariile sunt în USD? Mă rog, o parte dintre ei.
    În final, dacă băsiştii sunt atât la putere cât şi în opoziţie, de ce singurul vinovat este Antonescu?

    PS Culmea tupeului ar fi ca Oprea să ne spună într-o zi ca Băsescu a tăiat salariile şi noi le refacem…

  16. Victore,
    Daca politicienii basisti aveau mai multa minte/caracter si erau consecventi in ceea ce faceau nu erau unde sunt. Este o tampenie sa-l sustii pe Antonescu (chiar si pentru Basescu).
    Asa ca, ma doare sub scaun ca basistii il sustin pe Antonescu. Este o strategie tampita de a se coagula o opozitie la PSD/USD. Poti sa o faci si eliminandu-l pe Antonescu din ecuatie.
    De altfel, cred ca dupa alegerile europarlamentare, Antonescu va fi eliminat de ai lui.

  17. @constantin: stiu; si pe pesedisti, si pe liberali. altfel, profund nedrept, ingrozitor de real 🙂
    @Antonescu: pai chiar a noastra a si fost. in rest, scrieti-i lu’ Badea, nu-s secretara lui si nu-i tin sirul reevaluarilor

  18. Sa mor daca singurul lucru pe care pot sa il spun despre ce se intampla la ora asta in politica nu e “Nebunia lu’ Salam”. Traim intr-o manea politica fara muzica,doar pe versuri, macar daca era si muzica puteam sa anticipam desfasurarea, finalul…

  19. Am o parere un pic diferita , Arafat nu merge amestecat prin gramada de politicieni .Are el petele lui dar nu este din aceeasi zona . Iohanis este din seria Stolojan (marele economist si salvator ) , Isarescu (vesnicul cel mai de incredere roman si atot candidatul la presedentie) si Oprescu ( cel mai popular bucurestean si baubau pentru toti contracandidatii) … Au imagine buna , sonor bun ,dar dupa ce ii vezi ,ii uiti la fe lde repede.

  20. Si nu este nici trei fara patru, asa ca:

    4. Dupa ruperea USL, PNL va incerca daramarea guvernului Ponta si formarea unui nou guvern cu Iohannis prim-ministru!

    Si sansele de reusita sunt destul de mari:
    – Basescu nu ar avea nimic impotriva
    – UDMR si minoritatile il vor sustine
    – PDL si aripioarele la fel
    – PPDD cei care au ramas, daca au ramas pana acum inseamna ca sunt mai apropiati de PNL decat de PSD
    – PPDD cei care au plecat sunt niste mercenari care vor vota intotdeauna cu cine ofera mai mult

  21. Pare ciudat sa ceri remanierea unui guvern atunci cand PIB-ul creste si un ziar financiar renumit din afara tarii se intreaba daca nu cumva esti “tigrul Europei”! Una e sa fii primar, alta sa conduci o tara (am vazut cu totii demonstratia prezidentului). Daca Crin se amesteca atat de inflexibil acum, ce va face daca ajunge sus de tot. Va fi un Basescu2, probabil.

  22. Niels a plecat din curtea lui Antonescu ,cand a înțeles ca acesta si-a întors privirea spre Basescu .Schimbarea la fata a lui Antonescu l-a determinat pe Niels sa demisioneaze .Probabil este un contract si nu a putut spune ce se ascunde in spatele acestei demisii .Eu nu am crezut niciodată in Crin si bineinteles nu l-as fi votat .Mi se pare nepregatit pt funcția de președinte Nu poti fi mereu pus pe scandal mereu nemulțumit mereu schimbator L-am avut pe Basescu .Este destul ! Un Basescu 2 nu mai este cazul ! PNL nu are un om pregătit pentru cea mai înaltă funcție in stat Pacat de aceasta tara care nu va avea nici in următorii ani un președinte diplomat ,un om cu experiența un intelectual adevărat .

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.