Întrucât mi-e silă de tot ce-i în jur, vă mai povestesc niște mici amănunte din viața și opera mea, dar, cu puțin efort intelectual, dat fiind tot ce se petrece-n piața politică, mărturisirea poate fi contextualizată. Se întâmpla pe vremea lui AN. Eu muteam fuște pe la APAPS. Avusese grijă partidul-stat
Tag: apaps
Tango-ul se dansează numai în doi
UPDATE: Episodul trei Ani de zile, am răspuns cu plăcere solicitărilor de interviuri. Dar, la un moment dat, m-am plictisit. Fiindcă majoritatea erau despre Băsescu şi tot ce-l înconjoară. Or, dincolo de faptul că personajul mi-a ocupat o parte sănătoasă din viaţă, există şi altceva pe planeta asta. Şi extrem de
Unde v-a prins 11 septembrie 2001?
11 septembrie 2001, o dată intrată-n istorie ulterior. Lucram la APAPS, pe Lipscani, în fostul magazin de pantofi de pe vremea lui Ceauşescu. Azi e BCR şi în proximitate-i atât de cântatul şi etern rennovvatul Centru Istoric. Ieşisem la masă cu cineva, la Terasa Doamnei, o perioadă a vieţii mele cantina
Ciutacu-i de vină c-au venit ruşii la Alro
Şeful vuvuzelelor şi cu vuvuzelul-şef
Şase ani ca mâine trec. Iar chat cu mine
Nu vă mai vindeţi ţara. Daţi-o gratis!
Ţuluşe, vezi că astăzi Muşe se dă Prince
show_a10d415b3ebdf3(448, 386); Desi constituie una dintre obsesiile de imagine (fiind mentionat, in repetate randuri, in declaratii publice si pe site-ul Adminsitratiei Prezidentiale) ale servitorilor sefului statului, n-a facut obiectul terfelirii vizibile, cu procurori anticoruptie vanturati pe posturile de televiziune. A bagat niste ture pe la procuratura, dar a stat,