Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Statul își plătește salvatorii, nu-s gratis

Statul își plătește salvatorii, nu-s gratis

Odată cu demisia necesară, așteptată, dar întârziată, a lui Radu Stroe, festivalul ipocriziei politice continuă neabătut. Acu’, fiindcă oamenii ăia-s mulți, a început marea operațiune de pupat în cur pompieri, jandarmi, descarceratori și tot ce mai tine de tagma salvatorilor angajați la stat. Oameni glorificați de oficiali pentru că, zi de zi, ceas de ceas, salvează alți oameni din accidente, inundații, incendii…
Știu că iar mă piș împotriva vântului, dar cei denumiți generic salvatori și-au ales benevol meseriile pe care le prestează și sunt plătiți (nu grozav, evident, dar atât cât poate statul s-o facă și sigur mai mult decât media pe economie) pentru ele. Adică zisele salvări fac parte din fișa postului și sunt sarcini de serviciu. Nu se duc în timpul liber, din pasiune și umanism, la intervenții. Au slujbe care prevăd alarmări și prezența obligatorie la locul misiunilor.

P.S. Mai ușor, domnilor politicieni, dacă mai aveți măcar o fărâmă de bun-simț și nu v-ați dezumanizat de tot, cu invocarea celor cinci vieți salvate în Apuseni. E meritul exclusiv al moților. Teoria jumătății pline a paharului folosiți-o la vrăjelile cu creșterea economică și alte povești de adormit electoratul.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

19 thoughts on “Statul își plătește salvatorii, nu-s gratis

  1. Am vazut aseara,la tine,ca motii vin in capitala.Un interviu cu ei ar fi tare.Pt ca,aseara,am vazut ca cei ce nu se vedeau,la tv,rideau de politicieni pe infundate.As fi curios cit cistiga in comparatie cu slujbasii de care vorbeai.O vizita in parcarile institutiilor despre care vorbim ar fi elocventa.Vor sporuri si bani de hrana,dar stau la caldura si pling ca au salarii mici.

  2. Doua lucruri sunt clare, isi asuma meritul pentru nimic (ca nu am vazut sa fi facut ceva corect si la timp autoritatile vietii) si mortii sunt de vina dom’le ca au murit ! Sa tot stai pe aici dar sa nu ti se intample ceva de genul asta ca e jale…

  3. Deschid televizorul!

    Il vad pe unul cu nume de preparat din porc si aflu, cu surprindere, ca nu e Soric ci Toba si ca e sef la Militia Romana.

    Zic – bun! Sa vedem ce spune …

    Dupa ce ma ia somnul, privindu-l cum mesteca vorbe, aflu ca “sistemu” de localizare, mult invocat, cantareste cat 2 comisari de militie, in viu, si ca, pentru a localiza o tinta, trebuie ca aceasta sa fie (practic) localizata in prealabil, ca sa fie dus la vreo cateva sute de metrii de ea! Aaaaaaa?

    Dau din greseala peste imaginea mea in oglinda si constat ca ma scarpin in cap si am o expresie de tampit.

    Inchid televizorul si intru pe blogul lu’ Ciutacu sa vad daca altii mai destepti ca mine au priceput ceva din ce a zis Toba ca pe mine ma depaseste complet…

  4. partea nasoala in tot acest accident e ca presa din romania a creat un scenariu de film destinat exclusiv sa stoarca sentimental pe romani asemnea unei telenovele,lasand astfel la o parte date importante: eroul iovan,aura romanie si medicul erou zamfir sunt ridicati la grad de eroi nationali desi exista suspiciuni ca nu ar fi procedat tocmai ca la carte.Exemplu de informatii importante neexplorate de prosa:doctorul ionel sinulescu a declarat in presa ca aura ion,in calitate de studenta de anul 5 nu avea ce cauta intr-o sala de operatie daramite intr-o operatiune de transplant fiindca studentii de anul 5 nu au transplant in pro9gramul de practica.ce cauta o studenta de anul 5 acolo naiba stie.De asemenea un alt reporteaj sustine ca nici iovan nu prea avea dreptul sa piloteze avionul respectiv fiindca nu daduse examen de 6 luni pentru pilotarea acestui tip de avion cum cer regulamentele.Stireile astea 2 au ramas pierdute in noianul telenovelistic al presei din romania care in loc sa caute adevarul cauta sa creasca ratingul prin telenovela.ca sa nu mai spun ca nimeni nu s eintreba de ce un avion de 45 de ani,cutie a mortii,este lasat la aer in conditii vitrege.in schimb avem demisii ale ministrului d einterne si ale unor subministri si se cer demisii la sts desi sts-ul sunt doar niste calculatoare care interpreteaza niste date……

    P.S:procurorii din alba,din primele informatii au decis ca iovan e vinovat de producerea incidentului fiindca a pilolat avionul mai jos 5 metri decat trebuia.si nu cred ca procurorii au vreun interesat.coroborat cu stirea ca iovan nu trebuia sa fie la mansa din erou,iovan devine criminal.dar ca sa gasesti stirea despre rezultatele anchetei procurorilor din alba tre sa cauti in adancul ziarului click.ca presa din romania e prea preocupata cu telenovela nu cu adevarul

  5. @victor ciutacu.

    si daca uneori mortul are 1% din vina.daca faptul ca informatia e corecta si iovan a gresit ducand avionul jos e adevarata?plus ca nimeni nu a explorat pista conform careia iovan nu a dat examenul obligatoriu de 6 luni pentru acel tip de avion?ar fi interesanta o ancheta jurnalistica pentru aflarea ADEVARULUI oricat de inconfortabil si de dur ar fi el.

    P.s2:nimeni nu a facut o investigatie sa afle de ce un avion vechi de 45 de ani era lasat sa zboare in conditi nefavorabile desi in tari civilizate avioanele astea sunt doar prin muzee sau colectii particulare.la romatsa a fost demis un manager.eu sunt curios cine a dat permisiunea avionului de a zbura si cine a facut revizia tehnica.

  6. eu sunt curios de ce procurorilor le trebuie luni (uneori, ani) de zile sa rezolve cazuri banale si doar doua zile, fara audieri, ca sa-l scoata pe Iovan vinovat

  7. @victor ciutacu

    sunt doar investigatii preliminare.raportul final nu a fost dat inca.dar ai dreptate.2 zile e cam putin chiar si pentru informatii preliminare.

  8. Cred ca mai are putin si ii si amendeaza ca nu au facut interventia conform procedurii si s-au dus asa , taraneste, cu patura si crengi !

  9. Sunt convinsa ca Dl Iovan este NEVINOVAT!
    Ce faceau politrucii astia daca erau in locul lui?!Mi-e scarba de ei!

  10. Va rog domnule Ciutacu, din respectul pe care vi-l port, nu atacati toti lucratorii angrenati in acea misiune.
    Sunt pompieri, aia de jos cu toporu/furtunu-n mana, care au mers fara sa comenteze in zonele indicate de sefi/alte structuri, si au bananait prin padure cat a durat misiunea. Va rog nu-i bagati si pe acestia in aceeasi oala a incompetentei
    Cu respect

  11. @delavrancea – la cate pareri s-au dat pe net, hai sa mai dau si eu cateva, pe puncte:

    1. “studenta aia de anul 5” nu se ocupa efectiv de transplant sau prelevare organe, avea cine sa o faca; ar avut insa sansa extraordinara sa asiste la asa ceva, ca sa invete. Cand mergi la scoala de soferi, mai intai stai in dreapta si iti explica instructorul, dupa aia treci si la volan.

    2. “Au fost cel puţin 20 de zboruri făcute de ADRIAN IOVAN, în 2013, cu medicii din Programul naţional de transplant. În 2014, au fost două zboruri, cel de luni (ziua accidentului – n.r.) fiind şi ultimul, a precizat dr. Zota”. Ma indoiesc ca Autoritatea Aeronautica ar fi permis cuiva, chiar si lui Iovan, sa faca zboruri de atata vreme ca un taximetrist la negru.

    3. “Conserva de 45 de ani” – avioanele nu se schimba chiar ca ciorapii, la cativa ani :-). Ghinionul modelului astuia a fost ca nu permitea degivrarea in orice conditii.

    4. A zburat cu 5m mai jos decat trebuia (?!?) O sursa ceva? Zbura in VFR, for Christ’s sake!

    5. “trebuie sa cauti in Click ca sa gasesti adevarul” (sau ceva de genul). Aici m-ati pierdut, dvs. chiar folositi Click si adevarul in aceeasi fraza?!?

  12. Logică de ţărani:
    “Eu am fost plecat ieri (luni – n.r) de acasă şi când am revenit am aflat de la soţie că s-a prăbuşit un avion în Munţii Apuseni. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112 şi am vorbit cu doctorul Zamfir. După cum îmi povestea despre ZĂPADA CARE ERA MARE, mi-am dat seama că nu poate fi decât în zona celui mai înalt vârf de pe aici. Am sunat încă un vecin, că n-am vrut să mă duc singur. La el mai era cineva şi am plecat toţi trei cu o maşină de teren. După vreo patru – cinci kilometri maşina s-a împotmolit, am abandonat-o şi am pornit pe jos”, a povestit Gheorghe Trif.
    “Păi aflasem că avionul a căzut în într-o zonă CU ZĂPADĂ MARE şi asta nu putea fi decât acolo unde ne-am dus şi i-am găsit, pentru că la noi aici aia e cea mai înaltă culme, că în rest zăpada s-a cam dus”, au spus Giurgiu și Trif.
    Dintre toate informaţiile care s-au dat despre accidentul aviatic, ţăranii din comuna Horea au extras informaţia cu cea mai mare relevanţă: avionul s-a prăbuşit într-o zonă în care zăpada este mare. Într-o România în care a nins pe arii destul de reduse, ţăranii “au luat-o” băbeşte: unde-i zăpada mare? La…Ursoaia… Că ţara nu era un ocean de zăpadă la ora aceea. Şi-au luat muntele la picior, 4 x 4 nu aveau. Era greu pentru creierele de sub caşchetele de la IGSU să gândească logic? „Să gândească logic” este pleonasm? Dacă da, în cazul lor cred că nu… Nu are România “cititori” de informaţii printre rânduri? De ce nu i-a solicitat nimeni? “Avem un mesaj complicat pentru mintea noastră, decriptaţi-l!” Între Alba şi Cluj, în jurul localităţii Beliş, ce suprafaţă de pământ era acoperită cu un strat de zăpadă mare? De ce le-au trebuit 6 ore?
    Victimile de pe Titanic au fost găsite după 4 ore şi jumătate. Acum 102 ani, în 1912… Iar radiotelegrafistul de pe Titanic a transmis o singură informaţie: SOS!!! SOS în Oceanul Pacific! Ne spune nouă astăzi nesimţitul de Ion Burlui, fostul şef IGSU, că iarna nu-i ca vara şi muntele nu este precum câmpia?! Dar zonele cu ZĂPADA MARE din Munţii Apuseni între Alba şi Cluj, în jurul localităţii Beliş, sunt mai întinse decât Oceanul Pacific?! Bă, nesimţitule! Cât dispreţ pentru concetăţenii tăi trebuie să porţi sub caşcheta aia de cocalar coclit? Omul ăsta are impresia că dacă a fost demis pentru incompetenţă crasă ne-a făcut un favor. ĂSTA N-AR TREBUI IERTAT. Nesimţirea asta trebuie pedepsită, dacă vrem să nu se mai repete. Aroganţa impardonabilă a individului ar trebui să-i aducă gradul de soldat. Nici ăsta meritat… Soldaţii au importanţa lor. El este o cantitate neglijabilă. Ministrul Stroe şi-a dat demisia şi şi-a cerut scuze, într-un târziu… Ion Burlui a fost demis şi ne-a tras un şut în cur. Ne-a degajat ca pe un rahat. Epoleţii săi ar trebui să cadă, opinia mea.

  13. Citat din PS-ul lui V.C.: “E meritul exclusiv al moților”.
    Intrebarea care se pune logic este: care dintre cei 2 (ca au fost numai 2)?
    Am vaga banuiala ca e vorba numai de 1-l singur (Adrian Iovan) … nu cred ca Aura Ion a avut vreo influenta in aterizarea fortata/ fortarea aterizarii …? Formularea(pluralul) ne poate conduce la ideea ca ar putea fi si un al “n”-lea (“n” < …), ceea ce cred ca nu-si doreste nici macar Radu Stroe (sau poate isi doreste acum, dupa demisie?!).

    Ma gindesc cu G(adea)roaza: daca pilotul a tras stinga de mansa si a murit ca un erou, iar copilotul (de "dreapta", prin pozitionarea in cocpit) a tras dreapta de (alta) mansa si a supravietuit; ce "sa insemne" asta: lupta dintre stanga si dreapta? Cine invinge pina la urma, ca sa stim si noi cu cine ne aliem din timp: Basescu sau Ponta? Voiculescu sau Ghita?

    Un lucru e insa sigur: Oprah a "decazut" complet, in comparatie cu noi!

    ["Imperiul Ciutacesc" nu prea mai are licenta din 2008 sau e o greseala "Typo"?]

  14. nu-mi vine a crede… victor, stiai ca e ponta la putere si ca avand atitudinea asta te iei de insusi de nastase zamislitul? te urmaresc de mult si stiam ca uneori te mai scutura cate o criza de obiectivitate, dar chiar intr-atat? in rest, absolut si total de acord cu tine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.