Rar am văzut comedie mai proastă decât meciul politic Ponta-Antonescu. Un show din care câștigă tot Băsescu. Antonescu l-ar fi propus pe Roșca în locul lui Stroe. Doar că Ponta, pe care l-ar tenta un interimat peren al lui Oprea la Interne, i-ar fi dat cu el în cap. Mai
Tag: demisie
Statul își plătește salvatorii, nu-s gratis
Odată cu demisia necesară, așteptată, dar întârziată, a lui Radu Stroe, festivalul ipocriziei politice continuă neabătut. Acu', fiindcă oamenii ăia-s mulți, a început marea operațiune de pupat în cur pompieri, jandarmi, descarceratori și tot ce mai tine de tagma salvatorilor angajați la stat. Oameni glorificați de oficiali pentru că, zi
Mâna lungă a coabitării mătură inamicii
Dincolo de imaginea externă, coabitarea politică are un preț intern mare. Care se plătește-n rate. Mâna lungă a Băsescului lovește-n timp, răbdător și eficient. Cei care-i stau în gât sau în drum sunt executați cu precizie micrometrică. Corneliu Dobrițoiu și-a luat adio de la MApN și, între două vizite la
Gata cu vorbăria, începe spectacolul! Premieră cu premier; la Tonomatu’…
Băsescu și Ponta se înțeleg pe procedura de propunere a șefimii procuraturii (eu zic că și pe nume). Antonescu se revoltă, dar nu părăsește coaliția de guvernământ. Morar se simte exclus de la decizie, acuză compromisul Kovesi, forțează revolta sistemului, ia neveul și se retrage teatral. Mulți foști băsiști declarați
Vă mulţumesc pentru tot, la revedere…
UPDATE: Dacă politica postului permite libertăţile astea, cu atât mai bine din punctul meu de vedere. Libertatea de exprimare trebuie corelată cu responsabilitatea. Când îl faci pe unul şpăgar şi fustangiu, poţi să te aştepţi că s-ar putea să te coste (primul interviu) Se termină un ciclu profesional şi de viaţă. După
De ce-i stă Fenechiu în gât lui Băsescu?
Şoc! Ce salariu avea Papa? Click aici. Fac puşcărie oile lu’ nea Gigi? Vezi aici
Demisia Papei - pentru că asta e, invocata retragere pe caz de boală-i o vrăjeală la fel de neprocedurală - e ştirea mileniului. Rămânerea bruscă a corporaţiei catolicismului fără preşedinte al Consiliului de Administraţie, cu titularul neplecat pe Veşnicele Plaiuri ale Vânătoarei, a arătat, încă o dată, care-i puterea ştirii.
Mămicuţele şi bebeluşii să mai aştepte! Să înveţe tanti cum lucrează Parlamentul
Jocurile lor politice pe voturile noastre
Cei doi miniştri sensibili la cântecele sirenelor băsiste au demisionat în grup. Fără să-l informeze în prealabil pe preşedintele interimar. Unul dintre ei, emotiv tare, nu mai suportă presiunile politice, al doilea-i strategic în străinătate şi nu vrea să comenteze. La pachet, Curtea Constituţională s-a sucit şi ea. Cere să