UPDATE: 360.000 privitori, maxim, onorează şi, concomitent, obligă. Mulţumesc! În ciuda logoreei isterice şi ipocrit panicarde a pârâtului Voinescu minus Cotoi, am o veste dezamăgitoare. Lovitura de stat a ruşilor împotriva lui Băsescu şi a cotei unice (pusă-n operă Ponta şi Antonescu, prin unealta Vanghelie, la ordinele lui Vântu şi Voiculescu)
Tag: ponta
Leprele conduc la pauza meciului politic
Gaşca lui Băsescu şi-a luat măsuri de precauţie şi a jucat piesa proastă a puterii disperate că ar putea deveni opoziţie. Aşa că şi-a permis să provoace şi să încurajeze controlat aşa-zise atitudini disidente de televizor, gen Oajdea sau Teo. Primul era oricum pierdere planificată, a doua şi-a spălat (pentru
Ne predăm olecuţă în faţa sistemului?
Din toată liota de "analişti politici" care perorează pe televizoare despre orice şi nimic, n-am auzit unul care, comentând prăbuşirea dramatică a lui Traian Băsescu (pe care nici măcar pedeliştii serioşi nu se chinuie s-o mai nege, mai ales că au şi ei sondajul lor), să-şi amintească-n gura mare că
Victor Copilul de Aur, zis şi Li Ming
Scenariu paranoic de reformă a statului
Exclusivitate pe cuvânt de onoare
Îmi plac oamenii care se ţin de cuvânt. E chestie, în primul rând, de caracter şi, în al doilea rând, de educaţie. Respectarea cuvântului dat - a oricărei promisiuni, fie ea publică sau privată, a regulilor, în general - e unul dintre fundamentele dezvoltării normale a unei societăţi. A devenit aproape o axiomă
Puterea absoluta nu lasa loc de scuze
- Crin a vrut putere absoluta si a obtinut-o. Nimic nu-l impiedica s-o exercite. Are toata parghiile-n mana, dar si toata responsabilitatea. Nu exista scuza pentru esec. - Realegerea e naturala. A obtinut cel mai bun scor din istoria postrevolutionara a PNL, a facut miscari care au pozitionat foarte bine partidul,
Victoraş, ai grijă de copii! Jos filipineza!
Ponta a câştigat sâmbătă, prin vot, preşedinţia PSD. Impardonabil, mucosul nu era-n stare s-o facă! E marioneta lui Iliescu şi Năstase. Deci vine restauraţia; cu Mitrea călare pe cupa excavatorului. S-a dus dracu' stânga modernă! Vin comuniştii înapoi şi găuresc, cu burghiul de unică folosinţă Victoraş, guvernarea poporului suveran.
Cine şi de ce l-a retras pe Diaconescu
Retragerile lui Mazăre şi Mitrea, în favoarea lui Ponta, n-au surprins pe nimeni. Retragerea lui Diaconescu, pentru Geoană, a stârnit ditamai scandalul politic. Pentru că, la scurtă vreme după anunţ, a apărut jumătatea de dezvăluire a Florianei (întâmplător, într-o emisiune unde eram şi eu invitat), aceea că fostul ministru de
Un singur cur cald, atâtea buze reci
Am lăsat special să treacă o zi de la terminarea Congresului PSD ca să scriu ceva. - De la solemnitatea de altădată a organizării cu iz comunist, m-am trezit în mijlocul ţăgăniei cu vrăjitoare, amante vocale, huiduieli şi bătut cu statutul în masă. Jenant! - S-a schimbat curul de pupat. Ăia care, până