I-am rămas dator cu o leapşă mogulului. Care mogul, ca orice mogul, nu lasă absolut nici o datorie nerecuperată. Aşa că şi-a trimis executorul. Să scoată de la mine motivele temeinice pentru care Jucătorul ar putea fi propus pentru sanctificare, că doar n-o să-l lăsăm pe Eminescu unic candidat pe ordinea de zi a Sfântului Sinod. Dar eu sunt băiat umil şi, până să vină peste mine portăreii Netului, mă prefac că răspund benevol. Ascult şi mă supun, cum scrie-n fişa postului de angajat al Coaliţiei de la Grivco, că doar d-aia mă plăteşte mogulul. Dar să nu mai spuneţi nimănui…
1. Pentru că a lucrat regimul comunist din interior (şi puţin cu detaşare, la Anvers). S-a demonstrat asta la condamnarea festivă a regimului roşu din Parlament.
2. Pentru că, deşi a recunoscut că a scris camioane de declaraţii către Securitate, nu se mai găseşte nici măcar una. Magician nu e, deci clar are puteri supranaturale.
3. Pentru că a dispus deconspirarea Securităţii şi, trecând peste resentimentele faţă de sistemul opresiv şi brutal, a avut puterea supraomenească să-l facă demnitar pe securistul Silvian Ionescu. Şi pe securistul Stanca general, fiindcă promovările în regimul care-i poartă numele se fac doar pe criterii de competenţă.
4. Pentru că, deşi nu e corupt şi a lucrat la stat după abolirea comunismului pe care l-a urât din toată fiinţa, familia lui are proprietăţi de milioane. Asta-i minune!
5. Pentru că a salvat sarea şi poşta de moguli şi i-a făcut pe intelectuali fani OTV.
6. Pentru că nu l-a atins pe copil şi i-a sărit ăluia capul ca lovit de flacăra violet.
7. Pentru că, spre deosebire de un celebru care transforma apa-n vin, el n-are de ce.
8. Pentru că doamnele din local (poză ciordită de aici) se smeresc în preajma lui.
9. Pentru că n-o fi el mai fraier ca Ştefan cel Mare şi Murfatlarul bate Cotnarii.
10. Pentru că sună mişto Sfântul nea Trăian şi n-aveam nici unul chel în calendar.
Mi se pare mie, sau doamnele respectabile din primul rand stau in scara magarilor(ma rog, dupa cazul de fata, a magaritelor). Cred totusi ca sunt rautacios.
hehehe.buuuun…ca de obicei.
da,nu-mi place poza asta!!!cucoanele astea 3,parca ar fii la niste funeralii…saracutzele de ele,ce triste si cernite sunt…
cand defapt ele sunt vesele si ciripitoare ca niste pasarici.(si libere!!!!)
Ce fete de maicute au! Ridzi mai are putin si plange. Chiar ca parca-s la Sfintele Moaste.
Nea Traian sa castige si el mai intai o editie de “Mari romani” , sustinut fiind de Bercea Mondialu’, si pe urma sa aspire la beatificare !… 🙂
p.s.
preferata mea e alma!are si un costumas cu dungulitze…hehehe
ce zic ele?
de”santa base’?
. Pentru că a salvat sarea şi poşta de moguli şi i-a făcut pe intelectuali fani OTV :))
asta cu intelectualii e de pus pe rana !!
La cat e de paranoia Baselu n-ar fi exclus sa-l vedem ca face toate diligentele pentru sanctificare.Frumoasa poza,dar totusi parca e saraca fara Andreea Pora.
Io as mai zice ca si respectarea stricta a literei si spiritului legii (si cum constitutia e cea mai tare….) la numirea ultimilor premieri ar putea fi un motiv.
Numa’ ca io stiu ca este o conditie obligatorie ca sa te sanctifice cineva! Io unu n-am auzit de sfinti in viata!
Sau poate ca poza aia cu pi.. pardon! doamnele e o poza facuta in viitor (si care s-o pierdut prin timp) linga catafalcu’ viitorului sfint?!?
Banzai!
ma lasa-l dracului pe basel, oricum ne-am pricopsit inca 5 ani cu el, nu vezi ca i se rupe de voi, mai bine va ocupati de ciracii lui de sugatorii de bani de la stat, mai aveam putin si incepeam sa-i plang de mila lui Prigoana aseara cand ne povestea cum pierde el bani in afaceri cu primaria, are badea o expresie aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. te-a provocat aseara , pe tine si pe Gadea sa demonstrati cum castiga bani din dezapaezit , aud? pe deoparte zice ca se cheltuie 80 mil cu dezapezitul dar el vine cu bani de acasa. ce tara, ce hoti, ce retardati suntem ca inghitim rahaturile astea .
excelent articolul…cat despre picioarele d-nelor din poza (cele dezgolite)sunt urate si cam groase tradand obarsia de la coada-vacii :)))
Frumoasa poza imi place de Roberta si Nuzi e draguta,dar Ritzi e naspa, ce-i drept la ce se refera comentariul tau si ce spun eu nu prea are legatura dar asta e
“…nu stiu Maria dar am impresia ca ala din spatele lui Nutzi ii face semne cu piciorul…”
Esti sarcastic. Si totusi ai, pe undeva, dreptate!
pentru ca este evident ca este foarte simpatizat in ceruri, pentru el votand pana si mortii
Esti arogant si genial in tot ce faci , dar te iertam ca esti cel mai bun ! :))
Intreb si eu ca prostu’: ca sa fie sanctificat n-ar trebui mai intai sa fie “martirizat”? Adica sa fie completely dead?
sanctificare? sau beatificare? :mbounce:
Nici una nici alta, eventual BEAtzificare
Foarte tare articolul.Brava oua.
Esti tare frate! Exact astea sunt motivele, doar ca, spre deosebire de mine, tie ti-a luat extrem de putin sa le expui! 🙂
A, sa nu uit: si pentru motivul expus de @Manuela. Asta ti-a scapat. 😉
Victoras,nu ceda la intimidarile pupinbasestilor si spune intodeauna ceea ce gindesti si cred-ma ca ai mare dreptate ! TRISTE mecle , oare au ramas asa cind au vazut ca nu mai are “tatucu” suvita fermecatoare ?
Inca ceva, referitor la “basele”(super si faza asta): a remarcat cineva ca nutzi are margele cu mov, de aia a scapat-o flacara de DNA si i-au dat NUP, robertica se uita la varful pantofilor ca o calcase pitibocu’ pe bombeuri, singura neinspirata dintre toate e ritzi care s-a vazut si ce rau a patit! Of, of, ce amatoare! Ea credea ca daca se uita fix la tatucu’ poa’ sa faca ce vrea ca nu i se intampla nimic. 🙂
Bravo d-le Ciutacu!
Excelent articol!Aveti o minte extraordinara!Uite,de asta va iubesc(in sensul bun al cuvintelor)!
Cu toata pretuirea,
IoanaP
Le sta bine la bara. Daca ar fi bara de la tribunal si ele in zeghe mai ca as mai trai 100 de ani.
Poza asta ma duce cu gandul la oamenii lui David Koresh, Bivolaru, MISA, etc… Poate nu vad eu bine…
Cer respectuos permisiunea să postez şi aici din nou, un semnal de alarmă…
Politica de * succesuri *…
La Frunzăverde-n * ogradă *, Şăfi sunt, … şi-o, pisică moartă…
* Vinovaţii fără vină, cer să se facă Lumină… * – Motto
Tentativă de sinucidere la Centrul Speranţa
( articol preluat de pe Surse – media online – http://www.caon.ro )
REȘIȚA – Un tânăr din Centrul de Plasament “Speranţa” din Reşiţa a sunat la 112, ameninţând că se sinucide.
( … )
– Complexul de Servicii Sociale * Speranţa * din Reşiţa, Tei Ape nr.4 – în aceeaşi clădire cu CSS * Speranţa * Reşiţa, funcţionează ŞI DGASPC Caraş-Severin !!! DGASPC C-S, condusă de mai mult de 4 mandate de Duuuamna Ana Vasile, protejata CJ C-S!
Dar, cui pasă de dramele de dincolo de ziduri? Copiii, tinerii instituţionalizaţi, sunt pentru Şăfi, numere de dosare şi, uneori, masă de manevră, atât. Şi-atunci nu-s oare inutile întrebări gen : protecţia copilului, încotro… ?
…….
http://sfinx777.wordpress.com/2010/02/10/la-frunzaverde-n-ograda-safi-sunt-si-o-pisica-moarta/
Poate se * îndură * totuşi, într-o zi, cândva, cineva… DNA, ANI, Curtea de Conturi, ANPDC, Inspecţia Socială, Presa centrală, PD-L, că-i de-a lor Duuuamna şi cum peştele de la cap se împute… Măcar pentru ca multe din cele ce se tot petrec în protecţia copilului Caraş-Severin să NU se mai petreacă şi, cuiva să-i pese şi de copii/tineri instituţionalizaţi!
Mulţumesc frumos pentru spaţiu.
Sibilla
Foarte misto articolul, ironia ustura mult mai tare. Cat despre cucuiete, se citeste competenta pe fata lor de la o posta. Suntem norocosi sa avem astfel de conducatori/conducatoare.
Cat de bine le spui :)))
Minunata postare !!
Se impune si sanctificarea lui Boc.
Ieri a fost declarata neconstitutionala noua lege a avocaturii fatata de mintea constitutionalistului
E o problema(sau o speranta?).Din cate stiu eu sanctificarea se face in majoritatea cazurilor postum. Se ofera cineva sa rezolve problema?
si elenus ceausescu tinea miinile la fel…sa nu-i zboare pasarica!
altfel toate sint prima generatie care a pasit in ascensor….(cind s-au urcat aveau calciiele crapate!)
ui arr za tri garls from rumenia….yuppyyy
.Daca imi permiteti(leapsa)…11.fiindca a condus malefic(pardon, magic !) politica externa, ca d-aia ne pune “Axa” scuturi , Rusia ne taie gazu’ si nimeni nu mai bate la poarta Cotroceniului, pentru o vizita.
Sa le vedem pe smeritele neamului aliniate la un priveghi. Dupa aia mai stam de vorba …
Bun.Ciutacule i-a d’aci alta schinare de motive numa’bune de furnizat mogulului cel rau, ca vaz ca-i pornit tare sa ne mai vare o sarbatoare-n calendar.Deci:
1.Ca desi,pe vremea cand “lucra din interior regimu'”la Anvers l-a ispitit Satana cu toate pacatele capitalismului, candidatu’nost intru vesnica pomenire s-a tinut tare-n caracter si
n-a intrat decat in muzee,biblioteci ci catedrale.Si,cel mai important,s-a intors cast si pios, la fiecare 8 luni,la consoarta pamanteasca.
2.Ciutacule se vede ca esti un om rau,asa cum reiese din felul in care ai prezentat motivele 2 si 3.In primul rand,tonele alea de declaratii la securitate si de care pomenesti cu evidenta dusmanie nu se pun, caci ele au fost smulse de catre secu’ prin torturi in racoarea diferitelor beciuri ( ba chiar pivnite si sinistre crame din Constanta) impreuna cu sticlele de whisky,sacii de blugi,cartoanele de kent si “rapirile din Serai”…muncusoara cinstita, fara de care familia preacuviosului era lipsita de cele necesare supravieturii.Apoi sa stii ca dom’presedinte n-a promovat decat securisti spasiti, care-au condamnat in concret comunismul,(nu doar asa din gura ca toti saracanii)..adica s-au facut capitalisti de vaza ai societatii,cu conturi prin Elvetia,s-au mutat in viloaie,conduc maybacuri…deci sunt clar de dreapta taica’.
3.Ciutacule tu ai spus-o..evident cu o rautacioasa insinuare.Citez “desi nu e corupt…bla bla bla..familia lui are proprietati de milioane”.Deci dom presedinte n-are nimic.E sarac,drept si cinstit, dedicat luptei impotriva comunismului.Iar familia poate sa aiba ce vrea,e democratie si economie de piata..vorba cantecului ” dusmanii mooooor ca n-au valoarea mea”
4.Rati’ai dracului de elitisti sectari ! Ce daca va uitati si voi la Elodia si Salam? Asta-i dovada clara ca nu sunteti cu poporu’suveran,asa cum e dom presedinte…
5.Nu numai ca n-are de ce sa transforme vinu-n apa, dar poporu’ obidit va sta strans unit in jurul invatatorului si va invinge foamea dand limbi in sare si nu asteptand inmultirea a cinci pesti si doua paini.
6.Invatatorul nostru a dovedit ca stie sa tunda oi, sa citeasca litere de oi pe dealuri,sa manance cascavea cu rosii si sa primeasca, dezinteresat desigur, cocoseii tiganilor, ofranda adeziunii lor la lupta impotriva comunismului.Iar consoarta Maria a purtat cu gratie vesmantul de piranda.
7.Pentru ca,de-o intra sau nu in almanahele cu sfanti,istoria romanilor va consemna in veci de veci perioada asta iar romanii il vor pomeni pe Base’mai ceva decat pe Caragea si ciuma lui.
“Cei trei crai de la rasarit”
Bine ele sunt “cracite”
Ei, tocmai de aceea “santificatu” trebuie neaparat si de urgenta stringenta trebuie sa fie”SACRIFICAT”.
Succes
Si-ar mai fi un motiv : O sa ne iasa un chilipir imbalsamarea,la cat alcool a bagat sfantu’Traian pe conducta nu va putrezi niciodata.Si-o sa-l putem scoate, sa-l tuce poporu’suveran, chiar si prin august…
cele trei graţii, sau zeiţele lui Zeus…
Orice ati spune si oricum va veti invirti Romania este o tara comunista unde serviciile de securitate iau deciziile importante in stat. Tot ele decid si ce partid si ce presedinte trebuie sa fie in jiltul inutil de la cotroceni. Asta sta scris din 1990. Nu exista proprietati private cu adevarat in Romania pentru ca ele nu reprezinta o mindrie nationala. Totul este la comun iar bisnitarii reprezinta asa zisii oameni de afaceri care nu fac altceva decit fura statul adica avutia comuna.
SUNTEM O TARA IN CARE TOTUL DAR ABSOLUT TOTUL ESTE LA FIGURAT SI NU LA PROPRIU.
AM TOT VAZUT POZA ASTA CU ZOOM ,FARA ZOOM SI NU IL VAD PE ALIODOR…..O FI FOST CHIAR EL FOTOGRAFUL..?
“@VICTOR SPUNE……..”
La cum stau momaile astea trei, primul lucru care-mi vine-n minte e: Parastasu’ si grijania ma-sii!
De ce doar Udrea are cizme si alea 2 pantofi?
Un nou punct in lista matale: 1′ sau 11. Pentru ca dupa tot ce a facut a fost reales cu peste 5.000.000 de voturi, unele date cu o viteza supra-omeneasca.
nu stiu daca e minune sau iluzie optica, dar sa te mai voteze cam 3-4 milioane de indivizi, asta da performanta (furtul, estimat la 1,5 milioane, e tehnica,deci nu se pune)
sa ne privesti (asa cum poti,in toate directiile) in ochi si sa ne spui ca femeia frumoasa si inteligenta careia ii inchini (paharul) este Sotia..asta da sfintenie mare
sa nu sti daca a fost (sau nu) copilul obraznic, sa iti aduci aminte brusc ca nici n-ai fost tu ala, apoi sa juri pe Biblie ca nu cu pumnul l-ai atins si apoi iarasi sa revi, ori esti comic, ori prestidigitator logic, ori ..
e clar, Ecce homunculusul…e Mare Sefu`
cateodata stau si ma intreb: se poate mai rau de atat?
din pacate vom afla.
AAAAAA,POZA ASTA MA INSPIRAT ,NU NUMAI CA E IN SCARA MAGARULUI SI CAM PAR A FI NISTE PTZIPOANCE DIN ALEA DE GENU”PISICA BLANDA ZGARIE RAU”.DAR EU VAD IN MUTRELE CELOR 3 PIPITZE CEVA DE GENU’
” – Da sefu’ am fost rele de tottt te rog sa ne bati diseara cu nuielusa,promitem sa nu mai deschidem gura decat atunci cand ne-o ceri”-zise Elena
” – Da da da ,si diseara poti sa ne iei pe toate 3 deoadata , marinar viril ce esti” – zise Monica
” – Daca sunt buna ii cer sa ma puna sefa la parlament” – gandind Top Modela
Base e inepuizabil.Alt motiv : A transformat sute de mii de pungi cu pui congelati in milioane de voturi iar la Paris,Madrid si Milano s-a depasit recordul mondial de votanti pe secunda, detinut cu atata mandrie pana atunci de tari consacrate intra-ale democratiei precum Congo,Etiopia samd..Iar Stalin s-a rasucit in mormant pentru o clipa…
Nu-l vad pe Aleodor, ala cu flacara albastra, pe langa ele.Sa fie o zi fara protectie ?
La ce tot fac astia legi peste legi pe care curtea constitutionala le declara neconstitutionale ?
Lipseşte Boagiu.
Cedez cetacenie ROMANA , sat satul de aceasta tara si n am cum sa ma razbun pe TARA, as vrea sa i dau foc TARii dar nu poc , la tot pasul sant IDIOTI care sant SEFI , in functii de conducere
Domnule Ciutacu face-ti un sondaj, cine vrea sa renunte la cetatenia ROMNA sa devenim APATRIZI. in tara noastra ?
IN NICI UN CAZ NU LIPSESTE BOAGIU CI CRED CA MAI DEGRABA …..BOCANEL…AHAHHHA,CA PE ALA IL MAI VERIFICA DACA S-A EPILAT.
Avem o problema D-le Ciutacu. Sfantul Sinod nu-si pune sanctificarea cuiva pe ordinea de zi daca nu sunt argumente teologice solide in favoarea sanctificarii. Din lecturarea motivelor Dvs. si ale celorlalti nu am dedus nici un argument teologic, deci autoritatile religioase nu vor fi satisfacute de acestea, pentru ca nu rezulta din ele temeinicia ideii de sanctificare.