N-am nici o calificare-n branding, sunt oameni care trăiesc din chestia asta şi o fac bine. Dar m-a apucat scandalul cu grădina Carpaţilor de la Shanghai în direct şi pot doar să mă bucur că nimic din ceea ce am scris în textul anterior nu-i neadevărat. Femeia asta nu se poate abţine, tot pe ce pune mâna se transformă-n scandal (n-are rost să insist cu exemplul lui Midas, că la postliceală nu s-a auzit de el) şi se comportă ca o ţoapă isterică. După ce treci prin experienţa aia cu Land of Choice, s-o iei hotărât de la capăt şi să te faci de rahat cu atâta voluptate şi seninătate, ferm convins că ai procedat corect, iar tu să-ţi pui mâinile-n şold şi să strigi iar că mogulii-s de vină, asta, pardon, numai Elenei Udrea i se putea întâmpla.
Ca umil privitor, pot să întreb şi eu nevinovat, fiindcă n-am avut oportunitatea să studiez Geografia după manuale alternative, dacă doar prin România sunt Munţii Carpaţii. Sau, dacă nu, noi suntem promotorii unei întregi zone? Şi, dacă se poate şi nu cer prea mult, de ce ROMânia? N-am avut bani să plătim toate literele mari, că până şi Jucătorul pare a fi în nevoie, sau fiindcă de la Râm ne tragem toţi?
UPDATE: Sintagma-exemplu de notorietate foaie verde, din documentul postat pe site-ul Ministerului, e realmente dumnezeiască. Iar faptul de viaţă că din nou le-a înregistrat cineva la OSIM înainte domeniurelevă, fără putinţă de tăgadă, că mama imbecililor e mereu gravidă. Ăştia-s agresivi, dar proşti peste măsură.
LATE UPDATE: Land of churches
Astia ai lu’pedele ar trebui tratati TOTI cu socuri electrice si dusuri reci.Ca Rudotelu’si Prozacu’nu mai au nici un efect!
Nu am inteles toata aceasta revolta impotriva unui gest natural. Nu va uitati pe Discovery? Udrea este Udrea, instinctiv, fura pentru ca trebuie sa fure pentru animalul situat la etajul trofic superior. Fura pentru ca ii place, pentru ca e protejata si, pentru ca, atunci cand vine cu prada in dinti, stapanul maraie multumit, si-i lasa o parte din prada. Scuzati-ma, trebuie sa ma duc sa vomit…
O alta modalitate brutala de a fura.
Ca sa raspund intrebarii cu exclusivitatea:
Nu, nu primesti exclusivitate pentru imaginile cumparate de pe site-uri de stock, in primul rand n-au cum sa faca asta pentru ca indiferent de cat de mult vrei tu sa oferi imaginea a mai fost luata si de altii. Site-ul de stock n-are cum sa faca sa faca imaginea sa dispara de pe toate site-urile / revistele / logo-urile celor care au cumparat-o inaintea ta.
Eu sunt nimeni in design, am invatat sa fac design cu google si ma ghidez dupa ce mai citesc din carti. Dar chiar si asa, n-am pus niciodata o imagine stock intr-un logo, mi s-a parut tot timpul ca mi-as trage in tzeapa cliantii.
Probabil de-aia iau eu cateva sute de euro pe site in loc sa iau aproape un milion de euro pe un logo cum fac baietii astia.
Despre obsesia Doamnei Elena Udrea de a avea brand, logo, imagine pentru România actuală poate permiteţi două funny photo retouch care ar merita privite zece secunde.
http://acuvio.blogspot.com/2010/07/fly-to-romania-funny-photo-elena-udrea.html
http://acuvio.blogspot.com/2010/03/romania-land-of-choice.html
Am o sugestie, cauta prin arhive cum a cheltuit nea Nicu banii imprumutati de la FMI si incearca sa faci o comparatie.
Aud tot felul de vrajeli, cum ca Udrea n-are nici o vina, cei de la minister au dat doar banii si saracii n-aveau de unde sa stie ca frunza e ciordita.
Ba baieti, m-am prins eu si s-au prins multi inaintea mea, faptul ca in tot ministerul ala nu e un singur ciumpalac care sa poata sa sesizeze probleme de genul asta e grav.
Plus, cand dai banul gros te duci la cea mai buna firma de design, te duci la 2Advanced, la First Born, etc. nu la niste anonimi din Spania.
Daca ministresa e asa cum e (ca sa nu zic proasta), de ce naiba mai are atitia consilieri in jur? Aia ce fac? Ce o consiliaza??? E o vorba din batrini: “tot patzitu-i priceput”, dar mai nou vad ca si zicerile din vechime se modernizeaza 🙂 “tot cioisu’e varza(carpatina)”… mie mi se pare ca verdele ala de pe frunza are exact culoarea unei verze 🙁 Mie mi-ar fi rusine sa ma fac de ris chiar si o singura data, daramite de 2 ori la rind… Mai bune si-o tinea ala pe canapeaua cancelariei, decit sa o puna ministru.
Romania e cam necunoscuta in afara si nu cu frunze verzi si trei surcele se promoveaza o tara.Prin oameni valorosi in diverse domenii,mai ales in cel politic,care sa uite de interese partinice si care sa se preocupe de ce presupune interes national si civic.Asta,daca se cunoaste la noi sintagma si intelesul ei real.Avem multi politicieni cu pregatire indoielnica,avem rame si prea putine vertebrate.Ramele nu se vad din strainatate.@Mana:contrar aparentelor,japonezii sunt oameni mult mai sofisticati decat europenii.
Ziceau unii pe Antena 3 ca romanii il asteapta pe Hans Müller sa vina in tara gradinii, ca sa-si lase banii aici. Pai de ce sa vina? Are si la el acasa posibilitati, nu nervi, nu rovignete,
nu militieni, nu vamesi, nu chelnari plictisiti,
nu hoteluri nasoale si nu mizerie si manele.
Citeam duminica in gazeta ca in Europa bulgarii
sunt pe ultimul loc si romanii pe penultimul loc la concedii facute “afara”, cu 30, respectiv 31%. La polul opus se afla nordicii
unde peste 60% pleaca. Automat m-am gandit la
amaratii de prin satele romanesti care nu au vazut mai departe de resedinta de judet.
Referitor la logouri si branduri; pot sa faca ce vor; publicitatea se face prin viu grai; daca unu a avut experiente nasoale le-o da mai departe si altora ( cu exagerarile de rigoare, iar taratura poate sa bage bugetul UE in turism
ca tot degeaba…
PS
Discutiile despre brand sunt la TV enervante si plictisitoare. Iar taraturii i se rupe-n…
Eu am sa merg mai departe si-am sa presupun ca la mijloc e sabotaj! E imposibil, chiar si-n nefericita asta de tara populata de atatia prosti zmintiti si fuduli, e imposibil zic, sa se repete la milimetru situatia penibila cu brendul. Nici macar in tara al carei brend ar putea fi lejer penibilul si hotia, nu se poate repeta la distanta de un an, o situatie imbecila, in acelas loc si cu aceiasi oameni! Io zic ca-i sabotaj la duduie si alt nimic!
Mici comentarii:
1. Grafica lui Udrea se poate traduce si asa:-“Veniti in Romanica sa va aratam cum taiem noi, guvernantii,frunza la caini de aproape doi ani.”
2.Se pare ca Udrea indeamna la turism sezonier(cat e frunza prin pomi);dupa ce cade,stati dracului acasa,ca nu prea mai avem ce sa va aratam!
Udrea a dat 70 de mil pe Frunzaverde. Oare Basescu e suparat?
Ei si, putin furt la nivel institutional, ce?
Am terminat cu tiganii din strainatate, acum am trecut la NEXT LEVEL.
Daca le dadea de-o bere studentilor de la Arhitectura ar fi capatat un logo original, facut de tineri romani talentati si isteti.
Pe mine m-a socat cat de convinsa era ca in brand-ul asta se vor regasi romanii si ca totul e absolut reprezentativ pentru Romania?!?!? Daca ar fi spus Romania – Land of Stupid cu siguranta s-ar fi regasit mai multi
Dl.Ciutacu,in general imi place pozitia dvs pe care o aveti dar cateodata am impresia ca va lasati angrenat pe linia trasata de trustul mogulului si va decredibilizati asa cum constant o face dl.Gadea.
victore,tu te mai intalnesti cu pdl-ei din cauza jobului,ce dracu,toti sunt o apa si-un pamant,cu iertare frate dar astia au toti”creierul putin odihnit”?cei intrebi,ce probleme sunt si cum raspund,parca le da etnobotanice,traiesc pe luna
Stam cu ochii cascati la Lenutza in timp ce statul ne pregateste cartele pentru alimente. Rezerva de stat este aproape de zero, ma intreb de unde le vor distribui in caz de razboi. In caz! Se asteapta un atac asupra noastra, asta o stie orice om care citeste cat de cat. Sintem, ca intotdeauna, cu calcaiul evreiesc pe gat … dar noua ne arde de brandul Lenutzei! Ne-a mai ramas doar credinta dreapta si … cam atat.
Jos frunza,doamna Udrea….Ce rahat!Frunza pica toamna,ori Romania nu mai are patru anotimpuri…
Are doar doua:iarna-vara.AIUREA!
Uau, a venit Obama de la 5 la Vorbe grele! Tare! Nu m-as fi asteptat. Se pare ca saptamana asta au astrele au fost configurate pe mari impacari… Sper ca saptamana viitoare sa nu ne trezim ca te-ai impacat si cu Basescu. Cu Marean mai merge. 🙂
Am si eu o propunere de brand de tara ROMANIA……HOPELESS.
Ma bucur ca baiatul meu de douazeci de ani a preferat sa studieze in Austria.Cand era in Romania,facea tot felul de afise si logo-uri,ajutandu-se de adobe si altele.Dar avea acel”ceva” al lui.Nu era niciodata copie.Poate si cei 12 ani de arte plastice,sculptura si istoria artei,l-au ajutat.In Romania,primea diplome(cartoane scrise)si un pachet de tigari,sau un bilet la concertul cu PRODIGY sau ADA MILEA pe la Garana.Acum e in Germania,se descurca singur.In septembrie incepe greul…
Eu voiam sa nu va mai scriu,desi citesc blogul in fiecare zi.
Dar nu pot sa rezist:sunt mult,mult mai putin toanta decat elena udrea-va spun cu toata ratiunea-e intreaga aceasta,va rog sa ma credeti!Dar m-am inspaimantat pur si simplu la ceea ce a declarat e.u. in China si de ceea ce se intampla!
Vreau sa va spun ceva:nu stie elenea udrea ce inseamna “foaie verde”.Oltenii spun de multe ori,”asta are mintea foaie-verde”,cand spune ceva aiurea:foaie-verde e elena udrea!
Cu mult respect,
IoanaP
Asta-i Bendeac! E Bendeaaaac.Nu e Vanghelie,soto.Da’unde dracu e HOARA?VITEAZUL DOMN HOARA.Aaaaa,nu mai vrea sa pape oua!
D-le Ciutacu,
Va doresc din tot sufletul sa reveniti SANATOS,CU MULTA FORTA ,la 1 sept., la Vorbe grele!
Cu acelasi respect,
IoanaP
Sa vezi ce bortoasa o sa devina si jegul de Udrea,ca Ritzi a facut la fel!PAROL.
bai, e normal sa fie frunza lu’ udrea mai scumpa ca e 3D… ce naiba, nu vedeti…? unde gasiti voi frunza 3D la 70 de bani…?
Apropos de brand, am lucrat si eu la o serie pentru promovarea brandului – aici http://mesesan.tumblr.com/post/566420060 … nu m-au cautat de la minister. Poate nu le place ca e alb-negru.
brand adevarat : http://www3.picturepush.com/photo/a/3892481/img/3892481.jpg
Uhm… am vrut să văd cu ochii mei cum vă bateţi joc de tot ce-nseamnă ţara asta şi totuşi, chiar venind de la dvs, mi se pare cam prea mult. Vă doresc sănătate şi să puteţi dormi noaptea, deşi n-am nici cea mai mică îndoială că nu vă ţine conştiinţa treaz 🙂
Concurs de logo-uri si sloganuri pentru brandul de tara:
http://cosmin-coman.blogspot.com/2010/07/explore-carpathian-ideas.html
In urma cu o luna, la Eforie Nord a fost organizat un turneu de sah ce se anunta grandios, cu premii marisoare. Pe afisul turneului scrie mare : ” Sub inaltul patronaj al excelentei sale Elena Udrea ” Ei bine, au participat Mari Maestri de pe tot mapamondul, luptanduse pe viata si pe moarte, pentru niste premii care…nu s-au mai dat… TEAPA in za lend av choiz… Ce parere si-or fi facut turistii si sashistii despre carpetian garden ? – probabil se vor auzi curand ecouri(deocamdata tepuitii au mers pe burta in speranta ca ecscrocii care au organizat vor trimite pana la urma banii, asa cum i-au amagit).
Hai Romania!
http://www.clubulregilor.ro este site-ul de prezentare al concursului….pardon..al tepei(probabil ar fi cel mai bun logo)
aveti dreptatate, nu va pricepeti la branding. dar nu puteati sa intrebati pe cineva din domeniu? macar ca o curiozitate jurnalistica?
in primul rand aflati ca un brand nu e egal cu un logo. are mult mai multe elemente, logoul fiind cel mai ieftin dintre ele, daca e sa o luam asa. logo si slogan am mai avut, aici e vorba de o treaba mult mai complexa.
si da, numai la noi sunt muntii carpati, pentru ca asa scrie pe logoul ala si asta e tot ce stie turistul. i-am ‘furat’, asa cum bulgarii au furat marea neagra. de ce se duc romanii la mare la bulgari si nu la ucrainieni, ca si aia au coasta cacalau? pentru ca bulgaria s-a pozitionat pe marea neagra, ucraina nu. daca ne pozitionam si noi pe cele trei statiuni amarate ale noastre, cum voia domnul mazare, am fi atras zero. asa, cine vrea sa vada carpatii, nu se duce nici la slovaci, nici la ucrainieni, vine in romania.
Elena Udrea: Totul in Romania este neatins, la fel ca acum 80 de ani..:))))))))))) mai sunt multe de selectat din interviul proastei de mai sus – studentii chinezi care au studiat in romania (poooftim????) si vorbesc de bine de tara noastra, relatiile de prietenie chinezo-romane (ceausescu?!????), natura romaniei (unica? poate si chinezii au niste amarati de munti). femeia asta cand vorbeste pare ca nu se crede nici ea pe ea.
1.DU IU HEV A Q7 OR A X6?AR IU AN OLD,FAT,UGLY AND HAIRY ITALIAN BASTERD?YES?COME TU ROMANIA,ZA LAND UER ZA SEXY BOMBS ARE SPREDING ZA LEGS FOR A SHAURMA AND A PORK CEAFA!
2.UELCAM TU ZA LAND OF UDREA!LIKE MIDAS IN REVERS EVRITING SHI TOUCH TURNS INTO SHIT!
3.COME TU ROMANIA , ZA LAND UER ZA MINISTRU OF ECONOMIE LIVES INTO A MAUSOLEUM WHILE HE IS ALIVE!
4.UELCAM TU ZA LAND OF SUCCESURI!ZA LAND UER UDREA AND HER ALAIN DELON LIKE HUSB(R)AND IN A FEW YEARS FROM AN OLTCIT AND A DACIA ZEI BICOME EUROMILONARI!
bah, pana la urma uite ca am descoperit si frunza elenei! 🙂 )))
Conform brandului traditional, impamantenit al Romaniei, una dintre principalele destinatii comunicationale ale frunzei este ca, in fundul curtii,la umbra, sa ia gingas contact cu buzele din spate si de jos(fundul) si sa se umple de substanta.Incarcata de valoroasele resturi, destinui dulce este sa adoarma precum ciobanul mioritic ,la umbra vreu-unui tufis,acoperind ramasitele raruncheresti ale stapanului lor de drept si creator.
La fel, in meteoricul si deci efemerul strlucitor destin al logoului basesco-udrian ,dupa ce s-a umplut de substanta conceptuala emanata de buzele muzei cotroceniste,frunza inaripata ,caci pusa pe butuci dupa furtul rotilor proiectului initial(britanic) de catre cativa rromi ce treceau pe acolo,isi va desavarsi destinul in infractuozitatile carpatine,care, precum Valul lui Traian, servesc de latrina aici, in stralucitul colt de Europa, supranumit binevoitor si cu geniu,mahalaua Europei, tucalul Europei sau, mai pe intelese pentru ceilalti europeni, Africa alba.
Printesa noastra diafana de blonzime platinata sa nu planga, precum Ronsard, efemerul frumusetei (clipei).
Oricat de efemer , alaturi de zidul chinezesc,vizibil de pe Luna, momentul de istorie inscris in sufletul chinezesc intregit de jumatatea sa etern romaneasca, a intrat deja in istoria milenara a imperiului de Mijloc.
Nimeni nu va mai putea sterge, chiar si cu o frunza verde, urma indelebila lasata de inaripata Doamna Ministru pe parbrizul bolidului istoriei intercontinentale PDL-iste.
Oare penele maiestre ale unor Patapievici, Liiceanu,Cartarescu, Pora,Moraru, Morar ,etc. vor fi indeajuns de greu muiate in tamaie pentru a lasa o urma de foc, indelebila, pe foaia hrisovului murfatlaro-plescoiciana pentru ca generatiile de ospatari si tinichigii ce ne vor urma sa afle cu evlavie implinita faptele de vitejie temerara ale destelenitoarei de gradini?
In mod sigur , prin vocatia sa imuabila si vesnica , aceea de a trece ,ca un fulger frontierele in valizele Vuitton ale Ministerului Turismului(varianta ameliorata de catre geniala conceptoare a valizei diplomatice),Elena din troian va capta geniile unniversale.
Se va deschide , la initiativa conjugata a ONU,UNESCO,a Caminului Cultural din Plescoi,al Primariei din Prajesti (a carei piramida n-o ghicesti)si al Comitetului de Femei din Sectorul 6,Bucuresti, o licitatie internationala , deschisa indeosebi tuturor trecutilor, prezentilor si, mai ales, viitorilor premii Nobel de lieratura, pace , medicina medico-legala, fizica a lichidelor(si mai putin lichidelor) pentru a conduce la imortalizarea intr-un opus monumental al operei Dianei Vanatoare de prin zburdalnicele tufisuri ale gradinii carpatine.Bine inteles, pentru a onora atat momentul cat si personalitatea incomensurabila a modelului inspirator, pretul licitatiei va fi fix si mai mare decat orice pret. Nu va fi voie sa se liciteze decat catre infinit, precum fac si preturile licitatiilor ce contribuie la maretia si la nemurirea aparatului de partid si de stat al P.D.L.-ului.
Dar nu va fi de ajuns.
Geniul sau , precum cel al lui Dante Aligheri , isi va continua drumul ravasit ,care incepe la poarta deschisa larg la poalele Carpatilor si pe care scrie, in litere de foc”Lasati orice speranta, voi ce intrati”.
Nemurirea îi este larg deschisa.
LA PUSCARIE!Acolo este locul ei!!!
Ce cacat de brand a reusit agentia lui peste prajit!!!Nu-i vorba ca si agentiile noastre sint tot pe acolo cu toti creativii lor!
Tanti asta e proasta rau!
Doamne ţine-mi mintea întreagă, atâta cât este ea! Şi iartă-mă Doamne că nu mă identific şi nu mă regăsesc nici în simboluri nici în simbolistica expusă şi tradusă şi explicată şi plătită… Doamne de ce nu mi-ai dat curajul să plec departe de Carpaţii ăştia branduiţi care mai sunt şi sălbatici şi naivi? Păi fraţii mei care nu sunteţi ROM şi pe care vă încearcă (m)ânia numai atâta mai poate ţara asta??? Mă doare sufletul! Rău! Şi nu cred că vrea cineva să vadă asta!
Va rog sa-mi spuna cineva un logo al unei tari in care se face mult turism si daca acest logo influenteaza in vreun fel? Cred ca se discuta despre un nimic pentru care au fost cheltuiti multi bani degeaba.
Io-s din mărginimea Sibiului, unde loc prea mult pentru graini nu-i. In Tilişca multe curţi sînt săpate în stîncă. Grădinile sint in afara satului. Cîte un petec de pămînt pe care omul işi pune una-alta, legume de regulă. Se numeşte “cureche”. Mai departe sînt locurile pe care se face fînul. Se numeşte “bărc”.
Aşadar, pentru urechea mărgineanului, măreţul slogan ar suna cam aşa:”explorati curechile” sau “haidaţi pînă-n bărc”.
Banzai!
TOTUL ESTE INCA UN FURT MIZERABIL PROBABIL SI-A SCOS COANA NUTI DOBANDA LA CREDITUL DE 3000000 EUROI SI DIN TOATA BRENDUIALA SCOATE SI DATORIA RAMANE CURATA SI CA CEALALTA (RITZI)VA FACE UN COPIL SA SCAPE DE PROBLEME…NE MERITAM SOARTA DACA 5000001,1 ROMANASI FUSERA LA VOT CHIAR SI DE PRIN ALE STRAINATATURI UNDE AU FOST PLATITI DE PATRONII LA CARE LUCRAU PTR. A MERGE SA ISI EXPRIME LIBERI DREPTURILE DE OAMENI LIBERI.
Sunt, eu si studentii mei,personal lezati de aceasta sigla! Sunt asistent universitar la universitatea de arhitectura si, an de an, asist la diplomele, sunt implicata in tot felul de activitati de creatie profesionista, fie ca este in arhitectura, desin, grafica etc. Nu va dati seama cit de valorosi sunt tinerii nostri! Ma uit, in fiecare an, cum se pierd in Romania. In aceasta “tara” care da altora sute de mii de euro pentru frunze, in loc sa-si valorizeze potentialul real.
DE CE NU S-A FACUT UN CONCURS INTERN PENTRU ACEASTA SIGLA?! Si pe linga tinerii talentati, avem si noi zeci de firme care STIU sa faca asta! Este atit de tipic pentru ciocoii astia snobi sa creada ca valoare inseamna tot ce-i firma si brand strain!
Începe lumea să alunece rău către prăpastie. Geniile ni se înbolnăvesc, unele au murit subit. Persoane decente până ieri, te cutremură prin gesturi opuse şi optuze. Prietenul te muşcă de mână. Duşmanul îţi propune alianţe. Românul vinde frunza verde. E NAŞPA! rĂU!
Titlul post-ului e tare inspirat, dar doar asta m-a facut sa zambesc… Ce sa te astepti de la cineva care nu intelege ce inseamna “notorietate”? ea crede ca e o chestie “cool”… Ce dorinte sa mai ai cand femeia asta face pe pimp-ul de serviciu si ii cheama pe chinezi sa se cupleze cu cine e de cuplat… Intrebarea ce apare e: vin chinezii si raman aici, ca o noua forta de lucru ieftina, sau plecam toti cu ei in ideea ca ne va fi mai bine intr-o China comunista decat aici?
Fara putinta de tagada,ca mama imbecililor e mereu gravida.Astia-s agresivi,dar prosti peste masura. _Fara comentarii.
Victore, de fapt ție îți cam place Nuți. Ce o fi în subconștientul tău… :)))
Domnule Ciutacu,
Bătaia de joc la adresa poporului român are clar girul guvernanţilor. Un preşedinte ales pe ritmuri de manele, care spune că 90% dintre români sunt MANELIŞTI, duce logic la sloganuri în care se screi numele ţării ROMânia! După ce Pleşu, sper să nu greşesc, a propus să nu se mai numească ţiganii, ţigani, ci rromi, vine firesc tot ce am pomenit anterior.
Dacă se făcea confuzie ânbtre români şi ţigani, acum a fost consfinţită subordonarea românilor de către etnia care este botezată de familia prezidenţială.
Ţara în care sunt normale,
Bulibăşeala şi hoţia,
“Programe” guvernamentale,
Firesc de scrie ROMănia!