“În Germania, au venit mai întâi să-i ridice pe comunişti şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit dupa membrii de sindicat şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram membru în niciun sindicat. Apoi au venit după catolici şi nu am luat atitudine, pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, dar, în acel moment, nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine”
Martin Nimoeller
Este unul dintre motivele concrete, poate cel mai pregnant dintre ele, pentru care marţi, 9 noiembrie, între orele 14 şi 16, mă veţi găsi în faţă la CNA. Unde, împreună cu Mircea Badea, alături de alţi oameni sau doar cu el, voi protesta împotriva abuzurilor şi a tentativelor in ce mai evidente şi mai violente de cenzură.
UPDATE: Absolut întâmplător, preşedintele Băsescu ţine, tot azi, de la ora 15, un discurs în Camerele reunite (fără opoziţie) ale Parlamentului. OK, să fie concurenţă!
“A fost odata ,ca-n povesti,a fost ca niciodata…” Astazi am avut sentimentul ca totusi nu mi-e rusine ca-s romanca,v-am vazut in fata la Cna si mi s-a parut fabulos ca totul a iesit bine,ca la carte.M-am temut putin pt voi la inceput si am stat cu sufletul la gura intre orele 14-18,sa vad cand incepeti,cum se desfasoara mitingul ,sa vad apoi comentarii si reactii la cald.Mi-a placut.Inca mai putem avea speranta ca oamenii nu-s “morti”,ca nu le-a inghetat sufletul si inca mai au simtire si creier nealterate.Inca mai putem spera !!! Va respect inmiit pt ceea ce ati facut astazi,pe voi amandoi,Ciutacu si Badea,care mi-ati readus speranta ! Va iubesc! Adela -Deva( prof engleza )
Felicitari ! V-am urmarit toata ziua, e un drept al nostru (acela de a protesta impotriva cenzurii ) castigat cu sangele varsat in decembrie 89.Iesiti afara lichele de la CNA ordinare !
Vă mulţumesc!
Cateva poze de la protest repreznetative.
http://fotoasro.blogspot.com/
Apropo de cei 500 de oameni eu personal am fost acolo si sunt de parere ca am fost peste 1300 de oameni… si toti au venit de buna voie nu cum am citi pe cancan ca ar fi fost adusi de autocare….
Ma bucur ca inca mai e cineva impotriva si in stare sa recunoasca asta, va sustin si abia astept si un protest impotriva lui basescu…..
Multa bafta in continuare va dorestec,sunt un telespectator care sistemul lui base si legile lui ma facut sa renunt la serviciul la stat, sunt sictirit de romania si nevoit sa suparvietuiesc in ea (sper sa ma mai lasesi sa nu imi ceara nu stiu ce taxa pe respiratie sau pe existenta).
In fine multa bafta.
Bravo voua! Nu conteaza numarul celor care au participat. Conteaza “calitatea” protestului. Ati fost “la obiect” si se pare ca “licheaua de la clape” a inceput sa tremure.. un batran libidinos care a devenit dintr-un mare pianist, un sobolan portocaliu.
Dan Grigore trebuie sa inteleaga ca in clipa in care sustine un regim criminal poate fi geniul lui peste, tot criminal devine si el. Se pare ca ati apasat pe “right button” cand l-ati scos pe clapar in evidenta. Nu lasati momentum-ul sa moare.. sho pe el! Da, si restul sunt la fel de vinovati, dar Dan Grigore trebuie “rastignit” de voi non-stop pana pusca licheaua. Restul lichelelor vor invata ca nu e chiar asa “OK’ sa f..uti dreptul la free speech.
Victore, nu ma pot abtine sa nu remarc ceva: in poza ta vad “pinpointed pupils” adica ai pupilele foarte mici…da e flash-ul de la camera, deci poate fi un lucru normal… Intrebarea mea este: la lumina mai redusa ti se dilata pupilele? (e hilarious ce scriu, si totusi am un reason behind)
O alta intrebare (si cu asta promit ca ma opresc) Ai observat ca nu mai vezi asa bine in semiobscuritate si ai nevoie “sa aprinzi toate luminile posibile”?
Gogule,
nu ştiu dacă au fost oameni din Teleorman.
Ştiu însă de unii din Brăila, cel puţin două maşini ( una a mea ), pe motorina lor. Alţii, din Constanţa, tineri, au parcat lângă maşina mea şi aşa am aflat de ei. Nu-i cunosc. Dar spre Piaţa Constituţiei au mers, în faţa noastră, cu aparate de fotografiat în mână.
Mai ştiu de o doamnă care a venit de afară( n-am întrebat-o din ce ţară ), de vreo 60 de ani, şi care spunea că şi-a luat laptop nou să poată vedea live ce se întâmplă în ţara natală. Că ăla vechi se stricase.
Dar de elevii bucureşteni, cu cărţile în spate, ai auzit? Eu i-am văzut. Dar de pensionarii bucureşteni, prezenţi într-un număr foarte mare?
Am mai auzit că au venit şi din judeţul Dâmboviţa. La ZU a declarat asta un participant. Nu văd de ce ar fi intrat ca să mintă.
Or fi fost şi din Teleorman. Dar să ştii că anumite lucruri devin penibile, dacă sunt repetate la nesfârşit. Sau portocaliii nu-şi pot lua mintea de la magicele autocare, atât de dragi lor?
felicitati domnule Ciutacu . am fost acolo
Victore, pe ei pa mama lor! Nu trebuie lasati nici sa respire! Se strange latul de gatul lor. Hai sa-l mai smucim o data! Sa-si dea seama ca le-a venit sfarsitul. Sunt alaturi de tine si de Mircea, tare mult mi-ar fi placut sa fiu cu voi azi, numai ca de la Arad e cam departe. Oricum cu gandul am fost alaturi de voi. Mult succes si nu va lasati, va veni si izbanda.
E TRIST ca dupa 20 de ani inca URLAM secati de puteri “JOS DICTATURA”…sunt nascut in 1992 si mi’e greu sa accept ce se intampla.
CNA da amenzile pe baza Legii Audiovizualului si a codului de reglementare a conţinutului audiovizual (cu care cel care detine licenta pentru Antena 3 a fost de acord). Existenta CNA e perfect justificata si institutii similare exista peste tot. Daca o anumita decizie vi se pare incorecta puteti sa o contestati (cum de altfel am inteles ca ati si facut-o si vi s-a dat dreptate). Sunteti liber sa actionati in conformitate cu dorintele dumneavoastra cu obligatia de a nu incalca drepturile si libertatile altora. Asta e definitia simpla a libertatii si nu cred ca reglementarile CNA va incalca acest drept.
S-a vazut din inteviurile de la fata locului cum majoritatea celor prezenti protestau pentru “pensii, salarii si rate la banci” nu impotriva vreunei decizii CNA
Off topic …
Frumos oras Braila , Violet !!!… si pe toti pe care i-am cunocsut acolo au fost numai oameni de calitate !…
O seara buna !!!…
Orice miting are revendicari ! Voi trebuie sa prezentati faradelegile la care sunteti supusi ! NU CRED ca puteti sa aberati orice la TV si nimeni sa nu ia masuri !!! Pacat ca nu puteti avea coloana vertebrala !
Victore am vazut la protest cativa “baieti buni”. In timp ce ne filmau in HD strigau cu patima “iesi afara…” :))
Felicitari pentru initiativa! Prea am uitat ce am castigat la Revolutie!
Ma enerveaza in general aroganta ta, ma enerveaza in general si cinismul lui Mircea Badea dar am tot respectul ca v-au urmat peste 1000 de oameni la miting si ma cuget ca liderii de sindicat se pot caca pe ei de rusine.
Fii-mea (are 15 ani) si ma bucur ca “o rupe” inca destul de bine in limba romana. Ma vede la computer si ma mai intreaba una alta :cine e iliescu (raspuns: baiatul de mingi a lui elena ceausescu), regele Mihai unde locuieste etc.
Azi, citea peste umarul meu comentariile mele si incepe din nou cu intrebarile:
ea- cine e Dan Grigore?
eu- Un mare pianist roman care a cantat la pian tema muzicala a emisiunii Teleenciclopedia
ea- Ce are Ciutacu cu el ?
eu- Pai DG e membru CNA ales de PNL si de cand a fost premiat de basescu cu nush ce ordin cu multe stele, a inceput sa faca jocul puterii si sa amendeze free speech-ul.
ea- Pai nu spuneai ca e un mare pianist?
eu-ba da!
ea- pai trebuie ca Dan Grigore considera ca ordinul ala cu multe stele nu l-a meritat din moment ce pentru el face orice, including limitation of free speech…
Deci nu e un pianist asa mare cum ai zis tu!
eu- nod in gat….
As fi dat orice ca Dan Grigore sa auda dialogul de mai sus. O pustoaica ,ca orice tanar de varsta ei, care vede lucrurile foarte simplu and doesn’t take bullshit for an answer…
Buna seara,
Imi pare rau ca nu am putut sa fiu si eu prezenta la protest. Insa am fost cu gandul si inima acolo.
La serviciu nu am reusit sa intru pe net si sa caut ceva informatii. Abia dupa serviciu am putut sa o sun pe mama(in Neamt) sa o intreb daca stie ceva de protest, dc a fost bine, au fost ceva neplaceri. Nici nu stiti cat de mult m-am bucurat cand mi-a spus ca a fost multa lume, si nu oricare lume, ci lume buna, aleasa; si ca sunteti multumiti cu rezultatul obtinut. Ceea ce spune mult, chiar foarte mult.
Sper sa pot urmari integral pe site-ul Antenei3 emisiunea Sinteza Zilei, deoarece nu am prins decat ultimul sfert de ora, insuficient pentru mine.
Una peste alta, felicitari pentru protest, pentru modul in care s-a desfasurat.
Poporul va iubeste, cred ca ati simtit lucrul acesta.
Asadar, exista speranta. Slava Lui pentru asta!
o saptamana usoara in continuare!
” Orice rege şi orice tiran este adversarul libertăţii. ” Ingrijorator este faptul ca avem in frunte un tiran, ce se simte rege!!!!!
BRAVO VICTOR, BRAVO MIRCEA. Am fost in piata pentru noi, pentru fiecare dintre voi, pentru solidaritate si LIBERTATE!
Am fost acolo, ca de altfel la toate ”mitingelile” din ultima vreme ! Și, ce ? Noi ”urlăm civilizat”, ei aplică tactica ”lasă-i să fiarbă-n suc propriu”!
Totul se-ncheie la fel de civilizat, ei își văd de smenozeli în continuare, noi răbdăm în continuare…
Rămân la ideea, că numai o revoltă , o revoluție ne-ar mai scăpa de invazia guzganilor ăstora , tocmai pentru că și-au făcut legi care să ne-ngrădească până și revolta și care să-i mențină la putere, indiferent ce se va-ntâmpla !
Gabriela, mulţumesc din suflet!
@violet: pai sigur, tu vezi numai ce trebuie. Courtesy Antena 3.
Ma bucur ca ati fost la miting din convingere. Desi, sa fim seriosi, cenzura? In Romania? Unde toti nebunii au liber la televizor? Unde Ciuvica se lafaie ore intregi pe ecran? Pai pe vremea lui Nastase se lafaia pe patul din arest pentru un email! Un simplu email! Aia e cenzura nu asta in care poti arunca laturi in capul oricui. Adevarat, multi o merita cu prisosinta, dar nu se poate vorbi de cenzura.
O zi buna.
Gogu, nu voi continua să scriu prea mult pe această temă. Nici vorbă. Dar vreau să-ţi spun că, dacă aveam firmă de transport, aş fi ajutat vreo 20 de persoane care ar fi venit fără să clipească. Aşa, ne-am “ajutat” noi pe noi înşine, deşi nu ne stăteau rău banii în buzunar. Mă mai gândesc că orice maşină mai mare decât un autoturism, era “suspectă” de apartenenţă la un partid politic. Tare de tot! Mai ales că, în general, un partid politic e format nu din oameni trăitori în această ţară, ci din extratereştri.
O zi bună, de asemenea! 🙂
Numele corect e Martin Niemöller, iar citatul e putin prea “interpretat” :D. El in engleza arata cam asa: “When the Nazis came for the communists,
I remained silent;
I was not a communist.
When they locked up the social democrats,
I remained silent;
I was not a social democrat.
When they came for the trade unionists,
I did not speak out;
I was not a trade unionist.
When they came for the Jews,
I remained silent;
I wasn’t a Jew.
When they came for me,
there was no one left to speak out.”
Cat despre miting BRAVO! Am fost si eu si pot sa zic ca a fost de nota 10! Respect Ciutacu! Respect Badea! Jos cenzura! Jos pd-l!
Prea multe probleme ne facem, temându-ne, să nu părem noi înșine suspecți !
Prea multe scrupule își fac ”sensibilii” și etern înscăunații noștri politicieni !
Nu cumva partidele sunt formate din oameni, adică de-alde ”neica nimeni” ca noi ?
Nu cumva politicienii ăștia ar trebui, să fie reprezentanții noștri, angajații noștri și, deci, primii care să fie în stradă alături, sau în fruntea oamenilor, după ce-au epuizat toate căile politice de îndreptare a răului ?
Nenorocirea e, că deja se cred mai presus decât ”angajatorii” lor, nefiind obligați, să coboare din turnulețele de fildeș, alături de prostimea revoltată, înfometată și încătușată !
Dragut citatul, fix atitudinea romanilor..a tuturor.
Da…bine a zis cineva mai sus…cenzura…
Da ce ne facem fratilor ca deja a aparut
DICTATURA si nu are cine sa mai ia nimeni nici o masura. Nu-l compatimesc si plang…dar daca Ceausescu traia…( adica nu era impuscat dupa arestare )si se ajungea tot la ce am ajuns azi, ar fi ras (poate si mai mult) de cei de azi…Rusine lor.