“Da, sunt cât se poate de solidar și cu ceea ce consider a fi reușită – eu consider a fi reușită – îmi dau seama că este normal ca în media, și de data asta vorbesc de toată media – am văzut că până și domnul Ciutacu avea o oarecare disperare aseară – în media să se insiste asupra faptului că, citez, “a băgat Ponta mâna în buzunar, Chițoiu complice și el, impozite îngrozitoare” și așa mai departe”.
Mărgelele de înțelepciune țâfnoasă de mai sus aparțin președintelui PNL, care, din motive pe care chiar nu mă mai ostenesc să le descifrez, iar n-are loc de mine. Și au fost rostite săptămâna asta, fără nici o provocare, într-o conferință de presă care s-a desfășurat la o oră care-mi scapă; sper, totuși, că pe trezi(r)e. Primul lucru pe care-l constat e că domnul Antonescu urmărește emisiunile pe care le realizez. Ceea ce-i, pentru vârful liberal, o performanță, fiindcă, pe postul pe care-l consideră o mizerie, nimeni nu-l pupă-n cur. Al doilea lucru, domnu’ lider se urzică. Iar e bine, că poate – pușchea pe limbă – se trezește; din iluzia că toată lumea e datoare să-l susţină necondiţionat. Al treilea, că, în ochii unui bugetar de vocaţie, plătit (și) din banii mei privați, par disperat că iar cresc taxele și impozitele. Nu sunt, deşi n-ar fi nici o ruşine să fiu, fiindcă (spre deosebire de președintele Senatului) îmi câștig singur banii. Dar mă îngrețoșează că inconsecventul beneficiar de dreapta al măririi de stânga a taxelor are un tupeu obraznic. Pe care, cu un an înainte de prezidențiale, nici măcar nu se mai străduiește să și-l inhibe. Poate i-o face bine când s-o privi în oglindă…
P.S. A mai câştigat unul, acum patru ani, nişte alegeri măscărind în clipuri electorale vedete de televiziune. O fi vreun fetiş de succes al politicienilor…
Cred ca Antonescu a inceput sa se sperie de posibilitatea de a fi ales presedinte.Altfel nu-mi explic iesirile acestuia impotriva tuturor si mai ales a ziaristilor si a PSD-ului.Cu asa o atitudine sigur nu va cistiga nici alegerile pentru sef de scara de bloc.
Poate-si revine !
Eu zic altfel. “Până şi domnul Ciutacu” mie mi se pare că semnifică aprecierea lui Crin, pozitivă, relativ la jurnalistul Victor Ciutacu. Şi că-l deranjează mai mult criticile venite din partea ta, decât din partea unor neica-nimeni. La o privire superficială, seamănă cu un atac gen cele ale băsescului la jurnaliştii incomozi, pe care nu-i mai amintesc acum. Cred cu tărie însă în prima explicaţie.
@violet: eu nu cred
Nu. Va rog sa-mi permiteti mica aroganta de a traduce eu ce-a vrut sa spuna Antonescu aici: “Am vazut ca pana si domnul Ciutacu – om care stie ce-nseamna sa traiesti rau, cu familie si copil mic, in chirie, hraniti prost, cu margarina si parizer (pentru ca atat iti permite venitul) – s-a alaturat (oarecum), de data asta, corului jurnalistilor asa-zisi de dreapta, care nu accepta ca guvernul sa-i buzunareasca pentru a da mai mult saracilor (profesori debutanti, medici rezidenti sau angajati cu salariul minim pe economie) din banii castigati de ei cu atata truda. Atitudine neobisnuita pentru dumnealui, pana acum…”
Remarc ca, de data asta, te-a piscat cu mult respect; intre “baietii lui Ghita, Ciutacu si astia” si “domnul Ciutacu” e diferenta, nu gluma…
Victore,
Off topic
A fost in ultimele zile un subiect de presa legat de documentele scoase pe piata de SRS.
Vreau sa fac niste constatari:
1. Documentele pare-se ca au fost baza unui denunt penal facu de FACIAS un ONG al lui Voiculescu.
2. SRS zice ca le-a preluat si le-a adus in actualitate, printr-o declaratie politica, menita sa-i confere mult ravnita imunitate.
3. Radu Tudor, angajat al lui Voiculescu, preia initiative si le publica pe blogul lui si mai apoi face o emisiune despre aceste documente.
4. Nu pot sa nu observ asemanari cu un alt scandal, pornit tot de Radu Tudor, referitor la bacalaureatul lui Funeriu, cand a folosit un document fals, ca si de data asta.
5. Pe blogul lui Radu Tudor si in emisiunea facuta de acesta se vorbea despre spalarea de bani facuta de Basescu si Stolojan, intr-o vreme cand Stolo isi ingrijea stolurile iar locul ii era tinut de Tariceanu (iar mandatar financiar era Misulica Voicu).
Nu-l suspectez pe Radu Tudor ca nu stie meserie sau ca ar fi naiv, dar cat de masochist poti sa fii sa-ti strici reputatia iesind in public cu tampenii care pot fi demontata atat de usor? Ca sa nu mai spun de faptul ca implicarea lui SRS in jocul asta ar fi trebuit sa-i puna pe fuga pe orice journalist cu jumatate de integritate. Nu pot sa cred decat ca Radu Tudor a avut ordin de la imparatie sau ca este un lingau atat de mare incat s-a oferit singur sa faca tampenia asta (ceea ce mi se pare mai probabil).
Fara nici un dubiu, presedintele ii face varza pe toti. Si cand zic toti inseamna toti – astept sa il beleasca pe Ponta ca prea ii joaca in struna si se da anti….. Dupa ce Crin s-a dus la vale (ceea ce nu cred ca e un lucru rau) Ponta s-ar putea sa inceapa sa creada in steaua lui mult mai mult decat acum si o sa-si rupa capul in timp ce TB culege rosii si face bulion pentru iarna.
In afara de arestari nu vezi nimic la TV. Nu zic sa lasam infractorii sa se plimbe dar umflati-i pe toti si mai apucati-va sa mai si faceti ceva concret ca de idei idioate eu cel putin sunt satul.
Un lucru admir insa la presedinte: stie EXACT cine sunt votantii, cum gandesc si pe ce butoane trebuie sa apese sa iasa intotdeauna la suprafata. Asta in timp ce o alianta de toata jena castiga covarsitor alegerile si apoi se scindeaza din aceleasi cauze: lacomie, parsivenie si lipsa de sinceritate.
Miorita = Romania
Crin, daca tot esti pe nicaieri, te rog sa stai acolo.
Bine punctat Victore!
P.S. @Violet, condoleante sincere, Antonescu n-are “fata” de presedinte al Romaniei. Pacat ca este pres… la PNL. Partidul nu merita sa i se-ntample asta.
@Bubulea: e penibil, saracu’ de el…
Spre regretul meu, d-nul Crin Antonescu are o fire ce-i este propriul dusman, un staf incompetent ,drumul sau spre Cotroceni seamana cu un topogan .Cine se simte bine si-i multumit , nu-i greu de ghicit ….noul nostru taran de la Cotroceni devenit peste noapte mosier .Cred ca-i sta bine pe tractor cu o palariuta din zona Sibiului si fredonand ultimele manele ale lui Salam .
Adrian,
Dar cine are? Nu e o întrebare retorică.
Buna seara d-le Ciutacu,
Ce v-am spus si eu de multe ori?!
Imi place ca sunteti mereu sincer si franc.
Cu mult respect pentru Dvs.,
IoanaP
@Victor: Nu stiu, poate ca e, in masura in care a interpretat gresit pozitia ta de luni seara, dar, asa cum am spus si data trecuta, trebuia sa se abtina, chiar dac-ar fi avut dreptate, sa mentioneze vreun nume, indiferent care ar fi ala. Dar in niciun caz nu-i mai penibil decat presa basista care urla ca oparita ca guvernul, prin cresterea fiscalitatii, a dezlantuit iadul economic in Romania si pe care el o ridiculiza aici (“a băgat Ponta mâna în buzunar, Chițoiu complice și el, impozite îngrozitoare”). De pilda (am recunoscut tot timpul ca ma uit nesanatos de mult la B1), i-am vazut pe nefericitii aia clabucind portocaliu la gura astfel:
1. “Guvernul de stanga USL ne da cu o mana si ne ia cu doua!” Ok, daca e asa (dar nu e), atunci sa vina inapoi guvernul de dreapta, care nu dadea cu nici o mana si lua cu patru maini!
2. “Guvernul de stanga USL vrea sa-si aplice masurile populiste punand noi poveri pe spinarea clasei de mijloc si a intreprinzatorilor, singurii care tin in spate economia acestei tari!” Da, ce sa zic, sper sa fiu iertat vreodata pentru ca-s atat de insensibil la drama familiilor cu un buget de 10000 de euro pe luna, care, din cauza impozitarii piscinelor si a scumpirii carburantilor, vor fi nevoiti sa se descurce cu 9900 de euro…
3. “Marirea accizei la carburanti va provoca scumpiri in lant la toate produsele de pe piata, care vor anula masurile de crestere a veniturilor promise de guvernul de stanga USL!” Haoleo! Care e procentul de crestere a pretului la carburanti, 6%? N-am idee care e ponderea carburantului in structura pretului de cost pe km, dar acolo intra mai multe elemente (piese de schimb, lubrifianti, amortizare, salarii, impozite si taxe, asigurari, rovignete, revizii si reparatii etc), deci n-are cum sa creasca pretul la transport tot cu 6%. Dar sa zicem ca va fi o crestere de 5%. Care e ponderea cheltuielilor de transport in pretul final al produsului de pe raft? Habar n-am, teoretic, poate fi oricat, de la 0,1% pana la 99,9%. Dar hai sa ne prefacem, de dragul demonstratiei, ca are o pondere de 100%; pur si simplu, produsul costa 0(zero) lei, cu tot cu adaosul comercial practicat de magazin, si tot pretul lui de la raft e format din costul de transport. Si sa mai presupunem ca, pe intreg lantul de productie al produsului finit, sunt necesare 3 transporturi, ceea ce inseamna sa aplicam procentul de 5% de trei ori (adica 15,76%). Adica pretul unui produs care acum costa 10 lei va putea urca pana la 11,58 lei MAXIMUM! Poftim?! Asta e dezastrul care ne asteapta?! Pai, din 2009 incoace, de cand s-a aplicat ultima indexare a pensiilor, preturile produselor de consum de baza (in special alimente) au crescut si cu 200%! De exemplu, iaurtul pe care il cumparam noi de obicei costa 3,2 lei, in primavara lui 2012, si a ajuns, dupa 15 luni, la pretul de 5 lei. Asta e o crestere de 55%, intr-un an si trei luni! In acelasi interval de timp, biscuitii pe care-i luam de obicei au crescut de la 4,5 lei la 6 lei, adica cu 33,5%! Si pot sa dau un kilometru de astfel de exemple… L-am vazut pe porcul ala balbait, Mircea Cosea, pe numele lui din buletin (p-ala de securist nu-l stiu), cu gusa tremurand de revolta, avertizandu-ne ca se va scumpi totul, “pana si legatura de patrunjel din piata”. Ok, deci o legatura de patrunjel va putea costa de-acum MAXIMUM 1,15-1,20 lei, in loc de 1 leu. Pai, pe la finele lui septembrie, am luat castraveti din piata cu 1,5 lei, dupa care, doua zile mai tarziu, m-am dus sa mai iau, si crescusera la 3,5 lei (scumpire de 135%!). Dar s-au oprit aici? Nu, dupa alte trei zile, crescusera la 6 lei (o scumpire totala de 400%), dupa care au scazut la 4 lei si au ramas asa pana astazi. Dar n-o sa auzim niciun analist economic vaicarindu-se din cauza scumpirilor de mai sus, pentru ca toti sunt de dreapta (Valentin Ionescu, Dan Suciu etc) si, cum e si normal, cu totii venereaza PIATA! PIATA e sfanta, ea e inteleapta, ea regleaza totul, nu trebuie deranjata cu nimic, n-avem voie sa ne demitem presedintele, n-avem voie sa iesim in strada cand vrem sa schimbam ceva, ca se sperie PIATA! Bineinteles, orice scumpire provocata de guvern e criminala pentru mediul de afaceri, dar daca o scumpire de zece ori mai mare e menita sa umple de zece ori mai mult/repede burdihanul intreprinzatorului atunci e buna, pentru ca e rezultatul mecanismelor de piata…
In fine, nu merg mai departe, ca si-asa cred ca mi-a iesit un mesaj de un metru, dar vreau sa subliniez ca era de asteptat, totusi, o replica la adresa presei care a exagerat nepermis de mult dimensiunile “dezastrului” provocat de masurile anuntate de guvern. Sigur, nu spun ca-s neaparat bune, trebuie sa stam cu ochii pe ei, in special pe costurile de constructie a autostrazilor promise, finantate din cresterea accizelor la carburanti.
paie d-le Citacu…paie acoperite de vorbe si cand vine FMI-ul si zice “ba taiati salarii si preturi mariti si la anul sa dea dracii’n voi daca nu semnati inca un acord de imprumut” sau reprezentanti ai marilor corporatii: “ba in mall-urile si supermarketurile mele nu bag carnea,legumele,fructele si produsele graului vostru caca-m-as pe pamantul vostru roditor care-mi scade mie preturile” le fuge pamantul de sub picioare si transpira cat zece.Si asta-i adevarul d-le Ciutacu si putem sa-i ponegrim pe ai nostrii alesi si o mie de ani ca pana nu oprim toata nebunia asta cu iesirea in strada, nu facem si rezolvam nimic decat…paie.Si la anul vom avea de ales: intre paie si paie.
a comenta declaratiile tampite slobozite de basescu e o pierdere de timp. a comenta zicerile lui antonescu incep sa-i calce pe urme lui basescu.de mult tot ma intreb ce se intampla cu liberalii dupa ianuarie 2013. oare articolele si emisiunile elogioase dintr-o anumita parte a mass mediei precum si sondajele lui pieleanu i-au facut sa creada ca sunt pe val? adoratia cu care sunt pupati in dosuri de cativa indivizi de la antena 3 au dus la aroganta de acum? sunt curios si astept si din partea lui bogdan chiriac ( un admirator declarat al lui antonescu – gest facut zilele trecute parca intr-o emisiune de a ta) sa ne explice prin ce se remarca antonescu in afara de cateva discursuri bune si virulente ( din pacate facute mai demult ) la adresa lui basescu. constat ca in orice zice ‘mnealui, daca nu-l ataca pe basescu nu mai are nici un haz! vad ca in afara de rtv orice sondaj in care pnl/antonescu nu sunt pe primul loc e considerat din start fals!!??? ce sa zic de antena 3 sau vectorul lui de atac principal radu tudor+dana grecu, care nici nu se mai obosesc sa le prezinte nici in emisiunile lor sau pe blog. si totusi, chiar si la pieleanu trendul de scadere a liberalilor/antonescu e clar! asa ca poate de aceea se intensifica atacurile lui antonescu la adresa psd/ponta si ce sa mai spun de pc/constantin deveniti pentru liberali a 5 ea roata la asa zisa lor alianta de drepta!!! de altfel odata cu acuzarea lui voiculescu/alexandrscu&co parca nici nu ar mai exista constantin/pc. doar pelican ce se mai zbate prin niste emisiuni televizate in care imprumuta gesturile lui vadim si da cam acelasi fel de judecati de valoare. atunci cam unde mai este usl-ul? oare ponta face bine ca nu-i raspunde lui antonescu/liberali? nu vi se pare ca aceasta atitudine seamana cu cea folosita de ponta si in cazul lui basescu? oare asta inseamna ca pentru ponta modul de actiune a celor 2 seamana si de aceea ii trateaza pe amandoi la fel? oare micul titulescu incepe sa-si respecte porecla? oare el poate deveni viitorul presedinte al tarii? dupa cum se manifesta se pare ca dasi asta il irita vadit pe antonescu si il face sa-si piarda cumpatul si sa treaca la mistoul ieftin cu care ii ataca nu demult pe pdl-isti/basescu! asta arata cat de slab politician este daca-si pune in cap psd-ul si ce o sa patim daca ramane in continuare prezidentiabilul usl-ului! deja incep sa cred ca in aceasta eventualitate o sa incepem sa-l regretam pe basescu???!!!
Antonescu a gresit o data, cand a dat-o si el gen “demisionez in 5 minute… nu mai demisionez…”… Atunci a fost scuzabil, ca “serviciile” au intors referendumul (apropo, nu pe Merkel trebuie sa fim suparati, “coana” isi vede interesele.. problema a fost cu impotentii de la statistica, de stau calare pe firme cu solicitari de date gasibile pe “google”.. aia pare l-au citit – si citat – pe Geoana – “nici noi nu mai stim cati suntem”). Daca aia de ne numara (si, eventual ne-asculta) dadeau pe bune (asa cum colegii lor l-au dat pe Geoana la SPA la Vantu), basssescu era istorie… recenta, da’ istorie… cu “ex-” in prezentare…
Acu, sa cred ca liberalu’ pune botu’ si la asta cu bassescu, deja mi-e prea mult (oricum, liberalii si-au calcat pe deontologie cu masurile guvernului, care numai liberale nu sunt… acu’, sa se umple de handel si prin alianta cu chioru’, chiar e prea mult !!! Ca sigur Antonescu, cu tot cu partiduletele bassescului, nu scoate capu’…O fi simtit totusi, ca Ponta se pregateste de suceala ?! Si-asa, de-am sari peste timp, mi-e greu, da’ greu rau, sa cred ca orgoliul pesedit se infrange pe sine, si nu-si vara si aia candidat…Mi-e greu si sa-l despart de Ghita de Ponta (l-am vazut in poze, am vazut d-alea subliminale cu legea insolventei – atac la baioneta la postu’ paralel Rtv-ului…).
Timpu’ ne-o arata cum sta treaba… deci, hai, sa traim (nu bine, ca ne-am saturat…)
Si, apropo de fetis : nici Ponta nu iubeste labe-unu’ (pe buna dreptate… n-are nici de ce, n-are nici pe cine…)… Vor fi vremuri cand, poate, nu va iubi nici A3-ul…Fetisul ala, deci, e general : politicianu’ nu iubeste ziaristu’…Asa, totusi, ca de la inteligent la inteligent, e cate unu’- poltician – de il baga in seama la direct pe celalalt – ziarist; io zic ca e de bine, e macar semn de respect (apropo : basssescu baga in seama A3-ul la modul general, prin Voiculescu (in particular ii baga altundeva, da’ n-o poate spune pe sticla, ca nu e la birt… desi, m-as astepta sa-l vad si la d-alea strigate, cu cratima); doar prin campanie, isi aduce aminte de individual – a se vedea clipul cu Badea cu “afara ploua”…