Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > “Cazul Ridzi”. Percepţia asupra gâştelor

“Cazul Ridzi”. Percepţia asupra gâştelor

Motto: “După ce-a distrus aproape tot în politică, Băsescu îşi desăvârşeşte opera: a ajuns la ai lui şi la el” (Tudor Octavian)

Nu demnitarul Ridzi – o cuconiţă cu o educaţie aproximativă, linguşitoare cu stăpînii şi obraznică în relaţia cu restului Universului, care acum se agaţă de proceduri şi se ascunde în spatele barajului de partid mai ceva decît hulitul Năstase – este miza reală acestui scandal. Cel lovit năprasnic este Băsescu şi, prin el, o adevărată şcoală de gîndire politică totalitară. Pe de o parte, constată şi ei, portocaliii, cum e să te judece opinia publică pe bază de percepţii, nu de probe. Adică acel “eşti corupt, ştim noi, nu nega” s-a întors împotriva lor şi i-a lovit năprasnic în frunţile înguste. Iar acum descoperă, cu satisfacţie, cît de profitabil e să invoci, întru propria apărare, prezumţia de nevinovăţie. Pe care, pînă acum, avîndu-i complici pe şefii procurorilor, au călcat-o-n picioare fără să clipească.

“Cazul Ridzi” i-a făcut, atît pe liderii oranj, cît şi pe apologeţii lor năimiţi, să-şi înghită subit faimoasa expresie “să-şi demonstreze nevinovăţia în instanţă”. Pe de altă parte, însuşi Traian Bâsescu, liderul care-şi construise atent imaginea de inexpugnabilitate, constată uluit cît este de vulnerabil. Dincolo de serviciile politice pe care le prestează-n beneficiul cauzei, liota de gîşte mediocre care parazitează ca sateliţii augusta-i vecinătate nu ştie să şteargă, deşi profesorul e extrem de competent la capitolul acesta, urmele jafurilor. Într-o ţară în care nu chiar toate conştiinţele-s de vînzare, inabilitatea costă electoral.

Mai mult, aici

UPDATE: Monik, scena te ridică, scena te coboară. Ce nu te omoară te întăreşte.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

104 thoughts on ““Cazul Ridzi”. Percepţia asupra gâştelor

  1. Personal, cred că le şi pasă foarte tare!
    Şi, apoi, au descoperit o salvare genială din orice acuzaţie: “SE PUTEA ŞI MAI SCUMP, să ştiţi!”
    Să mor dacă n-are dreptate!

  2. eu nu inteleg cum o doamna de 32 de ani poate fi atat de bine infipta intr-un partid, incat sa nu-si permita nimeni s-o elimine. Daca ea n-are bunul simt sa demisioneze, nu inteleg de ce se cramponeaza PDL-ul s-o tina la suprafata, cum de altfel nu inteleg de ce de PSD inca se atarna Nastase si nu este trecut odata in linia a doua. oare suntem blestemati sa fim condusi ani la rand de aceeasi incompetenti?…nu se gasesc oameni noi in partidele astea care sa-si doreasca si ei sa faca ceva pt tara asta? ori avem parte de vechile lichele gen Nastase, ori de “oameni noi” corupti de la prima semnatura, gen Ridzi.

  3. Felicitari pentru editorialul “Percepţia asupra gîştelor”!
    Cat depre cazul “AFACEREA PEDELISTA 2MAI” prin care Ministrul Tineretului si Sportului tov. Monica Iacob RIDZI si-a permis cu un tupeu golanesc, sa jefuiasca peste 630000 de euro din propriul buget,sunt DEOSEBIT DE CURIOS daca Zeus o va sacrifica! Ca la cata NESIMTIRE au la ora actuala portocalii, nu m-as mira daca, in ciuda dovezilor elocvente DE JAF AL BANULUI PUBLIC, RIDZI N-AR PATI NIMIC!
    Pe cand NUTI?! AM CURAJ SA PUN PARIU CA A BAGAT VASTU’ MAI RAU DECAT RIDZI!

  4. Universul infractional care graviteaza in jurul mecanismului pastorit de Traian Basescu va intra in descompunere odata cu capul pestelui imputit.

  5. Minte de gaina…. (iar ca sa fiu putin malitioasa: vezi ce inseamna gaina fara un Cocos in spate????)

  6. Dupa umblat prin alte tari, imi vine sa ma iau cu mainile de cap cand vad ce se face in Romania, dezastru total.

  7. Stire anticipativa:

    Dupa agitatia anului 2009,
    un numar impresionant de basesti
    vor dezvolta o serie de afectiuni grave,
    unele cu caracter permanent,
    pe baza de stres.

    Din volumul Ghidul micului kamikaze
    _____________________________________________
    Heartbreaking news:

    Dupa ultimele aparitii publice,
    Monica Iacob-Ridzi a fost cooptata
    de catre regizorul Clint Easterneuropewood
    pentru rolul principal in viitorul sau film,
    Alba-Ca-Varul si cele 40 de hotii

  8. Repede repede ca ANI l-a gasit pe ministrul Nemirschi cu falsuri in declaratii. E o contrapondere la cazul Ridzi? E seful ANI la mana lui Basescu?

  9. Demisia este o solutie de adormire a vigilentei naivilor.Sau mai bine spus “Doar Demisia”…PDL este in acest moment ca brigada de shuti de buzunare,l-au luat de guler pe ala cu mana in buzunarul calatorului iar ceilalti 2-3 incep sa o dea cu diversiuni pentru a scapa cu banii si a-l scapa si pe cel prins.Daca merge bine,daca nu maine intra altul in rol,prin rotatie.Acelasi autobuz,posibil acelasi pagubas.Domnilor solicitanti de demisii “de onoare”…dati cu ei de pamant la vot si nu mai stati acasa ca “asa da bine,sa nu te duci la vot” ca “toti fura”…Poate dar in acest moment pe astia i-am prins cu mana in buzunarul tau.Ce faci ? Faci in pantaloni de frica si nu te duci sa-i dai “o bucata” pe buletinul de vot ? Atunci naivule o sa ceri toata viata ta demisii si o sa te fure cu zambetul pe buze iar tu o sa crezi ca aia e starea de normmalitate naivule.
    🙂

  10. Eu parca nu as vrea demisia. Prefer din ce in ce mai mult executia politica, penala si publica (ordinea e aleatorie) a 99% din clasa politica sau macar a actualului regim. Dar nu o sa avem noi parte de minuni dintr-astea in timpul vietii noastre…

  11. Am prieteni plecati in Canada si vor sa se intoarca. Le-a luat 3 ani sa uite de unde au fugit. Asta sa fie boala noastra? Memoria ne e mai scurta decat un ciclu electoral? Cum ne facem upgrade la memorie ?
    Si Badea nu mai vrea Emisiune.
    Si daca plec…revin peste trei ani?

  12. Cucoanele astea sunt doar muștele prinse în pânza de păianjen a lui Băse și puse să atârne în câte un fotoliu moale de ministru. Pe lângă faptul că sunt țoape, parvenite și gâște, nici măcar n-au simțul ridicolului.
    Au doar grija autosuficienței și nu văd penibilul cu care se înconjoară la fiecare pas.
    Eu tot mai sper ca Matrozu să-și vadă de muștele lui în intimitatea colțurilor pline de pânze de păianjen!

  13. tupeul fantastic al acestei dudui, te lasa fara replica; ce va face daca justitia (daca mai exista) o va gasi vinovata? pe cine va da in judecata pentru calomnie (parca asa spunea aseara)?
    basescu, intrebat in legatura cu acest subiect, a spus ca nu e treaba lui sa analizeze ceea ce fac ministri. pai atunci, in sedinta de guvern, cand a tras-o de urechi pe andronescu, ce se cheama ca a facut? doar a dojenit-o parinteste?

  14. Domnule Ciutacu, îmi permit să vă fac o sugestie dvs. şi tuturor realizatorilor de talk-show. Când trebuie să invitaţi un reprezentant PD-L, invitaţi-l doar pe Blaga. El e singurul de acolo care mai are un pic de inteligenţă şi de tupeu suficient pentru a aduce o pată de culoare în discuţie şi de a se contra cu Zeus. Hai, poate mai e şi Berceanu.
    În rest toţi sunt nişte agarici. Stau acum şi mă uit la posturile de ştiri şi văd nişte neica-nimeni de la PD-L. Pentru ăştia e suficient să spui de la ce partid sunt şi ştii deja ce căcat vor mânca în discuţie. Acum „la modă” e unu’ blond, Hoară parcă-l cheamă.

  15. ” Ce ai face daca ai fi Ministrul Tineretului si Sportului?”
    Raspuns: L-as ruga pe Andrei Gheorghe sa-mi fie consilier.

    PS Dupa Motto, sa inteleg…ca, Traian Basescu s-a regasit pe sine?

  16. Iata de ce nenea Iancu a fost genial! Politicienii sunt la fel indiferent de timpurile in care traim si ei sunt dovada vie ca mama prostilor e mereu gravida!!!

  17. Iata de ce nenea Iancu a fost genial! Politicienii sunt la fel indiferent de vremurile in care traiesc si ei sunt dovada vie ca mama prostilor e mereu gravida!!!

  18. Probabil ca PDL-ul ii va retrage sprijinul acordat doamnei Ridzi daca ii sunt afectate interesele si va baga placa cu “cine este vinovat va plati,nimeni nu este mai presus de lege” si Base imaculatul va afirma ceva de genul “starpim coruptii chiar si pe cei din propriul partid”. A distrus Base o flota si este declarat nevinovat , Ridzi a subtilizat peste 600mii euro ..o bagatela cum spunea Cristoiu.

  19. ati aflat ce s-a intamplat azi in sedinta cna? de fapt concertul a fost platit de mtv. ceeeeee?
    unde sunt banii? directorul mtv cine este? cu cine e cuplat? ioana basescu .
    bravo tolontan
    respect

  20. Update :promit sa inchid televizorul, ma doare capul ,alta stire ! Pro TV a platit spectacolul??? Pai, deja miroase a spalare de bani…

  21. Este prea mandra sa demisioneze…si a bagat prea multi bani in “nevoile Partidului”sa o excluda…asa ca tot ministru la Tineret este…

  22. monikk era obisnuita doar cu o bara si aia poate de inox. nu vreau sa-si dea demisia, doar sa se obisnuiasca, cit de curind, cu un set de bare(citeste gratii) de ol37!

  23. De loc sunt din Petrosani dar de ceva ani am plecat de acolo, intamplarea face ca in ziua maretului concert am fost in vizita la parinti. Atunci mi-a spus sora mea, care e la liceu, ca e concert Voltaj cu ocazia lansarii candidaturii EBA. Va dati seama ca promovarea evenimentului s-a facut in sensul asta. Ar fi interesant daca ati lua legatura cu televiziunea locala care a filmat si difuzat tot concertul, este acolo un moment in care se anunta oficial candidatura EBA la europarlamentare. Daca concertul a fost organizat de MTS … cu ce ocazie se fac astfel de anunturi pe scena ?

  24. legat de motto: Basescu a mai distrus ceva, a distrus speranta in “noua clasa politica”. Cu exponenti ca Nutzi, Ridzi si alti politicieni tineri, ce speranta sa mai avem in noua genereatie de politicieni?

  25. O posibila semnificatie a pozei Bazeului: “Eu rabd mutra mea fiindca stau dupa ea, mai rau de cel ce-i sta in cale. ” Trebuia adaugat undeva jos intr-un coltisor si umilul Boculet cu trup de strut cu capul in pamant ascultand poruncile Bazeului.

  26. Chestiile astea care se descopera acum sunt fleacuri.Pe mine ma amuza prejudiciul zero din “flota”.Si daca dadeam la fier vechi toate navele si tot obtineam un dram de bani,logic vorbind.Astept continuarea,pentru ca am auzit ca vor sa-l schimbe…

  27. Scena mare a lui Ridzi costa de obicei 5000 de euro. Din informatiile primite de la unul din organizatorii lui Ridzi pentru ca s-a promis colaborare pe termen lung a fost negociata si platita cu 1500 de euro indiferent de ce s-a scris pe contract. Restul e usor de gasit
    La Awa Recors un sistem S1 (care sunt printre cei mai scumpi din tara), cu scena de 12x10x7m, cu toate echipamentele high-class, dupa negociere, ajunge 2500 -3000 de euro maxim pentru un concert. De la 2 concerte orice furnizor de astfel de servicii face reduceri substantiale. Scena lui Pink Floyd (inclusiv constructia zidului) din concertul Zidul a costat mult mai putin decat platforma de sol pentru spectacol (nu poate fi numita scena) de la Costinesti a doamnei Ridzi

  28. Bravo, Victore, tine-te de cuvint!
    P.S. sa nu “SUBESTIMAM ” gistle . Nu pe toate . Unele au salvat Capitoliul! Astea autohtone … ?Si-au cam pierdut glasul, e adevarat!

  29. Va aduceti aminte de filmul” Toti oamenii presedintelui?” La noi titlul ar putea fi” Toate pitipoancele presedintelui”

  30. off topic: caldura mare la parlament , senat si guvern, caldura mare. Tot “corpul de balet” e din ce in ce mai dezbracat… tocmai i-am vazut bratele goale ale aleia de la turism! Mama, it trage duduia una, strigi “traiasca regele” pe 3 voci!

  31. Am vazut interventia ei in parlament:

    DA, E 100% LEGAL CE A FACUT DAR 100% IMORAL !

    Se poate fura si cu acte in regula, astia ne cred prosti…

  32. Nelinistea e maxima, odata pornit tavalugul, ciuma portocalie,in frunte cu conducatorul ei mult iubit si stimat, ar putea avea necazuri adevarate: se creaza precedentul de care s-au temut, si alte popice oranj ar putea pica! De data asta popice adevarate, barbati de stat, seriosi, grasi, gusati, rozalii, nesimtiti, mincinosi si hoti, nu doar niste pupeze de umplutura, bune spagatiste intre doua ori mai multe paturi de partid si de stat, oraliste pricepute doar la cheltuirea banilor, ceea ce s-a si demonstrat! Groaza adevarata e ca lucrurile sa nu degenereze intr-atat incat sa se opreasca fix in mezina europeana, aia-i problema adevarata! Chiar, n-am auzit in ultimile zile, din gura niciunui portocaliu, emblematica replica “…si care-i problema?!..”.Poate fiindca problema e mai reala si mai nasoala ca oricand!?

  33. Daca se face mare scandal va fi un inceput in a scapa de portocalii, dar ati vazut ce s-a intamplat cand a fost vorba despre casa fiicei lui Base, l-au arestat pe Becali pentru a se uita subiectul, de aceea e bine sa se militeze cat mai mult si cat mai repede pentru a nu disparea cazul in ceata!

  34. Cu ce sunteti diferti fata de portocalii anului 2004-2008??? Condamnati cu patima aceste manifestari dar le folositi fara jena.Cu ce sunteti mai diferit de unul care scria cu patima despre matusa Tamara in ziarele epocii cand faci la fel,Victor Ciutacu.Ca parere personala condamn, si cer demisia si anchetarea de urgenta a ministresei.Vad aroganta si nesimtirea ministresei in momentul cand isi roaga colegii sa nu voteze o eventuala ancheta.INTREVAD unde se duc banii si sper ca DNA sa dea un exemplu de profesionalism.Vad o reactie normala a PDL care nu arunca cu”razbunare politica” cum faceau PSD.Si vad o realizare a lui TRAIAN BASESCU si PDL.Justitia se misca.Scapa cine poate ca prea multi dintre romani cred ca suntem o tara de toata jena fara sa-si dea seama ca de ei depinde schimbarea clasei politice si nu in ultimul rand a presei care in loc sa fie ca un procuror(cautand dovezi PENTRU AFLAREA ADEVARULUI SI NU PENTRU A INVINOVATI PE CINEVA) este,scuzati limbajul,o curva ieftina.

  35. Ridzi = EBA deci patarea imaginii trebuie sa se rasfranga spre familia Basescu, pe care o slugarea de zor Ridzi.
    Disputa EBA vs Vaas denota faptul ca toti din familia Basescu sufera de mania persecutiei si tin sa puna la punct pe oricine-i “ameninta” chiar si indirect, prin simplu fapt ca sunt mai capabili. EBa se simte inferioara fata de Vaas si o ataca ca o precupeata suparata, iar Base il ataca marlaneste pe Isarescu, tot pentru ca se teme de el.
    Subiectul si mai interesant este fraudarea alegerilor in favoarea lui EBA! Cata dreptate avea Crin Antonescu!

  36. Hai sa fim seriosi, o sa o ancheteze si?… ca vorbesc baietii cu procurorul sa dea NUP sau cu judecatorul.Nu ati vazut ca tanti Kovesi a pasat motanul sa aiba timp sa primeasca instructiunile pe cartela? Iar Blaga a zis ca o sa ridice imunitatea doar daca se ajunge acolo dar nu crede ca o sa se ajunga acollo… a zis de vreo 3 ori.
    Cu alte cuvinte “Ba va ia dracu’ daca misca vreunul in front din sistem”. Iar BOC a zis ca pentru el e clar nu a gresit cu nimic.Doar a facut asta pentru aia mica a satrapului.
    NU SE VA INTIMPLA NIMIC.Romania e sub dictatura din nou.

  37. I-a fost servita exact la tzanc aceasta factura a lui Ritzi lu’ Basescu. Se va spala pe maini si o va da afara din guvern.
    De ce? ca sa demonstreze ca el este impartial.
    Nu tine nici cu PDL nici cu PSD nici cu PNL.
    Este un presedinte neutru.
    Dar, sper eu sa nu uitam cei aproape cinci ani din spatele lui Basescu, care nu-s asa favorabili presedintelui.
    Sa fie sanatos.

  38. Nu inteleg de ce Chioru nu urla asa de tare ca in cazul fostilor ministrii liberali.Sau parasuta asya de Ridzi a cotizat la campania electorala a handicapatei de EBA.

  39. Daca se accepta cererea cu termopanele a parchetarei şefă de echipă, Codrutza, cea care expediază legea precum arunca mingea la coş, se incălca un principiu de drept …dar aveam un mare spectacol in sala deputaţilor.
    Arbitrul cerea aruncări de pedeapsa la coş şi dicta eliminarea din joc a Robertei, altă păleaţă manechin a echipei portocalii, pentru cinci greşeli tehnice de joc.
    N-a fost să fie…deh!
    Ce va mirati atât de novaţiunile juridice ale Codruţei? Aţi uitat ca este din aceleaşi cercuri strâmbe cu Ţîşt-Bâşt şi prea nefericitul Daniel?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.