Postez aici, daca va plictisiti ori va intereseaza viata si opera “Tonomatului cu ieuro”, interviul pe care l-am acordat revistei Trend, disponibila-n piata de profil in vreo cateva zile (momentan merge Firefox, la Explorer se blocheaza pagina, lua-l-ar dracu’). Daca-mi spunea cineva ca, la aproape 40 de ani, o sa ajung coperta de glossy, i-as fi replicat ca e pa cu capu’. Uite ca mi s-a intamplat…
– Cum vă simţiţi mai confortabil: punând întrebări sau dând răspunsuri?
– Sigur că e mai comod să dai răspunsuri, mai ales în calitate de comentator, nu de invitat politic, dar eu prefer să pun întrebări, chiar dacă asta presupune multă documentare.
– Se zice că, orice emisiune de televiziune ai face, joci un rol. Ce rol jucaţi la “Vorbe grele” şi ce rol la “Sinteza zilei”?
– Băiatul bun la “Vorbe grele” şi băiatul rău la “Sinteza zilei”. Băiatul rău sunt în mod natural. Până la urmă, lumea aşa m-a cunoscut, ca fiind unul dintre istericii lui Gâdea. Ăla vehementul, care face, drege, se ceartă cu toată lumea, dă şi-n stânga, dă şi-n dreapta, şi-n Băsescu, şi-n Tăriceanu… Când mi-am făcut propria emisiune, m-am gândit că e mai logic să las invitaţii să vorbească, iar telespectatorii să decidă.
– Altfel, rişti să nu-ţi mai vină în emisiune?
– Vin, nu-i o problemă, că politicienii români sunt bolnavi de apărut la televizor, iar majoritatea invitaţilor mei sunt politicieni. Problema ar fi, din punctul meu de vedere, dacă nu i-aş lăsa să vorbească, pentru că, într-o ţară de procurori, unul în plus sau în minus n-ajută la nimic.
– Turcescu a fost procuror, de asta „s-a înecat”?
– Robert, la origini, e un bun meseriaş, însă, după părerea mea, a degenerat rău de tot, culminând cu scandalul Orban, care i-a adus retragerea de pe post. Sigur, Robert şi-a jucat rolul şi şi l-a jucat bine o bună perioadă, dar eu nu vreau să fiu procuror în propria emisiune, eu m-am săturat de ţara în care toată lumea acuză. Zic că e mai decent să dialogăm, nu să ţipăm, să ne strigăm fiecare dreptatea noastră.
– Cât la sută e obrăznicie şi cât la sută curiozitate în întrebările dumneavoastră?
– Greu de făcut o proporţie! Dacă am curiozităţi sau revolte, vă asigur că sunt spontan. În principiu, oamenii publici din România au puţine secrete, deci e mai greu să ai curiozităţi, dacă nu scormoneşti în viaţa privată. Incisivităţile şi curiozităţile mele, însă, se opresc la uşa dormitorului invitatului.
– În emisiunile cu Oprescu şi cu Hrebenciuc aţi fost mult mai zâmbăreţ decât în altele, în care afişaţi, aşa, o duritate…
– Cu Sorin mă cunosc din 2005, deci de mult mai puţină vreme decât cu alte persoane publice. Dar între noi e chimie; ne placem reciproc, ne considerăm prieteni. Este o plăcere când vine Sorin în emisiune. În cazul lui Hrebenciuc, eram zâmbăreţ şi binedispus din mai multe motive. Viorel e un invitat scump la vedere, deci, pe de-o parte, eram bucuros că l-am convins să vină, pe de altă parte, el este omul tuturor discuţiilor, al tuturor negocierilor, deci cu Hrebenciuc dacă eşti ostil nu obţii nimic.
– Ce invitat a făcut cel mai mare rating la “Vorbe grele”?
– Oprescu. Şi nu când şi-a anunţat demisia din PSD şi candidatura, ci imediat după ce ziarul „Cotidianul” şi postul Realiatatea, preluând în cascadă, l-au făcut plagiator. Atunci am avut un Oprescu dezlănţuit, o fiară care se certa, în absenţă, cu duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, adevăraţi şi închipuiţi. A făcut spectacol.
– Cel mai incomod invitat?
– Probabil că mi-ar fi Traian Băsescu, dar continuă să refuze invitaţiile mele politicoase. Surprinzător, poate, cel mai greu de apucat a fost blândul şi blajinul nea Nicu Văcăroiu, pentru că, pe de-o parte, dă impresia de fragilitate, pe partea cealaltă dă impresia de o şmecherie dintr-asta naturală, foarte greu de gestionat ca relaţie invitat- moderator. M-am simţit, practic, în discuţia cu Nicu Văcăroiu, ca şi cum m-aş fi chinuit să prind un peşte dintr-o găleată plină cu apă. Tot timpul aveam impresia că mi-e la îndemână, dar se strecura, îmi scăpa printre degete.
– De ce spuneţi că sunteţi angajatul particular perfect?
– Pentru că n-am spirit antreprenorial. Pentru că n-am avut nici tentaţia, nici măcar curiozitatea de a-mi deschide propriul business. Îmi place să trăiesc bine, îmi place să fiu plătit bine, dar chestia asta să se întâmple într-o întreprindere în care să nu fiu eu patronul.
– I-aţi cerut vreodată lui Dan Voiculescu ceva şi nu v-a dat?
– Nu avem o relaţie de aşa natură încât să ajungem să ne cerem reciproc. Cu Dan Voiculescu am vorbit de trei ori în viaţă (direct, faţă în faţă) şi de vreo două ori la telefon, pe vremea când nu lucram la „Jurnalul Naţional”, ci la „Adevărul”. Partenerii mei sunt Marius Tucă (cu el am semnat contractul de muncă de la „Jurnalul”) şi Mihai Gâdea, directorul Antena 2. Nu am tentaţia de a le cere ceva. Eu nu cer nici măcar bani. Sunt de-acord cu suma care mi se oferă şi cu condiţiile, acept şi semnez. Nu sunt de acord, nu mă ţigănesc, nu negoiciez, nu mă târguiesc. Nu mai e un secret că Sorin Vîntu mi-a oferit de cinci ori cât câştig aici, la prima strigare. De ce nu am acceptat? Pentru că nu am fost dispus să-mi asum obiectivele pe care le dorea, într-un timp atât de scurt. O să râdeţi, cu Vîntu m-am văzut de mai multe ori în viaţă decât cu Voiculescu. Am fost şi la el acasă, am băut cafele împreună…
– Pe Mihai Gâdea aţi reuşit să-l scoateţi vreodată din sărite?
– Da’ cum să nu?! Şi el pe mine! Am avut şi perioade în care am fost certaţi. Nu există relaţie perfectă pe lumea asta. Dacă nu te cerţi din când în când, dacă nu te contrazici, nu există progres. De obicei, când sunt în relaţii mai reci cu Mihai, nu ne vedem o perioadă la “Sinteza zilei”. (râde)
– Când v-aţi prins că aveţi telefoanele ascultate?
– Şpăgi nu fac, nici prin telefon, nici altfel, ca să fiu şantajabil, la curve nu mă duc, ordinea socială n-o răstorn prin telefon, deci nu văd de ce-ar trebui să mă simt vânat. Dacă le face plăcere să-mi asculte convorbirile (şi pe cele cu Adrian Năstase, şi pe cele cu Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, şi pe cele cu doamna Udrea!), să fie iubiţi!
– Dacă e să dăm un verdict, cine s-a penibilizat mai tare în acest mandat: Băsescu sau Tăriceanu?
– Băsescu, dar nici Tăriceanu nu e departe. Tăriceanu măcar a avut puterea să-i reziste lui Băsescu. Să rezişti patru ani, în condiţiile în care se dă zi de zi în tine, ca-ntr-un perete, e o performanţă. M-a surprins: nu-i dădeam mai mult de juma’ de an.
– Credeţi că a regretat vreo secundă preşedintele că v-a branduit “tonomatul cu euro”?
– Am mari dubii. Traian Băsescu nu e tipul regretelor. E un tip spontan (sau, mă rog, suficient de spontan, că nu e nici Băsescu atât de spontan pe cât lasă să se întrevadă), care dă cu goarna şi nu regretă. Băsescu a jignit, a acuzat în stânga şi-n dreapta, a terminat o grămadă de oameni politici, începând cu Petre Roman. Era să-l termine şi pe Adrian Năstase, nu văd de ce s-ar împiedica de mine.
– Ce le spuneţi celor care vă acuză că sunteţi într-o relaţie de obedienţă oarbă cu Năstase şi cu Oprescu, nicidecum în una de prietenie?
– Că sunt tâmpiţi. De ce să-i fiu obedient lui Năstase? Pentru că, în treisprezece ani de când ne cunoaştem nu am avut niciun beneficiu de pe urma faptului că ne cunoaştem? Sau că, trei ani, cât a fost premier, iar eu consilier într-unul dintre ministerele din subordinea lui, n-a ştiut să dea o cafea? Eu i-am oferit lui Năstase posibilitatea să vorbească, în momentul în care i se închiseseră toate porţile, iar numele lui era pronunţat numai în contextul declanşării unor noi şi noi dosare penale, percheziţii etc. Aceeaşi oportunitate, aceeaşi “cafea” i-am oferit-o şi lui Oprescu, i-o voi oferi şi lui Băsescu când va fi nevoie.
– V-amintiţi cum v-aţi cucerit soţia?
– Da, dar n-a fost un coup de foudre. Am devenit colegi, în ’92, prin anul trei de facultate (eu repetând un an, din voinţă proprie şi dintr-o decepţie sentimentală), iar în ’95 ne-am căsătorit (apropo, “repetentul care dă lecţii profesorilor”, când s-a cunoscut cu nevastă-sa avea numai note de 5 şi de 6, iar, de terminat, a terminat-o ca bursier). La început nu a putut să mă suporte, lucru pe care îl recunoaşte lejer şi-acum, dar uite că m-a luat de bărbat. Nici măcar n-am cerut-o de nevastă. Foarte natural ne-am pus problema căsătoriei, în condiţiile în care eu nu o cerusem de nevastă, iar ea nu acceptase.
– Băgam mâna în foc că nu prea le aveaţi cu gagicile…
– Ba le-aveam, dar, în general, sunt destul de statornic. Am avut multe prietene (majoritatea frumuşele, după standardele sociale acceptate astăzi, gagici mişto – zic prietenii mei din copilărie şi de astăzi), însă, în general, când aveam o prietenă, aveam o prietenă, nu mergeam pe mai multe fronturi.
– Cine e mai periculos: burlacul convins sau familistul înduplecat?
– Cred că bărbatul însurat căruia îi ia Dumnezeu minţile la un moment dat. Se tot vorbeşte despre criza bărbatului de la 40 de ani. Mă gândesc cu groază că mai am un an jumate şi fac 40. Sper să nu-mi ia Dumnezeu minţile… Până acum, m-am păstrat bine.
Victor Ciutacu despre…
Mircea Badea: Caracter. Un tip pe care te poţi baza în momentele grele ale vieţii. Refuză el să se maturizeze, dar are suflet, are curaj şi dorinţa spontană de a fi alături de cei pe care îi consideră apropiaţi. Mi-a demonstrat-o cu vârf şi îndesat în momentul faimos al tonomatelor, când alţii nu ştiau pe unde să se ascundă, iar el a fost primul care a reacţionat la adresa lui Traian Băsescu.
Elena Udrea: O uşoară impostoare, pentru că nu e nici pe departe avocata de succes care se dă. Nu face parte din femeile dorite de mine, fizic vorbind. Mă distrează când îi aud pe ăştia cu sex-simbolul Udrea. În ţara în care Traian Băsescu poate să fie preşedinte, apreciat şi adulat de intelectuali, Elena Udrea poate să fie lejer politician de succes.
Robert Turcescu: Ziarist bun, ambiţios şi cu ceva condei, la un moment dat. Multă vreme, foarte bun, dar, pe urmă, cred că a devenit robul banilor, al celebrităţii; s-a stricat ceva.
Mihai Tatulici: UTC-istul meu preferat. Supravieţuitorul. Tatulici e un miracol al supravieţuirii, o revelaţie neplăcută.
@Nea Victore,
Ca l-ai mai suparat pe Zeus din cand in cand, e mizilic, dar acum, ca aparusi pe coperta, ti-ai pus toate divele-n cap ca ala era locul lor… :)))
Subscriu la Cetateanu’ : pai sa le iei locul Nuticilor de succesuri ?
Ce sa zic!Un interviu prin care ai dezvaluit destul de multe dintre afinitatile tale.Suntem cam aceeasi generatie si imi place sa cred ca sunt multi ca noi,dar nu au curajul sa spuna ceea ce gandesc.Poate vom fi noi cei care va aduce adevarata schimbare a societatii!
Intotdeuna am admirat oamenii-inteligenti,joviali,obiectivi si spontani.
Cui Doamne iarta-ma nu-i place de Mircea Badea,Oprescu,Hrebenciuc,Nastase?!Eu i-as asculta… ore intregi!
În sfârşti, o dovadă clară de echilibru. În felul ăsta, cel puţin pentru mine, eşti mai frecventabil faţă de excesele de la Sinteza Zilei.
Felicitari!
Cit despre groaza de 40 de ani, aminati-o pentru 50-55 de ani.Poate pina atunci se va mai prelungi ,poate ,spre 60 de ani.
Si inca ceva:barbatii consrtuiti pe principii morale solide , care se respecta, care sint realisti, e greu de presupus ca o vor lua razna.
Foarte bun interviul. Raspunsurile sint ale unui om care stie cine e si care nici nu vrea sa para altfel decit este.
Relativ interesante interviurile… insa cu ceva obiectii ( de imagine…) Nici domnia voastra nici Domnul Mircea Badea, nu dati bine in pozele si textele din reviste… Pe TV e alt ceva, se observa spontaneitatea, incisivitatea, mimica, retorica… aste lucruri va fac placuti si urmariti de oameni relativ intregi la minte si care mai au cat de cat o pozitie bipeda. Presa scrisa e prea statica, prea din topor, prea superficiala si prea colorata… Cu tot respectul, ramaneti la ceace stiti a face mai de apreciat, mai de efect, mai competitiv… inscrisurile, daca nu se gasesc in vreun roman bine documentat si emotionant pana la lacrimi ori vreo poezie geniala, raman doar niste pete de cerneala pe albul imaculat al perfectiunii… fara fond… fara forma…
Cu respect!
Simpatici! Şi cel cu întrebările şi cel cu răspunsurile. 🙂 Bine că ni l-aţi pus la dispoziţie că, la preţul revistei… nu aveam şanse să citesc.
Foarte frumos! Felicitări! 🙂
Buna seara d-le Ciutacu,
FELICITARI! E un interviu care imi place foarte mult:sunteti exact asa cum v-am intuit.Convingerile,principiile,construirea Dvs.morala , verticalitatea, sunt cred eu si valabile pentru mine si ma bucur;desi eu am trecut de mult de 40 de ani, prin multe bucurii,dar si necazuri,va asigur ca daca aveti sufletul tanar,cum il simt eu,veti depasi fara sa stiti pragul de 40,50,60,…,ani.Eu nu simt oarecum anii,desi greu ma “insurubez” dimineata cand ma trezesc.Stiti Dvs. cu ce ma lupt eu,dar ma bucura fiecare zi cand deschid ochii,vad lumina,vad din nou viata si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat inca o zi .
Regret ca in micul meu orasel n-am vazut niciodata revista “Trend”,ca o cumparam,dar am copiat articolul.Ei,poate ne vom intalni vreodata si va cer un autograf pe una din frumoasele fotografii!
Va doresc numai bine,o viata fericita in familie si sa evoluati,ca structura cum sunteti acum.
Cu respect si pretuire,
IoanaP
Da, are dreptate didi, asa este, nu vi se potriveste aparitia in reviste, de asta aveam si eu o senzatie ciudata apropo de mircelu si, mai nou, de dvs. Asta nu inseamna sa nu mai apareti, dimpotriva, si va marturisesc ca nimic din ceea ce-ati declarat nu m-a surprins, asa v-am perceput si eu. In privinta micilor frecusuri cu dl gadea, eu le simteam ca fiind cu dl stan, dar astea-s fleacuri. Important e ca fiecare aparitie a dvs in oricare dintre emisiuni este remarcabila si noi o asteptam si o gustam. Felicitari pt interviu si – de ce nu?! – pt fotografii, in care sunteti tare ferches si plin de prestanta!
Un interviu in nota dvs pe alocuri foarte agreabil mai ales acele caracterizari pe care le ati facut.
Interesant interviu, reusim sa va cunoastem si alfel. Aceeasi compatibilitate pentru Oprescu iar pentru d-na Udrea, incercati sa v-o imaginati cu nuanta parului natural.E comuna si o spun fara rautate.
Ati facut un pariu pentru Sandru.Eu asi face un pariu cu d-na Udrea.A reusit sa enerveze atat de mult bucurestenii cu parcarile Dalli, incat si la Plescoi ar fi avut mai mult succes.
Hehe..tare asta cu Tatulici.Recunosc ca mi-e indiferent personajul, doar ca….nu cred ca e mircol, cred ca e o abilitate.Abilitatea de a supravietui pe o piata media intr-o continua schimbare.Mi-aduce aminte de domnul Dinica in Filantropica “mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana. Se pare ca Dl. Tatulici are multe povesti in buzunar.
Cerere:
Stimate domnule director,
Va rog sa aprobati comentariul de mai jos.
Traiasca lupta pentru pace!
don giovanni
Comentariu:
Imi face o deosebita placere sa stric armonia sicophantica intre Ciutacu si admiratorii sai de pe blog, dar referitor la chimia cu Oprescu as intreba urmatoarele: ce a facut pana acum primarul Oprescu, ceva tangibil, vreo strada asfaltata, vreo canalizare, ceva…? Cand va face ceva efectiv, in afara de vorbe de ‘baiat’? Rectificare: primarul Oprescu s-a apucat din vara sa refaca pasajul Universitatii. Au trecut deci vreo 4 luni. Este vreo speranta sa fie terminat pana la primavara? (vrobim totusi doar de vreo mie de m2). Intrebare in stil ciutacesc dar pe ‘invers’ (adica, precum l-ar intreba Ciutacu pe Videanu daca asta ar mai fi primar): a cui a fost ideea sa fie pusa gresie lucioasa in pasaj? Cand va fi umezeala pe jos cine din primarie va plati fracturile patinatorilor fara voie? Pentru ce medici ortopezi este ‘montata’ afacerea gresiei lucioase din pasaj? Cine a importat gresia lucioasa si cat a fost comisionul?
Si in final, ‘pour la bonne bouche’: este o incantare sa mergi cu masina pe Splai, pe Stirbei Voda, pe Mosilor, prin pasajul Obor, pe Calea Floreasca, si pe multe alte artere refacute de primarul Videanu: asfalt super, borduri impecabile, intr-un cuvant, artere occidentale! Pe cand macar vreo alee suspendata?
hai ca esti tare acum.
dupa 40 de ani te duci. sau nu. fiecare cum se pastreaza.
Domnule Ciutacu! Ma faci sa raz! Is atat de contrariat de raspunsuri ca nici nu mai stiu la ce sa raspund!!! Si mai am o contrariere… da’ aia e alta traba! Problema e ca esti credibil! Printre putinii din ziua de azi. Ca moaca?!! Chiar arati bine!!!, as zice chiar ca, din anumite unghiuri pozat, ai putea emite pretentii pentru aparitia in alte publicatii. Fruntea inalta te cam deconspira ce’i drept. In rest? Sanatate si grija de 40 de ani! Sa fii respectat mai ‘nainte. Ca iubit esti, destul.
@don giovanni matale pentru cine prestezi? chiar nu vi s-a facut rau de cite mizerii mincati?
@ mihaela
giovanni este profitorul celor 8 ani de PDL la primaria capitalei, basescu si videanu, al asfaltului din care imbuca, schimbat de doua ori pe an (vezi popa nann), al bordurilor pe care si le trage in cap, de tristete ca nu mai face milioane euro pe spatele bucurestenilor.
giovanni, e greu somer? nu te angajeaza si pe tine negoita, cum a angajat jumatate din clientela functionareasca a PMB?
pe langa borduri si asfalt, un oras are nevoie de foarte multe lucruri. sau tu iti traiesti viata in rulota?
cand te gandesti caastia de la PDL vor sa guverneze tara… sa puna borduri si asfalt in continuare…
Victore,
Mai taci dracului din gura si lasa invitatii sa vorbeasca. Daca nu poti, fa-ti emisiune ca Badea si vorbeste singur. Nu mai purta oameni pe drumuri ca sa te vada pe tine vorbind.
Taci!
Adevarul este ca, total pe langa subiect dar in preajma lui giovanni, de fiecare data cand trec prin pasajul de la Universitate ma intreb fix acelasi lucru: cine a avut fantastica idee de a pune gresie lucioasa pe jos? Frate, nici in casa n-am pus asa ceva, ca stiam ca voi patina ca rata dezorientata, iesind din baie lipaind pentru ca mi-am uitat papucii, sau pentru ca pur si simplu nu-mi place sa-mi indes piciorul ud intr-o bucata de plastic sau panza. Io daca mi-o iau pe gresia aia la iarna sau cand dau ploile, dau primaria in judecata 😐 (sau macar visez putin la asta). Chiar nu pot pricepe ce naiba au avut intre urechi… E o porcarie totala.
Pe de alta parte, a fost ok interviul- mi-au placut raspunsurile directe- fara eschive sau fandoseli. Eu nu prea cumpar/citesc revistele care apar pe piata. Nu-mi plac.
@ana: cand o sa ma intereseze parerea ta, o sa te chem la concurs pentru un post de producatoare; da’ nu azi
@don giovani
Ti se pare ca Oprescu e luat pe buletin la Ciutacu de-l intrebi pe el? Megi la sursa ca esti aproape…
@Victor
Felicitari! Mi-a placut.
Arogant esti, ai dreptate, uneori chiar definitia… esti bun, asa cum spui insa mai ai si “accidente”…intotdeauna este loc si de mai bine iar in cazul tau resursele se pare ca sunt nelimitate.Imi plac vorbele grele si le savurez cit de des pot, mai ales ca nu ingrasa ci tonifica.Numai de bine!
Dragilor, n-am nimic impotriva (cum as putea avea?) sa il iubiti pe Oprescu si sa il urati pe Videanu. Banuind insa ca locuiti in acelasi oras (este vorba de Bucuresti) va repet intrebarea, profitind de chimia (corect era chimismul, dar, deh, ziaristu’/analistu’roman…) intre domnii Ciutacu si Oprescu: cand vom putea vedea ceva din calitatile manageriale ale doctorului primar Oprescu? Nu imi spuneti de pietele volante (ce mizerie: sa faci piata de gogosari si de castraveciori in fata Academiei Militare si a Monumentului Eroilor, dar asta e primaru’ si astia-s generalii romani…), iar de Pasajul de la Universitate mi-e frica sa mai pomenesc cand ma gandesc la zloata de peste doua saptamani…
Despre Videanu: nimeni nu este etern si de neinlocuit si nici Videanu nu este un geniu al managementului urban. DAR: a lasat in urma niste lucruri tangibile care au schimbat fata locurilor, inclusiv bordurile. Daca vi se pare asa de criminala schimbarea bordurilor, mergeti va rog in centru, pe bulevard vizavi de Scala si de Sala Dalles, unde nu au fost schimbate bordurile. Desigur veti fi multumiti de aspectul mizerabil al bordurilor si al asfaltului. Eu nu, si ma intreb de ce dracu’ nu le-a schimbat Videanu si pe alea? (vedeti, recunosc, a avut si lipsuri…)
Domnu’ Ciutacu, schimba domne’ce e de schimbat in setari, sa nu mai apara ora postarii comentariilor conform orei Moscovei (GMT+3)…
Eh, ai facut-o si p-asta! Si-a iesit misteaux 🙂
don giovani, ce crezi ca se pot face in 4 luni de te iei de Oprescu? Sa vorbim peste 4 ani cand ii va expira mandatul. intrebarea asta ce a facut Oprescu este stupida. o puneti de parca Oprescu ar fi de 4 ani la primarie. Voi uitati esentialul. Primaria Bucuresti a fost condusa 8 ani de PD. Mare lucru ca in opt ani s-au asfaltat si pus borduri pe 4 bulevarde? Asta e realizarea? sa il intrebam pe Oprescu peste 4 Mare e gradina ta doamne…
PS Se spune ca bordurile scoase de primarul Videanu au fost cumparate de municpalitatea Vinei pentru caliatea lor deosebita.
Ale noastre se sfarama dupa 6 luni. De ce le-om fi inlocuit?
Acu e adevarat ca saracu Videanu a castigat numai un MILION de Euro din contracte fiantate din bani publici.
Pe cand o emisiune tu cu Mircea Badea si… Teo? 🙂
@plodu: probabil ca niciodata; sau, cel putin, nu cu mine in studio.
@don giovani: la mine pe blog, daca-mi face placere, setez ceasul, fara nici o apasare, pe ora Beijingului sau a Hanoiului.
@everybody: don giovani e liber sa-i ceara lui Oprescu sa faca in 4 luni ce n-au facut, la un loc, Basescu si Videanu in 8 ani. iar Sorin e dator sa raspunda electoratului, ca d-aia s-a ales primar general.
@plopucupere: bulshit, “se spune ca…”; nu vreau sa astept 4 ani, vad ca dupa 4 luni nu a facut nimic si nici nu da semne (in afara de caterinci de baiat de baiat, castraveti volanti, videochat-uri cu babe si internet wireless care nu merge neam). In plus, Dv. scrieti suparator de agramat (o fi de la enervare, va prezint scuze!
@Victor Ciutacu: nu ma intereseaza “greaua mostenire”, in schimb ma intereseaza ca doctorul primar Oprescu nu are un proiect, nu da semne ca ar sti cum sa “faca” un proiect, si, in general, si-a pus o palarie prea mare…
@Victor Ciutacu: in legatura cu ora, desigur, “eu l-am facut(pe blog), eu il omor cum vrea muschii mei!” Doar ca mi-am marturisit o deruta cauzata de ora aiurea, da’ am inteles ca a fost pusa asa, la ‘sto.
@don giovani: d-aia s-a inventat votul. numai nea Traian nu pricepe asta. eu am asteptat 8 ani sa miste ceva PD in Bucuresti. mai am rabdare.
@Victor Ciutacu: giovanni, cu 2 n, please…
Domnule Ciutacu, va admir si urmaresc emisiunea d.stra
Dupa parerea mea, imberb sau nu, imatur sau impovarat de munca si probleme, Mircea Badea RULES … Este cred singurul (ne)jurnalist din media care nu a mancat vreodata cacat… nici macar nu miroase a cacat iar “stropeala” sau “manjirea” pe care, uneori, o incearca unii nu prea are aderenta pe imagine sa … Daca ma gandesc bine, fara sa ma acuzati de patetism, dl Mircea Badea reprezinta una dintre ultimele noastre sperante … Sa-i dea D-zeu sanatate !
P.S. Sorin Oprescu nu-mi place… Este un T. Basescu dar mult mai gretzos … Mi se pare imbatranit in rele… Umflat cu pompa de media, ca un iepure pe care vrei sa-l belesti dupa ce l-ai impuscat, sustinut de niste persoane si institutii cvasi-confidentiale care pe mine ma sperie si ma duc cu gandul la Securitatea noastra cea de toate zilele … Securitatea, macar este a noastra…
Nu stiu ce chimie este intre dl Ciutacu si dl Oprescu dar imi amintesc ca v-a promis solemn, uitandu-se in cei 4 ochi ai dvs., de 2 ori pare-mi-se, ca va ramane Primar General… Daca nu va fi asa sper ca va veti transforma chimia in H2SO4… Sa se termine odata si cu vrajala asta…
Sa inteleg ca numai Adi Neamu si cu Joe Olteanu’ au reusit sa termine facultatea fara sa “calce stramb” ?
Victore… tu cand dai in stanga si-n dreapta… dai in Basescu si Tariceanu?!
Pai dai numa in dreapta….
In stanga… nu te bagi… Mai mult… ii ridici la cer
Domnule Ciutacu nu-l mai lasati pe “2n” sa posteze ca nu se pricepe la “chimie”! Si de osanale m-am saturat, d-aia imi place blogul dvs.
Iar centrul Vienei nu are borduri schimbate proaspat si-i asa de frumos!
cine orice ar zice sunt cativa jurnalisti care au doua clase peste restul.unul dintre ei este victor ciutacu.
Puteti astepta si “20 de ani”, pentru cä… el/ei=PD-L, reprezintä “stupid people !”, de la Brucan citire.
@don giovanni
Nu vreau sa fiu malitios dar unde erai frate cand au imbracat astia Statuia din 13 Septembrie cu Vuitoane? ca acum vad ca te deranjeaja teribil piata volanta de la Academia Militara.
Cu ce m-a incalzit faptul ca timp de 8 ani unii au avut proiecte? ai vazut macar unul finalizat? cu exceptia bordurilor, se-ntelege. In 8 ani nu s-a intamplat nimic deosebit in orasul asta. Aceeasi mizerie, aceleasi lucrari, aceleasi gropi. Si din ce in ce mai mare aglomeratie. Atat. Si stai fara grija, ca-i vine randul si primarului Oprescu. Daca nu face nimic, il punem si pe el la “insectar” dar nu cred ca-i vor placea foarte tare “colegii” de panou: Halaicu, Basescu, Videanu. Naspa rau.
interesant interviul …him ..dar si coperta,de ce nu?
De criza,aia,dupa patruzeci nu scapi,indiferent ce ti-ar spune orice cucoana de pe aici.Interesant va fi cum se va manifesta,nu este vreo regula.
Chiar daca nimeni nu mi-a cerut parerea,nu m-a intrebat,ramin la parerea ca cel mai “tare”invitat”cea mai tare editie a fost cea cu domnul Lese !
Foarte interesanta stirea despre dl.Vacaroiu,nu ma asteptam.Iata de ce a rezistat atit..si mai rezista.
Amin.
Super interesant interviul, desi lucrurile astea le stiam si inainte…fiind fani ciutacu :).
Mult succes.
@don giovanni
E cam plin netu` de corectori gramaticali. Uite , si eu sunt azi unul, nu de alta da m`ai molipsit, corctezi cu atata patos pe toata lumea incat ma simt prins in hora :))
“Oprescu nu are un proiect, nu da semne ca ar sti cum sa “faca” un proiect, si,”
Nu se pune virgula inainte de “si”, in rest.. sanatate la neamuri.
Nene Ciutacule, ai dreptate cu multe, da’ aia cu gagicile din tinerete nu prea o cred… N-ai figura de fatal, ce sa mai! Insa am mai vazut intelectuali d’astia, de cadeau gagicile ca mustele, oi fi si mata in categoria aia.
Off topic
Tariceanu Calin zicea ca sunteti “scursori ale societatii care debiteaza tot felul de enormitati”, Abia astept sa vad cum o sa-i dea Stan cu laptopul in cap, cum, negru de suparare de afrontul adus, dvs d-le ciutacu o sa-i trageti un perdaf la Sinteza Zilei, ca parca “scursori ale societatii”este mai urat dect “tonomate”. Sau nu e voie de la viitorul presedinte interimar sa baliti pe subiectul asta?…………..ati ales bine stapanii
Daca nu deranjez…sa-mi explice si mie cineva ce inseamna “lucruri tangibile”!!! E atat de nou si inedit termenul ca…
o fi oprescu simpatic dar , daca ii adevarat cu gresia lucioasa va avea probleme ( media de abia asteapta si nu iarta )solutia rapida ar fi sa-i traga la raspundere urgent pe cei implicati ,altfel el va fii tapul ispasitor . Interviu bun , macar ca nu cred ca nu ai spirit antreprenorial dupa atatia ani , poate curaj
1
mama si ce poza mare ai… o sa te recunoasca toata lumea, nu mai ai scapare 🙂 pana acum daca te plimbai pe Beler nu te deranja nimeni dar acum ca ai luat coperta o sa fii pe lista neagra acolo… 🙂 o cafea nu o sa mai poti bea in siguranta… te linseaza vedetele noastre de la coltul strazii… oricum, esti fotogenic si dupa ce Raduleasca cu pustiu ala au omorat presa in ultimele saptamani chiar e o realizare sa iesi pe coperta unei reviste din acea zona…
Mama, ce de-a rasini, nu se poate neam decat cu doi n, ca altfel sa sfarama bordurile la scala si ne apuca rusinea ca avem ceva de care sa ne rusinam pe plan european.Pun pariu ca de fapt don giovani e adriean, s-a adunat de pe coasta lu’ azor, ca in noiembrie cuperoza se resimte pe riviera! Ca cine altcineva sa-i ia apararea celui mai catastrofic primar din istoria capitalei?! Nici macar ai lui, din pedeleu, n-au mers atat de departe cu tupeul!Concluzia?! Don giovani se scrie adriean si n-are nevoie de doi n.
citacul pe cine simte premier?