Motto: “Aştept să o cheme Băse, să o premieze; campioană mondială la bârnă verticală” (Ardeiu’)
Nu ştii ce-ai făcut exact cu banii de la buget? Pe tine te interesa numai reuşita evenimentului faraonic? Nu ştii cine-i Nica? Vrei să-ţi spun eu cine ţi l-a adus la uşă? Sau cine şi-a dat demisia după ce l-ai pus să semneze ororile alea de contracte? Ţăţico, ridică olecuţă mâinile din şolduri, scoate-ţi creionul chimic de după ureche şi zgârie apăsat pe hârtie după dictare, ca la voi în Modrogan. Pentru că meriţi…
Domnule prim-ministru, subsemnata, Iacob-Ridzi Monica, vă rog să luaţi act de demisia mea din funcţia de ministru. Plec cu conştiinţa împăcată şi cu sentimentul datoriei împlinite, regret că nu am putut să-mi duc proiectele până la capăt, dar nu vreau ca atacurile politice injuste şi campania mediatică orchestrată împotriva mea să afecteze nedrept imaginea PD-L. Rămân acelaşi soldat credincios al partidului.
După, te duci la duduia Elena, completezi o împuternicire avocaţială şi te pregăteşti să te vezi cu ţuluşii. Nu-ţi fie frică să apari la bară (adică-n instanţă, să nu crezi că aş vrea să-ţi trezesc amintiri dureroase), scena te iubeşte. Deşi procurorii-s curve, iar nea Trăian s-a învăţat să arunce la coşul de gunoi batistele în care-şi suflă mucii, noi, fanii tăi de la oraş, credem în nevinovăţia ta şi-n imparţialitatea judecătorilor.UPDATE: Cu toată modestia de care sunt în stare, trebuie să devoalez un vizionar
jigodii, repet, data trecuta nu ai publicat comentul meu.
curvele fac bani pentru proxeneti. numesc nuti si moni.
doua ministere infiintate pentru a drena bani.
punct.
marinarii se descurca foarte bine cu curvele.
la sfarsit curvele o iau in bot. si la propiu si la figurat.
sanatate
Miclea a zis la nasul ca au fost fraudulate diplome.Eeeee!
Bagati canalia in puscarieee!!! Nici nu mai conteaza partidul, daca e posibil bagati cati mai multi dintre sugativele astea la racoare! Jigodia asta ordinara cu atat tupeu in gusa… Evident nu cred c-o s-o lase marinelu sa stea la zdup, dar macar gandul ca s-ar putea intampla ma face sa salivez! 🙂 Felicitari ca ati invitat-o pe doamna Gorghiu in emisiune.
Nu se va intampla nimic! Daca traiam intr-o tara normala a doua zi dupa “nu ma intereseaza suma” la usa ministerului s-ar fi imfiintat Curtea de conturi. Asa … nimic, ca si in cazul lui Videanu … cainii latra – ursul merge!
Bre, au folosit-o cum au vrut ei si acum o dau leilor flaminzi. Dar nu-i singura care o merita!Prin ea scapa 10. Inchide gurile flaminde si atit. Consecinte pe termen lung? Oha!De la ea la Boc e drumul lung, al dracului de lung si CRIZA -CRIZELE si…
Domnu’ Vector,
ca sa o vad pe asta la o ora de maxima audienta pe la parchet, imi calc pe principii si ma uit si la realitatea…ei au toate monopolurile la oameni politici…pana acuma…Ha , ha:)Tolontan inca nu s-a scos, mai vrem…:)
zile tu RIDZI !!! (CUM STA TREABA)
victor, stii ce zic eu!? cred ca suntem prea mici pentru un jaf atat de mic-mare la drumul mare. La cat a furat necolaiciuc, regii asfaltului, vantu, patriciu, chestia asta semnata ridzi e o “gainarie”…in plus, eu zic sa stai linistit ca Boc care a facut poc a anuntat azi ca “nimeni nu e mai presus de lege si se vor luat toate masurile”, iar daca nici acum nu esti relaxat, iti aduc aminte de rasul marinesc a lui base care era amuzat de ridzica…deci, in concluzie, stai linistit…Cineva vegheaza si la banii tai:D
mai Victore, m-ai speriat, zau! Am lipsit din lumea stirilor (am mers sa mor putin, examinand la bac). Citind in diagonala (numai asa am reusit din prima), am crezut ca demisia s-a scris deja. Pe urma, am priceput (deh, ardeleanca, pricep mai greu!). Eu zic sa stam linistiti: miza e prea mare ca sa nu fie sacrificata domnita cu aere de ministreasa. Maine zboara puiul, cu sau fara eleganta (eu zic ca acum i se da timp sa iasa discret din scena. Dar se pare ca fata e prea proasta ca sa priceapa). Prea se pot dezvalui multe daca se scormoneste prin gainat.
Eu asta zic.
am urmarit emisiunea si am retinut 2 afirmatii:
1) bugetul MTS 1,1 miliarde euro
2) Ridzi a alocat 100 milioane euro pt o gondola in Petrosani
concluzie: a alocat 9% din buget unui singur proiect….
acestea sunt sumele sau am retinut gresit ?
@torquess
Sigur ca pot spune orice,dar daca asta merita,sa fac altceva?!Eu inteleg mult mai multe decat credeti,n-aveti grija-cand vreau comentez .
Cu stima,
Ioanap
vreau si eu sa organizez un eveniment; in banii astia dau in plus si bandane, si geci, (pe langa pixuri) si carnete, (pe langa brichete) si tigari… nu pui o vorba la A2 poate vor ei vreun eveniment :))
Uite acu ma uit la emisiune , dar e publicitate !
Practic Monica Iacob-Ridzi , a avut spatele asigurat , daca a facut asemenea nesabuinta !
ELENA UDREA ESTE O DAMA DE COMPANIE A LUI TRAIAN BASESCU, LA FEL ESTE SI MONICA IACOB RIDZI, IMPREUNA UDEREA SI CU RIDZI AU EXCITAT CU BUZELE LOR MA-DU-LARUL PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU, IAR ELENA BESESCU ACEEAS LUCRU A FACUT NUMAI CU HREBENCIUC JUNIOR! CINE SEAMANA SE ADUNA, CELE 3 FEMEI: ELENA UDREA, MONICA IACOB RIDZI, ELENA BASESCU SUNT TAR-FE-LE NATIUNII…!!! HABAR NU AU NIMIC IN VIATA ASTA DE CAT SA CHELTUIE BANI SI SA FIE DAME DE COMPANIE AL UNOR SMECHERI SAU SMENARI.
Domnule Ciutacu, acest exemplu de coruptie la virf demonstreaza perfect teoria libertariana conform careia, de la Bastiat incoace, statul este o gasca de “cetateni” care folosinde-se de monopolul justitiei si a sistemului de taxare jefuiesc populatia in folosul lor.Madama asta este din executiv.Dar aia din legislativ? Nu era normal ca in conditiile crizei economice sa declare ” austeritate de necesitate” si sa taie toate “bugetele discretionale ” ale ministerelor ?? Sint curios cum va reactiona “puterea legislativa” .. presupus independenta. In opinia mea, aici zace nodul gordian al “coruptiei de stat”. Toate eforturile opozitiei civile si presei se indreapta impotriva diferitilor “inculpati” raspunzatori de acte de coruptie. Ar fi mult mai important daca lupta s-ar duce pentru desfiintarea rolului statului in domeniile respective. Va intreb, la ce foloseste natiei ministerul tineretului si sportului??? La absolut nimic. Toate functiile ministerului pot fi preluate cu succes de “piata libera” aducind bani la buget, nu cheltuind, in nestire, dupa bunul plac al doamnei Piti.Vorba aceea dintr-un film american : “What is this good at?? Absolutely nothing !!”.
Cu cit statul este mai puternic si birocratia mai infloritoare, cu atit natiunea este mai saraca si in disperare.
Un taliban scirbit,
dincolo de eba
riz di iacob bara-i goala/
si-i acolo asteptind/
pe tine ce n-ai nici scoala/
doar dupa bani alergind/
inhaitata cu-alte doua/
pitipoance- ale lu’ crin/
te prefaci ca ne dai noua/
sport.de fapt ne dai venin/
Nu ştiu, mă, Ciutacule!… M-ai emoţionat, dracu’, de tot! Te citsc şi din starea de tâmpită cu acte în regulă nu-mi vine să ies!
Tu vrei să zici că mergi până la capăt, în povestea “Ridzipoancei”, vorba Leliei?
Adică până în pânzele albe? Chiar dacă la final ar fi să le stropeşti cu sânge?
Simate domnule Ciutacu, am o rugaminte la dumneavoastra, ca eu nu voi avea onoarea: daca-l intalniti pe maestrul cristoiu scuipati-l in fata. Multumesc.
Salutare Citace,
foarte bine scris prietene 🙂 da-le la “gioale” ca jegosii astia nici nu le mai pasa de ceea ce spunem noi.. FURA CA IN CODRU’ (vorba din popor ;)).
Tot respectu’ ..
P.S. oare cum as putea sa vomit peste ei? as fi foarte fericit dupa 😀
„Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
Va mirati, cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?
Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,
Azi, cand fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste misei!
Da, castigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire.
Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici;
Din trecutul de marire v-ar privi cel mlt ironici.
Cum nu vii tu Tepes Doamne, ca punand mana pe ei,
Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni.”
Nu stiu ce simt altii, dar eu doresc sa-i vad pe toti cu mainile pe piept si cu vata in urechi. Sper din toata inima ca ura sa nu ramana numai un sentiment, iar ei cand or sa auda de Romania sau romani sa tremure, sa transpire, sa nu se simta in siguranta in niciun colt al pamantului, pe suprafata lui sau la 1m dedesubt. Sa inceapa discutia despre ura, solidaritate, violenta, teama…..
La aşa ” curte ” ca a zăusului, musai altceva : fie-o bară ţapănă că ie multe turturele ( ridzi-pidzi-pisi, macovica-alcopica, lenuş cucurigu-hamazoana ecumenică, robertina-balerina şi-aia mică, bamboo-lamboo ), fie bară dupe bară…
Unele miaună la bară, ie drept, nu a justiţiei :
http://sfinx777.wordpress.com/2009/06/22/fa-robertino-fata-ai-febra-mare-te-interneaza-ai-tai-mai-draga/
Şi cum toamna pică frunza şi-n faţa Sfinxului cică se impune să te-nfăţişezi gol, aiii de noi di cie splendoare-om ave parte : fructe şi legume expirate-n containerele din.. porturi, başca nema lăutari şi colivă, nu merită piţifelnicii.
respecte, Domnule Ciutacu,
Sibilla
P.S. vorba colegilor, dacă nu demisionează ” stimabila ”, o ” sinucid ” ai ei, că fudulia…
Auzi motivatie la nesimtita, nu a verificat ce a semnat. Pai bai pitzi, de ce erai pusa acolo, nu sa verifici? Sau sa fii prea ocupata sa ii pupi fundul Ebe-i? Si lui Base?
Exista o vorba cand vezi o incompetenta sau un incompetent intr-o functie: cat a trebuit sa s… aia/ala.
Ma abtin din respect pentru oamenii de pe blog.
Javre ordinare ce sunteti! O prostituata sau un hot au mai multa onoare decat voi.
Scuza-ma Victore dar mi-a crescut tensiunea.
Eu daca semnez ceva aiurea fac puscarie ca asa vrea statul.
vad ca Badea insista sa nu ne ducem la vot “ca procentu ramane pe loc”…astea-s calcule de matematician…uite ca eu sunt tinichigiu si la Grupu’ Scolar la mine n-am invatat asta cu procentili asa ca mergem pe incercatelea la toamna.Ia sa mergem macar 60 la suta sa-l verificam pe Badea…Eu zic ca basescu cade la procentul asta adica la un vot masiv ma gandesc ca mai degraba vin aia nemultumiti decat pupincuristi…pupincuristii vin multi in aia 25-30 la suta care vin de obicei tocmai pt ca sint infestati si hipnotizati de privirea incrucisata si hahaitul tamp…tot ce am peste 30 la suta s-ar putea sa-i produca o basculare de situatie aceluiasi individ,hai sa verificam Mirceo ca doar n-o fi foc,miza e prea tentanta ca sa ne dam infranti de pe acum chiar daca te va lovi in orgoliu si-n socoteli….
iara le-ai dat lovitura sub centura cu hartiile astea…Boc ce zici? Doare?
trimite-ti mailuri la [email protected] cu titlul “Ridzi-Cerem Demisia”
Faceti ceva, societatea trebuie sa pedepseasca orice suspiciune sa nu isi mai bata joc de noi toti.
eu astept sa vad ce se intampla la final…oare isi ia marinarul mainile de pe ea sau o ajuta in kontinuare…eu cred ca marinarul si a facut treaba cu ridzi si o va arunca la gunoi ca sa iasa el bine…voice credeti???????????
nu-si da sta demisia cu una cu doua: are soric gros in loc de obraz!
Buna observatia aia ca nenorocita asta are comportament de criminal perfect.Este pur si simplu de neclintit.
Uite cum se foloseste un pion de sah?se pierde in joc.
daca s-ar duce un economist oarecare sa ii verifice pe toti in parte, nici atunci nu vom sti cu exactitate ce s-au facut cu banii publici.
Si uite asa ne ducem zilele intr-o tragi-comedie bizara:viata la romani!
rusinos dar realist!
bai frate e japca pe fata astia nu mai au constiinta deloc
Tupeu de ridzipoanca:
***********************************************
Ridzi: “Îi voi da în judecată pe cei care au generat situaţia”
BUCUREŞTI / 23:36, 22.06.2009
Monica Iacob Ridzi a declarat, luni seară, că îşi doreşte ca ancheta în cazul său să se finalizeze cât mai repede, pentru a demonstra că este nevinovată, precizând că, după răspunsul DNA, îi va da în judecată pentru “denunţ calomnios” pe cei care au generat această situaţie. (…)
***********************************************
http://www.mediafax.ro/politic/ridzi-ii-voi-da-in-judecata-pe-cei-care-au-generat-situatia.html?1687;4589640
In timp ce altii se scalda in sute de mii de euro, la Energoconstructia nu s-au platit salariile nici pe decembrie (2008)la TESA iar muncitorii abia au luat pe februarie in conditiile in care se deconteaza de la beneficiari o gramada de bani. Au ajuns oamenii in culmea disperarii si nu ne baga nimeni in seama.Daca ne plangem la conducere ni se spune sa plecam daca nu ne convine dar unde sa gasesti, cel putin in zona Olteniei, mai ales in aceasta perioada? Poate ne puneti si noua o vorba buna pe undeva sau macar sa amintiti in vreo emisiune a dumneavoastra.Multumim anticipa!
Noroc bun. Ba frate, dar de ce nu se poate face si in Valea Jiului o asemenea investitie(cum spunea-i aseara la Mihai la emisiune)in turism?
Ai fost in Vale sa vezi ce zone cu potential turistic sunt? sau numa vorbesti sa te afli in treaba. Daca mineritu se inchide cum spui tu pana in 2012, noi de aici ce draq o sa facem? sau chestia asta nu te intereseaza. Probabil ca atitudinea asta fata de JiuValley este data de evenimentele istorice ale mineriadelor. Asta a fost la vreamea respectiva(sa nu crezi ca am fost si sunt de acord cu toate cele intamplate la vreamea respectiva), dar nu inseamna ca daca niste dobitoci in frunte cu nea Nelu au facut ce au facut, sa tragem noi ponoasele. Stiu ca daca ar putea unii ar trage cu lopatica peste zona asta(exact ca la jocul de strategie Caesar III, cand nu mai vrei o regiune o stergi efectiv de pe harta cu o lopatica), dar asta “inca nu se poate”.
Ca sa-ti faci o imagine despre zona, try http://www.jiuvalley.com
Toate cele bune si numa bine.
P.S.(scuze de greseli daca sunt, ca am scris in graba)
@Neo_JiuValley: n-a zis nimeni ca trebuie sa traiti ca neoamenii, dar, dupa capul meu, statul nu-si poate permite, la ora asta, sa dea cu banii de-a dura pentru fanteziile familiei Iacob-Ridzi
Mira-m-as sa se intample ceva! aia 3 + chilian = 4 penibili
Pe mine m-a uimit felul in care e redactata fituica asta ministeriala. Parca e batuta la masina de scris, tonner parca nu mai era in xerox, tabelul facut aiurea, hait, austeritate , mai frate, in minister.Economie la sange.
Cui ii arde de turism si pune botul la gogosile astora, si la tupeul Lenutei, sa priveasca mai intai in jos, umil ,si sa vada ce drumuri sunt pentru a-l practica si a atrage turisti in aceste zone sublime, cu potential…bla-blauri. Si abia apoi sa stea cu capul in nori si sa viseze telegondole. Si sa se informeze care e costul real al unor astfel de investitii. Chiar te revolti cand vezi ca-i plina tara de minunati (ca sa nu le spui altfel) si nu inteleg nimic. Chiar ai fost prea elegant in exprimare, Ciutacu.
Nu aveti vreodata sentimentul ca va bateti gura de pomana la Vorbe grele, la Sinteza? Aseara a avut sotul o revelatie, cand a vazut-o pe Oana Dobre in “dialog” cu Ritzi.Si blonda, si desteapta, si i le spunea in fata. A fost tare.Secventa ar trebui pastrata la arhiva si aratata la cursuri celor de la Jurnalism. Ne uitam si faceam trtaducerea in limbaj necenzurat: “fa, fato, tu ma iei pe mine de proasta? Uita-te in ochii mei daca ai curajul….
ca fapt divers:in judetul giurgiu in timpul campaniei au tot fost sarbatori(comana , ghimpati etc) portocalii pe bani din bugetele locale la care ,hop; si eba.ar trebui asa un pic verificat…
si uite ca statul o face …dar vreau sa vad daca basescu o sa o apere sau o sa sacrifice pe tanara ministra ca sa nu isi strice el imaginea
aplika vechea regula de a face pipi pe prieteni sau o sa ii fie recunoscator ca a bagato pe fiesa in parlamentul ue
banii subtilizati pentru campania prietenei Eba sunt nimica toata fata de marele tun numit telegondola. in valea jiului se moare in mina. pentru ca nu exista alternativa, nu din masochism. nu sunt drumuri, nu e canalizare si nici apa curenta in multe locuri si ea construieste telegondola cu 100 milioane de euro. n-o opreste chiar nimeni pe dansatoarea asta la bara lui basescu? mi-as asuma eu gestul, dar am mai avut o tentativa cu ea in toamna. e diabolica, perversa si extrem de tenace. Mony, gata cu joaca si cu frezele tale elaborate. In Vale nu mai ai nicio sansa. Reprofileaza-te. Daca tot esti prietena lui Eba cum de nu mergi in Bamboo??? Ce va leaga atat de puternic daca nu interesul tau de a folosi-o pentru a-i pe plac tatalui??? Urmatorul concert national ar trebui sa fie a lui Chilian, cu piesa dedicata tie, cu ocazia inaugurarii telegondolei. Sa vada cei 5 turisti si de la inaltime cum se traieste in vale! Rusine sa iti fie! Rusine sa ne fie ca permitem!
Buna Ciutacule!
Mi-ai placut aseara prin agresivitate si pozitie,altfel nu poti cu astia ,nu stiu de frica nimanui!Ai auzit de “anus contra naturii”? sa stii
ca tara noastra este condusa de o” alianta contra natiunii”!Stii cum se vindeca boala de mai sus?
prin rezectie ,uneori chiar totala sa aiba loc fecalele pe unde sa se scurga!Tine=o tot asa si nu te teme!
Vad ca toata lumea da in “ministereasa” dar din ce in ce mai putini sunt cei care arata evidenta,adica aceste manifestari au fost facute cu un singur scop- campanie de imagine pentru EBA-.Presiunea publica trebuie sa mearga pe toti-PDL,Udrea,EBA,Ministeriasa si bineinteles Basescu.Asa este corect.
O rugaminte domnule Ciutacu, sa-i spuna cineva si lui Cristoiu ca EBA a ajuns in Europa prin frauda si nesimtire.
Fara nici o urma de invidie feminina, dar: arata ca o laptareasa si are o frunte lata…lata… de 2 degete… Alta muiere parvenita.
Parca a zis aseara Radu Tudor de chestia cu Diaconescu ca omul ala mai face ceva bun pe ici pe acolo fara sa se scrie 5 randuri despre asta. Eu cred ca in tot timpul asta in care se discuta de cateva sute de mii de euro bagati in bugetul EBA din bani publici in mod direct si indirect se dau tunuri mult mai grave la ministere cu bugete nu cu resturi. Si oricum, de ce dam in femeia asta? Ma face mai mult sa cred ca nu e decat fraiera prinsa la mijloc. The messenger always gets killed.
@Neo_JiuValley: nu ma pricep cum sta treaba cu mineritul, asa ca imi dau cu parerea. scuze anticipate daca gresesc! dar cu banii aia pe care vrea clanul Ridzi sa-i bage in nu’s ce telegondola sau ce naiba, nu mai bine cumpara utilaje si pune la punct mineritul? ca stiu tari in lumea asta(si nu a treia) care se folosesc bine mersi de productia de carbuni, nu si-au inchis abatajele ca asa le-au dat altii “indicatii pretioase”. ziceam si io…
Ciutacule cauta inregistrarea in care Basescu povesteste cum se duce el sa-i bata pe profesori ca au indraznit sa o puna pe EBA nu mai stiu exact ce sa invete. Parca tot voi ati mai dat-o.
ohoho, cum a mai dat statul asta de-a dura cu banii pentru fanteziile multora. acu, pe bune, victor ciutacu, tu chiar crezi, crezi sincer, ca una cum e iacob-ridzi, plina de aroganta, ajunsa acolo in “fruncea” Sportului fiindca a excelat in “calarirea” masculilor, o sa-si dea demisia?! as vrea sa o vad si pe asta! apare un alt scandal pe firmament si ridzi va fi data uitarii. cum s-a intamplat de atatea ori. presa va fi “presata” de alte interese. pentru ca, in fond, trebuie si tu, ciutacu, sa recunosti (cu mana pe inima sau singur sub dus) ca e si presa un instrument de “facut jocurile”.