Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Cine are doctorat sare acum cu mine!

Cine are doctorat sare acum cu mine!

Pora comentează plagiate, că-i de specialitate

Politicienii şi, în general, dregătorii noştri par a fi băut apă unul după altul. Au, n-au treabă cu învăţătura, până nu-şi agaţă-n palmares câteva masterate şi-un doctorat, nu se simt bine. Vor să le vină pe cale de consecinţă o recunoaştere publică pe care nu sunt în stare să şi-o câştige. Uitaţi-vă-n CV-urile miniştrilor ultimelor guverne. Dacă i-ai crede, ţi-ai închipui că Palatul Victoria e reprezentanţa din România a Harvardului, corcită la o cumetrie cu premianţii de la Yale. Generalul Oprea ştie vreo 84 de cuvinte la un loc şi e de ani de zile conducător de doctorate. Ridzi şi Boghicevici au masterate de nu le ştiu număra. Eba l-a luat pe-al ei chiar cu 10; de la stâlpul societăţii civile Pârvulescu. Gângavă ca un fotbalist de liga a treia din Tecuci, Kovesi a copiat până şi concluziile personale ale altuia în lucrarea-i de doctorat, s-a ajutat şi cu nişte site-uri de referate şi-o apără la onoare CSM. Plus profesorul şi avocatul Neagu, care are un lot mare de clienţi la bulău sau în drum spre el. Udrea e doctor în ştiinţe, deşi înfăţişarea-i trădează mai degrabă afilierea la categoria socio-profesională a asistentelor medicale sexy din filmele care nu iau Palme d’Or. Igaş a învins liceul la 24 de ani şi, în următorii câţiva, a ras trei făcultăţi pe stomacul gol. În timpul liber, între două ture profitabile prin frontieră.

Acu’ s-a schimbat puterea şi i-a ajuns rândul pe cei de pe felia antibăsistă a tortului politic. Şi-i execută propaganda portcalie la bucată. D-aia au picat, pe rând, Dumitrescu şi Mang, d-aia transpiră acum Ponta. Nu de ruşine sau de vreun puseu de onoare, ci fiindcă vidanjorii portocalii sunt infinit mai performanţi decât cei roş-galbeni. (articolul integral, în Jurnalul Naţional)

UPDATE Intelectualii cu papion: “ce dacă plătiţi taxe?”

LATE UPDATE: Academicianul wannabe Cristoiu o dă iar de gard. Priceput ca o babă chioară, îşi dă măsura documentării: junele premier a încercat să ne convingă că revista AMERICANA “Nature” a fost plătită de Traian Băsescu pentru a-l da în gât[…]. Revista “Nature” , parte a Grupului McMillan Publising e din Marea Britanie. Tot un soi de americani şi englezii ăştia…

 

Comentarii

comentarii

Similar Posts

103 thoughts on “Cine are doctorat sare acum cu mine!

  1. Cand vad aceasta mobilizare masiva a “intelectualilor” cu papion , spre deosebire de @violet 😉 , eu imi gasesc cuvintele si am ce sa spun: SUNT MIZERABILI ! 😡

    La demonstratiile din Piata Universitatii au fost total invizibili , dar , cred ca majoritatea din noi I-AM INTALNIT PE NET , ca PROPAGANDISTI versati , documentati si complet aserviti lui Basescu si gastii lui ! 👿
    In fata tupeului si consecventei cu care-si apara “tzatza de la gura” , am tot mai tare convingerea ca o buna parte din cei platiti de ICR erau cei care incercau sa ne convinga de faptul ca negru-i alb , ca noaptea e zi , ca noi o ducem bine da’ nu stim si ca fosta Putere ar putea-o concura pe Maica Tereza in altruism (!!!)

    Asa cum un Tismaneanu (pui de activisti comunisti si activist in devenire) avea tupeul sa ne dea lectii de … anticomunism , tot asa aceste “cozi de topor” , acesti pseudo-artisti si pseudo-elite isi reclama dreptul la … favoruri , favoruri pt. care , dupa cum se vede , nu au nici cea mai mica retinere morala !

    Marsh la supravietuirea concurentiala : “cine-i mai bun sa vanda si sa reziste , restul sa dispara !!!” (parca astea erau cuvintele cu care ne convingeau ce insemna “adevaratul” liberalism si “adevarata” economie de piata , “adevarata politica de dreapta”). Eeee , acum sa-i vad cum o incearca pe propria piele …! (ca pe noi , fosta Putere , draga lor , NE-A EXECUTAT si ne-a transformat , in mare parte , in sclavii unor angajatori lipsiti de scrupule si remunerati mizerabil). 😈

  2. Victore, ce naiba fac baietii astia ai vostri de la A3 la ora asta? Ma uit la R. Dumitrescu si am senzatia ca omu’ invarte cu malaxorul in cazanul de rahat, unde pana mai inainte Ponta plutea cat de cat.

    Cum sa inviti un autor din cartile caruia sae zice ca Ponta a preluat din greu ca sa declare ca nu-i asa, ca el a citit textul lui Ponta si nu a gasit nimic furat?!…

    Aici nu merge treaba cu “dom’le nu mi-a furat, dom’le, baiatul asta nimica; lasati-l in pace, ca-i baiat bun”.

    Iar aparatorul lui Ponta e Nicolicea? Chiar ca-i noaptea mintii.

  3. As sari io, da` n-am doctorat si minele poate sunt antipersonal.Parerea mea.

  4. Sorry de revenire. Cica a facut Mang conferinta de presa sa il apere pe Ponta. Am crezut ca-i banc. Din pacate nu-i. Astia sunt teferi? Mai au un dram de rationalitate baietii astia din USL?

  5. Si mai e ceva oameni buni: cum se face ca opere de valoare (si aici salut initiativa si eforturile celor de la JN de a tipari si retipari lucrari esentiale din literatura romana si universala), cu
    greu vad lumina tiparului, in timp ce o gramada de moloz literar infesteaza bunul gust al cititorului doritor de nitzica cultura? Mai mult ca sigur ca eseul de debut “Cerul văzut prin lentilă” a ajuns la editia a cincea revizuita datorita racnetelor disperate al milioanelor de purtatori de papioane ce nu au apucat sa puna laba pe vreun exemplar din primele 4 editii! Va vrog sa ma treziti si pe mine cind se va vedea cerul prin gaura … buzunarului golit al sarmanei culturii romanesti atit de asaltata si cotonogita in ultimii 20 de ani.

  6. Victore , mai am si eu o rafuiala cu toate “fecioarele” care ne fac teoria imoralitatii plagiatelor: mai lasati dracului propaganda basista ca deja sunteti pestilentiali !!!

    Ani de zile nu v-a f… grija de diplomele politicienilor si guvernatilor care s-au perindat la Putere in acesti 4 ani , nu v-a f… grija cum de Basescu , reprezentantul Republicii Socialiste Romania la Anvers NU ARE DOSAR (????!!!!) la Securitate dar are Mona Musca ; ca Monica Macovei nu a colaborat cu Securitatea dar Rodica Stanoiu da ; ca la demonstratia de plagiat a Laurei Codruta Kovesi organele in drept tac malc de cateva saptamani , etc.

    Pai fratilor , daca nu mai puteti de grija diplomelor obtinute prin plagiat , hai sa-i luam pe toti la puricat: Laura Codruta Kovesi , Eba , MRU , Boc , Udrea , etc. Bine ca pana acum Romania a putut functiona calcand Constitutia si majoritatea legilor statului de drept , in picioare (fara sa aud acest cor al bocitoarelor de-acum ), dar acum “riguroasa si performanta” Romanie nu mai poate functiona cu un Ponta , cu un Mircea Diaconu , cu Alistar , cu Mang , etc. , pt. ca ar fi niste plagiatori sau incompatibili .

    Uauuuuu , al naibii ce sus s-a mai ridicat DINTR-O DATA stacheta perfectiunii politicianului roman … !!! Ooooo , ipocrizie , ce contagioasa ai devenit ! 😯

  7. Să înțeleg că presa care nu e „de tip Fata de pe șoseaua de centură” și din care face parte, evident, Ion Cristoiu se exprimă astfel: „contracost”, „să copii”, „a expediat pentru a doua zi explicarea”. Sigur, la toate acestea se adaugă numeroase greșeli de punctuație care pălesc, totuși, atunci când sunt alăturate listei de erori menționate mai sus.

  8. N-a spus mai, marele maestru de barbut ca sulla lui nu stie carte si nici n-are nevoie ca sa vanda o flota si sa conduca 8 ani o tara de prosti?

  9. In filmuletz apar securisti cu ochelari de soare. De ce poarta ochelari? Era soare puternic afara? NU. Sunt agresivi si obisnuiti sa bata disidentii in inchisori inainte de 89. Sunt securisti.

  10. Acum am vazut filmuletul cu papioanele.Astia sunt oamenii care traiesc linistiti pana peste 90 de ani.Oameni fandositi,cu pareri foarte pretioase la suprafata,dar care isi arata adevarata fata cand sunt intrebati de bani,alte foloase,privilegii.Cu cata ura era tratat acel baiat,a fost facut “socialist”,parca au aruncat si cu maruntis in el.Oricum s-a tinut tare si il felicit.Sunt convins ca majoritatea acelor “culturalizati”,”de dreapta”,”antisocialisti” au dus-o foarte bine si inainte de 1989.Datorita ipocriziei care se vede cu ochiul liber.

  11. Zilele astea mi-a scapat. Basescu are doctorate sau el e doar prea fericit?
    N-as putea sa rad de poza cu fetele bisericesti, zic ca stie cum se bea un whisky, unde “se serveste” o masa buna…

  12. D-le Ciutacu,

    Eu nu sunt propagandist, si locuiesc de mult timp “afara” de unde va si scriu.

    Cum explicati ca stirea cu acuzatia de plagiat adus lui Victor Ponta (aparuta pe toate marile agentii de presa din lume) nu are nici macar un rand (pana la ora asta 21.30) pe site-ul Antenei 3?

  13. Corectie: am scris la repezeala si am gresit. Am vrut sa scriu “(…) acuzatie de plagiat adusa (…)”
    Stiu ca propietarul siteului e foarte scrupulos cu ortografia.

  14. Urmaresc din strainatate ” actualitatea romaneasca” . Si am ” incredere” doar intr-o mina de oameni pe care eu , subiectiva, ii creditez cu minte. Unul dintre ei esti tu, Victor. Si de la tine as fi vrut sa aud singura abordare de bun simt vis-a-vis de cazul cel nou de plagiat comis de Victor Ponta. Traiesc intr-o tara in care o asemenea banuiala asupra integritatii profesionale a unei persoane atrage dupa sine ….retragerea. E vorba de o retragere activa in care , fiecare dupa pricepere si abilitati, isi construieste apararea. Dar pina atunci , pina lucrurile se vor fi asezat si lamurit, tot integritatea , de data aceasta cea umana, este cea care il conduce pe cel banuit . Il conduce in cum sa se poarte, cum sa vorbeasca, cum sa raspunda, etc. Sint sigura ca toate astea le stii. Ce nu stiu eu este de ce nu arati asta. De ce tot comentariul tau se reduce de fapt la a constata ca oamenii actualei opozitii sint si mai rai decit cei ce tin azi volanul.
    Aplici tactica unui copil care a spart un geam si care , atunci cind e certat, se apara spunind ca prietenul lui, anul trecut, a spart doua geamuri . Care e relevanta? Cu ce-l absolva de fapta lui?
    Eu stiu ca tu poti mai mult, dar ma gindesc ca ai ratiuni si retineri personale, politice, etc. , ce nu te lasa sa fii chiar asa de obiectiv pe cit s-ar fi cerut . Sau cit eu am crezut ca esti. Dar stii cum e, nu e vina ta. EU sint cea care ar fi cazul sa-mi revizuiesc parerile si aprecierile.
    Deocamdata aleg sa le mai las umpic nemodificate .
    Imi asum .
    Monica.

  15. Ştiţi ce? Dacă Băsescu va continua aşa, diaconeştii nu-i vor mai fi de folos la toamnă. Mă mai gândesc, dar pe cea mai mare parte din populaţie, îndeosebi cea privitoare de OTV, cred c-o lasă rece subiectul doctoratului oricui. Cred c-o interesează mai mult propriul maţ şi sânge pe pereţi. Mai vedem.

  16. Sint miop si am niste dioptrii atit de mari incit nu reusesc sa mai disting rosu fesenist de portocaliul gorbaciovist.

  17. @Florin: nu poti sa vezi “lumina zilei” din “noaptea mintii” …got that?…

  18. Daca am dat citate din chaucer la lucrarea de diploma am plagiat? Sau ca am mers pe ideea lui jung? E drept, am scris pe fiecare pagina de unde si cum…dar sa fim seriosi, cei care inventeaza ceva, iau Nobel sau sunt in Guiness…ceilalti, muritori de rand, isi aleg un master si il dezvolta sau il ataca…elegant, nu cu facaturi…pareri pro sau contra avem cu totii, dar nu se admit in lucrarile de diploma, deci te legi de cineva, de ceva, al cuiva…
    Penibil!

  19. Chiar daca pare a fi “off topic”,de fapt nu este.V-ati pus vreodata intrebarea cum va arata Romania cand va fi condusa de cei care azi sant elevi sau studenti si cresc si se formeaza in mijlocul “circului” de zi cu zi?
    Pentru ca tot santem in perioada de examene,un subiect de reflectie foarte actual pentru elevi,profesori,parinti,prieteni,si nu in ultimul rand pentru politicieni …”nu exista proteza(inlocuitor) pentru un suflet amputat”…din 1992,Al Pacino in Parfum de Femeie : http://youtu.be/U0WlbLZmwU8 …..doar 6:34 min…Merita! 😉 …..

  20. Totusi, cat de prost sa fii sa zici ca trebuie in afara de a trece la bibliografie, sa pui si ghilimele, sa citezi si in subsolul la fiecare pagina etc.? Cat de idiot sa fii? Atunci care mai este rolul bibliografiei? Oamenii astia sunt sanatosi la cap sau sunt doar securisti de-ai lui Basescu?

  21. @respect

    “…aparati adevaratele VALORI ale acestei tari , cat inca le mai avem printre noi.Haideti sa-l sustinem pe Maestru in Piata universitatii in fiecare seara la orele 21 !”

    Cel mai bun comentariu! Daca nu ne aparam valorile ramanem fara ele.

  22. nu sunt adeptul conspiratiilor, dar ma si gandeam cine il va acuza si uite ca tipul asta, Quirin Schiermeier, e evreu, ca tot se stie de puterea lor in media. e doar o intamplare? Daca e adevarat plagiatul, pacat de Ponta, incepuse sa-mi placa.

  23. Din cate am inteles eu plagiarismul lui Ponta nu e plagiarism. Au scos un numar de pagini din teza, fara a include capitolul de bibliografie, si le-au comparat cu alt text (“originalul”). Ponta a spus ca nu a mentionat sursele ca footnotes ci la sfarsit intr-un capitol de bibliografie. Deci daca numele celor asa-zis plagiati se gasesc intr-adevar in capitolul de bibliografie, Ponta e om cinstit si totul e o magarie.

    Am citit articolul din Nature si este in sectiunea de “diverse”, de articole gratuite (articolele stiintifice din Nature nu se pot accesa gratuit). In plus autorul nu il acuza, spune foarte clar: “allegations”, deci are grija sa fie acoperit in caz ca se dovedeste o minciuna.

    De asemenea comentariile la articol sunt scrise exclusiv de romani care se cearta intre ei, mai precis PDL-istii care scriu sub pseudonim ii injura si le cauta lucrarile pe pubmed unor cercetatori care au avut naivitatea sa scrie sub nume propriu ca articolul e tendentios si acuzatiile nedovedite ceea ce e dezamagitor pentru o publicatie ca Nature.
    Apoi mai sunt si unii adepti sinceri ai lui Basescu care ii ataca la grant-uri cu cei anti-Basescu.

    Acest articol nu are relevanta pentru nimeni din afara Romaniei si categoric nu pentru comunitatea stiintifica. Este ca de obicei o perdea de fum, o inscenare a securitatii care ramane in continuare inspaimantator de activa…

    Nu eram foarte sigura in privinta lui Ponta, dar daca doar atat au gasit despre el serviciile poate ca e curat si merita incredere. In plus violenta atacului arata ca ii deranjeaza cu adevarat, ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

  24. A trece autorii si lucrarile folosite ca referinta la sfarsitul tezei intr-un capitol separat in loc de footnotes (subsolul fiecarei paginii) este acceptabil si nu este un plagiat. Deci daca intr-adevar cei “plagiati” si lucrarile lor sunt in capitolul de bibliografie nu vad care e problema? Multe jurnale si conferinte folosesc in continuare acest format.

    Singura problema e securistul Basescu si ai lui care (din fericire) se pare ca au ajuns la fundul sacului cu mizerii. Si daca doar atat au gasit despre Ponta, ori acesta e un om cinstit ori baietii si-au iesit din mana…

  25. Buna seara d-le Ciutacu,

    Ma socheaza ceea ce se intampla in societatea noastra;ai dracului sunt portocalii sau poate port-stindardul lor-stiti Dvs. cine…

    M-a durut ceea ce s-a intamplat cu dl.Mircea Diaconu…Eu il cunosc de cand eram studenta si dansul era actor la teatrul”L.S.Bulandra”- o plimba indragostit,atunci, ca si acum,pe sotia dumnealui .L-am admirat intotdeauna,intotdeauna;poate sunt din generatia dumnealui si il inteleg mai bine.
    Stiu ca Dvs. sunteti intransingent-eu am acceptat ideea de a muta sediul Ministerului Culturii(poate nu stiam complet realitatea…),desi Dvs.nu ati fost de acord-poate stiti mai bine,dar e un OM,un OM pentru noi toti.Ar fi facut multe pentru cultura noastra,daca era ministru…

    Uitati cum il ataca pe dl. Ponta,pentru plagiat.
    Dar Dvs.,ca si mine sunteti un inginer-ptr lucrarea de diploma v-ati documentat,ati studiat multe lucrari,ati cercetat in domeniul Dvs.-bine, eu nu mi-am dat doctoratul,dar totdeauna exista o documentare pe care trebuie sa o faci-fara asta nu se poate.Daca studiezi si te inspiri dintr-o lucrare publicata,asata inseamna ca furi?!
    Orice lucrare publicata e la dispozitia tuturor care vor sa se documenteze.

    Traim o realitate dramatica si imposibila pentru cei tineri si pentru cei din generatia Dvs..Amarati ca mine,care nu mai lucreaza,nu mai conteaza…

    Cu mult respect pentru Dvs. si cu mult regret pentru ceea ce traim,
    Ioanap

  26. am vrut sa spun:”priviti cum il ataca pe dl Ponta”;n-am pus o virgula dupa”uitati”,dar Dvs. intelegeti dialogul.
    Ioana P

  27. Eu nu sunt Doctor ca astia nu m-au lasat sa devin,
    astfel la recomandarea presedintelui meu am plecat in Germania cu familia si acum aici incerc cu ajutorul blogului sa fac propaganda normalitati ca ci romanii din strainatate vad lucrurile uneori deformate. Numai bine Maestre fa–mi o vizita si tu daca vrei la blog pune un link pe undeva ca asa poate o sa mai schimbam ceva sa vin si eu acasa! Toate cele bune.

  28. @bigradu: nu trebuie sa faci mare research sa afli ca-i o editura britanica
    @Serban S: 9:59. mai vreti? 23:45, cu o seara inainte. nasol cu searchu’

  29. Nu ma intereseaza onoarea lui Ponta in urma plagiatului ,il vreau premier asa cum este ca-i mai onorabil decat vrajitorul basescu ce sta pitulat dupa perdele la Cotroceni si fabrica dosare securiste Unde-i onoarea lui basescu ?Nu-i rusine ca timp de 10 ani a nenorocit Romania si pe romani ? Stie ca nu mai are nici o valoare in fata noastra si ca un diavol parjoleste totul in urma lui pana isi da sufletul. Este un strigoi ,vrem sa scapam de el si de blestematii din jurul lui .Doctoratele arata cum este Romania cu pamanturi parloaga ,oameni fara sanatate si presedinte de toata jena ca basescu ,intelectual …de rasul lumii.
    Hai sa nu ne mai legam de plagiatul lui Ponta si sa asteptam descoperirea tepelor de milioane de euro date de basisti Pe mine nu ma duc cu vorba si-mi dau dosare ,doctorate basistii sa le mestec in loc de explicatii unde sunt banii mei si de ce mi-au furat ?Plagiatul lui Ponta nu a redus medicamentele din spitale dar hotia basistilor in frunte cu vrajitorul ,da
    D-nul Ponta trebuie sa invete inca mult ,are timp ,dar cred ca acum este cel mai bun in lupta cu basescu. Trece el peste toate ,cum va trece si bunul nostru actor . Vor mai fi dosare dar nu-mi pasa de ele Vreau ca Badea, sa fie orice, numai sa plece vrajitorul.
    Frumos articolul , mii de multumiri.
    Noapte buna

  30. “On topic”:M-am facut ca sar dar n’am sarit-ca si Dvs de altfel;totusi mai sant unii care “se arunca ca rama’n piatra”…. 🙂 ….

  31. VICTOR PONTA, TINTA UNUI ATAC ABJECT DENOTAND DISPERARE SI PANICA

    In cazul mizerabilului atac impotriva lui Victor Ponta- fals acuzat de plagiat- se regasesc toate elementele specifice scenariului- matca al declansarii scandalurilor (extinse inclusiv la aria internationala) care mistificau realitatea din perioada guvernarii Nastase.
    Acest lucru indica, fara putinta de tagada, ca, indiferent de cum s-ar numi, acum, “varfurile de lance” scenaristii (si regizorii) sunt aceiasi.

    Ca si in perioada 2001- 2004 “reteta scenariului” este:
    1. Scandalul este declansat in zona externa, printr-o publicatie si un jurnalist catre care sunt trimise, din Romania, datele care trebuie inserate intr-un articol.
    2. Scandalul este extins in presa externa (prin preluarea, la comanda, a textului de catre alte publicatii; altfel spus, se declanseaza atacul de presa, pe reteta clasica: o publicatie lanseaza subiectul, iar altele, pregatite, il preiau amplificand scandalul.

    Comentariu relevant:
    In perioada 2000- 2004, pentru astfel de mizerii era folosit “Le Monde”- cu semnatura lui Mirel Bran.
    Acum, initial, scandalul a fost declansat de un “condeier” german, specializat pe cartografie- si care, ulterior, s-a ocupat de oceanografie, de geografie- intr-o revista ecologista britanica, al carei corespondent este respectivul “autor” (despre competenta sa juridica, “vorbesc” de la sine pregatirea si preocuparile sale deja precizate).

    Indiscutabil, acelasi text a fost scris si in germana- astfel ajungandu-se sa apara, aproape in paralel, in “Nature” si in Frankfurter Allgemeine Zeitung- ziar crestin-democrat de linie dura. FAZ vine, astazi, cu o completare “ciudata”- dar care intareste ideea sursei romanesti a scandalului: zice-se, Ponta ar fi copiat, in teza sa de doctorat, si din “Romania libera”; in acest caz, orice comantariu este de prisos, atat de stupida este acuza.

    3.Scandalul este “importat” si preluat de presa romana (efectul vizat fiind psihologic- in opinia respectivilor scenaristi, un scandal este mai credibil in Romania daca este declansat in exterior- fiind preluat, aici, “cu nevinovatie”).

    Un al doilea comentariu relevant:
    Si in cazul prezentului scandal declansat via un condeier german s-a implicat masiv Le Monde (in varianta sa online- Le Monde.fr). Asta arata ca “amicii” otraviti ai guvernului Nastase se afla “la posturi” si actioneaza.
    Le Monde,fr preia astazi (19 iunie 2012) scandalul sub titlul:
    “BAC – Si vous plagiez, ne soyez pas premier ministre en Roumanie”.

    ESENTIAL: textul aparut pe Le Monde.fr este postat, cu tenaticitate, online, in nenumarate “spatii” (de limba franceza).
    Acest lucru indica “pregatirea terenului” in sensul tentativei de a-l ridiculiza si minimaliza pe Victor Ponta in spatiul politic francez (unde stanga a obtinut o victorie coplesitoare).

    4. Scandalul este preluat in presa romana pedalandu-se, justificativ, pe aparitia textului in “Nature” si Frankfurter Allgemeine Zeitung.
    Revista 22 are o “scapare psihanalitica”, indicand existenta scenariului declansarii scandalului “cu intentie si dedicatie”: astfel, sub semnatura lui Andrei Cornea sta scris (citez) “Sper că acum, cand se pregateste să plece la Bruxelles la Consiliul European, „doctorul” Ponta a aflat că d-na Merkel citeste constiincios FAZ. ”
    Comentariu personal:
    Fie Andrei Cornea si-a “pierdut pe drum” niste circumvolutiuni, fie imbatat de mirajul victoriei in batalia anti- Ponta a uitat sa-si ia precautii si a “vorbit” prea mult. Daca tacea… Dar, mai bine ca nu a tacut- astfel, ceea ce putea fi considerata doar o deductie a mea, devine realitate dovedita.

    AMANUNT SEMNIFICATIV:
    In mod evident, actiunea a fost declansata si desfasurata in graba, fara ca scenaristii si regizorii sa acorde timpul necesar organizarii minutioase a amanuntelor si “acordarii” detaliilor.
    De la o publicatie la alta- dar si de la un articol la altul, in cadrul aceleeasi publicatii- detaliile esentiale difera intre ele (conform “urechismului” fiecarui autor).

    Astfel, despre “intinderea” asa-zisei parti plagiate de Victor Ponta in lucrarea sa de doctorat- dar si despre dimensiunile lucrarii, aflam urmatoarele:

    1. In Le Monde. fr (articolul “BAC- Si vous plagiez, ne soyez pas premier ministre en Roumanie- aparut in 19 iunie 2012) se afirma (traduc in romana): ”mai mult de jumatate din teza de 432 de pagini (deci, cel putin 217 pagini- jumatate + 1; n.A.) a lui Victor Ponta, avand ca subiect functionarea Curtii Penale Internationale, publicata in 2003, in limba romana, reprezinta text copiat”;

    2. Citez: “jumătate din lucrarea sa – 130 de pagini din 300, fără introducere și bibliografie, scrie FAZ, au fost preluate aproape fără modificări din altă parte” (conform Andrei Cornea- Revista 22/ 19 iunie 2012);

    3. Citez: “Revista Nature si Frankfurter Allgemeine Zeitung au scris, luni seara, ca premierul Romaniei, Victor Ponta, este acuzat de plagiat.(…) 200 din 400 de pagini din teza de doctorat scrisa de Victor Ponta in 2003 sunt copy-paste (revista 22/ 19 iunie 2012; articolul “De ce ai furat, procurorule?”, autor Dan Tapalaga).

    Bref:
    Citand aceleasi surse (revista “Nature” – si FAZ care, dupa cate se spune, ar fi preluat articolul din respectiva publicatie), despre teza lui Victor Ponta aflam ca are:
    a.) 432 de pagini (conform Le Monde .fr).
    b.) 300 de pagini, conform Revistei 22/ 19 iunie 2012 -Andrei Cornea (este greu, daca nu imposibil de presupus ca introducerea si bibliografia ar insuma 132 de pagini, astfel incat sa se ajunga la numarul total precizat in Le Monde.fr);
    c.) 400 de pagini, conform Revistei 22/ 19 iunie 2012- Dan Tapalaga.

    O astfel de “variatie” a unor date care sunt prezentate, penibil, ca fiind exacte, demonstreaza nu doar faptul ca atacul a fost declansat in graba, fara a se pune la punct amanuntele semnificative- dar si miscarea dezordonata, care tradeaza panica.

    O carte, (o lucrare de doctorat)- cu indicarea momentului editarii- are un numar fix de pagini (am afirmat un truism necesar).
    “Atacatorii” panicati ar trebui sa se puna de acord.
    Cate pagini are teza de doctorat a lui Victor Ponta (teza despre care se spune ca a fost plagiata- si ca plagiatul ar fi fost constatat chiar de “ziaristi”, ceea ce presupune ca au vazut-o si au studiat-o): 432, 300, 400?

    De asemenea, jalnicii “atacatori” ar trebui sa se puna de acord si asupra unui alt detaliu esential (chiar amanuntul- cheie).
    Cate pagini au fost plagiate: cel putin 217 (cf. Le Monde.fr), 130 (cf Revista 22- Andrei Cornea), 200 (cf. Revista 22- Dan Tapalaga)?

    Un alt amanunt care tradeaza ridicolul acestui atac denotand disperarea scenaristilor: au uitat sa-i puna de acord pe cei implicati asupra protectiei (sau dezvaluirii) surselor

    Astfel:
    “Autorul” (subliniez ghilimelele!) articolului din “Nature”, neamtul Quirin Schiermeier, afirma – cu demnitatea betivului care iese din carciuma- despre provenienta datelor asa-zidului plagiat comis de Victor Ponta: “Nu pot să vă dezvălui sursele noastre.” (deci, protejeaza sursa; jurnalistic, este corect).

    Cei de la “Evenimentul zilei” -editia din 19 iunie 2012- nu au fost instruiti nici sa protejeze sursa, nici sa nu-l contrazica pe neamtul Quirin Schiermeier, distribuit de regizori in rolul principal.
    Astfel, aflam (citez): “Profesorul universitar doctor Marius Andruh, preşedintele consiliului pentru recunoaşterea diplomelor universitare, a fost cel care a sesizat plagiatul premierului Victor Ponta”.

    Informatia este de mare importanta.
    Ce-l va fi manat “in lupta” pe Marius Andruh si de ce isi va fi riscat numele si demnitatea omului de stiinta implicandu-se in aceasta facatura nu doar abjecta, dar si jenant de prost croita si vizibil insailata cu ata alba?

    Mao spunea (citez din memorie) “o minciuna spusa de un milion de ori sfarseste prin a fi perceputa ca adevar” (au mai afirmat si altii asta, dar Mao mi-a parut totdeauna cel mai aproape de un asemenea demers care necesita “rabdare aplicata” si conseventa).

    Informatia despre asa-zisul plagiat comis de Victor Ponta este o mistificare murdara. Dar, repetata de multe ori- fara a fi contracarata- se va retine, aducand, daca nu prejudicii de imagine, cel putin “zambete furisate” dincolo de care s-ar ghici intrebarea “si daca…?”.

    NU Victor Ponta este cel care trebuie sa contra-atace- dar altii, care trebuie sa faca zid, acum, in jurul lui.
    In ceea ce il priveste, Victor Ponta a dat cel mai bun raspuns cu putinta cand a fost intrebat de jurnalisti cum comenteaza acuza de plagiat:
    “Tot ma duc la Bruxelles in 28 iunie!” (precizand, pe de alta parte, fara inutile dezvoltari, ca teza sa de doctorat sta la dispozitie pentru orice verificare).
    Este raspunsul pe care trebuie sa il dea, constant, Victor Ponta.

    P.S.

    In afara exceptionalei analize “Dottore”, postata de Adrian Nastase pe blogul sau, nimeni nu i-a mai venit alaturi tanarului premier- procuror Victor Ponta.
    “Vad”, aici, aceleasi “umbre” ale celor din 2001-2004, cand se declansau atacurile impotriva Cabinetului- si premierului- Nastase.
    Le transmit respectivilor (deocamdata!) doar:
    “Mai imprastiati, baieti, mai imprastiati- si mai schimbati scenariile. Si invatati sa nu va mai tradati panica, prin actii si gesturi dezordonate

  32. @Daniel , felicitari ,romanii sunt cu el .Foarte multi manati de orgolii si frustrari au ocazia sa se razbune sau rad pe sub mustata . Roata este rotunda ,vor afla si ei ..D-nul Ponta este inteligent si puternic ,merge mai departe USL cu el prim ministru ,pleaca in curand basescu Loveste undeva si crapa la basescu ,nici el nu stie in ce s-a bagat Este cu bataie lunga ,nu-l scapa nici D-zeu de acum .

  33. @Victor Ciutacu

    Dupa cum poti vedea, foarte multi oameni din Romania pur si simplu NU AU HABAR ce inseamna o lucrare originala. Cei mai multi chiar sunt convinsi ca e suficient sa incluzi o sursa in bibliografie, dupa care poti sa faci copy-paste la discretie din sursa respectiva.

    In realitate nici macar atunci cand reformulezi IN INTREGIME o idee (adica o rescrii doar cu cuvintele tale) nu esti scutit de citarea sursei in nota de subsol PE PAGINA unde apare ideea preluata (deci nu doar in bibliografie).

    Faceti un IMENS deserviciu cercetatorilor adevarati din tara dar si publicului roman cand vehiculati ideea ca “de când lumea şi pământul, cărţile din cărţi se scriu.”

  34. @Petrini: da, sunt profund nedrept. da’, cand citezi autorul in josul paginii, e mai putin copiat textul decat atunci cand il bagi la bibliografie?

  35. Vad ca unii pe aici nici macar nu au habar cum se scrie o lucrare de licenta, darmite un doctorat. Ia ziceti voi, baieti şi fete (alde @anca, @daniel etc.), de unde sunteti, unde v-ati facut inaltele studii? Haretisti, stanDfordieni de la Cantemir?

    Asa se scrie?!… Gata, treci o lucrare la bibliografie si poti sa preiei, orice, oricat si oriunde din aceasta?! Sorry, dar sper sa nu va surprind prea rau spunandu-va ca, cu o lucrare scrisa asa, la anumite universitati din tara asta (Romanica, nu alta) nu esti primit nici sa iti dai licenta.

    Acuma şi Ponta a dat-o urat de tot cu bata in balta. Cum mama naibii sa ajungi in asa hal de prostitutie incat sa copii de la un profesor de la Spirache, ma?!…

    In ultimele cateva luni am tot pus pariuri cu plecari pe acilea. Din pacate, avand dreptate, previziunile mele, iata, s-au adeverit toate: au plecat şi StanDforditza, şi Mang, şi Diaconu. Banuiesc ca nici un om cu scaun la cap n-are nici o indoiala ca va pleca şi Ponta. Obiectul pariului este de data asta “cand”? Il prinde 1 iulie PM?

    Daca as fi uselist, as face sa nu il prinda 1 iulie. Ca asta-i interesul USL ca tumoarea sa fie extirpata prompt, inainte de a produce metastaze. Cum ziceam şi alta data: damage control. Ma repet, cel mai important lucru in gestionarea unei astfel de crize este promptitudinea reactiei…

    Daca as fi Base, interesul meu ar fi ca situatia sa continue. Macar inca 2-3-4 saptamani. Sa storc tot, toata mizeria mustoasa din caz, ca sa am un hardau cat mai mare şi mai plin sa il arunc in capul uselistilor la momentul potrivit. Eu unul chiar as risca sa il las pe Ponta sa mearga la UE. Unde va primi muluta multa …UE. Pentru ca, in mod onest ori nu (eu suspectez ca sunt prefacuti), pentru politicienii europeni o culpa precum plagiatul te face sa fii ciumat de-a dreptul. Comparativ cu asta, coruptia este pacat nevinovat de fecioara neprihanita.

  36. @alphas: dincolo de parerile politice (evident, subiective si de necomentat), absolutizezi si gresesti grav intr-un loc. profesorii de la Spiru nu-s cu nimic mai prejos decat cei de la stat. fiindca, la fel ca si in cazul altor universitati particulare, sunt exact cei de la stat, veniti sa castige un ban (bun) in extra time

  37. Te-a citat aseara amicul BADEA, si asa am aflat si eu de acest articol minunat, m-ai uns pe suflet cu filmuletul postat, vb unui prieten imi venea sa scuip de scarba si DA intreb si eu, unde erati domnilor intelectuali asta iarna, slugilor fricoase ca eu am umblat 2 saptamani cu banderola laba lipita de palton pe care scria cu markerul JOS BASESCU.Cat despre Ponta, stiam de acum 12 ani ca si-a facut studiile in italia, pt ca asa cum asm mai spus am lucrat cu sora lui, si pe atunci dl.prim ministru era un angajat, nu angrenat in politica ca acuma.Nu ma intereseaza daca a plagiat, eu vreau sa plece basescu si sa se puna ordine in tara asta.Am vazut aseara la emisiunea lui Mihai de furturile lui maestru videanu, si de tupeul lor.Oana ii demonstra cu probe, el o tinea una si buna nu stiam ca pinalti are firma.Ma inclin in fata ta si a prietenilor de pe blogul tau, care de fiecare data cand le citesc comenturile, ma fac sa par mai mica.Poate ca vineri faci inca o emisiune cu dl.MIRCEA DIACONU, un adevarat OM si PROFESIONIST ca fostul sau coleg plecat dintre noi prea curand.stima

  38. @Victor Ciutacu

    NU! Nici macar cand citezi in josul paginii, cu ghilimele si tot ce trebuie, nici macar atunci NU SE POATE JUSTIFICA o lucrare in care zeci de pagini sunt identice cu alte lucrari.

    Dar, ca sa clarific, respectarea acestei proceduri permite cel putin cititorului sa vada singur cat este creatia originala a autorului pe care il citeste si cat este reproducere din bibliografie.

  39. @Victor Ciutacu

    Nu e chiar asa. Criteriile de evaluare a unei universitati (orivate ori de stat, nu conteaza) spun ca acea universitate trebuie sa aiba un numar minim de cadre didactice TITULARE (=cu norma de baza acolo!). Motiv pentru care zeci şi zeci de nulitati şi infractori au fost facuti confi, profi, pe criterii de competenta academica la fel de riguroase ca acelea pe baza carora a primit “generalul” Oprea conducere de doctorat. Ei bine, titularii de la Spiru… o placere. Crede-ma, ca pe unii i-am cunoscut.

    Pana acum cativa ani (mai multicei) mai mergeam pe la diverse susanele universitare prin minunata noastra capitala. De fiecare data o buna parte a celor inscrisi erau de la Spiru, Cantemir etc.. Daca iti spun ca astia trimiteau rezumate, chiar si texte complete, dar nu se prezentau, niciodata si niciunul, sa isi sustina punctele de vedere din lucrarile lor (unele, dealtfel, chiar decente), asta iti spune ceva?!… Mie imi sugereaza asa, o usoara frica. Nu zic ca lucrarile nu le-ar fi apartinut, ca n-am dovezi, dar daca ai cercetat şi ai ajuns la un rezultat te bati sa il impui celorlalti, nu?!… Pot sa ma gandesc e ceva tulbure la mijloc?!…

    Dealtfel, la una din aceste intalniri pline de morga a fost singura si unica data cand am vazut-o – nu “face to face”, ci “face to ass”, ca statea cu fundu la mine – pe madam Udrea. N-o vazusem niciodata la TV, nu auzisem de numele ei. Pe atunci doar o elita nationala extrem de subtire stia cine-i personajul. Nefacand parte dintre acesti alesi, am fost destul de derutat sa vad ca in jurul unei cucoane blonde misuna o sleahta de generali, iar la cateva zeci de metri se ea se afla ministrul apararii de pe atunci (zic unii, general si el), Melescanu.

    As fi destul de curios sa-i vad tezei madamei Udrea si a inca altora de la Cantemir, unde am inteles zilele astea de la oameni din Bucuresti ca-i o fauna mai selecta chiar si decat cea de la Spiru. Tot la titularii stabilimentului ma refer, bineinteles. (Ailaltii, “imprumutatii” practica o prostitutie destul de elevata.) Cu privire la StanDforditza mi s-a sugerat ca o verificare a tezei sale de doctorat ar fi si inutila si de prisos. Ca rezultatu-i dinainte cunoscut. Pentru ea ar fi mai relevanta o scriere dupa dictare, pe un text de clasele 3-5. Ar avea minime sanse sa ia 5.

  40. @alphas: eu nu pot pleca de przumtia ca absolut toti sunt incapabili

  41. Nu vreau sa ma laud, dar ca sa raspund PDListilor care cred ca dragostea pentru Basescu ii transforma automat in experti in drept, studii academice, constitutie, organizarea si functionarea UE si cam orice le-ar putea trece prin minte:
    Am doctorat la una dintre cele mai prestigioase universitati din Vest in domeniul meu (informatica) si sunt cercetator principal la cel mai mare centru de cercetare industriala din Europa. In prezent conduc grant-uri de peste 20mil Euro. Dar banuiesc ca pentru PDL-isti sunt o proasta atata timp cat nu sustin actiunile securiste ale sefului lor. E ok, nu ma deranjeaza absolut deloc.

    Revenind la subiect, cred ca a include in lucrare multe pagini din alti autori poate fi o risipa inutila de spatiu si de hartie (daca teza e si tiparita), dar categoric nu este plagiat daca a fost citata sursa, in footnotes ori in capitol separat. Cei care inca mai sustin plagiatul sunt rau intentionati sau nu au habar ce inseamna plagiat. Iar a da lectii despre cercetare academica spunand ca cititorii unei teze, experti in domeniu, nu sunt in stare sa evalueze ce e original si ce nu e daca referintele bibliografice sunt la sfarsit e absolut penibil.

  42. @anca

    Tot respectul pentru tine si cariera ta. Si, mai ales, pentru munca din spatele ei.

    Tu spui asa: “categoric nu este plagiat daca a fost citata sursa, in footnotes ori in capitol separat”. Din cate imi mai amintesc eu trimiterile / citarile sunt standardizate si ai la indemana trei variante: Harvard (citare in text), Chicago A (footnote) si Chicago B (endnote). Drama lui Ponta e ca el nu face NICI UN FEL de trimiteri. Nici macar dupa vreo metoda originala, mioritica… Nada. Pricepusi? Zi buna si, inca o data, tot respectul meu.

  43. Nu stiu cum se fac citarile la doctoratele in drept, psihologie, sociologie sau alte discipline de acest fel, care numai stiintifice nu pot fi numite. Pentru ca stiinta se bazeaza pe stabilirea unor raporturi clare intre cauze si efecte, sub forma legilor, modelelor matematice, etc. O teza de doctorat trebuie sa contina o parte originala-prin natura tematicii tezei D-lui Ponta asa ceva pare exclus dupa cum o teza de doctorat despre dreptul roman sau codul lui Napoleon ar trebui sa “plagieze” respectivele opere. Domnul Andruh plagiaza de mult: si atunci cand in lucrarile lui copiaza formule chimice stabilite de altii, inaintea lui, dar si atunci cand amesteca substante organice cu anorganice in ceva mai savant decat o eprubeta, probabil, le trimite la analiza si apoi comenteaza (plagiaza) rezultatele celor care i-au facut analizele sau, in ultima instanta, pe cele sugerate de aparatele de analiza. Nu stiu sa existe o reactie Andruh (asa cum exista o reactie Nenitescu), un compus chimic care sa-i poarte numele (asa cum exista hidrocarbura Nenitescu) sau indici structurali Andruh (asa cum exista indicele topologic J-Balaban)!!! Domnul Andruh este un proletar pe campia stiintei, care se vrea remarcat prin productia asa-zis stiintifica la norma, pe care a introdus-o sin in legea amicului sau de rele-Funebru!!!

  44. Degeaba se chinuie “mai marii” Romaniei cu masterate si doctorate pe banda rulanta. Sa “vie” la Sinaia, sa ia lectii de la domn’ director de doar 20 de ani (20 de ani de viata, nu de experienta).

    La anumite companii afiliate cu primaria directorii nu au nevoie nici macar de facultate ca sa isi exercite maiestuoasa functie.

    Asa se face ca jumatate de Sinaia e mandra de un anume director care si-a inceput cariera imediat dupa liceu si care de altfel, isi petrece timpul acuzandu-si in mod penibil adversarii pe Facebook si pe blogul lui, ca doar meseria de director implica mult timp liber!

    Cealalta jumatate de Sinaia e de-a dreptul scarbita…

  45. Ar fi interesant de vazut si lucrarea de doctorat a elenei udrea, lucrarea de doctorat a lui boc…
    cu kovesi ne-am lamurit, poate ar trebui sa treaca si ea pe la comisia aia care de altfel doarme pe ea

  46. @anca

    “Iar a da lectii despre cercetare academica spunand ca cititorii unei teze, experti in domeniu, nu sunt in stare sa evalueze ce e original si ce nu e daca referintele bibliografice sunt la sfarsit e absolut penibil.”

    Poti sa mi te adresezi direct, nu e nevoie de subtilitati.

    1. Nu e nimic penibil. Cititorii unei teze, inclusiv cei care sunt membrii comisiei doctorale, nu trebuie sa fie automat experti in domeniul respectiv. In unele discipline este atat de multa varietate in teorie incat e practic imposibil sa fii expert in toate. Citarea adecvata e esentiala.

    2. Nu e obligatoriu ca un autor/doctorand sa ramana in spatiul teoretic traditional. Teze originale pot apela la teorie din alte discipline, care nu sunt neaparat de expertiza conducatorului de doctorat sau a membrilor comisiei doctorale. Citarea adecvata e esentiala.

    3. Dizertatia lui Ponta a fost apoi publicata in format carte. Orice avocat si/sau cercetator in drept poate acum citi teza, fara a fi automat un expert in domeniul acoperit de teza. Autorul are obligatia sa citeze corect lucrarile folosite in bibliografie.

  47. ceea ce este trist, trist , foarte trist este ca sistemul asa ne invata acum copiii
    elevii de la I-IV pun pret in zilele noastre pe dipolome peste diplome si medalii la concursuri platite cu bani de parinti, numai cine nu da bani nu primeste o diploma , colegii copilului meu au zeci de diplome stranse intr-un an, iar daca ii iei la bani marunti nu pot sa iti lege 2 propozitii cap coada
    in plus nivelul scazut de educatie comportamentala, obraznicia, ingamfarea sunt la rang de virtute, sunt incurajati deoarece sunt foarte buni (la carte), doar au atatea diplome…
    inca din etapa asta li se dau la scoala de facut proiecte, referate pe teme pretentioase, pe care ei n-au cum sa le faca singuri, ci copy paste de pe google…micutii plagiatori de azi… ghici ghicitoarea mea ce vor ajunge maine
    personal pe mine situatia ma scarbeste, deoarece nu mi-am impins copilul sa faca o colectie de diplome, stiu ce poate, cat poate , iar pentru mine e suficient sa stiu ca va realiza ceva pe forte proprii asa cum am facut si noi parintii lui
    desi am 6 ani de studii superioare, am constatat ca in activitatea mea nu titlurile m-au ajutat, ci NUMAI ceea ce stiu sa fac si cat de bine o fac
    societatea noastra are grave probleme daca de la baza, de la o varsta frageda copiii nostri sunt indrumati gresit
    sistemul trebuie curatat si regandit, imi pare rau pentru cei care s-au cocoțat in fruntea țarii, imi pare rau pentru dramele lor personale, cu pârnaie sau fara, dar ramanem in mocirla daca nu se face curatenie adevarata, profunda

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.