– Badea a explicat foarte clar, până şi pentru electoratul oranj, raţiunile protestului nostru public împotriva atitudinii abuzive a CNA. În esenţă, dat fiind că nu vrem să ne mai simţim ca pe vremea lui nea Nicu, nu halim libertate la program. Şi facem ce ne stă în putinţă pentru a ne apăra drepturile. Dacă puterea politică nu catadicseşte să ni le respecte, aşa cum sunt statuate ele-n Constituţie, noi ni le ştim. N-avem de gând să renunţăm la ele. Deci ne vedem, probabil, peste o săptămână, în faţa CNA.
– Udrea anunţă triumfătoare că, după ce ne-a scos la vopsea cu metroul din Drumul Taberei, a rezolvat amiabil, cu viitorul fost creator al faimoasei frunze, scandalul internaţional. A uitat să ne anunţe şi cât ne-a costat distracţia asta împăciuitoare. Eu zic că, totuşi, ar trebui să întrebăm de cheltuieli la SIE. Acelaşi ministru scoate România turistică la produs pe facebook, ceea ce nu-i deloc rău. Poate, cu ocazia asta, vorbeşte şi cu Boagiu să asfalteze potecile, dar nu numai pe facebook. Dacă tot a început să astupe gropile pe Transfăgărăşan în cinstea lui Nicolas Cage, mâ gândesc că, dacă-l aduce Tokes pe Dalai Lama, termină şi Centura Capitalei.
– Băsescu a pierdut orice urmă de contact cu realitatea, se comportă de parcă-i pe etnobotanice, dar nu trebuie, sub nici o formă, dat jos din funcţie. Nu ne-o executa silit FMI. Trebuie lăsat să-şi ducă până la capăt opera distructivă. Poporul ăsta, majoritar iraţional şi iresponsabil, se poate mântui doar printr-o cruntă suferinţă.
– După ce mi-am pus în cap istericii pupători de moaşte, am îndrăznit să pun la îndoială priceperea şi buna credinţă a eternului guvernator al BNR. Adică am aruncat cu noroi pe cele mai apreciate (în sondaje) instituţii ale statului (mă rog, am dubii privind subordonarea lor faţă de interesele statului român, dar, vorba lui SOV, să trecem…). S-a dus dracului, pe pustii, viitoarea şi ipotetica mea carieră politică, că nu mai sunt popular, deci nu mai candidez nici măcar la preşedinţia scării de bloc. Aia e, îmi port crucea, rămân aici, să-i enervez pe ăia care candidează.
Daca as aplica ceea ce se intampla in Romania la un caz singular,o persoana care are credit la banca ,ar insemna ca tot ce face in viata profesionala acea persoana sa fie dictat de catre banca.Asa s-ar transpune in viata obisnuita ce pateste tara asta.Nu asa ar trebui sa stea lucrurile,ca nu o banca dicteaza destinul unei persoane.Si daca s-a ajuns aici,e pentru ca cineva a impus legi cu picioarele si nu s-a gandit la consecinte.Nu il mai urmaresc de mult timp pe presedinte.Nu mai are nimic de spus,nu mai este credibil.Nu mai cred in personaje extraordinare,de necontestat.Si Ceausescu a fost de necontestat pana la un moment.Mi-e ciuda ca ati ales ziua mitingului in timpul saptamanii.Cei din provincie ,care lucreaza,nu au cum sa ajunga la acest miting,ar insemna sa chiuleasca si sa isi asume chiulul.Ar insemna nu o zi chiulita ci trei.Ma astept la o critica din partea ta,dar sunt o persoana constiincioasa ce isi face meseria cu drag,noi avem o zicala:clientul nostru,stapanul nostru.
Binele cu forta e cam ca un viol! Unora le place, dar nu beneficiaza! Altora nu le place dar au parte din plin!
Buna seara d-le Ciutacu,
Sunteti unul dintre cei putini, care isi duc crucea.Va doresc din toata inima,succes!
Cu mult respect,
IoanaP
Chiar dacă nu voi fi fizic alături de voi, voi fi în spirit. Succes, Victor! Succes, Mircea!
PS Victor, mulțumesc. Cu răspunsul dat lui @cojidenuci mai devreme m-ai făcut să zâmbesc în seara asta, pentru că mi-am imaginat instantaneu cam cum ați arăta voi, tu cu Mircea, mergând împreună prin oraș, eventual ținându-vă de mână prin mall, mâncând o înghețată, sub privirea de bunicuț atent a lui Gâdea (te rog să mă ierți pentru gândul năstrușnic)
As veni…n-am timp, ca trebuie sa pun o paine pe masa copilului caruia ii trebuie un i-phone si care nu intelege, inca, de ce e important pentru el,in primul rand,ca noi sa protestam…
Esti arongant si genial…avem nevoie de aroganta si mai ales de genialitatea ta ca sa uitam de modestia si mediocritatea noastra.
Deci sa inteleg…ei si-au marit bugetul cu 30%,noua ne taie salariile cu 25%.Eu propun ca din inanuarie sa ne mai taie cu 5%,ca sa nu cumva sa mai voteze cineva gresit,se incurca in numere,deh,daca nu au multe zerouri.
Cat despre mitingul vostru,ne vedem acolo,fie si pentru a va vedea.Ideea in sine este minunata,iar daca sindicatele nu au reusit sa isi mobilizeze oamenii-sincer,nici nu cred ca au vrut prea tare-sper din tot sufletul ca voi,alaturi de colegii vostri si de noi toti,asa minoritari cum suntem,saraciti de taieri de pensii si salarii,umiliti de disponibilizari,imbolnaviti de ciuma asta portocalie care nu se mai termina,sa reusim sa schimbam mentalitatea conducatorilor,ca sunt portocalii,rosii,albastrii,sa inteleaga odata cu totii ca noi ii alegem,noi ii platim si ei sunt in slujba noastra,ei cauta solutii salvatoare pentru economia tarii,ei cauta sa ne fie din ce in ce mai bine,pentru ca PUTEREA E A NOASTRA,VOTUL IL DAM NOI,iar daca suntem multi si uniti,nu ii mai scapa nici UE,nici NATO,nici rusii de la ALRO,nici macar Biserica.
Sa traiesti, ca bine zici, domnule!
Cand este mitingul si la ce ora? venim din provincie. Dreptate mare a mai avut Octavian Paler. Ne vedem la Miting
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:….
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;….
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,”
din baia mare, as veni la miting…
problema este ca sunt 550 de km pe “sosele”… si ii fac in 12 ore 😀 testat…
mai bine merg la budapesta, ca ajung si inapoi in alea 12 ore … ei chiar daca nu au nevoie de autostrazi, le au…
si da dle Ciutacu, poporul asta merita ce i se intampla…
Badea,protest individual si restu lumii ,SPONTAN.
cum adica, nu puteti cere aprobare pentru a arunca cu roshii si oua in CNA? e interzis din oficiu? sunt dezamagit..
Felicitari ,domnule Ciutacu,in tara asta doar
ziaristii ne mai dau curaj sa traim .E drept ca trebuie sa fii selectiv dar consider ca am inca o
minte sanatoasa.Multa lume reproseaza opozitiei
slabiciune.Noroc ca-i mai trag de limba ziaristii
pe opozanti ca sa mai spuna si ei ceva.In timpul
ministeriatului lui Tariceanu ,nu trecea nici o
zi in care Boc sa nu iasa ,uneori si de doua-trei ori pe zi,si sa nu tune si sa fulgere
impotriva liberalilor.A continuat cu tenacitate
sa promoveze o campanie de demonizare a pesede
ului,demonizare care s-a imprimat in multe
capete seci,poate in unele pe vecie.Iar opozitia noastra sta dreapta demna si …tacuta.La un liceu din judetul Braila-Ianca-
directoarea le-a inmanat elevilor din clasele
terminale adeziuni de inscriere in pedele.Si
nu s-a grabit sa tipe nimeni niciun pesedist,
niciun penelist.Oare are dreptate domnul Racovi
ceanu care vorbeste intr-un articol despre
autosatisfactia oamenilor politici?
Sunteti si vocea noastra ,domnule Ciutacu si
chiar ultima noastra nadejde.
si cat de curand si noi vom fi acolo strigand “aveti sange-n -oaie-? sariti la bataie!!” 😀
Nu e la subiect…aparent si m-as bucura sa citesti mesajul nu neaparat sa il publici!
Ba “tata” , te-am vazut la Gadea in emisiune… cand a ” vomitat” tatoaica aberatiile alea cu si aveai o fata de om stupefiat( ceva de genul ” ai ramas poza”) si din tragismul situatiei am inceput sa rad in hohote…!! ai trecut prin toate starile posibile si sa stii ca desi aici in Londra majoritatea romanilor sunt fani Base ( atunci cand se intorc de la cleaning sau de pe santier)mai suntem si cativa care apreciem eroismul vostru(U Badea and Co)! Stay cool si bafta la Miting!!A fost geniala faza cand tatoaica “te-a disperat!”aveai o figura cat o mie de cuvinte! Best regards!!
Am si eu cateva de zis cnausestilor. Ne vedem acolo.
Ce pumni îmi venea să îi trag curvei ăleia bătrâne! Cum îşi permite nesimţita asta să ne insulte, să ne spună că suntem un popor de hoţi şi necinstiţi, că nu suntem în stare să ne conducem singuri, că ne e mai bine sub jugul străinilor? TOCMAI pentru că a fost condus de străini acest popor trăieşte în subdezvoltare, sărăcie şi mizerie. Astăzi 90% fură străinii, 10% fură slugile lor aflate la conducerea ţării. Mi-am adus aminte când i-a zis lui Marius Manole “da de ce nu-ţi iei încă un job?”. Hai sictir, curvă ordinară!
Am vazut la Sinteza Zilei pe reputatul om de stiinta FUNERARIU cum calcula el viteza pumnului prezidential si cum zicea el ca in laboratoarele de la Munchen ceva care parcurge 1m in 0,4sec(1 cadru) are viteza de 70Km/ora! Mie imi da 2,5m/s adica 9Km/ora.Calculati si voi…
România are cam multe “tabu”-uri: preşedinte, CNA, Biserică, guvern, Udrea…
Astea sunt sacre si nu trebuie atinse “nici cu o floare”.
Altele, nesemnificative, cum ar fi: democraţia, libertatea, nivelul de trai, logica, bunul simţ… sunt discutabile, dar cica nu prea merită efortul.
Sau o fi taman invers?
Cica se pariaza pe cita lume vine miting. Am pus 20 de galbeni ca se string peste 5000. Am sanse de 3.09 : 1. Pe crazy-bets punct vs. Haide sa facem un ban. 😀
Bine Pa !
buna dimineata Victore,
iti spun ca sunt mandra ca te-am cunoscut prin prisma emisiunilor tale, si la care participi asa cum ti-am mai scris, unde pana deunazi eram fan telenovele si nu mi-we rusine sa o spun, acum sunt fan nr.1 emisiuni ale voastre, ale antenei.In tara asta , rar mai vezi la televizor emisiuni bune,si oameni atat de celebrali ca voi.Dabia astept mitingul de saptamana viitoare si tinem aproape.Felicitari inca o data pentru tot ceea ce faceti si sa ramaneti la fel de acid si de bun. cu stima, dana
Am calculat. In fizica lui Newton tot 9 Km/h imi dasi mie. Dar savantul calcula in functie de viteza luminii….nu era o mana oarecare. In plus alegerile au dovedit-o din plin: timpul se dilata pana la a ne eterniza cu minunatii astia
Când îmi aduc aminte că locuesc într-o zonă care a trimis-o pe dna.ministru în parlament…Cred că toti guvernantii nostri se comportă,dacă nu ca fiind sub influenta etnobotanicelor,atunci,precis ca extraterestri.Mai putin dl.guvernator B.N.R.,care orice face stie ce si pentru cine face.
Ăsta nu mai e Parlament, ci Putregai! Marea Adunare Naţională era perfecta oglindire a “Socialismului Ceauşist”. “Pârţ-lamentul bi-caca-meral” este băltoaca perfectă a “Ca-pipi-talismului Băşist”! Cum se-mpiedică năucii ăştia-n propriile decizii, vezi doar în cărţile cu tăntălăi. Sau pe Planeta Prostovanilor! Simţi imediat cum te arde la buzunare privirea lor de cloşti bovine, mirându-se buimace de ce-au votat pentru “bobor”. Pentru astfel de gafe legislative, urechistul nostru împreună cu ceilalţi urecheaţi ai “împrumutariştilor mondiali”, le trag o urecheală tuturor iepuroilor şi măgarilor care-au votat greşit ca s-o ducem olecuţă mai uşor! FMI-ul pare un serial de “science-fiction” care nu se mai sfârşeşte odată. De fapt s-a transformat într-o manea “horror” pe muzică de “Traian” Guţă şi pe decizii de “Emil” Minune. Armata Răului din Războiul Stelelor, pare mai blândă decât Armata Clonelor din PDL! Aşa cum “întunecatul Darth Vader”, din acelaşi film, e mai simpatic decât “luminosul Jeffrey Franks” din filmul vieţii noastre. Împreună au invadat guvernarea la toate nivelurile, încât nu-mi rămâne decât să zic : “Forţa parului fie cu tine”! GREŞEALA DE A TRĂI MAI BINE, TREBUIE OPRITĂ!
Excelenta fotografia !
Zici ca e Barbie de Romania.
Am zis barbie nu… barca gonflabila.
@dorel balasa , twei-stein: Funeriu nu spune ca un cadru dureaza 0,4 sec. , ci 0,04 sec. (adica 25 cadre/sec.). Problema e ca demonstratia lui porneste de la premisa (deliberat) gresita ca mana lui Basescu parcurge o distanta de “aproape un metru” , desi , in realitate , capul copilului se afla la 20-30 cm de mana lui. In afara de asta , sunt convins ca filmul supus “analizei” specialistilor a fost modificat in prealabil , pentru a sustine teoria falsului.
Mi-e mila de d-na Tatoiu.Se pare ca banii nu rezolva chiar tot!
Sunt de-acord cu gestul vostru, pacat ca nu sunt din capitala sa va sustin! Dar de ce ai pus-o pe Udrea sa se roage asa?
Revin pe tema Funeriu, cu care cica am foost consateana. Si-a pus cineva vreodata intrebarea ce a lucrat omul asta pana la 38-39 de ani cati are? Omul asta nu a lucrat o zi in viata lui, i-am vazut CV-ul. S-a tinut de diverse cercetari si burse, s-a milogit pe la toti astia pe aici prin vest sa-i dea si lui un ban sa traiasca si cica sa cerceteze el chimie! Un cersetor, doar ca nu asa pe fata ca aia de pe strada!
Iar emisiunea cu viteza mainii a fost alta faza super penibila, “cica domnule, eu am laborator in München, sunt expert in chimie aah biofizica”. Cum? adica in ce, in chimie sau in biofizica?
Imi vine sa ii intreb pe profesorii de aici cu care a colaborat cam ce parere au pe bune despre el.
PS, am scris la Reprezentantul OSCE pentru libertatea mass-media, daca primesc raspuns il pulic.
Pe cat puneti pariu ca in decembrie NU SE VOR PLATI pensii si salarii pe motiv ca transa a sasea din imprumut s-a mutat din decembrie in ianuarie datorita ‘iresponsibilitatii” opozitiei si parlamentului care nu au votat ce a dictat FMI????
@dorel balasa 00:46
@twei-stein 08:46(mai bine zis 0-stein)
Ce v-a facut voua bietul Newton,de-l injositi in halul asta?Amandoi declarati ritos,ca dupa calculele voastre viteza mainii lui Basescu ar fi de 9km/h.(1 cadru pe secunda!!!)
-Un cadru(TV)dureaza 20ms.
-0,4m/s = 90km/h
-ministrul Funeriu spune clar;-1m/0,04s,adica 144okm/h.S-a dus dracu viteza sunetului!Avem presedinte cu propritati supersonice!Spaima hotilor de bzunare!Anonimatul nu va permite sa fiti tampiti sau taceti naibii din gura!Cu cel mai al dracu respect!
0,4m/s=1,440km/h.Scuze!
Tokes îl aduce pe Holliness al paişpelea? De mare excepţie! Cuvântul de deschidere îl va avea Vadim, pun pariu! Iar Holliness am înţeles că va suferi cea de-a cinşpea transmutaţie într-un trup de femeie. Avem voie la 3 încercări, ca să ghicim cine şi-ar dori un spirit de Dalai Lama în carcasă?
De ce o tot invitati pe basista aia tampita de TATOIU ???…
Nu stie decat sa jigneasca si sa spuna prostii …
Chiar ati ramas numai in ” madam cosmetice ” care ii ia pe toti peste picior ???
Recentele discutii de la Sinteza Zilei si acest post, ne ajuta sa constientizam prapastia tot mai mare care se casca undeva la cativa pasi mai departe.
Nu e problema ca va faceti tandari viitoarea cariera politica, care sunt convins ca nu va tenteaza dar injectia asta cu adevar, cat o fi el de dureros si amar, este printre lucrurile putine si veritabile care au mai ramas.
PS – Vreo parere despre interceptarea postata ieri de Tudor Chirila pe blogul personal?
CNA-dl,ONISEI este un personaj vesel,cei din minister nu l-au uitat (Ministerul Culturii), a manipulat, a mintit, a produs ilegalitati (vezi cazul Constanda-Bordei -unde a semnat si ca ministru si ca secretar de stat),a hartuit (prin comisia de disciplina) ,e drept ca a primit si doua palme din partea doamnei Musca, deci , per total, un personaj viu, cu toate ca nu pare..
@evelics – ba pardon, da?!
Umbând hai-hui pe bloguri, am găsit la Marcus ceva pe tema protestului vostru:
“Badea & Ciutacu Versus CNA
Suparat pe libertate si visand la dictatura
Chiombu-si trase in ograda CNA pentru cenzura.
O cenzura selectiva pentru Badea si Ciutacu
Care-l bat zilnic cu vorba in speranta ca-l ia dracu.
Organ bun, platit regeste, format numai din ratati,
Jurnalisti respinsi de presa, erijati in mari jurati.
Ploua cu amenzi, diluviu, cum deschide Badea gura
Sau cand Victor, scriind Nuţica, foloseste tastatura.
Fara noima sau rusine, pe modelul comunist,
Vor tacere sa impuna pe-un scenariu securist.
La cate amenzi platira Mircea Badea si Ciutacu
Am putea iesi din criza far-a mai beli saracu’.
CNA-u-n mare forma a-nvatat bancul cu sapca
Urecheatu’ luand bataie, de golani fiind luat cu japca.
Au, n-au treaba ceneistii si-au luat tinta in vizor
Pe motiv de vorbe grele si pamflet la dictator.
Numai ca de la o vreme fiind satui de chelfaneala
Iepurii si-au luat o sapca si raspund dur la mardeala.
Fani, puhoi in toata tara, si-au atras in timp cu sacu’
Ce asteapta cu-ncordare un protest nasit de dracu’.
De-au vrut circ, circ o sa aiba, cu actori unu’ si unu’
De turbare, sus in dealu-i, va musca din pumni nebunu’.
Poate asa ii va veni mintea sa-nteleaga ce-i cu presa
Libera sa-si spuna of-ul, chit c-a lui este adresa.”
Cer scuze pentru cuvântul gresit:locuesc.Corect:locuiesc.Multumesc
Presupun ca mircea s-a intors de la comisie, deoarece blogul lui e blocat.
Presupun, de asemenea, ca dvs stiti ce-a facut pe-acolo, deci sa ne asteptam sa blocheze si blogul dvs.
Asteptam cu interes si-ntre timp, ca sa nu pierdem vremea, propun sa ne amintim ca maine mult iubitul si stimatul nostru carmaci isi serbeaza ziua de nastere si sa ne unim in cuget si-n simtiri pt a-i transmite pe toate caile posibile, omagiul nostru nestramutat si neostoit, cuprinsi de fiorul iubirii incomensurabile fata de realizarile, constiinta, capacitatile si inaltele sale calitati umane si profesionale, precum si pt a ne esprima fericirea si sentimentele de incredere si admiratie pt acest fiu genial al poporului, care ne conduce cu pricepere si afectiune, spre un viitor luminos si indestulat, in care atat noi cat si parintii si fiii nostri, vom fi multumiti si adanc satisfacuti! Sa-i transmitem cu ardoare, deci, marinarului, tot ce-i dorim, sa nu fim sfiosi si sa nu ni se para lipsit de importanta: in democratie, asa cum fiecare vot conteaza, si fiecare urare la aniversare, e importanta!
Am spus in repetate randuri si sustin aprecierea dumneavoastra “Poporul ăsta, majoritar iraţional şi iresponsabil, se poate mântui doar printr-o cruntă suferinţă”,pana nu murim nu avem cum sa ne nastem…Basescu trebuie lasat sa isi duca “opera” la finalizare…cred ca e un element al destinului…a devenit un mit al distrugerii iar miturile nu pot fi distruse decat de istorie…
Ramîn şi eu. Nedorind să enervez pe nimeni.
Doar din curiozitate.
Curiozităţile lui de ce, lui pentru ce, lui pentru cine, lui cui, lui cine, lui pînă cînd?
Care, sper eu, să nu fie retorice!
Măcar atît!
P.S. Dacă, prin absurd, mi se amînă ora la psihoterapeut şi dacă, tot prin absurd, nu mă angajează vreun angajator pînă atunci, o sa-mi fac drum prin faţă pe la CNA, marţi, la paisprezece p.m.!
din ghiarele cezarilor nu poţi ieşi decât mucenic iar cezarii niciodată nu caută mântuirea sclavilor ci pierzania săvârşită prin bir, robie, exil sau cel mai grav vărsare de sânge nevinovat care crede că luptă pentru o libertate pe care tot cezarii o fură şi o izbeliştesc după cum le este frivola fireşa lor trufie…
Sper ca martea viitoare sa nu fie trei ceasuri rele… Eu nu sunt cu superstitiile si dupa cum stiu nici, tu nici”taranu’ de Badea”,la altii ma gandeam.Sa dea Domnul sa fie intr-un ceas bun! Acum,ar fi fost minunat sa il ai si pe apostolul Mihail cu tine,ca doar este a doua zi…Doamne-ajuta!
Salve Victor, nu stiu daca i-ai vazut pe B Novac (circareasa)si pe Spânu ( nume predestinat)cum înfierau cu mânie proletara Antena3 si Realitatea.
Le taia limba-n sabii,nu alta…Spânu chiar a propus ca pe ecran sa stea ore in sir pe banda neagra un anume text, astfel incât sa se sature românul de atâta “democratie”si sa schimbe postul.Si uite asa, istoria se repeta si traim în déjà vu.Norocul nostru e, ca nu mor caii când vor câinii!Succes baieti pentru marti;veti fi si mai iubiti!
Bravo Marius,subscriu la comentariul tau despre Tatoiu, e nula si neavenita baba asta otravitoare.
De câte ori o vad – de fapt o vad zilnic pe posturi, ca e abonata – ma gândesc ca-si lasa matura in parcare, ca asta nu poate avea masina ci matura,ca asa au vrajitoarele.Dar când am vazut-o îmbracata in “carne”la nu stiu ce sindrofie, cu suncile atârnându-i din decolteu,îmi venea sa vomez, nu alta! Nu stiu de ce o chiama pe baba asta atomica .
Probabil o fi pe etnobotanice combinate cu alcool… pana si Hitler si-a creat intreaga “opera” pe amfetamine, devenind dependent!
Mugur Isarescu merita criticat! Omul asta a experimentat finante pe spatele romanilor. Cred ca este principalul vinovat de haosul creat pentru ca Basescu, nepriceput in toate, il vede ca pe Mesia. I se trage, probabil, din proasta guvernare a CDR ca si din putinatatea studiilor lui. De aceea investitiile, singurele care ne pot scoate din mlastina in care nu trebuia sa ajungem, au fost uitate. Nu suntem in zona EURO si puteam trece perioada asta fluierand.
“Economistii” nostri care sprijina FMI – am vazut un fel de contabil cu manecute, fost (parca) sef al grupului de control intr-o guvernare anterioara, care diviniza FMI- ar trebui sa mai citeasca. De exemplu, cartile laureatului Nobel pentru economie (2008). Ar fi aflat si ei ca FMI-ul a distrus toate tarile in care a ajuns, in Argentina ca si in Asia. Interesul lor nu e de a revigora tarile in impas. Nici nu le pasa daca e sau nu democratie.
Mircea daca am fi toti ca tine nu ajungea baselu presedinte si nici boc sluga lui si calaul nostru sa speram cavom scapa curind de ei si clica lor! nu conteaza cum.
URATA EMISIUNE ATI FACUT ASEARA[MA REFER LA SINTEZA ZILEI], TOTI ATI DAT CU BATA IN BALTA SI DUPA AIA V-ATI TRAS COPITE UNUL ALTUIA! APROAPE CA CE ATI FACUT VOI A FOST MAI IN BATJOCURA LUI ADRIAN PAUNESCU DACAT CE A FACUT TVR CARE A DIFUZAT AMERICAN NINJA 4!