Esti aici:
Prima pagină > Blog > Delatiuni cetatenesti de bine > Decontul pe persoană fizică al lui Jack

Decontul pe persoană fizică al lui Jack

Multă lume n-a priceput schimbarea la 180 de grade a atitudinii lui Ion Cristoiu faţă de Traian Băsescu. Dacă nu şi-ar fi anesteziat reflexele de pitbull, CTP l-ar fi întrebat în scris pe inventatorul apei calde de la bloc în presă, exact ca-n tinereţea revoluţionară pe Petre Roman, “PENTRU CE SAU PENTRU CÂT, DOMNU’ JACK?”

Pentru ce ne va explica, probabil, cu largul concurs al CNSAS (atunci când cel care şi-a achitat hotărârile judecătoreşti aferente proceselor de calomnie pierdute prin chete publice nu va mai fi de folos cauzei), vreun securist de bine detaşat în media. Partea publică a lui pentru cât e la EBA. Şi e cu va urma. Sper, totuşi, că nu vă aşteptaţi să apară-n piaţă, pe aşa praf, chitanţe de mână semnate Coroiu.

P.S. Cred că tocmai a trecut o lună de când maistru’ Giac trebuia să demisioneze, rect cum îl ştim, de la Adevărul, că el e conştiinţă solidară cu unu’ Cornăţeanu şi n-o să se lase cumpărat de banii mogulului Patriciu ca orice găinar mărunt.

UPDATE: Remarc că, odată cu intrarea oficială a României în rahat şi cu recenta suceală a unităţii militare din Modrogan, postacii portocalii au năvălit iar pe bloguri. Labeunu cu voi, oxiurilor!

LATE UPDATE: Poate interesează pe cineva şi ce scrie Dorin Tudoran

Comentarii

comentarii

Similar Posts

107 thoughts on “Decontul pe persoană fizică al lui Jack

  1. scuze, dar nu inteleg si te rog sa ma luminezi si pe mine cine este maistru giac de la adevarul

  2. foarte interesanta stirea, mai ales daca se si confirma!

    oricum, poate ca mai sunt fosti tineri care mergeau la Costinesti, la festivalul de film, la care domnul Cristoiu manca fripturici pentru ca sa scrie o fituica aproape imaginara.

    si-o mai aminteste cineva, ca de pastrat nu cred ca putem sa gasim pe cineva in stare.

    oricum, multa vreme, domnul Cristoiu a demonstrat cu fizicul propriu si personal ca acele fripturici erau destul de hranitoare.

  3. @eleonora & adrian: sunt obisnuit sa scriu pentru cei care pricep din prima

  4. Victor, mi-a crescut tensiunea postand pe forumul asta: ” Sunteti de acord cu inchiderea in Romania a cel putin 150 spitale?”

    Nu inteleg de ce un bolnav costa spitalul jde milioane pe zi si nu inteleg de ce este jeg in spitale cand o galeata de var costa 50 de roni, un litru de clor costa 1 leu si lichid de spalat geamuri e o oferta la 2 ron/5 litri.
    De ce este jeg in spitale si de ce nu au bani macar sa faca curat?

    Organizati o dezbatere publica cu manageri de spital si public larg? Sa-i pot intreba de ce e JEG in spital? Eu inteleg ca nu sunt medicamente si nu sunt bisturie, dar JEGUL!??

    2. As vrea sa renovez din banii mei un salon. Ii dau o mana/doua de var, schimb saltelele (100 de ron bucata), pun cerasafuri noi, cumpar veioze pentru fiecare pat, repar tamplaria la geamuri. Din banii mei.
    Cu sau fara sa mi se vada fata, o televiziune ar putea urmari stadiul lucrarilor?

    Spitalele arata naspa pentru ca NU SE VREA CURATENIE!

  5. Eu inteleg ca Eleonora si Adrian sunt niste prosti. N-au priceput din prima. Ai tupeu, domnule Ciutacu! Nu pot sa nu iti dau si replica: bine ca esti tu destept!

  6. @Pisica: din ce in ce mai multi prosti pe blogul asta, insuportabil de multi

  7. Cristoiu ba idiotilor, vreti sa va si deseneze ? Nu vedeti linkul ?

  8. Salut Victor,

    In primul rand, as vrea sa spun ” Rusine Ion Cristoiu”!!!
    off- topic:
    “Sa va fie rusine, romani!!!” Asta ar trebui sa ne spuna Capitanul…
    Sa va fie rusine, mame- pentru ca nasteti copii vii
    Sa va fie rusine, bugetari- pentru ca politicienii nu sunt in stare sa faca o reforma a sistemului bugetar
    Sa va fie rusine, pensionari- pentru ca ati platit taxe timp de 30 de ani
    Sa va fie rusine, romani bolnavi- pentru ca v-ati imbolnavit

    Rusine…

    Pai pana cand???????????

  9. Din nou ma surprindeti cu acest articol, mai ales ca vorbiti de “decontul de persoana fizica al lui jack”, aaaacest jurnalit care a fot considerat un ‘justitiar adevarat’, ‘un varf de lance al campaniei de falsificare a istoriei’. Nu-mi aduc aminte daca dumnealui a scris in Evenimentul zilei, al carui director era stire care l-a facut faimos nu numai in media dar si la cititori cu stirea :”gaina care a nascut pui vii”.Trebuie sa ma mai documentez in privinta subiectului, ca nu stiam de “vesta” lui ca a devenit atat de importanta in ultima vreme pentru Baselu si fiica sa. Oare ‘materialul’ vestei chiar se schimba dupa cum bate vantul? Se pare ca da; deci trebuie studiat de ce, nu-i asa?

  10. Si totusi, cred ca o paranteza e pusa gresit… Daca nu e pusa gresit, asta e, n-am crezut niciodata ca-s asa desteapta. Dar daca-s gresite, cred c-ar trebui corectate fiindca si pe mine m-au derutat.

  11. @Manuela: rezolvat paranteza. personajul e la fel de lesne identificabil

  12. Coane.. eu, sincer, am mai avut o speranta in privinta maestrului din Gagesti.Credeam ca-i doar idealist deci natarau.Vaz ca pana la urma tot un ardei umplut a ramas.Nu ma-ntreba cu ce-i umplut ca m-am saturat de-atatea banari.
    Pt.@Pisica
    Prostia inocenta nu-i grava…Da aia cronica o transmiti si stramosilor..

  13. Prea multe laude au fost asternute la picioarele acestui personaj care s-a vrut intotdeauna interesant,dar cred ca nu a reusit decat sa starneasca pareri nefavorabie,trecand,aparent fara o motivatie logica,dintr-o tabara intr-alta.Iata mai sus o posibila motivatie.Oricum,chiar si cand parea ca este in tabara corecta,dadea impresia unui lucru unsuros care aluneca printre degete.Aflarea unor adevaruri despre astfel de oameni nu poate fi decat salutara.

  14. Imi aduc aminte cand am citit cartea “Unde scurte” de Monica Lovinescu ca am simtit un mare dezgust fata de scriitorii romani. Felul in care se sabotau intre ei, cum talentul era ingropat in mizeriile personale.
    La unii si acum se vad obiceiurile de atunci.
    Din pacate pentru ei a aparut internetul si oricine poate scrie, valorile se cern in timp.
    Intre cenzura de atunci si libertatea de acum o aleg pe a doua.
    Citesc ce vreau, ascult ce vreau, vad ce vreau.
    Valorile le alege timpul!

  15. Tocmai l-am vazut pe baselu’. Sint siderat. Toata lumea e proasta, el e destept. Si DA, bai Base tocmai mi-a venit ideea prin care putem iesi din criza miine. Declaram razboi Germaniei. Sigur, nu trebuie sa ne si luptam, nu de alta, dar nu prea mai avem soldati. Asadar, in maxim 30 de minute dupa ce am declarat razboi Germaniei, ne predam. Fac ceva pe treaba cu suveranitatea statului. Mai bine ocupat de nemti decit sub baselu’. Dupa alte 30 de minte, cerem Germaniei sa reconstruiasca Romania si sa devenim colonie.
    Nu e mai bine decit masurile lui Base?

  16. Mai draga Victor, el credea ca nu va iesi chestia asta? Sau asta-i dovada ca-i fost actual nemernic, securisto-turnator? Dar in momentul in care a trecut in barca lui base era clar ca l-a cumparat si/sau santajat.
    Deci e ca e dovada scrisa da? Ca parca mai era nevoie. A avut cineva dubii ca-i turnatorel securel?
    Imi scapa mie ceva? In fine, sunt un bou, dar sunt bineintentionat.
    Ma luminezi?

  17. @anonamemouse: eu n-am nici o certitudine pana nu vad o hartie. si nici nu judec oamenii exclusiv pe baza unor petice de hartie. da’ nici nu intorc la nesfarsit obrazul sa iau palme de la oameni care, intr-o lume normala, ar cam trebui sa umble cu punga de-un leu pe cap.

  18. Of-ul meu off topic:

    Avem 100 de milioane de euro sa DONAM Moldovei sovietice in timp ce guvernul inchide spitale din lipsa de bani? DE CE BOCULE, DE CE?

  19. Multumesc Victor. Atitudine juridic corecta.
    Eu sunt mai superficial. Daca vad o doamna respectabila pana mai ieri, facand stopul pe soseaua de centura, urcand in tiruri si coborand stergandu-se la gura, brusc am niste certituni. Fara dovezi fara nimic. 🙂 No disrespect.

  20. S-aude că nişte chitanţe d-astea de mână semnate de Coroiu ar fi şi pe la băieţii ăia care au şi o copie a Dosarului nr. 3990/09.11.1973 pe care Traian Băsescu îl mai crede încă făcut scrum. Norica ştie, Victore, ascultă-mă pe mine!

  21. Eu unu am fot plecat sa ud buretele in ultimii 18 ani, dar inainte sa ies din clasa parca personajul era cunoscut sub numele de Ardei Umplut. Sa inteleg ca lumea s-a prins in sfirsit cu ce era umplut ardeiul in chestiune?

  22. in singurul meu demers jurnalistic, cu entuziamul de prin 90 iarna, si puzderia de ziare aparute si disparute peste noapte ,am scris o chestie – ca trebuie dezmembrata caracatita securisto-comunistoida mai adanc imbarligata in societate decat banuiau multi atunci, si destui acuma. era un moment favorabil cat de cat. inutil sa spun ca imediat m-a convocat unu’ de la cpun-ul local – un soi de colonel de armata parca – sa ma intrebe daca am facturi pentru hartia de ziar .. chiar aveam, desi era perioada cand se pleca si cu un hotel in spate daca aveai chef de asta.. de atunci traiesc cu senzatia ca niciodata caracatita nu a murit, iar tentaculele apar subit de unde nu te astepti .. cristoiu, diaconescu .. naiba mai stie cati din media , din firme de stat sau capusa la stat .. macar unii s-au transformat in capitalisti pe bune si gata – voiculescu, catarama, patriciu .. ailalti sunt sobolani care bruiaza istoria si viata noastra.

  23. Buna seara.
    Sunt iar offtopic.
    Ca si dvoastra strig “hai cu egalarea”, adica, ca si 1989, ca si in 2001,cu argentinienii, acei demni “nadies” a lui Pino Solanas.
    M-am documentat, d-le Ciutacu, e clar, suntem totusi diferiti , ne lipseste materialul uman, lucram cu ce avem…
    On topic: prostitutia este o arta, nu toate prostituatele ajung “dame de lux”.
    Eu personal asta consider delatiunile antedecembriste, o prostitutie ieftina.
    Postdecembrism, am ajuns la doctorat si arta in materie de prostituire.
    Numai de bine “oracolului” din Gagesti, ca orice jignire ar innobila si zau daca merita osteneala…
    Cat despre situatia tarisoarei …Romania pare ca unul bezmetic care alearga de ceva timp printr-un tunel si care vede o lumina si se repede…ca prostul drept in fata rapidului si acum fuge cat poate de repede sa iasa pe partea cealalta.
    Nu cred in solutia fortei, dar cred in forta solutiei, alta decat ce avem acum. Nu e treaba mea s-o gasesc, sunt alti mai buni.
    Republica a IV a zisa si Romaniei si-a trait zilele trecute ultimele ore in dezonoare si umilinta.
    Da, afirm cat se poate de serios(si am proprietatea termenelor) ca am asistat pentru prima oara in istorie in direct la finalul trist si dezonorant al unui stat si al proiectului sau national.
    Natiunea romana trebuie sa se inhame acum si la cladirea unei alte fel de stat, nu numai a recladi economia, a unei noi scari de valori si a unei noi mentalitati, intr-un cuvant un nou proiect.
    Iar cat timp ne conduce aceasta MAFIOCRATIE nu ne putem apuca de ceva, de a ne regasi DEMNITATEA.Iar demnitatea nu este o vorba goala.
    Cert mai este ca trebuie sa lasam celor ce vin altceva decat umilinte, lacrimi, sacrificii, sange si sudoare. Altfel, vom inceta a fi o natie si vom deveni lent iarasi niste slugi.
    Si nu vreau ca si copilul meu inca nenascut(vine prin toamna pe lume) sa imi strige de ce l-am mai facut.
    Sa ne ajutam noi, ca Dumnezeu saracu’ cred ca este satul de cretinisme si prostie.
    Cu respect,
    Radu

  24. Sa inteleg ca pe la Cotroceni toate dulapurile de garderoba sunt pline cu shelete, de-ale astora? Adica treaba cu pastratu’…Era buna si solutia cu mojarul.

  25. Se pare că fica “maiestrului” JACK va fi consiliera lui EBA la PARLAMENTUL EUROPEAN

  26. @Simp: mai corect era “DE CE BOULE, DE CE?”

    D-zeu nu bate cu bota..vezi-l pe musiu’ Cristoiu: sâsâit, paraplegic și mâncător de kkt la categoria ‘heavy’.

  27. S.O.S. Genocid in România.

    Scrisoare deschisa.

    De cca doua ore m-am intors de la medicul de familie. Fusesem pentru: reteta compensata pentru hipertensiune arteriala si cardiopatie ischemica ( de care sufar de aproape 12 ani), o trimitere pentru analize si o alta pentru un medic specialist ( la care de fapt merg regulat de cca doi ani) de unde urmeaza sa iau alta retetă.

    Rezultatul: am fost programat saptamana viitoare pentru data de 18 mai sa iau reteta si pentru a doua zi sa iau cele doua trimiteri. Dispozitiile Casei de asigurari de sanatate sunt că medicul de familie nu poate da mai mult de 20 de retete/trimiteri pe zi!!!

    Peste 2 zile voi termina medicamentele. Ce va trebui sa fac? Sa renunt sau sa le cumpar la pret nominal? Sa renunt nu pot. Risc foarte mult. In ultimii ani am fost dus de 4 ori cu salvarea pentru tensiuni de 22-24. In urma cu 3 ani am avut o cadere de tensiune pierzandu-mi cunostinta chiar la poarta spitalului. Le-as cumpăra dar nu mi-a venit pensia pe luna aceasta.

    Avand si retetă compensată nu este sigur că o voi putea folosi. Inca nu au venit bani la farmacii.

    Medicul de familie mi-a detaliat problemele cu care se confrunta. Trebuie sa aduca bani de acasa pentru a acoperi cheltuielile. Este hotarat sa abandoneze aceasta activitate. Mi-a relatat si despre exodul medicilor in alte tari. Unde – atentie!- sunt primiti numai de clinicile particulare. Statul isi protejeaza sistemul de “venetici”.

    Sunt hotarat sa actionez. Mai intai voi face un demers la casa judeteana de asigurari. In functie de raspuns voi actiona in consecinta.

    Am muncit 39 de ani si sunt pensionar de numai 15 luni. Si VREAU sa mai traiesc!

  28. Redactor-sef la SLAST, director la revista Teatru,asa, de pomana ?
    Car despre ce traim azi, m-am lamurit de ce are atatea buzunare vestuta lui, ca vesta nu-i pot spune !

  29. E jenant ce ni se intampla,am ajuns in situatia sa-mi doresc sa ajungem ca Argentina,poate asa ne trezim si noi la realitate si poate asa ne regasim echilibrul.Am pierdut aiurea 6 ani,pentru ca sunt unii destepti in cap (35-50 de ani,studii medii-spiru,mediul urban,manelist,dreptaci).Coroiu nu mi se pare o miza,el e doar o victima.O sa ajungem sa plangem pe sub zidurile din Zambaccian,sau poate vezi tu alta solutie?

  30. Ce interesant, ce interesant. Ciutacu musca din maestru. Si uite asa devine coleg de valoare (literar-artistica) cu Dorin Tudoran. Caci dusmanii dusmanilor mei sunt egalii mei si apoi (ca s-o spunem pe-a dreapta) nici Tudoran nu mai e ce-a (mai) fost.

    P.S. Maestre poostul asta e o diversiune ciutaca tipica, adica ca e ordinara, iar ambalajul in ambiguitati cautate nu-l poate salva. Inconfundabilul iz de cristoi sfartecat pentru a fi devorat, la momentul oportun, de catre ucenicul nevrajitor, este o “marca” inconfundabila pe genul ciudat de victorian. Efectul “eleonora” e garantat.

  31. AHA amu’ am inteles de ce ii preda lectii de lins ciumpalacului de “radu moraru”(nu merita litere mai mari).
    Astia nu se lasa pina nu fac pe chelnerii pentru Base.

  32. Degeaba Victore; cand a fost atacat cu “Coroiu”
    am strigat toti ca este o provocare; cand scria in JN si-l injurau toti portocalii, iar am sarit in ajutorul/apararea lui. Cand a dat-o la intors cu atat mai mare a fost dezamagirea
    si regretul ca m-a/ ne-a tinut de prosti.
    Si iata ca astazi povesteste cu mizeria aia numita nasul ca doi buni prieteni.
    Apropo, mai tineti minte si motivul pueril invocat de el cu privire la schimbarea barcii?
    Popor roman, cate canalii se ascund in tine…

  33. @Dl. Goe: da, diversionistul de Ciutacu si-a angajat copilul la Eba si tot el a propus executia de partid a lui Dorin Tudoran, nu Cristoiu. si tot el l-a dat in judecata pe Radu Moraru ca l-a facut turnator, pentru ca, dupa aia, sa se duca la el in studio. in nici un caz Cristoiu, da? va doare, portocaliilor, cand vi se devoaleaza micimea?

  34. @Miguel
    Foarte interesanta si tentanta varianta ta 🙂 ( personal si eu as opta pentru agitarea sabiilor asupra Germaniei + urlete din toti bojocii )dupa care sa ne predam dar daca imi amintesc eu bine, nemtii parca aveau niste obiceiuri proaste, nu stiu , ceva cu rasa ariana cu suprematie ceva… si tare ma tem ca dupa ce ne ocupa si incep sa reconstruiasca tara noi o sa fim facuti sapun.Asa ca….:)

  35. Dar la ce va asteptati? Nu stiati cine a fost Cristoiu? Cand a fost nevoie de el, a fost reactivat. Pe vremuri se baga pe sub pielea lui Nicu Ceausescu pe la “chiolhanuri”.

  36. Partidul prezidential PD-L, ar fi mai corect sa se numeasca PD-SL (Partidul Democrat Social si Liberal) ca astia de acum (Base, Udrea, BVB & Co.) au furat cat au facut celelalte partide la un loc in ultimii 20 de ani.

  37. hai la universitate, cu totii, bugetari, jandarmi, politisti, pompieri, pensionari, mamici! ne-am saturat, pina cind?!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.