Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Încă un an de împliniri măreţe :))

Încă un an de împliniri măreţe :))

UPDATE: Înregistrarea emisiunii

Pe 24 septembrie 2011 se face anul de la prima emisie Vorbe grele pe Antena 3. Şi voi sărbători cum ştiu eu, în felul meu, împreună cu un invitat la care acum 30 de ani mă uitam ca la un idol şi care acum mă onorează cu amiciţia lui. Dat fiind că nu am încă de gând să mă las, nu fac bilanţuri. Iar când mă voi lăsa ori voi fi anunţat (politicos au ba) că ţin degeaba ocupat spaţiul bilanţurile vor fi inutile şi patetice. Scriu doar că, la 90% procentaj de victorii în faţa concurenţei directe, care şi-a schimbat radical de vreo trei ori componenţa echipei care trebuia să-ntoarcă soarta meciului, orice comentariu e de prisos. Ba nu! Şi că decizia de a face săptămânal emisiunea asta, în formatul ăsta, fără măcar a-mi trece prin cap să încerc să mă cobor la menelismele şi meltenismele care inundă ecranele, a fost cea mai înţeleaptă decizie (şi, cu siguranţă, nu mă refer la aspectul financiar) din cariera mea. Am datoria să le mulţumesc încă o dată public Jenicăi Stănciulescu, Anielei Prunişoară şi Nadinei Câmpean, laolaltă cu ele tuturor celor care s-au intersectat cu Vorbe grele în ultimul an şi-i asigur pe toţi că voi rămâne la fel de ciufut şi greţos ca şi până acum.

Sorin Oprescu, Victor Ponta, Monica Iacob Ridzi,  Sorin Ovidiu Vântu, Emil Constantinescu, Crin Antonescu, Andrei Marga, Mircea Badea, Adrian Năstase, Bogdan Teodorescu, Cristian Preda, Alexandru Atanasiu, Mona Pivniceru, Grigore Leşe, Mircea Diaconu,  Adrian Cioroianu, Serghei Niculescu Mizil, Cristian Diaconescu, Victor Ciorbea, Daniel Marian Vanghelie, Alice Rotta, Tudor Gheorghe, Raluca Turcan, Mircea Geoană, Sorin Blejnar, Radu Mazăre, Ramona Mănescu, Norica Nicolai, Ioan Mircea Paşcu, Dan Puric, Iulian Iancu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Johnny Răducanu, Liviu Dragnea, Claudiu Săftoiu, Constantin Bălăceanu Stolnici, Mădălin Voicu, Dorel Vişan, Alin Teodorescu, Călin Georgescu, Mircea Albulescu, Nicolae Bacalbaşa…(lista rămâne deschisă)

Comentarii

comentarii

Similar Posts

105 thoughts on “Încă un an de împliniri măreţe :))

  1. Auzi vorba: “Acea Craiova a fost cea mai frumoasa echipa a fotbalului romanesc, o spune un dinamovist !” Parca stiam ca le mai ai cu fotbalul, ca mai cunosti fenomenul, nu esti un Badea2 pe subiect. Sau in perioada 85-89 ai fost plecat din tara, n-ai avut tv acolo (ca totusi finalele se transmiteau cam peste tot) si nici n-ai mai avut curiozitatea sa vezi wikipedia editiile din anii aia de CCE ?
    In fine, poate Olaianos te poate ajuta, emisiunea lui a dat de multe ori meciurile din acea perioada in care avdersarii echipei “mai putin frumoase” scoteau mingea din poarta ori in secunda 59, ori dupa 25-30 de pase facute in jumatatea lor.
    Deci, nu cred ca e doar chestie de gust.

  2. @Adi Critu: n-am chef de isterii si patriotisme locale de suporteri. am spus cea mai frumoasa, nu cea mai aureolata. si e parerea mea, pentru care nu simt nevoia sa-ti dau socoteala. capisci? daca atat ti-a ramas tie din emisiunea asta, sfatul meu e sa nu mai pierzi vremea a doua oara.

  3. Te-ai straduit mult pentru a face emisiunea digerabila. I-a lipsit din tonus tocmai din cauza ca invitatul a fost (ca de obicei), beat. Poate ca daca aveai emisiunea dupa-amiaza l-ai fi prins semi-treaz, dar la ora 22.00 era cu “jocu’ luat”.
    E trist cand vezi un asemenea talent nativ cum se duce de rapa din cauza unui viciu pacatos.
    Cam asta ar fi diferenta dintre Dobrin si Balaci pe de o parte si Hagi si Popescu pe de alta parte. Primii s-au innecat in alcool, in timp ce ultimii exemplificati de mine au tinut-o pe calea cat de cat strict sportiva si au realizat ceva in cariera.
    Sunt convins ca daca si Dobrin ar mai fi trait (D-zeu sa-l ierte!), tot la fel de ‘ofticat’ ar fi fost ca si Balaci. Si pe buna dreptate. Ambii au avut talent cat caru’ si acum unu e la 2 metri in pamant (tot din cauza bauturii), iar celalalt se intreaba cu suspin in glas cum ar fi fost sa joace la Milan sau Fiorentina.
    Am observat cum s-a abtinut Balaci la a-l numi si pe Hagi printre marii sportivi Romani. A spus Nastase, Nadia, Patzaichin si atat. A evitat sa-l numeasca pe “Rege” poate pentru ca spre exemplu Dobrin nu era poreclit “Rege” ci “Doi ochi albastri” (cunoscatorii stiu de ce). Din pacate nu stiu ce porecle avea si Balaci, dar ma indoiesc ca erau sinonime ale regalitatii. Presupun ca poreclele sale tot din domeniul bahic proveneau…
    Eu incerc sa privesc situatia lor cu o oarecare detasare, mai ales ca nu sunt singurele cazuri din lume. Un bun exemplu este chiar mai marele Maradona, care in afara talentului urias pe care-l avea cand intra pe terenul de fotbal, dovedea acelasi talent cand era vorba de pudrat nasu’ sau intepat cu acu’.
    Din punctul de vedere strict al microbistului, carierele sportive ale lui Balaci si Dobrin sunt precum un scenariu dramatic pus in scena din pacate in viata reala. E trist sa vezi cum ‘ard’ precum un fitil stricat unele genii care ar fi putut face inzecit mai mult decat au facut de fapt.
    Sportul nu este singurul domeniu in care vedem asta. Joplin, Baez, Hendrix, Morrison, Cobain sunt doar cateva nume ale unor cantareti despre care chiar cei contemporani cu ei spuneau ca sunt geniali. Presupun ca a fi genial aduce cu sine o automultumire care te impinge (sau poate mai bine zis lasa frau liber) catre excese de orice fel si doar cei care nu-s neaparat inzestrati de la mama natura muncesc pe branci pentru a reusi. Nu stiu… Nu-s eu in masura a judeca. Eu doar constat.

    P.S.: Tu nu esti vreun geniu in ale televizunii si nici nu s-au pus in genunchi trusturile media cand ai aparut tu pe ecra. Esti doar un nene care munceste pentru a realiza ceea ce si-a propus. Asa ca ma astept sa te vad mult timp de-acu incolo pe micul ecran, pentru ca daca ai fi fost de-a dreptu’ genial m-as astepta sa te vad peste 15-20 ani buhait de bautura, respirand greu si slobozind 10-20 cuvinte/minut in vreo emisiune de televiziune care la un eveniment special omagiaza marile legende ale trecutului media, pe sistemul “cat de mare a fost si ce departe ar fi putut ajunge, only if…” :).
    Inca odata La multi ani! si tine-o shot ata!…pardon, tot asha!..hic!

  4. La multi ani, domnule Ciutacu!
    Vreau sa aducem in discutie din nou legatura dintre firmele de paza si lumea interlopa. altfel legatura lor, sub protectia politiei, va fi din ce in ce mai stransa. Si o ne trezim ca sunt paznici la scoli sau alte institutii cei din Clanul sportivilor la Scorseze, sau altii asa cum s-a tot vazut. Si probabil vor fi folositi si mai abitir in alegeri

  5. @Catalin: din subiectivism sau rautate, habar n-am si nici nu ma priveste, ai scris, la adresa lui Ilie, niste porcarii si niste minciuni cat tine de mari. am stat mult sa ma gandesc daca iti aprob sau nu comentariul. cu toate astea, nu stiu ce m-a impins s-o fac. poate doar socul de a citi, proaspat trezit, asemenea mizerii si, in paralel, incercarea (probabil tardiva) de a pricepe cum poate un om sa emita atatea verdicte false. ma lasa rece analiza evident subiectiva, de suporter, a unor cariere desfasurate la peste 10 ani distanta. dar afirmatia ta ca Ilie ar fi venit luat in emisiune este realmente revoltatoare; si, alaturi de ea, banuiala ca eu as fi putut lasa un invitat afumat sa intre pe post la mine-n studio. nici macar Serghei Mizil, cat mi-e el mie de prieten, nu si-ar fi permis asa ceva cu mine si n-ar fi beneficiat vreodata de o asemenea indulgenta.

  6. Vis-a-vis de d-l Balaci: pe vremuri, in anii 70-80,
    mergeam cu familionul la meciuri si n-aveam greturi
    vis-a-vis de ce zise Catalin ori de ghiorlanii ce mesteca
    seminte si/sau dejectii pe stadion ori aiurea; nu locuiam in
    Craiova, dar ne impresionau Lung, Negrila, Tilihoi, Ticleanu,
    Geolgau, Beldeanu, Balaci, Cirtu, Camataru et company.
    In acei ultimi ani de comunism, sportul, cartile, teatrul,
    filmele, muzica (asa cenzurate cum erau), reprezentau
    singurele refugii.
    Referitor la ce zise d-l Balaci (trecerea la Dinamo)
    si datul afara din casa, e tipic romanesc.

    @Catalin,

    bre, de unde scoti compilatia asta de “vorbe” ?!
    mi se pare de prost-gust sa arunci cu rahat cind
    bati la usa lui “Iocan” ca sa cuvinti in “poiana”;
    mie-mi pare frustrare.

    “Automultumire” vis-a-vis de Hendrix si Jim(James) Morrison ?!
    LOL. Trasul pe nas, la masea sau in vena pleaca tocmai de la
    nemultumire, dorinta de se detasa de realitate, de cetele de
    bizoni (recte “inteligentii” oameni simpli plini de prejudecati),
    de o multime de alte lucruri si nu cred ca priveste.
    Singurul lucru important e aportul adus societatii.

    Mi se pare halucinant cum ii amesteci pe toti
    (din punct de vedere al viciilor) si cumva, te situezi
    plin de superioritate deasupra lor, desi din punct de
    vedere profesional am mari indoieli ca te poti compara
    cu ei.

    Mie nu-mi pasa daca marii artisti, sportivi, etc romani
    ori straini trag la masea, e irelevant;
    de ce ei ar trebui sa fie “fete-mari”, in conditiile
    in care o mare parte a poporului “le soarbe” la greu ?!
    Apropo, presiunea si stress-ul sint destul
    de mari cind ajungi in “stratosfera”.

    P.S. “la rigoare” (apropo de sinucideri), ai uitat sa le
    mentionezi pe Amy Winehouse, Marilyn Monroe si Madalina Manole.

  7. @Catalin-Cu ce usurinta judeci oamenii?Fiecare face ce vrea cu viata lui si,de obicei,fiecare plateste pe masura abuzurilor facute in viata.
    Dar,daca ai acuzat pe nedrept,fie si macar pe unul dintre cei enumerati de tine?Intransigenta ta aduce nu cea a lui Basescu,caruia ii put toti,desigur in afara pupincuristilor.
    Tu nu te-ai imbatat niciodata?Poate ar fi cazul sa o faci,iti scoti batul pe care il ai infipt in fund si te relaxezi!
    Prefer sa imi amintesc golul din lovitura libera al lui Balaci,din meciul cu Benfica(in poarta Bento).
    De asemenea,am avut norocul sa il vad jucind pe un mare talent,Chitaru,la apusul carierei de fotbalist juca la Foresta Falticeni.Un oras intreg ii stia pacatele,insa nu inceta sa il aplaude si sa fie incintat de cita meserie stia.In fiecare duminica,la ora 11,tribunele frematau,nestiind daca Chitaru e “disponibil” sau nu.Eu asta tin minte!

  8. Balaci,o placere sa-l asculti…Profund,sincer,simplu…Greutatile vietii nu l-au inrait,priveste cu detasare,nu cu ura in trecut,n-a uitat ce a iubit…Succesele nu l-au facut arogant.Felicitari!

  9. @Victor Ciutacu: Nu am aroganta de a crede ca ce am spus eu este adevarul absolut. Sunt doar parerile mele, formate mai mult ascultand discutiile dintre tatal meu cu prietenii si fratii lui, intrucat pe vremea aia eram doar un copil care nu urmarea sau intelegea prea bine fotbalul.
    Nu emit verdicte, dar nici nu pot sa nu constat anumite fapte concrete cu ajutorul carora sa-mi formez o opinie, cum ar fi:
    1) La fel cum Hagi si (probabil) Mutu au iesit din comun datorita talentului nativ, asa si Balaci si Dobrin (la timpul lor) au fost fotbalisti geniali, “dirijori” ai echipelor la care au evoluat;
    2) Mai putin asemanator cu Hagi, dar mai mult asemanator cu Mutu, si Dobrin si Balaci au cazut prada viciilor. Neexistand pe vremea aceea prafuri (slava Domnului), au recurs la alcool.
    Tinand cont de aceste fapte, eu ca suporter mi-am format intradevar o opinie subiectiva. Imi pare sincer rau ca in loc de o recunoastere oficiala Europeana sau de ce nu, mondiala, ajungem sa vorbim de ei doar aici la noi in barlog cu expresii de genul:”Frate, Balaci a fost genial, dar pacat ca n-a ajuns sa joace si la o echipa mai mare ca sa confirme.” (acelasi lucru fiind valabil si pentru Dobrin), ambii fiind curtati de cele mai bune echipe ale Europei. Stiu ca nu se putea pleca oficial afara pe vremea aia, dar daca vroiau cu adevarat si ii interesa stric latura sportiva (nu remy si tuica), ar fi putut ramane in strainatate dupa o deplasare cu echipa.
    Ce au avut in plus spre exemplu jucatori ca oportunistul de Gerg Muller sau mai apoi Klinsmann? Cu ce ar fi fost mai prejos Dobrin sau Balaci fata de Platini sau Baggio? Nu o spun cu rautate sau cu patima, o spun cu sincera parere de rau. Alte natiuni incearca sa scoata ce-i mai bun din valorile lor. Noi ne batem joc de ei (asta daca nu se ocupa ei insisi de lucrul asta) si ajungem dupa ani si ani sa vorbim la o bere “..ce-ar fi fost daca!?…”. Intr-o nota de amuzament am putea sa ne intrebam, imitand intrebarile copiilor “Cine bate, Batman sau Spiderman?”, “Ar fi fost mai bun Balaci sau Dobrin decat Hagi?” (raportat la timpul lor evident). Niciodata nu vom sti, dar un lucru e cert. Hagi n-a cazut patima vreunui viciu major (cel putin asa a parut), si-a vazut de joc si a ajuns sa acumuleze un palmares impresionant pentru un fotbalist Roman. Ca ne place sau nu, e cel mai bun dintre cei care au confirmat asteptarile, pentru ca multi se nasc “sperante”, dar asa si mor, sau se ofilesc in timp daca nu se tin strict de treaba.
    In legatura cu emisiunea ta, imi cer sincer scuze daca m-am inselat. Repet a fost o opinie personala, bazata doar pe cat de bine “citesc” eu oamenii. Am cunoscut alcoolici si stiu ca le trebuie “o jumate” pe zi doar ca sa-si ia jocu’. Ca sa fie ei insisi. Ca sa functioneze in paramentri ‘normali’. Daca n-a fost cazu’ si s-a abtinut doar ca sa vina ‘viu’ la tine in emisiune, mea culpa, dar de unde stateam eu, asa se vedea. Oricum una peste alta emisiunea a iesit mai mult decat o.k. dar spre deosebire de alte dati, s-a intamplat mai mult datorita tie (s-a vazut ca te-ai intrebuintat mai mult decat de obicei) si nu datorita invitatului.

  10. Te ascult acum pe A3,te felicit ca esti din nou pe faza.Cei de la posturile dedicate sportului dau in aceste momente orice altceva in afara de actiunea DNA.
    Sau stirea asta e pentru posturile de stiri politice,nu pentru cele de stiri sportive?

  11. @ソリン & bond-escu: As avea destule sa va raspund, dar ar insemna sa incepem un dialog si nu are sens pe un blog care este doar un loc de exprimat opinii, nu chat. Fara nici o urma de ranchiuna sau sarcasm ieftin, tin doar sa va spun ca am impresia ca ati inteles gresit ceea ce am vrut eu sa exprim. Dar pentru ca sunteti doi, iar eu doar unul, probabil ca n-am reusit eu sa exprim prea bine ceea ce gandesc, deci imi cer eu scuze :).

  12. @Catalin: vad ca insisti. nu-i vorba de pareri/opinii, ci de verdicte, n-o mai da cotita. ca sa fim extrem de concreti, tu sau tatal tau ati baut vreodata cu Ilie? l-ati vazut vreodata beat intr-un studio tv? daca nu, in ce calitate va permiteti sa aruncati cu noroi intr-un om?
    P.S. GerD, nu GerG.
    P.S. 2 Cati fotbalisti romani care, in varful carierei, au primit aprobare de la regimul comunist sa se transfere in Occident la marile echipe cunoasteti voi? Hagi si Popescu s-au transferat in 1990 la Real Madrid/PSV Eindhoven, adica imediat dupa caderea regimului comunist
    P.S. 3 Daca urmareai cu atentie emisiunea, vedeai ca nici nu s-a amintit despre comparatia ipotetica (si fortata) Dobrin-Balaci-Hagi
    P.S. 4 In masura in care insisti, cauta pe wikipedia si vezi cate meciuri (la minute-i si mai rau) a jucat Hagi, din total, la Real si Barcelona. s-ar putea sa fii neplacut surprins

  13. @Victor Ciutacu: In calitate de “opinie publica”. Un jucator de fotbal joaca in primul rand pentru el, dar ii este judecata cariera si comportamentul de catre opinia publica, din care eu, impreuna cu tatal meu, facem parte. Eu nu-s nici tribunal, nici comisie sportiva. Doar vad, aud si cunosc “ce se vorbeste”, iar folclorul din jurul lor (Balaci, Dobrin), oricat de inflorit ar fi de “gura lumii” are la baza un sambure de adevar. Nu am baut cu el si nu l-am vazut beat intr-un studio tv, dar nici n-a trebuit sa fur sau sa incalca Constitutia cu Basescu pentru a fi sigur ca el de fapt asta face. Nu-s genial dar nici prost in cap. Pot si singur sa alatur 1 langa 1 si sa-mi dea inevitabil 2. Nu arunc cu noroi in nimeni. Si eu am consumat regulamentar in anii facultatii si nu fac o lauda din asta, dar nici rusine nu-mi e. Nu inteleg de ce cuiva trebuie sa-i fie jena de ceea ce a facut sau face. Daca o persoana recurge la a face sau a nu face ceva anume la un moment dat in viata sau pe o perioada lunga de timp, isi asuma situatia si asta e. Nu e neaparat necesar sa se prefaca. Cat despre pareri sau opinii, este evident ca pentru mine sunt verdicte. Nu insa si pentru restul lumii. Nu incerc sa conving pe nimeni de ‘my side of the story’.

    P.S.: Corect. Gerd. Imi cer scuze pentru greseala.
    P.S.2: Asa e. Hagi si Popescu s-au bucurat de o oportunitate pe care cei de dinaintea lor nu au avut-o. Insa, dupa cum chiar Balaci a spus-o, semnase deja cu Milan (din cate am inteles era un acord formal), el urmand doar sa ‘fuga’ in orice fel ar fi putut, din regimul comunist. Spre exemplu Nadia, a fugit fara nici un fel de semnatura sau acord cu cineva. Avand in vedere ca ma depaseste subiectul, nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat asta pentru orice alt Roman, pentru ca isi lasa familia in urma, suferind atrocitatile Securitatii care ar fi facut presiuni enorme pe cei ramasi in tara, deci nu pot sa-mi dau eu cu presupusul in legatura cu asa ceva. Fiecare a stiut mai bine pentru sine ce are de facut. Unii s-au riscat si au plecat cum au putut, altii au ramas si si-au innecat, sau nu, amarul.

  14. @Catalin, ai dreptate. N-are rost sa-ti raspund.
    Odata ce-ai dat cu bîta-n balta debitind acele
    enormitati, cam greu acum sa mai dregi busuiocul.

    P.S. nu poza in victima, nu ti se potriveste.

  15. Ok, poti sa spui ca si Unirea Urziceni e “cea mai frumoasa echipa”, gusturile nu se discuta, dar un om care se declara cunoscator int-ale fotbalului si care a prins niste vremuri poate sa aiba si gusturi mai bune, pentru ca sigur-sigur au existat si optiuni mai bune.
    Cat despre emisiunile d-tale, recunosc, ma uit la cele in care nu te bati pe burta si te tutuiesti ca la coltul blocului cu : “Sorine, hai bah Sorine! ” sau ca cele cu Vanghelie, din care razbatea o amicitie (poate si o complicitate ?) dubioasa. Ma uit si apreciez emisiunile in care moderatorul il pune in dificultate pe invitatul care are multa putere si bani pe mana (ca cea cu Blejnar, partial si cea cu Turcan), nu cele din care reiese ca ziaristul si politicianul isi dau coate de sute de ori in spatele camerei.
    D-aia il si apreciez pe Badea, conforum “fisei postului” nu se tutuie cu nimeni, n-are amicitii din nicio gasca politica, iar conversatiile private (atatea cate sunt) cu un Hrebenciuc,Geoana sau Cocos la face publice.

  16. Nu sunt eu cea mai potrivită să opinez despre fotbal. Ştiu însă ce “isprăvi” făcea Universitatea Craiova la începutul anilor ’80, datorită profesorului meu de chimie din şcoala generală. Am urmărit cu toată clasa, în laboratorul de chimie ( sic! ), cum i s-a curmat un vis frumos Universităţii Craiova, în meciul cu Kaiserslautern. Toţi am ieşit de acolo de parcă eram bătuţi, atât ne însufleţise proful!

    Aş minţi dacă aş spune că am aşteptat emisiunea cu nerăbdare. Asta pentru că subiectul mă cam lasă rece, în general. Noi nu mai avem fotbal şi am tras deja concluzia că nu merită să-mi mai fac iluzii. Dar…am stat şi l-am ascultat pe Balaci vorbind, tocmai pentru că ( şi ) el e altceva decât mizeria cotidiană. Voi vedea şi asculta cu interes pe oricine care vine dintr-o societate, din păcate, apusă, una cât de cât normală, care-şi respecta adevăratele valori.

  17. @Adi Critu: iarta-ma ca nu reusesc sa ma ridic la inaltimea asteptarilor si gusturilor tale, da’ poate ma lamuresti si pe mine trei lucruri.
    1. complicitate la ce?
    2. cand a avut Badea vreo conversatie cu Cocos pe care s-o faca publica?
    3. unde ai gasit tu fisa aia a postului unde scrie ca trebuie sa versi pe post ce vorbesti in privat?
    @Catalin: a declama ca cineva umbla beat prin televizoare e o afirmatie, nu o opinie. “opinia publica” din care te revendici nu ar trebui, daca ar avea bun simt, sa emita verdicte de tipul “ala vine beat la emisiuni” (si sa te mai si dai cunoscator in programul de consum al omului) doar fiindca gura targului spune ca, odata, candva, cineva a baut unul sau mai multe sprituri. Ilie chiar e un tip care, de ani de zile, are un comportament public impecabil. Nadia a plecat din tara cand se lasase de-o vesnicie. singurele ei prestatii publice dupa fuga din tara au fost reclamele la chiloti. cat despre Basescu, da, daca spui ca incalca orice lege, fie ea si Constitutia, trebuie sa pui si mana pe articolul din Monitorul Oficial, nu sa ti se para tie ca esti aproape sigur ca el exista.
    te afunzi, eu nu mai continui.

  18. orice prieten al lui mircea badea merita respectul meu si al tuturor, am fost si la mitingul din fata cna si la miscarea contra statului de anul acesta, felicitari domnul ciutacu

  19. @Victor Ciutacu
    Nu am spus ca ai vreo complicitate,n-am ncio dovada cu Vanghelie, dar, intr-o emisiune in care se vorbeste la pertu intre ziarist si politician controversat, intr-un limbaj apropiat de cel folosit la bere intre prieteni, cred ca lasa macar loc de speculatii.
    Ti-ai dat seama ca-l detest pe Basescu si ca dau totusi credibilitate postului A3, dar oare n-au dreptul si basistii sa sara (in acest caz particular) cand Ciutacu isi afiseaza amicitiile cu un Oprescu sau un Vanghelie (vezi si participarea la aniversare), desi si ei fac porcarii din functiile detinute pe bani publici ? Nu scrie in fisa postului, e adevarat, dar eu vreau ca si primarul si presedintele meu sa fie tras de maneca cu aceeasi intensitate, nu tutuit de cel care, se presupune ca-mi reprezinta aspiratiile si e afectat la fel ca mine si de incalcarea Constitutiei si de mimarea asfaltarii in Bucuresti.
    Badea a dezvalui convorbirea cu Cocos in care i se spunea (neasteptat ptr el): “tineti-o tot asa d. Badea, imi place cum va luati de ei!”, iar Mircea a interpretat f. corect aceasta afirmatie. A spus de nenumarate ori ca el face public tot ce vorbeste cu orice politician, tocmai ptr a nu fi suspectat de “cardasie”. (exprimarea sa). Mie mi se pare ca exact asa ar trebui sa faca un ziarist/realizator tv, sa-si aleaga prietenii din alta parte, iar asta e un criteriu dupa care urmaresc eminiuni la A3 siRTV, deci inclusiv “Vorbe grele”.

  20. @Adi Critu: nu, ai insinuat ca as avea complicitati. ceea ce-i si mai pervers. n-am vorbit in viata mea la pertu cu Vanghelie intr-o emisiune, deci nu stiu la ce te referi. cu Oprescu, da. si nu l-a ajutat cu nimic cand eu i-am pus in plasma, la anuntarea candidaturii la presedintie, imagini cu el cand se jura, tot la mine-n emisiune, ca nu candideaza. cat despre aniversari, nu dau nimanui socoteala unde ma duc si cine vine la mine (p-astia i-ai ratat). iar magariile cu bani publici sa si le deconteze, ca nu sunt partas la ele. da, Mircea a spus ca… 🙂

  21. Hai ca poti mai mult de-atat! Multumesc pentru informarea prompta ca ramai “la fel de gretos”, ca sa am timp sa-mi fac provizii de lamai. Cat despre cealalta insusire, da bine la audienta: Ciufutu’ Ciutacu. 🙂

  22. @Victor Ciutacu
    Sigur ca nici d-ta nici macar Geoana nu ar trebui judecat dupa oamenii cu care se intalneste si ii are drept amici. DAR, intr-o lume vazuta de mine, seful politiei n-are ce sa caute la nunta lu alde Mararu, procurorul nu isi petrece vacanta cu judecatorul (dupa ce au avut si vor avea cazuri comune), arbitrul nu sta in hotelul din oras al patronului echipei gazde, si nici ziaristul nu participa benevol la niste actiuni private (si intr-un intime) ale unui primar controversat, care ii poate influenta si lui viata si ii administreaza banii, in definitiv. Stiu, omul platit de stat e unul iar cel platit de privat e altul, dar asa aleg eu sa privesc si sa cantaresc credibilitatea celor care ar trebui sa o aiba in fiecare caz si la fiecare meserie in parte. La fel, n-as alege un caine sa-mi pazeasca gospodaria care se da doar la tigani, iar de la altii mananca din palma (sper ca aici macar n-o mai iei ca pe inisinuare), de parca shutitul si datul in cap le-ar specific doar “indienilor”. Si cum presa e cainele de paza…
    Cam atat cu polemica din partea mea.

  23. Videanu are un tupeu si-o impertinenta care pe mine ma inmarmureste. Il ascult cum vorbeste cu Radu Tudor si Oana Stancu si nu-mi vine sa cred.

  24. 🙂

    Citeam comentariile si ma uitam la TV. Le-am amestecat. Scuze.

    L-am prins in epoca lui maxima, cand era noua “minune blonda”, dupa Baratky. Eu sunt stelist dar imi amintesc si acum ca toata suflarea fotbalistica, indiferent de simpatii, a fost de acord ca ne-ar fi fost mult mai bine la Euro’84 cu Balaci in teren. Si eu mai cred si ca am fi mers in Mexic in ’86 daca el ar fi fost in plenitudinea fortelor. Din pacate, dupa accidentarea aia de la Baia Mare n-a mai reusit sa revina la nivelul lui normal.
    Ei, uite ca am fost si on-topic.

  25. va multumim noi cei din craiova sau unii dintre noi pt vorbele frumoase spuse despre universitatea.intr-un oras acum sarac in multe, decimat de ura, invidie si …aceasta echipa era o raza de soare pt acesti copii care chiar daca ii etichetau altii golani si huligani erau impresionanti.ii priveam de la balcon in ziua acelui miting declansat de decizia desfiintarii echipei marsaluind pe strazi si strigindu-si durerea si dragostea pt echipa lor si m-au dat lacrimile.asa cum m-au dat lacrimile in acei ani de glorie cind aceasta echipa m-a invatat si mi-a aratat ce-nseamna sa fiu mindra ca sunt romanca.la acea virsta a insemnat atit de mult pt mine,chiar daca eram destul de departe de fenomenul fotbalistic. ca si acum de altfel.cu toate astea sufar de fiecare data cind trec pe linga acel stadion acum pustiu si fiul meu ofteaza.cind fenomenul universitatea a devenit o afacere s-a dovedit a fi prost gestionata,sabotata…ce mai conteaza?s-a dus definitiv.in numele unor interese sau al dreptatii,cine stie a fost pur si simplu stearsa, desfiintata si aruncata cit colo ca un obiect fara valoare.si nimeni nu se simte vinovat,poate chiar nu este vinovat,dar nici nu stiti cit doare.nimeni nu stie cit doare sau de fapt nu intereseaza pe nimeni (cu citeva exceptii:cristina topescu,dvs.si poate si altii care au gindit putin mai mult).si totusi ma gindesc din nou la acei copii care scandau pe strazile craiovei aparindu-si echipa,la privirea trista a fiului meu catre stadionul pustiu si am din nou un nod in git.unii au spus ca ne meritam soarta,poate au si ei dreptate cine stie?

  26. Andreea Marin Banica …..daca lista tot a rams deschisa (inteleg ca doresti totusi si niste sugestii de invitati, asa ca…)
    Era gata gata sa-ti scriu 2 link-uri pe care daca le-ai ‘vizita’ ai sti ce face exact Andreea…dar m-am razgandit…m-am gandit ca poate te vei supara, oricu, esti destept si stii si singur sa te informezi, daca vrei.
    Felicitari pt rating-ul de pana acum si la mai mare. Succes!

    Adriana L.

  27. scuze tuturor pt greseli….m-am grabit si am uitat sa recitesc textul (asa fac de obicei ca sa verific daca am gresit ceva)

  28. Angela Similea !!!…
    Daca tot ai mentionat de lista !!!
    Macar 10% din dezbracatele astea de ” vedete ” , daca ar avea talent , bunul simt si stil ar fi perfect !
    Insa , in afara de decolteuri si celulite iesite de sub mini , nu am remarcat si altceva la ele …
    Sigur ai fost inacantat macar de un singur cantec de-al ei …

    Pentru aniversare , iti urez multi , multi ani cu rating urias !!!…

  29. @ex: asta ma intreb si eu; deocamdata, pana ma lamuresc exact ce si cum, in tacere…

  30. Buna ziua domnul Ciutacu, regret ca va scriu ceva ce, probabil, nu o sa va placa. Am ajuns acasa in jurul orei 15. Pe masina, la Europa FM, am auzit stiri total neplacute mie, despre neintelegerile din USL. Acasa, de aproape doua ore, incerc sa aflu, de la Antena 3, ce se intampla. Alina Petrescu vorbeste diverse, dar nimic despre ce ne preocupa pe cei mai multi dintre romani. Schimb canalele si… la (pe) B1 dezbatere “Incendiara”. Ma scuzati, data trecuta m-ati apostrofat cand v-am citat surse portocalii (tot la B1Tv) despre disensiunile din USL, speranta noastra. Daca Antena 3 pastreaza tacerea, sa nu va mirati daca “portocalele” isi vor reusi diversiunea.
    Cu pretuire, Madalina Iatan.

  31. @ex & mada_lina: A3 fiind anti PDL/Basescu, este clar ca intai trebuie sa se ‘documenteze’ aprofundat ca sa vada cum prezinta stirea intr-o lumina mai buna. Daca era o stire nasoala despre PDL era Braking News instantaneu. Acelasi lucru se intampla cand apar nasoale despre PDL/Basescu, cu B1TV. A3 are editii speciale ca sa le dea la gioale cand ii prinde-n offside, B1 difuzeaza desene animate facandu-se ca ploua.
    Eu unul cred ca-i lucratura din exteriorul USL. Acum nici 36 ore vorbea Boc despre disensiuni in sanul USL. Stia el ce urma sa se intample? Sau era doar o antepronuntare? Din punctul meu de vedere, “divide & conquer” e cea mai buna strategie de lupta a PDL in momentul de fata, iar daca liderii USL nu innabusa problema din fasa, risca sa piarda chiar mai mult decat la capitolul imagine.
    Si oricum disensiuni au existat pre-electoral si in alianta DA, si in CDR. Numai ca acum apare si disperarea celor care (aici ma includ si pe mine), vrand sa scape de jivinele astea care ne conduc momentan, se sperie la orice clatinare a barcii care actualmente pare a fi cea salvatoare. Nu cred c-o sa se ‘sparga USL’ din asta, dar nici bine nu le e daca incep deja sa le dea apa la moara PDL-istilor care or sa inceapa sa-i arate cu degetul.

  32. Poate sa-mi explice si mie cineva, chiar si citand wikipedia, de ce apare dan diaconescu zilnic la realitatea? wtf?!?

  33. Domnule Ciutacu, nu a auzit-o nimeni pe tanti nutzi spunind ca s-a plimbat cu TROCARICIUL? Nu mi-a venit sa cred! Un ministru, o doamna, cum naiba sa-i mai zic? Are dreptate dl.Badea: Asa ceva… Am fost putin suparata pe dl. Badea: nu a avut nimic de spus, apropo de plimbarea numitei “doamne” cu TROCARICIUL!!! Nici acum nu pot sa cred ca a spus asa ceva! DAR A SPUS!!!! Si nu pot sa cred ca dl. Badea nu va spune nimic despre productiile fufetei cu aere de mare doamna. Poate ii amintiti dvs. Asa ceva….

  34. ESTE INCREDIBIL ASA CEVA!!!

    Suntem in douazeci si sase Septembrie, anul de gratie doua mii unsprezece, intr-o Sfanta zi de Luni, a trecut de ora zece seara, iar eu, la douazeci si unu de ani de cand comunismul a incetat, formal, sa existe, am de ales pe principalele posturi TV de stir, intre a-l privi pe Corneliu Vadim Tudor intr-un numar de circ televizat (ca de obicei) impreuna cu un interviu al lui Nicu Ceausescu, fiul fostului dictator omorat de noi cu zambetul pe buze pe de o parte, sau a-l vedea pe Miron Cozma racnind ca-n anii 90 la TV de parca era sus pe baricade in timp ce realizatori incapabili si inapti, nu sunt in stare a-i deconecta microfonul, iar oameni zicese ‘de bine’ precum Cristian Tudor Popescu sau Liviu Dragnea, catadicsesc a intra in dialog cu un asa specimen dezaxat si vizibil dereglat psihic si emotional, pe de alta parte.
    In momente precum asta, te urasc sincer Victor Ciutacu!! De ce? Pentru ca ai putea sa ai doua optiuni:
    1) Sa faci emisiunea 3 sau 4 zile pe saptamana, sau daca nu se poate, macar 2 zile a cate 2 ore;
    2) Sa nu o mai faci asa cum este acum, ci sa faci emisiuni cu tigani, circari, debili, alienati mintal, curve, manelisti, analfabeti etc. si sa-ti mearga excelent financiar vorbind, fara sa ai batai de cap.
    De ce as prefera oricare din cele doua variante? Pentru ca ce faci tu acum este doar o legitimare a cacatului in care te scalzi si care se numeste televiziune in Romania. Nu-mi da cu pipeta miere pentru ca apoi sa fiu nevoit sa astept 6 zile si 23 de ore, timp in care inghit cu gura larg deschisa, continutul mai multor vitanje. Ori imi dai mai mult, ori lasa-le naibii in pace si nu mai veni tu sa le dai legitimitate televiziunilor astora de 3 (TREI) Lei!
    Tuca s-a retras pentru a refuzat sa se ‘adapteze’. Nu-s convins de asta, dar asa-mi miroase mie disparitia lui. CTP la fel. Refuza sa apara in studiouri RTV pentru ca aparitia lui acolo (din punctul meu de vedere), trage in sus mazga si puroiul care se ‘intampla’, Live, pe acel post, in lipsa lui. Intra doar prin telefon, comenteaza si pa-pa.
    Eu unul as prefera sa ne distrugem complet. Daca dispareti tu, Badea si inca vreo 2 emisiuni…ba nu, nu-i nevoie sa dispareti, doar sa va apucati si voi de manele si chiloti, asta ar insemna o indobitocire si mai mare (sau eventual mai accelerata a poporului Roman). Toate astea, coroborate si cu noul studiu demografic pe care l-am vazut dezbatut deunazi la A3, conform caruia in urmatorii 40 ani, in Romania, datorita felului in care se ‘inmultesc’ tiganii, populatia Rroma va fi majoritara, nu inseamna decat implozie. De care? De care o fi. Numai sa fie ceva, ca nu mai pot! Ma sufoc. Tigani, curve, nebuni cu acte in prime tine, interviuri cu fii fostilor dictatori omorati, robinhuzi Eminescieni puscariasi tinuti ostentativ pe ecran doar pentru ca racnesc bine, deci aduc rating etc. Cred ca daca-l mai vad odata pe Becali imi iese urticaria. Nu mai pot cu Tatoiu. Nu mai vreau nici cu Bogdan Chireac. S-o pricepe la destule, dar sa-l vad non stop cum face 13-14 intre RTV si A3 e deja prea mult.
    Chiar trebuie seara de seara sa caut posturi straine? Am invatat pe de rost grila Discovery si National Geografic.
    Deci vreau mai mult din ce faci tu si cei ca tine, ori daca nu, “luati-va mana de pe ei” ca sa se duca-n cap fara voi, ca nu mai pot! Macar daca dispareti astia de inca aveti 7 ani de-acas’ devine naibii oficial ca grajdurile TV in care activati sunt doar atat, grajduri, nu locuri unde suporti o tona de infectii purulente prezentate de toti nepriceputii incapabili, in speranta ca la un moment dat al zilei va aparea si ceva bun. Imi este sincer dor de cuvinte si expresii cum ar fi: bun gust, educativ, de interes public, moderator, eficient, prompt, umor de situatie, intuitiv etc. M-am plictisit pana peste cap de: batut in cap, tuta, fatuca, “ing-ing”, “aba-aba”, prompterist/e, ineficient, neprofesionist etc.
    Dar pana la urma cred ca m-agit degeaba. Si angajatii televiziunilor de stiri nu sunt altceva decat emanatia poporului din care provin, la fel cum si actuala clasa politica aflata la conducerea statului, este cea pe care (oficial) noi am ales-o.
    Inchei prin a te ruga din nou, insistent, sa incetezi a mai fi (tu si din pacate cei foarte putini asemeni tie), picatura de vin bun in butoiul de cacat. Ori reusiti cumva sa curatati butoiul in asa fel incat noi (privitorii) sa bem mereu un vin de calitate, ori lasati-l naibii asa, plin de cacat si disociati-va de asa ceva. 🙁

  35. @Catalin: ai prea multe certitudini; majoritatea gresite…
    eu traiesc exclusiv din meseria asta. deci nu am de gand sa ma las. dar o fac asa cum stiu si vreau eu. iar pentru asta e arhisuficienta o ora de televiziune. nu ma scald in nici un rahat. fac ce stiu si stiu ce fac. cum am putut sa fac diferenta printre dive si manelisti, in Antena 2, la fel ma straduiesc si in Antena 3. se pare ca, deocamdata, imi iese. nu-s nici suficient de infometat, nici suficient de disperat, nici suficient de avid de glorie, nici suficient de sanatos ca sa pretind o emisiune zilnica. mi-am facut numarul, e randul altora.

  36. @Catalin,take it easy, fa-ti o viata mai complexa, sunt mult mai multe lucruri interesante in viata asta (ce-i drept,invadata de kitsch de tot felul).solutia e sa faci curatenie in casa, nu sa fugi in alta casa.

    p.s. circul poate fi si daca aduci un mancator de prea mult kurtos kalacs.

  37. eu nu inteleg cum e posibil ca, dupa ce i-ati batut mar la audiente, este posibil sa puneti news scroll pe jurnalul cu stiri de la realitatea.net

    jumatate din traficul de la realitatea.net cred ca vine acum de la jurnalul national.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.