Toţi putem, împreună, să nu putem

vorbe-grele

Premierul tocmai ne-a anunţat, în direct, că atât dreptatea până la capăt, cât şi sfârşitul regimului Băsescu, amânate în 2013, se mai prorogă încă un. Cică din 2015 se termină cu şmecheria. Ca să fiu sincer, eu intuiam ceva, da-i bine că am auzit şi anunţul oficial, să nu-mi fac

Fapte de viață cu și despre A. Năstase

vorbe-grele

Fiindcă văd că tot el e personajul zilei şi astăzi, luaţi, de la unul care l-a văzut și altundeva decât la televizor, două cu Adrian Năstase, ambele cu martori în viaţă. Londra, 2001 - Salut, Victor, am auzit că eşti consilierul lui Ovidiu - Bună seara. Am îndoieli că doar aţi

Politica-i tot curvă şi viaţa-i rotundă

vorbe-grele

Citesc îngreţoşat tot soiul de vome băsiste, care acum un an juma' nu mai aveau curaj să iasă pe stradă de teamă că le-ar putea lua lumea la poceală, despre trezirea din prostie a votanţilor USL după ultimul an de guvernare. Tupeul lor e inimaginabil. Nu, viermilor, nu de proşti

Cel mai șmecher purtător de cuvânt

vorbe-grele

Comunicarea politică a ajuns, în România, pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație. Oamenii chiar nu se mai încurcă. După ce au ars-o romantic pe plagiate, amantlâcuri, hoții și minciuni, acum se trimit la dezalcoolizare și la balamauc. Ei și oamenii din jurul lor, să nu se simtă

Jocul agricol pe greşeala adversarului

vorbe-grele

Băsescu a început să greşească. La fiecare ieşire în scandalul creditului agricol, se afundă. Şi Ponta, aflat la primire, joacă pe greşeala adversarului. Trei etichete rămân lipite pe el: 300 hectare, un milion euro, CEC. În ciuda încercării parţiale de transparentizare, publicarea contractului de creditare, rămân teme în suspensie. - Cine

Feţişul ascuns al domnului Antonescu

vorbe-grele

"Da, sunt cât se poate de solidar și cu ceea ce consider a fi reușită – eu consider a fi reușită – îmi dau seama că este normal ca în media, și de data asta vorbesc de toată media –  am văzut că până și domnul Ciutacu avea o oarecare

Cum ar putea ajunge Băsescu premier

vorbe-grele

A început în forță, într-un moment bine ales, în perspectiva încheierii unei epoci politice, construcția imagistică Băsescu-premier. Omul stă la cutie, iese rar și calculat, grăiește apăsat, punctează pe greșeala adversarului, dă lecții națiunii și răspândacii ne scriu cu subiect și predicat ceea ce ar trebui să ne intre nouă-n

Indiferent ce se întâmplă, tot el câștigă…

vorbe-grele

- Băsescu ne-a anunțat că el e, de fapt, șeful justiției și a dat, în direct, linia procurorilor DNA. Pe bază de presimțiri, a anunțat viitoarele dosare: privatizarea CFR Marfă și schimbul de terenuri din județul Brăila; DNA, nu DIICOT, da? - A lătrat olecuță la tv și, în ciuda votului