Dacă te mai consideri partid, dacă îţi doreşti să câştigi prezidenţialele şi dacă nu eşti vândut lui Traian Băsescu, atunci pui mâna pe mitralieră şi declanşezi focul automat de la şold. Razi tot ce întâlneşti în cale şi, la sfârşit, aduni de-o tovărăşie tot ce nu zace pe jos în balta de sânge. Adică, politic vorbind, ieşi instantaneu de la guvernare, scrii pe genunchi o moţiune de cenzură, îi rogi frumos pe liberali s-o semneze (eventual te înţelegi cu ei, printr-o hârtie scrisă, pentru sprijin necondiţionat al candidatului care intră-n turul doi al prezidenţialelor), o depui, dai jos guvernul rămas fără tine şi-i ţii pe minoritarii portocalii numai în şuturi până-n 6 decembrie.
Lăcomia oarbă, dorinţa de putere, de poziţii politice şi sociale înalte, şantajul exercitat cu măiestrie de preşedinte asupra unor lideri social-democraţi mânjiţi şi laşi, complicitatea făţişă a unor pesedişti cu tabăra adversă, toate acestea la un loc (şi, probabil, multe altele care nu-mi vin mie-n cap acum) au făcut din PSD eterna vioară a doua. De la execuţia lui Adrian Năstase încoace, Traian Băsescu a jucat pe degete o formaţiune pe care şi-a propus, de la bun-începutul ascensiunii sale politice, dacă nu poate s-o anexeze, măcar s-o distrugă. Şi nu-i deloc departe să-şi îndeplinească planul…
Mai mult, aici…
UPDATE: Dacă Geoană nu vrea să plece de la guvernare şi are-n chiloţi măcar nişte mandarine (portocale sigur nu-s), îl propune pe Năstase în locul lui Nica. Experienţă are, duritatea nu-i lipseşte, bun organizator e, ceva bătaie şi înjuraturi stie, nu văd ce l-ar putea împiedica să coordoneze desfăşurarea unor alegeri transparente. Nu zâmbiţi, că nu de furat e vorba. Dacă era-n stare s-o facă, executa mangleala-n 2004 şi nu ne mai pătimeam acum cu măscăriciul de Băsescu.
Luati cutite / Luati topoare / Sa curga sange-n Stefan cel Mare !
Fiara.
PS: Ciutacule, deschide un poll sa vedem cine e noul antrenor la MIRA. Prima mea propunere: DIP.
asa d-le Ciutacu….asa ar trebui procedat daca psd e un partid adevarat si nu are dezertori sau cumetrii cu pd-l….ramane pd-l fara jucarie si sa vezi atunci cum fug ca sibolanii…si astfel se castiga daca au sange in instalatie
Domnul presedinte Baseascu a mai punctat inca o data in lupta cu PSD-ul domnului Geoana.Dumneavoastra sugerati ce comportament ar trebui sa adopte “vioara a II a”dar intelegerea cu liberalii este facuta de catre PDL(informatiile mele sunt in acest sens si va rog sa ma credeti ca sunt un tip bine ancorat in realitate).Bineanteles intelegerea este la nivel de culise,vom vedea daca este asa.
Incurcate sunt caile politicii…
Se fac miscari, daca nu imprevizibile, cel putin aparent inexplicabile prin legile logicii si ale bunului simt. In fond, daca ne gandim mai bine, exista cel putin o explicatie a tot ceea ce se intampla pana acum: lupta acerba pentru putere, lupta pentru putere care nu accepta compromisuri, care nu se da in laturi de la tot ceea ce inseamna marsavie si nerespectarea principiilor unei democratii…
Nu prea cred eu ca-i cea mai frumoasa din tara ALBA CA ZAPADA din oglinjoara. Si nici n-o sa fie in viata asta.
Deci vrajitoarea (intruchiparea raului, cum ar veni) poa’ sa stea linistita…
Se vede treaba ca domnu’ Basescu se joaca de mic copil cu soldatei si masinute… oare nu se supara si el macar o data? Poate-si ia jucariile si pleaca…
Ce te mai aştepţi de la PSD când, aşa cum arată lucrurile acum, ninjalăii lui Băsescu au executat mişcarea scurtă de katană, îndreptată fix spre receptaculul social-democrat. E, cum s-ar spune, game over, ball over.
Iar de remaniere, liberali şi pedelei, am scris şi noi pe acilea, înainte de orice anunţ premieristico-prezidenţial
Intrucat comentariile lui Ciutacu mi se par cel putin la fel de valoroase ca si textele(si deseori mult mai savuroase) il invit sa inceapa sarabanda cat mai repede.
Doar ironizarea Basescului si a altor fete vad pe aici
(Si da, mesajul meu e din ciclul celor inutile, adica spam)
Eu unul sunt bucuros de ceea ce se intampla fiindca imi este clar un lucru:marinarului betivan ii este frica.Este dupa parerea mea unul dintre ultimele acte de disperare pe care il fac cei din PD.
Inca o lovitura. Nici ca se putea mai bine sa-l doara pe Basel drept in cot de populatie, de proteste, de someri, de faptul ca suntem in prapastie si economic si politic dar mai ales diplomatic. El isi urmeaza cursul stabilit la carma peste cadavre, peste orice nu mai conteaza trebuie sa ajunga acolo sus iar si iar, si atunci sa te tii bataie de joc fata de acest popor. Speram sa calce peste Udrea (defapt imi doream din tot sufletul), dar nu, sacrificat e poporul asta prost la care vine si se hahaie tot timpul si nu spune nimic. In schimb ii baga aceluiasi popor cutitul in prasele ca sa simta, dar tot degeaba, pana nu ajunge acest cutit infipt bine si rabdarea la limita se pare ca acest neam de prosti indobitociti nu face nimic. Apoi vine si decapiteaza. Ce folos? Generatii jerfite pe diverse altare, nici o generatie sa nu se bucure in totalitate de liniste si imbelsugare, tot timpul trebuie sa fie sacrificiu. Sacrificiu pt. ce? Pt. Un conducator? Popor trezirea…
… Sau ne meritam soarta?
Hai sa fim seriosi !
Tu crezi ca astfel de decizii se iau pe genunchi ?! Ce Dumnezeu, ori ne aburesti, ori esti aburit cu fumigene!
Blatul e facut… Restul e doar regie si cascadorie…
Dai o bere daca nu iese PSD-ul de la guvernare ? Ca daca iese dau eu zece !
@ Fiara,
Ai gresit undeva, corect e:
Luati cutite / Luati topoare / Sa curga sange DIN Stefan cel Mare ! (stim noi la care Stefan cel Mare ma refer)
Geoana nu va ajunge presedinte, nu are oIo. Eu cred totusi ca e constient de asta si atunci joaca asa cu ii zice zeus ca sa ramana la ciolan.
Desi ai mare dreptate, mi-e teama ca “n-ai cu cine”.
Având în vedere că PSD cere medierea preşedintelui, răspunsul la întrebarea ta, cel puţin în acest moment, este unul simplu: la spital, vineţi şi gâfâitori.
În rest, trebuie să recunoşti, Victor, că declaraţia lui Flutur a punctat 3 elemente esenţiale: au îndepărtat PDL de scandalul Nica şi au anunţat două succese în plan social (creşteri de pensii – 2% şi pensia minimă, ambele propuneri iniţiale ale PSD) Circoteca continuă. Iar cacofonia nu trebuie eliminată, trebuie mai degrabă subliniată.
Victore, ce zice, iese PSD-ul de la guvernare astazi?
Deoarece este evident că actualii politicieni din conducerea PSD nu sunt nişte disidenţi ai vechiului regim Iliescu şi nu sunt deloc străini de acţiunile vechiului preşedinte…nu poate să îmi pară rău pentru oricare din membrii acestui partid, chiar dacă e mâna lui Băsescu.
De’asta era el asa fericit ieri la Marghita si canta cu Tamas “Tara mea si mandra mea”…, 😀 savura anticipat scatoalca pe care urma sa le’o administreze mototolilor astora din Kiseleff!
Daca PSD-ul nu arata coloana vertebrala acum cand Basescu prin mana lui Boc matura cu ei pe jos, va ajunge exact cum a ajuns si PNT-CD_ul…si anume la groapa de gunoi politica a Romaniei. Nu sunt fan PSD sa fiu sincer…dar m-as face frate si cu dracu’ sa-l vad pe chior dat jos de la Cotroceni.
Sa se duca sa-si faca niste implanturi de bilute, ar cam fi cazul! Muzica, maestre 🙂
PAi e exact ca si cu expulzarea lui Petre Roman din PD. Nu mi-a parut rau absolut deloc. Singurul regret este ca-i este permis lui Basescu sa fie groparul unor tipi de teapa lui Geoana. Isi merita soarta pentru ca e prost si hulpav.
Cand a avut cartile in mana nu a votat motiunea, pe simplu motiv ca era initiata de PNL si UDMR. Acum are ce vrea. Pierde pe mana lui Basescu, dar e vizibil ca nu vrea sa dea castig de cauza ONL-ului si UDMR-ului. Cu alte cuvinte prefera sa fie sluga din umbra a Basescului decat sa-l dea jos ajutandu-i pe PNL si UDMR.
Totul era predictibil. Geoana e prea subtire si transparent ca sa pacaleasca pe cineva. Pe de alta parte e prea prost ca sa-i poata minti si pe vechii PSD-isti, gasca lui Nea Ilici.
Comportamentul si lacomia lui Geoana o sa-l scoata din Politica, asa cum a zburat si Petre Roman.
Singura problema e ca riscam sa ramanem cu Marinaru. Geoana oricum nu conteaza, e de paie.
Fratilor e numai joc de picioare.Astia sunt intelesi la joc si noi ne dam de ceasul mortii.
Si Geoana si Base sunt intelesi de mult,nu va mai bucurati si mergeti pe CRIN.In cateva zile vine si Oprescu din spate.Le este frica la amandoi si fac tot posibilul sa atraga atentia.
Mai vedem.
Basescu a cazut in sondaje sub 30%! Acesta lucru l-a adus pe presedinte sa faca gesturi disperate in ultimile zile.
Daca PSD-ul se lasa (si de data asta) calcat in picioare, iata-ne cu o Romanie in drum spre Voronin-izare.
Decat o viata in genunchi, mai bine o moarte in picioare!!!!
la spitalul de nebuni….da coaliţia cât e doamnă coaliţia….aaa scump doamnă scump…cu PNL-ul era mai ieftin.
http://alexmeebo.ablog.ro/
Domnule Ciutacu,
Scenariul propus de dumneavoastra e corect si poate fi pus in practica, numai ca nu cunoastem toate intelegerile jucatorilor.
Guvernul s-a straduit indeajuns sa demita un ministru PSD, incercarea de mazilire a ministrului Andronescu a fost cu bataie lunga spre Dan Nica. Si au punctat !
Motivul mazilirii enuntat de o cutra precum Boc da dovada disperarii pedeliste : “Declaratiile fara acoperire legate de posibile fraude electorale facute saptamana trecuta, dar si activitatea lui, in general, in fruntea ministerului.”
Analiza demiterii:
Motiv : declaratii in presa despre autobuze(presa = dusmanul nr.1, autobuze = secret electoral)
Sustinerea motivului: activitatea ministeriala (la shto! praf in ochi necesar)
Underground: alegeri prezidentiale!
Sa asteptam miscarea pesedistului Geasparov!
Sah si mat din 3 miscari sau remiza peste 5 ani??
Pedeleul mai are o sansa ca sa-si consolideze pozitia: gambitul damei!
Si acum, dupa ce s-a jucat deschiderea si s-a sacrificat calul, ne permitem sa ne aducem aminte ce zicea Napoleon Bonaparte: “În politică, prostia nu e un handicap.”
Asteptam mutarea!
Aceasta varianta politica a povestii “Alba ca Zapada”, iar replica pe care VRAJITOAREA o spune in fata oglinzii ar suna cam asa: “Oghlinda oglinjoara, cine v-a mai fura inca 4 ani din asta tara???”
cine crede ca psd va fi in razboi , se inseala amarnic. si daca ar vrea geoana sa cada guvernul, nu o sa voteze restul.. asa e in romania, lupta pe ciolan e prea mare si se voteaza la gramada, doar pdl stie asta foarte bine. cel mai bun exemplu e ultima motiune de cenzura, cand ne-am putut da seama , asta daca nu stiam pana atunci, cat de slabi sunt cei de la psd , auzi: “s-au abtinut”, vezi doamne.. ce mai, penibil!!! or sa mai treaca multi ani pana o sa se schimbe ceva in tara asta, eventual sa mai moara niste iliesti, niste hrebrenciuci, niste oameni ce au stat si stau in spatele puterii de atatea zeci de ani…eu sunt diperata ca inca nu se vede nimic la orizont, nicio speranta, nimic, nimic…numai minciuni, numai certuri, numai injurii,numai oameni care ar fi in stare sa-ti dea in cap pentru un post mai bun.
numai basescu ar fi in stare sa faca asa ceva..din pacate…
Eram SIGUR – SIGUR ca astia de la PD or sa faca pasul imediat dupa ce trece termenul de 3 zile de depunere a motiunilor pentru asumarea legilor de catre guvern. Si asa au facut. PSD dovedeste inca o data ca e doar un cumul de interese de baroni si nimic mai mult.
O, da! vorba cu vorba e adevarat tot ce scrie don ciutacu! Numai ca ma tem ca alunele din izmenele pesediste ii vor frana in a fi categorici si-i vor da saltimbancului din deal si marionetelor lui timpul si posibilitatea de-a-si propti in toate ministerele abandonate de psd, cate-un lefegiu credincios, lacom si fara scrupule! Iar geoana va ramane si troznit si cu ministerele luate, lord pan-la capat, confirmand poate, o data in plus, varianta intelegerii secrete! Oricum, frecusul cu nica-i convine marinarului si din perspectiva ecoului produs de comentariile cum ca politistul l-a impuscat pe nefericitul ala la indemnul prezidential, excesul de zel putand fi unul din motivele remanierii. Traim timpuri nebune si iresponsabile, poporul e tot mai debusolat si sarac iar zmintitii de politicieni danseaza zarzarica pe mormantul tarii! Vai noua!
Update:
Crezi ca Geasparov vrea sa câştige calitatea: sa schimbe un cal (Dan Nica) pentru un turn (Nastase)? M.I.R.A.-m-as!
E greu sa alegi intre alb si negru cand stii ca ai sanse 50% sa ti-o furi rau de tot. Cum sa mai ciordesti, cum sa iti mai tii toate neamurile pe banii statului, cum sa mai apari la tv, samd?
Foarte interesant! Cristian Tudor Popescu despre demiterea lui Dan Nica:
There will be blood, numai legea martiala il mai salveaza pe obersturmfuhrer
D-le Ciutacu,sunteti genial,sper ca Mircea Geoana sa treaca peste orgolii si animozitati si sa-l propuna pe Adrian Nastase in locul lui Dan Nica,asa cred ca matrozul o sa ia teapa.
Niste tampiti din cauza carora lumea civilizata din Europa se uita la noi ca la Republica Geombutu Traienescu.
Asa ar trebui! Nu se poate din doua motive.
1. Geoana nu conduce si nu a condus vreodata PSD.
2. In jurul lui Basescu exista o camarila transpartinica formata din smecheri care incearca sa faca jocurile. Sunt prezenti peste tot. In PD, in PSD, in PNL, in UDMR si chiar in fostul PNTCD. Oamenii astia reusesc mai bine sau mai rau sa-si faca treaba. La PSD succesul a fost pe masura eforturilor.
@Costin Tanasescu: parerea politica a lu’ CTP e chiar ultimul lucru care ma intereseaza acum, dar las linkul exclusiv de dragul dezbaterii publice.
@everybody: n-am avut nici o strafulgerare de geniu la scrierea asta, ci doar reactie rapida si adecvata subiectului. si continui update-urile
Daca PSD iese de la guvernare… in 24 de ore guvernul Boc pleaca fara sa mai fie nevoie de vreo motiune de cenzura…
Cred ca Base are pregatita alta persoana pe care s-o desemneze cu formarea altui guvern.
Guvernu` l-a bagat pe Base in boc turcesc! 🙂
Nu se poate cum vrei tu Ciutacule, nu da voie Constitutia. Voinicii pesedisti si penelisti nu pot foama guvernul pentru ca prerogativa numirii prim ministrului apartine presedintelui iar cum presedinte este Basescu iti dai seama ca va merge pe mana unui guvern mnoritar decat sa numeasca pe cineva de la PNL sau PSD.
Altfel, eu sper sa crape cat mai repede guvernul tontoboc si cine stie, cu ceva noroc, poate o sa avem si noi parte de un guvern adevarat.
Optiunea lui Antonescu da a avea un guvern de tehnicieni este perfect valabila, problema e ca nu vor vrea capsomanii pesedisti si nici aia pedelisti.
Nu il vor desemna pe Nastase, chiar daca ar fi genial. Bravo, Victore, intr-adevar e singura solutie viabila. Vor reusi oare sa mai iasa PSD cu nasul la suprafata dupa ce s-a intamplat azi?
@dimitri: n-am zis sa faca guvern cu PNL, ci sa-l dea jos pe asta si sa joace-n picioare orice tentativa a lui Basescu de a constitui altul
Victore,e tare de tot asta cu Nastase la interne.Nu mai bine il pun la justitie?Sau la cultura,ca le are cu obiectele de patrimoniu…
Dar ia gandeste-te, in an electoral parlamentul da guverne jos, exact pretextul asteptat de Basescu sa se mai tanguie putin pe la televizor cum ca el ne vrea binele iar parlamentarii aia corupti nu si in plus ar fi niste bani cheltuiti cu alte alegeri parlamentare.
eu cam asa vad lucrurile
Si daca PDL refuza nominalizarea PSD, indiferent care ar fi ea,invocand diverse pretexte si Blaga ramane in functie, ca interimar, pana la alegeri ???!!!… (pt ca eu nu’i vad pe ai lu Geoana plecand de la macelarie)
A, il vezi tu vreodata pe Basescu iscalind pe aceeasi pagina cu Nastase ?!
Ce rozolva PSD-ul daca iese acu de la guvernare??…se pune ca sunt contra lui Basescu?la impartit “cascavalul” erau cu Basescu, nu?
D-le Ciutacu,
Pe cat esti de arogant si destept, pe atat esti de impulsiv…uneori poate fi o calitate, dar consider ca nu este si in acest caz.
Oricum nimic nou sub soare!