Românii îşi merită soarta. Unii (bugetari) sunt laşi. Le e frică să protesteze, să nu cumva să fie următorii pe lista concedierilor. Alţii (angajaţi ai societăţilor de stat) sunt curve. Stau la fereală, poate nu i-o lovi şi pe ei valul. Şi unii, şi alţii permit celui mai sinistru regim politic postrevoluţionar din România să-i calce-n picioare. Şi să-i ameninţe, cu degajare, la tv, prin gura ministrului cu nume de diavol care mă face să-mi treacă dorul de Ceauşescu şi de toţi politrucii lui, că-i mai aşteaptă încă o curbă de sacrificiu; şi mai cruntă decât asta de acum. Cred că e loc de mai mult. Dacă aş fi Băsescu, după cele două zile de fâs sindical, aş ieşi la Cotroceni şi aş anunţa că, până s-o petrece vreun miracol economic, toţi angajaţii de la stat vor fi plătiţi cu salariul minim pe economie, iar pensia va fi unică, la nivelul venitului minim garantat. Eu mă predau. Pierd vremea aiurea, n-am pentru cine…
Intens.
@thommas anderson: si cam ce ar fi trebuit sa faca victor ciutacu in piata victoriei? poze la trandafiri?
@CARMEN nu esti prea idealista,ai dreptate,,gunoierul de Prigoana,,este un om lipsit de caracter stiu asta dintr-o ,,experienta personala,, cu acest ,,GUNOIer,,. I-am reprosat acestui personaj faptul ca in campania electorala a promis ca se va ocupa de TVR si ca romanii nu vor mai fi taxati in stil bolsevic si ilegal cu taxa tvr pe factura de curent electric. De fapt taxati de tvr de doua ori o data pe cablu tv si o data pe factura renel. Mi-a raspuns ca ,,va face ce a promis,, bla bla bla.Omul e un mincinos infect.
Ciutacu si cu Gadea si cu Badea si cu Stan si cu Tudor sa iasa in strada, sa ocupe guvernul, sa-i dea afara pe hoti de la putere, apoi sa mearga la cotroceni, sa-l zboare pe basescu, ca doar ei sunt responsabili. Ca popor si natiune nu mai exista in Romania…
si dupa aia sa se retraga acasa si sa-i roage frumos pe Victor Ponta si Crin Antonescu sa conduca tara cu intelepciune si chibzuinta 🙂
Neah… Ciutacu presedinte. Sa ne dea butelie, ca de-aia mi-a gaurit peretele cu telecablu lor…
Propun sa-i batjocorim din greu pe actualii guvernanti prin toate mijloacele, Sa-i batjocorim clipa de clipa pina ii scoatem din minti E singurul lucru care ne-a mai ramas. Ce zici domnule Ciutacu… trecem pe batjocorirea hatilor?
@CARMEN
Într-un maraton de ipocrizie și tupeu portocalii a ieșit ieri Flutur și a zis: “Poruncă de la Tra… pardon de la pedeleu, de la pedeleu cum ziceam: toți membrii pedele în funcții de demnitate publică trebuie să hotărască: politică sau afaceri”. Evident, rudele, prietenii, slugile lui Traian nepedeliste, sau membrii ce nu sunt demnitari pot în continuare să fie capitaliști de succesuri. Deci cesiunea e o formă aproximativ onestă, prin care prigoană nu renunță la afaceri (sincer acum cui i le-ar putea pasa: lu’ fi’su sau fostei viitoare nevastă?). Ideea cu treaba asta e: cum să le mai dăm hrană râmelor (sau oxiurilor, dacă preferi).
Nu loviti in cei mici mai ales acum cand sunt la pamant. Nu foloseste la nimic. Si mai ales nu va dati batuti. Nu renuntati. Castelul din carti de joc incepe sa se prabuseasca:
http://atitudini.wordpress.com/2010/05/31/sectorul-care-este-si-el-a-cazut-in-dizgratie/
http://www.agentia.org/anchete/boc-a-sarit-peste-csat-3844.html
http://www.pesurse.ro/2010/5/31/silviu-prigoan-pleac-din-pdl.html
http://www.agentia.org/culise/elena-udrea-aude-deja-cum-cade-guvernul-553.html
Satra de hoti de la putere stie ca se sfarseste. Si se teme mai mult de cei multi decat cei multi se tem de ea.
Vreau si io!!!
Buna seara, d-le Victor.
Daaaa, sunt de acord, suntem gaini.
A fi gaina, adica las, apa trece, pietrele raman si alte dobitocenii asemenea este principiu istoric, repet ISTORIC, ca si mancatoria, spaga si alte “tare” de comportament, la romani si populatiile conlocuitoare cu noi, ca s-au molipsit si ei…
Nu ma mira pas du tout ca greva de azi e un fiasco. Nu suntem Franta, unde milioane au protestat azi contra masurilor guvernului.
De fapt pentru noi integrarea ieuroatlantica zic ca a fost o mare tragedie; mai deunazi o amica din MFP imi spunea ca mai multi bani europeni am luat inainte de aderare decat dupa.
Pentru TOTI cei ce posteaza, o mai SPUN inca o data:domnilor, doamnelor si domnisoarelor, asistati in direct la moartea celei de-a patra Republici(mai avem pe cele din 1948, 1965 si 1991) cu numele Romania si la instaurarea unui regim autoritar personal, gen monarhia romaneasca a la Carol al II lea.
Mister Boc, ca fost student la Drept, nici la RE-RE nu te treceam; cred ca raposatul Antonie Iorgovan se rasuceste in mormant.
Cat despre noi, acest popor amarat, cat de adevarat sunt azi cuvintele stramosilor: VAE VICTIS!
PS Pentru aceia care cred in rasturnari cu violenta a situatiei actuale, drop it!
Bunul meu, comunist convins, s-a intors cu arma in mana contra regimului. Rezultat: ani buni de lagar la Canal pentru “uneltire contra oranduirii si ordinii”, tradat fiind chiar de unul dintre ai sai.
Elanurile a la Che au murit de mult; pastrarea propriei demnitati nu se castiga prin violenta, ci prin NON VIOLenta.
Bai frate da de unde l-au adus pe ministrul Seitan de la Muzeul Antipa? Omul asta e asa de expirat ca e bun de actor in ,,Intoarcerea mortilor vii,,. Bai nene de ce nu te duci tu acasa ca si asa esti batran,bolnav si expirat,ce dracu mai bantui prin guvern? Mergi acasa si asteapta,,pe aia cu coasa,,ca daca ma uit la tine pot sa-ti spun ca nu mai ai mult pana la,,intalnire,,. Sau esti un securist caruia i-a venit randul la ciolan?
Nu te supara pe mine, Victore. Sunt cel mai aprig aparator al tau la mine la munca (atat cat o mai fi al meu locul ala!). Si al lui Badea. Si al Ancai Florea, Gabriela Firea, etc etc.
Da’ de ce te predai si nu mai ai pentru ce sa lupti?
N0ai auzit ca a dat dreapta faliment si ca trebuie sa lupti pentru PSD si triumfu’ stangii?
Si pentru progresiv, ca de la cota unica ni se trage noua nu de la Basescu Boc.
Da’ ce n-ai auzit ca Basescu e ‘de dreapta” si Ceausescu Lenin Stalin de ‘stanga”?
Inca n-a dat doctrina in tine? Cum poti sa spui ca nu ai pentru ce sa lupti?
Nu stiai ca domnul Ponta are “plan de cariera”?
Nu te-ai prins ca Basescu nu-i mai ataca direct pe Nastase si Ponta?
Adica cum sa nu te lupti?
Tocmai acum cand ti s-a “indicat” adversarul renunti?
PT THEODORA:poti sa nu mai zbori cu Taromul,dar parerea mea e ca nu vei mai putea sa zbori cu nicio alta Companie la ce ti se va oferi in loc de salariu,asta in cazul in care nu esti “undercover”.
Si ca sa ai o seara fericita si sa te simti mai implinita,se taie si de la Tarom,tot 25% ca la bugetari,desi Taromul se autofinanteaza de ani buni si este si S.A.Dar nu conteaza,suntem tare multumiti si fericiti ca moare si capra vecinului.Tipic romanesc.
Felicitari!
Pe cat facem pariu ca daca doar Antena 3 ar instiga populatia sa iasa in strada s-ar vedea un rezultat? Esti destul de destept sa stii ca domnii acestia nu isi parasesc fotoliile ministeriale, prezidentiale si parlamentare daca ii rugam frumos, sau daca ne certam cu ei pe post. Nu am vazut nici un jurnalist sa indemne oamenii sa treaca la fapte. Repet, esti destul de inteligent sa stii ca nu se poate pe cai “democratice”. Din ce ai exprimat pana acum in aceasta postare, am dedus ca ai fi un fel de “Capitan”, atunci, pune, tata, niste solutii pentru poporul acesta amarat si bulversat de tot gunoiul politic, si cand spun “tot”, ma refer efectiv la TOT, fara nici un fel de discriminare. Daca crezi ca esti atat de potent si impartial si cunoscator in ale politicii da-ne un exemplu de urmat! Esti doar un simplu manipulator de sloganuri! Pe blog multi viteji se arata…
De acord pana la mijlocele democratice. Se poate si prin greve. Astia nu sunt atat de destepti pe cat par. Nu vor fi in stare sa opreasca un popor intreg. Trebuie doar sa-l intregim.
vorba lui Mircea, ff multi “conduc”la bara din fata, nu vad dincolo de ziua de azi. Va veni o zi (mai repede decat cred ei) cand o vor lua in bot ,iar asta va durea mai tare decat ar crede. Care-si inchipuie ca va scapa neafectat e un mare idiot pentru ca deja sint toti afecati (nu neaparat ca nu li s-a luat din bani, li s-a luat din Drepturi care-i si mai grav). Nu ma mir de nici un fel ca inca sint multi cu creier putin sau deloc care mai spera ca basescu face ce trebuie si va scoate tara din criza. Iar din ceilalti care au ceva creier 75% sint lasi asta e si mai naspa. Mi-e sila de ei mai ales, nu de cei fara minte. Tind sa cred ca basescu este ceea ce merita aceasta tara: un birjar care da cu biciul iar boii (calul e prea destept) trag la jug fara sa se opuna sau sa se abata de la drum. sint dezamagit .
Asta inseamna regim mafiot. Unul care se comporta precum camatarii. Aia de cea mai joasa speta,de care e plin satul mirific romanesc.
Se poarta frumos cu tine, te mangaie pe umar, iti cumpara si o galeata daca nu ai,iti imprumuta bani,O sa mi-i dai tu cand ai putea! Lasa, ca doar n-o sa te jupoi de viu, hai, ma, chiar crezi toate povestile, eu-s altfel, o sa vezi tu, hai la crasma, sa-ti dau si de baut, ha,ha,haaaa. Si, cand sa-i dai inapoi, vezi ca, intre timp, a crescut la el dobanda, ca luna viitoare creste din nou,pana cand,te ameninta in cel mai ordinar mod ca iti va lua casa, ca va avea grija de barbat-tu, care e singurul care munceste pentru gloata de copii de acasa….si asa,ajungi sa-ti duci zilele de azi pe maine, speriat, infricosat de amenintarile camatarilor, vorbesti pe la colt cu vecinii,care au patit si ei la fel,te temi sa urli in gura mare pe ulita…caafli ca si politaiu si primarili si crasmaru, la care bei pe datorie e inrudit cu camatarul, ori nas, ori fin,ori ii are la mana…Care e diferenta? Romania e ca un sat amarat, in care o banda de camatari isi face de cap,ameninta, intimideaza,talhareste, fura si instaureaza un regim de frica si teroare in randul celor amarati si disperati.
Daca atotputernicul si acus poate si sfantul a zis ca scoala romaneasca, din care concendiaza tot si o subfinanteaza, scoate “tampiti pot sa ma adresez cu acelasi tiltu de “.impit” si eu cand vorbescc despre presedintele meu? el a terminat aceeasi scoala romaneasca.
Toate bune!
@flai
Nu știi tu ce școli a terminat el. Poate a fost coleg de promoție cu Culcer (la asta oricum o dai tot cacofonie iese).
Acestea sunt vremurile bocancului atotputernicului pe grumazul celui fără apărare,sunt vremuri în care sunt condamnati pe fată oameni la moarte,cu cinism,sunt vremuri de adâncă prăpastie între cele două puncte care au polarizat:unul moralitatea neputincioasă,celălalt hotia si cinismul ridicate la rang de politică natională.Cei care fac ce se vede azi poporului român sunt buni psihologi;ei stiu că măsurile dure,ucigătoare pe care le iau si modul în care le expun paralizează în primul moment tocmai prin faptul că sunt incredibile.Dar la un moment dat când aceste măsuri îsi vor fi arătat adevarata măsură,sunt încredintată că vor simti pe pielea lor bumerangul pe care l-au aruncat.
niste struti timpiti pitici fara pene si creier. Cand ‘or sa vrea sa scoata capu’ din pamant n-or sa mai poata ca a prins radacina. cowards.
Acelasi lucru zic de dimineata.Sunt niste lasi.Nu toata lumea ma aproba.
Aveti dreptate domnule Ciutacu!!! Lucrez intr-o scoala in care sunt aproximativ 100 de cadre didactice. Au semnat pentru greva circa 80%, iar azi eram 5 (cinci) in greva. Restul, pe sest, si-au anuntat in weekend elevii sa vina la scoala si au facut ore!!!!! Pentru a nu le taia ziua de munca!!!! Sa faca altii in locul lor greva, de la alte scoli: ca de-o fi de bine, OK, de nu, ele sa isi salveze pielea. Nu s-au solidarizat cu colegii, ci cu hotii din fruntea statului. Cu guvernul Basescu care e varianta de stat a FNI-ului: au administrat/furat banii exact ca FNI-ul si acum ne spun ca nu mai au bani sa ne dea. Macar atunci s-a lasat cu oarece procese… Cred ca si la FNI tot cei de sus au fost initiatorii si beneficiarii.
DAR, VA ROG DIN SUFLET, DOMNULE CIUTACU, NU ABANDONATI!!! PENTRU NOI, CEILALTI CARE NU DAM INAPOI!!! PE NOI NU NE AUDE NIMENI!!!! MACAR PRIN DUMNEAVOASTRA, PRIN DOMNUL GADEA, DOMNUL BADEA SA FIE AUZIT SI STRIGATUL NOSTRU!!! SE VOR TREZI SI CEI CARE ACUM CRED CA IN CULCUSUL LOR NU VA AJUNGE MANA LUNGA A HOTILOR!!!
Astia din invatamant au facut greve de 4-5 saptamani pe vremea lui Tariceanu si Nastase pentru cresteri de salarii si acum n-au curaj sa faca o greva de o zi , cand LI SE TAIE UN SFERT DIN SALARIU ?
SPERAM CA TINERII SA NU FIE LASI , DA SUNT USOR DE PACALIT
Greva ca greva.
Salariile ca salariile.
Dar totusi cum a ramas cu subventia la gaze?
Ca asta loveste tot si la modul cel mai crunt.
Cred ca nu ne prinde decembrie cu apa calda-n teava nici pe jumatate dintre noi.
Si inca ceva: de ce nu mai apare la Antena 3 domnul Bogdan Teodorescu? Va rog mult, daca aveti ocazia sa vorbiti cu dansul, sa il rugati sa va spuna numele personalitatii care a afirmat (reproduc ideea, citatul exact nu il stiu)ca, daca reusesti sa-i faci pe oameni sa se uite in dreapta, poti sa treci prin stanga lor un crucisator, fara ca ei sa il vada. Am o polemica cu cineva si as vrea sa stiu autorul acestei idei.
Multumesc
Am avut din nou dreptate, caca-m-as in gura mea de prost…
Unde Esti, Tu, Al Capone ?
Traienel, urmas de cezari si imperatori romani
Dupa ce-a tocat cu caru’ ai romanilor bistari,
Pe modelul de la Roma, azi boboru’ aliniaza
Si cu gand doar la ciolanu’i, fara mila-l decimeaza.
Pensionari si prunci de-a valma, invalizi si bugetari
Sunt “facuti” la buzunare de un clan de gainari.
Gaura-n buget cat casa, chiar si banii-mprumutati
Fost-au risipiti cu votu’ sau de guvernanti mancati.
Unde esti tu, Al Capone, cunoscut drept Nas de Nas,
Ca sa vezi in Romania, cine-ti este azi urmas?
Fost-ai mic copil, fratie, cand te-au dovedit la fisc
Traienelu’ iti da lectii, fura si e tare-n plisc,
Cand romanu’ abureste cu minciuni grele, sfruntate
C-altu’ este mafiotu’, el vrand doar legalitate.
Si-uite-asa cu “alba-neagra” si cu smenuri golanesti
Ne-a indatorat pe viata, dandu-ne la schimb povesti.
Eu plec din tara. De data asta chiar plec…
Acum o luna de zile in Bosnia s-a anuntat ca se vor taia pensiile si ce credeti ca au facut bosniaci?Pai dupa cite Imi aduc aminte ca au intrat peste guvernanti si i-au facut varza.Si noi pentru ce sintem prosti si ne lasam calcati in picioare de niste zdrente?
si eu sunt foarte dezamagita de lasitatea de care dau dovada bugetarii. Sincer, mie mi-ar placea sa se produca o mica revolutie, sa-i sperie pe cei care ne conduc dar slabe sanse.
extraordinar !!!! asa ceva … incredibil
urmariti emisiunea Gabrielei Vranceanu Firea de pe Antena 3 de azi, 31 mai … cu papagalu de boureanu (imi vine sa`l injur rau de tot dar ma abtin)
la cat o admir pe femeia asta, scuipa`l pe taranu ala din partea mea ca ai mai multe sanse ca mine sa`l intalnesti
Voi, maram faceti greva generala, iar noi, aici in Germania, am ramas fara Presedinte. Si-a dat pur si simplu demisia…
Bine ca tremur io de nervi aci si carpele alea din studio nu-l stiu lua de grumaz pe marlan. Bou rean. Mama ce tremur de nervi…
Auzi Victor, cand il vom vedea pe bou-rean la tine in emisiune? Dar sa lasi bunele maniere:-)
Daca maine ar fi o revolutie(visez stiu)toti cei care azi se dau dupa colt ar cere certificat de revolutionar ,scutire de taxe 50 de ani,apartament in satul francez si loc la casa poporului in rindurile 1-3.Ai tot dreptul sa fi dezamagit de toti si de toate.Eu am sa-i suntez atat cat ma pricep oricum viata nu mi-o vor lua.
Simt miros de fum si para
Se bucura Gabi Firea, in seara asta, cand i-a raspuns Seitan la telefon, cum se bucura saracu’, cand il suna mascota de la bingo.
ar fi chiar culmea sa renunti…
oricum nu ai suporta sa te faci ca ploua!
uita-te la medicul pe care l-ai adus in emisiune!
oricat de prosti am fi (gaini), macar sa fim tot mai multi!
dragi romani ! stimati cetateni ! nu stiu de ce va mira tot ce se intampla acum in romania . dar asta se intampla in romania de peste 500 de ani . cititi , cititi , cititi istoria romaniei ( recomand printre altele , intre orient si occident al lui neagu giuvara ) si va vei lumina si veti emigra pentru ca nu exista solutie . spune istoria , nu eu .
in final va doresc numai bine .
Chiar ai dreptate Victore! Suntem un popor de tampiti si de lasi! Hai bre, sa fi vazut io ce le faceau la o mare de oameni nesimtitii astia daca sareau si le crapau capu’ in palatul victoria! Lasi am fost dintotdeauna! Ne meritam soarta!
Legat de “proteste”, in cei douazeci de ani de manelism post-decembrist, noi n-am avut decat o singura miscare autentica de protest si anume, marsul minerilor din Valea Jiului, din Ianuarie 1999. Atunci Basescu era “popular”, cand impreuna cu Berceanu si Frunza Verde, faceau pe dracu-n patru sa-i opreasca pe mineri, recurgand inculsiv la dinamitarea stancilor din munti, pentru a bloca soselele…
Unspe ani mai tarziu, tot schizofrenicii astia ne conduc…
Guvernului si in general celor care conduc trebuie sa le fie frica de populatie si nu invers!
Romania nu are sa fie nici Grecia si nici Argentina, nu are sa vedeti oameni aruncand cu sticle incendiare si nici furand de foame. Asa ca basescu si guvernul pot sta linistiti (eu in locul lor as sta)
Ce e mai amuzant e ca mai violenti au fost niste pensionari decat niste oameni in putere :)))
Pai sa facem precum unul din eroii lui Marin Preda: “… mai dîrziu văd eu, dagă se mai leagă de leafa mea îi dau gu vermorelul în gap”.
Cum am mai zis-o ”romanii sant in maaaaaaaarea lor majoritate niste accidente genetice”.
PANA UNA ALTA SUNTEM CONTROLATI PRIN SARACIE SI INFOMETARE CA SCLAVII, DA NU AIA DIN 1907 CA AIA AVEAU CURAJ MAI MULT DESI RISCAU SA FIE IMPUSCATI
D-le CIUTACU d-na UDREA -prin DELTA ACM-FIRMA LUI COCOS , a castigat lucrari de reabilitare termica a blocurilor din RM.VALCEA de cateva milioane de euro!Actualul primar din Valcea nu va fi si el arestat dupa receptia lucrarii si eliberarea garantiei?Au un tupeu de nesimtiti.
La licitatie la Slatina,(Spitalul jud de urgenta) trebuie sa castige lucrarea d-nul senator TOMA! Contabila firmei este sotia sefului de la compartimentul de achizitii din cadrul Consiliului jud OLT cel care este coordonatorul licitatiei…Au trecut peste 45 de zile si nu s-a dat nici un raspuns oficial la licitatie!
Se intampla atatea de nici nu crezi ca lumea aceasta l-ar fi linsat pe Mazilu in anii 90, cu acel”stupid people”.
Poate un nr. de telefon pentru veridicitatea celor afirmate,0726345945.
Multe emisiuni in continuare, treceti peste suparare ca si eu sunt suparat ca am sotia la munca in Italia, acasa doi copii, rate la banca,..etc.