Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Mi-e silă de voi, adunătură de rataţi!

Mi-e silă de voi, adunătură de rataţi!

Mi-e silă de imbecilii declaraţi de dreapta care ieri l-au votat pe Băsescu de frică să nu le fure Vanghelie cota unică şi azi, în loc să-i spargă geamurile şi să-i pună foc la poartă, îi caută scuze lui Vlădescu pentru majorarea de stânga a dărilor. Mi-e silă de ziariştii care, după ce au prăbuşit tot pe ce-au pus mâna, dau lecţii de jurnalism, mi-e silă de politicienii migratori care se bat în consecvenţă şi principii la televizor, mi-e silă de impotenţii care nu bagă mingea-n poartă şi se plâng că-i fură arbitrii, mi-e silă de curvarii care jură iubire şi fidelitate nevestelor prin fiţuicile colorate.

Mi-e silă de acerebraţii care stau seara şi se holbează, cu mâna-n coşul cu portocale, în ţâţele tunate din dotarea lu’ Tonciu & Buruiană, bălesc pofiticos la Bianca lu’ Bote, bat două capace cu televizorul pe Private Spice şi dimineaţa acuză femeile care fac sex oral cu alţii că-s curve. Mi-e silă de cei care gândesc cu suliţa şi elogiază creierul, mi-e silă de tâmpiţii care nu pricep nimic şi comentează tot, mi-e silă de laşii care-njură din spatele celor două rânduri de yale încuiate, mi-e silă de toţi viermii ăştia la un loc. Mi-e silă de populaţia tâmpă cu pretenţii de popor care se comportă ca o turmă de oi, mi-e silă că suntem nevoiţi să împărţim acelaşi aer…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

305 thoughts on “Mi-e silă de voi, adunătură de rataţi!

  1. Domnule Ciutacu,
    Fără pretenţia de a fi un om de litere, dar stârnit de concursul de epigrame iniţiat de Mogul, am început să “comit” aceste catrene, pe care cred că le voi aduna sub titlul “Omagiu Securităţii”. Acest regim băseboc, este, din nefericire, şi un continuu izvor de tâmpenie, numai bun să te inspire.Din păcate spectacolul oferit nu mai este trist, ci sinistru. Multe din temele puse în circulaţie de maşina de intoxicare a Securităţii aciuată la Cotroceni au fost chiar “anticipate” de mine, iar la altele am fost pe aceeaşi lungime de undă cu dvs. şi cu Mircea Badea. Dacă o să vă faceţi timp, poate aruncaţi o privire pe http://www.efemeride.org.
    Închei prin a confirma acelaşi sentiment de scârbă care cuprinde orice om normal la tot ce face acest subprodus uman, care, parafrazând, trebuia să aibă un nume, şi i s-a spus simplu, Traian Băsescu.

  2. MARE DREPTATE AI.FAMILIA MEA (ADICA EU SI SOTUL MEU ) NU L-AM VOTAT PE BASE .DAR NE RAD IN NAS LA TOTI SI TOATE .TOTUL PT.BUGETARI SI PENSIONARI.PACAT DE NOI SI DE TARA ASTA

  3. (R) Partidele politice sunt nişte muieri sterile congenital ce promit novicilor prunci sănătoşi.

  4. Nu gasesc sa tai nici o adresa din ceea ce ai scris ca ti-e sila! Am ajuns atat de jos ca si mintea unora prinde rapan intr-un suflet pacatos! Problema e ca se va continua cu aceste nimicuri si nu stiu daca ne mai putem salva! Poate cei care citesc vor gasi si modalitati de a-i elimina! Cand? O intrebare nu ca speranta ci mai degraba ca resemnare, pentru ca asa suntem noi: rezistam!

  5. alt praf in ochi aruncat de madam udrea: posibila remaniere a guvernului; alt subiect pentru presa isterica. pute de la o posta ca e facatura,cum sa iti anunti propria-ti remaniere? sau poate ca madam nu e vizata? sau poate e viitoarea madam’ prim-ministru?
    ma intreb ca daca va fi remaniat guvernul boc,emil ramane sau pleaca la primaria cluj. ma mai intreb daca or sa-l mai primeasca cu aceeasi caldura cetatenii din cluuuuuj.

  6. singurul personaj inventiv si intotdeauna cu solutia la indemana e base’ marinaru’.atunci de cene mai facem griji?daca noua ne e lene sa gasim solutii(fie ele si gresite),sa-l lasam pe tati sa ia decizii pentru noi cei neajutoratii si plini de lehamite

  7. mi e sila de lingai de icoane, de juramintele politicienilor pe biblie,.. de oameni

  8. Domnu’ Ciutacu, sper sa intelegem toti ca nu se va schimba nimic fara sa ne ducem noi peste ei, si ma refer la tot poporul. Ca sa vezi ce cretini sunt unii cetateni, iti dau un exemplu in afara de sabloanele gen: mineriade,sarea & posta, comunism. O fufa de bamboo spune pe “feisbuc” : “bine ca nu a iesit Geoana, ca asta nu ne mai dadea voie in cluburi, le inchidea. Comunistul naibii!!”.

  9. Oamenilor! Hai sa va dau exemplu de Romanie “reala si profunda”.
    In casa de langa mine, locuieste un var de-al neveste-mi. Ala si-a adus pe un cumnat sa lucreze ceva p-acilea. Si ma vede ca stateam pe terasa si pipam o babaroasa (Marlboro).
    -Ce faci nea?
    – Stau si pip.
    – Ce-i la televizor? ( Ca vad de pe terasa si teveul)
    – Antena 3.
    -Aia-s mincinosi.
    – Ba, tu cu cine-ai votat? (Eu eram sigur cu cine!)
    – Cu Basescu.
    – Si? Nu tie jena?
    – Pai di ce? Aialalti is comunisti…
    – Bine ma! Ia caracterizeaza-mi tu mie comunismul.
    – Ce no?
    – Zi ma ce-i comunismul.
    – Pai… Asa o zas la televizor…
    – Bine, da´ ce intelegi tu prin comunism?
    – Pai Nastase, Geoana, Iliescu si aialalti is
    comunisti.
    – Ba, daca tu nu sti ce-i aia cum poti tu sa zici de aia ce sunt.
    -…
    – Da astialati cum sunt?
    -…
    – Da! Da´ dumneata l-ai votat pe Iliescu?
    – Nu ma! Cand era Iliescu voi ierati cu el trup si suflet. Si daca o iesit ala eu am plecat din tara.
    – Pai altu´ mai bun decat Basescu nu era!?
    – Cum ma? In toata tara nu este unu mai bun?
    – Pai da, da´ Antena 3 minte.
    – Si cine nu minte?
    -Pai toti minte.
    – No bine, du-te tu acasa (dincolo) ca te striga soru-ta!
    PS
    Si voi vreti sa schimbati ceva in tarisoara. Cu cine ba? Cu cine? Ca majoritatea ii ca personajul de mai sus…

  10. Ce de lume revoltata si scarbita pe aici…Interesant e insa ca,in particular,toti care se lamenteaza pe aici fac exact aceleasi lucruri pe care le gasesc scarboase doar daca le fac altii.Atata ipocrizie la poporul asta…Tot timpul ALTII fac,dreg,fura,etc-in timp ce NOI suntem corecti,cerebrali si responsabili.Aiurea…In tara asta in jur de 5-10% din populatie are mansarda bine utilata si bun simt,restul e o gloata penibila.Care mai are si acces la internet si emite sentinte si judecati..Cum fac si eu…Sunt roman doar…

  11. @ Paul: “Jus primae noctis”?! Hahahaha! N-am mai ras asa de cand am vazut-o pe Ceauseasca la proces 😀 ! Tot zicea Baselu’ ca-s nu-stiu-cati homosexuali! Asa am ridica si productia de pedofili – pai, cine le mai gaseste virginitatea alora daca au apucat sa-si faca buletin?! Hahaha, ce-mi plac glumele mele!

    Singura solutie: declaram razboi Germaniei si ne predam! 😀 Daca nu vor nemtii, poate vor Japonezii… Sau macar rusii… Trimitem declaratiile de razboi si de capitulare in acelasi fax, tuturor simultan. Poate o pune careva botu’! 😀

  12. Sunt convins ca daca ar fi posibil ca Hitler, Stalin, Mao Zedong, etc, sa candideze la presedentia Romaniei, poporul, inteligent cum il stim, ar merge la vot. Pentru ca, nu, trebuie musai sa ne alegem conducatorii ?

  13. Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
    Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
    Voi sunteţi urmaşii Romaniei? Nişte răi şi nişte fameni!
    I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

    si aceasta va rog sa o cititi
    Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

  14. Problema e ca ne-am cam obisnuit asa cu greata in gat… Eu nu stiu de unde pana unde a reiesit ca noi romanii avem sange latin, ca daca era asa le dadeam de mult foc astora!! Nu..mai degraba avem sange de anemici si sedati, care inghit pe un tub toate pastilele amare servite de ei, si care la final zambesc tamp si zic sarut-mana pentru masa ! Mie de fapt de asta mi-e cel mai sila.. De lipsa noastra de reactie..De ce dracu nu suntem acum in fata Guvernului cu/fara pene ???

  15. Nu ti e sila de tine??? Nu ti e sila de colegii tai din presa care se vand??? Nu ti e sila de justitia din Romania?? Nu ti e sila de sistemul asta parvenit care a dus la transformarea mentalitatii romanilor transformandu i intr o turma de oi??? de ce ti e sila de oameni cand ar trebui sa ti fie sila doar de animalele care sunt la conducere de 20 de ani??? La asta duce manipularea….manipularea politicienilor, manipularea ziaristilor, manipularea mogulilor…de ce te vaiti??? FA CEVA!!!! cand ajung sa se vaite si formatorii de opinie avem o problema…asta nu e libertatea presei ci cantecul lebedei

  16. Sa aveti o zi buna ,

    Din pacate acest blog este citit numai de cei care nu se aliniaza sa asculte vanturile basescului , cel putin asa vreau sa cred – deci , prea mare rezultat nu obtinem orice am scrie noi , cei 2 sau 3 la suta care suntem constienti de ceea ce se intampla .

    In alta ordine de idei vad ca toata lumea cere solutii si cum Victor nu poate spune chiar orice aici ca sa nu para incitare la revolta , eu o sa propun unele :
    Prima ar fi sa iesim in strada sa manifestam impotriva jigodiilor din fruntea statului ,
    Alta solutie cu sorti de reusita ar fi sa nu ne mai platim impozitele , sa-i lovim acolo unde-i doare cel mai tare , la bani asa cum si ei fac cu noi .
    Solutia cea mai inteleapta ar fi sa sustinem grevele celor din educatie ; sanatate ; industrie , chiar daca nu avem nimic de castigat din ele direct , in timp vom castiga ( solidaritatea da incredere si putere ) , sa vada javrele de la putere ca suntem ingrijorati cu totii de educatie nu doar cei care lucreza acolo si ni se spune ca cer bani .

    Eu va asigur ca , daca la prima greva in educatie ne alaturam doar cateva mii de persoane va incepe o miscare care va lua amploare si nu va mai putea fi oprita de nimeni doar cu promisiuni , minciuni sau presiuni asupra oamenilor.

    Nu va instig la revolta , va provoc sa fiti demni si constienti de valoarea voastra .

    Va astept pe http://www.romanul.ning.com sa dezbatem problema si eventual sa ne organizam pentru a participa la grevele care vor venii.

  17. mi-e sila de mine ca-s suficient de cretin incat sa nu pot schimba nimic…mi-e sila ca-mi trimit copilul in acelasi imputit spital…mi-e sila ca la gradinita unde e ciorba are doar zeama….mi-e sila ca pe tata l-au diagnosticat tampitii de 2 ori cu cancer pentru ca dupa 6 luni de citostatice sa-i spuna ca de fapt a fost diagnosticul gresit…mi-e sila sa vad pe strada oameni tristi…mi-e sila de mine ca am devenit trist…mi-e sila ca-s aproape resemnat…mi-e sila seara cand vin de la munca si deschid televizorul sa vad iar aceleasi porcarii(de ceva timp am renuntat sa ma uit)…mi-e sila de portocaliu…felicitari Victor…multumesc pentru articol…..

  18. Te-ai enervat. Inseamna ca poti intra in politica . ( vezi interviu Crin Antonescu in Jurnalul National).

    Bafta!

  19. Asa, si?!

    Sila ne e tuturor, uneori de noi insine (vazand ce ajungem sa facem pentru a ne strecura prin canalizarea numita poetic “viata din Romania”), de cele mai multe ori de altii (ca de, firul de nisip al altuia e mereu mai mare decat barna proprie), uneori justificat alteori din pura bravada… Am spus-o, tu ai strigat-o catre cateva zeci de mii de oameni, sute dintre ei sunt de acord cu manifestul silei, si?! Cu ce rezolva asta cauzalitatea? Cu nimic!

    Atat timp cat megem ca boii la vot si stampilam de fiecare data nesimtirea crasa, ne vom inneca in propria noastra sila. Iar daca , dupa cateva kilograme de citrice, incercam sa privim optimisti in viitor ne lovim de zidul “tinerilor politicieni” unul mai prost decat altul si deja alterati la 28-30 de ani. Inapoi la citrice!

    Asa ca, stimate coleg de sila, pana cand nu se vor sacrifica vreo cativa romani de calitate, sa intre in hazna (politica) s-o curete pe dinauntru cu riscul sinuciderii mediatice , vom tot acumula valuri de sila. Eu una nu am stofa de kamikaze, tu?!

  20. Este ceva sigur in tara aceasta? Da, existenta unei populatii, o „ turma de oi”, din care o parte formeaza „ un ansamblu pentru a lucra in comun in interes national dupa un principiu asupra caruia s-au pus de acord” care maram se numeste „partid politic” si care are, printre altele, rolul de coordonare si control privind activitatea organelor guvernarii. Formularea ca acest ansamblu lucreaza „in interes national” ne emotioneaza pana la lacrimi. Dar oare de ce nu au ramas „uniti” intr-un singur ansamblu, ca doar interesul national este unic, indivizibil? Sau interesul national se poate totusi diviza conform viziunii unora sau mai degraba conform interesului unora din partidul politic?Se pare ca asa este. De ce? Pentru ca adevaratul scop al lor este obtinerea puterii si jefuirea tarii si nu servirea interesului tarii. Si ne mai miram ca D-l Ciutacu ii alinta cu apelativul „imbecili”?

  21. Care ar fi solutia/solutiile? Solutie viabila nu gen “plec si-i las dracu'” sau “mitraliera”

  22. Subscriu la toata sila cu intreaga-mi sila!
    Da’ mai e ceva.
    Ma apuca toti dracii ca nu putem face absolut nimic impotriva acestor capuse. ABSOLUT nimic. Cine-a zis ca romanu-i mamaliga a stiut ce zice. Vad oameni care-au votat Basescu sau care nu a fost deloc la vot si acum ridica din umeri, justificandu-se ca nu l-au placut pe Geoana. Iaka! te pomeni ca eu m-oi fi rupt de dorul lui. Da’ macar nu mai apucam vremurile astea in care fatze de genul Udrea cu 4 specimene de semnatura si cu pretinse studii juridice ne dau lectii cam despre cum trebuie condusa o tara.

  23. Mi-e sila si mie de tot ce iti este sila d-tale.Mai mult mi-e sila de cei care nu au sila de ce trebuie sa le fie sila,care dorm pe ei Daca greata poate fi superlativul silei,mi-e greata de B1tv,R.L. si altii care mistfica adevarul. si fac treaba aia murdara de a pupa unde se foloseste hirtia igenica.

  24. EXCELENT!Felicitarile pentru material reprezinta prea putin, subscriu in integralitate la ceea ce ai scris. SILA IREMEDIABILA! Dar oare nu putem face nimic sa scapam de aceasta sila care se cronicizeaza? Nu putem sa le trantim cate o galeata cu apa amestecata cu gheata cretinoizilor sustinatori ai RAULUI CEL MARE pe nume de scena interlopa: BASESCU?Poate le mai stinge un pic valvataia care le intuneca ratiunea. Ma prapadesc de ras la vizionarea reclamei Petrom, chestia cu Romania va creste in bun simt si responsabilitate, hahahaahahahahahaahahahahahaahaha! In secolul XXIX poate!
    Acum serios: chiar nu se poate organiza un protest generalizat, chiar si printr-o brasarda violet?Ca tot ne-a lovit pe noi flacara vrajitorului Aliodor in moalele capului!

  25. Crezi ca numai tie ti-e sila? Ce e de facut?Banuiesc ca vom imbatrani respirand acelasi aer.si vom imbatrani …urat:(

  26. una peste alta pas cu pas sila se va materializa intr-un protest de amploare….pare sa ramana singura solutie……

  27. Aseara, la Sinteza Zilei, ma lua cind cu frig…cind cu cald… Felicitari pentru articol, domnule Ciutacu. Ma bucur ca in Romania mai sunt oameni asemeni lui Ciutacu, Gidea, Badea. Din pacate, oameni politici nu avem iar cei care sunt, nu sunt decit o adunatura amorfa, condusa de bulibasa Zeus.

  28. Am injurat PSD-ul pentru furturile & dezmaturile sale.

    Am injurat PNL-ul pentru lipsa de politica de dreapta (si mai ales pentru ca nu si-au facut sanie vara si caruta iarna – daca nu ei, atunci cine ?!).

    Voi injura PDL-ul pentru hotie, ineficienta si lipsa de hotarare.

    Asa ca raman cu un mare intrebare (de ‘cetatean naucit, nu turmentat’): eu pe cine sa mai votez? Mai exact: oare mai votez pe cineva? De ce n-as platit taxe / trai in UK decat in Romania ?

  29. spargei , frate esti tare,nu te lasa, nu mor cai cind vor ciini dar nici ciini cind vor stapini

    Basescu=spaga si valuta

  30. Traiasca ,BULIBASA ,ROMINILOR DE PRETUTINDENI,
    SA-I FIE INTRUN CEAS NEBUN!

  31. Victore, eu locuiesc in Cotroceni de cand m-am nascut (si am 27 de ani) si pot spune ca si acest minunat cartier a inceput sa se manelizeze. Bine, se diferentiaza de restul zonelor macar si prin faptul ca este mai linistit, dar si la noi se fac gratare intre case, se asculta manele, ne-au napadit cainii vagabonzi si casele au inceput sa se mareasca. plus ca nu mai ai pe unde sa mergi ca trotuarele (atunci cand nu sunt pline de rahati de caine) sunt pline de masini. Dar asta e problema generala a Bucurestiului. Dar degradarea se simte si in Cotroceni.Toate bune!

  32. Si lista motivelor de sila poate continua. Nu stiu daca mai e ceva de care sa nu-mi fie sila. Mi-e sila si ca si in realitate, si pe net, imi bat gura degeaba de multi ani, si mi-e sila si de aia care de-a lungul vremii m-au injurat si m-au ocolit, si acum ajung la vorba mea.

    Nu stiu ce sa fac sa nu-mi fie sila.

    Si in acelasi timp, imi pare rau pentru ce putea sa fie si n-a fost.

    De mine nu-mi pare rau, ca multumesc, am ce face in viata mea ca s-o fac mai buna. Intotdeauna am avut, chiar si inainte de ’89. De la noi toti am sperat ceva dupa ’89, si iata ca subscriu la spusele dvs., mi-e sila ca din lene, prostie si hotie, lucrurile pentru care am muncit si m-am luptat, atit cit am putut eu, n-au devenit realitate.

    Adevarul trist este ca ma simt mai tradat de tovarasii mei cetatenii romani decit de politicieni, si din pacate de tovarasii cetateni a ajuns sa-mi fie sila mai mult decit de politicieni. Pentru ca de la aia de-o conditie cu mine, care pareau sa vrea la un moment dat acelasi lucru cu mine, m-am asteptat la mai mult.

    Din fire sint un optimist, si de regula cind postez o fac ca sa aduc argumentele imbunatatirii unui lucru sau unei atitudini, dar de data asta n-am nici un “cintecel” de fluierat, pentru ca ma uit la lume cu ochiul meu cel trist.

  33. pai nu are dreptate Arghezi In Testament?“Din bube, mucegaiuri şi noroi/Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.“ Insa, asta DUPA Apocalipsa, cand Romania (conform previziunilor) va fi noul centru spiritual mondial …tu ce zici?

  34. e frustrant ca nu putem face nimic, macar noi astia care ne simtim frustrati, sa schimbam rahatu’ asta. perfecta caracterizare a oamenilor de kkt ce locuiesc in tara asta de kkt cu conducatori de tot kktul. bravo victore!

  35. Eu ii sfatuiesc prietenos pe toti cei care vor sa se revolte impotriva marilor si potentilor nostri guvernanti sa se gandeasca bine inainte de a iesi in strada ca, mai nou, jandarmeria este in stare de pre-alarma exact pentru a putea face fata acestor tipuri rabufniri neostaliniste si comuniste! 🙂 Si nu, nu e gluma! Altfel spus, ziceti fratilor unde ne intalnim s-o punem de-o revolta?

  36. Salut!Nu traim pe o insula dar ne putem inspira din experienta cubaneza;Castro a inceput revolutia cu o mana de oameni si a transformat o plantatie cu sclavi intr-o tara in care se poate totusi trai.La noi,gasca de amatori care a pus mana pe putere prin frauda nu va pleca niciodata de bunavoie.Conditiile ca mamaliga sa explodeze sunt aproape indeplinite,foamea ii va scoate pe romani din case pana la urma…mai ramane sa gasim un Fidel.

  37. Buna Victor, cui nu este sila de rahatul de astazi, fie ca e in jurnalism sau politica. Lehamitea de ei omoara, dar trebuie sa trecem peste asta si sa luptam, fiecare cu armele noastre in a putea muta constiintele.
    Trebuie umblat cu vorba in moralul si mentalul oamenilor, ne se observa ca sunt amorfi si se volatilizeaza. Este o tacere mormantala pentru ca omului de rand ii este frica ca-si pierde painea si e impovarat, cine isi permite sa scrasneasca in front cand in spate are o gramada de datorii in banci si alte alea.
    Cei ce dau cu limba pe pendula sunt ori cu dosare grele, ori cu datorii grele si e mai usor sa trisezi decat sa fi vertical.
    Mai sunt printre ziaristi si valori care isi fac cu prisosinta datoria jurnalistica si nu ajung astia sa incorseteze tot.
    Ne-au bagat intr-un purgatoriu dar vor venii vremurile cand se vor devora intre ei, nu mai e mult si atunci incepe inceputul sfarsitului. Ziaristii adevarati raman pe baricade si vor castiga lupta cu constiinta natiunii, se vor schimba multe, la ananghie omul incepe sa gandeasca unde a gresit, juranalistul chiar daca duce o munca de sisif trebuie sa reuseasca prin puterea convengerii sa arate
    unde este putregaiul si cancerul.

  38. Solutii se cer la adresa problemelor. Dar soultiile nu se creaza in haos. Ele au nevoie de liniste, meditatie, poate cu ajutorul creatiei divine. Dar in lipsa… poate ne intrebam, de ce nu e Romania ca Afghanistan-ul? De ce nu se apara de cotropitorii care intra peste ei si ideile lor invechite si fanatice. Idei care ii definesc de decenii? De ce nu lupta Romania, cu inversunarea asiata, cu incrancenarea nationalista, cu machiavelismul ungurilor? Hmm… de ce? Pentru ca le place? Altfel? Desteapta-te Romane!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.