Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Toţi putem, împreună, să nu putem

Toţi putem, împreună, să nu putem

Premierul tocmai ne-a anunţat, în direct, că atât dreptatea până la capăt, cât şi sfârşitul regimului Băsescu, amânate în 2013, se mai prorogă încă un. Cică din 2015 se termină cu şmecheria. Ca să fiu sincer, eu intuiam ceva, da-i bine că am auzit şi anunţul oficial, să nu-mi fac naibii iluzii. Deci 56% dintre votanţi, care (printr-o lege electorală idioată şi ticăloasă, care trebuia schimbată, conform promisiunilor, în prima jumătate de an de guvernare USL) au generat o majoritate parlamentară de 70%, s-au dus la urne cu repetiţie, trecând şi peste dezamăgirea referendumului, ca să aştepte resemnaţi, împreună cu noua coaliţie guvernamentală, terminarea naturală a ciclului electoral prezidenţial. Poate dintr-un masochism manifest, nu ştiu…

Antonescu-si-Ponta

Nici în oferta electorală, nici în discursurile liderilor politici ai USL, n-am întâlnit, pe tot parcursul anului 2012, menţionată neputinţa. Românii i-au votat masiv ca să poată schimba radical totul, nu ca să ne anunţe că nu pot. Iar ei s-au angajat s-o facă. E contractul lor cu alegătorii. Pe care trebuie să-l respecte. Toţi putem să nu putem, dar ei, politicienii USL, ne-au cerut, nouă, neputincioşilor banali, înregimentaţi politic au ba, voturile. Le-au primit. Azi sunt, pe voturile noastre, la guvernare. Şi nu le e deloc rău. Juridic vorbind, încă sunt în interiorul contractului cu alegătorii. Dar scadenţa se apropie. Şi rezilierea prin efectul dezamăgirii este, politic, letală.

UPDATE: Propunerile cinice de azi ale USL, referendum constituțional concomitent cu europarlamentarele și prezidențiale înainte de termen cu aproape două luni, dacă vor fi puse în aplicare, chiar îi pot genera un serios deficit de imagine și autoritate lui Băsescu. Pentru că, pe de o parte, el e inventatorul român al comasării europarlamentarelor cu referendumul și n-are legitimitate să urle pe tema asta, respectiv, pe de altă parte, fiindcă, odată desfășurate prezidențialele (la care băsiștii încă n-au om), deși își păstrează prerogativele, condiția lui politică se va rezuma la aceea a bizarului trimis să se dea cu cercul prin curtea Cotrocenilor.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

29 thoughts on “Toţi putem, împreună, să nu putem

  1. Dar cum e ca, după atâția ani în care s-au coalizat aproape toți împotriva unui singur om, să prezinți ca o mare victorie debarcarea lui la termen? Și să mai faci și AMR cu surle și trâmbițe până la momentul „victoriei finale”…

  2. Mai este vreun papagal in tara asta care nu s-a prins de smecheria cu ,,jos Basescu,,? Pai daca am luat 70% din voturi cu gargara ,,jos Basescu,,cum sa nu bagi de a doua zi un pact de coabitare cu el ca sa-i prostesti pe tugulani si in 2014 la alegeri tot cu ,,jos Basescu,tiranul dictator,,. Hai ca tine,in tara prostilor trebuie sa fii doar un prost putin mai smecher ca sa ajungi imparat.

  3. Hai ca se ascut sabiile . Base I-a dat ordin si tovarasului Cristoiu sa se intoarca imediat la munca pana in dec ,asa ca maine la ora 11 mot…………..Cristoiu la b1. Dupa dec poate-l vedem la Antena 3 .E foarte frumos la noi in tara………..ar scrie un elev la compunere.

  4. pai la ce te asteptai?doar nu credeai ca il dau jos pe basescu cand mai are un an de mandat.subiectul “suspendarea lui basescu e inchis demult”

  5. cata vreme poporul nu isi pierde speranta si dorinta de schimbare, mai avem o sansa. Deziluzia nu va face decat sa creeze terenul propice pentru pradatori!

  6. Din 89 incoace tot incercam sa gasim formula politica pregatita sa faca ceva cu adevarat si pentru Romania. Cum, necum in 2012 Usl-ul a abtinut 70% din locurile din Parlamentul Romaniei. Am crezut ca ei vor fi cei care vor face ceva si pentru noi romanii.
    Eu personal nu am simitit nicio schimbare in bine de cand a venit USL la putere.
    De unde concluzia ca ori NU VOR, ORI NU POT ori SUNT DIN ACELASI ALUAT CU CEI DIN PDL!

  7. Anul asta cred ca este ultimul an cand votez ceva, daca votul meu nu schimba nimic… Sunt dezamagit pana la resemnare. Cica sa platesti taxe si impozite. Oricum, statul nu iti intoarce NIMIC, asa ca la ce bun ?! Nu vreau sa plec din tara dar cred ca o sa ma tranform intr-un “corporatist” veritabil si nu o sa ma mai uit la stiri sau emisiuni de profil si probabil o sa traiesc fericit pana la adanci batraneti in bula mea de sticla, realitatea proprie si personala… Pare mai sanatos…

  8. Cum prosteala pe fata este la moda,majoritatea USL isi face un titlu de glorie din faptul ca timpul trece.Adica ne anunta glorios ca la sfarsitul lui 2014,Basescu se duce acasa,la odihna. Marea majoritate actuala,pe vremea cand ne cerea votul pentru legimititate,ne spunea cum are nevoie de o legitimitate mare ca sa poata legifera fara probleme.Intre timp,noi i-am votat,lor le-a scazut aplombul,Basescu e tot acolo,ba le mai da si la gioale.Bolnavi de neputinta ,cu scuza permanenta a impunerilor de la Bruxelles,se cocosesc unul la altul in mod penibil,spre distractia adversarului real. Pe mine nu ma intereseaza,atata vreme cat le-am dat votul pentru ca sa scap de Basescu,de acel CCR,DNA,ANI,ICCJ(s.a.),daca le da lor voie cineva sa legifereze sau nu.S-au angajat s-o faca,asa ca n-au scuza.Au avut destule motive si destul timp sa-si tina cuvantul fata de alegatori,dar daca schimbarea se va face doar prin trecerea timpului,putem sa ne reorientam si noi.
    Pana la urma,numarul judecatorilor la CCR nu-i batut in cuie,majoritatea mai poate adauga,procurorii si judecatorii pot raspunde patrimonial si de ce nu si profesional,si jocul politic se poate restarta pe alte cooronate.Important e sa se doreasca acest lucru…

  9. si cand ciclul se va termina natural, vor tipa ca au izbandit in lupta cu tiranul.
    barem daca ar excela la alte capitole, dar nu exceleaza la nimic.

  10. Da, dom’le. Astia ne sunt baietii, ce sa le faci?!…

    In timpul asta, terminand de guvernat – super-performant, evident! – tara, baietii din USL au plecat la prins fluturi. Doi le-au iesit pe gura ieri si azi: a) referendum de revizuire a constitutiei odata cu europarlamentarele (desi UE interzice asta) si organiazarea alegerilor prezidentiale in noiembrie, la inceput de luna.

    a doua chestie o fi ea cum o fi, dar cat priveste revizuirea Constitutiei, baietii astia sunt ori prosti, ori naivi. Au vazut o gasca pe cer si se cearta dupa ce reteta s-o gateasca!… Proiectul noii Constitutii nu-i gata, CC nu s-a pronuntat si baietii vorbesc de referendum.

    Nu mai zic nimic de faptul ca, daca in CC sunt inca oameni normali, orice proiect de revizuire a Constitutiei care nu cuprinde: a) Parlament unicameral si b) maxim 300 de parlamentari trebuie automat declarat neconstitutional! Cand spun asta, ma refer la si ma bazez exclusiv pe chestiuni de tehnica juridica. Sa nu crezi ca ar fi vorba sa imi exhib vreo dorinta ori frustrare, ceva…

    Saptamana buna, tuturor!

  11. @alphas: UE nu interzice, ci recomanda sa nu se faca. d-aia nu l-a oprit nimeni si nimic pe Basescu sa faca unul similar.

  12. @ Victor Ciutacu

    Aparent asa-i. Dar daca intri in jargonul UE ai sa vezi ca ei zic “se recomanda” si inteleg “este obligatoriu”. Aproape la fel a fost cazul si cu Base. Atata doar ca el a meditat, ca de obicei, dupa sistemul “Si ce-or sa-mi faca? Imi iau caii de la bicicleta?!…” Atitudine pe care Ponta pur si simplu nu si-o permite.

    PS Feelingul meu imi zice ca in maxim doua luni o sa aflam si chestii noi, mai importante decat alea declarate oficial de madam Nuland, tratate deocamdata cu o cam prea mare discretie.

  13. Bine-ati venit in randul dezamagitilor!
    Nu pot sa inteleg unde au disparut valorile morale, intelectuale, sociale… A ramas decat o lupta exacerbata si fara nici un fundament, fara nici o directie. Nici vorba de stanga, sau dreapta. Nici vorba de politica. Este o lupta generatoare de mutanti si zombi care ne trag cu forta in lumea lor apocaliptica.

  14. Victore,
    Ai habar cam pe unde mai stau partidele in sondaje? Din pacate eu urmaresc prea putin posturile de stiri si sunt sanse sa nu le fi vazut, dar le vedem (daca apareau) pe net.

  15. @bigradu: PSD 35-38%, PNL 18-20%, PDL 16-18%. depinde cine le comanda/plateste
    @Garm: unde am scris eu ca-i cred? sau e doar de amorul conversatiei?

  16. Am auzit zvonuri precum ca unii din PSD i-ar pregati o “surpriza” lui Ponta si ar urma sa-l debarce si sa-l inlocuiasca cu o garda ceva mai veche. E vreun parfum de credibilitate sau doar “wishful thinking”?

  17. conferinta de astazi a usl-ului ne arata si cateva lucruri pe care cred ca trebuie sa le comentam. prima este referitoare la disperarea lui antonescu de a ajunge presedinte, lucru pe care in mod ridicol a vrut sa-l stipuleze printr-un protocol nou in usl!!! ridicol absolu!! apoi participarea alaturi de ponta la o conferinta de presa dupa zicerile lui antonescu de la sfarsitul lui decembrie ne aduce aminte de alta demisie celebra a lui antonescu de la referendum. putem spune ca antonescu = basescu la demisii si tineri de cuvant! si sa nu uit poate ar trebui sa faci un articol referitor la sustinatorii diversilor oameni politici si ce ii mana in lupta. ca exemplu( aici nu ar mai trebui sa-i includem pe basistii prea cunoscuti gen pora, tapalaba, mircea marean etc)sa nu-l uitam pe celebrul bogdan chireac un fan evident al lui antonescu, omul a carui singura preocupare in orice emisiune tv( si se plimba zilnic pe la toate televiziunile de stiri) este de al critica pe ponta pentru orice si de al lauda pe antonescu. sau pe fostul coleg radu tudor, omul care ii calca pe urme lui chireac luindu-se practic la intrecere in ridicarea osanalelor pro-antonescu! ce sa mai zic de o alta fosta colega de trust, dana grecu, o alta pro-antonesciana feroce dar pentru care critica la adresa lui ponta este miezul fiecarei emisiuni indiferent de subiect etcetcetc. sunt curios cine este ziaristul pro ponta si cred ca diversi forumisti imi vor da exemple, dar cu argumente. cred ca o astfel de dezbatere va deveni foarte interesanta si vom vedea cam cum sunt impartite apele in randul ziaristilor favorabili usl-ului!

  18. @alexph: e, hai, nu-l mai caina pe Ponta, ca ma bufneste plansul isteric 🙂 are-n media pupincuristi mai multi, mai voluntari si mai versatili decat ai lui Antonescu

  19. CCR-ul a devenit o camera legiuitoare in tara asta.Sa zicem a treia camera a parlamentului.Cam toate legile trec pe acolo,Base a ramas tot printr-o decizie de acolo.De aici neputinta.

  20. @Irina: la 9-0 decizie (inclusiv ai tai) pe legea descentralizarii, e ridicol sa mai vorbesti despre controlul CCR

  21. Ma refeream la legile importante si momentele importante,legea descentralizarii,neinteresanta din punctul meu de vedere.Ma refer la referendumuri,termene,efectiv la momentele cheie.

  22. Am urmarit la A3,la Gadea acum vreo 2 zile dupa vizita lui “american woman” comentariile si pledoariile pentru TB si pentru VP… Eu cred ca base a “inhalat” prea mult Jack,si fara gheata! …a dat-o cu ea in gard rau de tot…ce a crezut’mnealui?…”lasa ca o fac eu pe mamicuta asta sa stea in bancuta ei si chiar de la inceput.”…numai ca “the bitch” i-a servit-o fara sa clipeasca ..:”nu,nu sunt obosita,sunt platita pentru asta,la fel ca si dvs.!” …AICI ERA MOMENTUL CAND tb PUTEA SA LE ARATE ROMANILOR CA MERITA SA LE FIE PRESEDINTE,dar adevarul a iesit la iveala … despre dl PM-Victor Ponta ce sa mai zicem…pe timpul vizitei oficialilor americani omu’ avea o obligatie de familie in Italia si sigur ca nu avea cum sa dea inapoi de la promisiunea facuta sotiei 😉 …iar despre SCOPUL vizitei delegatiei SUA,mucles! …strict secret,nu se poate spune nici un cuvant … de fapt ce treaba avem noi decat sa luam de bun tot ce ni se serveste …
    Imi doresc ca viitorul Presedinte al Romaniei sa fie un personaj cu prestanta,ferm,manierat si care sa nu uite ca desigur in contextul politic foarte complicat actual serveste ROMANIA,CETATEANUL ROMAN si interesele lor.
    Si ce bine ar fi ca PM tarii sa nu o mai dea cotita si “sa nu mai chiuleasca cand e inspectie” … “Asa sa ne ajute Dzeu”.

  23. Daca in ce priveste decalarea (anticiparea, de fapt) prezidentialelor Base nu prea are ce face, in ceea ce priveste referendumul… e mai nasol. Poate decreta el insusi un referendum pentru… parlament unicameral, 300 de parlamentari etc.etc..

    Repet, toate astea sunt valabile doar daca legea de aprobarea a proiectului Constitutiei revizuite va fi declarata constitutionala. Ceea ce ar cam trebui sa nu se intample, ca, tehnic, membrii CC ar deveni astfel auto-contradicorii. Pe romaneste, cu riscul de a fi cumva redundant, declararea proiectului USL de modificare al constitutiei FARA Parlament unicameral cu maxim 300 ar face ca aceasta hotarare a CC sa contrazica o hotarare anterioara a CC, ceea ce juridic este perfect absurd, cat timp deciziile CC se dau sub una si aceeasi constitutie. Da’ cam nasol!…

  24. Daca la o sesizare, CCR va hotara ca zilele de suspendare sa se adauge dupa 21 decembrie ?

  25. Eu o chestie nu sunt capabil sa inteleg. Cum poate Curtea constitutionala (care judeca pe baza constitutiei actuale) sa judece articolele dintr-o viitoare constitutie? Daca vine parlamentul X si cu 70% voteaza sa trecem la monarhie, CCR ce face? zice ca nu-i posibil ca in constitutie zica ca suntem Republica?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.