“Oprescu, prietenul lui Ciutacu…”

vorbe-grele

Sorin Oprescu e (mă rog, a fost, poate să uite de funcție și viitor politic) primar general de mai bine de 7 (șapte) ani. Gurile rele susțin că și cu un oarecare sprijin din partea mea, dar, vorba altui Sorin celebru, fascinantul domn Vântu, să trecem peste. De la instalare,

Fiecare președinte iese cu investitoru’ lui

vorbe-grele

1. Alesul a plecat să se relaxeze, înainte să preia frâiele țărișoarei, în vizită privată, în luxoasa și exclusivista stațiune americană Palm Beach. Chibzuit din fire, va locui, împreună cu soția (profesoară, în timpul anului școlar), la finii lui (familia Vecerdea). Și cu sepepiști plătiți de noi la all inclusive. 2. Finuții și-au

Penalty-ul nu se apara, se rateaza. Reset

vorbe-grele

Nu exista explicatie rationala, cel putin din tot ceea ce are caracter public, pentru rezultatul de aseara. In conditiile in care s-a jucat, e de domeniul irealului ca un candidat tern, cu o prestatie jenanta in campania electorala, sa-si dubleze numarul de voturi intre cele doua tururi de scrutin. Contracandidatul

Iar pleacă neamțu’ acasă fără dregătorie

vorbe-grele

După ce a reușit să se încurce în prompter la propria-i lansare, candidatul nemțesc a mai plesnit (și azi) două gropi dintr-o singură lovitură. Cică el, ca un vajnic apărător al statului de drept ce se află, o să candideze la președinție indiferent de sentința justiției și, de ce nu

Lăsați-l pe Klaus Werner să vorbească!

vorbe-grele

Din ce în ce mai activ în dezbaterea politică, Klaus Werner Iohannis rupe tăcerea: "Noi nu avem copii. Alţii au investit în educaţia copiilor, noi în imobile" "Acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României" “Vom pierde foarte puţini aleşi locali. Cred chiar că este posibil ca unii dintre primari

Omul care se retrage înainte să înceapă

vorbe-grele

Există-n viața publică românească niște personaje construite imagistic pe calapodul providențialilor. Dacă îndrăznești să atentezi la spoiala de pe ele, e lezmajestate și-ți atragi toate blestemele pământului. Unu-i Arafat, despre care am mai scris, care întruchipează mitul priceputului la toate. Al doilea-i Iohanis, beneficiar al mitului neamțului gospodar. Italienii zic "non

Libertatea alegerii cauzelor de susținut

vorbe-grele

Sunt un tip suficient de franc, rar ma autocenzurez. Spun ce cred, da, intr-un profund subiectivism. Nici nu candidez, nici nu particip la concursuri de popularitate. Deci n-am nevoie de voturi, ca sa incerc sa impac pe toata lumea. Pe mine ma voteaza telespectatorii, din asta traiesc. Daca-s mai multi

Borbely, Udrea, Oprescu, Ungureanu

vorbe-grele

- Marea solidaritate ungurească în faţa duşmanului comun s-a topit la prima adiere concretă de cătuşe. Udemeriştii au tăcut şi au înghiţit pe nemestecate execuţia politico-penală a lui Borbely. Cine speră într-o subită răbufnire de demnitate a lor la moţiunea de cenzură să stea şi să asştepte. Sunt la fel