Ăsta-i guvernatorul tuturor pacienţilor

vorbe-grele

Ăsta a ajuns să-şi traducă singur şi-n direct declaraţiile, că o ţară întreagă-i proastă şi nu-l înţelege. Musteşte de îngrijorări pe bază de stat de drept şi interes naţional, cu peronul pe partea dreaptă. Iese-n fiecare seară la tv şi se miră-n gura mare peste ce nenorocire l-au pus americanii

Aliatul PNL: “Să scăpăm de oligarhi, să radă sămânţa asta comunistă, pesedistă”

vorbe-grele

- USL a anunţat că face derogări pentru "personalităţi". Printre primele astfel de piscuri umane cooptate pentru o altfel de politică se numără Gigi Becali. Cică omu-i o contrapondere necesară la Dan Diaconescu. E o alegere, cred, inspirată. S-ar putea să câştige mulţi mitocani care să se alăture acestei adevărate

Luxul personal al detaşării politice

vorbe-grele

Nici un interes - naţional, internaţional, planetar sau galactic - nu mă va face să susţin în alegeri nişte trădători. Şi aici mă refer la acei oameni care, după ce se cocoaţă-n jilţuri pe susţinere populară, uită cum au ajuns acolo şi trădează speranţe, aşteptări. Când şi dacă girez public

Jocurile lor politice pe voturile noastre

vorbe-grele

Cei doi miniştri sensibili la cântecele sirenelor băsiste au demisionat în grup. Fără să-l informeze în prealabil pe preşedintele interimar. Unul dintre ei, emotiv tare, nu mai suportă presiunile politice, al doilea-i strategic în străinătate şi nu vrea să comenteze. La pachet, Curtea Constituţională s-a sucit şi ea. Cere să

Watergate de Dâmboviţa. Securişti tonţi

vorbe-grele

Am văzut mizeria securistică din care a făcut labeunu toată ziua ediţii speciale. Am aflat că Relu Fenechiu apreciază emisiunile mele şi că le ia în calcul. Mă bucur, are gusturi şi nevoi. S-a calificat, de la ei, liberalii, doar Crin Antonescu în campania pentru referendum. Am aranjat direct interviul,

Referendumul de totul sau nimic

vorbe-grele

E o luptă pe viaţă şi pe moarte. Unii-şi joacă libertatea, alţii legitimitatea. Mai ales după de Antonescu a ridicat miza la cota paroxismului, angajându-se în plenul Parlamentului să iasă din politică dacă Băsescu va triumfa la referendum, radicalizarea e totală. Cale de mijloc nu mai există. E ca la

Marea suspendare, live pe micul ecran

vorbe-grele

Propaganda şi-a scos din scorburi cintezoii. E ordin de zi pe unitate. De la Andrei Gheorghe şi colonelul PD-L Robert Nicolae Turcescu, la Andrei Pleşu şi Mircea Cărtărescu. MRU a atins apogeul ridicolului, Jack Cristoiu l-a depăşit. Au ajuns filosofii să militeze cot la cot cu Eba. Toţi urlă ca