De ce nu trebuia să vândă Halep meciul

vorbe-grele

Rezerva mea față de reflectarea publică a performanțelor Simonei Halep e de notorietate. Nu succesele ei mă irită (ar fi culmea, chiar mă bucur pentru ea, e o rază de lumină într-o beznă a minții și a vieții noastre), ci lipitul grețos al mulțimii de ele. Înțeleg până la un

Recurs la memorie: Gică Popescu liber

vorbe-grele

Pe cât de legitime mi se par eforturile oricărui om de a-și proteja libertatea, familia și averea, pe atât de grețoasă mi se pare atitudinea doritorilor de sânge, confiscări și pârnăi, care au descoperit acum că DOAR Gică Popescu trebuie grațiat. Altfel, fiindcă lumea stă rău cu memoria și brusc

Transfer, puşcărie, haine grele, respect

vorbe-grele

UPDATE: Tocmai mi-am (re)văzut, cu excepţia finalului, Tonomatul la Sinteza zilei. Şi, pe de o parte, m-am bucurat, că n-am trecut chiar degeaba prin A3, dar, pe de altă parte, m-am întristat. Pentru că pe mine chiar m-a făcut mândru Gică Existenţa publică m-a făcut să cunosc multă şi pestriţă lume,

Dedule, te fac un tiki taka la Federație?

vorbe-grele

Nu-s dintre cei care cred că tinereţea-i musai o virtute. Şi nici că e obligatoriu ca foştii mari sportivi să devină preşedinţi de federaţii. Dar mi se pare normal ca, după ce ai condus a la long o structură cu rezultate submediocre, să te dai la o parte. Nu să

Urletul neputinţei, furia disperării

vorbe-grele

E destul de simplu să intervievezi oameni aflaţi pe val. Le spui "măreţule", te declari impresionat de performanţa lor şi după aia îi laşi să turuie. Lumea cade pe spate şi ai mai bifat o emisiune de colecţie. Mie-mi place să-i întâlnesc pe cei loviţi, căzuţi, în care dă toată

Preşedintele aşteaptă telefon de la BNR

vorbe-grele

Băi, ăştia, cu aerele voastre de profesori de economie anticriză, atenţie, comanda la mine! Jucătorul aşteaptă un telefon de la voi. Nevoie de stabilitate e vitală, dar, dacă n-aţi fi laşi şi aţi coborî în arenă, loazelor, s-ar elibera, pentru voi, tiki-taka-Barcelona, locurile de la palatul Victoria şi Finanţe. Repetaţi

Barcelona-Real, mai mult decât fotbal

vorbe-grele

Ţara-i bântuită (la fel şi Europa) de mirajul repetatelor derby-uri Barcelona-Real. Oameni care au (sau nu) treabă cu fotbalul urmăresc înflăcăraţi şi comentează cu pasiune înfruntările Messi-Ronaldo, suspină, cumpără obiecte promoţionale. E noua modă. Scriu acest text înaintea celui de-al treilea (din patru) meci disputat în doar două săptămâni şi,