Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > Ce v-ar putea face să-l votaţi pe Băsescu?

Ce v-ar putea face să-l votaţi pe Băsescu?


Dat fiind că, după ce a cerut timp de antenă la mine şi la Gâdea, a avut neplăcuta surpriză să-i fie oferit (inclusiv în scris) spaţiu de exprimare, Băsescu nu se mai poate victimiza că-i persecutat de moguli. Deci marele bărbat e un biet fricos, care se duce doar la emisiuni aranjate, cu moderatori şi coparticipanţi aleşi de el, cu temele dinainte convenite şi, acolo unde găseşte înţelegere, cu întrebările ştiute.

Întrucât îi tremură chiloţii pe el şi nu simt nevoia ca, după fie-sa a mică, să mai fac terapie şi cu faimosul salvator de ostatici şi legendarul luptător anticorupţie, se pare că nu voi avea prilejul să-l întreb la Antena 2/3 care-s realizările concrete ale mandatului său (de care el însuşi s-a declarat nemulţumit) şi nici să aflu motivele care ar trebui să mă facă să-l votez. Cu toată parţialitatea mea public asumată, vă provoc pe voi să-i fiţi avocaţi preşedintelui în exerciţiu al României şi vă invit să nominalizaţi, pe bune, realizările regimului Băsescu şi raţiunile care v-ar putea determina să-l votaţi. Poate-s eu orb şi-mi daţi voi lumină. V-aş fi recunoscător dacă, măcar de această dată, v-aţi abţine de la înjurături, jigniri şi categorisiri.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

377 thoughts on “Ce v-ar putea face să-l votaţi pe Băsescu?

  1. Pai daca ii mai trage mult Antonescu CU faptul ca il va pune pe Patriciu premier, s-ar putea sa inceapa sa imi placa Basescu. Adica ce facem , schimbam o clica cu alta ? Adica noi spunem, NU E BUN TARICEANU, si vine Crin asa geniu cum e, si zice : PATRICIU !

    HUH ?!

  2. Chiar nimic si ne sfideaza in continuare.Este un caracter mic si indoielnic,inconjurat doar de cei interesati,carora sigur le promite marea si sarea,dupa…..Din pacate ia luat Dzeu. mintile mult mai repede decit lui Ceausescu.Daca il vom revota,vom avea un neserios ca presedinte,un conducator de care va ride toata tara pe la colturi si in fata,iar de noi toata UE.Deci mare atentie cei INDECISI !

  3. SCUZE,revin : mi-am adus aminte ce a facut: a mimat 5 ani lupta cu coruptia (???),cu parlamentarii,cu CRIZA (?????),cu Nastase,cu reforma (???) institutionala,iar acum a obosit si a inceput o noua campanie electorala.De fapt unicul gind al acestui plictisit a fost cum sa controleze banii bugetului national pentru apropiatii lui (chair si familie).Deci,lasa-ne !,lasa-ne !,vorba dinamovistilor…

  4. Iata de ce trebuie sa ma votati pe mine adica pe Basescu. Daca nu eram eu nu plecati asa de multi prin alte tari si unde unii dintre voi au ajuns chiar bine , daca nu eram eu si scandalurile mele nu va plictiseati prin case neavand ce viziona la tv , daca nu eram eu nu era asa haos in Romania dar voi nu stiti ca un destept spunea ca in orice dezordine exista o ordine deci… cat despre saracia pastorita si adancita de mine pai voi nu stiti ca ,saracia naste genii … si toate astea datorita MIE.

  5. Legat de “realizarile”, respectiv de “nerealizarile” lui T.B. dupa au constatat cititorii si comentatorii, am citit un avertisment in Gardianul pe care doresc sa fac cunoscut acelora care nu l-au citit:” Cine nu vrea sa voteze pentru presedinte sau pentru referendum sa fie atent sa i sa BAREZE rubrica de semnatura ramasa neutilizata. Numai asa nu se poate evita o frauda!!!.Multumesc D-lui Ciutacu daca imi va publica acest avertisment.

  6. Jos labele de pe Parlament! Bicameral!
    Asa cum este Parlamentul ii tine piept alcoolistului. Ii uraste din cauza suspendarii.
    Iar prostii de romani pun botul.
    Parlamentarii? Sunt asa cum i-ati ales! Dar institutia Parlamentului este sfanta. Iar un descreierat ca alcoolistul national atenteaza la democratie. Si sunt cei care-i canta in struna.
    Toate pedeleprele clameaza peste tot ca sa se micsoreze numarul parlamentarilor. Dar, cu speranta ca ei vor fi tot acolo. La bucate. La miere. Daca senatorii trepanati portocali vor sa dea un exemplu sa-si dea dimisia, deoarece dupa parerea -cica- lor nu mai avem nevoie de Senat. Mars la cacat javrelor! Banuti va plac!
    PS
    bASE are ceva la activ! S-a tinut de cuvant in fata lui Haysam! Singura data cand nu si-a calcat cuvantul dat…

  7. este si normal sa nu vedeti nika dragi tovarasi pentru ca toate au fost REALIZARI ANTERIOARE!!!pe asta se bazeaza cunducatorul nostru multiubit!

  8. Basescu a fost un vaccin injectat in sistemul politic pentru a urni productia de anticorpi. Proband limitele consitutiei si ale constructiei politice ne-a aratat ca nu avem nevoie de un partid sau de un om, ci de institutii si legi ne-interpretabile. Sa speram ca a reusit sa declanseze reactia imunitara necesara, reactie de care va fi si el, inevitabil, distrus.

  9. L-as vota daca m-ar reprezenta; dar nu ma reprezinta. Cinci ani a reprezentat tagma jefuitorilor pe care a incriminat-o.
    O realizare? Iat-o: a asmutit romanii impotriva romanilor: slujbasi din privat asupra slujbasilor bugetari, fara discriminare; si a reusit din plin.
    Nu ca ceilalti candidati ar fi altfel; au demonstrat-o cu prisosinta in anii si legislaturile anterioare. Se pare ca toti sunt o apa si un pamant. Cineva, pe net, mi-a oferit o posibila solutie: sa mergem la vot si sa anulam votul. Asa toti si-ar da seama ca marea majoritate este scarbita de oferta electorala. Si poate atunci, prin anularea scrutinului, s-ar inscrie cineva care sa ne reprezinte pe majoritatea dntre noi.
    Aceasta, cred ca este amenda noastra a celor neiregimentati politic.

  10. Domnule Ciutacu m-ati luminat,dumneavoastra sunteti persoana care a inventat roata,a descoperit focul si multe alte lucruri care daca nu ar fi, noi pamantenii am avea viata mai grea.Va multumim!

  11. Raspuns: la aceste alegeri NIMIC … Si daca in turul 2 ajunge Basescu cu Geoana …, am sa-mi “calc pe inima” si o sa-l votez pe Geoana ( din doua rele pe cel mai mic…) Dar , promit solemn, ca daca poporul asta iar il alege pe Basescu , la urmatoarele alegeri de orice fel ( si daca se proclama presedinte pe viata sau daca dizolva total parlamentul sau daca o declara pe EBA urmasa lui “pe tron”) AM SA-L VOTEZ PE EL , PE EBA SI PA TOATA CAMARRILA LUI…. De ce? Pt. ca in acest caz, POPORUL ASTA CHIAR ISI MERITA SOARTA SI CONDUCATORUL, ASA CA N-ARE DECAT “SA SE SPELE CU EL PE CAP PANA O SA LE IASA PE NAS….!!!!”

  12. Ce m-ar putea face sa-l votez pe Basescu?

    PSD-ul dragilor.
    Faptul ca cel mai important partid al tarii de dupa revolutie ma jigneste avand la sefia celei mai mari filiale pe Vanghelie(Vanghelie numeste secretari de stat,directori,sefi in politie,etc., ma-ntelegeti voi ca sunteti baieti cititi) pe care mi l-a propus pe deasupra si pentru primaria capitalei(capitala, stiti voi-cel mai important oras al tarii) iar acum vine cu Gioana pentru presedintie, ma impinge sa-l prefer pe scandalagiu in locul prostanacului.

  13. Basescu(astazi are 27%) nu iese la alegeri.Problema este ca si Crin are ceva probleme deocamdata(astazi are 23%) dar speram sa se schimbe treaba pana pe 22.Din pacate se duc lupte grele in provincie iar sustinatori ai lu Base se pare ca intorc armele incet incet.Daca Oprescu asa cum sa discutat ar renunta in ultima saptamana si ar sfatui votantii lui sa voteze Crin, atunci lucrurile ar fi incheiate de acum,dar…..sa vedem daca este constient ca nu poate lua mai mult 10-12% in primul tur ,in cazul prezentarii la vot a minim 7-8 mil de votanti ,mai putini, nu ia mai mult de 6-8%.

  14. Nimic in aceasta tara nu ma poate determina sa-l votez pe Basescu dupa cinci ani. In tot acest timp si-a tarat tara si partidul sau de sprijin in cele mai jenante situatii.
    Sub influenta sa nefasta, PDL s-a dovedit partenerul de care trebuie sa te feresti.Si-a umilit partenerii de coalitie dupa ce s-a vazut cu visul de guvernare implinit.A clonat atitudinea partizanilor lui dupa chipul si asemanarea sa.Cu el in frunte ,ni se promit sperante desarte iar vorbele si faptele lor aduc aminte de dictatura.
    Inca nu mi-a luat Dumnezeu mintile.Basescu va putea avea un vot in plus doar daca altcineva va vota in numele meu. Ar trebui ca fiecare dintre noi ,care inca mai credem intr-o Romanie europeana, sa-l trezim pe acest individ la realitate.Primele semnale au venit de la FMI.Daca mai vrem bani pentru a iesi din mocirla in care doar el si premierul sau de vis ne-a bagat,trebuie sa dovedim ca noul guvern ales are sustinere parlamentara iar masurile acestuia vor fi sustinute de alesii nostri.
    Desteapta-te romane si recastiga-ti demnitatea si respectul lumii din Decembrie 1989.

  15. Sunt obisnuita sa citesc si chiar sa fiu beneficiara “impartialitatii” unor jurnalisti si imi starneste o stare ciudata sa citesc de “partialitatea public asumata” de D-l Ciutacu. Dar e de mirare cand este vorba de Presedintele in exercitiu?Dansul nu se multumeste doar sa-si asume aceasta “partialitate”, ci ne indeamna pe noi cititorii sa fim “avocatii” Presedintelui si sa-l “aparam” sau sa-l “condamnam” in functie de faptele lui.Daca inghitim galusca ca El este “faimosul salvator de ostatici”, sau ca intradevar este “legendarul luptator anticoruptie” il vom sustine pentru un al doilea mandat. Dar daca aceste fapte se dovedesc a fi pur demagogice, il vom condamna, ii vom “taia drumul catre Presedintie” a doua oara.D-l Ciutacu si colegii lui de breasla ne lumineaza mintile, macar astora care-i suntem cititori fideli; in restul populatiei nu stiu cum ajunge aceasta “lumina”!

  16. @Florin si altii la fel: Cat dracu o sa mai spunem ca nu ne vindem tara da’o dam pe gratis…? Nu va place capitalistul occidental dar va place mai mult oligarhul rus? De ce nu ar fi bun Patriciu sau nu a fost ACCEPTABIL un Tariceanu? Pt. ca sunt bogati isteti (nu am spus “isteti”…!!!) care-si vad interesele dar SI INTERESUL SUBALTERNULUI? Nimeni nu spune ca nu au facut “afaceri profitabile” (TOTI FAC , INCLUSIV unul din occident daca are ocazia…) dar mai departe AU DEZVOLTAT AFACERILE CU PROPRIA INTELIGENTA SI INSPIRATIE , in timp ce altii tot “sug ” de 20 de ani si nu sunt in stare sa dezvolte ceva ci numa’sa pape banii… Cand o sa intelegeti ca din profitul unui patron INTELIGENT castiga si subalternul…? Aveti cuvantul meu ( daca ma puteti crede…) ca Tariceanu si Patriciu mi-au fost ani de zile unele dintre cele mai antipatice personaje politice , dar dupa guvernarea Tariceanu , mi-am schimbat optica… Dar pt asta nu m-am mai lasat condus de patimi , de simpatii, antipatii sau vorbe aruncate de unii fara sa aiba acoperire logica si faptica… Nu spun ca sunt ideali , SUNT DEPARTE DE ASTA, DAR SUNT MULT MAI BUNI DECAT MULTI “GURISTI”… Nu dati cu parul , ca eu , sincer , asa vad lucrurile… Mi se pare ca nu ne vedem interesul ca popor, din grija excesiva de “capra vecinului” sau din prea multa asa-zisa “moralitate” caraghioasa si ieftina…

  17. Cum nu a realizat nimic? Şi-a realizat familia! Restul ce mai conteaza? =))
    Eu nu înţeleg de ce ne mai bătem capul, fiindcă sincer nu văd de ce m-aş prezenta la vot!

  18. Un securist care umbla inrait cu Bicameralul in gura tocmai pentru ca, e las de las!!!!!!

    Cerind reducerea numarului lor de la 470 de membri la 300 de parlamentari uitind sa spuna cit costa cei peste 18.000 de angajati ai serviciilor secrete care devalizeaza bugetul statului de miliarde de euro pe an. Nedorind sa reduca numarul acestor servicii supraponderate in proportie de 5/6 fata de media, raportata la 100.000 de locuitori ca, cele din Franta, Anglia, Germania, Spania, Italia, aducindu-se astfel economii de peste 1,5 miliarde in fiecare an la bugetul statului, sume de mii de ori mai mari decit cele ce se obtin prin reducerea cu 170 a parlamentarilor. Aici este mare escrocherie populista pe care presedintele o trage cetatenilor creduli prin gura cu reducerea numarului de parlamentari.

  19. am citit cateva mesaje dar deja nu mai am rabdare,oricum nu exista motive plauzibile care sa ne determine sa-l votam pe Basescu!!!nu inteleg cum de suportam,o tara intreaga,sa fim mintiti si luati de prosti de un marinar fara minimul de studii necesare detinerii acestei functii de PRESEDINTE!!!!mie imi vine sa sparg televizorul cand il vad dar n-are saracul tv nici o vina:)!e un penibil frustrat care nu stie decat sa fure de la noi ca sa poata fetele lui sa faca fitze.si cand mai vad si sagetile astea ale lui care nu ezita sa-si dea cu parerea pe blog si sa-i sufle-n carma lui Base ca sa mai aiba o prema ma ia rasul!!!!vai de capul lor si al nostru ca acceptam un ……. sa ne conduca!!!tot respectul Victor!!!

  20. Cristiana, nu te prezinti la vot si nu votezi cu oricare candidat din turul doi pe care nu-l cheama Basescu, ii asiguri aceluiasi Basescu inca un mandat la Cotroceni care daca s-a realizat familia in primul mandat isi va realiza din nou familia la puterea a 10 in cel de al doilea mandat.

  21. …cum adica ce realizare? Pai nu a baut el sampanie direct din sticla pe scena de revelion in fata a mii de oameni? Ce…nu se considera o realizare faptul ca nu a primit amenda pentru consumul de alcool in public? Basescu rullz…NOT

  22. Mda! Cei păcăliţi în 2004 să se alinieze, pe stânga, şi să-şi tragă câte două perechi de palme! Benevol! Chiar?! Mai toate postările de aici par ca aparţinând unor oameni “aerisiţi”! Ce dreaq a fost în mintea celor ce l-au votat în 2004? Cărăbuşi?!!!

  23. Absolut nimic! Omul asta in afara de bai de multime si scandaluri nu a facut nimic. Nu poate sa-si faca campanie prezentandu-si realizarile (pt ca nu are) asa ca a declansat caricatura asta de referendum ca sa-l avantajeze. Fraieru’ se foloseste si de BANII MEI ca sa lucreze impotriva mea. De unde, frate, atata nesimtire? Ati vazut afisul de campanie al lui Basescu??? Are in spate santierul unei autostrazi. Ce tangenta are el cu autostrazile? El care a sustinut ca nu avem nevoie de ele. De unde atata nesimtire? Cum naiba exista oameni suficient de retardati incat il sustin? Nu pot sa inteleg.

  24. Sunt prea multe comentarii asa ca ma vad nevoita sa n-o fac 🙂
    Stii bine motivele pentru care eu il votez pe Crin d:)

  25. @Nostradamus
    Corect punctat. Si eu gasesc ca ar fi bun un om de afaceri realizat drept prim-ministru. Din toti pe care i-a avut Romania, Tariceanu a fost, de departe cel mai bun. Si ma intreb ce va avea alcoolistul si clica cu Patriciu, Voiculescu, Vantu si ceilalti. Daca ar fi fost vinovati de ceva ar fi fost de mult in puscarie. Dar, normal, s-a introdus ideea ca aia is de vina si… pac! de dat exemple negative. Iar gasca care face afaceri oneroase DOAR cu statul, adica grupul de interese legitim si bun, care cotizeaza la pedelepre, aia nu sunt atacabili.
    Si inca o nedumerire. Demisii din asa zisul guvern al piticaniei ne tot aburesc cu banii de investitii. Ce curva de investitii. In ce?
    Trenuri deraiaza, oamenii mor pe drumurile patriei, padurile se defriseaza in draci, flota nema, spitale -ruine, invatamant la pamant,armata subdotata, etc,etc. In ce dracu´
    investesc astia? In sloganuri si benere?
    Asa ca daca va prezentati la vot, nu fiti de acord cu schimbarea Parlamentului. Alegeri vor mai fi, se pot schimba oamenii, dar Parlamentul va reprezinta si nu an asimetric alcoolist si chior…

  26. pai cea mai mare realizare este ca l-a trimis pe Nastase sa vada meciul de la tribuna 🙂 daca ramanea Nastase inca un set cred ca punea decisiv batista pe tambal in tara asta, aveam deja un Ceausescu 2…

  27. “Eu nu înţeleg de ce ne mai bătem capul, fiindcă sincer nu văd de ce m-aş prezenta la vot!

    De Cristiana pe 31 October 2009 la 9:22 pm ”

    Cristiana, trebuie sa te prezinti la vot SA VOTEZI SCHIMBAREA. Daca nu te prezinti la vot (tu si ceilalti 70% din cei cu drept de vot)NIMIC NU SE SCHIMBA! Vom avea acelasi basescu si acelasi boc pentru urmatorii 5 ani. Cei care nu se prezinta la vot ii fac munca mai usoara lui basescu ca sa fraudeze alegerile.
    1. poate folosi votul vostru sa si-l atribuie votand altcineva in locul vostru
    2. necesarul de voturi pe care sa le fraudeze sa castige alegerile este foarte mic in conditiile in care numai 30 % din cei cu drept de vot voteaza.
    NEPREZENTAREA LA VOT IL FAVORIZEAZA PE BASESCU

    Degeaba ne plangem ca e rau daca nu facem nimic sa oprim raul. Suntem ca si Merlin care se ducea zi de zi la biserica si se ruga la Dumnezeu de 2 ani sa il ajute sa castige la loterie.
    Intr-o zi cand se ruga in biserica, aude o voce tunatoare:
    MERLIN!
    Speriat, Merlin raspunde : Doamne, tu esti?
    Vocea: DA MERLIN! EU SUNT!
    Merlin prinde curaj si plin de dezamagire il dojeneste pe Dumnezeu:
    Doamne, de doi ani de zile vin zi de zi la biserica si ma rog sa ma ajuti dar tu nu ma auzi.
    Atunci vocea ii raspunde:
    MERLIN, MEET ME HALFWAY, BUY A TICKET!
    Stiu ca ne-am pus sperante in diferiti candidati doar ca se ne dezamageasca odata ce au castigat puterea! Speranta moare ultima, deci cat timp suntem “alive” avem obligatia sa speram.Nu conteaza daca cel pe care il votam ne dezamageste ulterior. TREBUIE SA DAM POLITICIENILOR UN MESAJ CLAR: CINE NE DEZAMAGESTE PRINDE DOAR UN SINGUR MANDAT! SUNTEM DEZAMAGITI? VOTAM SCHIMBAREA!
    TREBUIE SA MERGEM LA VOT SA FACEM DIN BASESCU UN EXEMPLU CA CINE NE MINTE O DATA SI-A DISTRUS CARIERA POLITICA. ESTE IN PUTEREA NOASTRA SA O FACEM. “VOTAM SCHIMBAREA” ESTE OBLIGATIA PE CARE O AVEM FATA DE COPIII NOSTRI!

  28. M-am dezumflat de tot! De cand a inceput oficial campania electorala, nutream speranta ca “poporul suveran” fie ca se trezeste din amorteala, din mutenie si iese la lumina din bezna in care a trait in ultimii cinci ani, fie ca va fi “ASISTAT” de politicieni, de media sa gaseasca calea spre “LUMINA”.
    Ultimele 2 zile insa mi-au redus considerabil “speranta” intr-o “schimbare in bine” pentru tara.
    Daca Presedintele in exercitiu declara, folosind postura si intonatia Fuhrerului,ca va folosi BUZDUGANUL pentru a se lupta cu sistemul ticalosit, iar sub SCUT ii va primi pe toti cei 22 milionae de romani, inseamna ca ramanem cu el. Asa ne trebuie!

  29. What goes around comes around.

    Basescu a zis ca daca pierde alegerile are unde sa se duca: inapoi la meseria de marinar. Oh, cu o mica mare problema. Nu mai avem flota deci cu putin noroc cei din Somalia l-ar putea angaja la ei. De ce nu?

    Boc a avut grija ca in timpul efemerei sale guvernari sa ne apropiem de cifra de 1 milion de someri. Daca Marga, rectorul UBB Cluj ar avea o cat de mica coloana vertebrala l-ar baga in somaj pe idiotul pe care Curtea Constitutionala in acuza ca a dat OUGuri neserioase (neconstitutionale). Ar fi o revansa pentru cei 1 mil de someri ca tovul boc sa l-i se alature.

    Domnule Ciutacu, ar fi interesant sa il aveti pe rectorul Marga de la UBB Cluj ca invitat la o emisiune sa ne explice el de ce merita “neseriosul” Emil Boc sa fie angajat ca si cadru didactic la UBB Cluj.

  30. Penru ca exista manipulatori precum Andronic care, desi pe blogul lui, Crin Antonescu este cotat cu 40 la suta , urmat de Geoana, totusi anunta cu emfaza ca turul al doilea s-ar da intre Basescu si Geoana ! Cata ipocrizie! Si ca el multi altii. Sigur ca un om NORMAL se va duce la vot fara sa mai puna stampila pe parazitul democratiei, dar ce te faci cu tot felul de indivizi/de care au asa un dar de a manipula luand de bune toate vorbele basesciene pe care la emisiuni intregi – inclusiv antenele – ii tot intorc vorbele pe partile de tot felul, in loc sa comenteze sec si sa ne lase cu atata basesscu cu b mic. Zau asa, nici nu stiu, de altfel, de ce si-a mai platit agentie de publicitate, cata vreme ,iata, au grija atatia inculti(e) sa-i rumege vorbele, lasand sa para vorbe de DUH!!!!
    Daca zvonul manipultor de la o ureche la alta , dirijat de serviciile multiple platite la greu de noi toti ar inceta, fiti sigur ca nu ar putea exisa decat o finala intre Antonescu si Geoana. Va amintiti zvonul dus la exremis prin toate colturile tarii cu Nastase arogant,? Cam asa se intampla acum, toti il dau castigaor pentru turul doi pe Basescu. Eu cred ca nu va inra in turul doi. Daca oamenii reporteri ar fi putin mai cititi si mai zdraveni la cap.

  31. off topic
    Azi am inceput ziua cu un incendiu la o fabrica de incaltaminte a unor chinezi din Mogosoaia.
    Dupa obisnuita prestatie de cateva ore a gastelor care bat apa in piua la Realitatea si la Antena 3, vad ca se fac si “analize” de catre gascani.
    Preocuparea lor nu este ca a mai pierit o afacere se pare profitabila. Nu-i preocupa nici compasiunea pentru oamenii care au trecut printr-o tragedie.
    Preocuparea gastelor si a gascanilor este cu cat…vor fi amendati patronii, si de ce nu au fost distrusi pana acum de fisc, garda de mediu si alte institutii profilate pe criminalitate economica.
    Scarbos stat, scarboasa morala, imbecile televiziuni. Apelul meu catre moguli ar fi sa mai starpeasca din astia. Fac mult rau.
    Ce mai conteaza ca parlamentul bicameral a fost instituit de Cuza si Basescu vrea sa reinfiinteze Marea Adunare Nationala?
    Pentru prosti nu are semnificatie. Nu face “rating”. Important este sa executi niste chinezi loviti de soarta, pentru ca au indraznit sa fabrice incaltaminte in tara asta scarboasa.

  32. Si din datele unui sondaj de opinie din ziarul financiar unde acum au votat peste 5600 persoane , Crin Antonescu este pe primul loc.

  33. “Mda! Cei păcăliţi în 2004 să se alinieze, pe stânga, şi să-şi tragă câte două perechi de palme! Benevol! Chiar?! Mai toate postările de aici par ca aparţinând unor oameni “aerisiţi”! Ce dreaq a fost în mintea celor ce l-au votat în 2004? Cărăbuşi?!!!

    De nume_necesar pe 31 October 2009 la 10:56 pm (#) ”

    Majoritatea de aici suntem pacaliti.
    Unii recunosc si s-au trezit demult din “farmecele” marinarului, altii nu recunosc, dar tot jos il vor, iar altii inca sunt trepanati, ca nu vrei cu un neuron sa gindeasca, sa se hraneasca, sa stea de veghe, sa procreeze ( nasol) , etc.
    Am stat destul un an la categoria EMIL BOBU.

  34. Pe plan intern nu vad nicio realizare. Poate doar una , aceea ca a castigat alegerile in 2004 si ne-a scutit de domnia lui Nastase. (dar nu e chiar o realizare si nu e in totalitate a lui)

    Pe plan extern:

    http://www.youtube.com/watch?v=AIMgg-jwfcc

    priviti cat e de stingher (faceti comparatia intre comportamentul printre oieri,unde era mare smardoi, si comportamentul printre “oamenii mari”), se scarpina la spate, se scarpina la chelie, isi ridica nadragii si bineinteles hahaie de unul singur. Toate in incercarea de a se baga si el in seama.

    Halal presedinte.

  35. Nu pot sa cred ca inca mai exista oameni care o sa puna stampila pe Basescu.. Ori nu esti intreg la minte sa faci asta ori esti in gasca lui de mafioti.. Trist frate trist .. sa votezi acelas om care ,nu a facut absolut nimik pt populatia acestei tari :(.. Eu acum 5 ani de zile l`am votat pe domnul Basescu ..dar regret ca am facut acest lucru.. cel mai neinspirat lucru care l`am facut in ultimii 10 ani !

  36. @ dan:

    Multumesc pentru imagini! Acestea nu fac decat sa continue tot ceea ce s-a vazut si cu ocazia celorlalte reuniuni la nivel international. Confirma faptul ca acum cinci ani a avut loc un accident istoric, ca a ajuns intr-o asemenea functie un om pentru care palaria e mult prea mare.

    Nu are tinuta, nu stie niciun protocol sau nu este in stare sa-l aplice, el simtindu-se mult prea umil in comparatie cu ceilalti participanti. Nu stie decat sa hahaie; este, asa cum a spus si Petre Roman, subalternul perfect, pana cand ii vine lui bine sa-ti dea una in cap pentru a-ti lua locul.

    Eu doar in scoala generala as putea gasi vreun coleg care sa semene cu marinarul. Care sa nu poata mai mult decat el. O spun cu toata sinceritatea, in liceu am avut doar colegi care au intrat cu medii peste 8.25. Iar scoala era scoala atunci.

    Asta sa ma reprezinte pe mine?

    Mi-e imposibil sa inteleg cum exista oameni care sa scrie corect gramatical, sa puna toate cratimele si sa stie cati de ,,i” trebuie sa foloseasca si unde, chiar daca acestia sunt foarte putini. Cat sa te desconsideri ca om, ca pregatire? Nu vorbesc de cei dupa chipul si asemanarea basescului.

  37. Pt.Dan (10.08): Sa nu te mire ca arata asa stingher si derutat TB. Vazuse ca pe tavita de protocol nu era nici o sticla de whisky si avea o mare problema!!! Voi ati observat ca “presedintele nostru” nu are o tinuta verticala, dreapta, normala, ci este tot inclinat cu umarul drept mai jos? Oare de la ce i se trage? Cred ca ar fi timpul sa-si ingrijeasca de sanatate,sa se controleze si ii recomand calduros retragerea din functiile publice pana nu e prea tarziu (pentru sanatatea lui, desigur, dar si pentru a noastra, a tuturor)!

  38. Manipularea si actoria,pe plan personal,iar pe plan institutional,dominatia asupra institutiilor fundamentale din stat.Sub nici o forma nu l-as vota.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.