Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Cum nu vreau eu să devin simpatic

Cum nu vreau eu să devin simpatic

Părerea mea, asumată public, despre votanţii lui Băsescu şi ai PD-L e cunoscută majorităţii celor care mă urmăresc, iar celor nimeriţi întâmplător aici le-o scriu pe scurt. Ca să pui pentru a doua oară la rând ştampila pe portocalii şi pe candidatul lor trebuie să fii, într-o ordine aleatoare, tâmpit, membru PD-L (cu riscul de a fi dat afară de la slujbă în cazul pierderii alegerilor) sau părtaş la jaf cu ei. Oamenii inteligenţi (mulţi seduşi în 2004 de discursul justiţiar ipocrit al mitocanului şi acriţi de ceea ce atunci părea tirania fără de sfârşit a lui Năstase), cei neimplicaţi politic (ori, după caz, membri şi simpatizanţi ai altor formaţiuni) sau aceia care nu fură împreună cu bandiţii oranj nu l-ar fi putut vota cu repetiţie, decât cu arma la tâmplă, pe cel mai penibil preşedinte din istoria republicană a României.

Acest blog nu a fost, nu este şi nu va fi, niciodată, prizabil pentru simpatizanţii şi votanţii lui Băsescu, dar, dacă au considerat că au ceva de replicat, nu i-a împiedicat nimeni s-o facă. Singura condiţie, indusă şi aia, a fost să se abţină de înjurături de peluză şi de la repetarea veşnicelor plăci (tocite, deja) pe bază de tonomate, moguli, ruşi, pixeli albaştri şi alte asemenea texte prefabricate-n laboratoarele Cotrocenilor şi împinse-n piaţa din ce în ce mai scelerată a dezbaterilor publice. Orice răspuns cât de cât argumentat, la subiect, a fost publicat, cu riscul de a isteriza publicul clasic oricum radicalizat al blogului, fără nici o oprelişte. Aşa va fi şi de acum înainte, la fel cum emisiunea omonimă de pe Antena 3 va găzdui şi oameni din partidul dominant care trebuie să răspundă unor întrebări publice sau care, din punctul meu de vedere, chiar au ceva de spus.

Ceea ce schimb, chiar imediat, e modul de tratare a comentariilor. Simulacrul de dictatură a proprietarului va deveni o dulce amintire. Voi fi mai catâr ca oricând. Intoleranţii, rasiştii, lobotomizaţii, activiştii politici (indiferent de culoarea lor) nu fac parte din publicul meu ţintă. Poate să urle-n cor toată ceata de dreapta a lui Piţigoi, că tot nu mă îndoi. Pot să mă acuze de pactizare cu duşmanul toţi vitejii mascaţi, ascunşi după draperii (eventual, sub pilote) şi care se alintă că se bat cu Băsescu sub pseudonime, că nu mă impresionez deloc. Aici e curtea mea!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

132 thoughts on “Cum nu vreau eu să devin simpatic

  1. Corect, e adevarat ca n-am fost in stare sa ma realizez in tara, dar asta fiindca nu ma lasa rusinea si obrazul sa razbesc de toti securistii si hotii si toate pitipoancele, rebuturile si nonvalorile pe care tu, platitorule de impozite in tara, le tot promovezi, accepti si suporti, iar prin asta LEGITIMEZI, de 21 de ani incoace.

    Iar timpul meu e limitat pe planeta asta, si n-am de gand sa mi-l petrec dand vreo limba la ce stiu eu ce slinos sau curva ca sa obtin un avantaj nemeritat. Prefer sa muncesc in oportunismul meu asta soios.

    Cum ziceam, nu votul meu conteaza, si de asta nu m-a convins decembrie 2009, ci TOATE alegerile din 1998 incoace, cand la fiecare am votat cu cine n-a iesit. Ci experienta de a trai in afara, si atata timp cat demersul de a nu vota diaspora nu deraiaza in indepartarea emigrantilor de la a se implica in viata publica din Romania, sunt de acord.

    PS: A suge de la stat si a plati impozite in acelasi timp e intrucatva un paradox, sau poate mi se pare mie.

  2. @Victor Ciutacu: eu am votat pe Basescu in 2004 pentru ca eram simpatizant PNL, in 2009, scarbit de Basescu si tinand din ce in ce mai tare cu PNL, l-am votat pe Crin si apoi pe Geoana…dupa 1 an in care am fost bombardat cu stiri panicarde…cum o sa murim de foame si cum ne suge sangele Basescu, in timp ce mie nu imi mergea mai rau(lucrez in privat) si nici familiei mele sau cunoscutilor nu le mergea mai rau(nici mai bine, dar in niciun caz cum se spunea la TV), am ajuns sa cred ca toata campania de denigrare a lui Basescu este orchestrata politic. Un exemplu clar: Daca PC nu ar avea acces nelimitat la trustul Intact, nu s-ar asocia nimeni cu ei pt ca voturi nu aduc fiind in marja de eroare. Si uite asa am ajuns sa vad din cauza voastra, a celor de la tv, ca Basescu e o victima.

  3. @emigranta in München: pentru linistea ta, ca vad ca de ironie nu pricepi, cu exceptia scurtei perioade cat am fost angajat al unei institutii guvernamentale generatoare de bani la buget, n-am facut un leu cu statul, vorbesc decent (cu modestele mele capacitati intelectuale) vreo 4 (patru) limbi straine, castig in tara asta mult mai mult decat as visa vreodata in aceeasi meserie oriunde alta parte in lume, n-am avut nevoie de ajutorul securistilor ca sa conduc, dupa vreo 12 ani de meserie, redactia celui mai influent ziar din Romania si am platit insumat, in 15 ani, impozite catre stat cat mi-e greu sa cred ca stiu multi sa scrie cu zerouri pe-o foaie de hartie. la revedere!

  4. Nici nu intelesesem raspunsul Dvs. si nici n-am formulat raspunsul meu la modul personal, fiindca nici eu nu prestez aici mult sub calificarea mea, nici Dvs., din cate cunosc, nu sugeti de la stat, ci sunteti angajat la un trust privat. Ma refeream in general la emigrant – platitor de impozite. Dar fie, mult succes!

  5. @Victor Ciutacu…ai avut nevoie de securisti ca sa conduci redactia celui mai influent cotidian pentru ca un securist l-a fondat. Daca el nu fonda JN, nu aveai ce conduce, iar daca nici Voiculescu nu a fost securist…

  6. S-a dat drumul la postari off-topic si nu m-am prins eu? Parca subiectul era altul.

  7. @didi: esti realmente proasta. deci pleci. fiindca-s satul de mesajele lui Lazaroiu. daca, prin absurd, vreau sa le aud, il invit pe el la emisiune, n-am nevoie de intermediari. strict procedural si conform documentelor publice, Voiculescu a fost colaborator al Securitatii, nu securist, iar angajarea si, ulterior, numirea mea in functie apartin, cat e el Voiculescu de fondator, in exclusivitate, unuia Tuca. daca scoate Basescu alte hartii de la sertar, il reevaluez pe Voiculescu, da’ tot nu ma caiesc ca am muncit juma’ de viata sa ajung redactor-sef.
    @purcelix: nu s-a dat. imi place sa sper ca am lamurit neintelegerile, iar didi a luat o pauza (daca nu intra-n fisa postului si scrisul la perete).

  8. @emigranta : ce meserie ai tu acolo , fetito ?… Iti cam place sa vorbesti cu ” dau limbi ”,” sug ” … ce-i asta ???
    Stai acolo daca esti mare emigranta si nu mai da sfaturi pe aici .
    Victore , nu te supara ca i-am raspuns , dar m-am saturat de toti astia care stau la mii de kilometri si ne dau sfaturi noua cum sa traim !!!
    Veniti voi , ma , si schimbati daca tot sunteti genii !!!… As face si eu pe nebunul din strainate !!!

  9. Ok. back on-topic. Im cer a priori scuze pentru ingnoranta, dan in postare zici ca “pot să mă acuze de pactizare cu duşmanul toţi vitejii mascaţi, ascunşi după draperii…”. Daca crezi ca meruita sa raspunzi si vrei sa fi mai explicit si pentru un profan ca mine, cine dracu te-a banuit de pactizare?

  10. @purcelix: intra pe oricare dintre topicurile unde anunt un invitat pedelist (Udrea si Preda sunt ultimele doua) si, daca ai nervi sa citesti atatea tampenii condensate, iti raspunzi singur.

  11. Stai linistit omule! Daca eu unu te banuiam ca esti ruda cu unchiul Jack nu ma mai logam de mult pe blogul tau. Si te asigur ca sint zeci si sute de alti oameni care gindesc ca mine. Tine-o tot asa!

  12. @didisor – tata , nu ti-ai facut norma la postari sau n-ai reusit sa fi destul de convingatoare (si-ai fost penalizata la salar sau la favoruri) , de ai dat , astazi , iama , pe blogul lui Victor ??? 😉
    Ma , voi chiar aveti atrofiat iremediabil simtul olfactiv de nu va deranjeaza mirosul pe care-l lasati dupa voi ?! 🙁 …Ca de decenta nici nu mai are rost sa vorbesc … Vezi sa nu uiti sa te duci in mijlocul unei multimi oarecare (nu neaparat demonstranti anti-putere , orice multime : concert , fotbal , revelion , spectacol ,etc.) si sa strigi in gura mare; “Mie nu imi merge mai rau(lucrez in privat) si nici familiei mele sau cunoscutilor nu le merge mai rau , aveti careva ceva impotriva ?!” -si vezi daca mai scapi vie de-acolo ; aaaa si , sa nu uiti sa le ceri ajutor politistilor , sa te trateze doctorii si sa le spui ca nu-i crezi ca le merge mai rau cu ce le-a taiat guvernul …! Ce zici , de-acord ? (ca sefu-tau Basescu i-o cam fost frica sa mai apara la adunari publice neorganizate de voi portocaliii 😉 )

  13. @Paul: habar n-am. sa vad ce candidati propun la uninominal partidele in colegiul meu, dar sigur nu PD-L. asta daca nu se suceste Basescu si vrea iar vor pe lista.

  14. Si eu voi face la fel, nu o sa votez PD-L peste 2 ani, dar sunt curios cum se va descurca un guvern PSD-PNL, nu ma intelege gresit, nu sunt optimist ca vor face mai bine deloc, defapt nimeni din Romania in momentul actual. Un lucru care as vrea sa-l vad e mazilirea rapida a UDMRimii din Cultura si Sanatate.
    Cat despre cine va candida, probabil la tine in Sectorul 5 va fi un candidat strong de la PSD in timp ce in Sectorul 1 probabil vor fi PNListi.

  15. Victor, cu riscul de a fi banat, te contrazic. Daca Basescu ar mai putea candida, si sa ne fereasca sa faca in asa fel incat sa mai poata candida, eu unul sunt absolut convins ca ar fi inca destui care l-ar stampila pe matroz. In tara asta prostia e atat de mare si prostii atat de multi, incat nu m-ar mira absolut nimic. Majoritatea din tara asta e atat de indobitocita, incat aceasta gloata de dobitoace isi alege drept conducator de turma pe ala ale carui urlete si fluieraturi le aude cel mai tare, si pe o distanta cat mai lunga. Si, fericita sau nefericita, as face o comparatie. Cati si-au luat-o in brate prin anii ’90 cu diverse jocuri piramidale, asa-zise fonduri de investitii, si tot au dat buluc ca oile la fiecare entitate de gen nou aparuta, doar asa, ca arata frumos in povestea de la publicitate si manati de propria lacomie tampita ca vor ajunge sa traiasca nemaipomenit de bine. Iar acum, ii acuza pe altii pentru faptul ca ei au avut cap doar de streasina, ca sa nu-i ploua in gat.

  16. @antonescu: o sa va sochez, dar s-ar putea sa imi placa chiar mult mai multe decat numai sa vorbesc respectiv scriu … Nu va suparati pe mine, va rog, dar chiar nu pot ca sa va-ncurc.

    Si de ce postari off topic? Nu eram la “cum nu vreau sa devin simpatic?”

    Din partea mea, neintelegerile erau deja lamurite in momentul in care am inceput sa scriu la Dvs. pe blog. Doar una mai am, chiar nu v-a impins deloc “aroganta” sa va vedeti incadrat la “exceptii”? Si scuze, am vrut sa zic putine, nu mici.

    Paradoxul am tinut sa il amintesc pentru ca argumentul decisiv l-am inteles a fi “platesc impozit, deci decid”. Ca sa inchei, multumesc pentru spatiu si “nichts für Ungut”.

  17. Victor, asa e, nu te contrazic, am citit o idee cam repede si am dat-o cu perceptia pe langa, scotand din context exprimarea “cu pistolul la tampla”.

  18. Daca opozitia ar veni cu candidati precum Geoana, Basescu ar putea fi presedinte si 40 de ani fara probleme, reales din 5 in 5 ani cu ceilalti facand alianta si cu Putin si cu Nicholas cu tot. Mai priviti lucrurile si din cealalta tabara, acum nu e vina lui Basescu ca altii nu stiu ce vor.
    Asa si in SUA in 2012, daca prin absurd Republicanii o propun pe Sarah, Obama isi va pastra locul inca 4 ani, in timp ce orice alt candidat din partea lor ar fi aproape sigur, in 2 ani de acum, la Casa Alba.

  19. Cred ca si cu pistolul la tampla nu l-as fi votat.
    Iar de mafia imobiliara m-am lovit si eu. Unii spun ca e scenarita.O fi, dar urasc si mafia imobiliara.

  20. Victor: Chiar daca subiectul abordat de acest articol este altul, doresc sa insist pe problema Basarabiei. Am privit ”Sinteza Zilei” de luni si am ramas efectiv mut cand l-am auzit pe Madalin Voicu vorbind atat de urat si dureros despre fratii de peste Prut. Daca nu gresesc, dansul apartine unei etnii, care ne-a facut de ras pe unde a apucat prin Europa si de pe urma careia multi ani de acum iniante vom trage ponoase.
    Nu cred ca am auzit vreodata ca vreun basarabean cu cetatenie romana sa ne fi facut de ras asa cum au facut-o tiganii! Dimpotriva, am cunoscut personal oameni de acolo ai am ramas surprins sa constat ca multi din ei sunt mai romani decat multi romani de pe aici. Oamenii simt, traiesc si gandesc romaneste si cel mai important sunt mandri ca se pot considera romani.
    Problema reintegrarii basarabenilor in spatiul cultural romanesc trebuie sa fie o prioritate nationala, o chestiune sfanta ce nu poate fi atacata, contestata sau negociata de nimeni care se considera roman adevarat.
    Pacat ca nu s-a gasit nimeni in acea emisiune sa-i inchida gura lui Madalin Voicu…imi venea sa mie sa arunc cu ceva in televizor in speranta ca asta il va face sa taca!!!

  21. Stiam ca nu ma insel in ceea ce va priveste.Va respect enorm si va consider demn.Ma gandeam de multe ori de ce unii scriu sub pseudonime,de ce nu au curajul propriilor opinii.Desigur nu sunt de acord cu mascarea persoanei,consider ca este o lasitate sa-ti exprimi pareri antiputere sub anonimat.Daca vor sa te gaseasca o vor face oricum.Din spirit de solidaritate cu dreptatea si cu adevarul ma semnez si subscriu tuturor opiniilor dumneavoastra dle Ciutacu.

  22. Ca dublu votant al lui Basescu citind aceste randuri sant bucuros că nu am rămas pe dinafară și fac parte dintr-o categorie precis conturată de excepționalul observator al vieții noastre sociale și politice care este domnul Ciutacu. Mă încadrez făra îndoială în categoria tampitilor întrucat:
    1. Nu sant membru PDL. 2. Lucrez cam 50 de ore pe săptamînă la o firmă care nu are nici-o legătură cu statul și in general cu piața internă. 3. Nu am afaceri proprii. 4. Nu am beneficiat vreodată de concediu medical, medicamente compensate, ajutor social sau șomaj etc… Dacă am avut nevoie de medic m-am adresat unui cabinet privat. 5. Ratele la casa în care locuiesc le-am terminat de plătit in 1989. (La scurt timp după aceea au devenit derizorii.) 6. Sant totuși recunoscător statului roman pentru anii de școală (ai mei și ai copiilor mei), pentru protecția fața de furturi și violențe(atata cata este) , pentru drumurile pe care merg (așa cum sant ele) ,pentru parcurile prin care mă plimb… și mă gandesc uneori că poate și eu am obligații față de acest mult hulit stat. Cu aceste argumente nu cred că este cazul să am cel mai mic dubiu că aparțin grupului mai sus menționat.

  23. Priviti mai sus,la dl Cristian,cata mediocritate!Nu modestie,ci mediocritate pura.

  24. victor,ati scriu pentru prima data,si vreau sa-ti spun ca imi este frica pentru siguranta ta si a familiei tale.dar ai mare dreptate in ceea ce spui mereu

  25. @cristian: Ai uitat …”si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-sa !”
    Heiiii …., nu suntem la “Noapte buna , copii !”…

  26. Eu am mai spus si cu alte ocazii pe blogul tau (sau al oricui altcuiva) nu este democratie. Fiecare aproba/sterge comentariile care ii convin, este si normal sa fie asa.

    Prefer de 1000 de ori mai mult un bloger care sterge comentarii decat mizeriile care apar pe post de comentarii pe siteurile ziarelor.

    Pentru cei nemultumiti ca le sunt sterse comentariile: Fratilor nu va opreste nimeni sa va faceti bloguri personale unde puteti sa scrieti ce vreti 🙂

  27. am votat cu Basescu.Traiesc in Miami-usa deci de 6 ani nu mai am tangenta cu statul roman.Multi de aici m-au criticat ca mi-am exprimat votul asa.Tot respectul pt persoana Victor Ciutacu, dar daca ziaristul sau realizatorul V Ciutacu, poate sa explice prin un scurt comentariu aici, despre emisiunea in care l-a avut invitat pe Sorin Ovidiu Vantu!!!! Pt acea emisiune esti un las!!!!!!!!!!!! PS: Poate o sa vii cu ceva plauzibil!!!!

  28. SUNT PENSIONAR MILITAR CU 38 DE ANI VECHIME PE DECIZIA DE PENSIE, CALCULATĂ LEGAL ÎN 2005 ŞI DORESC SĂ VĂ ANUNŢ CĂ MAFIA PORTOCALIE MI-A ÎNJUMĂTĂŢIT ŞI MIE CA ŞI ALTOR COLEGI DE-AI MEI SUMA CUVENITĂ LUNAR, FĂRĂ A FI ÎNŞTIINŢAT ÎN SCRIS DE ACEST LUCRU. NU MAI ARĂT CĂ AM FOST PENSIONAT PRIN DECRET PREZIDENŢIAL, DAR CARACTERUL NERETROACTIV AL ACESTUI ACT NORMATIV ESTE CALCAT ÎN PICIOARE DE ACTUALII FACTORI DE PUTERE. MENŢIONEZ CA NU AM FĂCUT CERERE DE RECALCULARE AVÂND ÎN VEDE STAGIUL COMPLET ÎMPLINIT CA OFIŢER DE 30 DE ANI, LA CARE SE ADAUGĂ VECHIMEA DE 8 ANI CĂND AM ÎNDEPLINIT ATRIBUŢIUNI ÎN STRUCTURILE DE COMANDĂ.VĂ INFORMEZ ŞI EU CĂ PROBLEMELE ARĂTATE DE OFIŢERII ÎN REZERVĂ LA POSTURILE DE TELEVIZIUNE SUNT REALE ŞI GENERALIZATE IN TOATE STRUCTURILE DE APĂRARE, SRI, MI,ETC. ESTE O NEDREPTATE PE CARE CEAUŞESCU NICI NU INDRĂZNEA S-O GÂNDEASCĂ. BĂIEŢII ĂŞTIA ŞI-AU SEMNAT DEMISIA DIN VIAŢĂ…ŞI VOR PLĂTI ŞI URMAŞII LOR DIN A ŞAPTEA GENERAŢIE. NU AMENINŢ, ÎNSĂ AU FĂCUT UN IMENS RĂU UNEI CATEGORII DE OAMENI CĂRORA LI S-A INTERZIS PRIN LEGE ORICE INIŢIATIVĂ PRIVATĂ, ORICE ACTIVITATE ECONOMICĂ. ACUM SE MIZEAZĂ PE SENTIMENTUL SUPUNERII CA ATUNCI CÂND ERAM ÎN ACTIVITATE. CA ŞI VOI CONDUCĂTORILOR, AVEM ŞI NOI FAMILII DE ÎNTREŢINUT ŞI NU NE PERMITEŢI, TOT PRIN LEGE, SĂ AVEM PE LÂNGĂ PENSIE UN SEVICIU . VREŢI SĂ MURIM? SUNTEŢI, OARE DUŞMANII NOŞTRI? NOI ŞTIM SĂ LUPTĂM CU DUŞMANII FIINDCĂ ASTA NE-A FOST MESERIA DE-O VIAŢĂ. CINE CREDE CĂ SCAPĂ SE ÎNŞEALĂ… LA “BUNĂ” VEDERE!
    COL.(RZ.)LĂMĂŞANU CEZAR

  29. domnule…te admir esti comcis pertinent si hotarat.Sa ti zic ceva sunt colonel rezerva cu vechime incompleta dupa ultimele standarde inventate de guvernanti(lucru nepomenit defel pana zilele trecute si stabilit se pare arbitrar deoarece cerinta la pensionarea mea era stabilita ca integrala la 25 ani serviciu)si m am pomenit acum in ianuarie cu pensia neta virata pe card in valoare de 1200 lei mai mica cu 1600 lei ca in lunile anterioare si asa bine ma simt ca am iesit din randurile nesimtitilor.asta pentru a avea inca un exemplu daca este necesar.Sa ti spun un aspect care rastoarna scara valorilor in armata cu aceasta lege aberanta :eu si ca mine multi alti ofiteri ai armatei care am fost odata sacrificati pentru binele tarii pentru a accede in structurile europene am ajuns sa luam o pensie mai mica decat cea a subofiterilor si maistrilor militari ale caror functii nu au fost desfiintate sau reduse in masura in care s au redus la ofiterii superiori si in special la functiile de colonel.Asa ca am ajuns in situatia de a fi trecuti in rezerva armatei inainte de imlinirea varstei standard de pensionare ceea ce atunci nu a reprezentat un impedoment intru cat ne a fost oferita varianta de 60% din ultima solda care a departajat onest corpul de cadre.Acum au dat totul peste cap ,ia colonelul 1200 si adjutantul care i a fost subordonat dar a mai muncit cativa ani ia 2400 LEI ESTE OARE NORMAL?VA PROPUN DOMNULE CIUTACU SA PUNETI ACEASTA INTREBARE VUVUZELELOR PORTOCALII ABONATE LA POSTUL DUMNEAVOASTRA CARE SIGUR VOR GASI EXPLICATIA PERTINENTA DATA DE COMPETENTA STUDIILOR EFECTUATE LA VARSTA MATURITATII SI NU LA IMBERBA VARSTA DE 20 -25 ANI.EXEMPLIFIC SI AR FI CAZUL SA I MAI LUATI SI D VOASTRA LA INTREBARI: TAMPLAR PETRU CALIAN,ELECTRICIAN CANACHEU SI PEDAGOGUL VIOLATOR GELU VISAN.AVETI MACAR CURIOZITATEA SA FACETI O STATISTICA A STUDIILOR PORTOCALIILOR SI NU NUMAI ,EFECTUATE LA UNIVERSITATI PARTICULARE PRIN METODA ID SAU FF SI CHIAR LA FRECVENTA REDUSA SAU NORMALA.

  30. E posibil să existe un motiv mai profund care să explice (măcar parțial) atât faptul că l-au votat atât de mulți, cât și lipsa de reacție față de ceea ce fac cei de la putere. În continuarea opiniei dumneavoastră, aș oferi încă o explicație: foarte mulți îi admiră (nu neapărat conștient) pe cei de la putere. În locul lor ar face la fel. Dacă ar putea, i-ar înlătura și ar proceda întocmai ca ei. Fiind neputincioși, îi legitimează. Consecința este că, dacă cei de la putere ar încălca legea, poate chiar și drepturi fundamentale ale omului, însă populația ar avea mai mult din ”de-ale gurii”, nu ar fi huiduiți. Acesta este, de asemenea, unul din modurile în care mulți justifică regimul comunist, minimalizând importanța statului de drept.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.